…sosesc mereu la geam cu Moş Ajun colindători… Unii te prind în oraş, te pocnesc cu steaua să stai pe loc şi să asculţi cum steaua sus răsare ca o taină mare la anul şi la mulţi ani. După care, şo ! pe bani. Ce să-i faci, vine Crăciunul şi inima ţi-e învăluită în lumină. Plusezi şi mergi mai departe. Eşti în căutarea unui cadou pentru cineva drag. Poate ceva catifelat, cald, să te învăluie precum o poveste la gura sobei. Da de unde! Nu găseşti decît raşpel sintetic bun de iritat pielea sau de băgat degetul în priză. Cum tragi un astfel de produs pe cap, scoţi scîntei! Cobori din marele magazin cu nume răcoros de pădure plin de marfă pentru lumea a treia şi pigmei. Renunţi. Nici mall-ul de la marginea oraşului nu e o variantă. Acolo totul e la preţ de blănuri şi mai rişti şi să te calce vreun snob nervos cu coşul lui, plin ochi de inutilităţi, pe ritmuri de jingle bells . Crăciunul postmodernist şi-a pierdut dimensiunea religioasă şi provoacă nevroze. Noroc că ştii un loc pe centru cu cafea bună. Te poţi cuibări in aroma ei şi poţi visa la Crăciunul românesc din inima ta.
În satul bunicilor era întotdeauna cald şi bine. Viaţa se rotea în jurul bisericii, mică şi plină de sfinţi. Intrai în ea ca într-o carte cu poveşti, iar în icoanele împărăteşti Cristos zâmbea blând şi Maica Domnului era atât de frumoasă ! An de an, pentru credincioşia şi buna cuviinţă a românilor, Dumnezeu învăluia satul într-o hlamidă de zăpadă care scînteia în lumina albastră, pe care tot El o cobora din cer în seara de Ajun peste cetele de colindători. În cântări minunate, vestea naşterii lui Cristos era purtată cu bucurie. La toată casa era lumină, semn că vor fi primiţi cu drag, cu colaci calzi , nuci, mere coapte şi multe vorbe de duh. Şi nimeni, oricât de necăjit, nu rămânea lipsit sau în afara sărbătorilor. Postul se respecta cu sfinţenie. Naşterea Domnului era primită mai întâi cu Sfânta Liturghie din ziua de Crăciun, unde venea tot satul, în straie strămoşeşti, şi, abia mai apoi cu masa plină. Iar pe firul bucuriei tuturor, inimile noastre de copii se înşirau ca nişte mărgele.
Ajunge cu visarea. Ţi-ai băut cafeaua. De acum, înapoi la realitatea fără brand-uri româneşti şi fără Cristos. S-o credem noi ! Nu pot să nu-mi amintesc cuvintele unui părinte, binecunoscut sibienilor pentru darul de a vorbi generaţiei tinere pe limba ei, spuse – în preajma Crăciunului -studenţilor de la Jurnalistică: „Vreau să încep cu o Ştire care ţine cap de afiş de mai bine de două mii de ani: s-a născut Cristos !”
Publicitate
