15.2 C
Sibiu
luni, iunie 17, 2024

EDITORIAL. Maratonul, competiția cu tine însuți

Publicitate

Cele mai citite

De ceva ani, pe lângă Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, prestația Junilor Sibiului, poziționarea Complexului Muzeal Național ASTRA între marile atracții turistice ale lumii, Maratonul Internațional de la Sibiu s-a impus ca veritabil brand de forță pentru ceea ce înseamnă spiritul, energia și generozitatea orașului nostru. De la prima sa ediție, cea din 2012, care a fost organizată sub forma unui Semi Maraton, an de an competiția a bifat recorduri după recorduri, ajungând la acest moment cel mai mare eveniment filantropic din țară. Mii de alergători s-au alăturat proiectului, făcând posibil… imposibilul unor sute de cauze. Datorită lor s-au împlinit vise, au fost ajutați oameni aflați în situații disperate, s-au obținut resurse impresionante pentru cultură, educație ori sănătate.

În acest an, numărul alergătorilor a ajuns la 6 % din populația Sibiului, adică aproximativ 9.000 de persoane. Lor li se alătură mulți alți susținători, implicați într-un fel sau altul. Cel mai tânăr alergător are doar 4 ani, iar cel mai temerar, 80. Numărul cel mai mare de voluntari vine de la SMURD și ISU, iar peste 50 de alergători sunt internaționali, care ajung special din Germania, Regatul Unit, Italia, Irlanda, Grecia, Cehia, Turcia și Austria pentru evenimentul de la Sibiu.

Dincolo de aceste considerente și performanțe, Maratonul e, în primul rând, un exercițiu de întâlnire cu tine însuți. Pentru că aici nu joci niciodată cu adevărat împotriva unui adversar și nu concurezi cu cineva. Competiția e, mai ales, cu tine, cu cele mai exigente standarde ale tale. Maratonul te învață să joci după reguli, să fii  responsabil în ceea ce faci și în raport cu ceilalți. Este mai mult o stare de spirit, o generozitate premeditată, în care deprinzi să trăiești coerent normalitatea. Un context pe care Fundația Comunitară (cea căreia îi datorăm competiția) îl creează pentru a exersa binele și a gestiona acel efort cu care împreună poate construit un viitor în care ne-ar plăcea să trăiască ai noștri.

La Sibiu, acest gen de „coalizare” filantropică în echipă pentru a face ca lucrurile să funcționeze a prins foarte bine. Și e susținut, pe parcursul anului, și de alte inițiative cu corespondent în zona de alergare sportivă, pentru cauze reale. „Urme pe play”, „Crosul ULBS” sunt doar câteva dintre ele. Aceste evenimente nu schimbă lumea dintr-o dată. Însă, cel mai important, ne schimbă pe noi. Bucată cu bucată, gând cu gând, gest cu gest. Să fii generos nu înseamnă doar a dona o sumă de bani sau bunuri. Ci să descoperi că acesta e, în fond, felul tău de a fi, de a te regăsi în gesturile simple, care îți dau sens. Or, aceasta o face Maratonul. Te provoacă la a avea curajul să îți dezvolți capacitatea de a primi. De a accepta semnul de prietenie a cuiva care îți oferă un pretext să (îți) faci bine.

Pentru două zile, Sibiul devine din nou capitală a generozității. Și noi, echipa Sibiu 100 %, vom fi parte din poveste. Vă așteptăm la Cortul 28 din Piața Mare, pentru a trăi emoția unei astfel de experiențe speciale. Și, de ce nu, de a găsi împreună posibile răspunsuri la cum putem face ca această stare de spirit să devină un mod de viață, de „trofeu” al competiției cu noi înșine.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Publicitate

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

ANPC anunță controale mari la unitățile de alimentație publică din toată țara

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor va demara în perioada următoare, în contextul perioadelor de caniculă, acţiuni de control pentru...

Știri pe același subiect