Problema valului de refugiați care a invadat Europa a fost, și în această săptămână, subiectul favorit al televiziunilor. Nici măcar operarea unei arestări la nivel înalt, chiar printre persoanele aflate în topul încrederii românilor – primarul Bucureștiului, Sorin Oprescu, n-a avut puterea să șteargă de pe ecrane imaginile cu șirurile de musulmani care poposesc pe toate căile de transport pe continentul nostru. Astfel, rând pe rând, invitații, mai mult sau mai puțin avizați pentru a-și da părerea în legătură cu problema islamului și a realităților din Orientul Mijlociu ori nordul Africii s-au perindat rând pe rând prin platourile de televiziune, fiecare cu propria teorie. Unii văd conspirații, alții atac religios, sărăcie ori luptă pentru supraviețuire.
Discuția a trecut însă granițele dezbaterii pasive, pentru că în ring a intrat însuși președintele țării, dând greutate subiectului și alimentând nesperat pentru producătorii de jurnale discuțiile pe tema refugiaților cărora li se va acorda azil politic în România. Totuși, față de anunțul oficial al președintelui, făcut în seara zilei de luni de la Palatul Cotroceni, în care ne-a anunțat ferm că nu va fi de acord cu cotele obligatorii impuse de Europa, ci ne vom limita la a primi 1.785 de refugiați, poziția ulterioară a președintelui a început să arate mai degrabă a rigiditate și lipsă de flexibilitate, decât a respectarea cuvântului. Subit, președintele a făcut o fixație din aceată cifră și a început să o susțină tot mai încrâncenat.
Este clar că Iohannis înțelege că România măcinată de corupție este neputincioasă în a asigura condiții economice pentru cetățeni ai altor state, care în primă fază vor îngroșa numărul deja mare al asistaților social. Pe de altă parte însă, atâta timp cât sute de proiecte demarate în țara noastră au nevoie de bani europeni pentru continuare și ne bazăm pe securitatea asigurată de umbrela NATO, nu putem să ne întoarcem cu spatele când celelalte țări din Europa se confruntă cu o astfel de problemă. Iar un șef de stat dintr-o țară democratică este nevoie să fie diplomat și să lase permanent loc dialogului și negocierii. Pentru că este posibil ca un număr mai mare de refugiați plasați obligatoriu într-un stat să vină la pachet cu sprijinul financiar de la Comisia Europeană.
Cert este că problema refugiaților capătă noi nuanțe pe zi ce trece și este nevoie de repoziționări permanente. Așadar, chestiunea aceasta nu se poate tranșa sec în termeni ca alb și negru, a fi sau a nu fi Iohannis slab sau puternic în raport cu Merkel sau UE. Având în vedere că implică destinele și speranțele a sute de mii de oameni confruntați cu tragedii, totul se judecă și se rejudecă în termeni de omenie.
Publicitate
