Elevii sibieni sunt campioni naționali la reciclare

spot_img
Cele mai citite

Patrula de Reciclare din Sibiu a obținut și anul acesta locul I la nivel național, împărțind podiumul cu colegii lor din Argeș și Harghita. La această ediție, premiile naționale au fost acordate patrulelor din județele care și-au mobilizat comunitățile să colecteze cele mai mari cantități de deșeuri electrice pe cap de locuitor. Pragul pentru calificare a fost de 50 g DEEE/locuitor. „Patrulele sibiene câștigă, pentru a doua ediție consecutiv, un premiu național și aceasta atât datorită eforturilor agenților și profesorilor, dar și datorită unui adevărat fenomen de solidaritate! Sibienii i-au ajutat pe copiii lor să depășească de 4 ori cantitatea-standard pentru calificarea la premiile naționale, stabilind un nou record în cadrul programului!”, spune Alexandra Arnăutu, managerul programului.
Conform organizatorilor, edițiile acestei competiții s-au dovedit a fi de un real succes, având în vedere că, până acum, patrulele au reușit să convingă românii să trimită la reciclare, legal și civilizat, peste 1.300.000 de kg, din care peste 510.000 kg numai în această ediție. Fiecare patrulă își va sărbători victoria printr-o petrecere specială, cea din Sibiu având loc în data de 4 octombrie.
Patrula de Reciclare continuă, iar pe 17 septembrie încep înscrierile în ediția 2015-2016, pe site-ul www.patruladereciclare.ro . Copiii sau elevii oricărei grădinițe, școli și licee din toată țara pot intra în această competiție a reciclării.

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Cum construiești un meniu mediteraneean cu ingrediente ușor de găsit

Să mănânci mai sănătos poate părea intimidant când ești pe fugă, nu știi ce să pui în coș sau...

Știri pe același subiect