Astfel, ]n jurul amiezii, alături de invitați din oraș, consilieri locali, membri ai Sfatului Bătrânilor, Grupului de Dezbateri Publice, invitați din serviciile de pompieri din împrejurimi și alți musafiri, pompierii copșeni împreună cu autoritățíle locale, au marcat în cadrul evenimentului această zi deosebită pentru pompierii din întreaga țară.
Cu această ocazie edilul Daniel Tudor Mihalache, a ținut să mulțumească întregului echipaj (26 de voluntari) pentru acțiunile din acest an și pentru participarea activă la toate solicitările venite din partea primăriei și a cetățenilor.
Un moment aparte l-a constituit și premierea primului “pompier pensionar”, dl Lang Alexandru, care după 10 ani de activitate neîntreruptă ca pompier voluntar, a predat ștafeta generației tinere.
„Mulțumim pe această cale, pompierilor copșeni și de pretutindeni pentru devotamentul și spiritul de sacrificiu depus în apărarea vieții și modului în care răspund prezent la datorie atunci când situația o cere”, spun reprezentanții Primăriei Copșa Mică.