Se ştie din bătrâni şi din învăţăturile Sfinţilor părinţi ai dreptei credinţe că viclenia diavolului numai cu smerenia o poţi înfrânge. Tot încercând să vizualizez cum s-ar putea aplica acest sfat înţelept la îndrăcita actualitate românească, mi-a venit în minte o scenă din minunatul desen animat „În căutarea lui Nemo”. Filmul e plin de farmec pentru toate vârstele, dar sunt şi „scene care vă pot afecta emoţional”, cum papagalicesc televiziunile, chipurile, din grijă pentru inima noastră. Ei bine, una din scene e cea în care micul Nemo, vizibil de la o poştă că e portocaliu, nimereşte de-a valma cu o mulţime de peşti în plasa pescarilor. De deştept ce e, îşi dă seama că e mic şi că poate scăpa prin ochiurile plasei, dar tocmai din această perspectivă înţelege că e cazul să-i scape şi pe ceilalţi. Cum? Făcându-i să priceapă că uniţi, UNIŢI !!! şi trăgând toţi în aceeaşi direcţie, sunt o forţă. Urmarea? Trag toţi ca unul în jos, plasa se rupe şi peştimea scapă cu bine în habitatul ei natural, largul mării.
Ce lipseşte în campania electorală, care deja dă în clocot oalele tuturor partidelor şi partiduleţelor de pe plita încinsă a României, este, metaforic vorbind, micul Nemo: un strop viu de culoare în masa cenuşie de români prinşi în plasele „pescarilor” ( a se citi: în plasele unor manipulatori craşi, colosali şi de o incomensurabilă neruşinare ), o zvârlugă curajoasă , care să strige şi la noi: deşteaptă-te, române! Dar, cât vezi cu ochii, din apele noastre tulburi nu se iveşte nici un strop de culoare, nici un glas care strigă: trageţi toţi ca unul pentru propria ţară! De tras, nu-i vorbă, trag toţi, fiecare în altă direcţie, spre câte un interes „naţional” – german, rusesc, american … – ba chiar globalist, numai românesc nu.
Ceea ce n-a reuşit toată vicistitudinea vremurilor istorice prin care românii au trecut, a reuşit timpul scurt de nici 30 de ani al consumerismului de distracţie continuă, fără nici o responsabilitate. Vocea marilor români care au făcut istorie pentru că au ştiut că naţiunea ideală reprezintă o structură de valori, iar patriotismul acestei naţiuni este o mare conştiinţă, abia se mai aude.
Auzi doar zornăitul tinichelelor agăţate de bursele Soros pe cozile de topor autohtone, ahtiate de a-şi sluji stăpânul împungând la comandă coasta propriului popor. Auzi doar enormităţi împotriva firii pe post de „ofertă electorală”, de-ţi ţiuie urechile, instigare la violenţă şi minciună cât cuprinde. Iar de sus, precum uruitul bombardierelor pe timp de război, se lasă peste naţiune permanenta iritaţie prezidenţială că nu poate avea „guvernul meu”. Cu care, eventual zic, să se taie şi să se spânzure poporul ăsta greu de cap, greu de ucis şi greu de descreştinat pe deasupra. Şi unde mai pui că suntem şi copilăroşi: ne plac desenele animate.
Publicitate
