Ori de câte ori văd clădirea în paragină a Palatului Copiilor, îmi aduc aminte de replica personajului Costache Giurgiuveanu din romanul „Enigma Otiliei” al lui Călinescu: „Aici nu locuiește nimeni!”. Arcul peste timp este insesizabil în privința acestei clădiri. Interioarele au rămas împietrite în decorurile pe care le-au primit acum mai bine de o jumătate de veac, generațiile de parinți care își duc copiii în această instituție constatând amar că odăile vechi au rămas la fel cum le știau ei înșiși din copilărie. Din afară însă, fațadele scorojite de vânturi și coapte de arșița soarelui stau mărturie nepăsării cu care acest imobil a fost ignorat decenii la rând și omis mereu de pe lista investițiilor.
Clădirea a fost retrocedată în anul 2008 Parohiei Evanghelice, iar de atunci au fost periodic încheiate contracte de închiriere. Construcția a fost ridicată acum aproximativ o sută de ani (nicio instituție nu a putut preciza data exactă a construcției), iar destinația inițială a fost de școală evanghelică pentru fete mici. Palatul Copiilor se află însă în subordinea Ministerului Educației, care nu face investiții, deoarece este vorba despre o clădire închiriată. Aparținând Ministerului, autoritățile locale, precum Primăria și Consiliul Județean nu au temei legal să aloce fonduri pentru modernizare. În aceeași situație mai sunt și alte obiective din Sibiu – Bazinul Olimpia ori cluburile sportive școlare, precum cel în care sunt nevoiți să se antreneze boxerii, amenajat la subsolul Stadionului Municipal, îmbibat de igrasie, asupra căruia am atras atenția îndelung în anii anteriori.
Palatul Copiilor este un simbol al dorinței de performanță a elevilor din orașul nostru. Investesc timp și energie pentru a învăța lucruri noi, pentru a-și consolida cunoștințele la materiile preferate, ori se autodepășesc prin exerciții de creativitate, reflectate în nivelul de excelență pe care reușesc să îl atingă. Sute de diplome, premii și trofee certifică valoarea celor peste 2.000 de elevi ce frecventează cel puțin unul dintre atelierele organizate aici. Condițiile materiale n-au însă nimic de-a face cu însuflețirea și perseverența pe care le inspiră acești tineri care se încăpățânează să sfideze starea jalnică a claselor în care se pregătesc. Ei nu cer nimic, dar autoritățile au obligația să se implice și să lupte pentru ca acești copii care merită totul să aibă o clădire pe măsura valorii și talentului lor.
La ora actuală, Palatul Copiilor este o rușine. În condițiile în care economia Sibiului a atins cote de bunăstare nemaiîntâlnite, nimeni din mediul privat sau public nu se implică să atragă niște sponsorizări pentru ca acești copii ai noștri, ai tuturor, să respire un aer mai curat în timp ce cântă, pictează, sculptează ori învață limbi străine. Starea lamentabilă în care funcționează acum Palatul Copiilor este rezultatul unei culpe cumulate, de la primele autorități implicate, Inspectorat, Minister, Parohie Evanghelică, până la cel mai mic ONG local ori scriitor voluntar de proiecte, care ar putea să atragă bani în această direcție.
Publicitate
