Universitatea de Facebook și doctoratul în „Am auzit eu”: când sfatul de pe internet poate ucide sau are consecințe iremediabile.

Există o formă de impostură care a devenit atât de banală încât aproape că nu mai scandalizează pe nimeni: omul care nu a petrecut nici măcar un minut într-o facultate de medicină, nu a stat de gardă, nu a deschis un tratat de farmacologie și nu a diagnosticat vreodată un pacient se transformă, peste noapte, în autoritate medicală pe rețelele sociale.

Are telefon. Are o părere. Are un cont cu câteva mii de urmăritori. Și, aparent, acestea sunt toate diplomele de care mai are nevoie.

În noua ordine a internetului, competența nu mai este obligatorie. E suficientă siguranța cu care vorbești.

Un om poate să nu știe să deosebească un virus de o bacterie, să nu înțeleagă diferența dintre corelație și cauzalitate și să nu fi citit în viața lui un studiu clinic. Dar dacă scrie cu majuscule, pune câteva fotografii alarmante, invocă „experiența personală” și încheie cu „documentați-vă!”, poate deveni pentru unii mai convingător decât un medic care a petrecut un deceniu pregătindu-se pentru profesia sa.

Aici încetează însă să mai fie doar o glumă proastă despre internet.

Devine o problemă de sănătate publică.

Când „părerea mea” intră în locul medicinei

Să fii sceptic este legitim. Să pui întrebări este sănătos. Să ceri o a doua opinie este uneori chiar recomandabil.

Dar una este să întrebi un medic despre riscurile și beneficiile unui tratament și cu totul alta este să iei sfaturi medicale de la cineva care își construiește autoritatea din numărul de distribuiri.

Iar fenomenul devine sinistru atunci când asemenea persoane îi îndeamnă pe părinți să refuze tratamente oncologice, să abandoneze terapii prescrise de medici, să evite vaccinurile sau să înlocuiască tratamente validate cu diverse „protocoale” găsite pe internet.

Nu, nu este doar „o altă opinie”.

Când îi spui unui părinte că poate să ignore recomandarea medicului și să refuze chimioterapia copilului, nu mai faci filosofie de Facebook. Intervii, fără competență, într-o decizie de care poate depinde viața unui om.

Când îi spui cuiva să nu-și vaccineze copilul pe baza unor afirmații neverificate, nu îi oferi pur și simplu „libertatea de a alege”. Îi influențezi o decizie medicală care are consecințe pentru acel copil și, în anumite cazuri, pentru cei din jurul lui.

Când convingi un bolnav să întrerupă un tratament prescris de medic pentru că „Big Pharma nu vrea să știi adevărul”, nu ai descoperit adevărul ascuns al medicinei.

Ai făcut o afirmație extraordinar de gravă fără să ai pregătirea necesară pentru a o susține.

Zeci de metri pe lângă facultatea de medicină

Există oameni care au trecut la zeci de metri pe lângă o facultate de medicină și se comportă pe internet de parcă ar fi terminat-o cu șefie de promoție.

Au studiat trei clipuri. Au citit două postări. Au găsit un articol al cărui titlu le confirmă deja convingerea. Apoi îl citează ca pe un verdict definitiv împotriva unei întregi discipline medicale.

Este o versiune modernă a vechiului „știu eu mai bine”.

Doar că „știu eu mai bine” nu mai rămâne la masa din bucătărie. Poate ajunge în telefoanele a zeci de mii de oameni.

Iar rețelele sociale au o particularitate teribilă: nu recompensează neapărat adevărul, ci atenția.

Un mesaj nu devine corect pentru că a fost distribuit de 50.000 de ori. O afirmație nu devine adevărată pentru că sub ea există 8.000 de comentarii cu „exact!”. Iar o persoană nu devine medic pentru că algoritmul i-a descoperit talentul de a vorbi convingător despre boli.

Totuși, pentru creierul uman, popularitatea seamănă uneori periculos de mult cu autoritatea.

Părinții sunt ținta perfectă pentru frică

Puține lucruri sunt mai vulnerabile decât un părinte căruia i se spune că propriul copil este în pericol.

De aici pornește una dintre cele mai toxice forme de manipulare online: transformarea fricii părintelui în combustibil pentru neîncrederea în medicină.

„Nu acceptați chimioterapia.”

„Nu vă vaccinați copiii.”

„Medicii nu vă spun adevărul.”

„Există un tratament natural pe care sistemul nu vrea să-l recunoașteți.”

„Citiți și voi, nu mai credeți orbește în doctori.”

Formulele diferă. Mecanismul este același: se plantează îndoiala, se demonizează expertiza și se oferă, în schimb, certitudinea unei persoane care nu are competența necesară pentru a o oferi.

Este o combinație periculoasă: frică, neîncredere și falsă certitudine.

Iar consecințele nu sunt virtuale.

Un pacient care abandonează un tratament eficient poate ajunge într-o situație medicală mult mai gravă. Un copil nevaccinat poate rămâne vulnerabil în fața unor boli prevenibile. Un părinte care amână consultul medical pentru că „a citit el ceva” poate pierde timp prețios.

Internetul nu vede pacientul.

Nu îi face examen clinic.

Nu îi interpretează corect toate analizele.

Nu îi cunoaște istoricul medical complet.

Nu îi urmărește evoluția.

Și, mai ales, nu răspunde în locul lui atunci când lucrurile merg prost.

Lecția pe care ar fi trebuit să o învățăm în pandemie

Pandemia de COVID-19 a fost un experiment social brutal și, printre altele, a arătat cât de repede poate circula o informație neverificată atunci când frica întâlnește algoritmul.

Am văzut atunci de toate: conspirații, „tratamente-minune”, certitudini fabricate din fragmente de informație, interpretări fanteziste ale unor studii și oameni fără pregătire medicală care vorbeau cu o siguranță absolută despre epidemiologie, virusologie, vaccinologie și tratament.

Problema nu a fost că oamenii au pus întrebări.

Problema a fost că întrebările au fost uneori transformate în certitudini, iar certitudinile false în recomandări.

Și mai grav: într-o societate obosită, speriată și polarizată, mesajul simplu și categoric a avut adesea un avantaj uriaș în fața explicației medicale nuanțate.

Medicul spune: „Depinde de pacient, de context, de riscuri și beneficii.”

Internetul spune: „NU FACE ASTA! DISTRIBUIȚI!”

Și ghici ce ajunge mai repede la milioane de oameni.

Libertatea de exprimare nu este diplomă medicală

Aici trebuie purtată o discuție pe care societatea o amână de prea mult timp: cât de multă libertate poate avea cineva de a răspândi afirmații medicale false atunci când acestea pot produce consecințe reale?

Libertatea de exprimare este fundamentală. Nimeni nu trebuie redus la tăcere pentru că pune întrebări, critică autoritățile sau discută despre experiența sa medicală.

Dar libertatea de exprimare nu înseamnă imunitate față de consecințe.

Societatea acceptă deja reguli și forme de răspundere pentru situații în care informațiile false sau comportamentele iresponsabile produc prejudicii. De ce ar deveni internetul un teritoriu în care responsabilitatea dispare pur și simplu?

Nu este nevoie de un „Minister al Adevărului” care să decidă ce avem voie să gândim.

Este însă legitim să discutăm despre responsabilitatea celor care transformă deliberat afirmații medicale false în recomandări adresate unui public vulnerabil. Este legitim să cerem platformelor mecanisme mai bune de identificare și limitare a dezinformării medicale. Este legitim să discutăm despre diferența dintre relatarea unei experiențe personale și prezentarea acelei experiențe drept substitut pentru dovezi medicale.

Și este legitim să ne întrebăm dacă influencerul care îi spune unui bolnav să-și abandoneze tratamentul ar trebui să poată pretinde că nu are nicio responsabilitate atunci când omul îl ascultă.

Sfatul gratuit poate avea un preț mortal

Poate că acesta este paradoxul cel mai trist al epocii digitale.

Am ajuns să avem acces la mai multă informație medicală decât orice generație de dinaintea noastră și, simultan, suntem bombardați cu suficientă pseudoștiință încât informația corectă se poate pierde în zgomot.

Nu trebuie să credem orbește în medici.

Trebuie să învățăm să distingem între scepticism și impostură, între întrebare și recomandare, între experiență personală și dovadă științifică.

Iar când este vorba despre sănătate, regula ar trebui să fie elementară: cu cât miza este mai mare, cu atât standardul de competență trebuie să fie mai ridicat.

Un comentariu de Facebook nu este consultație medicală.

Un influencer nu este oncolog pentru că vorbește despre cancer.

Un părinte care „s-a documentat” nu devine automat imunolog.

Iar o persoană care a citit câteva articole pe internet nu poate înlocui ani de educație medicală, practică clinică și responsabilitate profesională.

Internetul poate fi un instrument extraordinar pentru informare.

Dar în momentul în care cineva îl folosește pentru a-i convinge pe alții să refuze tratamente medicale esențiale, să abandoneze terapii sau să-și expună copiii unor riscuri evitabile, nu mai vorbim despre simpla libertate de a avea o opinie.

Vorbim despre putere.

Iar puterea exercitată asupra unor oameni speriați și vulnerabili ar trebui să vină la pachet cu responsabilitate.

Pentru că există sfaturi care costă câteva minute.

Există sfaturi care costă bani.

Și există sfaturi care pot costa o viață.

Ultimele nu ar trebui date niciodată cu aceeași lejeritate cu care apeși butonul „Postează”.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007