Nici una din marile ticăloșii ale umanităţii nu s-ar fi înfăptuit fără obedienţă.
Programată genetic pentru supravieţuirea speciei, supunerea e exploatată în civilizaţia umană ca factor principal de instalare și consolidare a puterii.
Obedienţa ca refugiu a salvat și romanitatea dacică. Când goţii, gepizii, pecenegii sau cumanii își stabilesc regatele „barbare” între hotarele Daciei nu se confruntă cu rezistenţă, ci cu conformare. Contrar ideologiei din istoria oficială Rovine, Podu Înalt sau Șelimbăr sunt incidente izolate. Fără armate feudale și cu o administraţie imperială eficientă bulgară, otomană, maghiară sau hasburgică deviza de supravieţuire rumânilor șau vlahilor a fost capul plecat sabia nu-l taie. Altfel știrile politice de azi ar fi fost despre Pontanov, Anton Emir Bey și Von Bas.
Dacă acum o mie de ani aveam o scuză, atitudinea de acvariu a peștelui tăcut de astăzi e plumb social și anchilozare.
Vrei să îţi menţii locul de muncă călduţ, atunci ţine-ţi gura. Aspiri la alpinism social fulgerător, atunci armele tale sunt limbile poziţionate strategic în gluteea maximus a șefului, orice șef.
În România securitatea cotidiană se câștigă sacrificând mândria personală. Convenienţa presupune să nu îi spui niciodată unui șef adevărul. Dacă vest europenii cultivă și încurajează iniţiativa și asumarea răspunderii cu riscul unui posibil eșec, conformismul românesc împinge la amputarea ambiţiei. Încă de pe băncile școlii fantezia, talentul artistic, imaginaţia sunt „corectate”, iar la finalul a 12 ani rebutăm jumătate din tinerii români. Învăţaţi să își ţină gura, să îi admire pe cei cu coate ascuţite, regulile de conformare și supunere merg mai departe indiferente la 4G și social media.
În România opoziţia nu e cultivată. Simţul critic este gâtuit strategic din motivaţii de supravieţuire individuală. Construim metodic, piramidal, ridicând ode și povestind mituri fondatoare. Propovăduim evanghelic mila și fugărim toleranţa. Ţipăm la oglindă și ne gudurăm afectuos la piciorul „stăpânului”. De aceea și alternativele sunt inexistente, ciclul electoral democratic e o glumă sinistră, iar legea este driblată cu talent și în ovaţiile tribunei.
Critica este un mare atu contemporan. Conformarea e moartea conștiinţei, cinismul sceptic și suspiciunea faţă de putere e reacţia normală a unui cetăţean al secolului XXI. Crede și nu cerceta e liniștea absolutismului și pacea toxică a sistemului formalist. Cultivând libertatea și demnitatea păzite de un oţelit spirit critic, ne asigurăm alternative când drumul ni se înfundă.