13.2 C
Sibiu
luni, aprilie 20, 2026

Până când?

Cele mai citite

Aud tot mai mulţi sibieni întrebându-se alături de toţi românii, până când mai suportăm? Îi înţeleg pe toţi cei care protestează, fie că o fac pentru pensii, salarii, preţuri mai mici, anti abuzuri, hoţie etc. Numitorul comun începe să apară: schimbarea radicală a unui sistem bolnav pe care România îl suportă de prea mult timp. Un sistem al non-valorii, unde banul şi puterea fac legea. Unde viţeii respectă legea şi sunt aspru pedepsiţi când o încalcă, dar boii au mereu un aer de superioritate şi sunt mai presus de lege. Ni se dă mereu în cap că nimeni nu este mai presus de lege, dar asta nu e adevărat, şi cu toţii ştim destule cazuri. Până când? Cetăţenii se întreabă până când mai dăm şpagă, până când suntem eludaţi în deciziile majore ale comunităţi cu tertipuri birocratice, până când mai înghiţim noi taxe de la Guvern? Până când? Oamenii au ieşit în stradă. Puţini faţă de numărul oamenilor nemulţumiţi. Unora le este frică să iasă pe stradă şi bodogănesc în faţa televizorului sau la rând, la ghişeu, când plătesc taxele. Grav este că am ajuns după 20 de ani de democraţie să ne fie teamă de sistem, din nou. Într-o ţară democratică să îţi fie teamă că vei fi persecutat pentru ceea ce vorbeşti, scrii şi arăţi… înseamnă că ţara nu e democratică. Trăim în România iluzia de democraţie. Suntem manipulaţi de putere şi opoziţie prin toate mijloacele. Până când? Unii propun soluţii radicale, gen revoluţie, proteste cu zeci de mii de oameni. Dar oare mai este posibil? Încă nu ne-a ajuns cuţitul la os tuturor… ªi nu ne prea pasă de vecin, ca parte a propriei mentalităţi. Până când? De Ziua Unirii am văzut dezbinare naţională în Parlament. Aşa cum văd politicieni cu declaraţii belicoase la TV şi în faţa presei, dar care se ascund în multele case ce le au pe timpul protestelor de stradă. Până când? Când jandarmeria devine forţă de represiune şi nu de menţinere a ordinii publice, înseamnă că nimic nu mai este normal la noi în ţară şi trebuie o schimbare radicală. Monarhia, naţionalismul, stânga – toate sunt variante vehiculate, fără obiect însă. Valorile României au fost demult fugărite din ţară sau îngropate în anonimatul sărăciei. Dar până când? Notă: Editorialul şi alte articole de opinie sau cronici din ziarul Sibiu 100% aparţin autorilor şi nu se supun principiului dreptului la replică conform rezoluţiei Consiliului Europei (74) 26. Călin Blaga; [email protected]

spot_img
Ultimele știri

EDITORIAL. Doar Biserica Evanghelică nu e cu jocurile de noroc?

Biserica Evanghelică C.A. din România, prin episcopul ei general, Reinhart Guib Gunesch, a transmis astăzi poziția instituției pe care...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect