Tot aud de ceva vreme despre războiul din politica românească. Presa centrală a explodat în această săptămână și a ajuns la titluri de genul „Război total între palate!”, după ce șeful statului a cerut a patra oară demisia premierului.
De la Palatul Cotroceni se trimit tot mai multe săgeți critice către Palatul Victoria, dar Guvernul își vede în continuare de treabă. Guvernul critică Președinția, Președinția critică Guvernul. Opoziția critică Puterea, iar Puterea critică Opoziția. Opoziția face plângeri penale premierului pe care-l acuză de „trădare”, iar Puterea acuză Opoziția de „tentativă de lovitură de stat”.
Nu mi se pare că e rost de „război”. Sunt doar declarații belicoase, pe care liderii politici din diferite partide și le aruncă pe la televizor. Nu e prima dată când se întâmplă și sunt sigură că nu va fi nici ultima dată. Rezultatul? Într-o exprimare complet neacademică – vax albina! Politică, în cel mai pur stil românesc.
Niciunul dintre cei care chiar ar trebui să să se așeze la masa discuțiilor nu o face, iar mărul discordiei din acest moment – mutarea ambasadei României în Israel – chiar are potențialul unei situații explozive.
Conflictul israeliano-palestinian e război în toată regula, nu ce se întâmplă la București. Cu asta, chiar nu este de glumă. Orice decizie trebuie luată cu foarte multă chibzuială, pentru că acolo, în zonele de conflict, cuvântul război are un cu totul alt sens decât cel jurnalistic pe care-l dă presa românească circului care se face în Capitală.
Pentru noi, mutarea unei ambasade este, mai degrabă, o chestiune de logistică, administrativă, dincolo de decizia de politică externă. Pentru Israel și Palestina este chiar o chestiune de viață și de moarte.
Politica externă nu se face certându-ne la televizor. Politica externă se face cu cap, respectând angajamentele internaționale asumate, respectând deciziile anterioare și, chiar dacă se decide o astfel de mutare, trebuie să existe argumente logice, responsabile și să fie o decizie asumată.
Publicitate
