Nicicând nu aleargă politicienii după noi cu „pansamente” și „comprese reci”, ca să ne aline frământările, ca în anii electorali. Până să scoată gălețile, cizmele de cauciuc, brichetele, pixurile ori afișele publicitare, scot din buzunare măsuri minune, care par să ne rezolve toate problemele cu care ne confruntăm.
Declarații și anunțuri răsunătoare de prosperitate înfloritoare ne lovesc din toate părțile prin intermediul mass-media, vești care mai de care mai îmbucurătoare, totul ca să ne convingă că sunt pe sufletul și pe nevoile noastre. Cuvinte precum criză, inflație, recesiune sunt împiate, acestea nu își au rostul într-un an electoral.
Acum, politicienii anunță strategii și soluții de jos în sus și de sus în jos pentru ca populația să o ducă bine. De la promisiunea că omului de rând îi va crea autostrăzi, îi va asfalta drumuri, îi va băga gaze și apă, îi va crește salariul, îi va face piste de biciclete și îi va aduce cele mai ieftine zboruri spre orice colț al lumii, până la scutiri de taxe, impozite pe venit ori chiar păsuiri de la plata ratelor la bănci, pe principiul „rate la jumătate”. Pare că peste noapte, guvernanții noștri au toate soluțiile ca să ia poverile de pe umerii oamenilor. Tot ce nu s-a putut face în decenii întregi, de la Revoluție încoace, devine posibil, la îndemână, plauzibil de pus în practică în cele mai scurte termene. Găselnițele în goană după imagine și urcare în sondajele electorale ori în „topurile încrederii” ajung de domeniul hilarului – remanieri de miniștri care migrează de la un domeniu la altul, ca să ne arate cât de specialiști și competenți sunt pe toate palierele, atacuri și contraatacuri, noi formațiuni politice apărute în peisaj, abilități și pasiuni ale politicienilor, cât mai „cetățenești”, ca să ne facă să înțelegem că sunt de-ai noștri. Fiindcă cele două tururi de alegeri electorale, pentru europarlamentare în 25 mai și pentru desemnarea președintelui în luna noiembrie, au mize consistente. Iar deciziile, lingușirile și promisiunile trebuie să fie pe măsura acestora. Numai că în decembrie, odată ce „tensiunea” a luat sfârșit, iar câștigătorii care au avut priză mai mare la alegători își vor culege laurii, ei vor pleca în sejururi de sărbători în țările calde, iar noi vom rămâne înzăpeziți printre facturi la fel de mari și realități neschimbate. Până la următorii ani electorali.