Întâlnirea cu câte un om simplu, dintre aceia care (mai) alcătuiesc România profundă, cea care nu se vede la televizor dar iese la iveală la câte o zi însemnată din calendarul creştin sau la câte o canonizare de sfinţi, cum a fost săptămâna aceasta la Putna, este o binecuvântare. Dacă eşti atent, ai bun prilej de înţelepţire. Prilejuri dintr-astea sunt tot mai rare şi de aceea zic, întâlnirea cu un român de viţă veche, dintre cei cuviincioşi şi cu frică de Dumnezeu, poate să te lumineze cum nici cu gândul nu gândeşti.
Aşa şi întâlnirea, deunăzi, cu tanti Anica – mărunţică, zglobie şi vorbăreaţă – pe care o găseşti din când în când în piaţă la Cibin cu ierburile ei aromate de prin grădină şi păduri. Nimic nu o încântă mai mult, decât să-i dai prilejul să comenteze actualitatea românească şi garantat, o face cu mai mare pricepere ca mulţi „analişti consacraţi”. Aşa că am întrebat-o ce a mai văzut nou la televizor şi răspunsul a venit prompt: „ Ia, o grozăvie ! O sălbăticiune bătea o fată !! Doamne miluieşte, apără şi păzeşte!” Şi şi-a făcut cruce cu mare milă, dar nu atât pentru fata care a încasat-o ca-n filme, ci pentru „sălbăticiunea ceea”, după cum mi-a spus.
Şi-a dat seama imediat că România are o problemă majoră prin sălbăticirea femeilor şi probabil ştie din străbuni că, atunci când Dumnezeu vrea să binecuvânteze lumea îi dăruieşte femei sfinte, iar când urmează osândirea ei pentru înmulţirea fărădelegilor, apocalipsa vine prin perversitatea femeii, prin pervertirea rolului ei de izvor de viaţă în izvor de moarte. Desigur, tanti Anica n-a citit tratate de lingvistică, dar nu cred că există termen mai potrivit decât „grozăvie”, pentru a încadra femeia bătăuşă, agresivă, fără frână – puteţi vârâ aici şi educatoarele defecte, care terorizează pruncii daţi lor în grijă – în definirea unei probleme sociale grave pe care, deocamdată, nu suntem în stare s-o gestionăm. Nici nu judecă pe nimeni, dar între victimă, „o fată” (deci un om) şi agresoare (o sălbăticiune) este o mare diferenţă de încadrare în termeni. Iar la folosirea sufixelor tanti Anica este as. Căci una e când spui „băbuţă”, cu sufixul simpatiei şi altfel sună „băbăciune”, cu sufixul încărcat de urât, descompunere şi care te face să stai la distanţă ca de o mortăciune. Ba mai mult, o decade chiar din apelativul de „animal sălbatic”, căci acesta a fost creat de Dumnezeu cu scop precis în natură şi de el stai la distanţă cu respect. Şi ce mai face tanti Anica ? Se roagă pentru amărâta fără frână, dar şi speră să o ferească Dumnezeu de o astfel de noră şi „mamă” a nepoţilor ei!
Curat analist, tanti Anica!
