Inevitabil auzim în aceste zile discutându-se de Postul Paștelui, de rețete și de sfaturi. Unii reușesc să-l țină cu strictețe, alții încearcă, iar alții spun că e important ce „scoți pe gură, nu ce bagi în gură”. Asupra acestei ultime părți vreau să mă opresc. Cuvintele rostite, dar și faptele noastre pot fi vindecătoare, pot aduce alinare, dar și venin. Încerc și eu să le cântăresc fără ipocrizie. Nu-mi iese mereu, însă sunt situații în care mă străduiesc să aplic normele unei atitudini de bună-cuviință, despre care spune DEX-ul că ar fi smerenia.
Nu mă apropii nici pe departe de smerenie, dar încerc. Mă străduiesc în trafic să am răbdare. Să mă gândesc cu empatie că poate doamna care nu a plecat în secunda doi la verdele semaforului e obosită, are un copil mic acasă sau o apasă grijile bănești sau orice alte probleme care au făcut-o să-și piardă privirea dincolo de roșul clipocind. Și nu claxonez. Atunci când altcineva se grăbește, trece strada și îl prinde roșu la final – nu gesticulez. Încerc să nu mă gândesc atât de repede la a face plângeri pentru că vecinul meu își schimbă gresia la opt seara.
La fel îmi dau silința și în autobuz sau la cumpărături. Nu mă fac că nu văd domnul bătrân care și-ar căuta un loc, sau viitoarea mămică care abia se ține de mâner. Nu mă fac că nu văd doamna ce stă la o coadă imensă cu doi copii mici după ea pentru a cumpăra doar doi covrigi. Nu mă fac că nu văd privirea disperată a doamnei de la poștă a cărei vină singură e că are nevoie de un loc de muncă. Un gest mărunt, o vorbă spusă la timpul potrivit poate scoate pe cineva din impas. Nu am avut nimic de pierdut lăsând pe cineva în fața mea la casă. Ba mai mult, am câștigat un zâmbet, un mulțumesc de pus în portofoliul faptelor bune, o colecție ce trebuie bine ascunsă în virtutea smereniei.
Sunt atâtea situații în care răbdarea îmi este pusă la încercare. Încerc să înțeleg și să văd oamenii dincolo de aparență. Trăim vremuri în care diferențele dintre aparență și esență sunt considerabile. Vremuri în care nunta contează mai mult decât dragostea și înmormântarea mai mult decât mortul. Și mă întreb, putem fi oare buni, înțelegători, smeriți în această cultură a ambalajului și a nerăbdării? Cred că nu e o utopie o lume a bunătății gratuite, în post și în toate zilele din an. Să încercăm măcar. Să punem frână gândului rău și să vedem ce iese.
Publicitate
