Anul acesta, Ziua Națională a României se reîntoarce în carantină. Cu excepția spectacolului artistic „Noi suntem români”, care va avea loc la Sala Transilvania, în 1 Decembrie, și a câtorva depuneri de coroane, manifestările dedicate acestui moment marcant al istoriei noastre sunt unele dintre cele mai schilodite și vlăguite de creativitate. Desigur, nu sunt bani. Austeritatea aceasta ne intră că o molimă până în creștetul demnității naționale. Paradele militare – motiv de mândrie și apartenență la un stat matur, care inspiră încredere și siguranță, și la care participam împreună cu copiii noștri – le vom înlocui cel mai probabil cu dădăceala câte unui gadget lăsat la îndemâna celor mici, pentru a ne face niscaiva vreme ca noi, adulții, să ne preparăm și încingem singuri tradiționalii mici în câte un colț de nostalgie tâmpă.
Se spune că educația costă. Însă mai mult ne costă, ca neam, lipsa de educație. Nu sunt pentru festivismul unei astfel de zile. Însă nu pot fi impasibil nici la extrema dezavuării ei prin inactivismul sau ignoranța ajunse titlu de lege. Există, e drept, o considerabilă doză de ipocrizie să sifonăm sute de mii de euro pe artificii și concerte, cu sferto-vedete care abia se exprimă (când nu o siluiesc de-a dreptul) în limba română, în vreme ce aproximativ 250.000 de copii trăiesc în sărăcie. Sau când un sfert din copiii României, în aceste vremuri, se culcă flămânzi (potrivit studiului World Vision România).
Cu fiecare Zi Națională de acest gen nu facem decât să mai ratăm câte o etapă din îndeplinirea proiectului politic de modernizare și emancipare a acestei țări. Și să ne mințim că suntem bine, că ajungem mari. O Românie Mare, cu oameni mici.
Or, România trebuie respectată prin oamenii ei, prin cei care tocmai aceasta încearcă să schimbe: ignoranța și pasivitatea în care ne complăcem de atâta amar de vreme. Și cinste țării acesteia că avem (încă) astfel de oameni! Pe unii dintre ei îi veți găsi chiar în acest ziar. Pe alții, îi întâlniți în viața de zi cu zi.
Fiecare dintre noi, atunci când își face cu responsabilitate treaba și își crește cu demnitate copiii, suntem România reală. Aceea care nu are nevoie de mici și bere. Dar care parcă simte și căreia îi e dor de români. Românii cei care, fie și pentru o zi, își dădeau mână cu mână, în sănătoasa inimă română, și intonau dintr-un suflet Imnul Național în centrul urbei lor. Și știau ce cântă! Și era un exercițiu pe care îl transmiteau mai departe alor lor.
România va achiziționa 231 de sisteme de rachete antiaeriene portabile MANPAD MISTRAL, ca parte a unui contract semnat marți, 25 noiembrie, între Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Forţelor Armate și al Veteranilor din Franța, prin direcțiile generale pentru armamente. Valoarea contractului este de 625,59 milioane de euro, fără TVA. E doar ultima achiziție în materie de armament.
Să vedem însă cine va opera aceste sisteme. Cine se va mai duce voluntar (în primă etapă, e drept) la militărie. Și cu ce „moral național” se va raporta la sentimentul de apartenență și apărare a patriei. Când, ca țară, preferăm spectacolul, în detrimentul unor acțiuni sănătoase, mobilizatoare. Important e însă că stăm bine la capitolul import nepalezi, srilankezi, pakistanezi…
Ce aberații era în stare să debiteze și Octavian Paler, ăla! Auziți: „România este patria mea, restul sunt doar țări”.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
