Acasă Blog Pagina 1005

Cine nu răspunde somațiilor ANAF riscă până la 6 ani de închisoare

ANAF intensifică măsurile de control, iar refuzul prezentării documentelor poate aduce până la șase ani de închisoare.

Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală vor putea emite somații oficiale contribuabililor care nu dau curs invitațiilor pentru controale financiare sau fiscale și refuză să prezinte documentele necesare.

Cei care ignoră aceste somații riscă sancțiuni severe, inclusiv pedepse de până la șase ani de închisoare.

Noua măsură este prevăzută în Ordinul ANAF nr. 128/2025, publicat recent în Monitorul Oficial.

Actul reglementează modelele și conținutul formularelor utilizate în activitatea de control a Direcției Generale Antifraudă Fiscală, anunță startupcafe.ro.

În situația în care nu veți da curs solicitării în termen de 15 zile de la comunicarea prezentei somații, în cauză sunt incidente prevederile art. 4 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu modificările și completările ulterioare”, se arată în același ordin.

Conform articolului 4 din Legea nr. 241/2005, ”constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 6 ani refuzul nejustificat al unei persoane de a prezenta organelor competente documentele legale și bunurile din patrimoniu, în scopul împiedicării verificărilor financiare, fiscale sau vamale, în termen de cel mult 15 zile de la somație”, scrie în ordinul ANAF.

Conform noului ordin, inspectorii antifraudă pot emite somații în cazul în care contribuabilii ignoră solicitările pentru efectuarea sau continuarea unui control fiscal.

Documentul prevede că somația este emisă atunci când persoana verificată refuză nejustificat să prezinte actele contabile și bunurile necesare pentru stabilirea situației fiscale reale, împiedicând astfel verificările financiare.

Cei care nu respectă această obligație în termen de 15 zile de la primirea somației riscă sancțiuni severe, inclusiv pedeapsa cu închisoarea de până la șase ani.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

ULTIMA ORĂ/VIDEO: Crin Antonescu anunță „Alianța România, Înainte”. Ce clip a lansat

Candidatul coaliției de guvernare, Crin Antonescu, susține într-un clip video că „România este un avion în picaj”, iar piloții și echipajul au fost luați ostatici de o parte dintre pasageri, „nemulțumiți de destinația aleasă”.

Crin Antonescu anunță că de astăzi funcționează „Alianța România, Înainte”, formată din PSD, PNL și UDMR. Pe pagina de Facebook a Alianței a fost lansat și un clip.

Crin Antonescu descrie metaforic situația din România, comparând România cu „un avion în picaj”, cu echipajul și piloții luați ostatici de simpatizanții lui Călin Georgescu.

„România este un avion în picaj, în timp ce piloții și echipajul au fost luați ostatici de o parte dintre pasageri, nemulțumiți de destinația aleasă.

De ce mergem spre Vest? Noi vrem să ne întoarcem. Și nu oricum, noi vrem ca domnul Georgescu să piloteze, nu contează că nu are licență de pilot, e patriot, nu are cum să prăbușească avionul.

Cuprinși de panică, restul de pasageri asistă la răzmeriță sperând să vină americanii să-i salveze.

Unii din ei chiar își dau ghes: nu ai făcut curs de planorism, la primărie? Deci poți să conduci și ditamai țara, sunt aceleași principii.

Se caută soluții, se cârpesc oferte. Mai sunt câteva minute și ne zdrobim de pământ. Asta este situația României pe 12 februarie 2025.

Și asta vreau să opresc. Am venit să salvăm țara de la catastrofă”, a transmis Crin Antonescu, în videoclipul postat pe Facebook”, a spus Crin Antonescu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Baschet de liceu la Sala Transilvania

0

Olimpiada Naţională a Sportului Şcolar Baschet-licee, băieți, etapa municipală, s-a desfășurat astăzi 12 februarie, la Sala Transilvania.

Au fost înscrise echipele de băieți de la 8 licee însă la competiție au ajuns doar 7 dintre ele, echipa liceului Carol fiind absentă.

Regulamentul de desfășurare al competiției a fost cel stabilit de Federația Română de Baschet, cu mici modificări. Astfel, meciurile s-au desfășurat în 2 reprize a câte 10 minute, timeout de 1 min./repriză și o pauză de 3 minute între reprize.
Competiția a fost arbitrată de arbitri oficiali.

Baschet de lieceu – Sibiu 100%

Sala Transilvania a fost animată din tribune de colegii sportivilor care au făcut spectacol pe teren. Din spusele organizatorilor au fost peste 200 de elevi și profesori care și-au încurajat echipele preferate.

Liceele înscrise

L.T. ,,Onisifor Ghibu” Sibiu, Colegiul Agricol „D. P. Barcianu” Sibiu, C.N. „Octavian Goga” Sibiu, Liceul „Carol I”, C.N. „Gheorghe Lazăr” Sibiu, Colegiul Economic ,,George Barițiu” Sibiu, C.N. ,,Samuel von Brukenthal” Sibiu, Colegiul Tehnic Energetic Sibiu
Locul

    Clasament final competiție

    Locul 1 – Ghibu
    Locul 2 – Brukenthal
    Locul 3 – Lazăr
    Locul 3 – Goga

    Primele 2 echipe, Ghibu și Brukenthal vor participa la etapa județeană, unde vor întâlni liceele clasate pe pozițiile superioare.

    VIDEO: Se apropie de finalizare o secțiune a Autostrăzii Sibiu-Pitești

    Se apropie de finalizare de finalizare Secţiunea Piteşti – Curtea de Argeş a autostrăzii Sibiu – Piteşti (A1).

    Anunțul a fost făcut, miercuri, de către directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol.

    Potrivit acestuia, în scurt timp se va putea circula de la Curtea de Argeş la Bucureşti, pe autostradă, pe o distanţă de aproximativ 140 km.

    „Secţiunea Piteşti – Curtea de Argeş a autostrăzii Sibiu – Piteşti (A1) se apropie de finalizare!

    Pe ultimii 15 km ai acestei secţiuni (Nod Băiculeşti – Curtea de Argeş) stadiul lucrărilor la partea de drum a ajuns la 95%.

    Aceştia se vor adăuga celor 15,77 km pe care s-a deschis circulaţia anul trecut, cu aproape 8 luni mai devreme faţă de termenul contractual”, a scris Pistol pe pagina de Facebook.

    Urmărește Sibiu 100% în Google News 

    ULTIMA ORĂ: Femeie rănită în timp ce traversa neregulamentar. A ajuns la Urgență cu fractură de gambă

    O medieșeancă a fost accidentată, miercuri după amiaza, în timp ce traversa neregulamentar strada Cloșca din municipiu.

    În timp ce traversa strada prin loc nepermis și fără să se asigure, o femeie de 58 de ani a fost acroșată de un autoturism condus de către un bărbat de 54 de ani, ambii din municipiul Mediaș.

    Femeia a fost rănită în urma impactului.

    Un echipaj al Ambulanței Mediaș a intervenit la acest eveniment rutier.

    În urma evenimentului, femeia a suferit o fractura de gamba stângă, fiind transportată la Compartimentul Primire Urgențe al Spitalului Municipal Mediaș.

    Polițiștii rutieri medieșeni au deschis un dosar de cercetare pentru vătămare corporală din culpă.

    Urmărește Sibiu 100% în Google News

    Ciorbele românești cuceresc lumea: Ciorba Rădăuțeană și Supa de pui cu tăieței, în topul celor mai apreciate supe de pui

    România se remarcă din nou pe harta gastronomică internațională, de această dată datorită ciorbelor sale autentice.

    Ciorba Rădăuțeană a fost desemnată a doua cea mai bună supă de pui din lume, potrivit unui clasament realizat de TasteAtlas, platforma globală dedicată gastronomiei.

    Ciorba Rădăuțeană, originară din Rădăuți, se află pe o poziție fruntașă în clasament, fiind apreciată pentru combinația sa echilibrată de carne de pui, legume și smântână, toate asezonate cu usturoi și lămâie.

    Pe lângă aceasta, și clasica ciorbă de pui românească a fost recunoscută la nivel internațional. Cu un gust acrișor dat de borș, lămâie sau moare de varză, acest preparat tradițional reflectă esența bucătăriei autohtone.

    De asemenea, și supa de pui cu tăieței a fost menționată în top, fiind recunoscută pentru simplitatea și savoarea sa. Aceasta este o alegere populară mai ales în sezonul rece, oferind confort și un gust autentic.

    Urmărește Sibiu 100% în Google News

    Locatarii blocurilor cu panouri fotovoltaice ar putea beneficia direct de energia produsă

    0

    Asociația Prosumatorilor și Comunităților de Energie din România (APCE) a înaintat Ministerului Energiei o propunere legislativă prin care locatarii blocurilor cu panouri fotovoltaice să poată folosi direct energia regenerabilă produsă.

    În prezent, energia generată de panourile fotovoltaice de pe blocuri este utilizată doar pentru spațiile comune, iar surplusul este injectat în rețea fără beneficii directe pentru locatari.

    Propunerea APCE introduce conceptul de Prosumator de Condominiu (PC), permițând asociațiilor de proprietari să distribuie lunar energia produsă între locatari, reducând astfel costurile facturilor.

    Această inițiativă ar putea aduce economii semnificative pentru locatari și valorificarea eficientă a celor peste 4.200 de hectare de acoperișuri disponibile în România, cu un potențial de producție de peste 4.000 MW.

    Urmărește Sibiu 100% în Google News

    Înscrierile la clasa pregătitoare pentru anul școlar 2025-2026 încep pe 28 martie

    0

    Ministerul Educației a pus în dezbatere proiectul de calendar pentru înscrierea copiilor la clasa pregătitoare, iar prima etapă se va desfășura în perioada 28 martie – 6 mai.

    Copiii care împlinesc 6 ani între 1 septembrie și 31 decembrie 2025 vor avea nevoie de o evaluare psihosomatică, ce se va realiza între 7 și 26 martie.

    Înscrierile se vor putea face atât online, cât și direct la unitățile de învățământ. Lista locurilor rămase disponibile va fi afișată pe 21 mai, iar o a doua etapă de înscrieri va avea loc între 23 și 29 mai.

    Pentru copiii care nu au fost înscriși în niciuna dintre etape, situațiile vor fi analizate și soluționate de inspectoratele școlare la începutul lunii septembrie.

    Urmărește Sibiu 100% în Google News

    ULTIMA ORĂ: Când începe noul an școlar 2025-2026 și care sunt perioadele de cursuri și vacanțe

    Ministerul Educației a publicat în dezbatere proiectul de calendar pentru anul școlar 2025-2026, iar conform proiectului, cursurile încep pe 8 septembrie.

    Intervalele de cursuri și de vacanțe propuse de minister, potrivit educatieprivata.ro.

    a) Intervale de cursuri:

    – de luni, 8 septembrie 2025 până vineri, 24 octombrie 2025;

    – de luni, 3 noiembrie 2025 până vineri, 19 decembrie 2025;

    – de joi, 8 ianuarie 2026 – până vineri, 6 februarie 2026, respectiv vineri, 13 februarie 2026 sau vineri, 20 februarie 2026, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ;

    – de luni, 16 februarie 2026, respectiv luni, 23 februarie 2026 sau luni, 2 martie 2026, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până vineri, 3 aprilie 2026;

    – de miercuri, 15 aprilie 2026 până vineri, 19 iunie 2026;

    b) Intervale de vacanță:

    – de sâmbătă, 25 octombrie 2025 până duminică, 2 noiembrie 2025;

    – de sâmbătă, 20 decembrie 2025 până miercuri, 7 ianuarie 2026;

    – o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 9 februarie – 1 martie 2026;

    – de sâmbătă, 4 aprilie 2026 până marți, 14 aprilie 2026;

    – de sâmbătă, 20 iunie 2026, până duminică, 6 septembrie 2026.

    Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 5 iunie 2026;

    b) pentru clasa a VIII-a, anul şcolar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 12 iunie 2026;

    c) pentru clasele din învăţământul liceal – filiera tehnologică, cu excepţia claselor prevăzute la litera a) şi pentru clasele din învăţământul profesional, anul şcolar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 26 iunie 2026.

    Urmărește Sibiu 100% în Google News

    Pensionarii vor primi în 2025 bani de la Guvern. Suma va fi acordată în două tranșe

    Guvernul a decis să acorde, în anul 2025, un sprijin financiar de 800 de lei pensionarilor cu venituri mici, suma urmând să fie distribuită în două tranșe egale.

    Prima tranșă va fi acordată în luna aprilie, iar cea de-a doua la sfârșitul anului, au declarat surse din coaliția de guvernare.

    De această măsură vor beneficia aproximativ 2,5 milioane de pensionari, care au pensii de până la 2.574 de lei, echivalentul salariului minim net pe economie.

    Potrivit acelorași surse, fondurile necesare pentru acest sprijin financiar sunt deja prevăzute în bugetul de stat pentru acest an, anvelopa financiară alocată ridicându-se la aproximativ 2 miliarde de lei.

    În perioada următoare, Ministerul Muncii urmează să elaboreze actul normativ necesar, care va fi pus în transparență decizională, urmând să fie avizat de ministerele de resort și adoptat de Guvern.

    Oficialii guvernamentali subliniază că această procedură este esențială pentru ca pensionarii să poată primi prima tranșă din acest sprijin în luna aprilie, conform calendarului stabilit.

    Urmărește Sibiu 100% în Google News

    Gerul revine în weekend în România

    După câteva zile în care temperaturile au dat semne de creștere, gerul va reveni în țara noastră la sfârșitul săptămânii.

    Deşi, până vineri temperaturile vor creşte în unele zone ale ţării, în weekend, revine gerul.

    Meteorologii spun că se vor înregistra ninsori slabe în partea de sud, în nord, dar şi la munte. Nu vor lipsi ploile, care vor favoriza formarea poleiului pe şosele.

    Joi și vineri, vremea se încălzeşte în România. De exemplu, vineri, la amiază, temperaturile vor porni de undeva de la 4 grade şi vor ajunge la 11 grade Celsius.

    În unele localităţi din centrul şi nordul României sunt aşteptate ploi, care pot favoriza formarea poleiului.

    Muntenia, Oltenia, Transilvania şi Moldova vor fi lovite de ger puternic, conform meteorologilor.

    În weekend, vremea se răceşte însă din nou în ţara noastră. Sâmbătă, maximele vor fi cuprinse între -1 şi 9 grade Celsius, iar în unele zone au fost anunţate temperaturi de -11 grade.

    Totodată, meteorologii au spus că valorile termice vor fi mai mici decât cele specifice pentru această săptămână în multe dintre zonele României, mai ales în regiunile extracarpatice.

    Urmărește Sibiu 100% în Google News

    VIDEO: Klaus Iohannis a plecat de la Palatul Cotroceni

    Ceremonia de încheiere a mandatului lui Klaus Iohannis a început, miercuri, la ora 12.00, la Palatul Cotroceni.

    Funcția de președinte va fi asigurată interimar, până în luna mai, de către Ilie Bolojan, care a sosit miercuri cu mașina la Cotroceni pentru a prelua mandatul.

    Ilie Bolojan a fost primit de Iohannis la intrarea în Palatul Cotroceni.

    Klaus Iohannis şi-a dat luni demisia din funcţie, în contextul în care în Parlament se pusese în mişcare procedura de suspendare a sa din calitatea de şef al statului.

    El a susţinut că suspendarea ar duce România în criză şi ”nu va înţelege absolut nimeni ce rost are un astfel de demers, când preşedintele în funcţie va pleca oricum”.

    ”Mai pe româneşte, vom fi efectiv de râsul lumii”, a spus Klaus Iohannis, luni, la anunţarea demisiei.

    Urmărește Sibiu 100% în Google News