Acasă Blog Pagina 1019

Premieră absolută la Teatrul Gong din Sibiu: „Prima poveste”

Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu invită publicul la premiera absolută a spectacolului-lectură „Prima poveste”, regizat de Aleksandr Barmenkov.

Evenimentul va avea loc duminică, 9 februarie, de la ora 17:00, cu o a doua reprezentație programată pentru luni, 10 februarie, ora 12:00. Accesul la ambele reprezentații este gratuit, în limita locurilor disponibile. Pentru spectacolul de luni, toate locurile au fost deja rezervate.

„Prima poveste” este o piesă despre fragilitatea memoriei, cultura comună și nevoia de dialog într-o lume aflată în continuă schimbare. În centrul poveștii, un adult, un copil și o găină încearcă să împacheteze cărți dintr-o bibliotecă, dar acest proces se dovedește a fi mai mult decât o simplă mutare – devine un act al confruntării cu trecutul și identitatea. Inspirată din basmul lui Antonio Pogorelsky, unde băiatul Alioșa salvează o găină neagră și descoperă o lume secretă a locuitorilor subterani, piesa preia aceste teme și le transpune într-o reflecție asupra memoriei personale și colective. Personajele se află într-un oraș nou, într-un loc necunoscut, iar transformările lor – de la adult la copil, de la profesor la bucătar sau chiar la găină – subliniază alienarea și dificultatea găsirii unui loc stabil în lume. Prin combinația dintre realism și fantezie, spectacolul ridică întrebări despre trecut, identitate și modul în care ne raportăm la ceea ce pierdem, demonstrând că, indiferent de schimbări, poveștile și amintirile sunt cele care ne definesc.

PRIMA POVESTE adaptare de ALEKSANDR BARMENKOV; traducere în limba română de RALUCA RĂDULESCU; regia: ALEKSANDR BARMENKOV; în distribuție: PAUL BONDANE, BARBARA CRIȘAN, MIRCEA CORVOVEANU, CLAUDIU FĂLĂMAȘ, MIHAELA GRIGORAȘ, ANDREI HANSEL, ANA MUJAT, JENO MAJOR, GABRIEL MUNCUȘ, GABRIELA MITREA, ELIZA PĂUNA, ANGELA PÁSKUY, CLAUDIA STÜHLER.

Rezervarea locurilor se poate face direct la sediul Agenției de Bilete a Teatrului „Gong” din str. Al. Odobescu 4, sau prin e-mail la ticketing(@)teatrulgong.ro. Vă rugăm să specificați

numele dvs. și numărul de locuri necesar. Rezervările expiră cu 15 minute înainte de începerea reprezentației, iar confirmarea locurilor se face doar prin mesaj scris.

Evenimentul are o durată de aproximativ 50 de minute și nu este recomandat copiilor cu vârsta sub 7 ani. Reprezentațiile vor fi urmate de o discuție cu publicul.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Bucureștean cu mașina neînmatriculată și număr fals, descoperit la Veștem

Un bucureștean a fost descoperit în zona Veștem la volanul unui autoturism neînmatriculat care avea număr fals de înmatriculare.

În zona PC Veștem, polițiștii rutieri au oprit un autoturism condus pe DN 1 de către un bărbat în vârstă de 48 de ani, din municipiul București.

În urma verificărilor efectuate cu privire la situația autoturismului, polițiștii au constatat că acesta este neînmatriculat, iar numărul de înregistrare aplicat este unul fals.

Astfel, la nivelul Serviciului Rutier Sibiu, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat, respectiv conducerea unui autovehicul având număr de înmatriculare sau înregistrare fals.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Săliștean cu alcoolemie mare, prins la volan

Un săliștean are dosar penal după ce a fost descoperit de polițiștii rutieri băut la volan pe o stradă din localitate.

În Săliște, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Săliște au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Gării de către un localnic în vârstă de 48 de ani.

Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 0,86 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.

Bărbatul este cercetat penal pentru conducerea unui autoturism sub influența alcoolului.

FOTO: Arhivă

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Piedone este noul șef al ANPC

Cristian Popescu Piedone, fostul primar al Sectorului 5 al Capitalei, a fost numit oficial șef al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului.

Decizia semnată de premierul Marcel Ciolacu a fost publicată vineri în Monitorul Oficial.

Ultima funcție deținută de Piedone a fost cea de primar al Sectorului 5. Ulterior, acesta a candidat pentru un post de senator din partea PSD.

Piedone a fost condamnat la închisoare în dosarul Colectiv, însă sentința sa a fost anulată de Înalta Curte de Casație și Justiție, iar el, eliberat.

Cristian Popescu Piedone a candidat din partea PSD pe listele pentru Senat, la Giurgiu, însă a pierdut mandatul la redistribuire, în Parlament intrând candidatul POT.

Fostul preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Horia Constantinescu, a renunţat la funcţie după ce a devenit candidatul PSD la Primăria Constanţa, la alegerile locale din luna iunie.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

ULTIMA ORĂ/FOTO: Sibiancă implicată într-un accident rutier cu 3 mașini în județul Mureș

O sibiancă în vârstă de 35 de ani a fost implicată într-un accident rutier produs între Botorca și Târnăveni, în județul Mureș.

Din primele informații, conducătorul unui autoturism, un tânăr de 20 de ani, din Târnăveni, care se deplasa din direcția Botorca spre Târnăveni, a acroșat lateral un alt autoturism, condus din sensul opus, de o femeie de 22 de ani, din județul Bistrița-Năsăud, acesta din urmă fiind proiectat într-un alt autovehicul, condus de o femeie de 35 de ani, din județul Sibiu.

În urma evenimentului, cele două conducătoare auto au fost rănite ușor, fiind transportate la o unitate medicală pentru îngrijiri și investigații amănunțite.

Cei trei conducători auto implicați în eveniment au fost testați cu aparatele din dotare, rezultatele fiind negative.

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, cercetările continuând în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

ULTIMA ORĂ: Crește prețul apei la Mediaș și în zona de nord a județului. Care sunt noile tarife

Tarifele pentru pentru apă și canalizare au fost ajustate de la 1 februarie în aria de operare a societății Apa Târnavei Mari Mediaș.

Potrivit unui comunicat de presă postat pe site-ul companiei, prețul pentru apa potabilă la nivelul întregii arii de operare este de 9,24 lei/metru cub, iar tariful pentru canalizare este de 8,87 lei/metru cub – la ambele adăugându-se cota de TVA de 9%.

Compania Apa Târnavei Mari informează clienții asupra ajustării tarifelor / prețurilor pentru serviciile de alimentare cu apă potabilă și de canalizare începând cu 1 februarie 2025.

Astfel, prețul pentru apa potabilă la nivelul întregii arii de operare este de 9,24 lei/metru cub, iar tariful pentru canalizare este de 8,87 lei/metru cub – la ambele adăugându-se cota de TVA de 9%.

Reamintim că societatea Apa Târnavei Mari gestionează, în prezent, investiții de peste 200 de milioane de euro pentru îmbunătățirea și extinderea serviciilor de apă și de canalizare în nordul județului Sibiu, prin intermediul „Proiect Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de Apă și Apă Uzată în Regiunile Mediaș, Agnita și Dumbrăveni, Județul Sibiu – Etapa II”.

Investițiile în infrastructura de apă cuprind extinderi și/sau reabilitări în 37 de localități din aria de operare, iar în infrastructura de apă uzată cuprind extinderea și reabilitarea infrastructurii de canalizare menajeră în 11 localități.

Aproape 80% din această sumă de 200 milioane de euro provine din fonduri europene nerambursabile.

Fără aceste fonduri, investițiile nu ar fi putut fi realizate! Dacă, totuși, am fi dorit să derulăm investiții majore din fonduri proprii, care să aducă modernizarea rețelelor existente și servicii de furnizare apă / canal în localități care nu au beneficiat niciodată de acestea, tarifele ar fi fost cu mult mai mari decât cele actuale, pentru acoperirea costurilor.

Implementarea la nivel regional a investițiilor în cadrul „Proiect regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în regiunile Mediaș, Agnita și Dumbrăveni, județul Sibiu” a impus, odată cu semnarea Contractul de Finanțare nr. 321 între Ministerul Fondurilor Europene în calitate de Autoritate de Management și S.C. Apa Târnavei Mari S.A. în calitate de Operator Regional de Apă și Apă Uzată, un Plan anual de evoluție a tarifelor pentru perioada 2021 – 2026 (ultimul an de implementare a măsurilor investiționale aferente acestui proiect).

Respectarea Planului anual de evoluție a tarifelor este o condiţie obligatorie cuprinsă în Contractul de Finanţare, semnat în 15.07.2020.

Strategia de tarifare presupune ajustări ale tarifelor în fiecare an, atât cu inflația cumulată pe ultimul an, cât și în termeni reali.

Tarifele reflectă, pe de-o parte, acoperirea cheltuielilor de exploatare, influenţate de inflaţie şi, pe de altă parte, obligativitatea includerii în tarife a componentei de cofinanţare care aparţine Companiei Apa Târnavei Mari. Cofinanțarea Operatorului la proiectul derulat cu fonduri europene este de 6% , în valoare absolută de circa 10 milioane de euro.

Planul anual de evoluție a tarifelor a fost aprobat prin Hotărâri ale Consiliilor Locale ale Unităţilor Administrativ – Teritoriale din cadrul Operatorului și de către Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Apa Târnavei Mari”. Ajustările de prețuri/tarife, aplicabile de la 1 februarie 2025 au fost aprobate de către Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (A.N.R.S.C.), prin Decizia nr. 307/10.12.2024 și de Hotărârea Adunării Generale a Acționarilor a membrilor Asociației de Dezvoltare Intercomunitară nr.10/2020, respectiv, Actul Adițional nr. 16/16.11.2020, cu respectarea tuturor obligațiilor prevăzute în Contractul de Finanțare al Proiectului și în Planul anual de evoluție a tarifelor pentru perioada 2021 – 2026” se arată în comunicatul postat pe site-ul Apa Târnavei Mari Mediaș.

Apa Târnavei Mari a transmis și un punct de vedere pe această temă.

„Așa cum am mai spus și cu alte ocazii, ajustările de preț / tarif din ultimii ani au fost motivate de existența unui cadru instituțional și legal, obligatoriu de îndeplinit pentru aprobarea și finanțarea proiectului derulat cu fonduri europene, cât și asigurării cofinanțării de către societatea Apa Târnavei Mari.

Avem nevoie de proiecte care să dezvolte și să modernizeze sistemele publice de apă și canalizare, iar în acest context avem nevoie de finanțări din fonduri europene, iar accesarea acestor finanțări atrage anumite obligații.

Planul anual de evoluție a tarifelor este o condiţie obligatorie cuprinsă în Contractul de Finanţare, semnat în 2020, iar în ceea ce ne privește, strategia de tarifare presupune ajustări ale tarifelor în fiecare an, până în 2026. Acest plan de evoluție a tarifelor a fost asumat la nivelul administrațiilor din zona noastră de operare.

După ajustarea din acest an, în privința prețului la mc apă potabilă, în unele așa numite clasamente apărute în spațiul public suntem pe locul 8, la nivel național.
Aceste clasamente sunt relative, deoarece sunt influențate de o serie de particularități ale Operatorilor, cum ar fi costurile legate de tratarea apei, de distribuție, costurile legate de energie, strategii de dezvoltare, stagiul diferit de aplicare a Planului de creștere tarifară.

Spre exemplu, abonații companiei noastre – persoane fizice, nu plătesc apa meteorică (pluvială), în timp ce alte companii le facturează abonaților apa meteorică, însă datele furnizate în așa zisele clasamente nu includ și date referitoare la facturarea / nefacturarea apei meteorice și tariful aplicat.

Tot ca exemplu, societatea Apa Târnavei Mari se află aproape de finalul implementării Planului de evoluție tarifară – mai avem o singură ajustare anul viitor, spre deosebire de alți Operatori, care derulează proiecte cu finanțare din fonduri europene și care se regăsesc în prima parte de aplicare a Planul de creștere tarifară, sau la jumătatea acestuia și care vor avea ajustări de preț în următorii 3-4 ani”, au mai transmis reprezentanții Apa Târnavei Mari.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Santorini, sub stare de urgență după sute de cutremure

Autoritățile elene au instituit joi stare de urgență pe insula Santorini, după o serie de cutremure care au zguduit regiunea în această săptămână.

Peste 10.000 de persoane au fost evacuate preventiv, potrivit Reuters. Starea de urgență va rămâne în vigoare până pe 3 martie, a anunțat Protecția Civilă.

De duminică, sute de cutremure aproape constante au fost înregistrate în marea dintre Santorini și insula Amorgos, cel mai puternic având o magnitudine de 5,2, miercuri seară.

Din cauza riscului crescut de alunecări de teren, autoritățile au închis școlile și au mobilizat echipe de militari, pompieri și polițiști pentru gestionarea situației. Seismologii avertizează că Grecia este una dintre cele mai predispuse țări europene la cutremure, însă activitatea seismică actuală este fără precedent și ar putea dura săptămâni sau chiar luni.

Santorini și-a căpătat forma actuală în urma uneia dintre cele mai mari erupții vulcanice din istorie, care a avut loc în jurul anului 1600 î.Hr.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Microplastice în creier: creștere alarmantă a contaminării în ultimii ani

0

Un studiu recent publicat în Nature Medicine arată că nivelul microplasticelor descoperite în creierul uman a crescut cu 50% între 2016 și 2024.

Cercetătorii de la Universitatea New Mexico au analizat probe din creierul a 52 de persoane decedate și au găsit particule de plastic în toate mostrele examinate.

Descoperirea confirmă temerile oamenilor de știință că microplasticele pot trece de bariera hematoencefalică, mecanismul care protejează creierul de substanțe nocive. Mai îngrijorător este faptul că probele recoltate de la pacienți diagnosticați cu demență conțineau cantități mai mari de microplastic comparativ cu cei fără această afecțiune.

Cele mai frecvente tipuri de plastic identificate sunt utilizate în ambalaje alimentare și produse de uz casnic. Deși impactul asupra sănătății este încă incert, cercetările sugerează posibile legături între prezența microplasticelor în organism și boli grave precum cancerul, infarctul sau problemele respiratorii. Oamenii de știință subliniază necesitatea unor studii mai ample pentru a înțelege pe deplin riscurile.

„Prezența microplasticelor fusese deja identificată în sângele uman, în plămâni, placentă sau laptele matern, dar faptul că aceste particule pot trece de bariera hematoencefalică este îngrijorător”, a declarat Bethanie Carney Almroth, cercetător implicat în acest studiu, potrivit viata-medicala.ro.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

România va adopta în acest an o taxă de poluare auto

România va fi nevoită să adopte „legea taxării mijloacelor de transport poluante”, condiție pentru fondurile din PNRR.

Chiar dacă detaliile sunt încă neclare, noua taxă auto este o condiție pentru accesarea fondurilor PNRR.

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a anunțat la finalul lunii ianuarie, într-un interviu acordat Agerpres, că România va depune în iunie-iulie la Comisia Europeană o cerere de accesare a unei noi tranșe în valoare de 2,7 miliarde de euro din PNRR, cerere condiționată de o serie de reforme precum legea taxării mijloacelor de transport poluante.

„Este o transpunere de Directivă a Uniunii Europene (…) toate statele membre au obligaţia transpunerii directivei şi, odată cu aceasta, o schimbare a mecanismului de impozitare pentru mijloacele de transport, astfel încât cele poluante vor plăti această taxă privind certificatele ITS şi emisiile proporţional cu nivelul de poluare”, a spus ministrul.

Potrivit lui Boloș, aproximativ 8 milioane de mașini vor fi vizate de noua taxă, „în funcție de numărul de kilometri parcurși și a mijloacelor de transport poluante”.

În 2006, 2008, 2012 și 2013, Guvernul a introdus diferite variante de taxe auto și timbru de mediu, toate fiind declarate nelegale de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene și restituite ulterior posesorilor de autovehicule.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Cum pot aparținătorii pacienților internați la SCJU Sibiu să obțină informații

0

Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu a implementat un sistem organizat de comunicare pentru aparținătorii pacienților internați.

Aparținătorii pacienților internați la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu pot obține informații despre starea acestora printr-un sistem organizat de comunicare. La internare, pacientul desemnează o persoană de contact, care primește un număr de identificare și este informată periodic despre evoluția medicală.

Pentru solicitarea actualizărilor, aparținătorii pot suna de luni până sâmbătă, între orele 8:00 și 12:00, la numerele 0269 243 961 sau 0269 220 538. Informațiile medicale sunt oferite de medicul curant în intervalul orar 12:00-14:00.

Pentru alte clarificări, spitalul poate fi contactat la adresa de e-mail [email protected] sau la numărul de telefon 0269 215 050.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

ULTIMA ORĂ/FOTO: Zeci de români transformați în sclavi de alți români pe o plantație din Spania

Zeci de cetăţeni români, care erau ţinuţi în semisclavie la o plantaţie din regiunea Sevilla, au fost eliberaţi de poliţia spaniolă.

52 de cetăţeni români, care erau ţinuţi în semisclavie la o plantaţie din regiunea Sevilla, au fost eliberaţi de poliţia spaniolă.

Condiţiile în care trăiau şi munceau aceşti oameni au fost descrise de autorităţi drept “greu de imaginat”.

Gruparea responsabilă este formată din patru români şi se ocupa cu aducerea de conaţionali pentru a presta munci agricole, în special cules de portocale şi măsline.

Suspecţii recrutau muncitori prin anunţuri postate pe reţelele sociale şi promiteau câştiguri mari, cazare decentă şi transport gratuit.

Odată ajunşi în Spania, păcăliţilor le erau confiscate actele de identitate sub motivul realizării contractelor de serviciile sociale, deşi ancheta a scos la iveală că niciunul dintre cei 52 de români nu era înscris pentru aceste beneficii.

De asemenea, salariile primite erau mult mici decât cele promise, în condiţiile în care lucrătorii munceau din zori şi până după apusul soarelui.

Indivizii motivau suma diminuată prin necesitatea acoperirii datoriei pe care muncitorii o aveau pentru cazare şi transport.

În total, 6 români au fost arestați.

Victimele erau ameninţate cu violenţa în caz că s-ar fi adresat autorităţilor. Indivizii responsabili au fost arestaţi de poliţiştii din Andaluzia, iar cele 52 de victime sunt acum în custodia serviciilor sociale spaniole.

„Este un nou caz în care poliţia spaniolă arestează români care exploatează, prin muncă, alţi români.

De data aceasta este vorba despre o grupare din Andaluzia, din zona Sevilla, care aducea conaţionali pentru a face munci agricole, în special cules de portocale şi măsline.

Recrutau muncitori prin anunţuri puse pe reţelele sociale, promiţând câştiguri mari, cazare decentă şi transport gratuit”, a transmis Corespondentul Radio România Actualități în Spania, Alin Petrică.

SURSĂ FOTO: Digi 24

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Fosta Casă a Armatei din Mediaș va deveni muzeu

Fosta Casă a Armatei din municipiul Mediaș va fi reabilitată și modernizată, urmând să devină muzeu peste câțiva ani.

Pe ordinea de zi a ședinței extraordinare a Consiliului Local Mediaș de vineri se află un proiect de hotărâre privind reabilitarea imobilului în care a funcționat fosta Casă a Armatei din municipiu, situată pe strada Mihai Viteazu, numărul 12

Corpurile de clădire vor fi modernizate, iar în locul respectiv vor fi amenajate săli de expoziții, urmând să se desfășoare și diferite activități ale elevilor medieșeni.

În ședința de vineri vor fi aprobați indicatorii tehnico-economici, proiectul tehnic și devizul general al acestui proiect.

Valoarea totală a obiectivului de investiții este de peste 47 de milioane de lei.

„Acest proiect propune înființarea unei structuri muzeale pe fostul amplasament al cazarmei, contribuind la crearea unui pol cultural dedicat comunității locale, în realitatea cu identitatea istorică a Mediașului și implicit atrăgând turiști printr-o ofertă culturală diversificată.

Lucrările efective constau în restaurarea și reabilitarea corpurilor C1 și C2 și completarea incintei pe latura adiacentă a zidului de apărare cu un corp ce reia volumetric corpul anexă C3 (fostele grajduri).

În continuarea acestuia este propus un spațiu acoperit (lapidariu) cu o materialitate distinctă ce funcționează ca articulație distinctă între corpul C2 și C3 propus.

Curtea interioară se va amenaja asigurând spații speciale pentru funcționarea muzeului în condiții moderne și atractive.

Se vor propune spații pentru desfășurarea de activități recreative, distractive, educative, extrașcolare. De asemenea, se vor înființa spații expoziționale dotate cu aparatură modernă pentru prezentarea de lucrări de artă, a bunurilor culturale, pentru creșterea atractivității turistice a municipiului Mediaș.

Implementarea acestui proiect va sprijini valorificarea potențialului de vizitare prin crearea condițiilor optime de organizare a expozițiilor permanente și diversificarea expozițiilor temporare”, se arată în documentul care însoțește proiectul de hotărâre.

Urmărește Sibiu 100% în Google News