Acasă Blog Pagina 1040

Un șofer sibian cu alcoolemie peste 1 la mie s-a oprit cu mașina într-un autoturism parcat

Un sibian cu alcoolemie peste 1 la mie s-a oprit cu mașina într-un autoturism parcat, pe strada Lupeni.

Duminică seara, în jurul orei 20.30, în timp ce conducea un autoturism pe strada Lupeni, din municipiul Sibiu, un localnic de 39 de ani a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un autoturism parcat.

Evenimentul s-a soldat numai cu pagube materiale.

Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat o valoare de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat, sibianul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice.

Cercetările sunt continuate la nivelul Biroului Rutier Sibiu în vederea stabilirii situației de fapt, pentru aplicarea măsurilor legale în consecință”, a declarat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

FOTO/VIDEO: Dotări importante pentru grădinițele din Mediaș

Luni a continuat distribuirea produselor achiziționate în cadrul proiectului finanțat din fonduri europene „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe din Municipiul Mediaș, Județul Sibiu”, aferente loturilor „Achiziție de materiale didactice“ și „Achiziție mobilier săli de clasă”.

Edilul șef al Mediașului a fost prezent la Grădinița 12 din municipiul Mediaș, care a fost dotată cu o serie de produse achiziționate în cadrul proiectului, dintre care cele mai importante sunt: diverse jucării (miniechipamente casnice din lemn – aragaz, mașină de spălat, chiuvetă, păpuși, cărucioare, pătuțuri de jucărie, truse de meserii, seturi magnetice), cărți din material textil/plastic/cartonate cu tematici adecvate, jocuri senzoriale, echipamente și costume pentru diferite roluri, măsuțe, scăunele, băncuțe și dulapuri pentru depozitarea materialelor didactice.

Proiectul „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe din Municipiul Mediaș, Județul Sibiu” este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta 15 – Educație, beneficiarii fiind toate instituțiile de învățământ preuniversitar, gimnazial și liceal din municipiul nostru.

În cadrul proiectului, unitățile de învățământ medieșene vor fi dotate cu mobilier, materiale didactice, numeroase echipamente pentru laboratoare, săli de sport și spații de joacă, precum şi dotări audio-vizuale şi IT adaptate învăţământului interactiv.

„Asigurarea unei baze materiale corespunzătoare pentru tot ce înseamnă sistem de învățământ în municipiul Mediaș rămâne o prioritate pentru mine și în acest mandat.

Mă bucură să observ că și grădinițele din Mediaș beneficiază, în urma unui program pe care l-am derulat împreună pe fonduri europene nerambursabile, de o bază materială corespunzătoare și aici mă refer la material și nu în ultimul rând la foarte multe jucării.

Vom continua să susținem activitatea sistemului de învățământ pe toate căile pe care le avem la dispoziție”, a declarat primarul Mediașului, Gheorghe Roman.

„În cadrul acestui proiect, am primit kituri educaționale, mese luminoase, fotolii, dulapuri pentru materialele didactice, mai multe fotolii pentru colțul de odihnă, relaxare, truse de meserii, păpuși multiculturale, bucătării.

Acestea sunt extrem de utile, mai ales în procesul instructiv-educativ din cadrul unității noastre și al structurii noastre, Grădinița nr. 1 de pe strada Azilului.

Mulțumim pe această cale domnului primar și echipei sale, precum și tuturor celor implicați pentru realizarea și ducerea la bun sfârșit a acestui proiect, în numele întregului colectiv, al copilașilor și al părinților“, a transmis directorul Grădiniței nr. 1, Alina Roman.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Avertisment pentru amatorii de viteză: 700 de radare vor fi montate în toată țara

700 de radare noi vor fi montate în toată țara prin intermediul proiectului e-Sigur, lansat la începutul anului 2025.

Noul sistem de monitorizare a traficului și sancționare a vitezomanilor, e-Sigur, a fost implementat de autoritățile din România la începutul acestui an.

Mai multe radare fixe au fost montate pe diferite drumuri din țară. Acestea înregistrează toate vehiculele care circulă pe acele șosele, iar imaginile sunt analizate ulterior de ofițerii de Poliție.

În primă fază, primele radare fixe sunt folosite pe autostrăzile A1 și A2 și pe DN2, în județul Vrancea.

Autoritățile anunță că proiectul va fi extins la nivel național, iar în perioada următoare vor fi montate până la 700 de radare fixe pe drumurile din toată țara.

Aceste dispozitive radar pe trepied vor fi întâlnite exclusiv în zonele cu risc rutier.

Vor fi amplasate în fiecare zi în zonele cu risc rutier astfel încât etapizat să putem atinge toate zonele cu risc rutier din România în toată țara.

Pentru acest proiect, acest sistem e-Sigur, avem pregătite 700 de dispozitive radar de tip pistol, care vor putea fi observate treptat pe marginea drumului public, alături de un echipaj de Poliție Rutieră”, a declarat Bogdan Oproiu, director adjunct al Direcției Rutiere,

Radarele folosite până acum de Poliția Rutieră erau operate manual, de către un polițist. Acestea erau folosite pentru a determina când un șofer depășește limita de viteză.

În schimb, noile radare înregistrează fără oprire traficul. Astfel, vor fi consemnate toate abaterile rutiere.

Pe baza imaginilor pot fi aplicate sancțiuni pentru:

-depășirea limitei de viteză;
-efectuarea unei depășiri neregulamentare;
-nepurtarea centurii de siguranță;
-conducere agresivă;
-neutilizarea sistemelor de iluminare, etc.

Amenda de viteză sau alte tipuri de sancțiuni sunt transmise, apoi, prin poștă la adresa de domiciliu a șoferului.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Tezaurul Dacic al României, scos ilegal din țară și expus la un muzeu din Olanda

Tezaurul dacic al României ar fi fost scos ilegal din țară pentru a fi expus la Muzeul Drents din Assen, Olanda, conform unor surse recente.

Dezvăluirea a stârnit controverse majore, întrucât nu a existat o hotărâre de Guvern care să aprobe această acțiune, așa cum prevede legislația în vigoare.

Potrivit Ordonanței privind Protejarea Patrimoniului Cultural Național, pentru organizarea unor expoziții în străinătate sau realizarea unor proiecte culturale internaționale de către instituțiile publice muzeale, aflate în subordinea Ministerului Culturii, măsurile privind organizarea acestora se aprobă prin hotărâre a Guvernului, în situația în care sunt implicate mai mute autorități și instituții publice.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Patriarhia Română lansează aplicația „Calendarul Ortodox” pentru Android și iOS

0

Patriarhia Română a anunțat lansarea oficială a aplicației mobile „Calendarul Ortodox”, disponibilă gratuit pentru utilizatorii de Android și iOS.

„Abordarea grafică este declinată din conceptul vizual identitar al Centenarului Patriarhiei Române. Logo-ul are ca simbol central Crucea Patriarhală înconjurată de 12 ace mari reprezentând cele 12 luni ale anului și un total de 52 ace mari și mici reprezentând cele 52 de săptămâni ale anului calendaristic, animate într-o mișcare cu o durată de 60 de secunde. Cadranul obținut din aceste elemente semnifică timpul sfințit de omul credincios care pune în centrul vieții sale Crucea Mântuitorului Iisus Hristos”, precizează sursa citată.

Funcționalități principale

  • Viețile sfinților: Textele sunt preluate din surse autorizate și vor include, în viitor, materiale din Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române.
  • Design inspirat: Aplicația integrează simboluri din conceptul vizual al Centenarului Patriarhiei Române. Logo-ul este centrat pe Crucea Patriarhală, înconjurată de elemente ce simbolizează lunile, săptămânile și timpul sfințit al anului creștin.

Aplicația este disponibilă gratuit în Google Play Store și Apple App Store. Detalii despre aplicație pot fi consultate pe website-ul oficial www.calendar.patriarhia.ro

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Premierele lunii februarie pe Scena Digitală: povești captivante și muzică de suflet

Luna februarie aduce două producții remarcabile pe platforma Scena Digitală, o inițiativă a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu și a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS).

Aceste creații s-au bucurat de un mare succes în cadrul FITS:

1. „Carpații ca niște pete pe pielea mea”, de Thomas Perle, regia Mira Stadler, o producție Burgtheater, Austria.

„Karpatenflecken” relatează biografiile a trei femei, din trei generații diferite, aflate în mijlocul unei panorame istorice care își are începutul într-o mică regiune din Munții Maramureșului. O bunică, o fiică și o nepoată traversează granițele politice, geografice și lingvistice ale unei perioade care se întinde de-a lungul secolelor al XX-lea și al XXI-lea. Thomas Perle zugrăvește astfel un tablou pragmatic al acelor vremuri, fapt susținut de dialogul în mai multe limbi, inclusiv într-un dialect care aproape s-a pierdut în negura timpului.

„Karpatenflecken” i-a adus lui Thomas Perle prestigiosul premiu Retzhofer în 2019 și premiul Nestroy pentru cea mai bună piesă de teatru în 2023.

2. „Fado” cu Francisco Moreira, Portugalia.

Francisco Moreira este un nume răsunător printre artiștii fado din noua generație. Posesorul unei voci mlădioase și fermecătoare, acesta a cucerit generații întregi cu autenticitatea și interpretarea sa desăvârșită. Moreira a pornit pe calea muzicii încă din copilărie. El s-a bucurat de nenumărate realizări și momente remarcabile în carieră, având deja în palmares Grande Prémio do Fado 2013, iar munca sa a primit recunoaștere națională, ceea ce i-a adus șansa de a interpreta alături de cântăreți fado, cum ar fi Carminho și Hélder Moutinho.

Bilete și abonamente pe Scena Digitală

Pe Scena Digitală, abonamentul lunar, cel trimestrial, precum și cel anual includ cele peste 80 de spectacole disponibile, la care se adaugă lunar două producții în premieră. Iubitorii de teatru, film, dans și muzică pot alege abonamentul pentru 12 luni la preț de 6 luni, respectiv 299 lei, și abonamentul pentru 3 luni la preț de 2 luni, respectiv 89 lei. Abonamentul lunar costă 49 lei/lună. Spectatorii pot opta și pentru biletul individual, care permite vizionarea unui anumit spectacol la prețul de 30 lei. În perioada de valabilitate a abonamentului, spectacolele pot fi vizionate oricând, oriunde și de oricâte ori. Biletul individual este disponibil patru ore de la activare și alegerea intervalului de timp pentru vizionare.

Platforma de video-on-demand Scena Digitală, distinsă cu premiul special UNITER, poate fi accesată pe site-ul www.scena-digitala.ro.

Toate spectacolele Scenei Digitale oferă și subtitrare în limba engleză.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Florin Piersic împlinește 89 de ani! O viață dedicată artei și publicului românesc

27 ianuarie 2025 este o zi specială pentru teatrul și cinematografia românească. Marele actor Florin Piersic, una dintre cele mai emblematice figuri ale artei din România, își sărbătorește astăzi cea de-a 89-a aniversare.

Născut pe 27 ianuarie 1936, la Cluj-Napoca, Florin Piersic și-a început drumul artistic prin studii la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București (IATC, astăzi UNATC), unde a avut colegi de generație precum Leopoldina Bălănuță și Ioana Bulcă. A debutat pe scena Teatrului Național din București în roluri memorabile precum Richard din „Discipolul…” și Alexei din „Tragedia optimistă”.

De-a lungul anilor, a încântat publicul cu zeci de roluri legendare, devenind un adevărat ambasador al artei românești. Fie că a fost pe scenă, în fața camerelor de filmare sau în interacțiunile cu admiratorii săi, Florin Piersic a demonstrat o carismă și o energie debordantă care l-au consacrat drept unul dintre cei mai iubiți actori din România.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Peste 200 de companii din Marea Britanie adoptă săptămâna de lucru de patru zile

Mai mult de 200 de companii din Marea Britanie au trecut permanent la săptămâna de lucru de patru zile, fără reducerea salariilor, marcând o schimbare semnificativă în cultura muncii, relatează DPA.

Joe Ryle, directorul de campanie al Fundaţiei 4 Day Week susţine că săptămâna de lucru de cinci zile „a fost inventată acum 100 de ani şi nu mai este adecvată scopului”. În schimb, organizaţia sa militează pentru trecerea la săptămâna de muncă de patru zile cu aceleaşi salarii şi beneficii ca şi pentru cei care lucrează în cinci din cele şapte zile ale săptămânii, potrivit TVR.

„Aşa cum au demonstrat deja sute de companii britanice şi un consiliu local, o săptămână de muncă de patru zile fără pierderi salariale poate reprezenta un câştig atât pentru angajaţi cât şi pentru angajatori. Oamenii vor dispune de 50% mai mult timp liber. O săptămână de muncă de patru zile le oferă oamenilor libertatea de a trăi mai fericiţi”, a subliniat el.

Decizia celor peste 200 de companii britanice vine ca parte a unei mișcări mai largi care pune accent pe echilibrul între viața profesională și cea personală, dând un exemplu despre cum poate arăta viitorul muncii.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Sibiul se află pe locul 8 în ceea ce privește creditele ipotecare

Aproximativ 86.600 de ipoteci au fost intabulate anul trecut în România, în creştere cu 26,5% comparativ cu nivelul înregistrat în 2023, arată o analiză realizată de către un broker online și o companie de consultanţă financiară şi creditare ipotecară, publicată de news.ro.

Bucureştiul şi judeţul Ilfov deţin o pondere de aproape 39% din totalul ipotecilor intabulate la nivel naţional în 2024. Cea mai mare creştere anuală a numărului de ipoteci intabulate, de 107%, a fost înregistrată în Iaşi.

Bucureşti, Timiş și Ilfov ocupă primele trei poziţii în rândul regiunilor cu cele mai multe ipoteci intabulate în 2024, fiind urmate de Iaşi şi Constanţa.

Cea mai mare creştere anuală, înregistrată în Iaşi

Circa 86.600 de ipoteci au fost intabulate anul trecut în România, în creştere cu 26,5% comparativ cu nivelul înregistrat în 2023. Cea mai mare creştere anuală, de 107%, a fost înregistrată în Iaşi, aceasta fiind însă determinată de intabularea cu întârziere a unor antecontracte de vânzare –  cumpărare semnate în anii anteriori. Creşteri semnificative ale numărului de ipoteci intabulate au fost înregistrate şi în Bihor, de +65% faţă de 2023, Argeş, cu +33,6% faţă de 2023, şi Braşov, unde s-au intabulat cu 33% mai multe ipoteci anul trecut.

Raportat la numărul total de tranzacţii cu locuinţe încheiate în 2024 în România, ipotecile intabulate anul trecut deţin o pondere de 51%, potrivit calculelor SVN realizate pe baza statisticilor Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară. Trebuie avut însă în vedere că totalul ipotecilor intabulate include şi refinanţările, reconversiile şi restructurările, precum şi creditele de nevoi personale cu ipotecă, tranzacţiile realizate exclusiv cu cash fiind în continuare majoritare pe piaţa rezidenţială din România.

Sibiul, locul 8

Următoarea poziţie în clasamentul regiunilor cu cele mai multe credite ipotecare acordate în 2024 este ocupată de Cluj, cu o creştere anuală de 24,7%. Braşov, Sibiu şi Bihor ocupă următoarele poziţii în rândul regiunilor cu cele mai multe credite ipotecare acordate în România în 2024, în timp ce Argeş închide top 10, potrivit analizei Ipotecare.ro.

În primele 11 luni din 2024 au fost acordate în total la nivel naţional credite ipotecare în valoare de 8,2 miliarde de euro, în creştere cu 42% comparativ cu perioada similară din 2023, acestea incluzând însă şi refinanţările, conversiile, transferurile şi restructurările.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

DSV și DSP au dat amenzi de 137.800 de lei în perioada sărbătorilor de iarnă

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Sibiu și Direcția de Sănătate Publică Sibiu au finalizat controalele privind activitatea comercială din perioada sărbătorilor de iarnă. Inspectorii celor două instituții au aplicat amenzi în valoare de 137.800 lei pentru neregulile descoperite.

Activitatea DSVSA Sibiu

Funcționarii Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Sibiu au demarat controalele pentru buna desfășurare a activităților de comercializare a produselor alimentare și nealimentare tradiționale, atât în perioada premergătoare, cât și în timpul Sărbătorilor de iarnă 2024 – 2025, la nivelul județului Sibiu.

În urma activităților desfășurate, având ca obiectiv verificarea modului de producție, prelucrare, depozitare, transport și comercializare a produselor alimentare in perioada premergătoare cât și în timpul Sărbătorilor de iarnă 2024, au fost efectuate de către inspectorii D.S.V.S.A. Sibiu, următoarele activități:

– Verificări la obiective supuse controlului sanitar veterinar si pentru siguranța alimentelor: Hipermaketuri/supermarketuri: 42; Magazine alimentare: 62; Depozite alimentare: 9; Abatoare: 5; Unitate procesare carne: 2; Carmangerii: 12; Târg Craciun/Piețe agroalimentare: 2; Unități panificație: 11; Pescării: 4; Măcelărie: 1; Catering: 1; Laboratoare cofetărie-patiserie: 39; Pensiuni turistice: 9; Controale în trafic: 5; Alimentație publică: 54. Fabrica produse zaharoase: 4; Fabricare bere: 2; Centru reambalare ouă: 1; Rulote/ Unitate mobilă: 38; Vinărie: 1;Centru prelucrare lapte: 2. În total au fost 205 obiective verificate.

Principalele neconformități identificate au fost: depozitarea, ambalarea, igiena și etichetarea neco-respunzătoare a produselor alimentare, precum și nerespectarea normelor stabilite de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, privind întreținerea spațiilor de prelucrare, depozitare, valorificare a produselor alimentare, precum și a instalațiilor, utilajelor si a ustensilelor de lucru folosite. Au fost aplicate un număr de 11 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 120.000 lei, precum și 41 avertismente.

– Examinarea probelor provenite de la porcii domestici, mistreți și urși, în direcția depistării in-festației cu Trichinella Spp:

În cadrul L.S.V.S.A. Sibiu, au fost examinate un număr de 608 probe de la porcii domestici, 15 probe de la mistreți si 4 probe provenite de la urși. A fost depistată o probă pozitivă, provenită de la un urs.

Bilanțul Direcției de Sănătate Publică Sibiu

Serviciul Control în Sănătate Publică a efectuat, în perioada sărbătorilor de iarnă, 93 de controale și 2 recontroale. S-au aplicat 27 sancțiuni contravenționale din care 20 de avertismente și 7 amenzi în valoare de 17.800 lei. Acțiunile de control au vizat unități cu profil comerț alimentar și alimentație publică, producție, unități de cazare și societăți din incinta Târgului de Crăciun din Piața Mare-Piața Mică Sibiu. S-a efectuat 45 controale la Târgul de Crăciun din municipiul Sibiu respectiv 25 căsuțe cu profil comerț și 20 căsuțe cu profil alimentație publică.

Cele 20 avertismente au fost date pentru lipsa ritmicității efectuării controlului medical periodic al personalului care lucrează în sectorul alimentar; nerespectarea cerinţelor generale şi specifice prevăzute de normele legale în vigoare privind conformitatea produselor, în vederea asigurării protecţiei sănătăţii publice în unitățile cu profil comerț alimentar; neefectuarea cursurilor de instruire privind însușirea noțiunilor fundamentale de igienă pentru tot personalul angajat în unitățile cu profil comerț alimentar și alimentație publică; lipsa produselor biocide în unitățile de profil alimentar; utilizarea necorespunzătoare a soluțiilor de lucru preparate din produse biocide pentru efectuarea dezinfecției și lipsă declarații de conformitate pentru materialele destinate să vină în contact cu produsele alimentare utilizate la ambalarea preparatelor alimentare comercializate.

Amenzile au fost aplicate pentru etichetarea produselor de patiserie necorespunzătoare respectiv nu erau inscripționați pe etichetele acestora aditivii existenți în mix-urile care se introduc în produse, și utilizarea produselor biocide cu termen de valabilitate expirat.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Președintele CJ Sibiu, Daniela Cîmpean, aleasă în Consiliul Director al președinților de CJ

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a fost ales astăzi președinte al Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România (UNCJR). În cadrul ședinței Adunării Generale a UNCJR, desfășurată la București, Alfred Simonis a primit votul unanim al colegilor săi, fiind desemnat să conducă UNCJR pentru următorii patru ani, devenind cel mai tânăr președinte ales din istoria asociației. Președintele Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, a devenit vicepreședinte în forul de conducere a Uniunii.

Structura noului Consiliul Director al UNCJR

De asemenea, în urma alegerilor a fost aleasă cu unanimitate de voturi și structura noului Consiliul Director al UNCJR, astfel:

Adrian-Ioan Veștea – Prim-vicepreședinte, președinte CJ Brașov;

Peter Ferenc – Prim-vicepreședinte, președinte CJ Mureș;

Marius; Oprescu – Secretar general, președinte CJ Olt;

Adrian – Ionuț Gâdea – Vicepreședinte Președinte;

CJ Teleorman – Costel Fote – Vicepreședinte, Președinte CJ Galați;

Laurențiu Nistor – Vicepreședinte, Președinte CJ Hunedoara;

Aladin – Gigi Georgescu- Vicepreședinte Președinte CJ Mehedinți;

Gheorghe Șoldan – Vicepreședinte, Președinte CJ Suceava;

Costel Alexe – Vicepreședinte, Președinte CJ Iași;

Hubert Petru Ștefan Thuma – Vicepreședinte, Președinte CJ Ilfov;

Daniela Cîmpean – Vicepreședinte, Președinte CJ Sibiu;

Tamas Sandor – Vicepreședinte, Președinte CJ Covasna.

Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România (UNCJR), înființată în anul 1993, este o organizație neguvernamentală, de utilitate publică și fără scop lucrativ, ce reunește toate județele din România.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

FOTO: Petrișor Petrescu a semnat cu CSC 1599 Șelimbăr

Sibianul Petrișor Petrescu se alătură formației CSC 1599 Șelimbăr pentru următoarele 6 luni, sub formă de împrumut de la FC Argeș.

Petrescu se întoarce sub îndrumarea lui Ioan Luca, antrenor ce i-a oferit debutul în fotbalul senior.

„Cu o vastă experiență, atât la nivelul SuperLiga Romania, cât și în Liga 2, Petrișor a mai evoluat la vecinii de la FC Hermannstadt, acolo unde a purtat banderola de căpitan al sibienilor, Academia Clinceni și FC Argeș.

Pe plan local a îmbrăcat tricoul celor de la Voința Sibiu și FC Cisnădie.

Mult succes. Ne bucurăm să te avem la Șelimbăr„, a transmis clubul din Șelimbăr pe pagina oficială de Facebook.

Urmărește Sibiu 100% în Google News