Într-o zi de iarnă cu un cer întunecat ca dintr-o poveste de Frații Grimm, într-un Copou adormit sub pătura rece a lui ianuarie, pe stadionul „Emil Alexandrescu” s-au ciocnit azi două exoplanete. De o parte, Politehnica Iași, cu sufletul sfâșiat între visul unei victorii și realitatea cruntă a unui sezon deosebit de greu, iar de cealaltă parte, Hermannstadt, o echipă venită de la munte, cu pasul apăsat al unui oier care știe că drumul lung al transhumanței face parte din destinul său păstoresc.
Minutele primei reprize s-au scurs, asa cum ar spune Okakura Kakuzo, maestrul chadō-ului, ca un ceai prea fierbinte: promițător, dar lipsit de savoare. Poli încerca să se înalțe, dar aripile lui păreau cusute cu fir subțire, fir care se rupea la fiecare pas al sibienilor. Era ca un dans pe marginea prăpastiei, unde moldovenii încercau să țină echilibrul, dar Hermannstadt, cu ghetele bătătorite pe dealurile Mărginimii, știa că vremea marilor momente încă nu venise.
Și apoi, după pauză, când gerul părea că mușcă și mai adânc din sufletele celor prezenți, a venit clipa cea mare. Minutul 55. Ianis Stoica, un tânăr cu ochii arzând de foamea golului, a scăpat printre fundașii Iașiului, de parcă ar fi fost o umbră grăbită să evadeze dintr-o legendă, și a trimis mingea către buturile lui Poli cu o eleganță care părea mai mult pictată decât lovită. Fileul porții moldovenești s-a cutremurat sub povara golului, iar liniștea stadionului s-a transformat într-un oftat greu. Sibienii din tribună, puțini, dar plini de suflet, și-au înălțat glasurile de parcă ar fi fost clopotele Turnului Sfatului răsunând dintr-o altă eră.
„Ia uite, Hermannstadt-ul ăsta mic și modest, cum îi învață fotbal pe moldoveni”, s-ar fi auzit un murmur ironic printre suporterii gazdelor. Dar adevărul era mai crud. Hermannstadt nu venise să joace un fotbal complex din punct de vedere tactic, ori spectaculos, ci să câștige. Cu răbdarea unui țăran care își pregătește plugul pentru primăvară, sibienii au arătat că eficiența și inteligența tactică sunt mai prețioase decât orice artificiu de scenă.
Și cum se întâmplă în mai toate poveștile fotbalistice unde ambiția este efigia supremă, un singur gol nu putea fi de ajuns. În minutul 75, Tiago Gonçalves, lusitanul nostru în cinstea căruia vom destupa în seara aceasta o sticlă de vinho verde, s-a arătat a fi azi un adevărat poet al mingii, punând cireașa sibiană pe tortul moldovenesc.
După o combinație care parcă desenase linii invizibile pe teren, Gonçalves l-a „finisat” pe Jesús Fernández, portarul ieșenilor, cu rafinamentul unui bijutier care șlefuiește diamantul cu un diamant superior în carate. Balonul a intrat în plasa spaniolului întocmai firului de soare ce se chinuia de ceva timp să pătrundă printre norii care acopereau cerul Copoului: 2-0, iar stadionul a amuțit. Era o tăcere grea și hidoasă, de metal ruginit, care vorbește despre neputință – pentru a-l parafraza pe Lao Zi – mai bine decât o mie de cuvinte…
Iașii, cu toată istoria lor glorioasă, cu toate poeziile oftate sub Teiul lui Eminescu, părea că astăzi nu mai știe să găsească rimele fotbalului. Fundașii Politehnicii, copleșiți ca niște copaci loviți de furtună, încercau să se regăsească, dar Hermannstadt deja își pusese amprenta pe joc. Era acolo ca o echipă cu suflet de oțel, dar cu minte clară, știind că victoria sa nu trebuie să fie azi rodul întâmplării, ci unul al datoriei și al sacrificiului.
La final, tabela arăta 0-2. Dar pentru sibieni, nu scorul era cea mai importantă victorie. Victoria adevărată era felul în care au arătat că muntele nu se înclină niciodată în fața colinelor. Că Sibiul, cu toată liniștea lui aparentă, poate fi un vulcan care erupe atunci când e nevoie.
Pentru Politehnica Iași, meciul de azi a fost o lecție. Pentru Hermannstadt, a fost un cântec. Și ce cântec frumos! Un cântec despre mândrie, despre unitatea de pe teren, și despre cum azi sibienii le-au arătat ieșenilor că fotbalul nu e doar luptă, ci și poezie. Poezie în doi pași de dans.
O femeie a fost rănită, sâmbătă după amiaza, într-un accident produs pe strada Hermann Oberth, în municipiul Sibiu.
În timp ce conducea un autoturism pe Bulevardul Corneliu Coposu, un bărbat de 27 de ani, din Dârlos, a virat la dreapta și nu a acordat prioritate unei femei de 32 de ani, din județul Vâlcea, care traversa strada pe trecerea pentru pietoni de pe strada Hermann Oberth.
Institutul pentru Orașe Vizionare (IOV) a lansat recent un index care evaluează orașele principale ale României (București și reședințele de județ), în baza a 51 de criterii. Acestea sunt grupate pe 13 domenii, la rândul lor clasificate în 3 categorii majore: calitate, prosperitate, vibrație.
În clasamentul general al orașelor reședință de județ, Sibiul se află pe locul 3, după Cluj-Napoca și București. Postura Sibiului este una extrem de onorantă, în condițiile în care am fost poziționați pe podium, înaintea unor orașe importante precum Timișoara, Brașov, Iași sau Constanța.
Mai mereu în topurile naționale Sibiul ocupă un loc fruntaș, însă nu trebuie să ne culcăm pe o ureche și să ne lăudăm cât de tari suntem. Într-adevăr, sunt lucruri care ne aduc imagine, turiști străini, prestigiu, vizibilitate și, lucrul cel mai important, ne cresc nivelul de trai al fiecăruia dintre noi, sibienii.
Municipiul Sibiu ocupă locul 3 la Calitate (Atracții, Conectivitate, Mediu natural, Educație, Sănătate)
De exemplu, știm clar că suntem orașul cel mai cultural din România, o sursă importantă pentru dezvoltare. Pe lângă atuurile importante pe care le avem în aceste studii și imaginea pe care ne-o promovează, de obicei realizatorii acestor topuri atrag atenția și asupra lucrurilor care trebuie îmbunătățite în viitor. Din acest punct de vedere, indexul IOV ne arată și capitolele la care sunt deficitari, fie din cauza celor care ne conduc, fie a celor care alcătuiesc per total comunitatea sibiană. Mai mult, analiza ne oferă oportunitatea de ne compara și cu celelalte județe, în cazul nostru, Cluj-Napoca. Doar dacă ești ignorant, nu vezi problemele reale ale urbei în care trăim.
La capitolul Calitate (Atracții, Conectivitate, Mediu natural, Educație, Sănătate), municipiul Sibiu ocupă locul 3, având printre punctele forte locuri emblematice și monumente istorice. Din păcate, printre neajunsuri aici figurează traficul urban și amprenta verde. Adică avem nevoie să îmbunătățim suprafața spațiilor verzi. Spre comparație, Cluj Napoca excelează la educație și conectivitate aeriană. Aceasta, ca să nu ne mai întrebăm de ce ne pleacă copiii la facultate în Cluj sau de ce sibienii merg în vacanțe cu avionul de pe aeroportul de pe Someș. De fapt, aceste lucruri sunt avantajele forte ale Clujului. În schimb, au și neajunsuri în ceea ce privește calitatea aerului și traficul urban greoi.
Totodată, București excelează la parcuri și conectivitate de transport, însă duc lipsă de spații verzi.
Municipiul de ce pe Cibin se regăsește pe locul 4 în ceea ce privește Prosperitatea (Economie, Finanțe publice, Dinamică socială, Tehnologie & cunoaștere)
În ceea ce privește Prosperitatea (Economie, Finanțe publice, Dinamică socială, Tehnologie & cunoaștere), municipiul de ce pe Cibin se regăsește pe locul 4. O bilă albă pentru competitivitatea urbană și eforturile în investiții publice făcute de Primăria Sibiu. În schimb, la noi, în oraș, este foarte greu să-ți cumperi o locuință, unde prețurile au luat-o razna în ultimele luni. Un alt mare dezavantaj, trecut de responsabilii studiului, este îmbătrânirea populației. Practic, tinerii ne pleacă, greul rămânând pe populația adultă și seniori.
Cluj Napoca stă chiar bine la densitatea antreprenorială, lucru evidențiat și de boom-ul economic pe care îl înregistrează în ultimul timp. Mai mult, șomajul este la un nivel foarte scăzut. Dar și pe Someș prețul locuințelor și chiriilor a crescut exorbitant, în timp ce dinamica populației dă bătăi de cap autorităților locale, care nu pot ține pasul cu această expansiune.
Capitala este dezvoltată din punct de vedere al competitivității urbane, iar salariile sunt cele mai bune din țară. Însă Bucureștiul are ca probleme infracționalitatea și nivelul scăzut în ceea ce privește atragerea fondurilor europene de către administrația publică.
Sibiul ocupă locul 1 laVibrație (Cultură și sport, Divertisment, Vitalitate socială, Turism)
Referitor la viața orașului, denumită generic Vibrație (Cultură și sport, Divertisment, Vitalitate socială, Turism), Sibiul ocupă locul 1. Avem viață culturală, oportunități de cazare, muzee și instituții de artă pentru turiști și nu numai. Noroc cu turiștii care ne vizitează, că altfel sibienii ar avea probleme și pe acest palier, odată cu îmbătrânirea demografica. De asemenea, se ridică și problema diversității populației, în sensul că în ultimul decenii orașul a devenit unul cosmopolit-mondial din cauza diverșilor angajați veniți din toată lumea. Aceștia dau o oarecare notă de neîncredere celor veniți în vizită la Sibiu. În schimb, Cluj Napoca este un mediu propice pentru elevi și studenți, iar wellness și viața activă au devenit o bună carte de vizită față de restul țării. Dar și în orașul lui Boc sunt probleme cu îmbătrânirea demografică, iar durata medie de ședere a turiștilor nu este din cale afară de lungă.
Bucureștiul domină România la entertainment, secondat de wellness și viața activă, dar diversitatea populației dă aceiași notă de neîncredere în ceea ce privește siguranța publică în urbe.
Așadar, dacă administrația sibiană și comunitatea locală ar pune accent pe problemele ridicate în Sibiu de studiul IOV, atunci există șanse reale ca în următorul deceniu lucrurile mai puțin bune să se estompeze prin investiții publice directe, implicarea societății civile și creșterea nivelul de civilizație și îmbunătățirea comportantului social al fiecăruia dintre noi. Dar toată aceste lucruri trebuie susținute de o dezvoltare economică continuă.
Cum suntem priviți din afară. Investiții ale administrației locale de 1.700 de lei pe cap de sibian
Realizatorii studiului au oferit și o fișă a Sibiului. Au evidențiat că diversitatea și frumusețea obiectivelor sale turistice este susținută și de un nivel semnificativ al investițiilor publice, în medie de aproape 1.700 lei pe cap de locuitor în ultimii cinci ani, unul dintre cele mai ridicate din țară, facilitate de un grad ridicat de colectare a taxelor și impozitelor la bugetul local. „Sibiu – Tânăr din 1191.” Așa suna unul dintre sloganurile cu care era promovat Sibiul în preajma anului 2007, anul în care România adera la UE, iar orașul devenea capitală culturală europeană.
„O alegere inspirată, dacă ne gândim că, la aproape două decenii de la acel moment și la peste 800 de ani de la prima sa atestare documentară, îl regăsim pe a treia poziție a City Index, înaintea unor orașe cu o bază economică sau industrială mult mai puternică. Patrimoniul istoric, festivalurile și muzeele, infrastructura modernă și competitivitatea urbană sunt printre atuurile care plasează Sibiul pe această poziție.
Ca principală poartă de intrare în Transilvania și punct nodal de pe ruta Coridorului IV paneuropean care leagă Marea Neagră și Grecia continentală de Vestul Europei, Sibiul este astăzi una dintre cele mai vizitate destinații de către turiștii români și străini – a cincea la nivel național după numărul de sosiri (aproape 400.000 în 2023).
Puncte de atracție ale Sibiului
Leagăn și centru al culturii germanofone din Transilvania timp de peste 800 de ani, orașul atrage printr-un patrimoniu arhitectural unic, cu vechi și importante edificii precum Catedrala Evanghelică (sec. XIII), care îl fac doilea oraș din țară după densitatea monumentelor istorice, conform City Index-ului nostru.
Sibiul dispune de cele mai multe oportunități de cazare raportat la dimensiunea orașului, dintre toate municipiile analizate în City Index. Lipsa unei economii industrializate este suplinită însă de o viață culturală efervescentă și de avantajele spațiului natural, împrejurimile orașului fiind excelente pentru drumeții, trasee de cicloturism, agroturism sau turism montan.
Păltinișul, stațiunea aflată la cea mai înaltă altitudine din țară, este ușor accesibilă din Sibiu. Ca principal pol demografic și cultural al sașilor transilvăneni, orașul se mândrește cu o îndelungată tradiție culturală. În prezent, Sibiul găzduiește în fiecare an cel mai mare festival de teatru din România, unic prin anvergură – Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), cel mai mare festival de film documentar – Astra Film Festival-, precum și un important festival de jazz.
În aceeași linie, Muzeul Național Brukenthal este nu doar cel mai vechi din țară, ci și deținătorul celei mai valoroase colecții de artă aflate pe teritoriul României. O altă destinație culturală majoră este Muzeul Astra, cel mai mare muzeu în aer liber din Europa, pe ale cărui 96 de hectare este expusă o întreagă civilizație țărănească. Sibiul privește foarte ambițios și spre viitor. Investitori străini, preponderent companii cu capital german, au ales orașul mai ales pentru a realiza produse și servicii cu valoare adăugată mare. De exemplu, centrul de inginerie al grupului german Continental numără peste 1.000 de angajați cu studii superioare tehnice.
Orașul reușește să se mențină și ca un centru universitar de importanță regională, în pofida concurenței acerbe din partea marilor orașe (București, Cluj, Timișoara).
Sibiul înregistrează un scor bun și în ceea ce privește implicarea civică: cu 2.500 de ONG-uri înființate, orașul se află pe cea de-a doua poziție la nivel național în funcție de acest indicator, raportat la populația orașului”, este caracterizarea făcută Sibiului. Corectă și neutră. Care ar trebui să dea de gândit fiecăruia dintre noi, ca sibieni.
Un jaf de proporții a zguduit lumea culturală vineri seară, după ce hoți neidentificați au pătruns în Muzeul Drents din Assen, Olanda, și au sustras piese de tezaur din patrimoniul României.
Presa străină spune că ar fi dispărut cantități uriașe de aur. Hoții ar fi folosit explozibil pentru a-și deschide accesul către interior.
Se pare că au dispărut o serie de obiecte extrem de importante precum „Coiful de aur de la Coțofenești”.
„Este o zi neagră pentru Muzeul Drents din Assen și Muzeul Național de Istorie a României din București. Suntem șocați profund de ceea se s-a întâmplat aseară în muzeu. În cei 170 de ani de existență, nu a avut loc un astfel de incident de o asemenea amploare”, au declarat reprezentanții muzeului care găzduiește expoziția.
Artefactele furate, descrise de presa internațională ca fiind comori arheologice de neînlocuit, reflectă bogata moștenire culturală a civilizației dacice, care a înflorit pe teritoriul României înainte de cucerirea romană din anul 106 d.Hr.
FC Hermannstadt a câștigat la Poli Iași, 2-0, sâmbătă după amiaza, într-o partidă în care nu mai puțin de trei goluri au fost anulate.
Gazdele au avut prima mare ocazie a meciului. Înminutul 2, Rareş Ispas a fost găsit într-o poziţie ideală, dar Căbuz a intervenit bine şi a respins execuţia fundaşului lateral.
Sibienii au avut prima ocazie importantă în minutul 3. Ianis Stoica a luat o fază pe cont propriu și a șutat de la marginea careului, spre colțul lung, dar pe lângă poartă.
Un minut mai târziu, FC Hermannstadt a înscris, dar golul nu a fost validat. Ianis Stoica, lansat în adâncime, a scăpat singur cu Fernadez și a marcat la colțul lung, dar a plecat din ofsaid.
O ocazie rarisimă au avut ieșenii în minutul 17. Gheorghiță, din trei metri, a reluat, inimaginabil, peste transversală, după o lovitură de colț de pe stânga.
Șase minute mai târziu, Ianis Stoica a scăpat iar singur cu portarul, de data aceasta plecând din poziție regulamentată, dar a șutat spre colțul lung, pe lângă poartă.
În minutul 37, ieșenii au avut și ei un gol anulat. Tailson, atacantul ieșenilor a marcat cu un șut din interiorul careului, după o fază controversată, iar golul a fost anulat pe motiv de ofsaid.
Un grup de profesori suplinitori a transmis o scrisoare deschisă către ministrul Educației, Daniel David, în care își exprimă nemulțumirile legate de organizarea examenului de titularizare. În scrisoare, potrivit Edupedu.ro. Dascălii semnalează că, anual, zeci de mii de suplinitori sunt obligați să susțină acest concurs, indiferent de rezultatele obținute anterior, ceea ce contribuie la instabilitate profesională și afectează calitatea actului educațional.
Profesorii susțin că „teama de a pierde jobul este una dintre cele mai mari la ora actuală” și cer schimbarea regulilor astfel încât examenul să fie obligatoriu doar pentru cei care intră în sistem pentru prima dată.
Solicitările profesorilor
„Domnule ministru, o societate care se respectă își respectă profesorii. Nu putem vorbi de respect când profesorii suplinitori au contract până la 31.08, existând după aceea o posibilitate foarte mare de a rămâne șomeri în cazul în care nu merg anual la concurs. Nota lor este irelevantă în acest context. În niciun alt domeniu nu există asemenea discriminări și anomalii”, se arată în scrisoare. Profesorii atrag atenția că lipsa unui post stabil îi determină pe mulți să părăsească sistemul, iar elevii sunt afectați de schimbarea constantă a cadrelor didactice.
În scrisoare, profesorii solicită o modificare a metodologiei concursului de titularizare, argumentând că „gestionarea deficitară a posturilor vacante din învățământul preuniversitar determină repetarea acestui concurs, indiferent de rezultatul candidatului, ceea ce îl transformă într-un concurs fără finalitate”. De asemenea, aceștia menționează că, potrivit recomandărilor OCDE, modelul actual este considerat „învechit” și propun ca profesorii care au obținut cel puțin nota 7 să nu fie obligați să repete examenul anual.
În semn de protest, suplinitorii au anunțat că vor intra în sălile de concurs purtând banderole albe, pentru a atrage atenția asupra situației pe care o consideră o „bătaie de joc” la adresa profesorilor și a familiilor acestora.
Reacția ministrului Educației și Cercetării
Modalitatea de angajare a profesorilor în școli, concursul național de Titularizare, va fi analizată, a spus ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, pe 11 ianuarie, în prima conferință de presă după numirea din decembrie în Guvernul Ciolacu 2. „Avem o procedură și o metodologie și o practică veche”, a spus David, care a sugerat că ar urma să se uite la practicile de angajare la nivel european, de unde să tragă concluzii despre eficiența angajării din România sau nu.
„Din punctul meu de vedere cel puțin până la acest moment ideea de titularizare la nivel de sistem de educație este cea care poate fi aplicată la nivelul României acum. Nu excludem ca în viitor lucrurile acestea să se schimbe”, a completat secretarul de stat pentru învățământ preuniversitar Sorin Ion în conferință.
Potrivit sursei citate, ceferiștii, la mitingul de protest din 24 ianuarie 2025 organizat de FSTFR, SCMD și ROMIL, au tras un semnal de alarmă în legătura cu Ordonanța Trenuleț și au transmis Guvernului României, Ministerului Transporturilor, CFR Călători și CNCF ‘CFR’ SA că sunt hotărâți „să oprească spontan lucrul” dacă nu se repun în circulație de la 1 februarie 2025 toate trenurile de călători anulate de CFR Călători la începutul acestui an.
„Acum la început de an 2025, când se vrea ca la unitățile feroviare de stat să se facă concedieri colective nejustificate prin redimensionarea activității feroviare după anularea trenurilor de călători și când se anulează nejustificat trenuri de călători ale CFR Călători din Mersul de tren pe 2025 încă din prima lună a acestui an, ceferiștii sunt hotărâți să oprească spontan lucrul dacă nu se repun de la 1 februarie 2025 în circulație toate terenurile de călători anulate de CFR Călători, după mai puțin de o lună de la punerea în aplicare a Mersului de tren pe anul 2025 și dacă această repunere în circulație nu se face împreună cu aplicarea art 28.(1) litera l) din Legea nr 360/2023 privind sistemul public de pensii, care prevede de la 1 septembrie 2024 că unitățile feroviare de stat vor plăti contribuția suplimentară pentru condiții de muncă speciale ceferiștilor încadrați la Siguranța Circulației Feroviare”, se arată într-un comunicat al federației sindicale.
Un studiu recent a confirmat că cele mai vechi urme de locuire umană din Europa au fost identificate în România, în situl arheologic de la Valea lui Grăunceanu – Bugiuleşti, județul Vâlcea.
Aceste descoperiri, datând de peste 1,95 milioane de ani, sunt rezultatul reanalizării unor materiale arheologice descoperite inițial în anii ’60.
O echipă internațională de specialiști din România, SUA, Marea Britanie, Australia, Suedia și Republica Moldova a utilizat metoda uraniu-plumb pentru a data cu precizie vestigiile, metodă considerată una dintre cele mai eficiente pentru artefactele mai vechi de un milion de ani. În plus, cercetătorii au investigat și alte situri din zonă, precum Pietriş, Valea Roșcăi, Dealul Mijlociu sau Fântâna lui Mitilan, analizând peste 4.500 de elemente fosile.
Cercetarea arheologică în zonă a fost inițiată acum mai bine de 60 de ani de o echipă condusă de arheologul şi istoricul Constantin S. Nicolaescu-Plopșor, care a găsit în punctul denumit de localnici Valea lui Grăunceanu un număr impresionant de oase de animale, fosile de mamifere şi vertebrate datând din villafranchian (începutul Cuaternarului).
Un tronson de autostradă construit de gigantul în construcții Strabag, din Austria, trebuie demolat în totalitate în Ungaria.
Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţie. Constructorul Strabag este prezent și în România și lucrează inclusiv la Autostrada A3, cea mai lungă autostradă din țara noastră, scrie stiripesurse.ro.
Lucrările au început în 2018 şi au fost finalizate în 2021. Fiind unul dintre coridoarele de transport cheie ale regiunii, ar fi trebuit să aducă beneficii economice şi logistice substanţiale pentru comunităţile din apropiere, scrie Daily News Hungary.
Cu toate acestea, la doar doi ani de la deschidere, probleme structurale severe au forţat închiderea secţiunii dintre Szikszó şi Miskolc din cauza tasării solului. János Lázár, ministrul construcțiilor şi transporturilor, a vizitat şantierul şi a criticat aspru grupul austriac.
În opinia sa, execuţia defectuoasă a lucrărilor de către Strabag a provocat problemele.
Una dintre tradițiile care se păstrează și este dusă mai departe cu mândrie în județul nostru este Fuga Lolelor din Agnita. Cât de veche este această tradiție? De mulți ani, mai precis din 1689, fiind o practică veche ce continuă să fie celebrată cu respect și dăruire.
Cu câteva zile înaintea mult așteptatului eveniment al agnitenilor, am stat de vorbă cu Bogdan Pătru, învățător la Școala 18 din Sibiu și președinte onorific al Asociației Breslei Lolelor din Agnita. De asemenea, am discutat și cu Radu Curcean, președintele actual al asociației.
„În 2007, câțiva agnițeni, împreună cu 44 de sași veniți din Germania, printre care și președintele Asociației Lolelor din Germania, am prezentat obiceiul lolelor în Sibiu și Agnita. M-au luat prin surprindere, oferindu-mi numărul 1 și așa am rămas de atunci. Costumul meu de lolă este un simbol, nu numele meu, ci costumul. Am fost o vreme președinte al Asociației din Agnita, m-am retras, iar în prezent președintele asociației este Radu Curcean. În momentul de față sunt președinte onorific”, precizează Bogdan.
Anul acesta un eveniment nefericit a întristat lolele, căci în vara lui 2024 a trecut la cele veșnice un membru tare implicat, Gabi Soare:„ A fost un moment șocant și anul acesta vrem să amintim că îi simțim lipsa. În cinstea lui, toate lolele vor purta o insignă specială pentru Gabi Soare”, spune Bogdan.
300 de lole vor inunda străzile Agnitei
„Asociația noastră a obținut o finanțare europeană și avem sprijinul autorităților, astfel că perioada dificilă în ceea ce privește dotarea corectă a paradei lolelor a trecut. În prezent, există și posibilitatea de a închiria costumul de lolă. Oricine dorește să participe la paradă poate închiria costumul. Peste 300 de lole vor umple străzile din Agnita, iar numărul spectatorilor va ajunge la mii”, transmite agnițeanul.
Cine poate fi „lolă”
Criteriile pentru a deveni lolă sunt simple: să ai un costum complet, cu bici, clește de gogoși, talangă și mască, iar costumul să fie corespunzător. Totuși, cum am menționat mai sus, costumul poate fi închiriat. De asemenea, cei care doresc să fie „Lolă” trebuie să anunțe din timp Asociația Breslei Lolelor Agnita despre intenția lor. Este foarte important ca persoana respectivă să aibă măcar o cunoștință alături în această paradă.
„Distracția cea mare începe abia după parada din oraș. Aceasta constă în colindat, adică lolele vizitează prietenii sau membrii găștii. Cântăm, râdem, ne încărcăm bateriile și mergem mai departe. Pe străzi, pocnim din bice. Vizitele durează până la ora 6 seara, adică aproximativ 6 ore în care inundăm străzile și facem zgomot. După ora 6, ajungem acasă, ne odihnim puțin și mergem la bal, care începe la 8 seara și ține până dimineața. Pentru o persoană care vrea să fie lolă, este un efort destul de mare, deoarece se consumă multă energie. Pregătirile încep cu câteva săptămâni înainte, iar antrenamentele sunt obligatorii, pentru că altfel e greu să ții pasul, iar a da cu biciul din piele este destul de greu. Toți avem febră musculară la brațe”, explică Bogdan.
Cât costă să fii lolă
Cei care vor să facă parte din paradă trebuie să ia în calcul și cheltuielile: un clește pentru gogoși costă între 50-70 de lei, un bici variază în funcție de calitate și poate ajunge până la 100 de euro, iar costumul îl poți face la un croitor. Nu este chiar ieftin, dar costumul va rămâne valoros.
Costumul de lolă are o semnificație profundă, iar culorile negru și alb simbolizează conflictul dintre bine și rău. Această dualitate se reflectă și în masca lolei, care, de la distanță, pare fioroasă și amenințătoare. Zgomotul biciului și al clopotelor te poate speria, dar, pe măsură ce se apropie de tine, lola îți oferă, totuși, gogoși dulci. În trecut, fetele își doreau să fie cuprinse de lole și trebuiau să ghicească cine se ascunde sub mască.
L-am întrebat pe Bogdan de ce lolele oferă gogoși: „Gogoșile sunt o alegere simplă și practică. Nu sunt pretențioase, nu necesită condiții speciale de păstrare, nu se topesc și pot fi oferite ușor pe stradă. În plus, ele reprezintă o formă de simplitate, o gustare ușor de pregătit, care nu cere multe ingrediente”.
Cea mai tânără lolă din acest an are 2 ani jumătate
„Tinerii sunt foarte atrași de această tradiție, iar mulți copii sunt implicați. Cea mai tânără lolă din acest an are doar doi ani și jumătate, iar cea mai în vârstă are aproximativ 80 de ani. Cei care se costumează vin din toate categoriile sociale: profesori, ingineri, medici, avocați, muncitori. Este vorba despre bucuria de a fi împreună. Noi, agnitenii, cunoaștem acest eveniment de mult timp, pentru că îl vedeam de la sași. Suntem legați de sunetul bicelor și de zgomotul clopotelor, care ne evocă amintiri și tradiții adânc înrădăcinate în comunitatea noastră! Îmi amintesc că, fiind copil, în dimineața în care avea loc parada, la 7 dimineața începeau să iasă lolele din case, adică oamenii costumați, și treceau prin fața blocului în care locuiam. Stăteam lipiți de geam și ne bucuram enorm când vedeam câte o lolă. Era un sentiment de mare bucurie. Îmi aduc aminte că, tata fiind asistent medical, avea acces într-una dintre clădirile din centrul orașului, undeva la etaj, și aveam ocazia să urc acolo din când în când și să privim spectacolul. El făcea și poze în acea perioadă, era o pasiune de-a lui și, întâmplător sau nu, am o poză cu Lola numărul 1 din anii ’80. Este fascinant cum, la 5 ani, am făcut o poză cu Lola Nr. 1, iar acum am ajuns eu să fiu Lola Nr. 1 și să port același costum”, povestește învățătorul.
Despre începuturi
În anul 1689 este atestată la Agnita, judetul Sibiu, sărbătoarea cunoscută sub denumirea de Mummeschanz der Zünfte (Mascarada breslelor). Membrii breslelor săseşti se deghizau în diferite reprezentări, considerându-se urmaşi ai Lolelor.
Personajele tradiționale din parada Lolelor amintesc de obiceiul înmânării lăzii de breaslă, Ladenforttragen, de la vechiul la noul maistru sau staroste. Ritualul era practicat de fiecare breaslă în parte, în ultima duminică a lunii ianuarie, sau în prima din februarie. Lolele aveau rolul de a proteja lăzile. Obiceiul de înmânare a lăzii de breaslă a suferit modificări şi întreruperi condiționat de contextul istoric şi socio-cultural.
În anul 1911, pentru prima dată, s-au reunit într-o singură paradă cele mai importante Asociații Meşteşugăreşti, Gewerbeverein, moştenitoare ale vechilor bresle ale cizmarilor, croitorilor, cojocarilor şi dogarilor, oficial desființate. Impresionantul alai, însoțit de 200 de calfe, a fost condus de căpetenia celei mai importante bresle, cea a cizmarilor.
Breslele
Breasla dogarilor încheia parada. Aceasta era reprezentată de doi bărbați care învârteau cu iscusinţă un cerc de butoi pe care erau aşezate, în formă piramidală, pahare pline cu vin. Dansul cu cercul a fost introdus în cadrul breslei dogarilor din zona Sibiu, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Înaintea şi în urma personajelor şi a elementelor simbolice ale fiecărei bresle, bărbați îmbrăcați în vechiul costum orăşenesc, așa cum îl denumeau ei, din Agnita purtau steagurile şi lăzile de breaslă. În interiorul paradei se aflau valorile breslei, respectiv lazile de breaslă, steagurile și alte simboluri, care erau purtate de către meșteri, îmbrăcați în costumul de cetățean, iar aceștia erau flancați de calfe și ucenici costumați în lolă, cu rolul de a proteja valorile breslei.
Organizate în grupuri, Lolele colindau din casă în casă, unde, prin pocnete şi zgomotul tălăngilor, alungau spiritele rele. Membrii breslelor începeau pregătirile pentru Lole, imediat după sărbătorile de iarnă. Parada, anunţată de un grup de copii (în fața paradei se afla un grup de biciuitori adulți, care teoretic fac loc, după care vin copilași, prinși într-un fel de țarc mobil format din bicele lolelor adulte) ce pocneau din bice, îmbrăcați în costum de Lolă, era însoțită, pe tot parcursul desfăşurării procesiunii, de fanfara comunității.
Parada era condusă de căpetenia breslei cizmarilor, Paradehauptmann, însoțită de doi copii cu vârste cuprinse între 12-14 ani, simbolizând îngerii păzitori. Coroana confecționată din crengi de brad, Zweg, având în vârf un măr şi un clopotel, care suna foarte plăcut la fiecare mişcare, reprezenta simbolul breslei cizmarilor.
Breasla croitorilor era însoțită de două personaje mascate: căluțul croitorului şi Mummerl. Acesta, îmbrăcat în alb, ținea în mâna stângă un baston, iar în cea dreaptă un bici cu care îndemna căluțul la un dans.
Breasla blănarilor era simbolizată prin coroana blănarilor. Pe marginea coroanei erau fixate patru vulpi, fiecare cu câte un jder în gură. La rândul lor, jderii, tineau în dinți câte un ou. Coroana era învârtită de doi bărbați, dând impresia că vulpile ar fi în mişcare.
Legenda spune că Agnita a fost atacată de tătari, iar după mai multe săptămâni de asediu, o fată curajoasă pe nume Ursula s-a echipat într-un costum asemănător celui al lolei și a reușit să-i sperie pe atacatori, salvând astfel comunitatea. În cinstea ei, meșteșugarii din Agnita au început să se îmbrace în costume similare, cu scopul de a alunga răul din oraș.
De vorbă Radu Curcean, președintele din prezent al AsociațieiBreasla Lolelor din Agnita
Radu Curcean
„Este destul de interesant să conduci o asociație în România, având în vedere că mulți români nu au experiență în a activa într-o astfel de structură. Dificultățile sunt multiple, iar obstacolele sunt diverse. Suntem o comunitate relativ mică, dar numărul membrilor asociației este în creștere. În acest an, vom fi peste 300 de lole. Există însă și o fluctuație a numărului de membri: în fiecare an, vin noi membri, dar unii devin inactivi. Aceasta reprezintă o provocare, deoarece nu lucrăm cu aceiași oameni pe perioade lungi de timp. Totuși, lucrurile devin mai ușor de gestionat datorită comunicării eficiente, posibilitate oferită de tehnologie. O altă problemă legată de asociație este finanțarea. Practic, majoritatea sumelor necesare pentru funcționarea asociației provin din contribuțiile membrilor, iar aici mă refer la costurile implicate în organizarea acțiunilor. Niciunul dintre membrii Consiliului de administrație și nici președintele nu sunt remunerați pentru ceea ce fac, totul fiind bazat pe voluntariat. Totuși, există sprijin din partea autorităților și acest lucru ne bucură”, mărturisește Radu.
Mai mult de jumătate dintre lole au sub 18 ani
Peste 75 de tineri de până la 14 ani participă la evenimentele generate de „Fuga Lolelor” în acest an, iar mai mult de jumătate dintre lole au sub 18 ani. Aceste statistici indică un interes crescut din partea tinerelor generații și oferă un optimism considerabil pentru viitorul tradiției: „Vrem să dezvoltăm activitatea și să legăm denumirea de Lole de Agnita. Ne dorim să promovăm tradiția și în afară, dar să păstrăm un accent puternic pe Agnita. Am avut deja acțiuni în străinătate și vrem să ne extindem și mai mult. De asemenea, ne dorim să implicăm cât mai mulți oameni. Oamenii sunt foarte pasionați de ceea ce fac, iar tinerii devin tot mai implicați”.
Parada din acest an are loc duminică, 26 ianuarie, în Agnita, începând cu ora 10.
Îi vedem pe scenă mereu cu zâmbetul pe buze și gata să facă show. Iar atunci când au microfonul în mână sunt stăpâni nu doar pe ei, ci și pe toată lumea pe care o electrizează cu spectacolul lor. Da, de artiștii muzicieni de la petreceri vorbesc. Cine știe însă, cu adevărat, câte mii de ore de muncă, plâns, renunțări și privațiuni se află în spatele unor astfel de reușite?
„Am început să cânt într-o formație la 20 de ani”
Elena Anghel este cântăreață de muzică de petrecere din Sibiu. Face asta de 15 ani și, ca majoritatea artiștilor din acest domeniu, s-a născut cu muzica în vene. Vine din Cârța, dintr-o familie de dansatori, părinții ei cunoscându-se la „Junii Sibiului”. A început cu dansul, împreună cu sora sa, dar pașii au condus-o spre microfon: „Am început să cânt datorită muzicanților și coregrafului din ansamblu. Când aveam turnee în afara țării, spre exemplu, și erau locuri limitate, eram și dansator și voce”, spune Elena. Încet-încet, tânăra a urmat acest parcurs, iar într-o zi a fost sunată de profesorul Petcu, instrumentist de meserie, care a întrebat-o dacă vrea să facă parte din formația unui elev de-al său. Avea 20 de ani atunci.
„Niciodată nu e prea târziu să îți găsești menirea”
Elena a venit la Sibiu, unde și-a cunoscut noii colegi. „La început nu prea știam cu ce se mănâncă atribuția de solistă. Mai cântasem, dar nu la un nivel profesionist. Dar am avut dorința să învăț și am luat lecții de canto în particular. Făceam naveta 320 de km dus-întors de la Sibiu la Oradea, la Crișcior, la profesoara de canto Maria Simion, după care am fost la Timișoara, la îndrăgita artistă Carmen Popovici Dumbravă. La început mergeam săptămânal cu niște cunoștințe, apoi următorul an cu o colegă, al treilea cu un taxi (nici bani nu aveam, aștepta șoferul până luam salariul), iar în al patrulea an, ultimul, mergeam cu mașina mea personală. Mi-am dorit să învăț și făceam eforturi în acea direcție. Nu-mi pare rău, deoarece acum culeg roadele”, mărturisește solista.
„Doar prin Mărginime mai sunt petreceri în care se mai ascultă muzică populară și nu manele, în principal”
Solista cântă muzică populară și de petrecere. „Inițial, am cântat muzică populară. Apoi am început să mă modelez în funcție de invitați. Niciun eveniment nu este la fel și e important să simți omul, să știi ce trebuie să îi livrezi. Așa am început să-mi lărgesc repertoriul, să cuprind mai multe genuri muzicale. Acum nu există eveniment în care oamenii să nu ceară manele! Doar prin Mărginime mai sunt petreceri în care se mai ascultă muzică populară și nu manele, în principal.
Îmi aduc aminte de un evenimenet în care am făcut un colaj de învârtite, care sunt specifice zonei noastre, iar spre surprinderea noastră, mesenii nu au dansat. Ușor-ușor se pierde esența. Nu mai știu oamenii să joace. Sunt tineri care merg la dansuri, dar nu la toate evenimentele se găsesc dansatori. Ce am mai observat iarăși e că nu se păstrează zona. Oamenii din zona noastră cer muzică bănățeană. Am început să mă modelez în funcție de invitați, deoarece este foarte greu să ajungi la un nivel la care să te cheme cineva doar pentru muzica din repertoriul tău. Am cântat prin multe locuri, în zona Sibiului în mare parte, dar am avut evenimente și în afara țării, ca Germania, Italia… Acolo se cer cam aceleași piese”, spune Elena.
„Lumea a uitat să se distreze”
Până în pandemie, ne spune solista, avea nunți la care ajungea acasă dimineața la 8-9. Dar după ridicarea restricțiilor, s-a dat totul peste cap, deoarece au început să se reia evenimentele amânate în perioada de carantină. „Au fost atâtea evenimente, încât oamenii erau pur și simplu sătui! Se terminau mult prea repede. Noi, artiștii, ne puneam semne întrebare, ne gândeam că am greșit noi ceva, că nu le place muzica. Dar problema a fost și este că suntem prea îmbuibați, nu mai este eveniment în care să nu cânte formație. Înainte oamenii abia așteptau să meargă la o nuntă să se distreze. Poate nu aveau bani, se împrumutau. Acum omul parcă a uitat să se distreze. Noi tot așa cântăm, dar contează și publicul. Oricât de bine am cânta, sunt oameni care nu reacționează”, povestește solista.
Munca din spatele distracției
„În general, trebuie să simți ce cânți, ca să poți să transmiți. Emoții sunt tot timpul și fac parte din noi, deci sunt normale, dar trebuie să învățăm să le controlăm. Dacă nu le controlăm iese teama, iar teama se transmite. Trebuie să fii făcut pentru a fi interpret, nu este ușoară munca cu publicul. Marea majoritatea a oamenilor văd că avem bani, mâncăm și ne distrăm, dar nu este chiar așa. Până ajungi la succes, este o investiție colosală în spate, de timp și nopți pierdute. Noi suntem actori; când suntem pe scenă intrăm în rol. De multe ori m-am dus să cânt, deși urla sufletul în mine, dar nu voiam ca publicul să vadă acest lucru. O situație foarte grea pe care am avut-o a fost atunci când a murit tatăl meu. Vineri l-am îngropat, iar sâmbătă am fost la nuntă. Cu toate acestea a fost un eveniment foarte reușit, deși nu mi-a fost ușor. M-am consolat la gândul că și tatălui meu, Dănuț Anghel, îi plăcea să joace, și sigur voia să mă vadă că îi urmez tradiția”, rememorează Elena unul din cele mai grele momente.
Învățarea nu se oprește nicioadată
Elena a avut momente frumoase, dar și unele când voia să renunțe. Niciodată însă nu s-a lăsat! A urmat doi ani Conservatorul la Cluj, iar în paralel studiază muzica la Facultatea de Teologie din Sibiu. „Muzica nu este ușoară și nu oricine poate să cânte. Trebuie să ai chemare în acest sens. Eu cânt deoarece cred că acesta este drumul meu. Dumnezeu mi-a dat acest talant, pe care nu-l are oricine, și eu aș vrea să-l înmulțesc”, concluzionează artista.
Deci, există mai multe dosare, ele sunt în faza in rem”, a declarat Radu Marinescu la Digi24, precizând că doar acestea sunt informațiile pe care le are ca ministru al Justiției, întrucât nu interferează în anchete.
„Avem nevoie de adevăr mai mult decât orice, însă vreau să accentuez o singură situație: pentru un stat de drept este esențial ca acest adevăr să fie aflat cu stricta tuturor dispozițiilor legale”, a mai spus Radu Marinescu.
