Acasă Blog Pagina 1055

Survivor 2025 începe în 3 februarie. Medieșeanca Alexia Preda este unul dintre concurenți

Medieșeanca Alexia Preda va putea fi urmărită la Survivor începând de luni, 3 februarie, potrivit unui promo difuzat de PRO TV.

Până acum, emisiunea era programată pe la mijlocul lunii ianuarie, însă de data aceasta, show-ul va începe în februarie.

Emisiunea va fi difuzată în zilele de luni, de la ora 20:30, marţi şi miercuri, de la ora 21:30, când Daniel Pavel va da startul celui mai aşteptat show de supravieţuire, anunţă televiziunea.

„În cel de-al şaselea sezon ne întoarcem la origini. Ne întoarcem la esenţa formatului dar şi al conceptului de Survivor, adică autentiticitate, factorul de personaliate.

Varianta cu vedete este şi ea plauzibilă oricând, însă în momentul acesta, unii dintre ei au notorietate, vor fi cunoscuţi şi recunoscuţi, însă nu pe asta mergem.

S-a demonstrat că publicul nu asta a ales în a iubi întotdeauna, ci şi-a ales eroii diferit de ce activititate artistică avea X sau Y înainte.

Acum este despre personaliatate”, a povestit Daniel Pavel într-un interviu pentru Paginademedia.ro.

La ediția 2025 participă și medieșeanca Alexia Preda. Alexia este primul concurent care şi-a câştigat locul la concursul Survivor 2025 în urma votului publicului.

Timp de două săptămâni, emisiunea „La Măruță” de la PRO TV a avut un concurs inedit: șase curajoși s-au înscris la casting și au fost aleși pentru a se lupta în direct la televizor pentru un loc la Survivor România 2025.

Survivor România este o emisiune concurs difuzată iniţial de Kanal D şi acum de Pro TV, în care două echipe, Faimoșii și Războinicii, concurează în probe sportive, pentru a câștiga recompense sau a scăpa de la eliminare.

Alexia Preda

Show-ul este continuarea concursului Exatlon România, difuzat de Kanal D timp de trei sezoane.

Lansat în 1997, în Suedia, „Survivor” este locul perfect pentru cei care vor să demonstreze că pot depăși orice provocare și că își pot trăi viața departe de casă, fără resurse, în timp ce încearcă să găsească și strategia perfectă pentru a rămâne cât mai mult în competiție.

Regulile „Survivor” sunt clare: concurenții sunt împărțiți în două triburi, Faimoşii, respectiv Războinicii, care luptă zi de zi în provocări pentru imunitate și alte avantaje.

După fiecare luptă pentru imunitate, o echipă se vede nevoită să-și elimine unul dintre membrii. Este o competiție dificilă. în care există un singur Supraviețuitor: cel care pleacă acasă cu titlul și marele premiu.

Survivor România este filmat în Republica Dominicană.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

ULTIMA ORĂ/FOTO: 7 persoane transportate la spital după un accident rutier

Șapte persoane au fost transportate la spital în urma unui accident rutier produs pe DN 1, în zona Extaz.

În timp ce conducea un autoturism pe un drum secundar din Șelimbăr, o tânără în vârstă de 24 de ani, din Iacobeni, a pătruns în drumul național fără să acorde prioritate, a virat la dreapta și a intrat în coliziune cu un autoturism condus spre Sibiu de către un tânăr de 24 de ani, din Arpașu de Sus.

Cele șapte persoane din autoturisme au fost rănite în urma impactului.

Două echipaje SMURD dintre care unul cu medic, două echipaje de la Ambulanța Sibiu și o autospecială de stingere au intervenit la acest eveniment rutier.

În accident au fost implicate 7 persoane (5 adulți și 2 minori).

Toate cele 7 persoane au primit îngrijiri medicale la fața locului, au suferit traumatisme ușoare și au fost transportate la spital conștiente pentru investigații suplimentare.

Trei adulți, două femei în vârstă de 19 și 25 de ani și un bărbat de 24 de ani au fost preluați de echipajele SMURD.

Cei doi minori, de 3 si 5 ani cu traumatisme de membre și doi adulți, femeie, 26 de ani și bărbat, 23 de ani cu traumatisme ușoare, au fost transportați de echipajele de la Ambulanță la UPU Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Alex Băilă. Inginer, antrenor și campion. Povestea unui sibian pentru care Taekwondo este un stil de viață

0

Determinat, pasionat și cu agenda plină de activități. Astăzi îi aflăm povestea lui Alex Băilă, inginer dedicat muncii între orele 8-17 și antrenor de Taekwondo în timpul liber.

Discuția a început simplu și sincer. L-am întrebat despre începuturile sale, iar Alex a răspuns cu un zâmbet: „M-am născut și am făcut sport, aceasta este ordinea.”

Perseverența sa a dat roade, în ultima perioadă obținând rezultate impresionante la competiția internațională Open Balkan Cup din Sofia, Bulgaria (15-17 noiembrie 2024): Locul 1 la Tull, Locul 1 la Luptă, Locul 3 la Spargeri Forță, Locul 3 la Luptă Echipe și titlul de „Cel Mai Bun Senior” al competiției.

Sibianul a început să practice Taekwondo în 2001 și nu a renunțat niciodată, transformând acest sport într-un adevărat stil de viață. A urmat Ingineria Mecatronică, de aceea l-am întrebat de ce nu a ales Facultatea de Sport, având în vedere pasiunea lui pentru Taekwondo încă din copilărie.

„La început, sportul era doar un hobby pentru mine. Atunci nu mă vedeam lucrând în învățământ sau ca profesor de sport. Ingineria a fost mai aproape de mine. De mic am fost atras de lumea ingineriei. Tot de atunci am început să înțeleg ce înseamnă disciplina și munca. În Taekwondo am același antrenor încă de la început, Florin Bârluț, și asta mă bucură enorm”, a explicat Alex. Totuși, acum își urmează pasiunea și este student la Facultatea de Sport, în anul al treilea.

Sportul a fost mereu prezent în familie și așchia nu a sărit departe de trunchi, căci fratele lui, Teodor, practică același sport și obține rezultate remarcabile.

Alex și fratele său, Teodor Băilă

 „Am căpătat încredere în mine de mic. Alegerea Taekwondo-ului a venit din dorința de a mă apăra și de a urma un sport care să mă dezvolte pe toate planurile”, povestește Alex.

Pentru competiția din noiembrie 2024, Alex s-a pregătit intens încă de la începutul anului, dedicând aproape un an de antrenamente riguroase pentru a fi în cea mai bună formă.

Inginer până la 17:00, antrenor după 17:00

Sibianul este instructor de doi ani la unul din cluburile de gen din Sibiu, iar programul său este unul solicitant, dar bine organizat. Lunea, de exemplu, începe la ora 8 dimineața, lucrând ca inginer la una din multinaționale până la ora 17. După program, devine instructor de Taekwondo, coordonând antrenamentele până la ora 18:45. Seara, Alex merge la Facultatea de Sport, unde este student în anul 3, iar ziua se încheie abia la ora 21, când ajunge acasă. Pe lângă toate acestea, își rezervă timp și pentru antrenamentele proprii în alte zile ale săptămânii: „E mult consum de energie, dar îmi place foarte mult ceea ce fac”.

Un aspect care face Taekwondo special, în opinia lui Alex, este flexibilitatea pe care o oferă. „Dacă nu îți place Tull-ul, poți alege Spargeri Forță. Fiecare își poate găsi locul în acest sport”, explică el.

Când vine vorba de amintiri memorabile, Alex menționează cu entuziasm Campionatul European, unde a obținut locul 3 la Tull. „A doua zi, am câștigat locul 1 cu echipa la Spargeri Forță. A fost un moment deosebit. Dacă ar fi să spun și o întâmplare amuzantă, îmi aduc aminte  de când eram mic și urma să intru în luptă. După-amiaza trebuia să intru în luptă, iar eu dimineața mă jucam, m-am urcat pe un dulap și am sărit, sau am sărit de pe scări și mi s-a umflat glezna înainte de luptă.”

O altă experiență marcantă a fost la Campionatul Mondial din 2017, desfășurat în Irlanda, unde a câștigat două medalii de bronz alături de echipa sa.

„Fiecare competiție aduce provocări și bucurii, iar aceste momente sunt cele care mă motivează să continui”, spune Alex.

Alt sport, aceleași lipsuri

Taekwondo nu este inclus în lista sporturilor olimpice, ceea ce face dificilă obținerea sponsorizarilor și a susținerii financiare. Ca și restul sportivilor cu care am stat de vorbă, Alex este dezamăgit de implicarea municipalității în sport.

„În Sibiu, investițiile în sport sunt foarte reduse. Nu cerem să primim premii, dar măcar un minim de sprijin ar fi binevenit – ceva simbolic, cum ar fi o cutie de produse sau un mic ajutor logistic. Din păcate, firmele locale nu se implică, deoarece se axează doar pe câștiguri directe. Și, de fiecare dată, se invocă scuza că Taekwondo nu este un sport olimpic”, explică el.

Sportivul spune că este o responsabilitate enormă în a-i antrena pe ceilalți: „Mi s-a spus că orice fac, sunt șanse mari ca ceilalți să mă imite. De aceea, este esențial să nu greșesc. Totul se bazează pe disciplină, respect și autocontrol. Copiii sunt foarte receptivi și tind să copieze comportamentul celor din jur, iar sportivul știe că trebuie să le ofere un exemplu pozitiv, demonstrând prin fapte ce înseamnă disciplina”.

Trei sfaturi pentru tinerii care vor să facă sport:

  1. Să se documenteze înainte de a începe.
  2. Să participe la un antrenament pentru a vedea dacă le place.
  3. Să fie serioși, așa cum este necesar în orice sport.

El subliniază că alegerile depind de obiectivele fiecăruia. „Dacă vrei să faci performanță, trebuie să fii serios și disciplinat. Dacă e doar un hobby, tot trebuie să te implici, dar ritmul poate fi diferit.”

 „Instructorul poate identifica potențialul unui copil și le poate explica părinților că, prin muncă, acel copil poate ajunge departe. Disciplina și munca sunt esențiale. De multe ori, munca depășește talentul. Poți avea talent în ADN, dar dacă nu muncești, vei fi întrecut de cel care muncește 100%. 70% din succesul în meciuri se câștigă psihic”, explică sportivul sibian. Interesant este că nu doar copiii participă la antrenamentele lui Alex: „Am și părinți care vin să se antreneze. O fac pentru ei înșiși și e minunat să-i văd implicându-se”.

La clubul unde activează ca instructor sportivul sibian, înscrierile sunt deschise pentru toate vârstele. La grupa coordonată de Alex Băilă sunt acceptați copiii începând cu vârsta de 8 ani, iar pentru cei mai mici, sub 8 ani, există grupele coordonate de colegii lui.

Tânără născută în Făgăraș, printre ostaticii care vor fi eliberați de Hamas

O tânără născută în Făgăraș, Doron Steinbrecher, se numără printre ostaticii ce urmează să fie eliberați de către Hamas.

Doron Steinbrecher este asistentă veterinară, are 31 de ani și are dublă cetățenie, israeliano-română,

Nenorocirea prin care a trecut Doron Steinbrecher, românca aflată pe lista ostaticilor ce urmează să fie eliberaţi de Hamas, a devenit şi mai cunoscut românilor în toamna trecută, când mama tinerei născute în Făgăraş a venit la Bucureşti.

Se împlinea atunci un an de când ostaticii se aflau în Gaza, în mâinile membrilor grupării teroriste Hamas.

Mama lui Doron a povestit, în timpul unui eveniment comemorativ, care a avut loc, anul trecut, la Templul Coral din București, că aceasta se ascundea sub pat când teroriștii i-au invadat apartamentul.

Doron a găsit timp să trimită o ultimă notă vocală celor dragi: „M-au prins, m-au prins”.

Doron Steinbrecher a fost răpită de Hamas din casa ei din kibuțul Kfar Aza. În ultimul moment, tânăra de 30 de ani a reușit să-i spună la telefon mamei ce i se întâmplă.

Timp de trei luni, familia nu a știut nimic despre soarta lui Doron. La sfârșitul lui ianuarie, tânăra a apărut într-o înregistrare dată publicității de cei care o țin ostatică, scrie site-ul tvrinfo.ro.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

FOTO: Femeie de 70 de ani salvată de jandarmii montani sibieni

Jandarmii montani sibieni au recuperat, în siguranță, o femeie care s-a rătăcit în stațiunea Păltiniș în acest weekend.

Vineri, în jurul orei 16.30, jandarmii montani sibieni au fost sesizați de două persoane cu privire la faptul că nu reușesc să ia legătura cu o femeie în vârstă de 70 de ani alături de care se aflau în stațiunea Păltiniș.

Femeia a plecat la plimbare cu câinele său și pentru că nu mai răspundea la telefon, turiștii au solicitat ajutorul jandarmilor montani sibieni.

După mai multe apeluri telefonice, femeia a răspuns și a reușit să le ofere jandarmilor detalii și poze din zona unde se afla, astfel intervenția de recuperare a acesteia fiind desfășurată în scurt timp.

Drumul pe care l-a străbătut, aproximativ 10 kilometri, este greu accesibil, acoperit cu zăpadă, dar din fericire, turista nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

„O întâmplare cu final fericit și un mesaj de mulțumire adresat colegilor noștri din partea doamnei care a solicitat ajutorul:

„𝑰̂𝒏 𝒔𝒆𝒂𝒓𝒂 𝒂𝒔𝒕𝒂 𝒔𝒖𝒏𝒕𝒆𝒎 𝒕𝒐𝒕̦𝒊 𝒇𝒆𝒓𝒊𝒄𝒊𝒕̦𝒊 𝒍𝒂̂𝒏𝒈𝒂̆ 𝒇𝒐𝒄𝒖𝒍 𝒔̦𝒆𝒎𝒊𝒏𝒆𝒖𝒍𝒖𝒊.

𝑫𝒆 𝒄𝒆?

𝑷𝒆𝒏𝒕𝒓𝒖 𝒄𝒂̆ 𝒅𝒍.𝑮𝒉𝒆𝒓𝒈𝒉𝒆𝒍 𝑴𝒊𝒉𝒂𝒊 𝒔̦𝒊 𝒅𝒍.𝑺̦𝒆𝒓𝒃𝒂𝒏 𝑰𝒐𝒏(𝒂𝒎 𝒖𝒊𝒕𝒂𝒕 𝒈𝒓𝒂𝒅𝒆𝒍𝒆), 𝒂𝒖 𝒇𝒐𝒔𝒕 𝒍𝒂̂𝒏𝒈𝒂̆ 𝒏𝒐𝒊 𝒔̦𝒊 𝒊̂𝒏 𝒂𝒋𝒖𝒕𝒐𝒓𝒖𝒍 𝒏𝒐𝒔𝒕𝒓𝒖 𝒊̂𝒏 𝒂𝒄𝒆𝒂𝒔𝒕𝒂̆ 𝒅𝒖𝒑𝒂̆ 𝒂𝒎𝒊𝒂𝒛𝒂̆ 𝒅𝒆 17.01.2025, 𝒊̂𝒏 𝑷𝒂̆𝒍𝒕𝒊𝒏𝒊𝒔̦, 𝑶𝒏𝒄𝒆𝒔̦𝒕𝒊.

𝑪𝒖 𝒖𝒏 𝒅𝒆𝒐𝒔𝒆𝒃𝒊𝒕 𝒔𝒊𝒎𝒕̦ 𝒅𝒆 𝒓𝒂̆𝒔𝒑𝒖𝒏𝒅𝒆𝒓𝒆, 𝒑𝒓𝒐𝒇𝒆𝒔𝒊𝒐𝒏𝒂𝒍𝒊𝒔𝒎 𝒔̦𝒊 𝒔𝒕𝒂̆𝒑𝒂̂𝒏𝒊𝒓𝒆 𝒅𝒆 𝒔𝒊𝒏𝒆, 𝒂𝒄𝒆𝒔̦𝒕𝒊 𝒕𝒊𝒏𝒆𝒓𝒊 𝒏𝒆-𝒂𝒖 𝒂𝒋𝒖𝒕𝒂𝒕 𝒔𝒂̆ 𝒐 𝒓𝒆𝒄𝒖𝒑𝒆𝒓𝒂̆𝒎 𝒑𝒆 𝒔𝒐𝒓𝒂 𝒏𝒐𝒂𝒔𝒕𝒓𝒂̆ (70 𝒂𝒏𝒊) 𝒅𝒊𝒏 𝒑𝒍𝒊𝒎𝒃𝒂𝒓𝒆𝒂 𝒏𝒆𝒔𝒂̆𝒃𝒖𝒊𝒕𝒂̆ 𝒔̦𝒊 𝒑𝒓𝒆𝒂 𝒊̂𝒏𝒅𝒆𝒑𝒂̆𝒓𝒕𝒂𝒕𝒂̆ 𝒅𝒆 𝒍𝒐𝒄𝒖𝒍 𝒊̂𝒏𝒕𝒂̂𝒍𝒏𝒊𝒓𝒊𝒊 𝒏𝒐𝒂𝒔𝒕𝒓𝒆, 𝒑𝒂̂𝒓𝒕𝒊𝒂 𝑶𝒏𝒄𝒆𝒔̦𝒕𝒊, 𝑷𝒂̆𝒍𝒕𝒊𝒏𝒊𝒔̦.

𝑨𝒖 𝒊𝒅𝒆𝒏𝒕𝒊𝒇𝒊𝒄𝒂𝒕 𝒄𝒖 𝒂𝒋𝒖𝒕𝒐𝒓𝒖𝒍 𝒖𝒏𝒐𝒓 𝒇𝒐𝒕𝒐𝒈𝒓𝒂𝒇𝒊𝒊 𝒇𝒂̆𝒄𝒖𝒕𝒆 𝒅𝒆 𝒔𝒐𝒓𝒂 𝒎𝒆𝒂 𝒂𝒔𝒖𝒑𝒓𝒂 𝒍𝒐𝒄𝒖𝒍𝒖𝒊 𝒖𝒏𝒅𝒆 𝒔̦𝒊-𝒂 𝒅𝒂𝒕 𝒔𝒆𝒂𝒎𝒂 𝒄𝒂̆ 𝒂 𝒈𝒓𝒆𝒔̦𝒊𝒕 𝒕𝒓𝒂𝒔𝒆𝒖𝒍, 𝒂𝒖 𝒓𝒆𝒖𝒔̦𝒊𝒕 𝒔𝒂̆ 𝒐 𝒈𝒂̆𝒔𝒆𝒂𝒔𝒄𝒂̆ 𝒊̂𝒏𝒂𝒊𝒏𝒕𝒆 𝒄𝒂 𝒔𝒆𝒂𝒓𝒂 𝒔𝒂̆ 𝒔𝒆 𝒊𝒏𝒔𝒕𝒂𝒍𝒆𝒛𝒆.

𝑳𝒆 𝒎𝒖𝒍𝒕̦𝒖𝒎𝒊𝒎 𝒊𝒏𝒇𝒊𝒏𝒊𝒕 𝒅𝒆 𝒎𝒖𝒍𝒕. 𝑫𝒂𝒓 𝒄𝒆𝒍 𝒎𝒂𝒊 𝒎𝒖𝒍𝒕 𝒎-𝒂 𝒊𝒎𝒑𝒓𝒆𝒔𝒊𝒐𝒏𝒂𝒕 𝒄𝒂𝒍𝒎𝒖𝒍 𝒍𝒐𝒓, 𝒊̂𝒏𝒄𝒆𝒓𝒄𝒂𝒓𝒆𝒂 𝒅𝒆 𝒂 𝒎𝒂̆ 𝒊̂𝒏𝒄𝒖𝒓𝒂𝒋𝒂 𝒊̂𝒏 𝒎𝒐𝒎𝒆𝒏𝒕𝒆𝒍𝒆 𝒊̂𝒏 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒂𝒖 𝒔𝒊𝒎𝒕̦𝒊𝒕 𝒆𝒎𝒐𝒕̦𝒊𝒊𝒍𝒆 𝒎𝒆𝒍𝒆. 𝑰̂𝒔̦𝒊 𝒄𝒖𝒏𝒐𝒔𝒄 𝒃𝒊𝒏𝒆 𝒎𝒆𝒔𝒆𝒓𝒊𝒂, 𝒍𝒆 𝒑𝒍𝒂𝒄𝒆 𝒄𝒆𝒆𝒂 𝒄𝒆 𝒇𝒂𝒄, 𝒊𝒖𝒃𝒆𝒔𝒄 𝒐𝒂𝒎𝒆𝒏𝒊𝒊 𝒔̦𝒊 𝒏𝒂𝒕𝒖𝒓𝒂.

𝑨𝒗𝒆𝒎 𝒊𝒏𝒊𝒎𝒂 𝒑𝒍𝒊𝒏𝒂̆ 𝒅𝒆 𝒃𝒖𝒄𝒖𝒓𝒊𝒆 𝒄𝒂̂𝒏𝒅 𝒗𝒆𝒅𝒆𝒎 𝒐𝒂𝒎𝒆𝒏𝒊 𝒕𝒊𝒏𝒆𝒓𝒊 𝒑𝒍𝒊𝒏𝒊 𝒅𝒆 𝒐𝒑𝒕𝒊𝒎𝒊𝒔𝒎, 𝒊̂𝒏𝒕̦𝒆𝒍𝒆𝒈𝒆𝒓𝒆 𝒔̦𝒊 𝒃𝒖𝒏𝒂̆ 𝒄𝒖𝒗𝒊𝒊𝒏𝒕̦𝒂̆. 𝑴𝒖𝒍𝒕̦𝒖𝒎𝒊𝒎!”

Jandarmii montani sibieni sunt permanent la datorie pentru siguranța turiștilor în zonele montane Bâlea și Păltiniș!

În orice situație dificilă v-ați afla, solicitați-le ajutorul, în mod direct sau prin apel la numărul unic pentru apeluri de urgență 112″, a transmis Jandarmeria Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

ISJ Sibiu după decesul Deliei Stoicescu: Viața ei exemplară a marcat existența tuturor celor care au cunoscut-o

Inspectoratul Școlar Județean Sibiu a transmis, duminică dimineața, un mesaj după decesul inspectorului școlar Delia Stoicescu.

A plecat, meteoric, dintre noi, Delia STOICESCU.

Viața ei exemplară a marcat existența tuturor celor care au cunoscut-o! Zâmbetul ei cald, incontestabila ei valoare profesională, dragostea pentru cei mici, sau pentru cei vulnerabili, bunătatea și generozitatea, nu le vom uita niciodată.

Toți oamenii școlii care au cunoscut-o, i-au prețuit căldura umană, încrederea în viață, cunoașterea, omenia și verticalitatea morală.

Iar noi, cei care am avut privilegiul s-o numim Colegă, deplângem marea ei trecere dincolo, unde i se vor deschide porțile luminii, pentru a-i bucura sufletul, întru eternitate.

Ne va lipsi atât de mult…

Și în aceste clipe de suferință, suntem alături de domnul Radu Stoicescu și de familie, cărora le transmitem toată compasiunea noastră pentru durerea încercată prin pierderea distinsei Doamne Profesoare, Delia STOICESCU.

Dumnezeu să-i dăruiască odihnă veşnică !

În numele tuturor angajaţilor
Inspectoratului Şcolar Judeţean Sibiu,
Prof. Emilian –Marius NOVAC,
Inspector Școlar General

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Florian Bichir: Mama lui Călin Georgescu a fost legionară, a făcut parte dintr-un cuib

Invitat în emisiunea Check Media la televiziunea B1TV, Florian Bichir a spus că potrivit unor documente CNSAS, mama lui Călin Georgescu a fost legionară și a făcut parte dintr-un cuib, în timp ce era funcționară la Ministerul Agriculturii.

„Am documentele de ani de zile. S-a făcut un control să vadă cine e legionar asumat, prin ministere.

Confidențial, unde ești înscris în mișcare, în ce cuib, e un chestionar. Sunt documente oficiale. Eu o să vă citesc dintr-un document extrem de interesant în care spune așa:

Sunt înscrisă în Mișcarea Legionară, corpul Doamnelor legionare, sub conducerea doamnei C, am fost repartizată în cuibul Sfântul Nicolae, strada Doamnei, clădirea Adriatica. E semnată de Aneta Popescu, mama domnului Călin Georgescu.

N-a fost simpatizantă, a fost membră a cuibului Sfântul Nicolae”, a spus Florian Bichir

Florian Bichir a mai adăugat că se aștepta ca fostul candidat la prezidențiale să își asume faptul că mama sa a fost membră a Mișcării Legionare.

„Mă deranjează că nu e asumat. Ieri a ieșit să ne spună că are tradiții de cavaleri de la tată.

Să ne spună ce tradiții are și de la mama, dacă e. Nu știu dacă femeia asta a fost o femeie de treabă, n-am stat s-o cercetez.

Poate era o nevinovată, poate nu, dar e participantă și interogată ca funcționar în cadrul ministerului și a putut să justifice, alți colegi de-ai ei n-au putut justifica, de ce au lipsit de la muncă, de ce aveau armă, ce au făcut cu ea.

Ea iese, să zicem, destul de curățel, dar a scris clar și răspicat că nu era simpatizantă ci era membră a cuibului legionar”, a adăugat Florian Bichir.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

ULTIMA ORĂ: TikTok nu mai funcționează în SUA

TikTok nu mai funcționează în SUA, conținutul fiind oprit cu două ore înainte ca interdicția să intre în vigoare.

Legea prevedea doar scoaterea ei din magazinele virtuale, nu și oprirea imediată, dar compania a ales această variantă pentru a pune presiune pe decidenți.

Donald Trump a anunțat deja că va amâna aplicarea legii, scrie Biziday.

“Ne pare rău, TikTok nu este disponibilă momentan. O lege care interzice TikTok a fost adoptată în SUA.

Din păcate, asta înseamnă că nu poți folosi TikTok pentru moment.

Suntem norocoși că președintele Trump a indicat că va lucra cu noi la o soluție de restabilire a TikTok, odată ce își va prelua funcția“, arată un mesaj la deschiderea aplicației.

Vineri, Curtea Supremă a SUA a confirmat legea privind interzicerea TikTok începând de duminică, 19 ianuarie, dacă ByteDance, compania care deține aplicația, nu o vinde către o firmă americană.

Judecătorii au respins apelul companiei chineze, dar termenul de aplicare ar putea fi amânat de Donald Trump, care va fi învestit pe 20 ianuarie.

Președintele ales a transmis sâmbătă seară că, “cel mai probabil”, va acorda TikTok o amânare de 90 de zile de la o interdicție odată ce va prelua mandatul.

Legea nu închide propriu-zis TikTok, ci doar o elimină din magazinele de aplicații, pentru a nu mai putea fi descărcată.

La puțin timp după ce Curtea Supremă a confirmat sentința, TikTok a încercat să pună presiune pe Administrația Biden, în speranța că va obține o amânare, prin afișarea următorului mesaj: “Regretăm că o lege americană care interzice TikTok va intra în vigoare pe 19 ianuarie și ne obligă să ne indisponibilizăm temporar serviciile.

Lucrăm pentru a ne restabili serviciul în SUA cât mai curând posibil și apreciem sprijinul dumneavoastră. Vă rugăm să rămâneți pe fază”.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Ţara mea de dor

În istoria întemeietoare de Ţară a românilor, descălecarea voievozilor a fost începutul construcţiei statale. Se naşte Moldova pe când Dragoş Vodă şi Bogdan Vodă, porniţi din Maramureşul Dacilor liberi, descalecă la răsărit de Carpaţi, se naşte Ţara Românească pe când Negru Vodă descalecă la sud de munţi, venind din ţinutul Făgăraşului.

Bărbaţi puternici şi cu credinţă tare – singurii, de altfel, care au rămas în istoria şi memoria afectivă a românilor – aveau să deschidă cu crucea în frunte şi paloşul în mână drum neamului spre împlinirea rostului său în lume: naţiunea unită în graniţele dulcelui grai românesc.

Între ei, Mihai Viteazul avea să contureze proiectul de Ţară, Cuza Vodă să-i dea un nume: România, iar bunul Dumnezeu, lucrând cu întreaga naţiune – elite şi popor –, avea  să împlinească acest ideal prin Marea Unire, pentru răbdarea şi jertfa românilor, care a durat şapte veacuri! Aşa s-a născut „Ţara mea de glorii, Ţara mea de dor”a lui Eminescu, cel pe care Petre Ţuţea l-a definit perfect: „suma lirică a tuturor voievozilor români”.

Mi-e dor de o descălecare de bărbaţi puternici, cu credinţă tare, ca în vremea strămoşească, în spinarea tuturor încălecătorilor de Ţară.

Au îcălecat istoria naţiunii române, scoţând-o din şcoli, înlocuind-o cu „alternative” şi frunză tăiată la câini! Un popor fără istorie e ca stejarul fără rădăcini şi duşmanii de moarte ai acestui popor, cei din imnul Ţării, ştiu asta şi de 35 de ani cozile de topor slujesc bardele străine să reteze neamul acesta statornic, creştin şi de înaltă omenie.

Au încălecat cultura naţiunii române, marii ei gânditori şi creatori, înlocuind-o cu maculatură „literară” şi plagiate, înăbuşind ştiinţa şi inventica, ucigând din faşă orice sclipire de talent şi inteligenţă, înlocuind-o cu cultul consumerismului de modele radical străine de structura spirituală a acestui popor.

Au încălecat familia creştină, temelia neamului românesc, vârând pe gâtul acestui popor răbdător scârboşenii de neimaginat pentru sufletul curat şi credincios al românului.

Au încălecat mai ales Biserica!!! Pentru că orbeţii lui satan cu ea se luptă mai abitir. Şi dacă nu pot smulge credinţa din inima românului, fac toate drăcăriile imaginabile să smulgă inima din român cu credinţă cu tot.

V-aţi gândit vreodată la neamul acesta românesc şi dreptmăritor creştin prin prisma părintelui Dumitru Stăniloae?  El zice că sufletul românesc „…acolo unde nu este tulburat de influenţe străine, este o comoară unică de virtuţi, de însuşiri, de armonii!”, şi… „că există o coincidenţă uimitoare între aceste calităţi şi ortodoxie, că sufletul românesc este o plasticizare, o întrupare minunată a duhului ortodoxiei, o coborâre în concret a adevărului ortodox” („Naţiune şi Creştinism”, Ed.Elion, Buc. 2003, p.109). Şi duşmanii de moarte ai naţiunii române, un popor care putea fi unul de 30 de milioane de locuitori în punctul strategic de la Gurile Dunării, dreptmăritor creştin, înteligent şi iubitor de pace ştiu că nu-şi pot face mendrele globaliste dacă această cetate nu cade. De 35 de ani sapă la temelia zidurilor ei.

Cine? Orgoliile imperialiste ale unor aşa-zişi „grei” ai planetei, care nu se pot mulţumi cu ce le-a dat Dumnezeu, ci se vor stăpânii lumii. Dar, ştim din fabulele lui Alexandrescu, că fără coadă, toporul nu poate tăia pădurea. Iar densitatea de cozi de topor pe metrul pătrat în România excede orice statistică internaţională.

Lupii hămesiţi de ciolanul politic şi-au schimbat deseori părul, dar năravul ba!

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

EDITORIAL. „Trenulețul” oprește cu dușmănie în Educație

Acum câteva zile, mai exact pe 15 ianuarie, am sărbătorit Ziua Culturii Naționale. „Am sărbătorit” e un fel de a spune, având în vedere momentele insignifiante ca impact și participație publică organizate de instituțiile de profil, raportate la o zi națională. Câțiva studenți ici-colo în parcul Sub Arini, o mână de oameni la câte o expoziție dedicată momentului, elevi plictisiți puși să recite din Eminescu și o mulțime de comunicate ale organizatorilor care se autofelicită pentru cât de importantă e cultura pentru prezentul și viitorul Neamului nost. Pe scurt, încă o sărbătoare eșuată. Și încă un mod de-a ne afla în treabă dând impresia că muncim.

Pe cine mai interesează însă cultura? Desigur, în primul rând pe Guvernul României. Și partidele politice care dau tonul în țărișoara asta. Ca să ajungi la cultură, în primul rând ai nevoie de educație. Or aici a găsit guvernul soluția salvatoare ca să acopere deficitul financiar pentru anul 2025. „Ordonanța trenuleț” creează un adevărat haos (dacă mai era nevoie!) în sistemul educațional. Copiii și-au pierdut reducerile la transport, dar și banii de burse, căci fondurile din care se plăteau acestea au fost înghețate. Pe lângă faptul că nu vor mai primi alocații mărite, mulți dintre cei care provin din familii defavorizate nu vor mai beneficia de tichete educaționale. Inclusiv voucherele pentru copiii cu CES au fost sistate. 

În ceea ce-i privește pe profesori, măsurile de austeritate le taie primele didactice și voucherele de vacanță. Iar veștile nu se opresc aici, căci dascălii vor fi afectați atât de înghețarea salariilor, cât și de blocarea posturilor. De asemenea, naveta profesorilor nu va mai fi decontată. Desigur, această prevedere de austeritate nu se aplică ministerelor, instituțiilor publice cu oameni „de partid” în conducere, care au de făcut deplasări „în interes de serviciu”. Mă și gândesc la Klaus Iohannis cum va călători următoarea perioadă cu Wizz Air de la București la Sibiu, pentru că pe alte rute nu i se vor mai deconta deplasările din bugetul de stat, iar Ciolacu a fost foarte clar cu „trenulețul” cheltuielilor publice.

Guvernul României are unele dintre cele mai mici cheltuieli din lume făcute pentru educație, arată cel mai recent raport al UNESCO. România a investit în educație, în 2023, doar 3,3% din produsul intern brut (PIB). Datele raportului arată că România se află pe locul 123 din 171 în clasamentul mondial privind alocările din PIB pentru educație și pe locul 156 la partea de cheltuială publică generală, notează Edupedu.ro.

În anul 2015, 160 de state, printre care și România, și-au asumat că vor face demersuri ca până în anul 2030 să aloce între 4% și 6% din PIB și între 15% și 20% din cheltuiala publică pentru educație, conform Declarației Incheon, adoptată în cadrul World Education Forum. Raportul UNESCO arată că doar 34 de țări îndeplinesc cele două condiții de finanțare stabilite de Declarația Incheon și 78 de state îndeplinesc doar una dintre ele. În același timp, 58 de state nu au realizat niciun obiectiv, iar printre ele se află și România.

România a cheltuit doar 3,3% din PIB în 2023 și se află pe locul 123, la același nivel cu Tanzania, după state ca Benin, Panama sau Zambia. La nivelul Uniunii Europene, cele mai mari alocări au fost făcute de Suedia (7,6%), Belgia (6,4%) și Franța (5,4%). Când vine vorba de cheltuielile bugetare, România se clasează pe locul 156, cu un procent de 8,1%, după țări ca Sri lanka, Uganda sau Pakistan.

Avem o clasă politică „educată”. Cu diplome de Bac` rătăcite pe undeva printre facturile acelea (Nord-ise) pe care le decontăm fiecare dintre noi. Cu oameni a căror prețuire pentru cultură se vădește cu fiecare decizie politică de acest gen. Am rămas de „trenuleț” și de această dată. Și ne mai mirăm că românul votează pe cine votează. De parcă ar conta, până la urmă, pe cine votează…

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Pr. Constantin Necula: „Pe când trecea prin mijlocul Samariei și Galileei…” (Luca 17. 12-19)

Pornim din nou în „aventura” întâlnirii cu Hristos Cel din Evanghelie. Lăsăm în urmă cântările colindelor, irmoasele Botezului și mergem spre Ierusalim cu El. De astă dată Sfântul Luca insistă să ne spună că suntem undeva între Galileea neamurilor și Samaria, deși locuitorii celei din urmă regiuni nu aveau nimic de împărțit – poate ură, cel mult – cu cei din prima regiune menționată, nici ea o regiune tocmai „kasher” a Țării Sfinte.

În acest spațiu al „hinterlandului” religios Se întâlnește Hristos cu zece leproși. O mică, dar vocală comunitate de alungați din lume stăteau departe de sat. Dar vocile lor răzbat până la Domnul: Iisuse, Învățătorule, fie-Ți milă de noi (Luca 17.13). Nu-L pot atinge, dar îi pot vorbi. Nu știm astăzi ce așteptau leproșii aceștia de la El. Despre vindecare nu cred că se pune problema, pentru că ar fi strigat cu încredere: Grăbește de ne vindecă!

Și nu din obrăznicie. Ci pentru că pur și simplu nu mai trăiau, de fapt, din momentul îmbolnăvirii. Iar morții nu sunt obraznici. Nu cred că este cazul să vă descriu ce însemna a fi bolnav de lepră în vremea de atunci pentru că astăzi, la boli mult mai cuminți, ne comportăm cu cei bolnavi cu o indiferență dureroasă. Și-i segregăm în ciuda unui umanism afișat social pe toate gardurile.

Reacția Mântuitorului este a unui Învățător Care cunoaște Legea. Îi trimite să se arate la Templu, acolo unde parte din preoți puteau adeveri vindecarea câte unui lepros. Oamenii merg spre templu – deși distanța era mare – și primul pas către Sion i-a scos din boală. Se vindecă prin ascultare.

Nouă împlinesc ritualul mai departe. Al zecelea, samarinean, în mod cert nu prea avea nici cum și nici de ce să urce la Templu. Nu ar fi fost niciodată primit în aria sfințeniei absolute, iar adeverirea vindecării de către cei de la Ierusalim nu-i folosea nici în Sihar și nici în Samaria. Pentru el era o călătorie fără țel, un efort nefolositor. Pentru aceea se întoarce spre Hristos, cade la picioarele Lui și-I mulțumește.

Domnul nu Se arată nemulțumit – cum pare la prima vedere –  că ceilalți nouă își continuă vindecați călătoria și nici nu avem știri că i-a îmbolnăvit la loc – cum am fi făcut noi, cei care oricum nu am fi reușit să-i vindecăm. Mirarea Lui că numai unul s-a întors ține de o realitate. Înainte de a împlini orice ritual e important să înveți să mulțumești oriunde ai fi lui Dumnezeu și celui care se face împlinitorul voii Sale în viața ta de lepros vindecat.

Nu trebuie să mergi la Biserică pentru a-I mulțumi lui Dumnezeu că ți-a reușit medicul vindecarea într-o operație dificilă. Poți să o faci din locul vindecării și privind mâinile celui care te vindecă precum mâinile care împlinesc voia lui Dumnezeu. Apoi te poți gândi și să intri în locaș să mulțumești. Dar mai întâi în locașul intim al inimii e locul Întâlnirii de mulțumire. Nevoia de iubire nu poate fi condiționată de împlinirea ritualului.

Ceilalți nouă împlinesc porunca. Samarineanul împlinește iubirea. Lecția e dură. E așezată aici, îndată după Botezul Domnului ca timp al prăznuirii, să ne dea de înțeles că templul este epuizat ca sfințenie dacă nu este decât loc de ritual. Și că iubirea euharistică – mulțumitoare – este spațiul în care închinarea lui Dumnezeu se valorizează spre bucuria Celui care este Iubire. Bucuros că te vindecă prin credința ta, călător vindecat de izolare…

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

ULTIMA ORĂ: Tragedie în învățământul sibian. Inspectorul școlar Delia Stoicescu a murit

Inspectorul școlar pentru învățământ preșcolar și învățământ special, Delia Stoicescu, s-a stins din viață.

Învățământul sibian este în doliu după decesul profesorului Delia Stoicescu, inspector școlar pentru învățământ preșcolar și special.

„Dragă Delia. Iubită Delia. Dacă se adeverește ceea ce am aflat în această seară, tu deja ești printre îngeri.

Sunt șocat și disperat! Nu se poate să pleci dintre noi așa subit, fără să ne spui o glumă, fără să ne spui ceva de care să ne veselim!

Cum se poate, Delia, să îmi faci așa ceva? Draga mea colegă! DUMNEZEU SĂ TE AȘEZE CU DREPȚII!

Dacă nu avea nevoie de tine, nu te chema la EL așa repede! Sunt terminat și trist! Lumea este mult mai singură fără tine!

Dumnezeu să te odihnească! Sincere condoleanțe familiei! Sincere condoleanțe Radu, mon capitaine!”, a transmis Constantin Dincă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Sibiu pe pagina de Facebook a Deliei Stoicescu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News