Acasă Blog Pagina 1081

Jandarmii sibieni la post de Bobotează și  la restul manifestările tradiționale din această perioadă

Pentru perioada 6-8 ianuarie, la nivelul Inspectoratului de Jandarmi Județean Sibiu au fost dispuse măsurile necesare asigurării climatului de ordine și siguranță publică pe timpul desfășurării evenimentelor tradiționale organizate în contextul sărbătorilor Botezul Domnului și Soborul Sfântului Ioan Botezătorul.

Altfel, în data de 6 ianuarie, jandarmii, alături de reprezentanții celorlalte instituții cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, vor asigura măsurile care se impun pentru buna desfășurare a slujbei de sfințire a Agheasmei Mari, organizată în zona centrală a municipiul Sibiu.

Jandarmii vor fi și la Udatul Ionilor” și „Ziua urșilor și burduhoșilor”

În data de 7 ianuarie și în data de 8 ianuarie, jandarmii vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică la manifestările tradiționale „Udatul Ionilor” și „Ziua urșilor și burduhoșilor”.

Jandarmeria Sibiu transmite participanților la evenimentele organizate cu ocazia Bobotezei și Sfântul Ioan Botezătorul următoarele recomandări:

– să manifeste calm şi înţelegere faţă de măsurile stabilite de organizatori;

– să respecte indicațiile jandarmilor aflați în dispozitivele de ordine publică;

– să evite situațiile conflictuale;

– să supravegheze cu atenție copiii întrucât se pot rătăci cu ușurință în mulțime;

– să aibă grijă de bunurile personale;

– în situații care presupun intervenția forțelor de ordine, să solicite ajutorul în mod direct sau prin S.N.U.A.U. 112.

În orice situație dificilă v-ați afla, solicitați ajutorul forțelor de ordine, în mod direct sau prin apel 112!

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Minus 19 grade Celsius duminică dimineața. Unde a fost înregistrată minima sezonului rece din acest an

Dimineața de duminică a fost cea mai rece de la începutul sezonului de iarnă, minima de minus 19 grade Celsius fiind înregistrată la Obârșia Lotrului.

Cele mai scăzute temperaturi înregistrate duminică dimineața, 5 ianuarie 2025:

-19 grade Obârșia Lotrului

-18 grade Vf.Omu

-16 grade Bâlea

-13 grade Bucin

-11 grade Topliţa

-11 grade Joseni

-11 grade Miercurea Ciuc

-10 grade Întorsura Buzăului

-9 grade Brașov

-8 grade Cluj-Napoca

-8 grade Rădăuţi

-7 grade Iași

-7 grade Suceava

-6 grade Bacău

-5 grade București Băneasa

În intervalul 5 ianuarie-7 ianuarie, vântul va avea intensificări în cea mai mare parte a zonei montane, cu rafale de 50…70 km/h, iar la altitudini de peste 1700 m, temporar și de 80…90 km/h, precum și în Banat și Crișana, unde vor fi viteze de 40…50 km/h.

În cursul nopții de duminică spre luni (5/6 ianuarie) și în primele ore ale zilei de luni (6 ianuarie) în Maramureș, nordul Crișanei și al Transilvaniei și pe alocuri în Moldova vor fi precipitații slabe, la început ninsori, apoi lapoviță și ploi ce vor depune pe arii restrânse polei.

Meteorologii anunță și un cod galben de vânt în perioada menționată. În Munții Apuseni, Carpații Orientali și jumătatea de vest a Carpaților Meridionali, în special la altitudini de peste 1700 m, temporar, vântul va prezenta intensificări, cu rafale de 90…110 km/h.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Sărbători și tradiții de Bobotează pe Valea Hârtibaciului: Un mozaic de credințe și obiceiuri străvechi

0

Pe Valea Hârtibaciului, Boboteaza (6 ianuarie) și Sfântul Ion (7 ianuarie) marchează finalul sărbătorilor de iarnă. Aceste zile sunt pline de obiceiuri tradiționale, multe dintre ele cu rădăcini precreștine, care s-au păstrat până astăzi.

În ajunul Bobotezei, preotul vizita gospodăriile pentru a binecuvânta casele și oamenii. Gospodarii puneau pe masă grâu, colaci, fuior de cânepă și alte daruri simbolice, iar preotul oferea apă sfințită. Un obicei popular era aruncarea crucii în apă, un gest simbolic legat de fertilitate și purificare. În unele sate, feciorii se întreceau să recupereze crucea, considerată un semn de noroc. De asemenea, fetele păstrau busuiocul sfințit pentru a-și afla ursitul, punându-l sub pernă în noaptea Bobotezei.

Nu se mânca nimic în ajun, până venea popa cu botezul şi apoi se mânca numai de post, de obicei cartofi copţi (Săsăuş), pentru a putea întâmpina curați sărbătoarea creştinească şi pentru ca toate dorințele lor, mai ales de sănătate, să fie ascultate. După ce trecea popa cu botezul, imediat se puneau la foc răcile, din picioare de porc, carne şi şorice. Seara târziu erau gata, se puneau în blide şi se mâncau în ziua de Bobotează. Din oasele de la piciorul porcului se făceau (Bărcut) zbârne: în osul găurit în mijloc se introducea un fir de lână, pus în mişcare cu ambele mâini (făcut să zbârnâie!).

De Bobotează, oamenii mergeau la biserică pentru a lua apă sfințită, considerată benefică pentru sănătate și purificare. Apa sfințită era folosită pentru a binecuvânta gospodăriile, animalele și sursele de apă din sat. În unele sate, preotul și enoriașii mergeau în procesiune spre o fântână sau un râu unde avea loc ceremonia sfințirii apelor. Credincioșii duceau acasă apa sfințită și o păstrau pentru a o folosi tot anul.

În ziua de Bobotează, animalele erau stropite cu apă sfințită pentru protecție. În unele sate, acestea erau scoase la adăpat la fântânile sfințite, un moment de mândrie pentru gospodari, care își etalau vitele

Iată câteva obiceiuri care se practicau în Fofeldea. Înainte de a veni preotul cu botezul, gunoiul măturat era pus pe făraş după uşă. La miezul nopții, gunoiul era aruncat, iar oamenii ascultau din ce parte se auzea zgomot: se credea că în acea parte urma să se căsătorească fata.

Peste pragul uşii se punea un fir de aţă, iar grija era ca doar preotul să treacă peste el. Firul era legat de busuiocul considerat semn al norocului, pe care preotul îl dădea din mătăuz. Apoi, busuiocul era pus sub pernă pentru ca fata să-şi viseze viitorul soţ.

Bătrânii din Veseud şi Noiştat au relatat, în anii ’80 ai secolului trecut, că fetele furau (cereau, rupeau) busuioc după ce îl făceau pe preot să se aşeze pe pat, nu pe scaun. Era considerat important locul unde a stat preotul cu picioarele. Patul pe care fata urma să doarmă în noaptea următoare era mutat în acel loc. Tot acolo, fata îşi punea mărgelele, aşeza şorţul peste ele şi se culca.

Majoritatea practicilor premaritale de aflare a ursitului se desfăşurau pe ascuns, furând sau manipulând elemente ale sacralității creştine: furtul busuiocului, trecerea preotului peste pragul ce ascundea obiectele magice etc. Dimineața, fetele din Nou se trezeau, măturau şi aşteptau până când trăgea clopotul la biserică. Apoi, duceau gunoiul afară, se aşezau cu picioarele pe mătură şi ascultau. Dacă auzeau strigându-se un nume de bărbat, acela era considerat numele viitorului soţ.

Tot în Nou, fetele lăsau busuiocul afară în noaptea de Bobotează. Dacă busuiocul se umplea de gheață ori de promoroacă, se credea că vor avea un soţ tânăr şi bogat; dacă nu, acesta urma să fie sărac. La Pelişor, sub preşul de la intrare se puneau boabe de grâu şi porumb, astfel încât preotul să treacă peste ele, pentru ca găinile să fie sănătoase.

Valeri Şandru din Nucet a povestit, în anul 2011, că ştia de la bunicul său că, în noaptea de dinaintea Bobotezei, mulți oameni obişnuiau să privegheze, având credinţa că la miezul nopții se deschid cerurile şi omul îl poate zări pe Dumnezeu. Se spunea că orice îi cereai atunci, ți se împlinea.

Pe lângă aceste obiceiuri, se mai făceau şi pronosticuri despre mersul vremii, dar nu se mai păstrează detalii clare despre ele.

Informațiile de mai sus sunt preluate din cartea „Sărbători și obiceiuri la românii de pe Valea Hârtibaciului”, scrisă de Prof. Mircea Drăgan-Noiștețeanu.

ULTIMA ORĂ/FOTO: Grav accident rutier. Un șofer de 74 de ani s-a răsturnat cu mașina, 3 persoane la spital

Trei persoane au fost rănite, duminică dimineața, într-un accident produs pe DN 14, la ieșirea din municipiul Sibiu spre Șura Mare.

În timp ce conducea un autoturism spre Șura Mare, într-o curbă la stânga, un bărbat în vârstă de 74 de ani a pierdut controlul direcției de deplasare și s-a răsturnat în șanț.

Cei trei pasageri, două femei de 68, respectiv 69 de ani și un bărbat de 69 de ani au fost transportați la spital conștienți.

Toate persoanele din autoturism sunt din Cisnădie.

Mai multe echipaje de prim ajutor au intervenit la acest eveniment rutier.

La locul accidentului au intervenit un echipaj SMURD, o autospecială de transport personal și victime multiple, o autospecială de descarcerare și una de stingere. De asemenea, au intervenit și două echipaje de la Ambulanța Sibiu.

Un echipaj SMURD a transportat la UPU Sibiu un bărbat în vârstă de 69 de ani care a suferit un traumatism la mâna.

Alte două victime au fost transportate la spital de către echipajul de la Ambulanța Sibiu.

Femeia de 69de ani a suferit un traumatism cranio-facial și fracturi de membre superioare și inferioare, iar cea de 68 de ani s-a ales cu un traumatism cranio-facial cu plagă hemoragica și traumatism toracic.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Pr. Constantin Necula. Vine în urma mea Cel ce este mai tare decât mine… (Marcu 1.1-8)

Cu voia lui Dumnezeu, intrăm în Noul An cu o Duminică al cărei text ne introduce în propovăduirea Sfântului Ioan Botezătorul. Mărturie-punte între Așteptarea Vechiului Legământ și Împlinirea celui Nou.

Pentru că Ioan nu doar că împlinește cu sine proorocia lui Maleahi (3.1) și Isaia (40.3), care anunța un Înainte-Mergător dinaintea lui Mesia, care să-i gătească calea și drepte să-i facă Aceluia cărările, ci se pune mărturie că Acela nu este el, ci că prin el doar se vădește cum Acela este mai mare decât el.

Cum am spune mai simplu, Ioan nu se dă drept Mesia. Își împlinește misiunea și arată cine anume este Mesia. Dar evită cu o smerenie născută din adevărata cunoaștere a voii lui Dumnezeu să se lase „furat” de ifosele unui profetism despre sine.

Evanghelia lui Marcu este scrisă, singura, în aramaică și pentru poporul simplu, cunoscător al limbii și păstrător cu sfințenie al unei tradiții israelite legate de Lege. De aceea, cu o pedagogie vrednică de un Apostol, Evanghelistul Marcu descrie evenimentele vieții Mântuitorului cu precizia simplității.

Atent la detaliile profetice și descriind personaje care, la vremea aceea, aveau încă ecou în conștiința oamenilor. În cazul nostru, nu aduce argumente cine este Ioan, nu oferă o fișă a familiei și creșterii sale, ci mai degrabă descrie limitele curajului său propovăduitor. Ne spune ce face și cum prin ceea ce face împlinește Legea propovăduită de prooroci. El însuși comportându-se ca un prooroc.

Imaginea botezului cu apă în pustie, propovăduirea pocăinței întru iertarea păcatelor, este prilejul de a descrie cum mulțimile se apropiau de el și cum figura sa ascetică – haine din păr de cămilă, cingătoare de piele și hrana sa (lăcuste și miere sălbatică) – îi îngăduie o propovăduire pe măsură: „Vine în urma mea Cel ce este mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic, plecându-mă, să-i dezleg cureaua încălțămintei” (Marcu 1.7).

Vestirea lui Mesia îi oferă lui Ioan posibilitatea de a se prezenta ca un slujitor umil al Aceluia, căci gestul dezlegării sandalelor face aluzie la ultima dintre slugi, care dezlega stăpânului încălțările. Dar vine și să arate diferența lucrării dintre el și Hristos-Mesia: „Eu v-am botezat pe voi cu apă, El însă vă va boteza cu Duh Sfânt” (Marcu 1.8).

Vă asigur că lectorii dintâi ai Evangheliei acesteia, iudei și cunoscători ai Legii, cunoșteau mai bine decât noi astăzi diferența de conținut dintre cele două botezuri. O spălare rituală care aducea iertarea păcatelor – care făcea din întregul Iordan un mitzvah al curățirii – nu putea înlocui, în viziunea lui Ioan, botezul ce-l va aduce Mesia și care propunea reașezarea în filiație directă cu Dumnezeu a omului.

Pentru aceea Tatăl va da mărturie că Hristos este Fiul Său întru Care a binevoit. Pentru a pecetlui o lucrare care aduce nu doar iertarea, ci și Învierea noastră. Pentru că oricât de departe vi s-ar părea acum, malurile Iordanului ne obligă să privim Crucea Golgotei. Și pe Mielul lui Dumnezeu adus de jertfă pe culmea ei de lumină.

Duminica dinaintea Botezului Domnului. Încă mai răzbate liniștea sărbătorilor. Nu o pierdeți!

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Noi țepe online în România care folosesc numele E-jobs. Atenție mare!

De câteva zile, tot mai multe persoane sunt sunate de pe un număr de Marea Britanie și primesc mesaje care le promit câștiguri ușoare.

Cei contactați trebuie doar să dea click pe câteva conturi de TikTok. Pentru a fi credibili, hackerii se folosesc de numele companiei E-jobs și susțin că sunt angajații acesteia.

„Numele E-jobs e folosit fără acordul nostru. Numerele de telefoane sunt obținute din alte surse si nu de pe platforma noastră.

Ce e foarte important pentru candidații care sunt contactati – să nu dea click pe linkurile din mesajele pe care le primesc, să nu ofere datele personale si mai ales date bancare.

Ideal ar fi să blocheze numărul de telefon de la care au primit mesajul”, spune Ana Călugăru, reprezentantul E-jobs.

Toti pașii indicați de hackeri duc la creșterea artificială a unor conturi pe TikTok care conțin la prima vedere reclame la produsele unor firme de presitigiu.

Ce se întâmplă ulterior arată cât de ușor se face manipularea în spațiul online.

„Prima oară toată chestia pare inofensivă, reclamă la o băutură răcoritoare. După aceea contul este vândut pe darkweb altor actori sau grupuri care doresc manipularea opiniei publice.

Poate fi cumpărat de cineva care dorește să propage un mesaj de exemplu în alegerile electorale.

Conținutul contului poate fi șters și să se posteze alte video-uri care ajung la utilizatorii pe care contul îi avea în spate”, precizează Alexandru Bogdan, expert securitate cibernetică pentru site-ul tvrinfo.ro.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

ULTIMA ORĂ: Mișcare surprinzătoare. Și-a suspendat candidatura pentru Cotroceni

Crin Antonescu a afirmat că la acest moment consideră suspendată candidatura sa din partea Coaliţiei pentru alegerile prezidenţiale din 2025.

Antonescu şi-a argumentat decizia spunând că, în primul rând, nu a fost încă stabilită nicio dată da alegerile, iar în al doilea rând nu a existat un vot unanim din partea Coaliţiei.

„În legătură cu calitatea me de candidat, cunoscută și recunoscută public până acum, aceea de candidat comun al coaliției aflate la guvernare, încep prin a anunța că în mod unilateral, adică eu, candidatul, consider acordul privitor la această candidatură, suspendat.

Eu îl declar suspendat. Pentru că sunt două părți aici. Ce înseamnă suspendat. Înseamnă următorul lucru.

Eu am primit o propunere de a fi candidatului unei coaliții politice, am acceptat această propunere, am asumat această candidatură, și este o asumare de la care eu nu dau înapoi.

Eu nu îmi retrag această candidatură, eu nu dau înapoi, am asumat cu tot ce înseamnă ea, toate dificultățile și tot parcursul, și sunt în orice moment dispus să o duc până la capăt.

Ceea ce am constat, este că cealaltă parte a acestui acord, adică cei patru lideri politici care au făcut această propunere și au luat acest angajament, nu au fost suficient de împuterniciți ca să spun așa, sau nu au avut toate acreditivele la ei atunci când au pus semnătura pe acest acord”, a spus Crin Antonescu, sâmbătă seara.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

România este în Top 100 cele mai bune mâncăruri din lume. 3 preparate sunt foarte apreciate

România este în topul celor mai bune mâncăruri din lume cu un număr de trei preparate foarte apreciate peste tot.

Gastronomia grecească a fost desemnată cea mai bună din lume, iar printre ingredientele indicate de cei care au făcut această analiză se numără fisticul, uleiul de măsline și fasolea Fava din Santorini.

Bucătăria grecească a obținut un scor de 4,60 puncte din partea consumatorilor, iar bucătăria italiană 4,59, fiind o competiție gastronomică foarte strânsă între cele două țări.

Bucătăria mexicană este pe locul 3 în lume. Acestea sunt recomandările pentru 2025 făcut de Taste Atlas, care a realizat un clasament al celor mai bune 100 de bucătării din lume.

Preparatele românești sunt și ele apreciate. Bucătăria noastră este destul de sus în top, pe locul 24 din 100, cu un scor de 4,28 din 5, iar preparatele care sunt cel mai bine cotate sunt mujdeiul, ciorba rădăuțeană și sarmalele.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

A murit cea mai vârstnică persoană din lume la vârsta de 116 ani

Cea mai vârstnică persoană din lume, japoneza Tomiko Itooka, a murit la vârsta de 116 ani, a anunţat sâmbătă administraţia oraşului Ashiya (sudul Japoniei) unde locuia, citată de Sky News.

Tomiko Itooka a murit pe 29 decembrie la un azil din Ashiya, prefectura Hyogo, în centrul Japoniei, potrivit personalului instituţiei.

La slujba de înmormântare au participat membrii familiei și prietenii. Tomiko Itooka s-a născut la 23 mai 1908.

Ea a fost recunoscută drept cea mai vârstnică persoană anul trecut, ca urmare a decesului Mariei Branyas, în vârstă de 117 ani, potrivit Grupului de cercetare gerontologică.

Când i s-a spus că se află în fruntea clasamentului mondial al supercentenarilor, Itooka a răspuns: „Mulțumesc”.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

ULTIMA ORĂ: Atenționare pentru românii care merg în Bulgaria

Autorităţile bulgare vor relua, din 8 ianuarie, lucrările de reparaţie capitală la Podul Giurgiu-Ruse, anunţă Ministerul român al Afacerilor Externe (MAE) într-o atenţionare de călătorie.

Potrivit unui comunicat transmis de MAE, lucrările vor fi efectuate ziua, pe partea bulgară a podului, cu circulaţie alternativă pe o singură bandă.

Informaţii suplimentare pot fi accesate astfel: cu privire la sistemul de plată online a taxei de pod la Ruse – https://customs.bg/wps/portal/agency-en/media-center/news-details/05-07-24-toll-danube-bridge-eng; cu privire la starea actuală a drumurilor – pe aplicaţia gratuită LIMA www.lima.api.bg, de pe pagina de internet a Agenţiei „Infrastructura Rutieră” – www.api.bg şi la numărul de telefon +35970013020, accesibil în regim non-stop.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Sofia: +35929712858 şi +35929733510, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă, precizează MAE.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României la Sofia: +359879440758.

MAE recomandă consultarea paginilor de internet http://sofia.mae.ro/, https://ec.europa.eu/consularprotection/content/travel-advice_ro, www.meteoalarm.org şi https://www.mae.ro/.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Spitalul de Psihiatrie Sibiu despre infirmierul condamnat pentru violarea a patru paciente

Ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public, potrivit cărora „Un infirmier de la Spitalul de Psihiatrie, condamnat la peste 18 ani de inchisoare pentru violarea a 4 paciente”, conducerea spitalului precizează următoarele:

  • Salutăm decizia Judecătoriei Sibiu și condamnăm fără echivoc orice aspect care aduce atingere intereselor pacienților spitalului nostru, iar o astfel de condamnare aduce dreptatea așteptată pentru victimele în cauză.
  • Acest infirmier nu mai lucrează în Spitalul Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” din Sibiu din septembrie 2022, imediat după ce conducerea spitalului sibian a adus la cunoștința organelor de cercetare penală acuzațiile respective. Fostul infirmier are în prezent contractul individual de muncă suspendat potrivit prevederilor legale în vigoare.
  • Conducerea spitalului a adus la cunoștința organelor de cercetare penală acuzațiile respective, din data de 2 septembrie 2022, în aceeași zi în care a și aflat despre acestea. Tot în 2 septembrie 2022 au fost luate și primele măsuri și i-a fost interzis acestui infirmier să își mai continue activitatea în aceeași secție, acesta a fost mutat temporar imediat în Camera de gardă a spitalului, unde era imposibil să mai interacționeze singur cu pacienții, fiind eliminat riscul ca el să se mai vadă cu presupusele victime de la acea dată, prin desfășurarea activității pe secția unde acestea erau internate.
  • În zilele următoare, pacientele au fost duse la Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu, pentru interogatoriu. De asemenea, conducerea spitalului a pus la dispoziția anchetatorilor, imaginile video din saloane care au ajutat la desfășurarea ulterioară a anchetei.
  • La câteva zile după ce a fost mutat temporar, infirmierul C.I. a considerat de cuviință să pornească un proces civil împotriva angajatorului, Spitalul Clinic ”Dr.  Gh. Preda” din Sibiu, căruia i-a solicitat daune morale în valoare de 100.000 de euro, după că i-a fost interzisă de către conducerea instituției, desfășurarea în continuare a activității în secția medicală în care erau internate victimele.
  • Din acel moment și până astăzi, organizarea activității în secțiile spitalului a fost modificată, iar în zona comună a toaletelor există un sistem de înregistrare video, care protejează imaginile intime ale pacienților, fără a îi vulnerabiliza, dar care reduce la minim posibilitatea ca un astfel de scenariu să se repete.
  • Considerăm că, orice astfel de faptă sau chiar tentativă asupra unei ființe umane și nu neapărat asupra unui pacient al unui spital psihiatric, ar trebui sancționată drastic.
  • Asigurăm populația că acest caz al fostului infirmier este unul izolat în spitalul nostru și că mereu ne vom situa de partea pacienților pentru ca drepturile acestora să fie respectate.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

ULTIMA ORĂ/FOTO: Haos pe drumul spre Păltiniș. Avertismentul polițiștilor sibieni

Polițiștii sibieni atrag atenția că se înregistrează valorile de trafic deosebit de ridicate pe DJ 106 A Sibiu – Păltiniș, cu ambuteiaje create în special în zona Arena Platoș Păltiniș.

La fața locului sunt prezente echipaje din cadrul Biroului Rutier Sibiu și Postului de Poliție Păltiniș.

De asemenea, pe o distanță de aproximativ. 2 kilometri spre Arena Platoș se circulă în coloană.

„Vă recomandăm să respectați indicațiile polițiștilor care supraveghează și dirijează traficul rutier în zonă.

Vă reamintim obligația de a parca doar în zonele special amenajate.

Nu uitați că parcările neregulamentare nu afectează doar traficul autovehiculelor, ci și pe cel al autospecialelor care trebuie să intervină în situația unui eveniment.

Nu în ultimul rând, luați în calcul că urcarea spre Păltiniș sau coborârea din stațiune poate depăși timpul unei deplasări normale”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.

Urmărește Sibiu 100% în Google News