Acasă Blog Pagina 115

Nuclearelectrica schimbă decizia: Unitatea 2 a CNE Cernavodă rămâne în funcțiune și alimentază Sistemul Energetic Național

0

Nuclearelectrica a anunțat că Unitatea 2 a Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă va rămâne conectată la Sistemul Energetic Național (SEN), după ce analiza efectuată de specialiști a confirmat că reactorul poate continua să funcționeze în condiții de deplină siguranță, în ciuda nivelului extrem de scăzut al Dunării.

Potrivit unui raport transmis joi Bursei de Valori București (BVB), evaluările realizate în noaptea de 29 spre 30 iulie au arătat că parametrii de operare și starea echipamentelor permit continuarea exploatării Unității 2 fără a compromite standardele de securitate nucleară.

„Parametrii de operare permit continuarea operării Unității 2 în condiții de siguranță. Atât timp cât monitorizarea confirmă respectarea tuturor normelor de securitate nucleară, reactorul va rămâne conectat la Sistemul Energetic Național”, se arată în comunicatul companiei, precizează Agerpres.

Monitorizare permanentă din cauza nivelului scăzut al Dunării

Reprezentanții Nuclearelectrica precizează că evoluția parametrilor în timpul nopții a fost stabilă, iar în prezent există condițiile necesare pentru continuarea temporară a operării reactorului.

Compania subliniază însă că situația este monitorizată în permanență, iar deciziile vor fi luate în funcție de evoluția nivelului Dunării și de prognozele hidrologice.„Nuclearelectrica depune toate eforturile pentru a menține operarea în condiții de maximă siguranță și pentru a contribui la stabilitatea Sistemului Energetic Național. Totuși, având în vedere situația actuală și prognozele privind debitul Dunării, oprirea Unității 2 poate deveni necesară în orice moment, în funcție de evoluția parametrilor de exploatare”, precizează compania.

Decizia vine după anunțul privind oprirea reactorului

Miercuri, Nuclearelectrica anunțase că Unitatea 2 a CNE Cernavodă urma să fie oprită controlat și deconectată de la SEN din cauza nivelului fără precedent de scăzut al Dunării, provocat de seceta severă.

Compania explica atunci că măsura era prevăzută în procedurile aplicabile în situații de secetă extremă și avea la bază cele mai recente prognoze emise de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărirea Apelor (INHGA).

Potrivit procedurilor de securitate nucleară, în cazul în care parametrii asociați nivelului Dunării se apropie de limitele admise de exploatare, experții centralei pot decide reducerea puterii sau oprirea uneia ori ambelor unități pentru menținerea marjelor de siguranță.

În prezent, Unitatea 1 a CNE Cernavodă rămâne oprită în stare sigură, în timp ce Unitatea 2 continuă să producă energie electrică și să alimenteze Sistemul Energetic Național, sub monitorizare strictă.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

VIDEO: Cursă ilegală cu o mașină FURATĂ: adolescent de 18 ani, prins fără permis la Cisnădie

A furat o mașină din curtea unui localnic și a abandonat-o lângă lac. Tânăr de 18 ani, reținut la Cisnădie.

Un tânăr de 18 ani din Cisnădie a ajuns în atenția polițiștilor după ce ar fi furat un autoturism din curtea unui imobil și ar fi condus mașina, deși nu avea permis de conducere.

Potrivit anchetatorilor, incidentul a avut loc în dimineața zilei de 27 iulie, în jurul orei 8:30. Tânărul ar fi luat autoturismul aflat în curtea unei locuințe din Cisnădie și s-ar fi deplasat cu acesta până în zona Lacului 2 Tocile-Veștem, unde a abandonat mașina.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Cisnădie au identificat persoana bănuită de comiterea faptelor.

La data de 29 iulie, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru furt în scop de folosință și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Ulterior, acesta a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Alba.

Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, pentru stabilirea întregii situații de fapt și dispunerea măsurilor legale.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

FOTO: Directorul unui cămin de bătrâni, reținut într-un dosar de mită. „Donații” de peste 56.000 de lei

UPDATE: Consiliul Județean Sibiu, în subordinea căruia se află Căminul Spital Sibiu, a transmis un punct de vedere după ce directorul instituției este acuzat de luare de mită.

„Consiliul Județean Sibiu a luat act de informațiile comunicate astăzi de organele de urmărire penală cu privire la directorul Unității de Asistență Medico-Socială – Căminul Spital Sibiu.

Tratăm cu maximă seriozitate orice suspiciune privind încălcarea legii sau a obligațiilor de serviciu, față de care avem zero toleranță.

În același timp, este esențial să fie respectată prezumția de nevinovăție și să permitem autorităților competente să își desfășoare ancheta fără interferențe.

Consiliul Județean Sibiu va acorda întregul sprijin organelor judiciare și va pune la dispoziția acestora toate documentele și informațiile solicitate.

Prioritatea noastră este asigurarea continuității activității Unității de Asistență Medico-Socială și a îngrijirii beneficiarilor, astfel încât persoanele internate să nu fie afectate de această situație.

În funcție de evoluția procedurilor judiciare și de cadrul legal aplicabil, Consiliul Județean Sibiu va dispune toate măsurile administrative care se impun”, a transmis Consiliul Județean Sibiu.

ȘTIRE INIȚIALĂ: Directorul unui cămin public pentru vârstnici din Sibiu, reținut într-un dosar de mită. Anchetatorii vorbesc despre „donații” de peste 56.000 de lei.

Un scandal de proporții zguduie sistemul de îngrijire a persoanelor vârstnice din Sibiu.

Directorul unei instituții publice pentru îngrijirea bătrânilor a fost reținut de polițiști, fiind acuzat că ar fi transformat internările într-o sursă de câștig, pretinzând bani de la familiile celor care încercau să obțină un loc pentru rudele lor.

Potrivit anchetatorilor, în perioada decembrie 2025 – iulie 2026, bărbatul, în vârstă de 41 de ani, ar fi solicitat în mod repetat sume de bani mascate sub forma unor „donații”, în schimbul facilitării internării beneficiarilor în cadrul centrului. Din probele strânse până în acest moment, valoarea totală a sumelor remise ar depăși 56.000 de lei.

Marți, 29 iulie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Sibiu, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, au efectuat șase percheziții domiciliare în județele Sibiu și Cluj.

În urma descinderilor au fost ridicate peste 35.000 de lei, 800 de dolari, 175 de euro și mai multe dispozitive electronice. Directorul instituției a fost reținut pentru 24 de ore și urmează să fie prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.

„La data de 29 iulie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, au pus în aplicare 6 mandate de percheziție domiciliară, în județele Sibiu și Cluj, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și dare de mită, în domeniul medical, respectiv al îngrijirii persoanelor vârstnice.

Din cercetările efectuate a reieșit că, în perioada decembrie 2025 – iulie 2026, un bărbat, de 41 de ani, din Sibiu, în calitate de director al unei instituții publice de îngrijire a persoanelor vârstnice din municipiul Sibiu, ar fi pretins, în mod repetat, de la aparținătorii unor persoane care solicitau internarea în cadrul instituției, sume de bani disimulate sub forma unor donații, în schimbul facilitării internării beneficiarilor.

Din probatoriul administrat până în prezent a rezultat că, în perioada menționată, ar fi fost remise în mod repetat astfel de sume, valoarea totală a acestora depășind 56.000 de lei.

Pentru documentarea activității infracționale, polițiștii au pus în executare 14 mandate de aducere la sediul poliției, 6 mandate de percheziție domiciliară și două ordonanțe de percheziție auto, în urma cărora a fost ridicată suma de 35.276 de lei, 800 de USD, 175 de euro, precum și mai multe dispozitive electronice.

În baza probatoriului administrat, la data de 29 iulie a.c., față de bărbat a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, acesta urmând să fie prezentat instanței competente cu propunere de arestare preventivă.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, pentru documentarea întregii activități infracționale și dispunerea măsurilor legale care se impun.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, a transmis Ana Mureșan, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

ULTIMA ORĂ: Percheziții și REȚINERE într-un caz care zguduie Sibiul! Acuzații grave de MITĂ într-o instituție medico-socială

Un nou dosar de corupție zguduie sistemul medico-social din Sibiu. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu au dispus reținerea pentru 24 de ore a unei persoane cu funcție de conducere din cadrul Unității de Asistență Medico-Socială Sibiu-Căminul Spital Sibiu, aceasta fiind cercetată pentru mai multe infracțiuni de corupție.

Anchetatorii susțin că, în perioada mai-iulie 2026, suspectul ar fi primit în mod repetat sume de bani de la aparținătorii unor persoane în vârstă care urmau să fie internate în unitatea medico-socială.

Potrivit procurorilor, banii ar fi fost solicitați pentru urgentarea sau facilitarea internării și erau prezentați drept „donații”.

Conform anchetei, sumele nu erau încasate direct, ci erau transferate într-un cont bancar aparținând unei asociații non-profit din județul Sibiu.

Procurorii susțin că acel cont era controlat în totalitate de persoana cercetată, iar fondurile ar fi fost utilizate ulterior pentru cheltuieli personale.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a transmis că, în urma probelor administrate, procurorul de caz a dispus atât reținerea persoanei, cât și punerea în mișcare a acțiunii penale.

„La data de 29.07.2026, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu a dispus măsura reținerii pe o durată de 24 de ore față de o persoană cu funcție de conducere din Unității de Asistență Medico-Socială Sibiu-Căminul Spital Sibiu, cercetată în cadrul dosarului penal cu privire la săvârșirea a cinci infracțiuni de corupție.

Din cercetările efectuate s-au reținut următoarele: În perioada mai- iulie 2026, în scopul urgentării/facilitării internării unor persoane în vârstă și cu diferite afecțiuni medicale în cadrul Unității de Asistență Medico-Socială Sibiu-Căminul Spital Sibiu, inculpatul, deținând o funcție de conducere în cadrul unității, a primit în mod repetat sume de bani cu titlu de mită, deghizate în forma unor „donații” în bani, lunare.

Sumele erau transferate din partea aparținătorilor persoanelor care beneficiau de serviciile oferite într-un cont bancar aparținând unei asociații non-profit din județul Sibiu, cont bancar controlat în totalitate de către inculpat și din care acesta a efectuat cheltuieli în interes personal.

Prin ordonanța procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu din data de 30.07.2026 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpat cu privire la săvârșirea a patru infracțiuni de corupție, dintre care trei în formă continuată, urmând ca acesta să fie prezentat în cursul zilei de astăzi la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu pentru audiere, după care procurorul de caz va aprecia asupra oportunității luării în continuare a unor măsuri preventive”, spune Simion Dan-Octavian, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu,

Potrivit procurorilor, investigația a fost desfășurată cu sprijinul polițiștilor de investigare a criminalității economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, precum și al lucrătorilor din cadrul Brigăzii Operațiuni Speciale Alba Iulia și Serviciului Operațiuni Speciale Sibiu.

Ancheta este în desfășurare, iar procurorul de caz urmează să decidă ce măsură preventivă va solicita după audierea inculpatului. Persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Consiliul Județean Sibiu aprobă noi investiții, de peste 7 milioane de lei, finanțări pentru patrimoniu și parteneriate pentru dezvoltarea județului

0

Consiliul Județean Sibiu a aprobat, în ședința ordinară desfășurată joi, 30 iulie 2026, o serie de proiecte de hotărâre care susțin investițiile în sănătate, alocările bugetare pentru instituțiile publice, protejarea patrimoniului cultural și dezvoltarea de noi parteneriate pentru comunitate.

Investiție de peste 7 milioane de lei pentru eficientizarea energetică a Spitalului Județean Sibiu

Consilierii județeni au aprobat indicatorii tehnico-economici ai proiectului de eficientizare energetică a pavilionului în care funcționează Secția de Anatomie Patologică din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu.

Valoarea totală a investiției este de 7,34 milioane de lei, dintre care 530.000 de lei reprezintă contribuția Consiliului Județean Sibiu. Proiectul va fi depus spre finanțare prin Programul Regiunea Centru 2021–2027, contribuind la reducerea consumului de energie și la îmbunătățirea condițiilor pentru pacienți și personalul medical.

Bugete suplimentate pentru Muzeul ASTRA și DGASPC Sibiu

În cadrul rectificărilor bugetare aprobate, Consiliul Județean Sibiu a alocat fonduri pentru realizarea unor lucrări de investiții și întreținere la Muzeul ASTRA, precum și pentru acoperirea cheltuielilor suportate de DGASPC Sibiu privind cazarea celor 21 de beneficiari proveniți din sistemul de protecție socială al județului Bihor.

Finanțare pentru restaurarea a două monumente istorice din județul Sibiu

Consiliul Județean Sibiu continuă să investească în protejarea patrimoniului cultural și istoric al județului prin acordarea de finanțări pentru două monumente de valoare:

Biserica „Sfântul Nicolae” din Turnu Roșu, ctitorie a voievodului Matei Basarab, unde sunt în desfășurare lucrări de restaurare a picturii murale;

Clădirea monument istoric de pe strada Mitropoliei nr. 17 din Sibiu, datând din secolul al XVI-lea și sediu al filialei regionale a Ordinului Arhitecților din România.

Festival roman la Boița, organizat în parteneriat cu CJ Sibiu

Consilierii județeni au aprobat parteneriatul dintre Consiliul Județean Sibiu, Primăria Comunei Boița și Asociația „Castrum Novis” pentru organizarea unui festival dedicat istoriei romane.

Evenimentul va avea loc în 16 august, în curtea castelului de pe malul Oltului, iar accesul publicului va fi gratuit. Participanții vor avea ocazia să descopere reconstituiri istorice și demonstrații interactive care aduc la viață perioada romană.

Trei spații comerciale vor fi scoase la licitație la Aeroportul Internațional Sibiu

Consiliul Județean Sibiu a aprobat solicitarea Aeroportului Internațional Sibiu privind organizarea unei licitații publice pentru închirierea a trei spații destinate desfășurării unor activități comerciale și de servicii.

Contractele de închiriere vor avea o durată de cinci ani, măsura contribuind la valorificarea infrastructurii aeroportuare și la dezvoltarea serviciilor oferite pasagerilor.

Prin hotărârile adoptate în ședința ordinară din 30 iulie 2026, Consiliul Județean Sibiu continuă implementarea proiectelor de investiții în sănătate, susținerea instituțiilor publice, protejarea patrimoniului cultural și dezvoltarea parteneriatelor care contribuie la creșterea calității vieții în județul Sibiu.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Concurs pentru posturile de directori: până pe 5 august, toate școlile trebuie să publice PDI-ul. Proiectul planului managerial este probă eliminatorie

0

Toate unitățile de învățământ au obligația să publice până la 5 august 2026 planurile de dezvoltare instituțională (PDI), respectiv planurile de acțiune ale școlii (PAS), în cazul liceelor tehnologice. Documentele reprezintă baza pe care profesorii care candidează la concursul pentru funcțiile de director și director adjunct își vor elabora proiectul planului managerial, document obligatoriu în dosarul de înscriere și evaluat în cadrul unei probe eliminatorii.

Până pe 5 august, școlile trebuie să publice planurile de dezvoltare instituțională

Metodologia concursului național pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct obligă toate unitățile de învățământ să publice pe site-ul propriu, până la 5 august 2026, planul de dezvoltare instituțională (PDI) sau, în cazul liceelor tehnologice, planul de acțiune al școlii (PAS), potrivit edupedu.ro.

Aceste documente sunt esențiale pentru profesorii care intenționează să participe la concurs, deoarece proiectul planului managerial depus la dosarul de înscriere trebuie elaborat în concordanță cu obiectivele și direcțiile de dezvoltare prevăzute în PDI sau PAS.

Calendarul aflat în consultare publică prevede că dosarele de înscriere vor putea fi depuse în perioada 14 septembrie – 2 octombrie 2026.

Ce se întâmplă dacă școala nu are site

În situația în care o unitate de învățământ nu deține un site propriu, directorul are obligația să transmită planul de dezvoltare instituțională candidaților care îl solicită, în cel mult cinci zile lucrătoare de la înregistrarea cererii.

Proiectul planului managerial este obligatoriu la înscriere

Potrivit metodologiei, proiectul planului managerial este unul dintre documentele obligatorii din dosarul de concurs și trebuie întocmit pentru fiecare funcție vizată.

Documentul trebuie elaborat pe baza:

  • planului de dezvoltare instituțională (PDI), pentru majoritatea unităților de învățământ;
  • planului de acțiune al școlii (PAS), în cazul unităților din filiera tehnologică.

Cum este evaluat proiectul planului managerial

Evaluarea proiectului planului managerial reprezintă prima etapă a probei de interviu și are caracter eliminatoriu.

Proiectul poate avea maximum 15 pagini A4 și este analizat de comisia de concurs pe baza grilei prevăzute în metodologia oficială.

În cazul școlilor cu predare în limbile minorităților naționale, proiectul trebuie să includă măsuri concrete privind organizarea și dezvoltarea învățământului în limba maternă.

Pentru promovarea acestei etape, candidatul trebuie să obțină minimum nota 7. Nota are rol exclusiv de calificare și nu se calculează în media finală a concursului.

Ulterior, candidații susțin interviul propriu-zis, în cadrul căruia sunt evaluate:

  • susținerea proiectului managerial;
  • competențele digitale;
  • capacitatea de analiză și rezolvare a unor situații-problemă;
  • aptitudinile manageriale și personale.

Calendarul evaluării proiectului managerial

  • 23 octombrie 2026 – transmiterea proiectelor către comisiile de evaluare;
  • 23 octombrie – 4 noiembrie – evaluarea administrativă a proiectelor;
  • 23 octombrie – 5 noiembrie – depunerea contestațiilor;
  • până la 9 noiembrie – soluționarea contestațiilor;
  • 10 noiembrie – afișarea rezultatelor finale ale etapei de evaluare administrativă.

Calendarul concursului pentru directori de școli 2026

Principalele etape ale concursului sunt:

  • 17 august 2026 – publicarea funcțiilor vacante;
  • 14 septembrie – 2 octombrie – depunerea dosarelor;
  • 13 octombrie – testul de competențe (probă eliminatorie);
  • 20 octombrie – proba scrisă;
  • 23 octombrie – 4 noiembrie – evaluarea proiectelor manageriale;
  • 12 – 27 noiembrie – interviurile;
  • 9 decembrie 2026 – afișarea rezultatelor finale.

În ce constă concursul

Concursul pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din învățământul preuniversitar cuprinde trei probe: testul de competențe, proba scrisă și interviul.

Candidații trebuie să promoveze:

  • testul de competențe cu minimum nota 6;
  • proba scrisă cu minimum nota 7;
  • evaluarea administrativă a proiectului planului managerial cu minimum nota 7, etapă eliminatorie.

Nota finală a concursului se calculează ca media dintre nota obținută la proba scrisă și punctajul obținut la interviu.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

În județul Sibiu doar 11% din școli nu dispun de sisteme de securitate

Județul Sibiu nu stă deloc rău la capitolul siguranță școlară, din punct de vedere al asigurării cu pază și al dotării cu sisteme de supraveghere video al unităților de învățământ. Potrivit ultimului raport al IPJ Sibiu privind evaluarea activităților desfășurate pentru creșterea gradului de siguranță al elevilor și cadrelor didactice pe anul școlar trecut, 89% din școlile din județ dispun de sisteme de securitate.

Niciuna din unitățile de învățământ de pe raza județului nu dispune doar de pază umană. Din cele 328 de unități de învățământ de stat și 37 private, 326 (72%) au instalate sisteme funcționale de securitate.

263 dintre ele (72%) sunt dotate exclusiv cu sisteme tehnice de alarmare împotriva efracției (124 în urban și 139 în rural). 63 de unități (17%) dispun concomitent atât de pază umană, cât și de sisteme de supraveghere video (53 în urban și 10 îi rural). 39 unități de învățământ (11%)nu dispun de sisteme de securitate (6 în urban și 33 în rural).

Nicio infracțiune în privința sistemelor de securitate, în întreg anul școlar

Totodată, în anul școlar 2024-2025, la nivel de județ au fost înregistrate 61 de petiții, reclamații și sesizări ce au legătură cu siguranța școlară, altele decât cele cu caracter penal. Nu s-a constatat nicio infracțiune în urma controalelor efectuate pe linia sistemelor de securitate private în unitățile de învățământ preuniversitar. Însă au fost aplicate 18 sancțiuni contravenționale ca urmare a deficiențelor înregistrate pe linia sistemelor de securitate private.

În ceea ce privește intervenția poliției în cazul produceri unor evenimente în incinta sau în apropierea unităților de învățământ preuniversitar pentru care a fost solicitată, acestea au fost în număr de 78 situații. Incidentele au fost semnalate prin SNUAU 112 (în 29 din cazuri), Dispecerat / direct la subunitatea teritorială (48) și 1 caz din oficiu.

Îți mulțumim pentru că alegi să te informezi din ziarul Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Val de foc peste România! Canicula lovește puternic, iar Sibiul intră sub Cod Galben

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de Cod Galben de caniculă valabilă în intervalul 31 iulie, ora 10 – 1 august, ora 10, pentru o mare parte a țării. Printre județele afectate se numără și Sibiul, unde sunt prognozate temperaturi foarte ridicate și un disconfort termic accentuat.

Meteorologii avertizează că, pe parcursul zilei de vineri, vremea va deveni deosebit de călduroasă în nord-vestul, centrul și sud-vestul României.

În cea mai mare parte a Transilvaniei, inclusiv în județul Sibiu, maximele vor ajunge la 33-35 de grade Celsius, iar în sud-vestul Transilvaniei temperaturile pot urca până la 36–37 de grade, instalându-se canicula.

Pe lângă temperaturile ridicate, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități, ceea ce înseamnă un nivel ridicat de disconfort termic.

În unele zone, inclusiv din aria vizată de avertizare, nopțile vor rămâne foarte calde, cu temperaturi minime cuprinse între 20 și 22 de grade, caracteristice unei nopți tropicale.

Județele aflate sub Cod Galben

Avertizarea meteorologică vizează nordul Crișanei, Maramureșul, cea mai mare parte a Transilvanie, inclusiv județul Sibiu, sudul Banatului, precum și vestul și sudul Olteniei.

Cod Portocaliu pentru vestul țării

În același interval, meteorologii au emis și un Cod Portocaliu de caniculă pentru județele Bihor, Arad și Timiș, unde valul de căldură va fi și mai intens.

În aceste zone, temperaturile maxime vor ajunge în jurul valorii de 38 de grade Celsius, iar disconfortul termic va fi accentuat.

Indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic, iar nopțile vor rămâne tropicale, cu minime cuprinse între 20 și 24 de grade.

Specialiștii recomandă populației să evite expunerea prelungită la soare în orele de vârf, să consume suficiente lichide, să poarte haine deschise la culoare și să acorde o atenție deosebită copiilor, vârstnicilor și persoanelor cu afecțiuni cronice, categoriile cele mai vulnerabile în perioadele de caniculă.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Postul Adormirii Maicii Domnului 2026 începe pe 31 iulie. Reguli de post, dezlegări și semnificația spirituală

0

Postul Adormirii Maicii Domnului începe vineri, 31 iulie 2026, și se încheie pe 14 august, în ajunul marii sărbători dedicate Fecioarei Maria. Timp de două săptămâni, credincioșii ortodocși sunt chemați la post, rugăciune și curățire sufletească.

Potrivit Agenției Basilica a Patriarhiei Române, în mod obișnuit se lasă sec în data de 31 iulie, iar postul începe la 1 august. Totuși, conform rânduielilor bisericești, atunci când ziua de 1 august cade miercurea sau vinerea, lăsatul secului are loc cu o zi mai devreme. Aceeași situație s-a înregistrat și în anii 2024, 2020 și 2019, motiv pentru care în 2026 postul începe efectiv vineri, 31 iulie, potrivit Agerpres.

Instituit în cinstea Maicii Domnului, acest post îi îndeamnă pe credincioși să urmeze exemplul de smerenie, rugăciune și curăție al Născătoarei de Dumnezeu. În această perioadă, Biserica recomandă citirea zilnică a Paraclisului Maicii Domnului, precum și a altor rugăciuni dedicate Fecioarei Maria.

Reguli alimentare în Postul Adormirii Maicii Domnului

Din punct de vedere al rânduielii alimentare, Postul Adormirii Maicii Domnului este considerat mai ușor decât Postul Mare, însă mai aspru decât Postul Nașterii Domnului și Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel.

Conform Tipicului cel Mare și Învățăturii pentru posturi din Ceaslovul Mare:

  • Lunea, miercurea și vinerea se ajunează până la Ceasul al IX-lea (aproximativ ora 15:00), după care se consumă hrană uscată.
  • Marțea și joia sunt permise legumele fierte, fără untdelemn.
  • Sâmbăta și duminica există dezlegare la untdelemn și vin.

Pe 6 august, de sărbătoarea Schimbării la Față a Domnului, credincioșii au dezlegare la pește, untdelemn și vin.

Cum a fost stabilită perioada postului

În primele secole ale creștinismului, Postul Adormirii Maicii Domnului nu era respectat în mod unitar. În Antiohia se postea doar în ziua Schimbării la Față a Domnului, în Constantinopol postul dura patru zile, iar la Ierusalim opt zile.

Pentru a unifica practica bisericească, Sinodul de la Constantinopol din anul 1166, prezidat de Patriarhul Luca Chrisoberg, a hotărât ca Postul Adormirii Maicii Domnului să înceapă la 1 august și să se încheie în dimineața zilei de 15 august, când este sărbătorită Adormirea Maicii Domnului.

Astfel, Postul Adormirii Maicii Domnului rămâne una dintre cele mai importante perioade de pregătire spirituală din calendarul ortodox, oferind credincioșilor prilejul de a îmbina postul alimentar cu rugăciunea, spovedania și apropierea de Dumnezeu.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

FOTO/VIDEO: Scandal uriaș în fața ANSVSA! Oierii au rupt gardurile și au încercat să intre în instituție, jandarmii au folosit spray lacrimogen

HAOS în București! Protestul fermierilor a degenerat în confruntări cu jandarmii, s-a folosit spray lacrimogen.

Protestul organizat joi dimineață de crescătorii de animale în fața sediului Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a degenerat în incidente între manifestanți și forțele de ordine.

Tensiunile au escaladat după ce mai mulți fermieri au încercat să pătrundă în sediul instituției pentru a discuta cu conducerea, iar jandarmii au intervenit pentru a-i opri.

Imaginile surprinse la fața locului arată cum o parte dintre protestatari au împins și au rupt gardurile de protecție amplasate în fața instituției, în timp ce dispozitivul de jandarmi încerca să le blocheze accesul.

În timpul îmbrâncelilor, forțele de ordine au folosit spray iritant-lacrimogen pentru dispersarea celor implicați în altercații.

Potrivit participanților, scopul lor era să ajungă la directorul ANSVSA pentru a discuta problemele care afectează grav sectorul zootehnic.

Accesul în instituție le-a fost însă interzis, ceea ce a amplificat nemulțumirea și a dus la confruntările cu jandarmii.

Până în acest moment, Jandarmeria Capitalei nu a anunțat dacă în urma incidentelor au existat persoane rănite, sancționate contravențional sau conduse la audieri.

Aproximativ 5.000 de fermieri sunt așteptați în fața Guvernului

Protestul de joi este autorizat și face parte dintr-o acțiune de amploare organizată de reprezentanții crescătorilor de animale.

Între orele 10:00 și 13:00, aproximativ 1.500 de fermieri au fost programați să protesteze în fața sediului ANSVSA.

Ulterior, manifestanții urmează să se deplaseze în marș către Piața Victoriei, pe traseul Piața Presei Libere-Șoseaua București-Ploiești-Bulevardul Regele Mihai I-Arcul de Triumf-Șoseaua Kiseleff, unde organizatorii estimează participarea a aproximativ 5.000 de persoane.

Fermierii spun că restricțiile îi împing spre faliment

Crescătorii de ovine și caprine, veniți din mai multe județe ale țării, susțin că blocarea exporturilor de animale vii și restricțiile impuse în contextul pestei micilor rumegătoare au provocat pierderi uriașe și pun în pericol supraviețuirea fermelor.

Printre principalele revendicări se numără deblocarea urgentă a exporturilor de ovine și caprine, acordarea de despăgubiri pentru fermierii afectați, acoperirea din fonduri publice a costurilor vaccinării obligatorii împotriva antraxului și reluarea dialogului cu autoritățile pentru găsirea unor soluții rapide.

Organizatorii avertizează că sectorul ovin traversează una dintre cele mai dificile perioade din ultimele decenii și susțin că, în lipsa unor măsuri urgente, numeroși crescători de animale riscă să renunțe definitiv la activitate.

SURSĂ VIDEO: Știrile TVR

SURSĂ FOTO: Știri pe Surse

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Moment ISTORIC pentru Junii Sibiului! Vor urca pentru prima dată pe scena principală UNTOLD în fața a zeci de mii de spectatori

Tradiția românească face un pas spectaculos către publicul internațional. Pe 8 august 2026, Junii Sibiului vor urca, pentru prima dată în istoria ansamblului, pe scena principală a festivalului UNTOLD, într-un spectacol grandios care promite să aducă folclorul românesc în fața a zeci de mii de spectatori din întreaga lume.

La invitația organizatorilor festivalului, Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului”, Ansamblul Folcloric „Ceata Junilor”, alături de îndrăgiții interpreți de muzică populară Ionuț Fulea și Mariana Anghel, vor prezenta un show de amploare în care vor evolua peste 100 de artiști.

Spectacolul este conceput special pentru această ediție a UNTOLD și îmbină autenticitatea tradițiilor românești cu dinamica marilor producții scenice contemporane.

Publicul va descoperi dansuri și cântece reprezentative pentru Transilvania, reinterpretări coregrafice spectaculoase și momente în care tradiția și modernitatea se întâlnesc într-un concept artistic original.

Conceptul artistic poartă semnătura Silviei Macrea, în timp ce coregrafia este realizată de Silvia Macrea și Alesea Sas.

Orchestrația a fost creată de Cristian Obrejan, Radu Dinescu și Ovidiu Mărginean, pentru a transforma spectacolul într-o experiență memorabilă.

Managerul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul–Junii” Sibiu, Silvia Macrea, consideră că participarea la UNTOLD reprezintă un moment de referință pentru promovarea culturii tradiționale românești.

„Suntem onorați și bucuroși să fim parte dintr-un eveniment de anvergură internațională, care reunește artiști de renume și un public numeros.

Participarea noastră la UNTOLD reprezintă un moment de referință în promovarea culturii tradiționale românești, oferindu-le spectatorilor ocazia de a descoperi energia dansului popular și emoția cântecului românesc într-un spectacol conceput special pentru acest festival.

Ne dorim să apropiem tradiția de noi categorii de public și să demonstrăm că valorile autentice ale patrimoniului nostru cultural au forța de a inspira și de a crea punți între generații și universuri artistice diferite”, a declarat Silvia Macrea.

Prezența Junilor Sibiului pe scena principală a UNTOLD reprezintă o premieră absolută pentru ansamblu și, în același timp, o oportunitate rară de a prezenta patrimoniul cultural românesc într-unul dintre cele mai apreciate festivaluri de muzică din lume.

Pe 8 august, folclorul românesc va avea șansa să demonstreze, în fața unui public internațional, că tradiția poate impresiona la fel de puternic precum cele mai spectaculoase producții moderne.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Raed Arafat: România trebuie să pregătească populația pentru atacuri cu drone și situații de criză. „Informarea nu înseamnă panică”

0

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, susține că România trebuie să își pregătească populația pentru situații de urgență precum atacuri cu drone, conflicte armate sau atentate teroriste, prin campanii de informare similare celor dedicate cutremurelor.

Declarațiile vin în contextul incidentelor recente în care România a neutralizat trei drone în trei zile consecutive. Potrivit lui Arafat, informarea cetățenilor nu trebuie confundată cu inducerea panicii, ci reprezintă o măsură de prevenție și responsabilitate, relatează stiripesurse.ro.

Raed Arafat: „Este normal să vorbim despre riscuri”

Șeful DSU consideră că autoritățile trebuie să comunice deschis cu populația despre amenințările existente și despre modul în care oamenii ar trebui să reacționeze în situații de criză.

„Trebuie să discutăm deschis despre riscurile care sunt în jurul nostru. Teoria că inducem panică, să nu vorbim… Este normal să vorbim. Țările care sunt pe Flancul estic încep să vorbească. Țările baltice vorbesc cu populația deschis. A vorbi deschis și a pregăti populația nu înseamnă că se va întâmpla ceva mâine”, a declarat Raed Arafat, la Euronews România.

Acesta a atras atenția că, de multe ori, mesajele de prevenție sunt interpretate greșit, iar unele reacții din spațiul public pot alimenta nejustificat teama în rândul cetățenilor.

Campaniile de pregătire, comparate cu cele pentru cutremure

Raed Arafat a făcut o paralelă între actuala nevoie de informare privind riscurile de securitate și campaniile dedicate pregătirii pentru cutremure, care în trecut erau evitate din teama de a nu provoca panică.

Potrivit șefului DSU, populația trebuie să știe cum să reacționeze în cazul unui conflict militar, al unui atac cu drone sau al unui atentat terorist, iar astfel de informații contribuie la creșterea nivelului de siguranță.

„Înseamnă că suntem mai bine pregătiți. Așa cum înainte nu vorbea nimeni de cutremure, pentru că exista ideea că inducem panică, același lucru trebuie intensificat și în cazul conflictelor sau al atacurilor teroriste. Trebuie să spunem oamenilor ce trebuie să facă și cum trebuie să se comporte. Faptul că te pregătești nu înseamnă că se va întâmpla”, a afirmat Raed Arafat.

Trei drone neutralizate în România, în trei zile

Declarațiile șefului DSU vin după ce, săptămâna trecută, România a neutralizat trei drone în trei zile consecutive, incidente care au readus în atenție necesitatea pregătirii populației pentru situații excepționale și consolidarea măsurilor de informare publică.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI