Testarea alcoolscopică a bărbatului a indicat o valoare de 0,72 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, acesta fiind însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.
În cauză, se continuă cercetările în vederea stabilirii situației de fapt pentru aplicarea măsurilor legale în consecință.
Miercuri dimineața, în municipiul Sibiu, polițiștii au oprit pentru control un moped condus pe Calea Dumbrăvii de către un tânăr de 18 ani, din Rășinari.
De asemenea, testarea alcoolscopică a conducătorului mopedului a indicat o valoare de 0,58 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, acesta fiind însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.
În ceea ce privește vehiculul condus, s-a stabilit că mopedul nu este înmatriculat sau înregistrat.
În perioada 26-29 martie 2025, Hotelul Ramada Sibiu devine centrul excelenței medicale internaționale, găzduind Congresul „Zilele Medicale Sibiene”.
Evenimentul, organizat în format hibrid, aduce împreună specialiști din țară și din străinătate, facilitând schimbul de cunoștințe și colaborarea interdisciplinară în domeniul sănătății.
Tema ediției 2025: Servicii de sănătate integrate centrate pe oameni
Congresul din acest an pune accent pe îmbunătățirea îngrijirii medicale, bazându-se pe cele mai recente cercetări și ghiduri de specialitate. Printre temele principale abordate se numără: ✔ Bolile reumatologice inflamatorii ✔ Tumorile hipofizare ✔ Chirurgia robotică și inteligența artificială în cancerul gastric ✔ Dermato-oncologia ✔ Terapiile moderne în pediatrie ✔ Actualități în patologia cardiovasculară ✔ Cazuri clinice complexe
Invitați de prestigiu și 14 workshop-uri interactive
Evenimentul beneficiază de participarea unor experți de renume de la Mayo Clinic (SUA) și din centre universitare de prestigiu din România și străinătate. Pe lângă sesiunile plenare, participanții pot lua parte la 14 workshop-uri tematice, unde vor avea ocazia să exploreze cele mai noi metode și tehnologii medicale.
Dacă ești pasionat de BMW și vrei un autoturism cu personalitate, cu totul special datorită istoricului său, acum ai o șansă care apare, poate, odată la ani buni de așteptare!
Consulatul Germaniei la Sibiu vinde prin licitație (câștigă oferta cea mai avantajoasă) un autovehicul diplomatic: firmă producătoare BMW, tip limuzină, transmisie automata, model 528i xDrive, an fabricație 2015, kilometraj 135.178 km, combustibil – benzină, putere -180 KW, preț bază de negociere: 11.500 EUR. Autovehicul utilizat din anul 2015, se vinde în starea actuală, fără preluarea răspunderii pentru eventuale defecte și fără acordarea unei garanții.
Cei interesați pot depune în scris ofertele prin email la [email protected] până în 11.04.2025, sub titlul „ofertă BMW“. La autovehicule diplomatice eventuale taxe sau impozite care trebuie achitate după cumpărare se preiau de către cumpărător. Mai multe detalii și intervale orare de vizitare la 0269-206-211.
Federația internațională de atletism, World Athletics, va introduce teste genetice obligatorii pentru toate participantele la concursuri oficiale, a anunțat miercuri președintele forului, Sebastian Coe.
Oficialul britanic, dublu campion olimpic de semifond în 1980 și 1984, a arătat că este vorba despre un test noninvaziv care va certifica inexistența genei SRY, specifică sexului masculin, și implicit apartenența la gen a unei atlete.
El a insistat că sportivele vor trebui să efectueze testul o singură dată în întreaga carieră.
Decizia vine după ce mai mulți sportivi transexuali sau cu un nivel ridicat de testosteron au ajuns să concureze în probele feminine, câștigând titluri importante, inclusiv olimpice.
Cele mai celebre exemple sunt Imane Khelif din Algeria și Lin Yu-ting din Taiwan, medaliate cu aur la box la JO de la Paris.
„Procesul este unul simplu, transparent și eficient. Urmează să găsim un provider pentru aceste teste care se vor face o dată pentru fiecare concurentă.
Vom face tot ceea ce ține de noi pentru a proteja genul feminin în lumea atletismului”, a explicat Sebastian Coe, citat de Reuters.
Până la finalul anului 2030, toți șoferii din Uniunea Europeană vor putea folosi un permis de conducere digital, stocat pe telefonul mobil sau pe alte dispozitive electronice.
Șoferii nu vor mai fi obligați să care cardul fizic, permisul putând fi prezentat digital prin intermediul unei aplicații oficiale UE.
Procesul de reînnoire va fi automatizat și disponibil online, reducând birocrația.
Calendarul de lansare prevede ca până în 2026 să se lanseze permisul digital pilot în unele țări, iar din 2030 ar urma să devină obligatoriu în toată UE.
În România, schimbarea va fi implementată treptat, iar permisul fizic va rămâne valabil alături de cel digital.
Uniunea Scriitorilor din România, filiala Sibiu, Liga Culturală, Sibiu, Revista „Rapsodia” și Cercul Militar Sibiu invită sibienii vineri, 28 martie 2025, la Cercul Militar, ora 17.00, la reuniunea inaugurală a Cenaclului Literar „Radu Stanca”.
Ruxandra Sofronie, nepoata scriitorului-regizor Radu Stanca, e invitata de onoare a evenimentului. Moderatorul întâlnirii e poetul Gligor Stopița, redactorul-șef al revistei „Rapsodia”.
În program
Lansarea numărului de martie 2025 al revistei „Rapsodia”. Prezintă tehnoredactorul Ovidiu Repede.
Radu Stanca și Sibiul. Conferențiază directorul revistei Anca Sîrghie și scriitorul Silviu Guga.
Recital poetic susținut de Geraldina Basarab, actor la Teatrul Național „Radu Stanca”, Sibiu.
Poeții Cenaclului iau cuvântul.
Scriitoarea Anca Sîrghie oferă autografe pe volumul Radu Stanca și Sibiul (Editura TechnoMedia, Sibiu, 2022)
Un localnic din Orlat a fost accidentat mortal de un tren, miercuri dimineața în jurul orei 5.45, între localitățile Sibiel și Orlat.
În această dimineață, în jurul orei 5.45, polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi Sibiu au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană a fost lovită de tren, între localitățile Sibiel și Orlat.
Din primele cercetări efectuate s-a stabilit că incidentul s-a produs pe magistrala CF 200, între localitățile Sibiel și Orlat, unde trenul de persoane IRN-473, care circula pe relația Budapesta – București Nord, a accidentat mortal un bărbat.
Este vorba despre un localnic din Orlat, în vârstă de 50 de ani.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă” a precizat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
„Două echipaje SMURD dintre care unul cu medic și o autospecială de stingere au intervenit de urgență în această dimineață în jurul orei 05:45 între localitățile Sibiel și Orlat unde o persoană a fost lovită de tren.
Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” Bucureşti a informat că se confruntă cu o infestare cu ploşniţe în mai multe saloane ale spitalului.
Din secția afectată au fost deja externați jumătate dintre pacienți. Mai trebuie externați si relocați în total aproximativ 32 de pacienți, din secția 1 și secțiile care au paturi pe aceeași aripă.
Dintre ei, circa 10 vor rămâne în spital, găzduiți de celelalte secții.
„Vineri se va face o dezinsecție completă a întregii zone (pavilionul 1 etaj, aripa din stânga) cu o firma specializată, prin nebulizare timp de 8 ore și cu posibilitatea de reluare integrală a activității după intervalul de siguranță.
Spre deosebire de tratamentele individuale cu produse din comerț, o firmă specializată în dezinsecție ploșnițe intervine cu substanțe avizate DSP și respectă un protocol de minimum 3 ședințe — esențial pentru că ouăle supraviețuiesc primului tratament și eclozeaza la 10-20 de zile.
În această săptămână internarile în Institut vor fi limitate. Pe cele trei secții sunt 55 de pacienți.
Au fost probleme de infestare în două saloane, dar trebuie evacuată toată aripa pentru o dezinfectare eficientă”, anunță tvrinfo.ro.
Cercul misionar „Valea Buii” a organizat, recent, o nouă ediție a Atelierului de pictat icoane de sticlă la Șeica Mică.
Atelierul a fost organizat în Căminul cultural din Parohia Șeica Mică şi au participat 120 de copii din ciclul gimnazial, de la parohiile din următoarele comunități: Șoala ( împreună cu părintele Florin-Adrian Moga), Calvaser ( pr. Mihail Roman), Buia ( pr. Ovidiu-Ioan Oprea), Boarta ( pr. George-Marinică Ghincea), Agârbiciu ( pr. Alexandru-Rares Armie și învățătoarea Raluca Armie), Șeica Mică ( pr. Bogdan Grama, prof. Paula Grama și învățătoare Ioana Coman), Axente-Sever ( însoțiți de învățătoarea Camelia Dumitru și învățătorul Petru Neamțu).
„Atelierul a fost organizat în parteneriat cu Școala generală Șeica Mică (dl director Marcel-Constantin Tătar) și Primăria comunei Șeica Mică (dl primar Marius-Emil Urian).
Atmosfera a fost una plină de entuziasm și dăruire iar micii artiști au plecat acasă nu doar cu icoanele frumos pictate, dar și cu o mai mare înțelegere a tradiției ortodoxe.
Evenimentul a fost un succes, întărind legătura între parohii și școlile generale și se dorește continuarea acestei frumoase activități și în anii următori.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, cu purtarea de grijă a Preacucernicului Părinte Ovidiu-Ioan Găban, protopopul Mediașului, avut loc sâmbătă, 22 martie, a III-a ediție a Atelierului de pictat icoane pe sticlă a Cercului misionar „Valea Buii”, au transmis organizatorii.
„În baza probatoriului administrat, polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore a persoanelor în cauză.
La data de 25 martie, față de cei trei bărbați s-a aplicat măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Orașului Miercurea Sibiului, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Săliște”, spune purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.
Astazi, de Bunavestire, avem o veste bună pentru un copil.
S-a desemnat marele câștigător al concursului de citit și povestit „Ia-ți eroii și fă un video cu povestea lor”, concurs organizat în parteneriat cultural cu Biblioteca Astra Sibiu.
Juriul a fost compus din urmatoarele persoane:
Alexandrina Aldea, Bibliotecar la Biblioteca Astra Sibiu;
Ruxandra Orga Dumitriu, cea mai tânără scriitoare de cărți pentru copii din România;
Mihaela Wetscheza, vicepreședinte al Asociației Sibiu Junior.
Dorim să le mulțumim tuturor copiilor pentru participare, pentru că fiecare în felul lui este unic și îi încurajăm în continuare să citească.
După vizualizarea și analiza a peste 50 de video-uri primite, premiul, în valoare de 1000 lei, oferit de Unicredit Bank, a fost câștigat de video-ul desemnat ca fiind cel mai frumos și inspirat, realizat de Ștefănescu Ana, în vârstă de 14 ani, elevă în clasa a 8-a la Școala Nr. 6 din Sibiu.
Ștefănescu Anca
O felicităm pentru creativitate și îi dorim să îi fie de folos și mult succes la examene.
Va invităm să urmăriți mai jos creația ei și să ne lăsam inspirați!
Vom reveni cu o postare separată cu o mica surpriză.
Am decis să acordăm și 5 mențiuni, pentru încă 5 copii care vor primi un cadou din partea noastră!