Acasă Blog Pagina 125

FOTO: Captură URIAȘĂ de țigări ilegale! Polițiștii sibieni au confiscat marfă de aproape 100.000 de lei

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu au desfășurat o acțiune de amploare într-un dosar care vizează deținerea și comercializarea ilegală de produse accizabile supuse marcării.

În data de 24 iulie, oamenii legii au pus în aplicare trei mandate de percheziție domiciliară, două în județul Sibiu și unul în județul Satu Mare.

Totodată, au fost verificate trei autovehicule și au fost puse în executare două mandate de aducere.

În urma descinderilor, anchetatorii au descoperit și au indisponibilizat 106.520 de țigarete, evaluate la aproximativ 95.000 de lei.

De asemenea, au fost ridicate 4.900 de lei și 1.150 de euro, sume asupra cărora urmează să fie instituite măsuri asigurătorii.

În dosar sunt cercetați doi bărbați, în vârstă de 52 de ani, din municipiul Sibiu, și 54 de ani, din județul Satu Mare.

Cei doi au fost inițial reținuți pentru 24 de ore, fiind acuzați de deținerea sau comercializarea ilegală de produse accizabile supuse marcării.

Ulterior, în 25 iulie, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu a dispus plasarea celor doi sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, în timp ce ancheta continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale și recuperarea eventualului prejudiciu.

Cercetările sunt în desfășurare sub coordonarea procurorului de caz.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Teatrul Gong va avea un Serviciu de Marketing Cultural

Începând cu data de 01.08.2026, Teatrul pentru Copii și Tineret GONG Sibiu va avea un nou serviciu, sub denumirea „Serviciul Marketing Cultural”. Totodată, organigrama și statutul de funcții propus aprobării în această săptămână de către Consiliul Local Sibiu prevede și înființarea unui post șef serviciu grad II pentru noul serviciu.

Serviciul marketing cultural va fi coordonat de șef serviciu și va fi constituit din 7 posturi de execuție de specialitate artistică.

Cu ce se va ocupa noul serviciu

Între atribuțiile serviciului, se regăsesc:

– Elaborează și implementează strategii de marketing cultural pentru creșterea vizibilității instituției și a participării publicului la activitățile acesteia.
– Coordonează administrarea paginilor web, a conturilor de social media și a celorlalte canale de comunicare ale instituției.
– Monitorizează impactul campaniilor de promovare și propune masuri pentru optimizarea acestora.
– Coordonează activitatea de relații publice și organizarea evenimentelor de promovare a programelor și proiectelor culturale.
– Colaborează cu celelalte compartimente ale instituției pentru elaborarea și implementarea planurilor de promovare a spectacolelor, proiectelor si programelor culturale.
– Elaborează rapoarte, analize și informări privind activitatea de marketing și comunicare.
– Participă la elaborarea strategiilor de dezvoltare instituțională și la identificarea oportunităților de atragere a publicului și a partenerilor.
– Asigură respectarea legislației î domeniul comunicării publice, protecției datelor, drepturilor de autor și identității vizuale a institutiei.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

BNR recomandă să ai bani cash în casă. Avertisment privind riscul atacurilor cibernetice asupra sistemului bancar

Banca Națională a României (BNR) recomandă populației să păstreze o rezervă de numerar pentru situații neprevăzute, în contextul intensificării amenințărilor cibernetice la nivel european. Mesajul vine după publicarea unui avertisment al Comitetului European pentru Risc Sistemic (CERS), care atrage atenția că modelele avansate de inteligență artificială pot fi utilizate pentru lansarea unor atacuri informatice tot mai sofisticate asupra infrastructurii financiare.

Recomandarea este una preventivă și nu indică existența unui pericol iminent pentru sistemul bancar din România.

BNR: păstrarea unei rezerve de numerar este o măsură de precauție

Banca Națională subliniază că numerarul poate reprezenta o soluție de rezervă în cazul unor incidente care ar afecta temporar plățile electronice sau funcționarea bancomatelor.

Potrivit instituției, sistemul bancar românesc este monitorizat permanent, iar infrastructura financiară beneficiază de măsuri de protecție împotriva riscurilor cibernetice, relatează bugetul.ro. Cu toate acestea, existența unei sume de bani cash pentru cheltuielile esențiale poate fi utilă în situații excepționale.

Avertisment european privind atacurile cibernetice

Pe 7 iulie 2026, Comitetul European pentru Risc Sistemic (CERS) a emis Avertismentul CERS/2026/3 privind riscurile cibernetice sistemice generate de modelele avansate de inteligență artificială.

Raportul arată că noile tehnologii AI pot permite atacatorilor să desfășoare operațiuni informatice mai complexe, mai rapide și mai greu de detectat. În cazul unor atacuri de amploare, instituțiile financiare ar putea întâmpina dificultăți temporare în furnizarea serviciilor digitale.

În același timp, Banca Centrală Europeană a solicitat băncilor din zona euro să își consolideze măsurile de securitate informatică, după ce mai multe teste de reziliență au evidențiat vulnerabilități în infrastructura unor instituții financiare.

Ce spune BNR despre sistemul bancar din România

Banca Națională transmite că nu există motive de panică și că avertismentul european nu înseamnă că un atac cibernetic major este iminent.

Potrivit datelor prezentate de instituție, numerarul aflat în circulație se ridică la aproximativ 120,3 miliarde de lei, iar gradul de disponibilitate este de 98%, ceea ce indică existența unor rezerve suficiente pentru acoperirea cererii populației.

BNR precizează că monitorizează permanent riscurile operaționale și cibernetice și colaborează cu autoritățile europene pentru protejarea stabilității sistemului financiar.

De ce este recomandat să ai bani cash

În cazul în care un atac informatic ar afecta temporar plățile cu cardul, aplicațiile bancare sau transferurile electronice, o rezervă de numerar poate asigura continuitatea cumpărăturilor de bază.

Specialiștii în securitate cibernetică recomandă, în general, păstrarea unei sume suficiente pentru acoperirea cheltuielilor esențiale timp de aproximativ 72 de ore, preferabil în bancnote de valori mici și depozitată într-un loc sigur.

Această măsură este considerată una de pregătire pentru situații excepționale și nu reprezintă o recomandare de retragere a economiilor din bănci.

BNR: nu retrageți depozitele și nu renunțați la serviciile digitale

Reprezentanții BNR insistă că mesajul transmis populației nu trebuie interpretat ca un semnal privind o posibilă criză financiară.

Instituția recomandă cetățenilor:

  • să păstreze o rezervă rezonabilă de numerar pentru situații de urgență;
  • să nu efectueze retrageri masive din conturile bancare;
  • să urmărească exclusiv informațiile și comunicatele oficiale ale autorităților.

Recomandarea BNR are caracter preventiv

Recomandarea BNR privind păstrarea unei rezerve de bani cash are caracter preventiv și vine pe fondul creșterii riscurilor cibernetice la nivel european. Deși sistemul bancar din România este considerat stabil și bine supravegheat, existența unei sume de numerar pentru situații de urgență poate reprezenta o măsură de siguranță în cazul unor întreruperi temporare ale serviciilor digitale.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Costuri MARI pentru apărarea spațiului aerian. Cât a plătit România pentru doborârea celor 3 drone

România a plătit un preț considerabil pentru protejarea spațiului aerian național. În doar trei zile, intervențiile împotriva celor trei drone care au pătruns pe teritoriul țării au generat cheltuieli estimate la aproximativ 1,5 milioane de euro, cea mai mare parte a sumei fiind reprezentată de rachetele lansate de avioanele de luptă F-16.

Interceptarea celor trei drone care au intrat în spațiul aerian al României și au fost distruse în județele Buzău și Tulcea a implicat costuri estimate la aproximativ 1,5 milioane de euro.

Potrivit datelor disponibile, cea mai mare parte a acestei sume provine din muniția utilizată de avioanele F-16 trimise în misiune.

Fiecare aeronavă este echipată cu rachete aer-aer AIM-9X, al căror preț ajunge la aproximativ 400.000 de dolari bucata.

Pentru neutralizarea celor trei drone au fost lansate trei astfel de rachete, ceea ce înseamnă un cost de aproximativ 1,2 milioane de dolari doar pentru armamentul folosit.

La această sumă se adaugă cheltuielile aferente decolării aeronavelor, orelor de zbor, consumului de combustibil și operațiunilor de mentenanță, astfel că valoarea totală a celor trei intervenții este estimată la circa 1,5 milioane de euro.

Deși autoritățile subliniază că siguranța populației și apărarea spațiului aerian au prioritate indiferent de costuri, ritmul tot mai ridicat al incidentelor ridică semne de întrebare privind sustenabilitatea unor astfel de intervenții dacă incursiunile dronelor vor continua.

În acest context, Ministerul Apărării analizează introducerea unor sisteme specializate de combatere a dronelor, mai puțin costisitoare decât folosirea avioanelor de luptă și a rachetelor aer-aer.

Primele echipamente de acest tip sunt așteptate să intre în dotarea Armatei în cursul anului viitor.

De la declanșarea războiului din Ucraina, peste 100 de atacuri rusești au avut loc în apropierea frontierei României.

În 33 de cazuri, drone sau alte aparate de zbor au încălcat spațiul aerian românesc, iar Forțele Aeriene au ridicat de fiecare dată avioane de luptă pentru monitorizare și intervenție.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Atac crypto la Triple-A: Pierderile urcă la 11,8 milioane de dolari, iar fondurile noi sunt furate imediat

Un posibil atac cibernetic asupra portofelelor online utilizate de compania de plăți crypto Triple-A continuă să genereze pierderi semnificative. Potrivit datelor analizate direct pe blockchain, valoarea activelor transferate ilegal a ajuns la aproximativ 11,8 milioane de dolari, în creștere față de estimarea inițială de 9,3 milioane de dolari.

Investigatorul on-chain Specter susține că atacatorii au continuat să golească portofelele compromise, în timp ce noi depuneri au fost direcționate către aceleași adrese și sustrase aproape instantaneu, potrivit stiripesurse.ro.

Fondurile continuau să intre în portofelele compromise

Primele tranzacții suspecte au fost observate vineri, când mai multe active digitale au fost mutate din portofelele asociate Triple-A. Potrivit analizelor blockchain, criptomonedele au fost convertite în alte active și transferate prin mai multe rețele înainte de a fi consolidate într-o singură adresă Ethereum.

Ulterior, Specter a identificat alte tranzacții suspecte în valoare de aproximativ 1,8 milioane de dolari pe rețelele Bitcoin și TRON, ceea ce a ridicat valoarea totală a prejudiciului la aproape 11,8 milioane de dolari.

Cel mai îngrijorător aspect al incidentului este că noi depuneri au continuat să ajungă în portofelele compromise chiar și la 31 de ore după detectarea primelor ieșiri masive de fonduri. Potrivit publicației The Block, aceste sume au fost transferate imediat de atacator, ceea ce indică faptul că portofelele afectate au rămas active și vulnerabile pentru o perioadă îndelungată.

Triple-A investighează incidentul

Compania Triple-A a confirmat că investighează incidentul de securitate și susține că fondurile clienților nu au fost afectate. Până în prezent, reprezentanții companiei nu au oferit explicații privind modul în care atacatorii au reușit să obțină acces la portofelele compromise.

Ancheta este în desfășurare, iar specialiștii în securitate blockchain urmăresc în continuare traseul fondurilor pentru a identifica mișcările atacatorilor și eventualele încercări de spălare a activelor digitale.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Elevul de nota 10 la Bacalaureat va fi premiat de Primăria Sibiu

Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu va primi din partea Primăriei suma de 3.000 lei, în scopul premierii elevului Itu A. M. Paul, notat cu media 10 la Bacalaureat, sesiunea iunie 2026.

Premiul va fi acordat, după semnarea contractului de finanțare, conform „Metodologiei de acordare a stimulentelor financiare pentru premierea unităților de învățământ preuniversitar de stat din municipiul Sibiu, cu rezultate deosebite în domeniul performanțelor școlare, obținute de elevii cu media 10 la Examenul de Evaluare Națională și Examenul de Bacalaureat”.

„Stimularea performanțelor înalte a elevilor din învățământul preuniversitar de stat constituie o prioritate a Primăriei Municipiului Sibiu, fiind o modalitate de recunoaștere a eforturilor depuse de aceștia la promovarea valorilor educaționale prin rezultatele excepționale obținute la Examenul de Evaluare Națională și Examenul Național de Bacalaureat.

Din categoria elevilor care demonstrează performanțe școlare înalte fac parte și absolvenții de liceu care au obținut media 10 la examenul de bacalaureat, precum și absolvenții clasei a VIII-a care au obținut media 10 la evaluarea națională. Performanța excepțională a elevilor merită evidențiată, stimulată și celebrată, totodată acest lucru constituind și o invitație către toți elevii la un învățământ de înaltă performanță!, se arată în raportul de specialitate al proiectului de hotărâre care va fi supus votului în această săptămână.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Angajările în Sănătate vor fi deblocate. Amendamentul PSD, adoptat cu voturile USR și AUR

Angajările în sistemul sanitar ar putea fi reluate după ce Comisia pentru Sănătate din Camera Deputaților a adoptat amendamentul depus de PSD la proiectul Legii privind reforma sănătății. Propunerea a fost susținută de parlamentarii PSD, USR și AUR, în timp ce reprezentanții PNL s-au abținut de la vot.

Dacă proiectul va fi adoptat în forma finală și va intra în vigoare, unitățile sanitare vor putea organiza concursuri pentru ocuparea posturilor vacante fără a mai avea nevoie de aprobarea Guvernului prin memorandum, în limita bugetelor deja aprobate, potrivit stiripesurse.ro.

Amendamentul PSD elimină blocajul angajărilor din spitale

Potrivit amendamentului adoptat în Comisia de Sănătate, vor fi exceptate de la restricțiile impuse prin Legea nr. 141/2025 privind măsurile fiscal-bugetare:

  • unitățile și instituțiile din subordinea Ministerului Sănătății;
  • unitățile sanitare aflate în subordinea ministerelor și instituțiilor cu rețea sanitară proprie.

Textul prevede că posturile vacante vor putea fi ocupate cu încadrarea în bugetul aprobat, fără procedura suplimentară de aprobare prin memorandum guvernamental.

Amendamentul a fost adoptat cu 17 voturi pentru și trei abțineri, cele din partea reprezentanților PNL.

Alexandru Rogobete: Memorandumul blochează angajările

Fostul ministru al Sănătății, Alexandru Rogobete, a susținut în cadrul dezbaterilor că actualul mecanism de aprobare a angajărilor reprezintă un obstacol major pentru funcționarea spitalelor.

„Considerăm că este absolut necesar să eliminăm din legislație acel blocaj dat de memorandum. În momentul de față, se pot face angajări în sistemul de sănătate doar dacă Guvernul aprobă prin memorandum un anumit număr de posturi, indiferent că sunt medici sau asistenți.”

Rogobete a precizat că pe masa Guvernului se află de trei săptămâni un memorandum privind ocuparea a aproximativ 7.000 de posturi, însă acesta nu a fost aprobat.

„Considerăm că este absolut necesar pentru spitalele din România să deblocăm această situație, astfel încât unitățile sanitare care au resurse financiare să poată angaja personal fără a mai depinde de aprobarea Guvernului prin memorandum”, a declarat acesta.

Ce urmează

După votul din Comisia pentru Sănătate, proiectul de lege va intra în dezbaterea și votul Camerei Deputaților, for decizional. Dacă va fi adoptat și promulgat, spitalele și celelalte unități sanitare vizate vor putea relua procedurile de angajare în condițiile prevăzute de noua lege.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

ULTIMA ORĂ: DOLIU la Academia Forțelor Terestre Sibiu

Comunitatea Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu este în doliu după trecerea la cele veșnice a maiorului în rezervă Constantin Cârstea. Fost coleg și camarad apreciat, acesta și-a desfășurat activitatea în cadrul instituției timp de peste 15 ani, fiind remarcat pentru profesionalismul, seriozitatea și respectul față de cei alături de care a lucrat.

Într-un mesaj publicat pe pagina oficială de Facebook, reprezentanții Academiei Forțelor Terestre și-au exprimat regretul profund pentru dispariția celui care a făcut parte din familia instituției vreme de mai bine de un deceniu și jumătate.

„Personalul Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu îşi exprimă profundul regret la trecerea la cele veșnice a domnului maior(rz.) Constantin Cârstea, cel care timp de peste 15 ani şi-a desfăşurat activitatea în instituţia noastră, îndeplinindu-și sarcinile de serviciu cu profesionalism și respect față de cei cu care a relaționat.

Prieten, coleg și bun camarad, s-a stins din viață mult prea devreme, lăsând în urmă o familie greu încercată și îndurerată.

Dumnezeu să îl odihnească în pace”, a transmis Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu pe pagina de Facebook.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Elevii Școlii Gimnaziale „I. L. Caragiale” vor începe cursurile noului an școlar pe Stadion și în containere

Consiliul Local Sibiu va vota în ședința ordinară de joi, 30 iulie a. c., relocarea a 14 clase ale Școlii Gimnaziale „I. L. Caragiale” pentru cel puțin patru luni din noul an școlar 2026-2027. Astfel, 7 clase urmează să fie arondate Stadionului Municipal Sibiu, iar alte 7 clase își vor desfășura activitatea în containerele modulare amplasate în incinta Școlii Gimnaziale nr. 25 (str. Sibiel, nr. 6).

Propunerea vine ca urmare a desfășurării lucrărilor de reabilitare energetică a Școlii Gimnaziale „I. L. Caragiale”. Proiectul are finanțare europeană și ordin de începere a lucrărilor data de 04.12.2025. Termenul de execuție este de 12 luni, la care se adaugă 2 luni pentru desfășurarea procedurii de recepție la terminarea lucrărilor și, respectiv, remedierea eventualelor deficiențe. Astfel, termenul maxim de finalizare a proiectului e începutul lunii ianuarie 2017.

Precizăm că aceste spații (Stadionul Municipal, respectiv containerele Școlii Gimnaziale nr. 25) au fost utilizate de elevii Școlii „I. L. Caragiale” și în anul școlar 2025-2026.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Autostrada A1, ÎNCHISĂ în timpul nopții! Vezi rutele ocolitoare și intervalele afectate

În noaptea de 27 spre 28 iulie, circulația rutieră va fi restricționată pe Autostrada A1 Sibiu – Deva, între kilometrii 335 și 353, pe tronsonul cuprins între nodurile rutiere Orăștie și Simeria.

Măsura este necesară pentru executarea unor lucrări în zona kilometrului 350+850 metri, informează Centrul Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

Închiderea traficului va avea loc succesiv, pe fiecare sens de mers.

Programul restricțiilor

00:00 – 2:00: circulația va fi oprită pe sensul Sebeș – Deva. Traficul va fi deviat de la Nodul Rutier Orăștie (km 335) pe DN 7, prin localitățile Orăștie – Spini – Simeria Veche, cu reintrare pe Autostrada A1 la Nodul Rutier Simeria (km 353).

3:00 – 05:00: circulația va fi întreruptă pe sensul Deva – Sebeș. Șoferii vor fi direcționați de la Nodul Rutier Simeria pe DN 7, prin Simeria Veche – Spini – Orăștie, urmând să revină pe autostradă la Nodul Rutier Orăștie.

Polițiștii recomandă conducătorilor auto să verifice din timp informațiile privind restricțiile de trafic, să respecte semnalizarea temporară și indicațiile echipajelor din teren, să adapteze viteza la condițiile de drum și să evite manevrele riscante, precum depășirea coloanelor de autovehicule.

De asemenea, este important ca atenția să rămână concentrată exclusiv asupra condusului, pentru a preveni incidentele în zonele afectate de lucrări.

FOTO: Arhivă

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Câte avioane F-16 are România și unde sunt repartizate ele – Bazele aeriene care apără spațiul aerian național

0

România dispune în prezent de 67 de avioane de luptă F-16 Fighting Falcon, organizate în patru escadrile și repartizate în principalele baze ale Forțelor Aeriene Române. Aeronavele sunt desfășurate strategic pentru apărarea spațiului aerian național, pregătirea piloților și participarea la misiunile NATO.

Unde sunt staționate avioanele F-16 ale României

Flota de F-16 este distribuită în mai multe baze aeriene, fiecare având un rol esențial în sistemul de apărare al țării.

Baza 86 Aeriană Fetești

Baza 86 Aeriană „Locotenent aviator Gheorghe Mociorniță” din Fetești găzduiește Escadrila 53 Vânătoare, echipată cu cele 17 avioane F-16 achiziționate inițial din Portugalia. Tot aici sunt operate și cele 18 aeronave primite din Olanda, folosite în cadrul Centrului European de Pregătire F-16 (EFTC), unde se antrenează piloți români și din statele aliate.

Baza 71 Aeriană Câmpia Turzii

La Câmpia Turzii este dislocată Escadrila 48 Vânătoare, dotată cu avioanele F-16 cumpărate din Norvegia. Baza reprezintă unul dintre principalele puncte de reacție rapidă ale Forțelor Aeriene Române.

Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu

Escadrila 571 Aviație Vânătoare operează de la baza Mihail Kogălniceanu, județul Constanța. Aici sunt repartizate o parte dintre aeronavele provenite din Norvegia, care au misiunea de a contribui la securizarea spațiului aerian din zona Mării Negre.

Avioanele F-16 participă și la misiuni NATO

Pe lângă misiunile de apărare a spațiului aerian al României, avioanele F-16 sunt dislocate periodic în alte state membre NATO. Un exemplu îl reprezintă participarea detașamentelor românești cu câte șase aeronave la misiunile de Poliție Aeriană Baltică desfășurate în Lituania.

Ce rol are Baza Aeriană Boboc în programul F-16

Deși Baza Aeriană Boboc, din județul Buzău, nu găzduiește escadrile operaționale de F-16, aceasta joacă un rol important în formarea viitorilor piloți militari.

Aici are loc pregătirea de bază și tranziția piloților de pe aeronavele IAR-99 SM către F-16, fiind estimat că între 25 și 40 de piloți pot parcurge anual această etapă de instruire.

În scop didactic, baza dispune și de un avion F-16 Fighting Falcon primit din Statele Unite, utilizat exclusiv pentru instruirea la sol. Pregătirea avansată și zborurile pe F-16 sunt realizate în principal la Baza 86 Aeriană din Fetești.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Red Bull Romaniacs 2026: Ediția „UNSTOPPABLE” ia startul la Sibiu

Concurenți din 57 de țări au ajuns în aceste zile la Sibiu, formând una dintre cele mai diverse comunități din lumea Hard Enduro și a competițiilor Adventure Bike. Pentru unii dintre ei, raliul reprezintă o tradiție anuală, în timp ce pentru alții este un vis împlinit și prima întâlnire cu provocările legendare ale raliului Red Bull Romaniacs. Odată cu lansarea oficială a celei de-a 23-a ediții, intitulată „UNSTOPPABLE”, atmosfera de concurs a cuprins comuniatea locală.

Ceremonia de deschidere și Parada Națiunilor (Luni, 27 Iulie)

Debutează oficial programul competițional cu spectaculoasa Paradă a Națiunilor. Riderii vor defila pe motocicletele lor curate ți zgomotoase prin centrul istoric al Sibiului, purtând steagurile țărilor reprezentate într-un cadru arhitectural de excepție.

Parada Națiunilor

Startul 13:30 — Parada Națiunilor: Concurenții traversează centrul istoric al orașului.

La 13:50 — DEMOmaniacs (Bulevardul Corneliu Coposu): O avanpremieră incendiară a Prologului urban. Piloții de la clasa Gold vor testa primii traseul plin de obstacole.

Noutate Ediția „UNSTOPPABLE”: Piloții clasei Adventure Ultimate vor parcurge traseul Prologului înaintea clasei Gold. Traseul nu va fi modificat sau simplificat pentru motoarele de mare cilindree în cadrul DEMOmaniacs.

  • Prezentarea Piloților: Desfășurată imediat după DEMOmaniacs lângă fântâna arteziană și zidul medieval. Fondatorul raliului, Martin Freinademetz, va prezenta și va lua interviuri celor mai buni piloți din lume. 14:20 EEST — Sesiunea Meet & Greet: Fanii și spectatorii se pot întâlni direct cu vedetele raliului pentru autografe și fotografii.

Prologul urban din Sibiu (Marți, 28 Iulie)

Bronze Class Prolog 2025

Marți, mii de spectatori sunt așteptați pe Bulevardul Corneliu Coposu pentru a urmări una dintre cele mai populare atracții ale raliului.

Programul Calificărilor și Finalelor (ora locală)

  • 07:00 — Calificări Adventure Core și Lite (Adv Core start primii)
  • 07:30 — Calificări Clasa Atom
  • 08:00 — Calificări Iron și eMoto Hobby (eMoto start primii)
  • 08:45 — Calificări Adventure Ultimate
  • 09:15 — Calificări Clasa Bronze
  • 11:30 — Calificări Clasa Silver
  • 16:00 — Calificări Clasa Gold (Manșa 1) + Prezentarea concurenților selecționați Adventure Ultimate
  • 17:00 — FINALELE PROLOGULUI: Cei mai rapizi 35 de concurenți din clasele Adventure Ultimate, Bronze, Silver și Gold se vor întrece în curse multi-lap pentru titlul de campion al Prologului 2026.

Zilele Offroad și noutățile de anul acesta (29 Iulie – 1 August)

Miercuri, 29 iulie, concurenții se îndreaptă spre munți. Fiecare clasă va parcurge peste 100 km pe zi, traseul incluzând un start offroad, un punct obligatoriu de service (Service Point) și sosirea offroad.

Noutate Ediția 23 „UNSTOPPABLE”: Introducerea a două înnoptări montane în afara Sibiului:

  • Competitorii de la categoriile Enduro vor încheia ziua și vor înnopta în stațiunea montană Straja.
  • Competitorii de la categoria Adventure Bike vor înnopta în inima orașului Petroșani.
Bart Stroisteanu (ROU)

Marele Final (1 August): Concursul se va încheia sâmbătă la Sibiu Hillclimbs Arena, unde celebra urcare abruptă și o serie de provocări tehnice verticale vor oferi un spectacol garantat pentru mii de privitori, urmat de festivitatea de premiere pe podium.

Petrecerea oficială de încheiere (Afterparty)

Sărbătorirea finalului de raliu va avea loc sâmbătă seara:

Sâmbătă, 1 August 2026, începând cu ora 21:00 l Locație: Aria Rooftop, Sibiu l DJ Jonnessey

Despre Red Bull Romaniacs

Fondat în 2004 de Martin Freinademetz, Red Bull Romaniacs a evoluat în cel mai dur raliu de Hard Enduro din lume. Combinând obstacolele urbane ale Prologului cu relieful sălbatic al Munților Carpați, raliul a devenit un punct de referință global, recunoscut pentru ospitalitatea românească și experiențele de neuitat oferite tuturor participanților.

Îți mulțumim pentru că alegi să te informezi din ziarul Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007