Poliţiştii sibieni caută o femeie în vârstă de 20 de ani, care a plecat într-o direcție necunoscută fără a mai reveni.
Sâmbătă, polițiștii sibieni au fost sesizați de către o femeie despre faptul că, în 12 septembrie 2024, fiica sa, MĂRUNȚEL PAULA-IULIA, în vârstă de 20 de ani , a plecat voluntar de la domiciliu, din municipiul Sibiu, fără a mai reveni.
Semnalmente: înălțime 157 cm, greutate 65 kg, păr șaten, lung, ochi căprui, ten măsliniu, constituție atletică.
Nu se cunosc articolele de îmbrăcăminte pe care tânǎra le-ar fi purtat în momentul plecării.
Semne particulare: un tatuaj la nivelul mâinii stângi ce reprezintă o fetiță pe un leagăn și un tatuaj la nivelul mâinii drepte cu inscripția “Andrei”.
Persoanele care pot oferi informaţii despre această femeie sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic pentru situații de urgenţă 112.
Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” din Sibiu aduce pe scenă o experiență inedită pentru adolescenți, cu spectacolul „Cartierul #3: Jocuri fără joacă”, în regia lui Victor Olăhuț.
Evenimentul va avea loc vineri, 11 octombrie, la ora 18:00, oferind tinerilor ocazia de a explora tematici actuale și de a interacționa direct cu actorii. În plus, toate reprezentațiile sunt urmate de o sesiune specială de întrebări și răspunsuri (Q&A), moderată de psihologul Cristina Ösz, specializată în lucrul cu adolescenți.
Spectacolul este parte a unui program educativ dedicat elevilor și profesorilor, fiind prezentat și în matineu în timpul săptămânii, într-un circuit restrâns pentru școli. Accesul este gratuit, în limita locurilor disponibile, facilitând astfel o oportunitate de învățare și reflecție asupra unui subiect de interes major – dependența de jocuri video.
„Cartierul 3. Jocuri fără joacă” este povestea unui mister ce învăluie cei 9 adolescenți și pe familiile lor, care locuiesc în același cartier. Jennifer Haley, autoarea textului, tratează problema dependenței de jocurile video într-un fel aparte: lumea reală și lumea virtuală se întrepătrund, astfel încât nimeni nu mai face diferența între realitate și joc. Când tinerii se joacă pe calculator, pare că acțiunile lor au consecințe în viața reală, asupra părinților, asupra animalelor de companie, asupra prietenilor din cartier. Cât de departe poate merge un astfel de joc… fără joacă?
𝐃𝐞 𝐜𝐞 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐢𝐦𝐩𝐨𝐫𝐭𝐚𝐧𝐭𝐚̆ 𝐬𝐞𝐬𝐢𝐮𝐧𝐞𝐚 𝐝𝐞 𝐐&𝐀?
Aceste discuții cu Cristina ÖSZ și echipa artistică creează un cadru sigur pentru a clarifica experiența emoțională trăită în timpul spectacolului, oferind o ocazie de a discuta deschis despre adicțiile de gaming. Vom aborda cauzele și semnele acestor comportamente, dificultățile care pot apărea și cum putem normaliza solicitarea de ajutor psihoterapeutic specializat. Impactul adicției asupra sănătății mintale este unul profund, iar această sesiune devine un pas important în conștientizarea și prevenirea acestor efecte, atât pentru adolescenți cât și pentru părinți și comunitate.
CARTIERUL #3: JOCURI FĂRĂ JOACĂ
de JENNIFER HALEY, tradus din limba engleză de ADRIANA SÂNĂ;
Regia: VICTOR OLĂHUȚ; Scenografia: BIANCA VEȘTEMEAN; Sculptor: FLORIN MAGDA; Editor video & video mapping: MIHAI DUMITRACHE; Compozitor / sound designer: MARIN GRIGORE; Operator cameră: BEATRICE PĂUN; Psiholog: CRISTINA ÖSZ. În distribuție: OANA ROTARU, GABRIEL MUNCUȘ, RALUCA PAVEL, PAUL BONDANE, CEZARA BORGER, ANGELA PÁSKUY, IONUȚ ARIN, MIRCEA CORCOVEANU, ANA DINU, CLAUDIA STÜHLER, ADRIAN PROHASKA, MARIA MAFTEI, RĂZVAN OMOTĂ, LUCIA BARBU, IULIAN BUZULOIU.
Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu este o instituție publică de spectacole ce își desfășoară activitatea sub autoritatea Consiliului Local Sibiu și a Primăriei Municipiului Sibiu. „Cartierul#3: Jocuri fără joacă” este un proiect cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național – AFCN. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.
Spectacolul are o durată de aproximativ 1h și nu este recomandat celor cu vârsta sub 12 ani. Accesul publicului la acest spectacol se face gratuit, în limita locurilor disponibile. Rezervarea locurilor se poate face direct la sediul Agenției de Bilete a Teatrului „Gong” din str. Al. Odobescu 4, sau prin e-mail la ticketing(@)teatrulgong.ro. Vă rugăm să specificați numele dvs. și numărul de locuri necesar. Rezervările expiră cu 15 minute înainte de începerea reprezentației, iar confirmarea locurilor se face doar prin mesaj scris.
FC Hermannstadt a pierdut clar, scor 0-4, partida disputată duminică după amiaza contra formației Sepsi Sfântu Gheorghe.
Oaspeții au avut prima ocazie a partidei. În minutul 9, Coman a scăpat pe contraatac cu doi fundași sibieni, dar atacantul covăsnenilor a fost oprit la timp de apărarea lui Hermannstadt.
Sepsi a deschis scorul în minutul 14. Dumitrescu a centrat perfect de pe partea stângă, iar El Sawy a reluat imparabil cu capul în poarta lui Căbuz.
În minutul 33, sibienii au replicat prin Balaure, care a centrat în careu, dar mingea a fost respinsă cu succes de Ninaj.
Covăsnenii au avut o nouă oportunitate în minutul 41. Cosmin Matei a centrat din corner, iar Coman a reluat cu capul, peste poartă.
S-a făcut 2-0 după două minute. Florin Ștefan a primit o centrare perfectă în careu și a dublat avantajul lui Sepsi. Golul a fost validat după consultarea VAR.
FC Hermannstadt a avut prima ocazie a reprizei secunde. Sergiu Buș a șutat bine de la aproximativ 20 de metri, însă portarul oaspeților a respins în ultima clipă în corner.
Scorul ar fi putut lua proporții în minutul 52. Mingea a ajuns la Coman, iar acesta a șutat din câțiva metri pe direcția lui Căbuz, care a prins balonul.
Sibienii au înscris în minutul 54, însă reușita a fost anulată. Balaure a centrat perfect din corner, iar Murgia a reluat fără speranță pentru portarul covăsnenilor. După consultarea VAR, centralul Marcel Bârsan a anulat golul.
Sepsi a beneficiat și de un penalty în minutul 70, după ce Oroian l-a faultat în careu pe Neskovic. Alimi a înscris fără probleme de la punctul cu var și a dus scorul la 3-0.
Sepsi Sfântu Gheorghe a avut șansa golului 4 în minutul 87. Scăpat singur spre poartă, Cosmin Matei a ratat incredibil și a trimis pe lângă poartă.
Tot Sepsi a avut o ocazie uriașă în minutul 90+6. Coman a primit o pasă foarte bună în careu, însă șutul său a fost respins în corner de Căbuz.
S-a făcut 4-0 la ultima fază a partidei. Pe un contraatac, Neskovic a ajuns în careu, de unde a înscris fără probleme.
La activitatea coordonată de Serviciul de Acțiuni Speciale și Poliția Orașului Agnita au acționat 52 de polițiști de ordine publică, rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice, arme, explozivi și substanțe periculoase, criminalistică dar și efective ale Jandarmeriei Sibiu.
Pe parcursul activităților, polițiștii au legitimat peste 200 de persoane, au oprit pentru control 150 de autovehicule, au verificat 20 societăți comerciale și au desfășurat activități specifice pe linie de poliție rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice dar și pe linie de arme, explozivi și substanțe periculoase.
70 de conducători auto au fost testați cu privire la consumul de băuturi alcoolice și/sau substanțe psihoactive, un rezultat fiind pozitiv.
„În urma verificărilor, polițiștii au aplicat 22 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 53.000 de lei și au confiscat 68,5 metri cubi de material lemnos, au retras 2 certificate de înmatriculare, au reținut un permis de conducere, iar polițiștii de la arme, au anulat 2 permise de arma.
Acțiunea face parte dintr-o serie de măsuri continue aplicate la nivelul Poliției Române pentru asigurarea climatului de ordine și siguranță publică și descurajarea oricăror activități de natură infracțională.
Astfel de activități vor continua și în perioada următoare, în întreg județul, pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică pentru toți cetățenii”, spune Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Zilele acestea sunt speciale pentru avocații sibieni, conducerea organizației avocaților din județ și membrii acesteia. Baroul Sibiu se află la ceas aniversar, iar ca organizație profesională trăiește file dintr-o poveste veche de 150 de ani.
Sibiu 100% vă propune o scurtă retrospectivă a meseriei de avocat în Sibiu din ultimul secolul și jumătate de practică. Este primul barou de avocatură care a apărut în Transilvania. Baroul Sibiu numără în prezent peste 400 de avocați, remarcându-se scăderea mediei de vârstă a corpului avocaților sibieni, echilibrul între generații fiind favorabil avocaților cu o vechime de până la 10 ani în profesie, afirmă conducerea Baroului sibian.
„Timp de 150 de ani, toți avocații au fost martorii unor transformări semnificative, atât a societății, dar cât și a Dreptului, pentru că Dreptul merge în paralel cu societatea. Au știut însă tot timpul să își apere principiile fundamentale ale profesiei și, după cum ați văzut, din aceste principii nu au abdicat, indiferent că au trecut prin perioade în care a existat o epurare, au fost supuși unor restricții semnificative în perioada regimului comunist. Crezul profesional, însă, a fost păstrat până în prezent.
Astăzi ne onorăm istoria, însă trebuie să privim evident și către viitor. Provocările cu care le confruntăm rândul profesiei, de la readucerea profesiei în poziția de elită pe care a avut-o în societate, recâștigarea respectului tuturor cetățenilor, dar și problemele cotidiene, cele care vin din dezvoltarea societății, cum ar fi gestionarea prudentă a progresului tehnologic care încearcă să se insereze în profesie și atunci această gestiune trebuie făcută cu mare prudență în cadrul organelor de conducere a profesiei”, susține decanul Baroului Sibiu, avocatul Alexandru Suciu. Avocatura este o tradiție în familia Suciu, în condițiile în care Alexandru este fiul fostului decan al baroului sibian, Dorin Suciu. „Desigur, actuala generație, noi, suntem cei care trebuie să decidem care este calea pe care trebuie să o urmeze profesia de avocat”, a adăugat Alexandru Suciu.
Începuturile avocaturii sibiene
Avocații sibieni au o istorie îndelungată și bogată în realizări, urmărind dintotdeauna să apere drepturile și libertățile semenilor și respectarea legii. În Sibiu, primii avocați care au deslușit tainele profesiei, făcând studiile la ei în oraș, s-au pregătit în cadrul Academiei de Drept Cezaro-Crăiești, instituție înființată de Imperiul Austriac în anul 1844, în cadrul Universității Săsești și a Consistoriului Evanghelic.
Printre absolvenți, pe lângă studenții maghiari și germani, care erau majoritari, s-au numărat și studenți români, cu un rol determinant în lupta pentru libertatea și emanciparea românilor transilvăneni, precum Ioan Cavaler de Pușcariu, Simion Bărnuțiu, cel care dă numele actualei Facultăți de Drept din Sibiu a ULBS, Ilie Măcelariu, Aron Densușianu, Aurel Brote.
Așa se explică faptul că mulți dintre aceștia au participat la evenimentele ce au avut loc la Alba Iulia, la 1 Decembrie 1918, după ce, în prealabil, au militat ani de zile pentru înfăptuirea Unirii, ori au deținut diferite funcții și poziții în cadrul Consiliului Dirigent.
Emanoil Gojdu, mentorul avocaților sibieni. Drumul spre Marea Unire
În susținerea formării și pregătirii viitorilor avocați de naționalitate română, un rol determinant l-a avut marele avocat Emanoil Gojdu. Printre discipolii săi s-au regăsit și avocați care au activat și pledat în fața instanțelor din Sibiu. Camera avocaților Sibiu a fost înființată pentru prima dată în timpul Imperiului Austro-Ungar, în baza Legii 34/1874, fiind o formă de organizare profesională specifică statului austro-ungar, din care făcea parte și Transilvania. Aceasta este prima atestare legislativă a profesiei de avocat în Sibiu, de la care s-au scurs 150 de ani.
Activitatea avocaților transilvăneni a suferit profunde transformări după momentul Unirii. Reuniți la Sibiu, în ianuarie 1919 în cadrul Congresului Național al Avocaților din Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș, eveniment la care au participat și reprezentanți ai Consiliului Dirigent, avocații au căutat să găsească noi forme de organizare a activității lor și să armonizeze întreaga legislație din domeniu cu cea existentă în Vechiul Regat.
Acum s-a folosit în premieră termenul de Barou, utilizat deja în vechile provincii românești. Expresia va apărea și în prima Lege pentru organizarea corpului de avocați, adoptată în anul 1923 și modificată în 1939. În Gazeta Oficială din 23 februarie 1919, publicată, la Sibiu, de către Consiliul Dirigent al Transilvaniei, Banatului și Ținuturilor Românești din Ungaria s-a reglementat jurământul profesional al avocaților care se depunea la sediul Baroului în ședință plenară:
„Jur pe atotputernicul Dumnezeu de a fi credincios regelui Ferdinand I și Statului Român, de a respecta cu sfințenie legile țării, precum și decretele și ordonanțele Consiliului Dirigent din Sibiu, de a împlinii chemarea mea de advocat cu onoare, punctualitate și conștiință. Așa să-mi ajute Dumnezeu!”
Avocatura interbelică în Sibiu și România Mare. Situație grea după ’44
Urmare a legii privind organizarea corpului de avocați din anul 1923 s-au reorganizat vechile Camere de Avocați în Barouri cu reședințele în Sibiu, Brașov, Deva, Arad, Timișoara, Oradea, Cluj, Bistrița și Miercurea Ciuc. Limba oficială în profesia de avocat și în evidențele profesionale urma să fie limba română. Începând cu anul 1920, în tabloul avocaților din Baroul Sibiu apar primele înscrieri ale avocaților de naționalitate română.
În anul 1935, Baroul Sibiu cuprindea județele Sibiu și Târnava Mică, fiind organizate birouri pe lângă judecătoriile din Miercurea, Nocrich, Ocna Sibiului, Săliște, Blaj, Dumbrăveni, Iernut, Târnava.
După 1944, a avut loc o epurare a avocaților prin Decretul Lege nr. 2446/1944 și Legea nr. 643/1944, adică a tuturor celor care erau considerați necorespunzători moral de a face parte din corpul avocaților. Barourile au fost desființate prin Legea nr. 3/1948 și înlocuite de Colegiile de avocați, iar acestea au fost trecute în subordinea Ministerului Justiției, în mod oficial prin Decretul Lege nr. 39/1950.
Sistemul din perioada comunistă
Denumirea „Baroul Advocaților Sibiu” apare până în anul 1950 în înscrierile efectuate în Tabloul avocaților, iar din 1950 până în 1953 regăsim titulatura de „Colegiul de avocați Sibiu”. După reorganizarea administrativă, Baroul Sibiu intră în componența Colegiului regional de avocați Stalin (n.red – cu sediul la Brașov, Stalin vechea denumire sovietică a orașului de sub tâmpa) și revine la organizarea județeană în anul 1958.
Pentru că în anul 1965 au trebuit să cedeze Comitetului Județean al Partidului Comunist Palatul de Justiție, Judecătoria, Tribunalul și Colegiul de avocați au funcționat în clădirea de pe strada Andrei Șaguna, ce adăpostește în prezent Prefectura Județului Sibiu.
Reîntoarcerea la o stare de normalitate, după înlăturarea sistemului comunist, a permis revenirea avocaților la vechea formă de organizare, aceea a Baroului, condus ca odinioară de un decan.
Prin Decretul-Lege nr. 90/1990 privind unele măsuri pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat în România, s-a recunoscut principiul autonomiei profesiei, fiind înființată Uniunea Avocaților din România și reînființate Barourile județene.
Baroul Sibiu în Sibiul democratic din ultimii 35 de ani
Încă de la înființarea Uniunii Avocaților, Baroul Sibiu a fost reprezentat în organele de conducere centrale și a organizat numeroase întruniri profesionale, atât în cadrul Congresului Avocaților, cât și în cadrul Consiliului Uniunii sau a Comisiei Permanente.
Calitatea de decan a Baroului Sibiu a fost deținută succesiv de către avocatul Dorin Suciu, în perioada 1990 – 2004, apoi de către avocatul Virgil Vulcan, în perioada 2004 – 2012, de avocat Nicolae Eugen Baier în perioada 2012 – 2020 și, în fine, avocat Alexandru Suciu, începând cu anul 2020 și până în prezent.
În plus, în anul 2002 a fost achiziționat actualul sediu al baroului Sibiu de pe strada Rennes. La Sibiu, ca și în alte județe, după anul 1989 au revenit în Barou avocații care cândva au fost închiși pe motive politice. Unii dintre aceștia au contribuit la refacerea structurilor vechilor partide politice, fiind aleși parlamentari în Camera Deputaților sau în Senat.
Avocatul Samoilă Teofilat, fost deținut politic, a contribuit alături de avocatul sibian Mircea Curelea, la refacerea mișcării liberale sibiene.
Avocatul Gavril Dejeu, cu un rol major în cadrul Partidului Național Țărănesc, a ocupat în perioada 1996-1999, înalta demnitate de Ministru de Interne, fiind și Prim-Ministru interimar al României în perioada 30 martie -17 aprilie 1998.
Printre avocații de seamă ai Baroului Sibiu trebuie amintit avocatul medieșan Bettynio Gheorghe Diamant. Acesta s-a remarcat atât în profesie, cât și prin vasta activitate publicistică, prin cele 961 de articole, recenzii, note şi studii de specialitate publicate în România și străinătate. Pentru contribuția adusă, avocatului Bettynio Diamant i se conferă, la data de 20 decembrie 2012, titlul de “Cetățean de Onoare” al orașului Mediaș.
Astăzi, în afară de activitatea specifică profesiei, mulți dintre avocații Baroului Sibiu au, la nivel local și național, împliniri pe tărâm politic și administrativ, sunt autori a numeroase lucrări de specialitate și, poate cel mai important aspect, transmit la cursuri vastele lor cunoștințe către viitoarele generații de juriști care se pregătesc în cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu.
E nevoie de o lege nouă
Decanul baroului sibian spune că este nevoie de nou și vechi în avocatura sibiană. „Ne dorim o abordare conservatoare, adică să ne păstrăm tradițiile, formele tradiționale de exercitare a profesiei sau ne dorim o abordare modernistă, în spiritul care este tot mai intens promovat în cadrul Uniunii Europene, cu influențe anglosaxone. Toate aceste întrebări au fost puse în cadrul ultimului congres al avocaților și opinia majoritară a fost aceea că avem nevoie de o lege nouă, însă direcția în care va merge această lege care va fi organizată profesia depinde doar de noi și de opțiunile noastre. Trebuie să fim încrezători că actuala generație de avocați, așa cum noi astăzi ne omagiem înaintași, va fi la rândul ei omagiată de către viitoarele generații”, afirmă Alexandru Suciu.
Din păcate, reputația României în ceea ce privește grija pentru ființele necuvântătoare nu este una foarte favorabilă în străinătate. Și pe bună dreptate, pentru că sunt mii, chiar zeci de mii de câini care își petrec toată viața în lanț, sute de pui, abia născuți, abandonați sau aruncați pe te miri unde. Singura lor vină este că s-au născut sau au ajuns în condiții nepotrivite. Andreea Roseti este președintele Animal Life, asociație ce luptă pentru a construi o lume mai bună, cu oameni care respectă toate formele de viață, cum se recomandă aceștia.
La adăpostul Animal Life
Ca să înțeleg mai bine povestea Andreei, merg împreună cu aceasta la Adăpostul de câini Animal Life, de pe Dealul Gușteriței, locul unde patrupedele sunt cazate până se înzdrăvenesc și își găsesc o casă permanentă. Drumul e destul de anevoios. Trebuie să schimbăm ruta, deoarece se efectuează lucrări pe carosabil. Dar într-un final, ajungem. Nici bine nu deschid portiera și aud zeci de glasuri de câini, care mai groase, care mai stridente. Lătrături de câine care sună mai mult a schelălăituri. Mi se zburlește părul pe mine, e o atmosferă dezolantă.
Văd un spațiu mare, împrejmuit cu gard de sârmă, o „pușcărie”. Am făcut ochii mari. Andreea mă lămurește că acolo e adăpostul public. Mă uit mai în dreapta și văd o clădire mai mică, la poarta căreia se găsește o căruță. Ce caută căruța acolo?, „Ghidul” meu îmi spune că nu știe, în timp ce dezmiardă calul, mângâindu-l empatic.
În curte, Robert, dresorul de câini, tunde iarba. Ne salutăm și intrăm călcând pe iarba proaspăt cosită. În adăpost ne întâlnim cu o pisică. Ce caută o pisică la adăpostul de câini? Andreea mă lămurește, spunându-mi că e cea mai bună soluție antirozătoare. Îmi prezintă biroul unde primește persoanele care doresc să adopte un animal. Un miros de mâncare de câini și medicamente mă lovește din plin, dar rezist eroic. Îmi mai povestește una-alta, apoi mă duce la căței.
Zeci de cozi jucăușe danseză printre gratii. Dar nu doar coada vorbește pentru un câine, ci și ochii. Acești ochi parcă mă imploră să-i mângâi, să-i scot afară de acolo. Nu mai simt mirosul acela pregnant, am și uitat de el. Andreea merge înaintea mea și îi mângâie aproape pe fiecare în parte. Unii, mai timizi, se dau înapoi. Încerc și eu să le ofer puțină afecțiune, dar nu am același succes. E gălăgie, nu înțeleg ce spune Andreea, așa că după tur îmi propune să mergem să vorbim mai multe la birou.
„Am vrut să salvez toate animalele”
Pășesc în birou – nu înainte de a tăbărî pe mine alte câtene necuvântătoare -, savurez o cafea și începe discuția. O întreb de unde această dragoste pentru animale. Soarbe încet din cafea și îmi răspunde: „De mică voiam să fac un adăpost pentru căței, ca să îi ajut pe toți. Mi-era foarte greu să văd cum animalele suferă și să nu pot să le ajut. În apropierea casei unde am copilărit, care este și casa mea actuală, sunt două școli și un parc. De multe ori găseam pui abandonați în curtea școlii sau în parc. Împreună cu o colegă, îi luam și băteam din poartă în poartă, cu speranța că le vom găsi vreun cămin. Câteodată unora li se făcea milă de noi sau de animale și le luau, dar de cele mai multe ori ajungeam cu ele acasă. Ai mei au fost foarte înțelegători, dar până la un punct. Așa am crescut, cu dorința că atunci când voi crește mare voi face un adăpost unde să pot să salvez toate animalele”.
„Nu le poți salva pe toate”
În 2006, Andreea, împreună cu alți iubitori de animale, au înființat Animal Life, cu gândul că pot ajuta orice animal, dar nu a fost atât de ușor pe cât au crezut. „A fost foarte greu la început. Noi am vrut doar să facem un adăpost pentru animale, dar ne-am dat seama că oamenii nu sunt atât de receptivi cum credeam. Așa că ce am făcut, a fost tot cu banii noștri. Am făcut multe greșeli, iar, din păcate, greșelile noastre le-au plătit animalele. La început, am avut adăposturi încropite, plus că mai țineam foarte multe animale și la noi acasă. A fost greu și demotivant, ne-am dat seama repede că nu putem să-i ajutăm pe toți. Adăpostul pentru câini l-am inaugurat abia în 2018. A durat mai mult de doi ani ca să-l construim, din cauza lipsei de fonduri. Eu mi-am imaginat că în momentul când ai o bază de plecare, în cazul nostru o fundație și un plan pus la punct, apar și sponsorii, dar s-a întâmplat mult mai greu decat am crezut”, îmi relatează Andreea.
Adăpostul Animal Life
În timp ce povestește Andreea, vizualizez în minte momentele în care le-a explicat oamenilor cât de mult bine le-ar aduce animăluțelor ajutorul lor. Nu am mai vedea câini chinuiți pe străzi sau pisici jigărite. Astăzi, situația câinilor fără stăpân este mult mai bună decât acum zece ani. Dar ca să ajungem aici, au muncit Andreea și echipa, Primăria, alte asociații și chiar persoane fizice, ani de zile. Și dacă nu va continua să muncească așa, ne vom reîntoarce la situația de altă dată.
„În prezent, în adăpost sunt 32 de țarcuri, plus carantină. Pot încăpea în jur de 40-50 de câini, dar depinde de talia acestora, dacă sunt cu pui… Sunt mai mulți factori. Dar toată asociația are, în total, un efectiv de aproape 150 de patrupede. Pe lângă adăpost, mai avem și familii temporare în tot județul. Partea bună la aceste familii este că acel animal nu intră la «orfelinat», ci într-o familie. Acolo se obișnuiește cu curtea, casa, are o viață mult mai apropiată de cum ar trebui sa fie în mod normal și este mult mai bine pregătit pentru adopție decât dacă stă la adăpost. Partea proastă este ca având atâtea familii temporare și împrăștiate în tot județul, este multă «umblătură». Noi oferim acestor familii temporare tot ce au nevoie pentru întreținerea câinelui, până acesta va fi adoptat”, mărturisește președinta Animal Life.
Ce câini ajung la Animal Life
Cazurile cele mai dese în care un an animal ajunge la Animal Life, spune Andreea, sunt animalele lovite de mașini, animale vizibil bolnave, abandonate sau căzute undeva. „În ultima perioadă am avut o mulțime de intervenții pe tot felul de canale și locuri greu accesibile. Noi încercăm să ajutăm acolo unde animalele sunt în pericol real de moarte: accidente de mașină, câini abandonați, foarte mici, bătrâni, bolnavi etc.
Procedura atunci când preluăm un câine este ca prima dată să fie dus la la medicul veterinar, iar noi lucrăm cu mai multe cabinete și clinici din oraș. Acolo se face evaluarea lui (stare de sănătete, vârstă, intervenții și tratamentele necesare), după care se deparazitează, se vaccinează și începe pregătirea lui ca să intre în adăpost sau în familie temporară. De multe ori câinii ajung la voluntari acasă. Iar după ce este cazat, începe perioada de tratamente. Tot în acest timp încercăm să evaluam caracterul lui. Robert, colegul nostru care se ocupă de adapost și care este și dresor, încearcă să vadă ce-i place câinelui, de ce îi este frică, dacă este mai zvăpăiat, mai cuminte, dacă are nevoie de un tratament anume. Apoi începe să lucreze cu el.
Un cățel pe care îl dăm spre adopție, în cazul ideal, trebuie să fie blând, să putem să ne înțelegem cu el, să poată să meargă în lesă și să fie sociabil cu alți căței sau oameni. Majoritatea oamenilor care adoptă de la noi mai au un animal deja acasă”, spune Andreea.
Ce trebuie să faci pentru a adopta un câine
La prima vedere, procesul de adopție a unui câine pare ușor, dar din discuția cu Andreea îmi dau sema că nu e deloc așa. „După ce aflăm tot ce trebuie să știm despre câine și reușim să îl punem pe picioare, începe procesul de căutat familii. Pentru fiecare câine trebuie să avem un plan. Eu nu sunt o iresponsabilă care închide câinii în țarcuri. Cine vrea să adopte un câine sau o pisică, în primul rând trebuie să completeze un formular și să răspundă la un chestionar. Prima întrebare, și cea mai importantă, este: Pentru ce vrei câinele/pisica? Sunt mulți oameni care aleg un câine din alte motive decât cele corecte. Că au văzut un film, că un prieten are un câine de o anumită rasă, că au văzut pe net. Dar dacă ești o persoană activă, ți se potrivește un câine tânăr, vioi; dacă ești mai mult pe acasă, poate ai dori un câine mai în vârstă și mai calm. În funcție de răspuns, noi facem adopția. De multe ori mergem și în adăpostul public să căutam un câine compatibil”.
Câini și oameni
De-alungul anilor, Andreea a dat de fel de fel de cazuri și întâmplări. Am rugat-o să-mi povestească dintre ele. „Acum circa 12 ani am primit o solicitare de la un centru pentru adulți cu nevoi speciale din Dumbrăveni. Aceasta a venit de la o beneficiară. Acea doamnă ne-a comunicat că aripa unde locuiește ea, împreună cu alți beneficiari, se va muta. Iar aceștia nu vor putea să-și ia cu ei animalele. Era greu de înțeles situația, așa că am mers acolo. Centrul respectiv arăta foarte rău, chiar necesita reconstruit, zic eu.
Acești oameni locuiau mai mulți într-o cameră, în condiții foarte sărăcăcioase, dar curate. Iar mulți dintre ei aveau niște căței de talie mică sau câte o pisică ce se aciuiase pe acolo. Nu aveau familie, nu aveau pe nimeni în afară de animalele lor. Gândește-te la un om care nu are pe nimeni, toată viața lui se desfășoară într-o camera mică, și singura lui alinare este un cățel sau un pisoi. Animalele erau foarte curate, mare parte dintre acestea aveau carnete de sănătate, erau vaccinate. Au venit la mine și m-au rugat să le iau. Am rămas mută un timp! Mi s-a rupt sufletul de ei, și de animăluțe! Am reușit să luăm animalele și, până la urmă, să le găsim familii tuturor”, rememorează Andreea.
Nu contează educația formală, ci caracterul
Trag aer în piept. Cum să reacționez la o astfel de poveste? Nu pot să conștientizez cum unii oameni iubesc așa de mult animalele, iar alții le tratează ca pe niște obiecte. „Nu cred că este vorba despre educația formală, ci despre caracterul omului. Am intâlnit oameni de toate felurile, de la cei extraordinari, la cei care, deși au tot ce le trebuie, nu ar ajuta pe nimeni cu nimic. Noi încercăm să ajutăm cât de mult putem: dacă cineva merge la un cabinet veterinar din Sibiu și îi spune medicului că nu are bani să plătească intervenția care salvează viața animalului lui, medicul respectiv ne sună pe noi. Iar noi, în 99,9% din cazuri, ajutăm. Plus, avem campaniile de castrare. Cred că maximul de animale pe care le-am castrat au fost 2000 într-un an. Fără castrări, ne jucăm de-a adoptat și iubitul animalelor”, concluzionează președinta Animal Life.
Ieșim afară. Cățeii iar au tăbărât pe mine, mai puțin Siri, care stă tot în acea poziția ca atunci cand am intrat în curte. Mă uit atent la ea. Îmi răspunde la gest cu o privire inteligentă. Care este povestea ei? „Pe Siri a adus-o un turist elvețian care venise în România pentru un tur pe bicicletă, sau ceva de genul acesta. Undeva pe la Alba s-a oprit într-o benzinarie, unde a dat de mâncare câinilor de acolo. Siri era cea mai slabă dintre toți, iar el i-a dat de mâncare separat. Când a plecat mai departe, a observat că îl urmărește cățelușa. A început să pedaleze mai tare, ca să scape de ea, dar nu a reușit. Până la urmă au venit împreună până la Sibiu. A încercat să o ia în Elveția, dar nu a reușit, dar s-a bucurat când i-am promis că o iau eu și va rămâne la mine. Am mai ținut legatura cu el câțiva ani”, relatează Andreea.
Unii câini pleacă imediat, alții stau anii întregi în adăpost
Rămân fără cuvinte. Dar Andreea tot mai are ceva de spus: „Unii căței pleacă imediat ce se fac bine, alții așteaptă ani întregi. Gina, spre exemplu. Data nașterii estimată este de19 iunie 2017. Este talie mare, deparazitată, vaccinată și șterilizată. A fost gasită de o colegă în mijlocul drumului cu lanțul după ea și cu o rană adâncă la gât. Gina s-a salvat singură de la o viață în lanț și a știut în calea cui să apară. Cum era și normal, după trauma suferită, am câștigat încrederea ei treptat, pentru că inițial era foarte retrasă. Acum se bucură de mângâiere, plimbări lungi și alergare, joacă cu prietenii. Are nevoie de o familie răbdătoare și iubitoare, de spațiu de alergare, dar și de un colț cald într-un cămin primitor. Merge frumos în lesă, iar plimbarea cu mașina nu mai e o problemă pentru ea”.
Iar dacă doriți să ajutați Animal Life, cel mai simplu mod este să trimițeți un sms la 8845, cu textul „ANIMAL”, donând astfeli 10 lei pe lună pentru adapostul Animal Life.
Municipiul Oradea a găzduit Campionatul Național de Alergare pe Șosea 5 kilometri, destinat seniorilor și juniorilor U23 și respectiv U20.
Competiția este considerată ca fiind unul dintre cele mai importante evenimente sportive din România, pe un traseu omologat la nivel mondial de World Athletics.
Și nu a fost un simplu act de prezență, sportiva medieșeană confirmând încă o dată faptul că la nici 18 ani este o certitudine a atletismului național și internațional.
Alexandra Hudea a alergat cei 5 kilometri ai cursei în 17 minute, 41 de secunde și 79 de sutimi, timp care i-a adus titlul de campioană națională la juniori sub 20 de ani.
De asemenea sportiva pregătită de antrenorul Vasile Ibășfălean a obținut medalia de bronz la tineret U23.
Premierea a avut loc în Piața Unirii din Oradea, acolo unde Alexandra a primit oficial tricoul de campioană națională.
„O felicităm pe sportiva de aur a Mediașului și pe antrenorul ei pentru acest nou titlu obținut la Campionatul Național de Alergare pe Șosea 5 kilometri și-i dorim să obțină noi și noi rezultate de excepție pe plan național și internațional”, au transmis reprezentanții Liceului Teoretic „Axente Sever” Mediaș.
Ministerul Educației a mai debitat o găselniță, pentru elevii needucați: sala de detenție. Un concept „modern” introdus de anul acesta școlar, prin noul Statut al Elevului. Fiecare unitate de învățământ își va organiza spațiul și procedura de supraveghere a elevilor care deranjează la ore.
Modalitatea exactă de aplicare a acestei prevederi, în funcție de resursele existente, va fi inclus în regulamentul propriual fiecărei școli, potrivit aceluiași minister. Consiliul Național al Elevilor s-a ofticat, prin vocea vicepreședintei Rafaela Barac-Bologa, declarând că această decizie e exact opusul a ceea ce a gândit el, propunerea Consiliului fiind ca „această cameră să nu existe”.
Ligia Deca, ministreasa, ticsită de idei năstrușnice așa după cum o știm, s-a învârtoșat și i-a pus la colț pe împotrivitori, declarând solemn că aceste săli de detenție sunt absolut imperios necesare și, prin urmare, ele trebuie să existe în fiecare școală! Asta, după ce a rezolvat problemele manualelor insuficiente din mulțime de școli, a programelor școlare peste care nu s-a mai uitat nimeni uneori de decenii întregi (apropo, manualul de limba română pentru clasa a XII-a e tot cel din 2009!), a sălilor de clasă care, multe dintre ele, sunt de ani și ani ele în sine spații de detenție, a cadrelor didactice pentru care meditațiile sunt oportunitatea ideală de a condiționa promovarea anumitor elevi.
Și lista „realizărilor” miniștrilor care s-au perindat pe la Educație făcând tot felul de experimente neghioabe pe spinarea elevilor și părinților ar putea constitui ea însăși un manual.
Nu zic, sunt suficient de mulți copii care au la purtător un comportament neadecvat, stânjenitor pentru colegi, care deranjează ostentativ orele. Și care ar revendica merituos un loc de cinste într-o astfel de sală de detenție. Progenituri care sunt trimise de părinți la școală numai pentru a scăpa pentru câteva ceasuri de ele, a le încasa alocațiile și a se făloși nevoie mare că are „cochil cu școală”. Însă aici vorbim de un Minister, care taman, e și al Educației! Nu m-aș lega de metodă. Ci de implementarea ei.
Nicio școală nu știe încă despre cum va arăta acea sală de detenție, ce se va face în ea și, mai ales, cine va fi disponibil să presteze supravegherea „delicvenților”. Într-o vreme în care sălile de clasă disponibile orelor de curs chiar sunt o problemă pentru majoritatea școlilor (ceea ce duce în foarte multe situații la învățământul în două schimburi), iar cadrele didactice prinse în procesul de predare, nu știe nimeni unde va fi acea sală de detenție, cine va sta cu răzvrătiții sistemului și cu atât mai puțin care va fi finalitatea unui asemenea demers.
Nu e exclus ca unii dintre elevi să dezvolte chiar o adevărată slăbiciune pentru a da o oră de matematică, de pildă, pe una de relaxare într-o sală în care își ocupă timpul într-un mod mult mai plăcut pentru ei. Mă întreb cum vor rezolva această „directivă” școlile de țară, în care există maxim două-trei săli de clasă, cu o baie anexată prin fundul curții.
Dacă ar fi să vând un pont Ministerului Educației, și această problemă se poate rezolva în aceiași termeni de idei crețe. Un țarc bine stabilizat pe undeva prin zona adiacentă, împrejmuit abitir cu oarece sârmă ghimpată, ar fi de un real ajutor. Sau un post de poliție zonal, un buncăr, o cocină, o gură de canal primitoare și (parțial) dezafectată… Deci în mod cert, soluții s-ar găsi! Trebuie să existe doar puțină voință politică. Și pricepere managerială.
Una peste alta, o pot înțelege pe Ligia Deca. După cum istoria recentă (și nu chiar) a demonstrat, foarte mulți dintre politicieni s-ar fi încadrat, în vremuri școlare, la astfel de soluții educaționale. Unii dintre ei au avut parte de detenție după ce au intrat în politică, au ocupat funcții… Doar că acele situații i-au găsit cu totul nepregătiți. Altfel merge omul la pușcărie când a deprins experiența detenției încă din școală! Asta înseamnă să ai viziune și să privești în perspectivă lucrurile! Posteritatea (și partidul) îți vor fi recunoscători, Ligia Deca…
Evanghelia Duminicii a 20-a după Rusalii ne poartă în Nain. Altfel o cetate necunoscută, mai degrabă un sat, până în zilele noastre cunoscut numai pentru momentul pe care-l prezintă Evanghelia (Luca 7. 11-16). Un sat la marginea lumii și a interesului celor care ar putea scrie istorie.
Situat în Valea Esdrelonului, satul a fost identificat mai degrabă cu Synem, azi Sunem. O vale a rodirii – de unde numele ajuns la noi de campus maximus –, dar și a războiului. O vale legată de istoriile lui Iosua, Barac, Ghedeon, Solomon ori Iosia, dar și de viața curajoasei Deborah, care nu era născută prea departe. Aproape, veghind la ceea ce antichitatea numea Via Maris – drum întins până departe în Orientul cel plin de mistere –, se aflau cetăți mult mai importante: Meghido, Taanak ori Afula fiind doar trei dintre ele. Cert este că Nainul își merita numele, căci NA’IM însemna, după specialiști: plăcut, grațios ori gingaș.
Aici, în spațiul Nainul, ne întâlnim cu sensibilitatea Mântuitorului. Cu gingășia Lui de Atotputernic, de-mi este îngăduit, cu semnificativa Sa aplecare către fragilitatea firii umane. Fiul unic al unei femei văduve era scos pe poarta cetății – mai precis, pe ulița centrală a micuței așezări ce nu va fi avut ziduri niciodată – spre a fi îngropat.
Domnul vede durerea femeii și efortul comunității de a-i mângâia pierderea. Căci mulțime mare din cetate o însoțea (Luca 7. 12). După rânduiala vremii, e posibil să nu fi trecut nici 24 de ore de la moartea copilului femeii, iar Părinții Bisericii insistă să pună momentul pe seama unei Joi, spre înserat, tocmai pentru a sublinia o iconologie egală prin istorie cu moartea și îngroparea Domnului.
Cu alte cuvinte, Hristos S-a văzut pe Sine în tânăr. Căruia îi dă o poruncă inedită, cum nu mai fusese dată vreodată vreunui om mort: „Tinere, ție își zic, scoală-te!” (Luca 7. 14). Și acesta se supune. Învie. Dar anterior poruncii acesteia dă o altă poruncă, plină de înțelegere și empatie cu femeia care nu mai avea pe nimeni: „Nu plânge!” (Luca 7. 13).
Personal, cred că oprirea din hohotirea deznădejdii a făcut pe Domnul să îngăduie învierea fiului ei. O femeie care, în pragul disperării, primește poruncă să își țină plânsul, face pe Domnul să-i redea fiul și zâmbetul. Pe câtă tristețe spre mormânt, atât de mare bucuria la revenirea spre casă. Căci mamei, care cine știe cum se învinovățea de moartea pruncului său, Hristos îi încredințează fiul înviat. Știa El că aceasta era o profeție. Să luăm aminte!
Un biciclist a fost rănit extrem de grav, sâmbătă seara, în urma unui eveniment rutier produs în Piața Unirii din municipiu.
Din primele verificări efectuate, polițiștii rutieri au stabilit faptul că șoferul unui autoturism, un sibian, în vârstă de 44 ani, în împrejurări ce urmează a fi stabilite, a acroșat un biciclist, cetățean străin, în vârstă de 73 de ani.
Curtea Constituțională a României a respins, sâmbătă seara, candidatura Dianei Şoşoacă la alegerile prezidenţiale.
Judecătorii CCR au admis în şedinţa de sâmbătă contestațiile împotriva candidaturii Dianei Șoșoacă la prezidențiale, potrivit unui comunicat de presă.
Diana Şoşoacă avea două contestaţii pentru candidatura sa. Votul judecătorilor a fost de 5-2 pentru anularea deciziei BEC care admitea candidatura Dianei Șoșoacă.
Decizia CCR este definitivă, în acest moment Diana Șoșoacă fiind exclusă din cursa prezidențială.
Potrivit surselor Antena 3 CNN, motivele invocate de judecătorii CCR ar fi fost atac la siguranța națională și la adresa statului român și comportamentul Dianei Șoșoacă care ar încălca Constituția.
Comunicatul CCR
În ședința din data de 5 octombrie 2024, Curtea Constituțională, în cadrul atribuției privind respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României, a luat în dezbatere șapte contestații împotriva înregistrării unor candidaturi la alegerile pentru Președintele României din anul 2024.
I. În urma deliberărilor, Curtea Constituţională:
Cu majoritate de voturi,
A admis contestațiile formulate de doamna Amalia Bellantoni și domnul Mihai Gheorghe Ursa şi a anulat Decizia Biroului Electoral Central nr.18/D din 3 octombrie 2024 privind înregistrarea candidaturii și a semnului electoral ale doamnei Diana Iovanovici-Șoșoacă la alegerile pentru Președintele României din anul 2024.
Cu unanimitate de voturi,
A respins contestația formulată de doamna Șerban Sanda Puica privind înregistrarea candidaturii și a semnului electoral ale domnului Nicolae-Ionel Ciucă la alegerile pentru Președintele României din anul 2024;
A respins contestația formulată de domnul Ioan Todiroae împotriva înregistrării candidaturii domnului Kelemen Hunor la alegerile pentru Președintele României din anul 2024.
A respins contestația formulată de domnul Ioan Todiroae împotriva respingerii înregistrării candidaturii independente a domnului Miron Cozma la alegerile pentru Președintele României din anul 2024.
Hotărârile sunt definitive şi se comunică Biroului Electoral Central.
Argumentele reținute în motivarea soluțiilor pronunțate de Plenul Curții Constituționale vor fi prezentate în cuprinsul hotărârilor, care se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.
II. În aceeași ședință, Curtea, având în vedere necesitatea unei documentări suplimentare, a amânat pentru data de 5 octombrie 2024, ora 21:00, dezbaterea contestației împotriva înregistrării candidaturii domnului Mircea – Dan Geoană la alegerile pentru Președintele României din anul 2024, contestație formulată de domnul Talpoș Ioan.
III. Totodată, Curtea a amânat pentru data de 5 octombrie 2024, ora 21:00 contestația formulată împotriva înregistrării candidaturii domnului Ludovic Orban la alegerile pentru Președintele României din anul 2024, contestație formulată de domnul Stan Valerian.
Ce a spus Diana Șoșoacă
„Nici măcar nu am fost citată. Este imposibil așa ceva. Nu știu nici măcar cum arată citația, ceea ce înseamnă că s-au încălcat grav toate drepturile procesuale. Solicit românilor să ieșiți în stradă! Așa ceva este inacceptabil. Singurul naționalist care putea să câștige aceste alegeri.”, a declarat Șoșoacă, într-o transmisiune live pe Facebook.
