Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) a informat, marţi, că, în perioada 23 – 29 septembrie, au fost înregistrate 2.026 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, în scădere cu 10% faţă de săptămâna precedentă.
Potrivit INSP, 658 dintre cazurile noi sunt la pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.
În perioada 23 – 29 septembrie, au fost raportate 17 decese la persoane cu COVID-19, dintre care trei au survenit în urmă cu mai mult de o săptămână, toate persoanele având comorbidităţi.
Începând cu data de azi, 1 octombrie, sistemul de monitorizare electronică se aplică și în cadrul procedurilor de control judiciar, control judiciar sub cauțiune și arest la domiciliu, dar și în cauzele în care organele judiciare vor dispune obligația de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere în sarcina inculpatului cercetat penal.
La nivelul I.P.J. Sibiu, în prezent sunt în lucru aproximativ 100 de cazuri de măsuri preventive în care instanța sau unitățile de parchet au stabilit limite teritoriale.
După introducerea în sistem a semnalării, organul de supraveghere, precum și organul judiciar care a impus obligația de a purta un dispozitiv electronic de supraveghere va avea acces, în anumite condiții stabilite de lege, la datele de localizare ale celui care poartă dispozitivul electronic, în scopul verificării respectării obligațiilor ce revin persoanei supravegheate.
Utilizarea sistemelor electronice permite o creștere a gradului de asigurare a măsurilor de protecție a drepturilor persoanelor protejate, dar nu reprezintă o măsură de constrângere, ci o metodă de monitorizare/supraveghere, care permite urmărirea modului de respectare a măsurilor dispuse în cadrul unor proceduri judiciare.
În județul Sibiu, sistemul informatic de monitorizare electronică a devenit operațional începând cu data de 1 ianuarie 2024.
„În primele 8 luni ale acestui an, polițiștii sibieni au emis 185 de ordine de protecție provizorii, 75 dintre acestea fiind transformate în ordine de protecție de instanțele de judecată.
În aceeași perioadă, polițiștii au intervenit la 2.205 cazuri de violență domestică, dintre care 882 în mediul urban și 1.323 în mediul rural.
Au fost înregistrate creșteri, comparativ cu perioada similară din anul 2023, pentru loviri sau alte violențe (de la 296 la 297 de fapte), amenințare (de la 47 la 72 de fapte) și nerespectarea ordinelor de protecție (de la 64 la 75 de fapte).
Cea mai mare pondere în cadrul infracțiunilor o au „lovirea sau alte violențe” – 51% (297 de fapte) și ,,amenințarea” – 12% (72 de fapte), acestea împreună reprezentând peste 63% din total.
După locul comiterii, 352 de infracțiuni au fost comise în mediul urban, 234 în mediul rural, 428 la domiciliu și 158 în spațiul public.
În primele 8 luni ale anului 2024, s-a înregistrat o creștere atât a numărului autorilor (595) care comit astfel de fapte, cât și a victimelor acestora (625).
În aceeași perioadă, instanțele judecătorești au emis 148 de ordine de protecție, 75 fiind provenite din ordine de protecție provizorii.
Referitor la nerespectarea ordinului de protecție, au fost sesizate 58 de infracțiuni.
Din totalul ordinelor de protecție provizorii emise, 177 au fost confirmate de unitățile de parchet (96%).
Referitor la nerespectarea ordinului de protecție provizoriu, au fost sesizate 17 infracțiuni, dintre care 11 în mediul urban și 6 în mediul în rural.
În primele 8 luni ale anului 2024, la nivelul Sibiu, au fost emise 333 de instrumente de protecție pentru victimele violenței domestice, dintre care 185 de ordine de protecție provizorii și 148 de ordine de protecție (emise de instanțele judecătorești).
În 46 de situații, a fost pusă în aplicare măsura de „obligare a agresorului de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere”, reprezentând aproximativ 14% din totalul ordinelor de protecție provizorii emise și ordinelor de protecție emise de instanțele judecătorești.
În ceea ce privește infracțiunile constatate, au fost înregistrate în total 8 infracțiuni, dintre care 2 de distrugere, 5 pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a ordinului de protecție și 1 pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a ordinului de protecție provizoriu.
Pentru 8 dintre persoanele cercetate pentru aceste infracțiuni, au fost dispuse măsuri preventive: 8 rețineri, 3 arestări preventive și 5 măsuri de control judiciar.
Polițiștii emit ordine de protecție provizorii, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, când constată că există un risc iminent ca viața, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie puse în pericol printr-un act de violență domestică”, a transmis IPJ Sibiu prin intermediul unui comunicat de presă.
Noua lege a pensiilor aduce o serie de facilități în cazul femeilor, care se pot pensiona mult mai devreme decât bărbații.
Pentru a putea beneficia de aceste reduceri, femeile trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele cerințe: să aibă un stagiu complet de cotizare de 35 de ani și să fi născut și crescut copii până la vârsta de 16 ani sau să fi adoptat copii și să-i fi crescut timp de cel puțin 13 ani.
Noua reglementare permite o reducere de 6 luni pentru fiecare copil, dar nu mai mult de 3 ani în total.
Astfel, femeile pot obține o reducere a vârstei de pensionare de până la 11 ani, cumulând reducerea pentru nașteri sau adopții cu alte condiții speciale sau deosebite de muncă, scrie site-ul tvrinfo.ro.
Pentru a beneficia de aceste reduceri, femeile trebuie să depună un dosar de pensionare care să conțină următoarele documente:
Certificatul de naștere al copiilor sau hotărârea judecătorească de adopție, în copie.
O declarație pe propria răspundere prin care să ateste că au născut și crescut copii până la vârsta de 16 ani sau au adoptat și crescut copii timp de cel puțin 13 ani.
Potrivit adevărul.ro, femeile care sunt deja în plată cu drepturi de pensie de invaliditate sau pensie anticipată și care îndeplinesc condițiile pentru a trece la pensia pentru limită de vârstă, conform Legii nr. 360/2023, vor beneficia de această trecere automat, fără a fi necesară o nouă cerere.
Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a anunțat că, odată cu intrarea în vigoare a noii legi pe 1 septembrie 2024, pensiile anticipate și pensiile anticipate parțiale stabilite conform legislației anterioare vor fi reglementate conform noilor dispoziții legale.
Această inițiativă este un pas important în sprijinul femeilor din România, oferindu-le o opțiune mai flexibilă în gestionarea carierei și a responsabilităților familiale.
La sfârșitul lunii august 2024, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Sibiu erau înregistrați 5.058 șomeri (din care 2.430 femei), rata șomajului fiind de 2,56%, mai mică cu 0,04 puncte procentuale decât valoarea înregistrată în luna iulie 2024.
În ceea ce privește mediul de rezidență, 3.686 șomeri provin din mediul rural și 1372 sunt din mediul urban.
Șomerii cu studii primare sau fără studii (49,20%) au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Sibiu, urmat de cei cu studii gimnaziale (22,85%), (11,38%) cu studii profesionale, (11,13%) cu studii liceale şi postliceale iar cei cu studii superioare sunt 5,41% din totalul șomerilor înregistrați.
Structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 880 persoane foarte greu ocupabile, 2.182 greu ocupabile, 1.842 mediu ocupabile, iar 154 sunt persoane ușor ocupabile.
Încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Sibiu.
Duminică, 6 octombrie a.c., la Cisnădie, are loc cea de-a IV-a ediție a festivalului „Poveste de toamnă”. Evenimentul, organizat de Casa de Cultură Cisnădie având coorganizatori compania Euchner și Asociația Produs în Sibiu, are loc în Parcul La Scăldători, între orele 10-20.
O locație nouă dar foarte, foarte primitoare
Pe lângă momentele artistice, cu interpreți consacrați, recitalurile copiilor de la Casa de Cultură Cisnădie, Dans sportiv de la Facultatea de Științe ULBS, Clubul copiilor și ateliere interactive pentru copii, concursuri, ediția din acest an adună laolaltă și producătorii locali, pentru ca toți cei prezenți să poată simți energia momentului și degusta bunătățile tradiționale.
Este o bucurie a toamnei, a recoltei, în care arta spectacolului și belșugul toamnei să fie prezente în același loc. Poveste de toamnă este un festival pentru comunitatea cisnădiană și nu numai. Vă așteptăm
Marius Tuta, manager Casa de Cultura Cisnadie
Imagine de la ediția de anul trecut. Piața se află în reconstrucție, anul acesta
Târg de poveste Produs în Sibiu
Prin parteneriatul cu Asociația „Produs în Sibiu”, „Târgul Produs în Sibiu” aduce și în acest an aroma produselor locale și a meșteșugurilor tradiționale, de unde pot fi achiziționate cele mai gustoase și sănătoase bucate, pregătite după rețete din bătrâni și cu priceperea moștenită de către cei de azi.
Târgul de Poveste Produs în Sibiu vine și în acest an la Cisnădie cu o gamă largă de produse ale producătorilor locali, care se întrec în a-și prezenta spre degustare cele mai gustoase bucate tradiționale
Lucian Vlad, coordonatorul campaniei Produs în Sibiu
Cu produsele locale
„Cei care vor ajunge duminică la Povestea de toamnă au prilejul nu doar de a își surprinde pe cei dragi cu specificul gastronomiei locale achiziționând aceste produse, dar pot contribui, în acest fel, la susținerea comunității, pentru un viitor sănătos și o moștenire durabilă peste timp. Nu va lipsi, de asemenea, nici componenta nonfood, partenerii noștri pregătind și în acest sens nenumărate surprize”, a spus Lucian Vlad, coordonatorul campaniei „Produs în Sibiu”.
Un Festival pentru comunitate și nu numai
Și pentru cei mici, „Povestea de toamnă”, prin Sibiu Junior, vine cu o serie de ateliere creative și antrenante, pentru toate categoriile de vârstă.
Este un eveniment pe care îl așteptăm cu drag! Nu numai pentru mine este asa, ci si pentru intreaga echipa Euchner: anul acesta s-au înscris 23 de colegi ca si voluntari pentru eveniment.
Axente Neagu, director general Euchner
”Ne bucura faptul ca am putut, începând cu a doua ediție a evenimentului, sa fim coorganizatori si sa aducem plusvaloare evenimentului. Inca din primul an de participare am organizat un concurs de desene pentru copii din Cisnadie si nu numai, desene care au fost expuse in cadrul evenimentului. De asemenea am ajutat la organizarea zonei de ateliere pentru copii. Să nu uitam ca echipa noastra s-a specializat in realizarea decorurilor de toamna pentru eveniment. Noi folosim acest eveniment ca si ocazie de a sărbătorii împreună cu toți colegii: fiecare coleg primește bonuri valorice pentru târgul de produse locale precum si pentru mâncare. Cred ca deja Poveste de Toamna și-a câștigat un loc sigur in agenda culturala a orașului Cisnadie si va fi organizat in fiecare an! – Axente Neagu, director general Euchner
Programul va debuta cu o slujbă religioasă de binecuvântare a roadelor, în Biserica Evanghelică, începând cu ora 10.00.
În fiecare an, în prima duminică din octombrie, sărbătorim printr-o slujbă festivă Ziua Recunoștinței și îi mulțumim lui Dumnezeu pentru roadele pământului, dar și pentru tot ceea ce îmbogățește și înfrumusețează viața noastră.
László-Zorán Kézdi Preot Biserica EvanghelicăCisnadie
Ca Biserică Evanghelică, ne bucurăm și în acest an să începem evenimentul „Poveste de toamnă” la noi, ne spune Preot Paroh László-Zorán Kézdi Biserica Evanghelică Cisnadie.
Mici producători locali
Programul Evenimentului
10.00-11.00: Slujbă (Biserica Evanghelică)
12.00 – Deschiderea Târgului de Poveste „Produs în Sibiu”
12.00 – 20.00 – Ateliere creative pentru copii – Sibiu Junior
14.00-18.00 – Recitaluri ale unităților de învățământ din Cisnădie și ale cursanților case de Cultură Cisnădie
15.00 – 18:00 – Face painting cu Mihaela Grigoraș
15.00 – Concert live Costi Mihai – Music Trainer
16.00 – Ansamblul folcloric de dansuri populare „Valea Târnavelor”
16.30 – Spectacol de muzică populară Selena Guller
17.00 – Premiere concurs de desene, organizat de Euchner Cisnădie
17.20 – Dans sportiv și Hip Hop – Facultatea de Știinte Departamentul de Educație Fizică și Sport – ULBS
17.30 – Dance Art Fusion Clubul Copiilor Cisnădie
18.00 – Concert extraordinar – Robert Târnăveanu
19.00 – Concert extraordinar – Geo Dasilva
Pe tot parcursul desfășurării evenimentului, Zona Food își așteaptă doritorii cu preparate la grătar, pizza, burger, desert și băuturi.
Adresa evenimentului Cisnădie, Strada Băilor – Parc La Scăldători
Ultima etapă a Campionatului Național de Karting s-a desfășurat weekendul trecut pe circuitul AMC Kart din București, oferind o cursă plină de tensiune și neprevăzut. Între calculele strategice, emoțiile intense și alertele de vreme rea, etapa a fost una memorabilă atât pentru participanți, cât și pentru spectatori.
La clasa Senior Rotax, unde concurează sibianul Alexandru Wolter, lupta pentru titlu s-a dus până în ultimele secunde ale cursei. Sâmbătă, Alexandru a reușit să obțină pole position pentru prima manșă calificativă, însă a fost nevoit să abandoneze de pe primul loc, din cauza unor probleme tehnice, deși era cel mai rapid în cursă. Acest abandon neașteptat l-a forțat să înceapă o cursă contra cronometru pentru a recupera punctele pierdute. În a doua manșă calificativă, însă, a revenit în forță și a câștigat, fiind pilotul cu cel mai rapid timp din manșă.
Duminică, amenințarea furtunii a impus modificarea programului cursei, dar echipa Țuțuian Racing a fost pregătită pentru două finale pline de provocări. În prima finală, Alexandru a plecat de pe locul 11, dar, cu o determinare incredibilă, în turul 11 a preluat conducerea și a câștigat cursa. Totuși, o penalizare l-a retrogradat pe locul 3.
În a doua finală, ghinionul a lovit din nou: kartul său nu a pornit din pregrilă. În ciuda acestui incident, Alexandru a reușit să-și pună în funcțiune kartul după ce plutonul ajunsese aproape la jumătatea circuitului și a pornit într-o cursă spectaculoasă de recuperare. La final, a terminat pe locul 13, depășind 17 piloți în 20 de ture și având cel mai bun timp din manșă.
După această etapă, se poate spune că pilotul sibian Alexandru Wolter a fost tot timpul cel mai rapid pilot în toate manșele de concurs și calificări la clasa Senior Rotax, impunând un ritm imbatabil. Alexandru Wolter este câștigătorul ticketului pentru finala mondială Rotax, cea mai importantă competiție pentru el, un rezultat impresionant după un weekend și un sezon plin de provocări.
A fost una dintre cele mai emoționante etape.
a declarat Alexandru Wolter.
„A fost una dintre cele mai emoționante etape. Antrenorul meu, Cătălin Țuțuian, mi-a adus combinezonul lui de campion. În momentul în care l-am pus pe mine, am simțit că îmi aparține și, totodată, am simțit toată responsabilitatea unui campion: aceea de a câștiga pe pistă, de a fi fair-play și de a avea mereu un ritm de cursă și un timp de neînvins”, a declarat Alexandru Wolter.
Un avion de supraveghere AWACS al NATO efectuează „zboruri suplimentare” deasupra României, ca răspuns la recentele incursiuni ale dronelor rusești pe teritoriul țării, potrivit biziday.ro.
Aceste zboruri, care au început pe 29 septembrie, sunt realizate în colaborare cu autoritățile militare române și au scopul de a întări capacitatea de monitorizare și reacție a României în contextul activității aeriene crescute la granițele sale.
Zborurile AWACS sunt considerate măsuri defensive legitime și vor fi limitate la teritoriul statelor membre NATO, operând din baze militare din Grecia și Germania.
Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) atrage atenția că aproximativ una din zece femei poate dezvolta o depresie severă și prelungită după naștere, iar una din o mie poate suferi de depresie postpartum.
Conform estimărilor, aproape 50% dintre mamele care suferă de depresie postpartum nu sunt diagnosticate de un profesionist din domeniul sănătății. În unele cazuri, riscul poate atinge un vârf la 4 ani după naștere, subliniind necesitatea monitorizării îndelungate a mamelor, potrivit medichub.ro.
Un studiu global din 2021 a indicat că 17,22% din femeile care au născut au experimentat depresie postpartum, iar în timpul pandemiei COVID-19, prevalența a crescut la 34%. În România, un studiu realizat în 2020-2021 a arătat o prevalență de 18,8% a depresiei postpartum.
„Săptămâna conștientizării depresiei postpartum” a fost instituită în România din acest an, cu scopul de a preveni, identifica și gestiona tulburările de sănătate mintală perinatală și postnatală.
Programul „Ora de sport, la înot” a debutat pentru elevii de gimnaziu din Sibiu. În cadrul acestui proiect, elevii își vor desfășura o parte din orele de educație fizică la piscina complexului sportiv, dotat cu facilități moderne.
În prima zi, aproximativ 350 de elevi de la Școala „Nicolae Iorga” au participat la program, beneficiind de transport organizat până la Aria Aqua Park și înapoi la școală. Orele de înot au decurs fără probleme, iar elevii s-au declarat încântați de oportunitatea de a face mișcare într-un mediu diferit și bine echipat.
Pentru cei care nu au dorit să participe la înot, Aria a pus la dispoziție săli de fitness, iar elevii scutiți de la orele de sport au avut opțiunea de a-și petrece timpul în săli dedicate temelor sau jucând șah.
Programul continuă cu susținerea unităților de învățământ, Aria Aqua Park și societatea Tursib, sub coordonarea Primăriei Sibiu.
Consiliul Județean Sibiu a semnat o parte din contractele pentru achiziționarea de echipamente și aparatură în vederea dotării Secției ATI pentru Nou-Născuți din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu.
Achiziția a fost posibilă datorită fondurilor europene obținute pentru proiectul ”Investiții în secția de terapie intensivă pentru nou- născuții din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Valoarea totală a acestuia este de peste 14 milioane de lei.
Achiziția a fost împărțită în zece loturi, opt dintre acestea fiind deja atribuite către asocieri de firme și operatori economici individuali.
Valoarea celor opt contracte se ridică la suma de 9.493.871,6 lei fără TVA, iar livrarea echipamentelor se va realiza în termen de patru luni.
Datorită acestui proiect, la Sibiu va funcționa a doua bancă de lapte matern din România, care va permite ca micuții internați să poată fi hrăniți cu lapte de mamă.
De asemenea, vor fi înlocuite în totalitate echipamentele ce deservesc 5 paturi din cele 10 existente și se vor achiziționa două paturi noi.
În plus, secția va fi dotată cu echipamente de screening care permit identificarea afecțiunilor cardiologice, oftalmologice sau a malformațiilor, cu mese de resuscitare, aparate de susținere a respirației, echipamente de intervenție în caz de asfixie și hipotermie.
„Echipamentele și aparatura achiziționată constau în:
-monitoare și dispozitive de administrare a medicației în terapia intensivă neonatală. Valoare contract: 2.610.000 lei fără TVA, livrate de Asocierea Abb Neopuls SRL, ROMBIOMEDICA SRL și FRESENIUS KABI ROMÂNIA SRL;
-echipamente și dispozitive pentru desfășurarea activităților de îngrijire a nou-născutului din terapia intensivă neonatală. Valoare contract 1.834.045 lei fără TVA, livrate de Asocierea DUTCHMED SRL și ABB NEOPULS SRL;
-echipamente pentru diagnostic și instruire pentru diagnosticul nou-născuților din terapia intensivă neonatală. Valoare contract: 1.409.441,12 lei fără TVA, livrate de Asocierea Abb Neopuls SRL și MEDIST IMAGING &POC;
-echipamente pentru dotarea bucătăriei dietetice în vederea îmbunătățirii și creșterii siguranței alimentației nou-născuților din terapia intensivă neonatal.Valoare contract: 422.000 lei fără TVA, livrate de Asocierea NICONSULTING TEHNICS SRL și MEDICARE GREEN SRL;
-echipamente pentru diagnosticul și tratamentul retinopatiei de prematuritate.Valoarea contract: 749.010 lei fără TVA, livrate de SPECTRA VISION SRL;
-mobilier pentru centrul de instruire. Valoare contract: 51.000 lei fără TVA, livrat de OVAVINCI SRL;
-manechine și simulatoare pentru proceduri invazive și naștere. Valoare contract: 645.048,48 lei fără TVA, livrate de MEDIMPACT SRL;
-manechine și simulatoare pentru resuscitare și urgențe neonatale, proceduri complexe în terapia intensivă neonatal și ecografie fetală pentru diagnosticul prenatal al malformațiilor congenitale. Valoare contract: 1.773.327 lei fără TVA”, livrate de MEIDCAL SIMULATOR PROJECTS SRL;
Pentru cele două loturi neatribuite, CJ Sibiu a reluat licitația în 3 septembrie, termenul limită de depunere a ofertelor fiind 11 octombrie 2024″, a transmis Consiliul Județean Sibiu într-un comunicat de presă.
România îndeplineşte formal toate condiţiile tehnice pentru a face parte din programul Visa Waiver, a anunţat marţi ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, Andrei Muraru, într-o declaraţie pe Facebook.
„Ieri (luni – n.r.) s-a încheiat anul fiscal în Statele Unite, iar ultima condiţie pe care România o mai avea de îndeplinit a fost satisfăcută.
Sigur, aşteptăm o confirmare de la partenerii americani în perioada următoare, dar evaluarea noastră, bazându-ne pe numărul de aplicaţii pentru vize din acest an, precum şi pe trendul puternic descrescător din ultimii ani, este că Romania a coborât sub procentul de 3% al ratei de respingere”, a transmis Muraru.
Potrivit ambasadorului, „primii români vor putea călători fără vize în Statele Unite, probabil, în prima parte a anului viitor”.
„A călători fără vize în America nu este doar un statut privilegiat acordat unei ţări.
Vor exista beneficii importante pentru noi. Călătorind mai uşor, românii vor construi mai multe punţi şi vor putea impulsiona astfel comerţul sau investiţiile.
De asemenea, ne aşteptăm să avem curând mai multe curse aeriene directe între România şi America”, a adăugat diplomatul român.
„Alianţa cu Statele Unite nu va fi niciodată perfectă, dar generaţie după generaţie a arătat că prietenia noastră poate fi întotdeauna desăvârşită”, a mai subliniat el.
Vom avea parte de temperaturi mai ridicate decât cele normale, până pe 28 octombrie, potrivit prognozei ANM transmisă marți.
Săptămâna 30.09.2024 – 07.10.2024
Valorile termice vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile sudice, iar în rest se vor situa în general în jurul celor normale pentru acest interval.
Cu excepția regiunilor sudice, unde regimul pluviometric va fi local deficitar, cantitățile de precipitații vor fi excedentare, mai ales în sud-vestul și în extremitatea de sud-est a țării.
Săptămâna 07.10.2024 – 14.10.2024
Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, pe întreg teritoriul României.
Regimul pluviometric se va situa în general în jurul celui normal pentru acest interval, cu posibilitatea unui ușor excedent în extremitatea de nord-vest a țării.
Săptămâna 14.10.2024 – 21.10.2024
Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile.
Cantitățile de precipitații vor fi ușor excedentare în regiunile nord-vestice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval.
Săptămâna 21.10.2024 – 28.10.2024
Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile sudice.
Regimul pluviometric estimat pentru această perioadă va fi ușor excedentar în cea mai mare parte a țării.