Acasă Blog Pagina 1280

FOTO: Salvatorii sibieni, în sprijinul sinistraților din județul Galați. Imagini din localitatea Costache Negri

Acțiunile pompierilor sibieni continuă în județul Galați, grav afectat de inundațiile din urmă cu aproximativ o săptămână.

Pompierii sibieni intervin pentru curățarea gospodăriilor sau îndepărtarea aluviunilor.

„Pentru pompierii sibieni plecați în misiune în județul Galați, ziua de astăzi a început devreme și a fost una foarte intensă!

Din dorința de a ajuta comunitățile afectate în urma inundațiilor, cei 30 de pompieri sibieni au acționat astăzi în localitatea Costache Negri din județul Galați.

Imaginile vorbesc de la sine, iar misiunea pompierilor sibieni va continua!

Ne bucurăm că împreună putem ajuta oameni care au atât de multă nevoie de ajutorul nostru”, a transmis ISU Sibiu pe Facebook.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Derby-ul interjudețean al Ardealului: FC Hermannstadt – CFR Cluj


Suporterii sibieni și FC Hermannstadt au parte, sâmbătă, de la 18.30, de o nouă și majoră provocare pe Noul Municipal sibian. Echipa sibiană va întâlni cea mai valoroasă echipă din ultimul deceniu al fotbalului românesc, în speță CFR Cluj, care a cucerit nu mai puțin de 5 titluri de campioană națională în acest interval. Totodată, este vorba despre derby-ul interjudețean al Ardealului, adică între județele Sibiu și Cluj. Vom asista, totodată, la un nou episod al duelurile fotbalistice între echipele de primă ligă dintre județele Sibiu și Cluj de-a lungul istoriei, adică se continuă rivalitate existentă de-a lungul timpului între Societatea de Gimnastică, NSE, Șoimii, Inter, Gaz Metan Mediaș, FC Voința și FC Hermannstadt, de partea județului Sibiu, și a echipele Ferar, CFR și Universitatea Cluj, de partea cealaltă.

O rivalitate de tradiție în fotbalul din Ardeal, ce durează de mai bine de un secol de existență

O parte cei mai valoroși fotbaliștii sibieni au evoluat de-a lungul timpului pentru echipa istorică și fanion a Ardealului, Universitatea Cluj, ce-i drept detronată în ultimele două decenii de actuala formație antrenată de Dan Petrescu. Fără să mai punem la socoteală și unele transferuri către Cluj, care de-a lungul timpului i-au supărat pe microbiștii sibieni. Cum au fost în trecut transferurile lui Ovidiu Maier, Marius Predatu, Zoltan Ritli sau Gabriel Debeliuh. 

Miza partidei de sâmbătă este una mai specială pentru sibieni. Ultima partidă, desfășurată la Cluj, a avut o încărcătură deosebită, deoarece a fost ultima partidă înainte de începerea play-off ediției trecute, unde sibieni trăgeau mari speranțe la calificarea în această fază. Dacă FC Hermannstadt câștiga, prin jocul rezultatelor, lăsa Farul Constanța, a lui Gheorghe Hagi, în afara play-off-ului și urcam noi între primele șase. Dar noi am pierdut cu 1-0 și visul sibienilor s-a spulberat.

Totodată, sâmbătă se întâlnesc cei mai longevivi antrenori din Liga 1, Marius Măldărășanu pentru FCH, și Dan Petrescu, principalul CFR-ului, club căruia i-a adus 4 campionate și jumătate în mandatele sale.

Echipa lui Măldărășanu are doar două victorii în 13 meciuri directe cu ceferiștii clujeni. FCH se află într-o formă excelentă, după începutul slab de campionat. Are 3 victorii din ultimele 4 partide jucate. Sibienii speră să obțină a treia victorie din 14 meciuri. În palmaresul nostru cu CFR, figurează o victorie acasă și una în deplasare. Ce e mai important este faptul că sibienii vin după victoria cu FCSB, 2-0, de acasă, victorie care a dat semnalul revenirii echipei lui Măldărășanu, amenințat chiar cu demiterea, după forma precară a echipei din primele etape.           

FC Hermannstadt – CFR a avut și o încărcătură istorică în ultimul deceniu. A fost primul meci în nocturnă pe Municipalul sibian, cele două formații întâlnindu-se chiar în 1 decembrie 2019, de Ziua Națională, scor final 1-1. Municipalul sibian, aflat în plină demolare, mai avea tribuna oficială și peluza dinspre Parcul Sub Arini, iar instalația de nocturnă era una mobilă, amenajată temporar.

Acum, relația dintre cele două echipe este una specială și benefică, mai ales pentru patronii echipei sibiene. În ultimii ani, mulți jucători au venit, la Sibiu, în împrumut de la CFR Cluj. Printre aceștia se numără atacantul Daniel Paraschiv, transferat la Real Oviedo pentru 800.000 de euro, în vară, de la FCH. În plus, Iuliu Mureșan, cel mai bine impus președinte din istorie al CFR-ului, a fost pentru o perioadă și președintele clubului sibian, însă, din păcate, noi, sibienii, ne-am mulțumit doar cu implicarea acestuia, în salvarea de la retrogradare a echipei în primele sezoane în Liga 1.

Meciuri directe (13 partide): FC Hermannstadt – CFR 1907 Cluj

8.03.24: Liga 1 CFR Cluj FC Hermannstadt 1 – 0

6.11.23: Liga 1 FC Hermannstadt CFR Cluj 1 – 0

13.08.23: Meci amical CFR Cluj FC Hermannstadt 3 – 2

27.03.23: Meci amical CFR Cluj – FC Hermannstadt 1 – 1

20.12.22: Liga 1 CFR Cluj –  FC Hermannstadt 0 – 1

30.11.22: Liga 1 FC Hermannstadt – CFR Cluj 2 – 3

25.01.21: Liga 1 FC Hermannstadt – CFR Cluj 1 – 3

13.09.20: Liga 1 CFR Cluj FC Hermannstadt 1 – 0

06.06.20: Meci amical CFR Cluj FC Hermannstadt 2 – 1

01.12.19: Liga 1 FC Hermannstadt – CFR Cluj 1 – 1

10.08.19: Liga 1 CFR Cluj FC Hermannstadt 3 – 0

02.02.19: Liga 1 CFR Cluj – FC Hermannstadt 1 – 1

22.09.18: Liga 1 FC Hermannstadt – CFR Cluj 0 – 1 

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Restricții de circulație prelungite pe strada Gării din Mediaș

Restricțiile și lucrările de pe strada Gării din municipiul Mediaș se prelungesc până în data de 25 septembrie.

„Din motive tehnice, cauzate de condițiile meteo din utlimele zile – care au creat dificultăți la înaintarea frontului de lucru, lucrările de reabilitare a rețelei de apă și canalizare demarate în Mediaș, pe strada Gării (intersecție Șoseaua Sibiului – str. Rora Mare) și restricțiile de circulație în zonă se prelungesc până în data de 25 septembrie 2024, inclusiv.

Ne cerem scuze pentru disconfort și vă mulțumim pentru înțelegere!”, au transmis reprezentanții Apa Târnavei Mari Mediaș.

În a doua jumătate a lunii august au început pe strada Gării lucrările de introducere a unei conducte noi de canalizare, iar din acest motiv a fost necesară restricționarea circulației rutiere pe o singură bandă.

Lucrările erau programate să dureze o lună de zile, însă termenul va fi însă prelungit cu câteva zile până, miercuri, 25 septembrie.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Prezentare de carte la Biblioteca ASTRA Sibiu: „PRIMUL PAS PE LUNĂ. Cultura cosmonauticii în România comunistă” de Tudor Mihăescu

0

Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, în cadrul programului cultural „Cărțile ASTRA”, vă invită marți, 24 septembrie 2024, la o prezentare captivantă a volumului „PRIMUL PAS PE LUNĂ.

Cultura cosmonauticii în România comunistă”, semnat de Tudor Mihăescu, muzeograf la Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” din București. Evenimentul va avea loc începând cu ora 17:00, în spațiul American Corner Sibiu, situat la etajul 5 al bibliotecii, și beneficiază de sprijinul financiar al Consiliului Județean Sibiu.

Alături de autor, va fi prezent Alexandru Munteanu, muzeograf la Muzeul Național Brukenthal, pentru a discuta despre impactul cultural al primei aselenizări și modul în care aceasta a fost percepută în România comunistă.

Volumul „PRIMUL PAS PE LUNĂ. Cultura cosmonauticii în România comunistă” aduce în atenție felul în care misiunea Apollo 11 din 1969, care a dus primii oameni pe Lună, a fost percepută și mediatizată în România comunistă. Tudor Mihăescu explorează modul în care evenimentul a captat imaginația românilor, atât a oamenilor obișnuiți, cât și a jurnaliștilor care au avut sarcina de a transmite această reușită istorică.

Cartea oferă o vastă colecție de surse istorice, cinematografice și vizuale, analizând contextul politic și diplomatic al acelei perioade. De asemenea, sunt explorate și turneele de promovare ale misiunii Apollo 11, care au subliniat importanța evenimentului pentru întreaga lume.

Volumul este organizat tematic în șase părți, oferind o perspectivă bine documentată asupra conceptului de „cultură cosmonautică” în România, prin intermediul mass-media și al materialelor vizuale, audio și scrise.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

ULTIMA ORĂ/ACCIDENT RUTIER: Nu a păstrat distanța și a lovit mașina care circula în fața sa

Un șofer medieșean a ajuns la spital, vineri după amiaza, în urma unui accident rutier produs pe strada Brateiului din municipiu.

Din primele cercetări efectuate a rezultat că, în timp ce conducea un autoturism spre Sighișoara, un bărbat în vârstă de 44 de ani, din Ațel, nu a păstrat distanța de siguranță și a intrat în coliziune cu autoturismul condus în fața sa de către un medieșean în vârstă de 57 de ani.

Conducătorul auto de 57 de ani a fost rănit în urma evenimentului.

Șoferul a primit asistență medicală din partea unui echipaj SMURD.

Aceasta a fost transportat la Compartimentul Primire Urgențe Mediaș, conștient, având un traumatism cranian.

FOTO: Arhivă

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Tabără internațională inedită de pictură, sculptură și instalații.

0

Lucrările sunt expuse la Galeria Kunsthaus 7B Cisnădioara 

Academia Internațională de Vară a Artelor din Cisnădioara atrage artiști internaționali. Pentru a treia oară consecutiv, sculptorul Gabriela von Habsburg și Kunsthaus 7B din Cisnădioara, deținută de colecționarul de artă Thomas Emmerling, au organizat Academia Internațională de Vară a Artelor Vizuale Cisnădioara, sub egida Asociației „Prietenii Artelor Vizuale” din Cluj-Napoca.

Astfel, 22 de artiști din Lituania, Polonia, Ucraina, Kazahstan, Georgia, Ungaria, Austria, Malta, Moldova și România au venit în Transilvania pentru a se întâlni, a se inspira de la artiști internaționali consacrați și a lucra împreună. Manifestarea s-a desfășurat sub patronajul sculptorului Gabriela von Habsburg.

Lectorii au fost Rene Fadinger, sculptor, Academia Liberă de Arte din Carintia, Klagenfurt, Austria, orașul partener al Sibiului, Luisa Kasalicky, Viena, care expune cu regularitate la Art Basel în Hong-Kong și Miami, Siegfried Zaworka, a cărui pictură murală se află la intrarea în Museumsquartier Viena și Gabriela von Habsburg, care este profesor la Universitatea Liberă de Arte din Tbilisi. Artiștii prezenți au apreciat foarte mult atmosfera pozitivă din tabără, care le-a permis să își desfășoare creativitatea. Cei mai mulți dintre ei au descris-o ca fiind „o experiență unică”. Totodată, au fost stabilite noi prietenii internaționale dincolo de frontiere.

Lucrări ce vor fi expuse la Cisnădioara

Conferențiarul Siegfried Zaworka, care a fost timp de mulți ani conferențiar la „Summer Academy Salzburg”, în calitate de lider, a declarat:

„Și la Salzburg am avut participanți internaționali, dar nu atât de mulți și nu atât de mulți din aceste țări interesante cu tradiții artistice minunate”.

Tematica Academiei Summaer este „Frontiera ca invitație”, după o pictură de Oana Ionel (1984 – 2023). Invitații de onoare prezenți, în acest weekend, au fost Principele Nicolae al României și Principesa Alina a României. Principesa Alina este vicepreședinte al Asociației „Prietenii Artelor Vizuale”, organizatoarea evenimentului. Pentru Prințesa Alina a României este important să sprijine acest proiect, „mai ales că platforma este în România și nu în altă parte.

Este minunat să vezi toți acești artiști extraordinar de talentați, cum se îndrăgostesc de țara noastră”.

Asociația „Friends of Visual Arts” a fost înființată de Gabriela von Habsburg și directorul Kunsthaus 7B, Thomas Emmerling, la Cluj-Napoca, împreună cu colecționari și cunoscători de artă din Anglia, Germania, Austria și România. Gabriela von Habsburg a rămas o săptămână în România, sculptorul susținând un workshop de sculptură în inox în colaborare cu Kuka Robottechnic din Sibiu. Lucrările Academiei de Vară din domeniile pictură, sculptură și instalații vor fi expuse la Kunshtaus 7B din Cisnădioara până în 8 octombrie. Ulterior, este planificată expunerea lucrărilor și la București.

ULTIMA ORĂ/FOTO: Local distrus de un incendiu în Mediaș

UPDATE: „Pompierii au limitat extinderea incendiului la casele învecinate și l-au stins.

În urma acestuia, acoperișul imobilului a ars în totalitate. Interiorul imobilului a fost de asemenea, afectat în totalitate. În urma incendiului au ars elemente de mobilier și alte bunuri.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este efectul termic produs la materiale combustibile (hârtie/carton) depozitate necorespunzător, în apropierea coșului de fum”, a precizat Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

ȘTIRE INIȚIALĂ: Un incendiu violent a izbucnit, vineri după amiaza, la acoperișul unui local din municipiul Mediaș, situat pe strada Horea.

Pompieri Detașamentului Mediaș intervin de urgență pe strada Horea din municipiu pentru stingerea unui incendiu.

Pompierii intervin cu trei autospeciale de stingere, o autoscară și un echipaj SMURD.

Incendiul se manifestă generalizat, la acoperișul unui imobil, pe o suprafață de aproximativ 250 de metri pătrați.

Se lucrează pentru localizarea și stingerea incendiului.

Vom reveni cu detalii.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Casa de Pensii. Goana după adeverințele de vechime în muncă. Prețurile pentru obținerea acestora, nejustificat de mari

„Mica recalculare a pensiilor”, cum este cunoscută, a început la 1 septembrie a acestui an. „Timp de șase luni, până la final de februarie a anului viitor, pensionarii pot aduce adeverințe cu veniturile permanente sau nepermanente, cu zona de venit brut sau net, după caz, realizate anterior datei de 1 aprilie 2021, dar cu condiția ca acestea să aibă în componența lor contribuții de asigurări sociale”, a spus Dorel Aldea, directorul executiv CJP Sibiu.

Adeverințele trebuie depuse în format original

„Până la 1 Septembrie 2024 s-au primit adeverințe pe modelul dat de anexa 6. Pensionarii ar fi avut posibilitatea ca începând cu 2021 să vină și să depună aceste adeverințe în vederea recalculării după noua lege, care în acel moment însemna legea 127 din 2019, dar care a fost abrogată. Adeverința trebuie să conțină venitul brut realizat pentru care s-a datorat  CAS, plus toate elementele componente: salariu realizat, sumă spor vechime, sumă sporuri permanente și nepermanente etc. Adeverințele trebuie depuse în format original, trebuie să aibă numele, semnătura, ștampila conducătorului societății. Dacă în dosarul de pensii există adeverințe depuse anterior, chiar dacă nu sunt pe formatul dat de anexa 6, dar întrunesc toate condițiile de legalitate date de actuala lege, atunci pot fi validate. Drepturile salariale nu pot fi dovedite prin instanță, cu martori. Doar vechimea o putem dovedi”, a transmis Gabriela Bosnea, coordonator recalculare pensii, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă.

Aproape 5000 de solicitări de recalculare a pensiei

Până în acest moment, conform Gabrielei Bosnea, sunt  înregistrate la Casa de Pensii Sibiu și la Casa Locală Mediaș, 3800 de cereri de recalculare a pensiei, iar dosare agricole, 1046.

„Aceste acte care atestă vechimea în muncă nu sunt eliberate de Arhivele Județene Sibiu. Cetățenii trebuie să se adreseze societăților sau instituțiilor care au preluat arhiva fostelor intreprinderi de stat, organizații desființate sau cele încă în funcțiune. Pentru informații la găsirea acestor arhive, adresăm cetățenilor invitația să vină la sediul nostru sau să ne contacteze telefonic la 0269208519, sau prin email [email protected].

Din păcate, există situații în care arhivele au fost mutate dintr-un județ în altul, acolo unde funcționează prestatori de servicii arhivistice care dispun de spații de depozitare. Există cazuri în care nici noi nu știm să-i îndrumăm pe cetățeni spre a găsi adeverințele, dar în cazurile de 80-90% se descoperă unde trebuie să se adreseze. Țin să menționez în acest context obligativitatea creatorilor și deținătorilor de a elibera aceste adeverințe. La nivelul județului Sibiu există un singur operator economic care deține un astfel de depozit, care deține state de plată și carnete de muncă.

Dar problema principală sunt tarifele plătite. Se raportează la numărul de ani lucrați. Taxa administrativă care este de 101, taxa de cercetare pentru numărul de ani solicitat de petent, pentru sporuri este 63 de lei pe anul cercetat, pentru grupă este 9 lei pe anul cercetat, iar pentru venituri brute sau reconstituire de vechime este 81 de lei per anul cercetat, toate aceste prețuri fiind fără TVA. Plus alte tarife speciale. Sperăm să se găsească o soluție și pentru rezolvarea acestor probleme”, spune Ioana Mărginean, directorul Arhivei Județene Sibiu.

Ioana Mărginean a mai menționat că „Unele instituții comerciale desființate, cum ar fi Victoria, FELAM Mediaș, sau Libertatea, refuză să ofere adeverințele de vechime în muncă. Ele există, dar  nu au condiții bune de depozitare. Iar o parte din arhiva de la Victoria a fost inundată la un moment dat. În mod normal trebuiau să notifice la momentul potrivit ceea ce nu s-a întâmplat. Notificarea nu a ajuns. Dacă primeam această notificare, se constata faptul că arhiva s-a distrus, se constata perioada statelor de plată și a cărților de muncă ce erau acolo. Legiuitorul nu prevede la asemenea cazuri amendă sau alte contravenții”.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Fitness meeting, evenimentul tău dedicat pentru un stil de viață activ

0

Aria Sibiu, alături de Prime Supplements, vă invită să luați parte la Fitness Meeting, un eveniment sportiv și educațional unic, dedicat iubitorilor de fitness și stil de viață activ. Evenimentul va avea loc pe 27 septembrie, începând cu ora 16:00, la Aria Rooftop.

Invitata specială a evenimentului este Alina Popa, Campioană Mondială Ms. Rising Phoenix 2018, alături de alți sportivi de renume precum Marius Chera și Claudiu Streza. Vă pregătim o sesiune plină de inspirație, învățături și oportunități de networking cu sportivi de top.

Intrarea este liberă și vă așteaptă un GIVEAWAY spectaculos, cu premii în valoare de 2000 RON, oferite de Aria Sibiu și Prime Supplements!

Aria Rooftop Sibiu închide sezonul de vară al petrecerilor de pe acoperiș

După un sezon electrizant cu 5 evenimente de succes, peste 4000 de participanți și DJ-i de Afro House internaționali în premieră în România, pulse, cel mai fresh brand de petreceri din oraș, își încheie vara într-un stil memorabil! Vineri, 27 septembrie, Aria Rooftop devine epicentrul distracției, găzduind ultima petrecere din acest sezon incendiar.

Aria Rooftop Sibiu va fi scena unde DJ-ul Andrew Dum, alături de toboșarul live Dr. Rhythmix (o premieră care promite să-ți ridice pulsul la maxim), vor crea o atmosferă incendiară de neuitat! Și dacă asta nu e suficient, DJ-ul Laztech va continua să țină petrecerea în priză cu seturi fresh și vibe-uri care te vor face să dansezi până dimineață.

E timpul să închizi sezonul de vară cum se cuvine, în aer liber, cu vedere panoramică asupra Sibiului, la una dintre cele mai cool locații din oraș – Aria Rooftop, terasa încălzită, perfectă pentru a continua distracția indiferent de vreme.

Detalii eveniment:

  • Data: Vineri, 27 Septembrie
  • Ora: Start la 22:00
  • Locație: Aria Rooftop, terasa închisă și încălzită – perfectă pentru orice vreme!

Vibe-ul de vară nu se termină până nu ai dansat ultima dată pe cele mai tari beat-uri pulse. Grăbește-te să-ți rezervi locul la acest eveniment epic, biletele sunt deja disponibile pe livetickets.ro!

Rezervări și Info: (+4)0727 663 867
Nu rata ultima petrecere a verii – fii acolo să trăiești pulsul pulse.!

„Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția”, campanie a Poliției în județul Sibiu și țară

În debutul anului școlar 2024 – 2025, la nivelul IGPR a fost inițiată campania pentru creșterea gradului de conștientizare în ceea ce privește necesitatea asigurării unui climat optim de siguranță în mediul școlar „Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția”.

Creșterea gradului de siguranță în mediul școlar în raport cu diverse forme de manifestare a infracționalității reprezintă o prioritate națională.

Pentru prevenirea victimizării minorilor, este necesară proiectarea și dezvoltarea unor demersuri în cadrul cărora să se promoveze modalități de gestionare eficientă a situațiilor de risc.

„Școala nu este o entitate izolată, ci este o parte integrată a comunității, asociată dinamicii sociale, iar problemele cu care se confruntă ca instituție și mediu de formare a tinerilor privesc întreaga societate.

Scopul Campaniei îl reprezintă creșterea gradului de conștientizare de către părinți, cadre didactice, elevi, precum și la nivel de societate, cu privire la necesitatea asigurării unui climat optim de siguranță în mediul școlar, prin prevenirea victimizării minorilor, prevenirea și combaterea delicvenței juvenile și / sau infracționalității în mediul școlar și a traficului de droguri.

În acest context, polițiștii Biroului Siguranță Școlară desfășoară activități în unitățile de învățământ din județul Sibiu încă din prima zi a anului școlar”, explică Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Turneul Internațional de Judo „Cupa Temerarul” 2024 are loc la Sibiu

În perioada 21 – 22 septembrie 2024, Sibiu va găzdui cea de-a XXIX-a ediție a Turneului Internațional de Judo „Cupa Temerarul”, eveniment ce se va desfășura la Sala Transilvania.

Competiția este inclusă în calendarul Federației Române de Judo.

Turneul se adresează sportivilor de performanță, atât bărbați, cât și femei, pe categorii de vârstă și greutate, astfel:

U9 (2016 – 2017)

U11 (2014 – 2015)

U13 (2012 – 2013)

U15 (2010 – 2011)

U18 (2007 – 2009)

U21 + U23 (2002 – 2006)

Ediția din acest an va reunește aproximativ 1100 de sportivi din cluburi din țară și străinătate, inclusiv din Austria, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Republica Cehă, Grecia, Irlanda, Republica Moldova, Serbia și Ucraina.

Programul competiției:

  • Sâmbătă, 21 septembrie 2024: Deschiderea oficială a competiției la Sala Transilvania, începând cu ora 9:00, desfășurată pe 5 spații de luptă, non-stop.
  • Duminică, 22 septembrie 2024: Continuarea competiției, începând cu ora 9:00.

Intrarea publicului este liberă.

Urmărește Sibiu 100% în Google News