Acasă Blog Pagina 1314

ULTIMA ORĂ: Zboruri de antrenament pe întreg teritoriul României

Statul Major al Forţelor Aeriene Române anunţă mai multe zboruri de antrenament pe întreg teritoriul țării.

Statul Major al Forţelor Aeriene informează că aceste exerciţii vizează creşterea capacităţii de reacţie a personalului aeronautic în orice situaţie.

„Aeronave din dotarea Forţelor Aeriene Române execută, în perioada 21-28.01.2025, zboruri de antrenament la înălţimi mici pe întreg teritoriul României.

Zborul la joasă înălţime poate genera îngrijorări în rândul comunităţilor locale din proximitatea zonelor de pregătire”, au transmis oficialii Forţelor Aeriene Române într-un comunicat.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Un român a stabilit un record de alcoolemie: de două ori mai mare decât nivelul care poate să ucidă un om

0

Un român a bătut toate recordurile posibile, el ajungând la urgență cu o alcoolemie de 969 miligrame pe decilitru.

Un bărbat a ajuns în viață la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului „Sf. Spiridon” cu o alcoolemie record: de peste două ori mai mare decât nivelul care poate să ucidă un om. 969 miligrame pe decilitru.

Bărbatul de 40 de ani a ajuns la spitalul din Iași după ce un trecător l-a văzut căzut inconștient pe stradă și a sunat la 112.

Este un pacient mai vechi, cunoscut de medici pentru consumul de alcool.

De data această ar fi băut etanol, adică alcool etilic folosit în prepararea băuturilor spirtoase. Rezultatele analizelor de laborator i-au șocat pe medici.

969 miligrame pe decilitru este cea mai ridicată valoare pentru un pacient tratat la Iaşi.

Bărbatul a fost trimis la Spitalul de Psihaitrie Socola, pentru tratament de specialitate.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Primarul Sibiului, Astrid Fodor, fără influență majoră asupra primarilor de municipii

Primarul Sibiului, Astrid Fodor, a fost aleasă membru în conducerea Asociației Municipiilor din România, ce a avut loc, zilele trecute, în Capitală. În schimb, primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, a fost aleasă în funcția de președinte al Asociației Municipiilor din România, în unanimitate de voturi. Totodată, a fost definitivată noua conducere a asociației.

Structura noului Comitet Director

Din structura noului Comitet Director fac parte: Lia Olguța Vasilescu – Primarul municipiului Craiova, Președinte AMR. Emil Boc – Primarul municipiului Cluj-Napoca, Președinte executiv AMR. Ionuț-Florin Pucheanu – Primarul municipiului Galați, Prim-vicepresedinte AMR. Ciprian Ciucu – Primarul Sectorului 6, Prim-vicepreședinte AMR. Dan Bobouțanu – Primarul municipiului Hunedoara, Vicepreședinte AMR. Florin Alin Birta – Primarul municipiului Oradea, Vicepreședinte AMR. Daniel Cristian Stan – Primarul municipiului Târgoviște, Vicepreședinte AMR. Călin Laurențiu Bibarț – Primarul municipiului Arad, Vicepreședinte AMR. Cristian Gentea – Primarul municipiului Pitești, Vicepreședinte AMR. Viorel Marian Dragomir – Primarul municipiului Brăila, Secretar General AMR. Gabriel Codruț Pleșa – Primarul municipiului Alba Iulia, Purtător de cuvânt AMR.

Alți membri

Din cadrul Comitetului Director al Asociației Municipiilor din România, mai fac parte, ca membri: Daniel Băluță – Primarul Sectorului 4 Mihai Chirica – Primarul municipiului Iași Mircia Gutău – Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea Vergil Chițac – Primarul municipiului Constanța Cristi Valentin Misăilă – Primarul municipiului Focșani Arpad – Andras Antal – Primarul municipiului Sfântu Gheorghe Marius Vasile Screciu – Primarul municipiului Drobeta Turnu Severin Astrid-Cora Fodor – Primarul municipiului Sibiu Marcel-Laurențiu Romanescu – Primarul municipiului Târgu Jiu Gabor Kereskenyi – Primarul municipiului Satu Mare Florin-Tiberiu Iacob-Ridzi – Primarul municipiului Petroșani Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu – Primarul municipiului Bacău.

În urma alegerilor desfășurate la sediul AMR din București, Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca, a fost ales în funcția de președinte executiv, iar cele două funcții de prim-vice președinte au revenit lui Ciprian Ciucu – primarul Sectorului 6 București și, respectiv, lui Ionuț Pucheanu – primarul municipiului Galați.

Lia Olguța Vasilescu este este prima femeie care obține funcția de președinte al Asociației Municipiilor din România. În cariera sa profesională, a deținut patru mandate de parlamentar, unul de ministru și este la al patrulea mandat de primar al Municipiului Craiova.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Donald Trump a semnat un ordin executiv care proclamă că există numai două sexe biologice

Președintele american Donald Trump a semnat luni un ordin executiv care proclamă că există doar două sexe biologice: masculin și feminin, relatează dpa.

Trump a semnat ordinul de la Casa Albă la doar câteva ore după învestirea sa.

‘Administrația mea va apăra drepturile femeilor și va proteja libertatea de conștiință folosind un limbaj clar și precis și politici care recunosc că femeile sunt biologic femei, iar bărbații sunt biologic bărbați’, se arată în ordin.

‘Politica Statelor Unite este de a recunoaște două sexe, masculin și feminin. Aceste sexe nu sunt schimbătoare și sunt întemeiate pe o realitate fundamentală și incontestabilă’, se adaugă în text.

Ordinul prevede ca documentele oficiale guvernamentale, cum ar fi pașapoartele și vizele, să menționeze ‘masculin’ și ‘feminin’ ca singurele două sexe.

‘Ștergerea sexului în limbaj și politică are un impact coroziv nu doar asupra femeilor, ci și asupra validității întregului sistem american’, se arată în ordin, unde se face referire la ‘extremismul ideologiei de gen’.

Președinții SUA pot implementa prioritățile politice cu ajutorul așa-numitelor ordine executive fără aprobarea Congresului SUA. Cu toate acestea, ele pot fi, de asemenea, contestate în instanță mai ușor decât legile.

Trump a anunțat în timpul campaniei sale electorale că va lua măsuri politice împotriva drepturilor persoanelor transgender din Statele Unite.

El a vorbit despre ‘nebunia transgender’ și ‘mutilarea sexuală a copiilor’ și a făcut în mod repetat comentarii disprețuitoare despre cei vizați. Participarea femeilor trans la evenimente sportive a fost făcută un subiect special de campanie electorală de către republicani.

Persoanele trans sunt cele care nu simt că aparțin genului cu care s-au născut. Declarațiile lui Trump fac parte dintr-o dezbatere socială mai amplă din SUA, unde cercurile conservatoare cer din ce în ce mai mult măsuri împotriva drepturilor persoanelor lesbiene, gay, bisexuale și transgender (LGBT+).

Miliardarul Elon Musk, unul dintre cei mai apropiați confidenți ai lui Trump, și-a exprimat, de asemenea, criticile la adresa tratamentelor medicale pentru tinerii trans.

Copilul său, Vivian Jenna Wilson, care trăiește deschis ca femeie trans din 2020, l-a criticat public pentru poziția sa.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

ULTIMA ORĂ: Cutremur produs în România în noaptea de luni spre marți

0

Un cutremur de suprafață cu magnitudinea de 3,4 grade s-a produs în noaptea de luni spre marți, la ora locală 00:02, în Muntenia, județul Ialomița, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Seismul a avut loc la adâncimea de 3 de kilometri, în apropierea următoarelor orașe: 8 kilometri sud-est de Slobozia, 85 kilometri sud-est de Buzău, 91 kilometri sud-vest de Brăila.

De la începutul lunii ianuarie, în România s-au produs 15 cutremure cu magnitudini cuprinse între 2,4 și 3,7 grade.

Cel mai important cutremur din 2024, cu o magnitudine de 5,4 grade, a avut loc în județul Buzău în data de 16 septembrie.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Analize medicale gratuite, fără programare, la Spitalul General CF Sibiu

Spitalul General CF Sibiu a anunțat că fondurile destinate Laboratorului de analize medicale, în contract cu CAS Sibiu, sunt suficiente în această lună, ianuarie.

„Vă așteptăm zilnic, în intervalul orar 7:30 – 9:30, la sediul spitalului, cu intrarea din strada Independenței, corpul A, parter, având la dumneavoastră biletul de trimitere de la medicul de familie (sau medic specialist), un act de identitate și, după caz, cardul național de asigurări de sănătate”, transmit reprezentanții instituției.

Analizele medicale anuale sunt un instrument esențial care te ajută să-ți evaluezi, păstrezi sau îmbunătățești sănătatea. În funcție de vârsta ta și de istoricul medical, ți se va potrivi un anumit set de analize de laborator.  Analizele medicale anuale sunt importante deoarece acestea ajută la:

  •  Evaluarea generală a stării de sănătate: să descoperi ce aspecte ale sănătății tale pot fi îmbunătățite.
  • Prevenție: analizele medicale anuale te pot ajuta să previi anumite afecțiuni, fie prin introducerea unor schimbări în stilul de viață, fie prin începerea unui tratament.
  • Diagnostic: Un set anual de analize este esențial pentru diagnosticarea unor afecțiuni asimptomatice care în timp pot cauza complicații.

    Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Prima expoziție de artă contemporană din acest an, la Brukenthal

Muzeul Național Brukenthal invită publicul la prima expoziție de artă contemporană din acest an. Organizată sub auspiciile Zilei Culturii Naționale, expoziția intitulată sugestiv „ale somnului făpturi”, după un vers din poezia Vis a lui Mihai Eminescu, prezintă publicului o seamă de lucrări de pictură realizate de artista Gabriela Culic. Vernisajul va avea loc în data de 22 ianuarie, de la ora 13:00, la Muzeul Național Brukenthal, Piața Mare nr. 4.

Cine e artista

Născută în 1965, Gabriela Culic locuiește și creează în București. Este absolventă a Universității Naționale de Arte din București și în decursul timpului a avut numeroase expoziții în România, Franța, Olanda, Statele Unite ale Americii, Belgia ș.a.

Lucrările sale se remarcă prin tematica aleasă dar și prin tehnica specială de folosire a nisipiului sau a pastei intense de ulei. „Mereu am pus preț și m-am inspirat din ceea ce se întâmplă în visul de noapte, prelungit în visul de peste zi. E ca o prelungire a aceleiași conștiințe, mai libere, descătușate. Visul a avut cea mai mare pondere și greutate în ceea ce m-a inspirat pe mine în artă” a declarat Gabriela Culic.

Lupii și corbii

Expoziția are rolul de a introduce privitorul într-o lume fantastică și eternă aflată în sfera zăpezii și a înghețului. În acest tablou rece și straniu își fac prezența siluetele lupilor, a corbului și în mod fantomatic a siluetei unei ființe feminine sau chiar a artistei. Viața și munca artistului în special, dar și a fiecărui om în parte în general e de cele mai multe ori una presărată cu provocări și încercări, cu tristeți și bucurii, cu neliniști și izbânde.

Prezența celor două făpturi animalice au nenumărate simboluri. Lupul a fost adesea descris ca având un „al treilea ochi” și un „al șaselea simț”. În cultura celtică, corbul înseamnă protecție, inițiere și vindecare, precum și purtător de înțelepciune.

De la mesageri întunecați ai morții la păsări negre aducând tragedia, vorba lui George R. Martin în „Cântec de gheață și foc” – „aripi negre, vorbe negre”, corbul și-a căpătat o reputație nemeritată de-a lungul timpului. După Strabon, corbii joacă rolul de mesageri ai zeilor și îndeplinesc funcții profetice. Lucrările artistei simbolizează și personifică și viața de zi cu zi, în care întâlnim clipe fericite și necazuri, prieteni și dușmani.

Expoziția este cuprinsă în cadrul Zilei Culturii Naționale și poate fi vizitată până în data de 9 februarie.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

RAPORTOR LOCAL. Sibiul politic nu contează în Guvernul Ciolacu 2. Și vine împărțirea bugetului de stat pe 2025…

Cabinetul Ciolacu 2 este funcțional în cea mai mare parte. După numirea miniștrilor cabinetului, urmează cât de curând și finalizarea numirii secretarilor de stat din ministere (eșalonul doi politic). Din acest punct de vedere, al constituirii Guvernului Ciolacu 2, clasa politică sibiană a picat cu brio din nou examenul în fața sibienilor care își făceau și așa puține speranțe că Sibiul politic actual ar putea da ministru sau măcar secretari de stat în Executivul României.

Partidele sibiene pro-europene (adică PSD, PNL, USR și UDMR) nu au reușit să acceadă la vreun post în componența ministerelor. Nici măcar FDGR nu mai are anvergura de altădată și nu reușește să păstreze „tradiția” numirii minoritarilor etnici în departamentele guvernamentale destinate minorităților naționale. Un semn clar că încă o dată Sibiul a rămas repetent la promovarea liderilor politici în funcțiile guvernamentale.

Poate la această situație pe care o decontăm acum contribuie și prestația președintelui Klaus Iohannis din ultimul an, care indirect poate atrage și un grad mare de scepticism asupra profesionalismului politicienilor sibieni, indiferent că sunt lideri politici, deputați sau senatori. Probabil, va fi un efect pe care îl vom resimți încă mulți ani de acum înainte… Practic, Klaus Iohannis ne-a ridicat politic, și tot el pare că ne poate și coborî.

Puteți spune că totuși Sibiul este reprezentat în noul Guvern pro-european prin ministrul de externe, sibianul Emil Hurezeanu. Adevărat, însă Emil Hurezeanu nu reprezintă niciun partid politic din Sibiu și nu are nici cea mai mică legătură cu clasa politică locală. Personalitatea și notorietatea lui Emil Hurezeanu au depășit de zeci de ani faima de a se fi născut la Sibiu, fiind un model de cinste și imagine pentru Sibiu în cultura și diplomația românească. Să spui că Raluca Turcan, președintele PNL Sibiu, sau Bogdan Trif, liderul PSD Sibiu, l-au propus în fața liderilor de partid Ilie Bolojan, respectiv Marcel Ciolacu, pe Emil Hurezeanu, se situează, dacă nu în zona penibilului, măcar în domeniul ridicolului.

Deci, lăsându-l deoparte pe sibianul Emil Hurezeanu, nu avem nicio reprezentare la nivel politic în Guvernul Ciolacu 2. Așadar, primarii și șefii de instituții publice din Sibiu care vor să atragă fonduri guvernamentale pentru diferite investiții, pe lângă cele minime care vor veni de la București, prin bugetul de stat, trebuie să apeleze din nou la influența politică nesemnificativă pe care o mai au, la CENTRU, în partide, Raluca Turcan, Bogdan Trif sau nou-venita Ruxandra Cibu-Deaconu. Un primar și un șef de instituție din județ nu poate apela direct, practic, la un ministru sibian sau chiar la un secretar de stat, ci trebuie acum să-și caute aliați prin alte județele pentru a intra în contact cu decidenții de sub aripa lui Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan.

Probabil, în luna februarie, va fi aprobat bugetul de stat pentru 2025. Atunci vom vedea prin sumele atrase prin legea bugetului de stat, cât de mult contează județul Sibiu în concurență cu celelalte județe din Transilvania și din țară, ce fonduri vom atrage pentru dezvoltarea infrastructurii (utilități în principal) și câtă influență politică mai au liderii partidelor politice sibiene în a rezolva problemele stringente ale comunității.

Și, într-adevăr, Sibiul are nevoie de bani! Pentru că Bazinul Olimpia este în continuare în paragină, iar sediul vechi al Tribunalului rămâne cel mai rușinos din țară. Asta, ca să numim doar două din cele mai vizibile eșecuri ale politicienilor locali. În plus, deși județul Sibiu se află pe locul 6 în ceea ce privește contribuția la bugetul de stat, urmează să constatăm cât de mult vom coborî în clasamentul județelor la împărțirea fondurilor de la Guvern. Să nu fim iar, așa cum s-a întâmplat constant, după 1990, în coada clasamentului la reîmpărțirea banilor.

Mai trebuie menționat că liderii filialelor locale ale partidelor suveraniste (AUR, SOS România, POT) sau apropiați lui Călin Georgescu nu prea sunt în stare să se remarce la nivel național în politică. Deci, zero peste tot în politica locală în raport cu cea națională!       

Biblioteca ASTRA. Intrare liberă la „Granat și cuarț roz”

0

Compartimentul Arte al Bibliotecii ASTRA Sibiu (corp B, et. 2) găzduiește miercuri, 22 ianuarie, de la ora 17:00, prezentarea „Granatul și cuarțul roz – pietrele lunii ianuarie, calități și efecte”. Cei prezenți vor afla informații despre calitățile granatului și tipurile de granat (almandin, pirop, spesartin, rodolit, hesonit ș.a.), proveniență, precum și despre beneficiile în plan emoțional, psihologic, mental și asupra sănătății fizice. Participanții vor avea ocazia să admire bijuterii cu aceste pietre. Intrarea este liberă.

Granatul îndepărtează energiile negative

„Granatul este considerat un mare cristal pentru îndepărtarea energiei negative, eliminarea energiei negative din chakre și creșterea proprietăților de vindecare ale altor cristale. Această piatră vă poate ascuți percepția, vă poate deschide inima, vă poate îmbunătăți încrederea și vă poate stimula conștientizarea.

Este una dintre cele mai bune pietre de manifestare pentru a manifesta abundența, a aduce noroc, a iubi, a spori sexualitatea, intimitatea și îmbunătățirea prieteniei. Piatra granat este adesea folosită pentru stimularea metabolismului, fluxului sanguin, circulației și circulației fluidelor prin corpul uman. Este utilizat pentru regenerare și stimulare, purificarea sângelui, curățarea plămânilor, a inimii și a ADN-ului. Purtarea acestei pietre prețioase va îmbunătăți asimilarea tuturor vitaminelor și mineralelor.

Granatul este considerat piatra prețioasă a concentrării, trezirii și creativității. Vibrația liniștitoare a pietrei vă va ajuta să vă atingeți obiectivele, să stimulați motivația, să preveniți frustrarea, furia și să respingeți ideile proaste”, potrivit creativesaplings.com

Cuarțul roz vorbește despre toate tipurile de dragoste

„Nuanța rozie a Cuarțului Roz pare să conecteze firele inimii tuturor. Există în acest cristal ceva suav și feminin care emană dragoste pură. Nu este o surpriză că semnificația principală a acestui cristal este cea a iubirii universale. Este un cristal atât de matur, cu proprietăți vindecătoare, atât de îmbibat în armonie și atât de tandru, încât îl vei dori mereu aproape de tine, sau cel puțin într-un loc în care îl poți avea la îndemână din când în când.

Piatra de cuarț trandafiriu este puternic atașată atât de chakra inimii, cât și de chakra gâtului. Nu este o piatră care are legătură pur și simplu cu romantismul. Cuarțul roz vorbește despre toate tipurile de dragoste – de la vindecarea comunicării cu familia până la dezvoltarea unei legături mai profunde cu partenerul de cuplu, cu prietenii și chiar aducerea unor note de iubire de sine în propria ta lume”, conform jorjette.ro.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

ULTIMA ORĂ: 4 persoane implicate într-un accident rutier în Sibiu

4 persoane au fost implicate într-un accident rutier, marți dimineața, pe strada Moldoveanu din municipiul Sibiu.

Din primele cercetările efectuate a rezultat că, pe fondul nepăstrării distanței de siguranță în mers, în timp ce conducea un autoturism spre strada Ștefan cel Mare, o femeie în vârstă de 41 de ani, din municipiul Sibiu a intrat în coliziune cu autoturismul condus în fața sa de către un bărbat în vârstă de 37 de ani, din Șelimbăr.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto și a soției sale, în vârstă de 37 de ani.

Un echipaj SMURD, o autospecială de stingere și un echipaj SAJ cu medic au intervenit la acest eveniment rutier.

Echipajele medicale au evaluat patru persoane care au fost implicate în accident.

Două persoane, o femeie în vârstă de 37 de ani a fost preluată de echipajul SMURD și transportată la UPU Sibiu întrucât a suferit un traumatism toracic.

Un bărbat în vârstă de 37 de ani care a suferit un traumatism de coloană cervicală a fost preluat de echipajul de la Ambulanță și transportat la spital.

Celelalte două persoane implicate în accident au refuzat transportul la spital.

FOTO: Arhivă

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Baia Populară Sibiu va fi închisă mai multe zile

În perioada 24-27 ianuarie, cele 3 bazine de la Baia Populară vor fi supuse procedurii periodice de curățare și dezinfecție, prin golirea completă a acestora și igienizarea profundă.

Reprezentanții municipalității precizează că apa din bazinele Băii Populare este curățată în permanență printr-un sistem modern de filtrare, dar această igienizare amplă este obligatorie conform normelor sanitare în vigoare.

Bazinul de înot al Băii, precum și cele două bazine mai mici din zona de relaxare vor fi golite și vor fi curățate și dezinfectate cu substanțe speciale.

„Apoi se vor reumple cu apă, iar aceasta va fi tratată și se va reîncălzi la temperatura specifică fiecărui tip de bazin. La final, se va regla și concentrația de clor și pH-ului apei.

Pentru parcurgerea acestor proceduri sunt necesare 4 zile în care bazinele să fie închise publicului.

Conducerea Serviciului Sport și Agrement a luat decizia ca operațiunea să se desfășoare în perioada 24-27 ianuarie, dat fiind faptul că ziua de 24 este liberă prin lege marcând Mica Unire, iar duminică 26 ianuarie și luni, 27 ianuarie, Baia Populară este oricum închisă, conform programului obișnuit de funcționare.

Prin urmare, Baia Populară Sibiu va funcționa conform programului obișnuit până joi, 23 ianuarie inclusiv și se va redeschide marți, 28 ianuarie, cu bazinele proaspăt curățate, așteptând publicul doritor de mișcare pentru sănătate”, au transmis reprezentanții Primăriei Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Călin Georgescu și AUR „rup” totul într-un sondaj Avangarde

Partidul AUR ar conduce detașat, iar Călin Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale cu orice candidat ar ajunge în turul 2.

Sunt rezultatele unei cercetări sociologice realizate de Avangarde în perioada 10-16 ianuarie 2025.

Potrivit cercetării, opțiunile politice ale românilor au evoluat semnificativ față de rezultatele ultimelor alegeri.

Parlamentare

AUR – 29%
PSD – 22%
USR – 13%
PNL – 13%
SOS – 8%
POT – 5%
UDMR – 4%
PMP – 3%
Forța Dreptei – 2%
Altele – 1%

Opțiuni de vot alegeri prezidențiale, turul I:

Călin Georgescu – 38%
Crin Antonescu – 25%
Nicușor Dan – 17%
George Simion – 6%
Elena Lasconi – 6%
Diana Șoșoacă – 5%

Dacă turul 2 ar fi între Călin Georgescu și Crin Antonescu:

Călin Georgescu – 39%
Crin Antonescu – 38%
Nu știu/ Nu răspund – 23%

Dacă turul 2 ar fi între Călin Georgescu și Elena Lasconi:

Călin Georgescu – 44%
Elena Lasconi – 31%
Nu știu/ Nu răspund – 25%

Dacă turul 2 ar fi între Călin Georgescu și Nicușor Dan:

Călin Georgescu – 43%
Nicușor Dan – 32%
Nu știu/ Nu răspund – 25%

Decizia de anulare a alegerilor a fost pentru țară:

O decizie bună – 42%
O decizie greșită – 48%
Nu știu/ Nu răspund – 10%

Alegerile prezidențiale au fost fraudate?

Da – 54%
Nu – 34%
Nu știu/ Nu răspund – 12%

A existat o influență a Rusiei în procesul electoral al alegerilor prezidențiale?

Da – 46%
Nu – 36%
Nu pot aprecia – 18%

Vă rugăm să ne nominalizați o personalitate politică în care dumneavoastră aveți încredere (întrebare deschisă):

Călin Georgescu – 16%
Ilie Bolojan – 8%
Marcel Ciolacu – 5%
George Simion – 5%
Crin Antonescu – 4%
Nicușor Dan – 4%
Diana Șoșoacă – 4%
Elena Lasconi – 3%
Altul – 6%
Nu știu/ Nu răspund – 45%

Urmărește Sibiu 100% în Google News