Acasă Blog Pagina 1351

Sibiul olimpic. Medaliile cucerite de atleții sibieni  în istorie. Avem doi sibieni la Olimpiada de la Paris

Patru medalii au cucerit sportivii sibieni la Jocurile Olimpice de vară după Revoluția din 1989. Este vorba despre o medalie de aur, una de argint și două de bronz, cucerite de sibieni la Olimpiadele de la Atlanta – Statele Unite ale Americii (1996), Sydney – Australia (2000), Atena – Grecia (2004) și Beijing (2008) – China. Toate medaliile au venit în concursurile de gimnastică, în principal în urma rezultatelor obținute în proba pe echipe. Cele patru medalii au fost aduse de gimnaștii sibieni Dan Burincă, Claudia Presăcan, Ioan Suciu și Steliana Nistor, în ordinea desfășurării principalul eveniment sportiv al lumii. Este mult sau puțin în 35 de ani?

Vă lăsăm pe dumneavoastră să apreciați, însă un lucru este cert: după Revoluția din 1989, doar gimnastica sibiană a adus medalii de la Olimpiade pentru sportul sibian. Restul sporturilor olimpice practicate în județul Sibiu s-au pierdut în anonimat și fără performanțe remarcabile, principala cauză fiind slaba finanțare asigurată de autoritățile locale și de la bugetul de stat.

În Sibiul democratic, prima medalie a adus-o gimnastul Dan Burincă. Sibianul a cucerit argintul în proba de inele, masculin, din cadrul competiției de gimnastică de la Jocurile Olimpice de la Atlanta 1996. Însă prima și singura medalie de aur din 1990 încoace pentru România, în general, în cazul atleților locali, și a sportului sibian, în special, a cucerit-o gimnasta Claudia Presecan, care a devenit campioană olimpică cu echipa Națională la Olimpiada din 2000 de la Sydney. Este cea mai mare performanță olimpică a sportului sibian în era democrației.

Au urmat apoi două medalii de bronz, câștigate de sportivii sibieni cu echipa națională de gimnastică. Mai întâi, Ioan Suciu, la întrecerea olimpică găzduită de Atena, și apoi Steliana Nistor, în aceleași condiții, la olimpiada asiatică de la Beijing.

Revenind în actualitate, la ediția din acest an a Jocurilor Olimpice de la Paris doi sibieni fac parte din lotul Team România. Este vorba despre gimnastul Andrei Muntean și de Andreea Dragoman, membră în echipa de tenis de masă a tricolorilor, însă șansa de a obține o medalie, indiferent de culoare, este destul de mică.

Cine sunt medaliații sibieni, de după 1990. Cum îi vede Comitetul Olimpic și Sportiv Român

Dan Burincă

Dan Burincă a început să practice gimnastica la Clubului Sportiv Școlar din Sibiu, sub îndrumarea antrenorului Horst Stolz. S-a transferat apoi la Clubul Sportiv al Armatei Steaua București, unde s-a antrenat cu Aurelian Georgescu. Apoi a fost selecționat la lotul național al României, unde s-a pregătit cu antrenorii Dănuț Grecu, Aurelian Georgescu și Iosif Ferencz. La inele, aparatul său favorit, a cucerit medaliile de bronz, la Campionatele Mondiale din 1994 și argint, la CM din 1995, de la Sabae (Japonia).

La CM din Țara Soarelui Răsare, a făcut parte din echipa României care a obținut bronzul, prima medalie cucerită de un team masculin românesc la un Campionat Mondial de gimnastică. După retragerea din activitatea competițională a devenit antrenor de gimnastică. A activat mai întâi la Liceul cu Program Sportiv din Deva, apoi a plecat ca tehnician la un club din Austria, dupa care a revenit în România, la un club din Sibiu. A primit titlul de Maestru Emerit al Sportului, iar în 2000 i-a fost conferită Crucea Naționala „Serviciul Credincios”, clasa a Il-a.

Claudia Maria Presăcan

Claudia Maria Presăcan a activat cu dublă legitimare la cluburile Sportiv Școlar Sibiu și Steaua București, sub îndrumarea antrenorilor Ana Crihan și Constantin Barbu. Din 1996 a început pregătirea la Deva, ca și componentă a lotului olimpic de senioare al României. La lot, sub îndrumarea antrenorului Octavian Bellu, a reușit să obțină performanțe de excepție.

În 1997, la Lausanne, Claudia Presacan a cucerit titlul mondial, alături de colegele sale, iar 1998, la Campionatele Europene de la Sankt Petersburg, a cucerit titlul continental cu echipa și medaliile de bronz la individual compus și paralele. În semn de apreciere pentru întreaga sa activitate sportivă a fost declarată Cetățean de Onoare al orașului Sibiu, a primit titlul de Maestru Emerit al Sportului, iar în 2000 i-a fost conferit Ordinul național „Pentru Merit” în grad de comandor.

Ioan Suciu. Foto: Digi Sport

Ioan Suciu a început să practice gimnastica la Sibiu, la vârsta de șase ani, sub îndrumarea antrenorului Mircea Apolzan. Din 1997, a fost legitimat la CSU Timișoara, iar din 1998 și-a început activitatea la CS Dinamo București, sub îndrumarea fostului gimnast Dănuț Grecu. A cucerit titlul de campion european la sărituri în 2000 și cu echipa în 2002.

În 2004 a triumfat cu echipa la Campionatele Europene (CE) de la Ljubljana și s-a clasat pe locul I în finala de la cal cu mânere. Tot la cal cu mânere a cucerit argintul, în 2002, la CE de la Patras. Ioan Suciu a fost componentul primei echipe care a urcat pe podiumul olimpic din istoria gimnasticii masculine românești, la Atena, în 2004. S-a retras din activitatea competițională în 2005, după care a devenit antrenor. A fost cooptat staff-ul tehnic al federației române de specialitate mai întâi ca antrenor federal, după care a fost numit antrenorul lotului masculin. Pentru întreaga activitatea sportivă a primit titlul de Maestru Emerit al Sportului.

Steliana Nistor

Steliana Nistor a început gimnastica la vârsta de cinci ani, la Clubul Sportiv Școlar Sibiu. Până în 1998, a fost antrenată de Raluca Bugner și fosta campioană olimpică Mihaela Stănuleț. În 2005, a devenit componentă a lotului național de senioare, un an mai târziu cucerind medalia de argint cu echipa României la Campionatele Europene de la Volos. În 2007, a fost componentă a echipei medaliată cu bronz la Campionatele Mondiale de la Stuttgart, competiție în cadrul căreia a mai cucerit medaliile de argint la individual compus și bârna. Tot în 2007, la CE de la Amsterdam, a obținut argintul la paralele inegale și bronzul la bârna.

În 2008, a obținut cele mai valoroase rezultate ale carierei. A cucerit titlul european cu echipa și medalia de argint la paralele inegale, după care, la Jocurile Olimpice de la Beijing a urcat pe cea de-a treia treaptă a podiumului olimpic cu echipa României. După retragerea din activitatea competițională a devenit antrenoare în orașul său natal, după care a plecat să antreneze în Norvegia. 

11 medalii aduse de sportivi sibieni pentru România în istoria Olimpiadelor de vară. Și 50 de sportivi sibieni concurenți

Bilanțul sportivilor sibieni la Jocurile Olimpice de vară din toate timpurile se ridică la 11 medalii. Este vorba despre două medalii de aur, trei de argint și șase de bronz. Celelalte șapte medalii, lăsând deoparte lauri de după 1990, au fost aduse de atleții sibieni în perioada comunistă. Trebuie menționat că până la olimpiada de vară din 1956 de la Melbourne, Australia, niciun sportiv sibian nu a adus pentru România vreo medalie. Marius Gherman a adus bronzul la bară, gimnastică, în 1988, la Seul, Coreea de Sud. Mihaela Stănuleț a devenit campioană olimpică (Aur), cu echipa, tot la gimnastică, la Olimpiada de la Los Angeles (SUA), în 1984.

La Moscova, în 1980, sibianca Melita Ruhn, gimnastică, a cucerit 3 medalii: argint, cu echipa, bronz la sărituri și la paralele. Melita Ruhn este cea mai titrată sportivă olimpică din istoria sportului sibian, prin prisma celor trei medalii obținute. Tot în Uniunea Sovietică, Gunther Enescu a cucerit bronzul cu echipa națională de volei. În fine, boxerul Gheorghe Negrea a pierdut finala la box, la Olimpiada de la Melbourne, mulțumindu-se cu medalia de argint. Per total, aproape 50 de sportivi sibieni au concurat pentru România, în istoria Jocurilor Olimpice de Vară.

Sursă foto: Eurosport

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Strada Ighișului din Mediaș complet reabilitată: investiție finalizată după doi ani de lucrări

Primăria Municipiului Mediaș a finalizat lucrările de reabilitare și modernizare a străzii Ighișului, situată în cartierul Vitrometan.

Lucrările au inclus turnarea covorului asfaltic pe întreaga suprafață a străzii, după ce anterior au fost realizate terasamentele, amenajarea trotuarelor și acostamentelor balastate, precum și asfaltarea pistei de biciclete. Proiectul a cuprins, de asemenea, reabilitarea canalizării pluviale, instalarea de guri de scurgere, cămine de vizitare și rigole, precum și racordarea drumurilor laterale și a accesului la proprietățile din zonă.

În plus, rețeaua de iluminat public a fost extinsă pe o lungime de aproximativ 5200 de metri liniari, fiind montați stâlpi conici și 167 de lampadare stradale. După finalizarea lucrărilor de infrastructură, urmează realizarea marcajelor rutiere corespunzătoare.

„Astăzi, a avut loc recepția unei investiții importante care s–a derulat pe o perioada de aproximativ 2 ani de zile, aceea  care face legătura între Mediaș și satul aparținător Ighișul Nou. Au participat la ceasta recepție reprezentanții firmei, colegi din primărie, managerul de proiect, dirigintele de șantier și nu în ultimul rând reprezentantul ISC Sibiu. Investiția are o garanție de 5 ani de zile, perioadă în care dacă vor apărea anumite disfuncționalități, firma va intervenii pe propria cheltuiala pentru a le remedia. Nu pot decât să le mulțumesc tutor medieșenilor care au avut răbdare și care au înțeles că astfel investiții nu se pot realiza fără disconfort.”  a declarat primarul municipiului Mediaș, Gheorghe Roman. 

Urmărește Sibiu 100% în Google News

EDITORIAL. David Popovici și Bazinul Olimpia

David Popovici. Un nume cât o țară la vreme de sănătoasă bucurie. Miercuri seară, David Popovici a obținut a doua sa medalie, bronzul, la Jocurile Olimpice de la Paris, în cursa de 100 metri liber, după ce a câștigat aurul. O performanță pe care alte țări, cu loturi și resurse impresionante, nu au reușit să egaleze palmaresul individual al sportivului nostru. Și o competiție în care a concurat cu cei mai buni înotători ai lumii. „Cred că oamenii de acasă, nici măcar cei din tribună, cei mai mulți, nu-și dau seama cât poți să muncești pentru o sutime. Muncești ani de zile, ani de zile și cineva atinge cu o sutime înaintea ta. Alea două sutimi înseamnă antrenamente nelipsite, sacrificii nenumărate, o echipă foarte bună în jur. Le sunt recunoscător tuturor!”, a spus David Popovici în prima reacție oferită după cursa de 100 de metri liber.

Îl avem pe David Popovici. Unul din cei mai mari sportivi ai lumii. Care printr-o muncă și eforturi greu de imaginat pentru cea mai mare parte dintre noi, ne face mândri că e de „de-al nostru”, că nu ne piere neamul în anonimat și ignoranță. Și că, din când în când, pe lângă Dracula, Ilie Năstase, Nadia Comăneci și Gică Hagi, mai putem anexa câte un brand internaționalizat.

M-au impresionat și cocoșat de emoție sutele, miile de români de pe străzile ori piețele marilor orașe, care au ieșit să sărbătorească performanțele înotătorului. Suporteri care au apreciat și susținut necondiționat sportivul lor preferat. Pentru că David Popovici a știut întotdeauna să nu dezamăgească. Cum care mulțimi? Cele pe care mi-ar fi plăcut, într-adevăr, să le văd mobilizate și în câte o reacție-simbol pentru rezultatele absolut excepționale ale lui David. Măcar așa, după o bere „cu băieții” la o terasă unde să se fi proiectat pe un ecran mic-mic (pentru că nu putem avea pretenția aroganțelor de la Campionatul European de Fotbal, când puteai urmări meciurile și la cea mai infectă tavernă) întrecerea sportivă. S-o fi fâsâit cu totul energia și naționalismul acela frumos, viguros, cu care ne-am refreșuit acum câteva săptămâni, la „fotbalăgeala” campionatului europenist? Ne-o afectat într-atât noul val de covid, încât ne-am pierdut gustul și mirosul pentru rezultatele de excepție ale unui sportiv incredibil de bun?

Înotul nu vinde. La fel ca gimnastica, canotajul, atletismul… De aceea nici nu interesează pe nimeni, chiar dacă sunt cele mai apreciate sporturi în cadrul olimpiadelor moderne. În interviul de 7 minute acordat pentru TVR Sport, ulterior câștigării medaliei de bronz, David Popovici a vorbit și despre greutățile întâmpinate în toți anii de pregătire care au dus la succesul de la JO 2024 și a criticat, într-un discurs-manifest, politicienii și factorii de decizie. „Ne antrenăm în același bazin de la complexul Lia Manoliu, în care am învățat să înot de la patru ani. De-asta sunt și așa bronzat, cu urmele de la ochelari, pentru că înot acolo în aer liber… Iarna se improvizează un balon în care ne-am obișnuit cu frigul și în care un om normal se sufocă după trei minute… Bazinul din interior de la Lia Manoliu e de foarte mult timp… Se promite că se va face ceva, dar nu se începe niciodată nimic”.

David Popovici măcar, fie și în aceste condiții ingrate, a avut / are unde înota. Apropo, mai știe cineva ceva de bazinul Olimpia?

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Sibiul, pe locul 6 în țară privind rata de promovare a concursului de titularizare

Ministerul Educației a publicat rezultatele finale ale concursului de titularizare din 2024, aducând în atenția publicului o serie de date relevante pentru județul Sibiu.

Conform raportului, 47,7% dintre candidații din Sibiu au obținut note de trecere, adică note egale sau mai mari de 7, în cadrul probei scrise. Acest procent plasează județul Sibiu pe locul șase la nivel național, reflectând un ușor regres față de anul precedent, când rata de promovare a fost de 48,8%.

În ciuda acestei ușoare scăderi față de anul trecut, procentul actual rămâne competitiv și arată o creștere semnificativă comparativ cu rezultatele inițiale, care au indicat un procent de 43,7%.

391 de candidați din județul Sibiu sunt acum eligibili pentru a fi repartizați pe posturi titularizabile, cu 34 mai mulți decât înainte de soluționarea contestațiilor.

  • Procentul notelor între 5 și 6,99 este de 39,01% (în scădere cu 0,1% față de rezultatele inițiale); 
  •  2 candidați (educație fizică și educator – limba română)) au obținut nota 10 (5 candidați în 2023, 1 candidat în 2022, 2 candidați în 2021, 6 candidați în 2020 și niciun candidat în 2019); 

Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7 (șapte), iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minimum nota 5 (cinci). 

Repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante, publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă, se realizează în ședințe publice organizate de către inspectoratele școlare în intervalul 1 – 2 august 2024.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Modificări în circulația autobuzelor Tursib în 4 august

Duminică, 4 august 2024, în intervalul orar 7:30 – 11:30, circulația pe str. Calea Dumbrăvii, de la intersecția cu str. Ludoș până la ieșirea din Municipiul Sibiu, și pe DJ 106A Sibiu – Rășinari va fi închisă pentru desfășurarea evenimentului Triathlon Challenge 2024.

Ca urmare, traseele mijloacelor de transport Tursib vor suferi modificări temporare, după cum urmează:

Traseul 13

Autobuzele de pe traseul 13 nu vor mai ajunge în stațiile „Dumbrava 2”, „Muzeul Astra” și „Dumbrava 1” în intervalul orar menționat. În schimb, acestea vor avea capătul de linie în stația „Cimitirul Eroilor 1”. Astfel, autobuzele care pornesc la orele 7:30, 8:00, 8:17, 8:47, 9:18, 9:50, 10:18, 10:50 și 11:17 vor modifica traseul pentru a evita zonele închise.

Traseul 22

Autocarele de pe traseul 22 vor circula conform următorului program modificat:

  • Plecări din stația „Gară”:
    • 7:00
    • 12:00 (în loc de ora 11:00)
    • 16:00
  • Plecări din stația „Păltiniș”:
    • 11:00 (în loc de ora 9:00)
    • 13:30
    • 17:30

Urmărește Sibiu 100% în Google News

1 August, Ziua Mondială de Luptă împotriva Cancerului bronhopulmonar

Medicii din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu trag un semnal de alarmă cu privire la cancerul bronhopulmonar, maladie care la nivel mondial ucide mii de persoane zilnic.

Atenționarea are loc pentru a marca ziua de 1 august,  Ziua de Luptă împotriva Cancerului Bronhopulmonar, boala cu cea mai mare mortalitate din lume. Principala cauză a dezvoltării acestui tip de cancer o reprezintă fumatul, astfel încât cadrele medicale doresc să conștientizeze populația cu privire la consecințele pe care tutunul le are asupra sănătății.

„Frecvența cancerelor, inclusiv a celui pulmonar, a crescut foarte mult în toată lumea, inclusiv la noi în țară. Din păcate a scăzut și vârsta când se instalează aceste cancere. Este așadar un semnal de alarmă. Cancerul este o boală cu cauze multiple. Ne putem proteja ducând un mod de viață sănătos, încercând să nu fumăm, încercând să facem cât mai multă mișcare în aer liber și să stăm în aer curat și încercând să mâncăm cât mai sănătos, iar nu în ultimul rând, apelând la sfatul medicului în momentul în care avem cel mai mic semnal de alarmă”, a declarat Dr. Lavinia Danciu, Director Medical Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu, medic primar pneumolog.   

Cancerul bronhopulmonar nu are simptome specifice, manifestări precum tusea, expectorația cu sânge sau scăderea în greutate putând fi confundate cu ale altor boli provocate de fumat. Tocmai din această cauză, bolnavii se prezintă foarte târziu la medic, rata de supraviețuire pentru pacienții aflați în stadii avansate ale cancerului fiind mult mai redusă față de cei diagnosticați în faze incipiente ale bolii.  

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Accident rutier între Sadu și Tălmaciu: Două persoane rănite

Două echipaje SMURD, dintre care unul cu medic, și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Sibiu au intervenit de urgență pe DJ 105G, între localitățile Sadu și Tălmaciu, la locul unui accident rutier în care au fost implicate două autoturisme și patru persoane.

În urma accidentului, două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. O tânără de 21 de ani, care acuza dureri la membre și a suferit un atac de panică, a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) Sibiu de către echipajul SMURD cu medic. Echipajul SAJ a preluat cealaltă victimă, un bărbat de 22 de ani, pentru a-i acorda îngrijirile necesare.

Celelalte două persoane implicate în accident nu au necesitat asistență medicală.

Slt. Andreea Ștefan a confirmat intervenția și a oferit detalii despre starea victimelor.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Doliu la Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu

Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu este în doliu după anunțarea decesului caporalului II Vasile-Florian Mormonea, la vârsta de 40 de ani. Florian a lăsat un gol imens în inimile colegilor și ale celor care l-au cunoscut.

„De-a lungul celor 17 ani în care ne-a fost coleg la Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, ca sanitar în cadrul cabinetului medical, Florian a dat dovadă mereu de profesionalism, integritate și empatie. Suntem alături de familia îndoliată, căreia îi transmitem întreaga noastră compasiune”, au transmis reprezentanții AFT.

Știre scrisă de Vasile Alexandru

Urmărește Sibiu 100% în Google News

75% din candidații respinși la examenul de Definitivat din Sibiu au contestat rezultatele

Un procent semnificativ, de 75%, din candidații care nu au obținut definitivatul în învățământ în urma examenului din 24 iulie 2024, la nivelul județului Sibiu, au depus contestații împotriva rezultatelor obținute.

Miercuri, 31 iulie 2024, la ora 12:00, s-a încheiat etapa de depunere a contestațiilor la proba scrisă a examenului de Definitivat. Din cele 72 de cadre didactice care au obținut o medie sub 8, nota minimă necesară pentru promovare, 54 de candidați au ales să conteste rezultatele.

Rezultatele finale vor fi afișate pe 6 august 2024, atât la centrul de examen de la Liceul Teoretic „Constantin Noica” din Sibiu, cât și pe site-ul oficial www.definitivat.edu.ro.

Conform metodologiei în vigoare, în cazul în care diferența dintre nota inițială și cea acordată în urma contestației este mai mică sau egală cu 1,5 puncte, nota finală va fi cea obținută după contestație. Dacă diferența depășește 1,5 puncte, lucrarea va fi reevaluată de alți doi evaluatori. Nota finală obținută în urma acestei reevaluări este definitivă și poate fi contestată doar prin procedura contenciosului administrativ.

Candidații care nu au promovat examenul pot participa la o nouă sesiune, însă doar după reluarea inspecțiilor speciale la clasă și evaluarea portofoliului profesional, conform regulamentului în vigoare.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Sorin Grindeanu speră ca săptămâna viitoare să se deschidă Valea Oltului

Premierul Marcel Ciolacu care a vizitat, astăzi, şantierul defrişărilor de pe Valea Oltului, a transmis că închiderea traficului a fost o decizie bună, deşi a fost luată „cu înjurăturile de rigoare”. Premierul a adăugat că, pentru prima dată, Autostrada Sibiu-Piteşti, „mult vorbită de toţi miniştrii Transporturilor şi prim-miniştrii, din vis devine realitate”, conform News.ro.

„Deci, suntem în grafic. Săptămâna viitoare avem termenul maxim de 9 august când se va deschide circulaţia. Nu am niciun fel de motive în acest moment să nu cred că se va respecta acest termen”, a declarat Grindeanu, precizând că s-a lucrat consistent.

Ministrul a reiterat că întârzierea lucrărilor ar fi însemnat penalizări de 80 de milioane de lei.

„Sper să nu fie cu deochi şi ultima săptămână să se desfăşoare în acelaşi ritm, astfel încât săptămâna viitoare să se deschisă traficul”, a adăugat Grindeanu.

„Decizie bărbătească”

„Vestea bună după discuţia cu constructorii este faptul că ne vom încadra în termenul asumat al lucrării. (…) O lucrare pe care nu puteau să o execute pe timpul nopţii. Ştiu că nu a fost o perioadă uşoară, aproape o lună traficul oprit pe timpul zilei. Vestea bună este că Autostrada Sibiu – Piteşti, mult vorbită de toţi miniştrii transporturilor şi prim-miniştrii, pentru prima dată din vis devine realitate”, a declarat premierul Marcel Ciolacu, pe Valea Oltului, unde a verificat lucrările de defrişare de pe marginea DN 7.

El l-a lăudat din nou pe ministrul Sorin Grindeanu pentru „decizia bărbătească” de a închide traficul.

„Vreau să-l felicit pentru decizia bărbătească pe care a luat-o, până la urmă şi Guvernul României, la pachet cu înjurăturile de rigoare, dar vreau să spun foarte clar că asta ar fi dus la peste un an de zile întârzieri, cu discuţii mari şi în ceea ce priveşte finanţarea. A fost o discuţie corectă”, a mai declarat premierul.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Accident la ieșirea din Arpașu de Jos: Trafic îngreunat și o persoană rănită

Polițiștii rutieri intervin în aceste momente la un accident rutier produs pe DN 1, la ieșirea din localitatea Arpașu de Jos în direcția Sibiu.

Din primele cercetări, se pare că un bărbat de 34 de ani din județul Brașov, aflat la volanul unei autoutilitare, a virat la stânga fără să se asigure și a intrat în coliziune cu un autoturism care circula în aceeași direcție. La volanul autoturismului se afla un cetățean străin, în vârstă de 56 de ani, care era angajat în efectuarea unei manevre regulamentare de depășire.

În urma impactului, pasagera din autoturism, o femeie de 52 de ani, cetățean străin, a suferit răni și a fost transportată conștientă la spital pentru îngrijiri medicale.

Circulația în zonă se desfășoară cu dificultate, iar autoritățile recomandă prudență șoferilor care tranzitează zona. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii accidentului.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Doliu la Spitalul Clinic Militar de Urgență „Dr. Alexandru Augustin” Sibiu

Spitalul Clinic Militar de Urgență „Dr. Alexandru Augustin” din Sibiu anunță cu profund regret trecerea în neființă a sergentului major Maria-Claudia Crucioiu, care s-a stins din viață la vârsta de doar 31 de ani.

„Plecată mult prea devreme dintre noi, la vârsta de doar 31 ani, Claudia a dus o luptă grea, pe care toți speram să o câștige în fața bolii. Absolventă a Cursului de formare a subofițerilor în activitate pe filiera indirectă, serviciul medical, promoția 2020, Claudia a ales profesia de subofițer sanitar dorindu-și să învețe mai multe despre îngrijirea bolnavilor și despre cum poate să-i ajute să-și recapete starea de sănătate. Va rămâne în amintirea noastră mereu cu zâmbetul pe buze, un om cu suflet bun și frumos! Întreg colectivul SCMU Sibiu este alături de familia îndoliată”, au transmis reprezentanții instituției.

ȘTIRE SCRISĂ DE VASILE ALEXANDRU

Urmărește Sibiu 100% în Google News