Înotătorul David Popovici s-a calificat în semifinalele probei de 200 metri liber cu un timp impresionant de un minut, 45 de secunde și 65 de sutimi, fiind cel mai bun din serii.
În seria sa, Popovici a fost urmat de belgianul Lucas Henveaux și de sud-coreeanul Sunwoo Hwang. Semifinalele vor avea loc în această seară, începând cu ora 21:46.
David Popovici, dublu campion mondial și cvadruplu campion european, este cunoscut pentru performanțele sale remarcabile, inclusiv un loc 4 la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Pe 15 septembrie, Popovici va împlini 20 de ani.
Directorul general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, a declarat pentru AGERPRES că temperaturile medii din ultima lună de vară ar putea fi mai ridicate decât în mod obișnuit.
„Estimările actuale indică o probabilitate ridicată ca temperaturile medii să fie peste valorile obișnuite, cea mai caldă săptămână fiind 5 – 12 august. De asemenea, săptămânile 12 – 19 august și 19 – 26 august ar putea înregistra abateri termice pozitive mai mari de două grade Celsius. În ceea ce privește precipitațiile, începutul lunii august va fi deficitar în ploi, dar spre sfârșitul lunii cantitățile vor reveni la normal,” a explicat Mateescu.
Aceasta a subliniat că luna iunie din acest an a fost cea mai călduroasă lună iunie din istoria măsurătorilor meteorologice, cu o abatere termică pozitivă de 3,7 grade Celsius, iar luna iulie are toate şansele să devină, de asemenea, cea mai călduroasă lună iulie din istorie.
„În iunie am avut o abatere pozitivă de 3,7 grade Celsius faţă de normalul termic al unei luni iunie în ţara noastră şi o lună deficitară din punctul de vedere al cantităţii medii lunare de precipitaţii, doar 66,6 litri/mp˛ faţă de o normă de 84,5 litri/mp. Luna iulie înregistrează la acest moment o abatere termică de 4 grade Celsius şi are o şansă foarte mare să devină cea mai călduroasă lună iulie din istoria măsurătorilor meteorologice, pentru că cea mai caldă lună iulie a fost în 2012 cu 3,5 grade Celsius. La acest moment, 4 grade menţine luna iulie în topul lunilor celor mai calde şi, având în vedere şi ceea ce urmează până la sfârşitul lunii iulie, adică din nou temperaturi caniculare peste normalul datei din calendar, putem aprecia că există o şansă foarte mare, o probabilitate foarte mare ca şi luna iulie din acest an să devină cea mai caldă. Deci, iată două luni de vară în top cele mai călduroase luni de vară de când se fac măsurători meteorologice din ţară noastre, din 1961”, a explicat Mateescu.
De multe ori noi, oamenii, avem multe de învățat de la necuvântătoare. Astăzi, să ne inspirăm de la berze. Un exemplu demn de urmat este colaborarea părinților în clocirea ouălor.
Atât masculul, cât și femela, dispun de o „placă de incubare” – un petec de piele fără pene, prin care își încălzesc ouăle, alternând rolurile astfel încât acestea să nu se răcească niciodată. Prima lecție pentru noi ar fi să ne ajutăm și sprijinim reciproc.
În România, trăiesc două specii de berze: barza albă (Ciconia ciconia) și barza neagră (Ciconia nigra). Berzele albe preferă să-și facă cuiburile în apropierea așezărilor umane, în timp ce berzele negre aleg pădurile, departe de oameni. În folclor, se spune că berzele aduc primul copil cuplurilor proaspăt căsătorite, iar dacă un copil are un semn de naștere, se crede că a fost „ciupit de barză”. Faptul că berzele revin la același cuib a dus la credința că aduc noroc casei respective, iar o superstiție spune că distrugerea cuibului poate aduce ghinion.
O dată la 10 ani, berzele albe din Europa sunt monitorizate printr-un recensământ internațional, coordonat de Uniunea pentru Conservarea Naturii și Biodiversității (NABU). În România, recensământul din 2024 a avut loc între 15 iunie și 15 iulie. Berzele albe cuibăresc pe întreg teritoriul țării, de la nivelul mării până la altitudinea de 1.100 de metri, iar recensământul a acoperit toate cele 3.186 de unități administrativ-teritoriale din România.
Peste o mie de berze îngrijite cu răbdare
În județul Sibiu, Asociația Prietenii Berzelor din Cristian se ocupă cu îngrijirea berzelor rănite din toată țara. Fondată în 2007 de Miruna Gritu, asociația a îngrijit peste 1.000 de berze de-a lungul anilor. Miruna a absolvit Ecologie și Protecția Mediului și, în căutarea unei teme pentru lucrarea de licență, a ales berzele, o decizie care i-a schimbat viața.
„Am descoperit această latură a ecologiei și mi se părea foarte interesantă. Inițial, am avut de ales între a face o lucrare despre lup sau urs, însă am decis să caut ceva mai accesibil. Așa m-am îndreptat spre berzele din Cristian. Am apelat la parohia de acolo să mă lase să stau în turnul bisericii ca să pot observa berzele. Stăteam de la 9 până la 12 și filmam păsările. Ușor, ușor, s-a dus vorba în localitate, iar oamenii se obișnuiseră cu mine care observam berzele. Într-o zi, un localnic a venit la mine cu o barză pe care o găsise lovită pe câmp, avea ambele picioare rănite. Nu știam nimic! Habar nu aveam cum o pot trata și unde să mă duc cu ea. De atunci au tot venit la mine oameni cu berze rănite, cerându-mi să le îngrijesc”, povestește Miruna.
Am strâns fier vechi pentru a face suporturi pentru cuiburi
Cu timpul, localnicii au început să-i aducă berze rănite, iar ea a învățat să le îngrijească. În 2003, Miruna a realizat un recensământ al berzelor și a observat patru pui de barză pe o stradă din Cristian, dar un scurtcircuit a distrus cuibul. Aceasta a determinat-o să construiască suporturi pentru cuiburi. În ciuda dificultăților, a continuat să construiască suporturi și a reușit să dubleze populația de berze din Cristian: „Am fost atunci la Electrica și le-am explicat situația, iar răspunsul lor a fost: Țara arde și nouă ne arde de pene de barză prăjită. Am încercat să mai discut și cu alți oameni din Sibiu și mă priveau ciudat, spuneau că nici în Germania nu se face așa ceva și m-am trezit eu să fac suporturi pentru berze.
Dădeam vreo 10 kg de fier pentru un kg de cornier. Așa am construit primele cinci suporturi pe care le-am montat în 2004 în Cristian. În 2007 am înființat Asociația Prietenii Berzelor Cristian, iar primul proiect a presupus construirea a 17 suporturi. Am dus mai departe povestea aceasta. Odată ce ai montat un suport, berzele sunt protejate. Până acum doi ani am tot construit astfel de suporturi. În continuare vreau să construiesc suporturi dar e un cost destul de ridicat. În urmă cu zece ani, în Cristian erau 32 de cuiburi de berze, acum sunt 66. Am reușit să dublăm populația prin faptul că am construit suporturi și cuiburile au fost protejate, iar berzele se reîntorceau tot acolo. E nevoie în continuare nevoie. Local, am găsit înțelegere cu Electrica”.
Cea mai grea perioadă pentru puii de berze
Astăzi, Asociația Prietenii Berzelor primește berze rănite din toată țara, iar Cristian găzduiește cele mai multe berze din județul Sibiu. Puii de berze învață să zboare în această perioadă, iar în august, vor pleca spre Africa, un drum de până la 20.000 de km.
Ce putem face când găsim o barză rănită
Miruna ne sfătuiește să dăm un apel la Asociația Prietenii Berzelor și să explicăm situația, căci, spune ea, sunt situații în care omul nu poate interveni, iar pasărea trebuie lăsată în pace, dar sunt și situații când este nevoie de ajutor rapid. Numărul de telefon este disponibil 24 din 24 de ore: 0723327931.
Ce putem învăța de la berze
„Trebuie să învățăm fidelitatea și motivația. Atunci când o barză vrea să își facă cuib într-un anumit loc și este alungată, se va strădui din răsputeri să-și facă tot în acel loc casă. Nu se va orienta spre alt loc, ci se încăpățânează să rămână unde consideră ea. Un alt lucru este că au grijă de puii. Când puii sunt mici și unu din părinți nu se întoarce la cuib, celălalt care a rămas cu puii nu va părăsi cuibul până nu se întoarce perechea. Va rămâne și va aștepta, nu va lăsa puii singuri. Și când e soare, ele stau și le țin umbră puilor în permanență. Au o grijă incredibilă. Berzele pot străbate peste 20.000 de km ca să vină să își facă cuibul la noi, după care, vin oamenii să le strice adăpostul. Oamenii nu respectă, ele zboară doar ziua și doar deasupra uscatului”, povestește Miruna.
Asociația Prietenii Berzelor din Cristian, condusă de dedicata Miruna Gritu, ne inspiră să prețuim și să protejăm aceste minunate păsări, simboluri ale norocului și ale reîntoarcerii acasă.
Alte curiozități
„Aș spune că de la berze putem învăța să fim transfrontalieri, prin migrația lor anuală vizitează o multitudine de teritorii, indiferent de granițele impuse de om, folosesc resursele care le sunt oferite și câștigă experiență cu fiecare călătorie. Pe de altă parte berzele sunt recunoscute pentru fidelitatea ridicată pentru același cuib de la care putem învăța că este important chiar dacă călătorim să nu uităm niciodată unde ne este casa”, spune Codruț Helerea, student la Ecologia și Protecția Mediului, ULBS.
Reportul pentru categoria I a jocului Loto 6/49 depăşeşte 3,45 milioane de euro, la extragerea de duminică, în timp ce la Noroc sunt în joc peste 1,88 milioane de euro, iar la Joker, categoria I, peste 1,71 milioane de euro, informează Loteria Română.
Duminică, 28 iulie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 25 iulie, Loteria Română a acordat peste 17.100 de câştiguri în valoare totală de peste 991.300 de lei.
Potrivit sursei citate, la Loto 6/49 se înregistrează la categoria I un report în valoare de peste 17,16 milioane de lei (aproximativ 3,45 milioane de euro), iar la Noroc este în joc o sumă de 9,37 milioane de lei (peste 1,88 milioane de euro).
La Joker, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de peste 8,51 milioane de lei (peste 1,71 milioane de euro), la categoria a II-a de peste 191.500 de lei (peste 38.500 de euro), iar la categoria a III-a un report în valoare de peste 38.800 de lei.
La Loto 5/40, la categoria I, reportul este de circa 41.100 de lei, iar la categoria a II-a de peste 20.500 de lei. La Super Noroc se înregistrează un report cumulat în valoare de peste 109.500 de lei (aproximativ 22.000 de euro).
Marți, 30 iulie, la ora 20, în Piața Mare din Sibiu, cei mai îndrăgiți și apreciați artiști ai generației de aur a muzicii ușoare românești le dau întâlnire sibienilor și turiștilor, la „Ziua Muzicii Ușoare Românești”.
Ediția din acest an îi aduce pe scenă pe Adrian Daminescu, Aurelian Temișan, Dida Drăgan, Luminița Anghel, Daniel Iordăchioaie, Horia Moculescu, Nico Matei, Sanda Ladoși și Bandul Tudor.
Invitații speciali ai serii sunt textiera Andrea Andrei și Titus Andrei – realizator de emisiuni radio și coordonatorul redacției de muzică ușoară de la Radio România Actualități.
Spectacolul, cu acces gratuit, va fi prezentat de Luminița Anghel.
Evenimentul cu o tradiție de peste 14 ani la Sibiu, este organizat de Casa de Cultură a Municipiului Sibiu și finanțat de Primăria Sibiu și Consiliul Local Sibiu.
Karin si Dietmar sunt o familie de sași din Cisnădie. S-au apropiat unul de celălalt pe vremea când încă mai locuiau amândoi în micul oraș ardelean. După ceva timp, Dietmar a ales să-și urmeze studiile la Iași. Karin a ales celălalt pol, Clujul. Se mai întâlneau când își făceau ambii vacanțele în Cisnădie. Timpul a trecut, Dietmar și-a terminat studiile și a fost repartizat cu postul în București, iar după un timp a venit și iubita sa, care încă mai avea studii de urmat. În București și-au format o familie, au apărut cei doi copii Ingrid și Uwe. Pare o poveste de viață obișnuită, poate așa și trebuia să fie, dar ținând de vremurile în care s-au întâmplat faptele și de cele ce au urmat în desfășurarea ei, vă las pe dumneavoastră să trageți o concluzie.
Liniștea de dinaintea furtunii
Îi întâlnim pe Karin si Dietmar la ei acasă. Au trecut 50 și ceva de la începutul poveștii lor, dar ambii au sufletul mai tânăr ca niciodată. Zâmbitori, ne primesc în grădina lor plină de verdeață. Una dintre gazde ne oferă câte o cafea și niște chec, un coleg îi spune că nu e nevoie, la care Karin răspunde: „Vedeți că ați venit la români, nu la nemți” și ne punem pe râs. Sorbind fiecare din ceașca lui de cafea, ne punem la vorbă.
Soții, așezați unul lângă celălalt, par nerăbdători să își înceapă povestea. După cei 55 de ani de căsnicie, pare că se iubesc la fel de mult. Ei fac parte din generația sașilor care au migrat în perioada comunistă, dar au rămas încă în suflet cu dragostea pentru pământul românesc. „Noi nu am fi plecat niciodată din România dacă viața nu ar fi fost atât de cumplită în anii 80”, începe conversația Karin. După care continuă: „Eram îndrăgostiți de România, adevărata viață de cuplu ne-am început-o la București, unde am stat 17 ani. Nu pot să uit acea perioadă, capitala României era plină de cultură pe atunci. Dar până să ajungem la București, eu mi-am început studiile la facultate în Cluj, iar soțul meu în Iași”. Intervine și acesta: „Da, am făcut hidrotehnica la Iași, sunt inginer hidrotehnic, iar după studii am ajuns inginer la Direcția Teritorială de Gospodărire a Apelor, cum se numea pe atunci. Chiar am fost de câteva ori la Iliescu (n. red. – Ion Iliescu, fostul președinte al României), ce era ministru pe atunci, având proiecte de apărare contra inundațiilor. De la partid am primit ordin să-mi tai barba. Eu pe atunci eram tânăr și aveam o barbă mare roșie, acum mi s-a albit. Nu eram revoluționar, dar îmi plăcea tare mult barba mea, așa că le-am zis: «Decât să vă las să-mi tăiați barba, mai bine trimiteți pe altcineva». Știam că nu aveau pe cine să trimită, eu eram șeful proiectului și îl știam cel mai bine”. „Da, a venit acasă și mi-ai spus: «domnul Bucur vrea să-mi taie barba». Eu am zis să nu și-o taie. Ce pretext au? Așa că a doua zi i-am aranjat-o și s-a dus cu ea așa”, intervine soția sa.
Se completează unul pe celălalt în conversație, alteori se întrerup, sunt foarte simpatici. Dietmar trage aer în piept și continuă povestea: „Văzându-mi, Iliescu, numele, m-a luat pe nemțește, mi-a zis câteva fraze; vorbea destul de bine germană, pe cuvântul meu de onoare!”
„Fericit poți fi și într-o fostă baie transformată în locuință”
Karin este scriitoare. A scris mai multe cărți pentru copii, dar cu substrat politic, antiregim dictatorial, o artistă a cuvintelor desăvârșită. „Cu greu am primit transferul la București, dar când am ajuns să fim iar împreună am locuit într-o cameră dintr-o casă veche, care înainte era o baie. A fost scoasă cada afară, înăuntru a rămas o chiuvetă și s-a pus un pat. Statul nu dădea intelectualilor locuințe, așa că a trebuit să ne cumpărăm noi una. Asta am și făcut”, ne spune Karin. La care soțul intervine: „Eu sunt de părere că toți când suntem tineri trăim bine, nu ne facem griji materiale.”
„Fericit poți fi și într-o fostă baie transformată în locuință”, îl completează soția, iar tot aceasta continuă: „Noi la început nu aveam bani, plăteam ratele pentru apartament, dar pe atunci, în anii `70, existau de toate. Pe urmă, aveam bani, dar nu mai avem ce să cumpărăm, la mijlocul anilor `80. Eu am fost profesoară de limba germană, dar lucram la Televiziunea Română, secția germană, pe lângă altele. Aveam jumătate de normă la școală, predam puține ore la o clasă germană. Apoi a început migrația sașilor, din `78. Dar noi nu am resimțit așa de mult acest fenomen, deoarece aveam foarte mulți prieteni români, colegi de muncă, nu plecau oamenii de lângă noi. Până când am aflat că o familie de evrei, care erau vecinii noștrii, au migrat în Statatele Unite.
Am început să o resimțim și mai mult atunci când mergeam la părinți acasă. Primul lucru pe care îl întrebam când ajungem în Cisnădie era: «Cine a mai plecat?». Ușor-ușor, au început să plece cât mai mulți oameni și dintr-odată primeam niște oferte să predau la Universitate, ceea ce nu se întâmplase până atunci. Însă aveam copii mici și nu mai puteam. În continuare sașii plecau, dar eu lucram în televiziune, aveam o emisiune de cultură în limba germană, aceasta era pentru mine o plăcere deosebită și nu aveam vreun gând de plecare, până la un moment dat”.
Viața în comunism
Atmosfera din curtea celor doi este una ploioasă. Aceeași atmosferă înnorată au simțit-o și înaintea plecării lor, numai că ploaia ce urma să vină „pe strada lor” nu aducea mană pământului unde s-au născut. „La un moment dat, stăteam în clasă și predam cu privirea spre fereastră. În fața școlii era un magazin unde se vindeau pui. Copiii mei stăteau la coadă, erau mici amândoi, sub 10 ani. Știam că dacă le vine rândul înainte de pauză, vânzătorul le va da niște pui cu picioarele rupte, albastre. Eu trebuia să ies exact în pauză să le iau locul la coadă. Nu trebuia să-mi fac griji, pe atunci, că îi las singuri, copiii erau mai în siguranță în acele vremuri, puteau să stea singuri de dimineața până seara fără probleme.
Cu trecerea timpului, am simțit tot mai mult că ceva nu e în regulă. Iar o altă întâmplare, care a ajutat la umplerea paharului, a fost următoarea: Aveam o colegă care era bolnavă de schizofrenie. Aceasta vorbea degajat despre orice, spunea vorbe la ședința cu părinții ca: «A sosit timpul să ne revoltăm din nou, acum trebuie o revoluție a proletariatului, împotriva celor de la conducere». Securitatea era tot timpul în școală, desigur nu știam acest lucru pe atunci, dar aveam tot mai mereu inspecții. La un moment dat, cei de la conducere au vrut să o dea pe această doamnă afară din învățământ. În mintea mea era faptul că nu poți da afară un om bolnav.
A urmat o ședință mare, cu tot colectivul și a venit fraza: «Cine este contra plecării doamnei să ridice mâna!» Nu a ridicat-o nimeni. Apoi a venit întrebarea: «Cine se abține?» Atunci doar eu am ridicat-o, toți au rămas șocați. «Cine este pentru?», a urmat. Nimeni. Toți erau intimidați și speriați. După această întâmplare, oriunde călcam aveam probleme. Într-o zi, una dintre colegele mele a început să mă facă nazistă: «Tu de ce nu pleci în Germania? Toți pleacă, însă tu lucrezi în televiziune, faci cărți, alții se luptă o viață întreagă și nu pot să pubice o carte. Cu cine colaborezi, tu?», îmi spune. Viața devenise foarte grea. Momentul plecării a venit foarte greu, însă s-a desfășurat foarte rapid.
Înainte de Crăciun, șoțul meu a stat toată noaptea la benzină. Voiam să mergem la părinți, dar cu trei persoane înaintea lui benzina s-a terminat și a venit acasă, la ora trei dimineața, nervos. Atunci mi-a spus că mâine la ora 8 merge să facă actele necesare pentru plecare”, ne relatează Karin. La care i-o taie soțul acesteia: „Da, la 8 m-a dus la pașaporte și am cerut formularele de plecare. În martie am fost anunțați, iar în iulie am primit hârtiile mari, urmând ca în noiembrie să plecăm. Copiii noștri aveau zece și respectiv șapte ani pe atunci. Apartamentul nostru a fost luat de stat, am primit 80 de mii de lei, ținând cont că noi am plătit 350 de mii de lei de casă. Banii primiți i-am dat pe formalități și pe drum. Deci într-un final nu am rămas cu nimic, decât cu un concediu la mare ce ni l-am permis înainte de plecare”.
Începuturile în Germania
E foarte greu să te gândești că mâine trebuie să lași tot, ca să iei viața de la capăt în altă parte. Soții Karin și Dietmar nu și-au lăsat țara de bună voie. Au fost mai mult sau mai puțin alungați.„Perioada de început în Germania pentru mine a fost grea. Mi-am pierdut toate locurile de muncă, pe moment, dar pe de altă parte am avut și noroc. Am transferat un manuscris în Germania, în vremea când eram în România, prin niște studente de-ale mele, am predat puțin și la Universitate până la urmă. Iar una dintre acestea a transmis-o mai departe unui scriitor, foarte cunoscut în acea vreme, care l-a dat editurii sale și am primit un premiu literar de 10 mii de mărci, o sumă imensă pentru noi, care nu aveam nimic”, ne spune zâmbind Karin. Soțul ei intervine râzând: „Din care ne-am luat o mașină”.
Toți ne-am pus pe râs, până a intervenit brusc Karin, pe un tot nemulțumit: „Da, fără voința mea! Mașină îmi trebuia mie! Pe atunci stăteam într-un cămin de emigranți, 11 inși într-un apartament cu trei camere și cu o singură baie. Dar am avut noroc, dacă îl pot numi așa. La un moment dat, fetița noastră a făcut hepatită și atunci am rămas singuri în apartament. Acest lucru mi-a deschis mie o perspectivă. Atunci am devenit scriitoare ca meserie principală. Mi-a lipsit intimitatea și Bucureștiul cel de la început”.
Dietmar se uită cu reproș la soția sa, dar râde pe sub mustăți. Acești oameni fac un spectacol savuros împreună. Începe să ne spună: „Dacă mă întrebați pe mine ce voiam să fac când am ajuns în Germania, în cap aveam să fac orice, să fiu și șofer, nu conta. Însă, un prieten care lucra ca tipograf la un ziar mi-a găsit un post într-o mică stațiune balneară, aproape de unde locuiam noi, ca șef de urbanism, cred că așa se traduce în română. Era un serviciu sigur, bun. De acolo am și ieșit la pensie după 30 de ani”.
Gustul libertății
Îi întreb de curiozitate ce a făcut prima oară când a dat de gustul libertății. Văd un zâmbet pe fețele amândurora. Încep amândoi să povestească, dar de data aceasta Dietmar e mai iute și îmi spune: „În acea perioadă, sentimentul de libertate pentru români era direct proporțional cu gândul de a pleca la Paris. Acest lucru l-am făcut și noi. Șomeri, doar cu bani de șomaj, am plecat la Paris. Cum am ajuns în capitala Franței, la prima ieșire din metrou, am văzut 15 oameni. La un moment dat, unul dintre aceștia mi-a pus o revistă la ochi. Primul instinct a fost să ridic mâna și să dau la o parte, dar în timpul acesta, portmoneul s-a dus! Am pierdut toate actele și 860 de mărci. Noroc cu niște prieteni care au venit cu noi, că aceștia ne-au hrănit pentru trei zile”.
Venirea în România
Se spune că după o perioadă, pământul „din care te naști” te cheamă înapoi. Se pare că acest lucru e valabil și pentru cei doi soți. „Am stat 30 de ani în Germania. Prima oară, am venit în România în `94. Într-o zi, fata noastră a zis că la vară merge în România în concediu. Când am auzit acest lucru, am zis că venim și noi. Tot aceasta ne-a propus să cumpărăm casa ce o avem acum. Nu ne pare rău că am plecat din Germania. Am fost la CNSAS (n. red – Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității) și am văzut dosarele noastre, cum ne-a fost ascultat telefonul, cum eram urmăriți. Era o perioadă groaznică atunci. Am fost observați de când eram mici și până mai târziu. Dar cât am umblat, simțământul de acasă doar în România îl putem trăi”, ne mărturisește Karin.
Acum, interlocutorii noștri fac naveta între Cisnădie și Hamburg, în condițiile în care au parte de patru nepoți de la copii. Mai mult, Ingrid și Uwe s-a atașat foarte mult de Cisnădie și Sibiu, însă nutresc sentimente de nostalgie, chiar dacă erau mici când au părăsit România, față de București, în special fiica acestora, Ingrid. Cu Uwe este un pic mai dificil, pentru că acesta trebuie să-și împarte vacanțele și concediile între România și Franța, având în vedere că soția sa este franțuzoaică.
Unele texte biblice sunt greu de înțeles, dacă sunt luate izolat, rupte de contextul general. De exemplu, după ce Mântuitorul i-a ales pe Apostoli, le-a spus: „În căile păgânilor să nu mergeți și în oraș de samarineni să nu intrați” (Matei 10, 5). Din acest verset am înțelege că Hristos n-ar fi vrut să-i evanghelizeze pe păgâni.
Concluzie total falsă, pentru că, citind integral Noul Testament constatăm contrariul. Hristos nu s-a ferit de păgâni, a poposit la samarineni, a discutat cu sutașul roman, a lăudat-o pe cananeiancă ș. a. Iar Evanghelia de azi ne relatează că Hristos s-a dus în ținutul păgân al gherghesenilor, numit și Gadara.
Privind în ansamblu, înțelegem că primul îndemn a fost temporar. De ce? Pentru că nu se putea propovădui la păgâni, înainte de Învierea lui Iisus. Evreii puteau să înțeleagă, pentru că Îl așteptau pe Mesia, păgânii însă n-ar fi înțeles nimic.
Hristos, însă, a avut în vedere convertirea păgânilor, dar începutul, extrem de greu, nu-l putea face decât El Însuși. Vedem chiar în Gadara, unde localnicii nu pricep mesajul Lui.
Inițial Apostolii nu s-au așteptat la această deschidere. Schimbarea aveau s-o înțeleagă treptat, mai ales după Înviere. Ea se reflectă bine în Evanghelia după Matei, care începe cu restricția de mai sus, dar se sfârșește cu îndemnul categoric: „Mergând, învățați toate neamurile!” (Matei 28, 19). Toate!
Așa trebuie să înțelegem Scriptura nu pe fragmente, nu secționat (de aici derivă cuvântul sectă). Ci trebuie să înțelegem plenar ceea ce a vrut Hristos. Concluzia cea mai bună a scris-o Sf. Ap. Pavel: „Oare Dumnezeu este numai al iudeilor? Nu este El şi Dumnezeul păgânilor? Da, şi al păgânilor” (Rom. 3, 29).
În ziua de astăzi, păgânii arată altfel, iar Gadara lor e tot mai mare. De aceea, chemarea de acum este aceasta: În căile păgânilor să mergeți, ca în orașul Noului Ierusalim să intrați!
Conducerea Direcției de Asistență Socială Sibiu și-a prezentat raportul de activitate în fața consilierilor municipali, în ședința Consiliului Local Sibiu de joi, pentru primul semestru al acestui an. Părinţii sau, după caz, reprezentanţii legali ai copilului cu handicap grav, persoana sau familia care a primit în plasament un copil cu handicap grav, adulţii cu handicap grav ori reprezentanţii legali ai acestora, cu excepţia celor cu handicap vizual grav, pot opta între asistent personal şi primirea unei indemnizaţii lunare.
Prin H.C.L. nr. 225/29.05.2023 privind modificarea statului de funcţii şi a organigramei Direcţiei de Asistenţă Socială Sibiu au fost aprobate, începând cu data de 1 iunie 2023, în organigrama direcţiei, 263 de posturi de asistenţi personali ai persoanelor cu handicap grav. În cursul semestrului I al anului 2024, în urma anchetelor sociale efectuate de către personalul de specialitate din cadrul Drecţiei de Asistenţă Socială Sibiu – Serviciului de Asistenţă pentru Persoane cu Dizabilităţi s-a propus şi s-au încheiat un număr de 19 noi contracte individuale de muncă pentru persoanele care au solicitat încadrarea în funcţia de asistent personal pentru persoanele cu handicap grav. Astfel, la data de 30 iunie 2024 se aflau în evidenţa direcţiei un număr de 262 asistenţi personali. Din numărul total al acestora, 142 sunt angajaţi pentru adulţii cu handicap grav şi 120 asistenţi personali sunt angajaţi pentru minorii cu handicap grav, 122 sunt încadraţi pe perioadă nedeterminată şi 140 pe perioadă determinată, conform valabilităţii certificatelor de încadrare în grad de handicap.
La data de 30.06.2024, în evidenţa Direcţiei erau în plată un număr de 812 indemnizaţii lunare, în cuantum egal cu salariul net al asistentului personal gradaţia 0, stabilit potrivit prevederilor legale care reglementează nivelul de salarizare a personalului plătit din fonduri publice, din care: 651 indemnizaţii s-au acordat persoanelor cu handicap grav adulte și 161 indemnizaţii s-au acordat minorilor cu handicap grav prin reprezentantul lor legal.
Toți asistenții, verificați de municipalitate
În urma verificărilor s-a constatat faptul că asistenţii personali și-au îndeplinit, în general, obligaţiile prevăzute în contrnctul individual de muncă, respectiv fişa postului – anexă la contractul individual de muncă – asigurând pentru persoanele cu handicap grav, în funcţie de natura fiiţei şi a nevoilor acestora, servicii de îngrijire personă de bază și instrumentale ale vieţii zilnice, după cum urmează: ajutor pentru igiena corporală, îmbrăcare şi dezbrăcare, igiena eliminărilor, hrănire şi hidratare, transfer şi mobilizare, deplasare în interior, comunfoare, ajutor pentru prepararea hranei sau livrarea acesteia, efectuarea de cumpărături, activităţi de menaj şi spălătorie, însoţirea în mijloacele de transport, facilitarea deplasării în exterior în vederea companie, activităţi de administrare și gestionare a bunurilor, acompaniere şi socializare.
Asistenţii personali au sprijinit persoana cu handicap grav în vederea îndeplinirii obiectivelor stabilite în planul de abilitare – reabilitare a copilului cu dizabilităţi, respectiv, programul individual de reabilitare și integrare socială, pentru adultul cu handicap. Nu s-au înregistrat abateri disciplinare ale asistenţilor personali care să impună luarea unor măsuri de sancţionare disciplinară conform Codului Muncii.
O pasageră dintr-un autoturism a fost rănită, sâmbătă, într-un accident rutier produs pe DN 14, în localitatea Agârbiciu.
În timp ce conducea un autoturism spre Mediaș, un bărbat în vârstă de 36 de ani, din Mediaș, a virat la stânga fără să se asigure, moment în care a fost lovit de un autoturism condus pe aceeași direcție de mers de către un sibian în vârstă de 23 de ani, angajat în depășire regulamentară.
În urma impactului a rezultat rănirea unei pasagere din autoturismul condus de către medieșean, o femeie în vârstă de 65 de ani, din Agârbiciu.
Un motociclist sibian a fost rănit, sâmbătă, într-un accident produs la intersecția străzilor Râului cu Popa Șapcă, în municipiul Sibiu.
Din primele cercetări efectuate a rezultat că, în timp ce conducea o motocicletă pe strada Râului, ajuns în intersecția cu strada Popa Șapcă, un sibian în vârstă de 48 de ani a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un autoturism condus pe strada Popa Șapcă de către un alt sibian în vârstă de 26 de ani, oprit regulamentar pentru a acorda prioritate.
Motociclistul a fost rănit în urma impactului. Testarea alcoolscopică a acestuia a indicat o valoare de 0,69 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat.
Au sosit și rezultatele la examenul de titularizare pentru profesorii care doresc să fie „stabili” la catedră. În Sibiu, rata notelor de cel puțin 7 (șapte) obținută de candidații care au susținut proba scrisă este de 43,7%, adică nota minimă cu care se pot titulariza. Procentul e inferior în raport cu cel consemnat în anul 2023 (43,82%), 2022 (51,3%), 2021 (46,30%) 2020 (62%). Avem și un motiv de bucurie: ne situăm puțin peste rezultatele anului 2019 (40,03%). Adicătelea, un examen cu recul, însă nu cu mai puțin de 5 ani!
Profesori de nota 10, în acest an, în județul Sibiu, avem doar 2 candidați (educație fizică și sport și educatoare – limba română), în vreme ce în 2023 au fost notați cu notă maximă 5 candidați, 1 candidat în 2022, 2 candidați în 2021, 6 candidați în 2020 și niciun candidat în 2019). 318 candidați (39,11%) au obținut note între 5,00 și 6,99.
Nici la nivel național nu stăm mai bine, având în vedere că Sibiul s-a clasat pe locul 10 în topul performanței (oare numai mie îmi sună destul de inadecvat termenul „performanță”?).
Unii ar putea spune că (și nu se sfiesc să o facă!) aceste rezultate arată cât de nepregătiți sunt dascălii, în vreme ce alții fac referire la calitatea slabă a sistemului de învățământ. Un sistem în care, ca metodă de evaluare a dascălilor, nu s-a schimbat tare mult în atâția amar de ani. Tot aici trebuie menționat că mare parte din candidații respinși la titularizare se vor regăsi ca suplinitori la catedră (cei cu note între 5 și 6, 99).
E dificil de evaluat în ce măsură aceste rezultate îi influențează pe elevi la examenele de capacitate sau bacalaureat. Și aceasta, pentru că evaluările de acest gen, cum este cel al titularizării, se fac în continuare pe testarea memorării anumitor teorii, și nu pe capacitatea și abilitatea profesorului de a se adapta la context, de a stăpâni practic metoda de lucru, de a fi creativ și eficient în a livra cunoștințele. Formarea unui profesor, pe lângă o bună cunoaștere a disciplinei pentru care e specializat, trebuie să fie dublată și de niscaiva metode pedagogice care chiar să fie aplicabile pe elev. Și, mai ales, să aibă o relevantă cunoaștere a fiecărui elev în parte. Se întâmplă aceasta în școlile noastre? Unii zic că da, alții spun că ba…
Un lucru însă e cert. Părinților, pregătiți-vă sufletește, financiar, motivațional și căutați din vreme câte un profesor meditator pentru copiii voștri. Și mi-aș mai permite, totuși, să mai vin cu o neînsemnată propunere: poate nu ar fi chiar un capăt de lume dacă recidiviștii dascăli care, ani de-a rândul, nu au reușit să „scoată” măcar un leșinat de 5 la examenul de titularizare, să își caute și ei un meditator. Doar așa mai salvăm câte ceva din rezultatele la examenele de capacitate și bacalaureat.
