Acasă Blog Pagina 1385

Raliul Sibiului. Paul Popa, tânărul care îmblânzește motoarele

Începe numărătoarea inversă pentru Raliul Sibiului, momentul în care orașul va răsuna în turații de mașini. Paul Popa este un sibian de 22 de ani și este omul care, cum spune chiar acesta, a crescut în jurul „fenomenului raliurilor”.

Îi fac o vizită la garajul tatălui său, Doru Popa, omul care i-a insuflat pasiunea pentru motoare. „Ca mentor, efectiv care să stea lângă mine, a fost doar tata.  Acesta m-a învățat pe partea tehnică, am progresat  înțelegând cum funcționează mașina, iar reușind să aflu cum funcționează fizica din spatele acestui sport, am reușit să evoluez într-un ritm mai alert, să zic așa. Nu am primit neapărat foarte multe sfaturi de pilotaj de la alți piloți, dar înțelegând fizica din spate, am reușit să-mi dau singur seama ce am de făcut încât să pot să fiu efficient”, îmi mărturisește pilotul.

Îl întreb de când a pus prima oară pe volan. „Acest sport îl practic de la vârsta de 15 ani, deci de 7 ani deja. Dar sunt  în jurul fenomenului de când m-am născut, aș putea spune. Unchiul meu a fost pilot, iar tata a fost mecanicul acestuia. Încă de copil mă plimbam cu ei prin țară. Unde aveau competiții, eram și eu prezent, nu puteam să ratez niciun raliu. Am pus prima data mâna pe volan la 4 ani, când am condus un cart.

Dar nu pot am fost foarte atras de carting. Însă, propriu-zis, am pus mâna pe volanul unei mașini adevărate undeva la 10 ani, iar la 15 am debutat în prima competiție, aici, în Sibiu. Un an mai târziu am reușit să câștig titlul de Campion Național la Juniori, iar după doi ani am luat titlul național la general, adică absolut. În 2018 am debutat la Campionatul Național de Raliuri, Rally 2 se numea pe atunci, la categoria de junior, iar în 2020 în campionatul mare, unde am reușit să ies din primul an campion la debutanți. Și anul trecut am reușit să ies campion la categoria mașinii pe care o conduc”, îmi spune Paul.

„Armonia volanului”

Oamenii încearcă să uite de problemele cotidiene prin multe activități. Unii merg la pescuit, alții prin păduri, însă unele persone uită de tot și de toate când sunt la volan. Atunci simt o libertate deplină. L-am întrebat pe Paul ce simte când conduce: „Când ești la volan este liniște, în sensul că simți o armonie completă, nu apuci să te gândești nici la ce faci, nicidecum la problemele tale de zi cu zi. E liniște în timp ce pilotezi. Odată ce te dai jos din mașină, lucrurile devin puțin mai complicate, deoarece revii la problemele și provocările de zi cu zi”, îmi răpunde pilotul.

Tată și fiu

Pilotul contează mai mult decât mașina

Se spune că un sportiv slab dă vina pe echipament. Această vorbă este valbilă în orice sport. Paul este total de accord cu asta: „Dacă vorbim de un raliu, cu siguranță pilotul contează mai mult decât mașina. Cam la orice nivel mașinile deja sunt egale, în sensul că în sportul pe care noi îl practicăm, de exemplu, cum e clasa mașinii pe care o conduc, toate autovehiculele sunt identice din punct de vedere ethnic. Și atunci clar că doar pilotul face diferența”, e de părere Paul.

„Cam în fiecare an am cel puțin un accident”

Orice sport își are riscurile lui, dar pasiunea întodeauna este mai mare decât frica. Îl înteb pe pilot ce riscuri presupune acest sport. „Cu siguranță riscuri există, dar nu le simți în momentul în care practici acest sport. Cum am mai spus, nu apuci să te gândești la mai nimic. Noi mergem în principiu după dictare. Avem un copilot în dreapta care ne spune dificultatea virajelor, ne coordonează. Noi ni le notăm de la unu la șase, șase fiind cel mai rapid viraj, unu fiind cel mai strâns și în permanență tot traseul nostru este ghidat. Cam în fiecare an am cel puțin un accident.

În acest sport se spune că dacă nu ai un accident înseamnă că nu mergi tare. Dar comparația poate fi făcută, nu știu, cu fotbalul, când dai o bară, când faci o greșeală. Însă la noi greșelile sunt un pic mai costisitoare și poate ne afectează un pic mai mult fizic și financiar. Dar e imposibil ca din 20.000 de viraje, cât facem într-un an, să nu greșești cel puțin unu. Cel mai greu în acest sport este să previi. Automobilismul este un sport care are atât de multe variabile, încât e greu să ții cont de toate și să fii și eficient. Sportul nostru, de regulă, se desfășoară pe drumuri înguste sau de macadam, ori pe asfalt, cu schimbări foarte dese de aderență.

Noi pilotăm pe orice condiții meteorologice. Indiferent că-i ploaie, că-i zăpadă, că e gheață, că e macadam, că e orice obstacol, noi trebuie să mergem, un traseu de 20-25km, care are suprafețe diferite și în care trebuie să te adaptezi de la o secundă la alta în funcție de ce găsești pe jos, în funcție de ce zice copilotul, în funcție de ce poate să se întâmple la mașină. Trebuie să fie o armonie perfectă între echipa de asistență și șofer.

Mecanicii nu trebuie să-ți dea emoții că nu ți-au strâns o roată, un șurub bine, iar copilotul tot timpul trebuie să îți spună bine ce trebuie să faci. Practic mergi ca un orb fără el. Eu zic de copilot, pentru că acesta are un aport mai mare în mașină decât pilotul. Consider că undeva la 60 % din rezultat e meritul copilotului, iar 40 % al pilotului. Fără un copilot bun, nu ai cum să mergi tare”, îmi spune pilotul de curse.

„Tot timpul cursa de acasă este cea mai memorabilă”

Îl întreb pe Paul care este cea mai memorabilă cursă a sa. „Tot timpul cursa de acasă e cea mai memorabilă, atât din punct de vedere sportiv, cât și al atmosferei. Cu siguranță, ne ajută publicul de la Sibiu, în mod special la proba Șanta pe noapte, care e și în acest an. Și e proba regină, aici se strâng extraordinar de mulți oameni. Atât de mulți, încât poți să simți mirosul de grătare de pe margine, din mașină”.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

FOTO: Punct de prim ajutor operaționalizat de ISU în zona centrală a Sibiului

Având în vedere perioada caniculară care este înregistrată și se preconizează a se menține în aceste zile la nivelul județului Sibiu, ISU Sibiu în colaborare cu Primăria Municipiului Sibiu a operaționalizat un punct de prim ajutor în zona centrală a municipiului Sibiu, care va funcționa zilnic între orele 10-20.

Totodată, atragem atenția populației să respecte câteva măsuri preventive esențiale, pentru a limita apariția unor situații de urgență.

-Stați la umbră și evitați expunerea prelungită la soare!

-Consumați suficientă apă pentru a vă hidrata corespunzător! Evitați consumul băuturilor alcoolice!

-Purtați pălării de soare și haine lejere de culori deschise!

-Consumați fructe și legume proaspete!


-NU aprindeți focul în zone cu vegetație uscată sau împădurite pentru a preveni incendiile!

-Resturile de țigară pot genera incendii. NU le aruncați la întâmplare!

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Înalt Prea Sfințitul Teodosie: Femeile căsătorite nu trebuie să umble cu capul descoperit

Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a declarat că femeile căsătorite ar trebui să își acopere capul.

Declarația a venit ca răspuns la o întrebare adresată de o ascultătoare căsătorită, care dorea să știe cum să procedeze în cazul în care vrea să poarte o eșarfă pe cap la un eveniment, dar se confruntă cu reticența familiei, care consideră acest gest ruşinos.

”Sigur că trebuie să porţi ceva pe cap. O femeie căsătorită nu trebuie să umble cu capul descoperit.

Cum să îi fie ruşine? Chiar dacă pune o pălărie, o bască, dar nu e cu capul descoperit. Dacă sunt atâtea mofturi la cineva, acoperiţi-vă cu ceva capul”, a declarat Arhiepiscopul Tomisului.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Etapa a II-a pentru reabilitarea clădirilor Spitalului Județean de Urgență

Consiliul Județean Sibiu începe implementarea etapei a II-a a proiectului „Reabilitarea termică a unor clădiri din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu”, în cadrul Programului Regiunea Centru 2021-2027, în scopul finalizării integrale, precum și a cheltuielilor legate de etapa a II-a a proiectului (cofinanțare, cheltuieli neeligibile). Aleșii județeni au aprobat valoarea financiară a proiectului, în cuantum de 29.982.778,29 lei, inclusiv TVA, necesară etapei a doua.  

Consiliul Județean Sibiu, în calitate de proprietar al clădirilor Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, are un program amplu și etapizat de modernizare și reabilitare a infrastructurii medicale, program din care face parte și investiția „Reabilitarea termică a unor clădiri din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu”.

În data de 15 mai 2018 a fost semnat contractul de finanțare nr. 2074 între Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, și Consiliul Județean Sibiu, privind implementarea proiectului. Obiectivul general îl reprezintă sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice inclusiv în clădirile publice din Municipiul Sibiu. Acest contract vizează mai multe loturi de imobile ce vor fi reabilitate.

Lucrări etapizate

Unul dintre acestea se referă la Blocul Chirurgical. Aici, a fost încheiat contractul de lucrări nr. 7505/05.04.2021, în valoare de 13.960.326,25 lei fără TVA cu societatea Balor Cons SRL. Ordinul de începere a lucrărilor a fost emis în data de 18.06.2021. Prin actul adițional nr. 16 la contractul de lucrări, durata de execuție a fost prelungită până în 30.05.2024.

În ceea ce privește Secția DERMATOVENERICE, în data de 6.04.2021 a fost încheiat contractul de lucrări nr. 7506, în valoare de 2.308.484,44 lei fără TVA cu societatea Balor Cons SRL, iar ordinul de începere a lucrărilor a fost emis începând cu data de 12.05.2021. Lucrările au fost finalizate în anul 2023. În data de 31.10.2023 a fost emisă Instrucțiunea nr. 207 de către Autoritatea de Management a Programului Operațional Regional 2014-2020, conform căreia contractele de finanțare POR 2014-2020 se pot modifica în sensul etapizării acestora în perioada de programare 2021-2027.

În data de 23.12.2023 s-a primit o notă de la finanțator, prin care s-a aprobat etapizarea proiectului și finanțarea acestuia în cadrul Programului Regiunea Centru 2021-2027. Proiectul a fost depus în cadrul programului, obiectivul specific fiind promovarea eficienței energetice și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.

Valoarea totală necesară implementării etapei a II-a a proiectului este de 29.982.778,29 lei cu TVA, din care eligibilă este suma de 25.267.649,29 lei inclusiv TVA. Contribuția proprie în proiect a Consiliului Sibiu are o valoare totală de 5.220.481,99 lei inclusiv TVA.    

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Consiliul Județean a identificat soluția pentru repararea celui mai important drumul județean din Mărginimea Sibiului

Consiliul Județean Sibiu intenționează să reabiliteze drumul județean ce traversează Mărginimea Sibiului. În acest sens, aleșii județeni au aprobat indicatorii tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții. Investiția va fi realizată pe două tronsoane.

Pentru primul, valoarea investiţiei este de 215.711.356,41 lei (TVA inclus), iar pentru celălalt tronson suma se ridică la 127.479.993,79 lei (TVA inclus). În total, Consiliul Județean speră să atragă aproape 350 milioane de lei, în urma depunerii proiectului spre finanțare din fonduri europene.

Proiectul „Reabilitare și modernizare DJ 106E Cristian (int DN) – Orlat – Sibiel – Vale – Săliște – Galeș – Tilișca – Rod – Poiana Sibiului, Jina – lim. jud. Alba are în vedere și o serie de indicatori tehnici, între care 7 poduri noi și altele ce vor fi reabilitate. Durata de execuție a lucrărilor este prognozată pentru minim 30 luni.

Programul Regiunea Centru (PR Centru) își propune continuarea viziunii strategice privind dezvoltarea regiunii, completând direcțiile, acțiunile și prioritățile din PDR 2014-2020 implementate prin POR 2014-2020 și alte programe naționale. Viziunea strategică a PR Centru 2021-2027, în concordanță cu viziunea strategică din PDR Centru 2021-2027 şi Strategia de Specializare Inteligentă a Regiunii Centru este ca Regiunea Centru, din care face parte și județul Sibiu, să devină o regiune mai curată, atractivă pentru locuitorii săi și turiști, cu o economie competitivă bazată pe cunoaștere și inovare în care grija pentru mediu și utilizarea rațională și durabilă a resurselor să fie o prioritate.

În conformitate cu prevederile Programului Regiunea Centru 2021 – 2027, se urmărește creșterea conectivității zonelor mai puțin dezvoltate și a zonelor izolate la rețeaua TEN-T, ținând seama de investițiile realizate prin programele anterioare și cele propuse pe celelalte priorități ale PR Centru, dar și cele realizate sau preconizate la nivel național în domeniul conectivității. În cadrul acestui apel, Consiliul Județean Sibiu, în calitate de proprietar al infrastructurii, intenționează să depună spre finanțare proiectul „Reabilitare și modernizare DJ 106E Cristian (int DN) – Orlat – Sibiel – Vale – Săliște – Galeș – Tilișca – Rod – Poiana Sibiului, Jina – lim. jud. Alba”. În acest sens, Consiliul Județean Sibiu a demarat și finalizat procedurile de realizare a documentației tehnico-economice la faza PT pentru proiectul sus menționat. Serviciile de proiectare au fost prestate în baza contractului de servicii nr. 8442/12.04.2023, încheiat cu societatea SC Proiect Construct regiunea Transilvania SRL.

Ca urmare a realizării acestei documentații și a aprobării indicatori tehnico-economici, proiectul „Reabilitare și modernizare DJ 106E Cristian (int DN) – Orlat – Sibiel – Vale – Săliște – Galeș – Tilișca – Rod – Poiana Sibiului, Jina – lim. jud. Alba” a fost creionat în vederea depunerii acestuia spre finanțare în cadrul Programului Regiunea Centru (PR Centru) 2021 – 2027.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Festivalul „Mediaș, Cetate Medievală” a ajuns la ediția 20. Programul complet al evenimentului

Festivalul „Mediaș, Cetate Medievală. Târg de meșteșuguri vii“ a ajuns la cea de-a XX-a ediție și se va desfășura sâmbătă 13 iulie, în curtea Muzeului Municipal Mediaș.

Programul zilei debutează cu ateliere și tabere cavalerești, muzică medievală ambientală și târg de producători începând cu ora 10.

Programul pregătit de către organizatori începând cu ora 16.30, continuă cu concerte de muzică medievală și renascentistă susținute de către Cimpoierii din Transilvania, Huniadi Cantores și Truverii, ateliere și demonstrații ale ordinelor cavalerești Straja Cetății Mediaș, Paladinii de Terra Medies și spectacolul cu cai susținut de Antares din cadrul ordinului cavaleresc Teutonii Transilvaniei, iar de la ora 22.30 spectacolul cu foc al trupei Fire Dream.

În cadrul evenimentului, Muzeul Municipal Mediaș va putea fi vizitat în mod gratuit de către toți doritorii, pe perioada de desfășurare a festivalului medieval.

Programul evenimentului

10:00 – Prezentarea participanților și a programului
Ateliere meșteșugărești, animație, tabere cavalerești, muzică ambientală

16:30 – Concert Cimpoierii din Transilvania

17:30 – Straja Cetății Mediaș

18:30 – Concert Huniadi Cantores

19:30 – Paladinii de Terra Medies

21:30 – Concert Truverii

22:30 – Spectacol cu foc Fire Dream

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

FOTO: Tinerii din Mediaș participă la Jocurile Internaționale ale Copiilor, în Mexic

Tinerii din Mediaș vor participa, începând de luni, la Jocurile Internaționale ale Copiilor, care vor avea loc anul acesta în Mexic.

Evenimentul va avea loc în localitatea Leon din Mexic, în perioada 15 – 20 iulie 2024, fiind așteptați să participe 1.500 de tineri din oraşe de pe întregul mapamond, care se vor întrece la 7 ramuri sportive.

Delegația medieşeană va fi compusă din tineri sportivi şi antrenori, reprezentând disciplinele atletism – 5 sportivi, tenis de câmp – 2 sportivi, baschet feminin – 4 sportive şi fotbal – 7 sportivi.

Anul trecut, Jocurile Internaționale ale Copiilor s-au desfășurat în Coreea de Sud, în localitatea Seul, iar prima ediţie a acestei competiții a avut loc în anul 1968, în oraşul sloven Celje.

Municipiul Mediaş participă la eveniment încă din anul 1996, iar în anul 1999 a fost gazda Jocurilor Internaționale ale Copiilor.

„Am primit astăzi la sediul Primăriei Municipiului Mediaș lotul de sportivi care ne va reprezenta la Jocurile Internaționale ale Copiilor, Jocuri Internaționale care se vor desfășura în acest an în Mexic.

Mediașul va fi reprezentat la patru discipline sportive: atletism, tenis de câmp, baschet feminin și, nu în ultimul rând, fotbal.

Le urez mult succes. Îmi doresc să obțină rezultate cât mai bune și, în același timp, îmi doresc să se întoarcă cu bine acasă”, a declarat primarul Mediaşului, Gheorghe Roman.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

A lovit o căprioară cu mașina și a sunat la 112. Surpriza polițiștilor când au ajuns la locul evenimentului

Un șofer care a lovit o căprioară a anunțat polițiștii, care ajunși la locul evenimentului l-au testat pe bărbat cu aparatul Drugtest.

Miercuri, un conducător auto a solicitat sprijin Poliției Municipiului Mediaș după ce, în timp ce se deplasa pe Drumul Județean 142B, din Boian spre Cetatea de Baltă, a lovit o căprioară.

În urma evenimentului nu au rezultat victime umane.

„La fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Mediaș, care, în cadrul verificărilor efectuate a procedat și la testarea conducătorului auto, un bărbat în vârstă de 45 de ani, domiciliat în Ighișu Nou.

În urma testării șoferului cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Testarea cu aparatul etilotest a fost negativă.

Întrucât aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, șoferul a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului de substanțe interzise.

În cauză, la nivelul Secției 2 Poliție Rurală Mediaș, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive„, spune Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

ULTIMA ORĂ/FOTO: Impact violent pe DN 14. A intrat cu mașina într-un cap de pod

Un șofer în vârstă de 62 de ani a fost rănit, joi după amiaza, după ce a intrat cu autoturismul într-un cap de pod, pe DN 14, în Slimnic.

Din primele cercetări efectuate, polițiștii rutieri au stabilit faptul că șoferul unui autoturism, un localnic, în vârstă de 62 de ani, a părăsit partea carosabilă și a intrat într-un cap de pod.

În urma accidentului, șoferul a fost rănit.

Un echipaj SMURD cu medic, o autospecială de stingere și un echipaj de la Ambulanță au intervenit la acest eveniment rutier.

Echipajele au evaluat două victime, un bărbat de 62 de ani care a suferit o fractură deschisă la picior și a fost transportat la UPU Sibiu, conștient.

Cealaltă persoană a refuzat transportul la spital.

SURSĂ FOTO: INFO TRAFIC jud. SIBIU

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Anii drumeției: Programul drumețiilor din luna iulie 2024

Vara aceasta, iubitorii de natură și aventură au ocazia de a explora peisajele spectaculoase ale județului Sibiu printr-o serie de drumeții organizate, care combină exercițiul fizic, cultura și relaxarea.

1. Drumeție pe Valea Târnavelor: Festivalul Medieval de la Mediaș

  • Data: 13 iulie 2024
  • Ghid: Nicoleta Ocneriu
  • Durată: 8-9 ore
  • Dificultate: Ușor

2. Drumeție în Munții Cindrel: Circuit Păltiniș

  • Data: 13 iulie 2024
  • Ghid: Teo Bobeș
  • Durată: 5 ore
  • Dificultate: Mediu

Pentru cei care doresc o provocare moderată, circuitul din Păltiniș oferă trasee spectaculoase prin Munții Cindrel, cu oportunități de a descoperi flora și fauna locală, sub îndrumarea unui ghid experimentat.

3. Drumeție în Munții Făgăraș: Vf. Lespezi și Cornu Călțunului

  • Data: 14 iulie 2024
  • Ghid: Radu Zaharie
  • Durată: 9-10 ore
  • Dificultate: Dificil

4. Drumeție, teatru și picnic cu fructe la Cisnădioara

  • Data: 14 iulie 2024
  • Ghid: Nicoleta Ocneriu
  • Durată: 4-5 ore
  • Dificultate: Ușor

O combinație perfectă de natură și cultură, această excursie include o drumeție lejeră până la Cisnădioara, unde participanții vor putea savura un picnic cu fructe proaspete și o reprezentație de teatru în aer liber.

5. Drumeție în familie: Săliște – Schitul Foltea

  • Data: 14 iulie 2024
  • Ghid: Dumitru Troanca
  • Durată: 4 ore
  • Dificultate: Ușor

6. Drumeția conexiunii elementelor la apus: Păltiniș-Găujoara

  • Data: 20 iulie 2024
  • Ghid: Adela Dadu
  • Durată: 7-8 ore
  • Dificultate: Ușor

Această drumeție oferă ocazia de a experimenta magia apusului în Munții Cindrel, explorând traseele dintre Păltiniș și Găujoara sub ghidajul Adelei Dadu.

7. Tură de noapte în Munții Făgăraș: Răsărit pe Vf. Negoiu

  • Data: 20 iulie 2024
  • Ghid: Radu Zaharie
  • Durată: 12-14 ore
  • Dificultate: Dificil

8. Gusturi Sălbatice: Foraging și gătit la Cabana Suru

  • Data: 20 iulie 2024
  • Ghid: Miruna Popa
  • Durată: 4 ore
  • Dificultate: Mediu

9. O săptămână de la Vest la Est: Creasta Făgărașului

  • Data: 27 iulie 2024
  • Ghid: Radu Zaharie
  • Durată: 168 ore
  • Dificultate: Dificil

Urmărește Sibiu 100% în Google News

FOTO: Isabela, voluntarul SMURD care a salvat viața unui artist la FITS 2024. „A acționat ca la carte”

Isabela, voluntar în cadrul programului “Salvator din pasiune” la ISU Sibiu a salvat viața unui artist la FITS 2024.

ISU Sibiu a prezentat povestea Isabelei în cursul zilei de joi, dar și intervenția care i-a salvat viața artistului prezent la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu.

„Salvator din pasiune nu este o simplă sintagmă, nu este doar un nume de proiect. Viața ne-a arătat încă o dată, că este mai mult decât atât!

Astăzi, o aducem în atenția voastră pe Isabela, voluntară SMURD în cadrul proiectului “Salvator din pasiune”.

Încă din adolescență, Isabela a fost atrasă de medicină, însă nu a urmat această facultate. Totuși, în sufletul ei a rămas dorința de a-i ajuta pe cei aflați în nevoie, de a contribui la salvarea de vieți.

Astfel, în anul 2017 s-a înscris în programul de voluntariat SMURD “Salvator din pasiune” la ISU Sibiu.

De atunci și până în prezent, Isabela a participat la sute de intervenții, fiecare cu provocările sale unice, însă câteva au avut o semnificație aparte, rămânând întipărite în mintea și în sufletele tuturor, întrucât au făcut cu adevărat diferența dintre viață și moarte.

Au fost mai multe cazuri în care intervenția Isabelei a avut o importanță deosebită, însă cea mai recentă a avut loc chiar la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu.

Unul dintre artiști, în timpul reprezentației, s-a prăbușit brusc. Isabela era la spectacol alături de familie, bucurându-se de festival.

L-a zărit pe artistul prăbușit la pământ și a mers imediat lângă el. Inițial părea că este copleșit de temperaturile ridicate și de emoțiile evenimentului, însă după câteva momente au apărut semnele unui stop cardio-respirator.

A contat enorm faptul că semnele au fost identificate imediat ce au apărut, astfel Isabela a acționat ca la carte, aplicând protocolul de resuscitare. Și-a rugat soțul să o ajute, să sune la 112 și să dea toate detaliile.

În scurt timp la fața locului și-a făcut loc prin mulțime, motocicleta SMURD, iar colegul nostru a ajutat-o pe Isabela să continue masajul cardiac până la sosirea ambulanței.

Astăzi, artistul este acasă, împreună cu familia lui, bucurându-se de șansa la viață la care salvatorii au pus umărul, în special Isabela.

Pompierii sibieni, alături de voluntari și medici, salvează zilnic vieți, însă Isabelei ne-a mișcat profund, prin pasiunea și determinarea cu care acționează de fiecare dată!

Isabela, te felicităm pentru dedicarea ta! Suntem mândri și recunoscători că avem printre noi oameni care sunt salvatori din pasiune!”, a transmis ISU Sibiu pe pagina de Facebook.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

ULTIMA ORĂ: Accident într-o intersecție din Sibiu. O femeie a fost transportată la spital

Un timișorean a provocat, joi, un accident rutier în municipiul Sibiu, la intersecția străzilor Cernei – Porumbacului.

Din primele cercetări efectuate, polițiștii rutieri au stabilit faptul că șoferul unui autoturism, în vârstă de 27 de ani, din Timișoara, ar fi pătruns în intersecție fără a acorda prioritate unui autoturism condus de un tânăr de 20 de ani, din Arpașu de Sus, intrând în coliziune cu acesta.

În urma accidentului, o femeie în vârstă de 43 de ani, din Arpașu de Sus, a fost rănită.

Un echipaj al Ambulanței Sibiu a intervenit la acest eveniment rutier și i-a acordat femeii asistență medicală.

Aceasta a suferit un traumatism toracic și atac de panică, fiind transportată la UPU Sibiu în stare stabilă.

Urmărește Sibiu 100% în Google News