Brașovul are începând de miercuri, 13 noiembrie, cel mai înalt brad natural de Crăciun din România.
Bradul a fost adus din Poiana Brașov și a fost montat pe timpul nopții în Piața Sfatului din oraș, unde va rămâne toată perioada sărbătorilor de iarnă.
29 de metri înălțime și aproximativ 17 tone are bradul din acest an de la Brașov.
Acesta este considerat cel mai mare brad natural folosit în acest sezon pentru a marca sărbătorile de iarnă într-unul dintre orașele importante ale țării.
Este și unul dintre cei mai înalți brazi pe care i-a avut Brașovul până acum.
Bradul a fost adus azi-noapte din zona de pășune din Poiana Brașov și a fost montat în Piața Sfatului.
Decorarea lui se va face în următoarele zile, iar aprinderea luminilor va avea loc în 1 Decembrie.
Un cutremur cu magnitudinea 3 s-a produs în noaptea de marţi spre miercuri, la ora locală 1:44, în judeţul Vrancea, la adâncimea de 123,3 kilometri (km), potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).
Seismul a avut loc în apropierea următoarelor oraşe: 41 km vest de Focşani, 62 km nord de Buzău, 70 km est de Sfântu-Gheorghe, 81 km est de Braşov, 96 km nord-est de Ploieşti, 98 km sud-vest de Bârlad, 98 km sud de Bacău.
Locuitorii din localitățile Agnita, Chirpăr, Alțâna, Iacobeni, Bârghiș, Merghindeal, Brădeni și Bruiu vor primi noi recipiente destinate colectării selective a deșeurilor, în cadrul unui proiect derulat de Consiliul Județean Sibiu.
Astfel, 182.712 pubele și containere de diverse dimensiuni (de la 120l până la 3 mc) vor fi distribuite în aceste localități, pentru colectarea selectivă a materialelor biodegradabile, a deșeurilor textile, plastic-metal, hârtie-carton și sticlă.
Investiția face parte din Proiectul „Recipiente de colectare – Etapa II”, cu o valoare totală de 75.337.213,43 lei, pentru care Consiliul Județean Sibiu a obținut o finanțate nerambursabilă din partea Uniunii Europene, prin Programul Dezvoltare Durabilă (PDD) 2021 – 2027, de 49.420.609,26 lei, la care se adaugă contribuția proprie de 13.939.146,20 lei și TVA în cuantum de 11.977.457,97 lei.
Seara trecută, Primăria Sibiu a fost iluminată în albastru, în semn de susținere a campaniei mondiale Pneumolight, organizată cu ocazia Zilei Mondiale a Pneumoniei, sărbătorită anual pe 12 noiembrie.
Acțiunea a fost coordonată de Dr. Catia Cilloniz, cercetător la Spitalul Clinic din Barcelona, care este, de asemenea, coordonatorul global al campaniei.
Scopul principal al acestei campanii este creșterea gradului de conștientizare asupra pericolelor pneumoniei, o boală tratabilă, dar care rămâne una dintre cele mai mari cauze de deces în întreaga lume. Pneumonia afectează în mod special copiii și persoanele vârstnice, fiind responsabilă pentru moartea a aproximativ 2.000 de copii sub 5 ani în fiecare zi. Poluarea aerului reprezintă un factor major de risc pentru decesul cauzat de pneumonie, afectând toate grupele de vârstă.
Carrefour România a emis recent o alertă pentru consumatorii din Sibiu și din alte locații referitor la rechemarea unui produs alimentar contaminat.
Este vorba despre un sortiment de cașcaval de vacă, marcă proprie Carrefour, care conține potențial bacteria Listeria monocytogenes. Această bacterie este responsabilă de listerioză, o afecțiune gravă care poate afecta în special persoanele cu sistemul imunitar scăzut, femeile însărcinate și persoanele în vârstă.
Detalii Importante:
Produs: Cașcaval din lapte de vacă, marca Carrefour Clasic.
Lot afectat: 200 BT 246, cu data de expirare 18.07.2025.
Acțiuni recomandate: Clienții care au achiziționat acest produs sunt sfătuiți să nu-l consume. Produsul poate fi returnat la magazin, iar suma va fi rambursată fără a fi nevoie de bon fiscal.
Produsul se găsește în magazinele: H Sibiu – Comuna Șelimbăr, DN1, KM 306, SibiuS Sibiu 4 – Loc. Cisnădie, Str. Tiberiu Ricci, Nr. 1, Sc. A, Et. Parter, Ap. 1CLB Sibiu Victorie – B-dul Victoriei Nr. 42, Sibiu.
Primarul Municipiului Sibiu, Astrid Fodor, a primit titlul onorific de Senator de Onoare al Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, o distincție propusă de Rectorul Academiei, generalul de brigadă prof. univ. dr. ing. Ghiță Bârsan.
Ceremonia a fost susținută de Senatul Universitar al instituției, iar decizia de acordare a acestui titlu a fost citită de președintele Senatului, lt. col. conf. univ. dr. Alexandru Baboș.
În motivația acestei distincții se menționează „contribuțiile deosebite ale primarului Astrid Fodor la dezvoltarea cunoașterii și mediului academic, realizările profesionale excepționale și sprijinul acordat Academiei Forțelor Terestre”.
„Mă bucur foarte mult de această distincție, care mă onorează din mai multe motive. În primul rând pentru că Academia Forțelor Terestre Nicolae Bălcescu Sibiu (AFT) este o instituție prestigioasă de învățământ superior militar, de nivel național. Sub conducerea rectorului, domnului general Bârsan, aceasta s-a dezvoltat extraordinar și a devenit o adevărată mândrie pentru Sibiu. De aceea, în prezentarea orașului pe care o fac atunci când primesc vizite oficiale, AFT nu lipsește niciodată, fiind un pilon esențial în educația sibiană. În al doilea rând pentru faptul că Academia este actor activ în viața orașului. Pe lângă faptul că, împreună cu Garnizoana Sibiu, organizează toate evenimentele prilejuite de zilele de sărbătoare sau comemorare stabilite la nivel național, AFT s-a implicat activ și în alte evenimente ale orașului – și aici aș aminti doar Centenarul României, organizat de Primăria Sibiu sau Programul Sibiu Regiune Gastronomică Europeană, organizat de un consorțiu local din care și Academia militară a făcut parte. Şi pentru că această implicare vine din dorința sinceră de a contribui în comunitate, aportul AFT este mereu esențial și relevant. Și lista motivelor pentru care sunt onorată să fiu Senator de Onoare al instituției poate continua. Acum, prin acest titlu onorific pe care mi l-ați acordat, se creează o punte de legătură și mai puternică între administrația orașului și Academia militară sibiană, întărind practic acest parteneriat benefic Sibiului”, a declarat Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.
Cu ocazia ceremoniei, 24 de studenți cu rezultate academice excepționale au fost, de asemenea, premiați cu abonamente la Scena Digitală a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu. Delia Dobre, studenta cu cele mai bune rezultate, a primit și un abonament special pentru spectacolele cu public din cadrul Teatrului, valabil până la sfârșitul anului universitar.
Mănăstirea Ursulinelor din Sibiu, acum parte a Muzeului Național Brukenthal, continuă să fie accesibilă publicului ca centru de artă contemporană și expoziții.
Colaborarea dintre Muzeul Național Brukenthal și Arhiepiscopia Romano-Catolică din Alba Iulia a permis extinderea perioadei de vizitare până în aprilie 2025, oferindu-le vizitatorilor oportunitatea rară de a explora aceste catacombe.
„În urma colaborării foarte bune cu Arhiepiscopia Romano-Catolică din Alba Iulia, am propus ca perioada inițială a contractului (10 noiembrie 2024) să fie prelungită cu încă 6 luni. Așadar vizitatorii se pot bucura în continuare de expozițiile pe care le vom organiza în acest spațiu al fostei mănăstirii și a Colegiului Pedagogic din Sibiu. Totodată, vor putea vizita, în același program, zilnic la orele 12, 15, 17 criptele mănăstirii Ursulinelor. Este un pas în forță de a merge înainte și de a face tot ce ne stă în putere ca acest spațiu să devină încet-încet un spațiu cultural. Este un spațiu atât de necesar Muzeului Național Brukenthal, o instituție muzeală de top care din păcate în ultima vreme a fost cea mai văduvită instituție culturală din Sibiu! Avem o activitate intensă, fiind cel mai activ muzeu în ceea ce privește colaborările muzeale din țară însă avem nevoie de alte spații, modernizări, personal etc. Avem o colecție importantă care deocamdată stă în depozite, nu s-a reușit până acum să deschidem un muzeu al orașului, iar spațiile de restaurare și conservare ale Muzeului au nevoie de condiții speciale, mai ales că activitatea Laboratorului de restaurare a crescut. De asemenea, avem nevoie de spații de depozitare. De exemplu, anul acesta am achiziționat cu sprijinul doamnei Raluca Turcan, ministrul Culturii, peste 35 de opere de artă (pictură, sculptură, grafică) care au nevoi de expunere și apoi depozitare. Sperăm ca viitorul Muzeului Național Brukenthal să fie unul armonios și luminos așa cum este și activitatea desfășurată de colegii mei. Mulțumesc Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Alba-Iulia pentru deschidere și înțelegere”, a declarat Alexandru Constantin Chituță, managerul Muzeului Național Brukenthal
Deși mulți români asociază numărul 13 cu ghinionul, acesta este unul dintre numerele extrase frecvent în cadrul tragerilor loto organizate de către Loteria Română.
Potrivit Companiei Naţionale Loteria Română, jucătorii agenţiilor loto judeţene obişnuiesc să completeze biletele de loterie alegând numere în strânsă legătură cu evenimente importante din viaţa lor, cum ar fi ziua de naştere, data căsătoriei sau cu alte cifre considerate norocoase.
Contrar aşteptărilor, numărul 13 asociat ghinionului se află pe lista numerelor extrase în dese rânduri în cadrul extragerilor Loto 6 din 49.
„În general clienţii jucători se bazează pe numerele considerate de ei norocoase, respectiv date de naştere asociate membrilor familiei, aniversări sau alte evenimente cu impact din viaţa lor.
Ne apropiem cu pași repezi de iarnă. Orașul este aproape împodobit, neschimbații brazi din Piața Mare și Piața Mică au fost instalați, simți că se apropie sărbătoarea. Dar odată cu venirea anotimpului rece și prognozelor ce anunță zăpada, vine și momentul în care oamenii schimbă „încălțările” mașinilor.
Aglomerație la vulcanizări
Ca să aflăm mai multe informații despre schimbarea anvelopelor, am stat de vorbă cu Gabriel Toma, mecanic la un service din Sibiu. L-am întrebat cum este această perioadă pentru el. „Au început să vină mașini la noi, pentru schimbarea anvelopelor, începând cu jumătatea lunii trecute. Aveam, pe atunci, patru-cinci programări pe zi.
Acum s-a aglomerat, ajung să schimb anvelopele la 16 mașini zilnic, ținând cont că procesul poate dura 30 de minute, la o mașină mică (Logan, spre exemplu) și ajunge la 50 de minute pentru un SUV, să spunem. Suntem full, cererea este foarte mare, nu facem față tuturor programărilor. Au venit oameni la noi să acceseze ne serviciile, iar noi suntem nevoiți să-i rugăm să aștepte și două săptămâni. Au plecat, iar peste câteva ore s-au reîntors la noi. E de înțeles această aglomerație, deoarece toate mașinile din România trebuie să aibă cauciucurile schimbate într-un timp foarte scurt”, spune mecanicul.
Gabriel Toma
De ce trebuie să schimbăm anvelopele mașinilor
Potrivit OG 5/2011, maşinile trebuie să fie dotate cu anvelope de iarnă atunci când se circulă cu ele pe drumurile publice acoperite cu gheață, zăpadă sau polei. Dacă în urmă cu ceva vreme, în lege se stipula faptul că anvelopele de iarnă sunt obligatorii în perioada noiembrie – martie, în prezent acest lucru a fost reglementat, iar dacă în timpul verii șoferii vor circula pe o porţiune de drum cu zăpadă, gheaţă sau polei, maşina va trebuie echipată cu anvelope de iarnă. Dacă conducătorii auto vor fi prinși circulând pe șosea fără dotările prevăzute în lege, amenda, impusă de lege, poate ajunge şi până la 4.000 de lei, plus eventuala reținere a talonului.
„Este necesară schimbarea anvelopelor, indiferent de sezon, deoarece acestea sunt concepute diferit. Anvelopele de iarnă sunt mai moi, iar pe lângă aceasta, au un profil cu striații micuțe, iar în aceste striații intră zăpada și fac o aderență «zăpadă-zăpadă», să zic așa. Iar pneurile de iarnă trebuie schimbate vara, deoarece se vor uza foarte repede, iar aderența lor scade în anotimpul cald. Limita legală a adâncimii profilului anvelopelor este de 1,6 mm, și pentru anvelopele de vară și cele de iarnă. Însă, ideal ar fi, ca (pentru a nu întâmpina neplăceri) anvelopele de iarnă să aibă măcar 4 mm”, recomandă Gabriel.
Cum se schimbă un pneu
Procesul de schimbare a anvelopelor se poate face și acasă, însă profesioniștii nu recomandă această practică. „E mai greu decât pare schimbarea pneurilor unor autoturisme. Primul pas este suspendarea mașinii. Se dau jos toate roțile, dacă autoturismul are senzori, este foarte important să le punem înapoi de unde le-am luat. Se dau jos anvelopele, apoi ungem bine anvelopele care urmează să fie montate cu o pastă specială care ne ajută să intre cât mai bine pe jantă.
Umflăm roțile, ne uităm pe mașină să vedem ce presiune punem în acestea, deoarece fiecare autoturism are una specifică, apoi le punem la echilibrat folosind un aparat special. Dacă avem jante de tablă, le echilibrăm cu mase de echilibrat tip «clip on» , iar dacă este de aluminiu, folosim mase de echilibrat care se lipesc pe interiorul jantei. După care le montăm pe mașină. Apropiem prezoanele puțin cu pistolul, apoi coborâm mașina și le strângem complet cu cheia dinamometrică”, spune mecanicul.
Anvelopele all sezon
O alternativă a schimbării cauciucurilor ar fi anvelopele all sezon. „Trăim timpuri în care iernile au devenit mai blânde, iar anvelopele all sezon pot deveni o opțiune, dar depinde de tipul de drum pe care îl frecventăm. Dacă șofăm pe un drum de câmp, spre exemplu, cel mai indicat ar fi să folosim anvelopele specifice sezonului în care ne aflăm”, ne recomandă Gabriel.
Prețurile pieței în Sibiu
După discuția cu Gabriel, am mers la mai multe vulcanizări din Sibiu să aflăm prețurile pieței.
Într-o vulcanizare din periferia municipiului prețul unor schimbări de anvelope la mașini mici, Logan de exemplu, pleacă de la 180 și poate ajunge până la 260 de lei. La un autovehicul mai mare, SUV, spre exemplu, costurile sunt între 250 și 360 de lei. În acest preț este inclus și echilibratul roților.
La un service, din cartierul Ștrand, un schimb complet de pneuri, în atelier, pleacă de la 140 și poate ajunge la 220 de lei. La domiciliul clientului, tarifele sunt între 180 și 400 de lei. Schimbarea roților, plus echilibratul acestora, se situează în intervalul 50 și 120 de lei.
La un atelier din Gușterița, un schimb de cauciucuri îl găsim între 80 și 180 de lei. Iar unul de jante pleacă de la 70 și poate ajunge la 80.
În Hipodrom, la una din vulcanizări, în care un schimb de anvelope este între între 120 și 140 de lei, iar unul de jante, între 80 și 100 de lei.
Unde ajung anvelopele uzate
Majoritatea atelierelor auto și a vulcanizărilor acceptă anvelopele uzate pentru a le trimite către reciclare. Aceste unități colaborează de obicei cu firme de reciclare specializate și se asigură că anvelopele sunt gestionate corespunzător. Primul pas în procesul de reciclare a anvelopelor este colectarea și sortarea acestora. Anvelopele uzate sunt adunate din diverse surse, cum ar fi service-urile auto, vulcanizările, centrele de colectare autorizate și campaniile de reciclare. După colectare, anvelopele sunt sortate în funcție de tipul și de starea lor. Anvelopele care pot fi reșapate sunt separate de cele care trebuie reciclate complet. Anvelopele care nu mai pot fi recondiționate sunt supuse unui proces de mărunțire mecanică. În această etapă, anvelopele sunt tăiate în bucăți mai mici folosind echipamente specializate. Aceste bucăți sunt apoi măcinate până se obține o granulație fină de cauciuc, cunoscută sub denumirea de granulat de cauciuc, conform www.blog.janta.ro.
Duminică, 17 noiembrie, ora 18, la Sinagoga Mare din Sibiu (Strada Constituției 17) vor concerta „Zoe Aqua și trupa”, cu muzică klezmer și transilvăneană. La vioară va cânta Zoe Aqua, la braci, Kaiman Szopos, contrabas, Karoly Denes și la țambal, Gergo Reman. Invitată, la vioară: Annie Aqua. Intrarea este liberă.
Cine este Zoe Aqua
Într-un interviu realizat de www.directmm.ro, Zoe Aqua, declara: „Sunt o violonistă din SUA, în prezent stabilită în Cluj. M-am născut și am crescut în Denver, Colorado și am început să cânt la vioară la vârsta de 4 ani, continuând să studiez muzica clasică prin universitate.
După aceea, m-am mutat la New York și m-am implicat în scena klezmer de acolo. În urmă cu aproximativ 5 ani, am început să merg vara în Transilvania pentru a participa la tabere de muzică populară. Prin urmare, am devenit pasionată de muzica din această zonă. Acum termin o bursă Fulbright în cercetarea muzicii populare transilvănene, care m-a ținut ocupată în ultimii doi ani”.
Ce este muzica Klezmer
Muzica klezmer își are rădăcinile în tradiția evreilor așkenazi, fiind un gen muzical cântat la nunți și la alte evenimente de petrecere. Genul muzical actual derivă din muzica est-europeană de tradiție evreiască și a fost construit pe baza acesteia. Elementele esențiale ale tradiției includ melodii de dans, melodii rituale și improvizații artistice virtuoase interpretate pentru ascultători.
Această muzică populară tradițională a împrumutat inspirația din muzica din sinagogă, din muzica romilor, din muzica populară europeană și chiar din muzica clasică.
În perioada 23-24 noiembrie 2024, în sediul AtuToys Sibiu, Str. 9 Mai, nr. 10, se va desfășura un maraton de jocuri de societate: „24,5 Ore de BoardGames Non-Stop”. Deschiderea evenimentului va avea loc sâmbătă, ora 10. Scopul este unul caritabil, și anume strângerea de fonduri și donații pentru copiii sprijiniți de „Asociația de Poveste”. Toate veniturile generate din înscrieri și contribuțiile participanților vor fi direcționate către această cauză, pentru îmbunătățirea vieților copiilor din centrele de plasament prin diverse programe educaționale și sociale.
„24,5 Ore de BoardGames nu este doar un simplu eveniment de divertisment, ci o oportunitate de a ne uni forțele pentru a ajuta comunitatea, bucurându-ne de momente interactive și de conectare prin jocuri”, au transmis organizatorii.
Ce se întâmplă la ,,24,5 Ore de BoardGames”
„24,5 ore de joacă non-stop” este scopul și motto-ul evenimentului. Sunt pregătite 20 de mese pentru 80 de jucători simultan. Printre jocurile prezente la eveniment, se numără trei clasice, precum Catan, Carcassonne și Ticket to Ride, dar și o ludotecă variată de jocuri mai noi, de strategie, logică, dar și de petrecere. Fiecare jucător va primi din partea organizatorilor un kit cu surprize interesante pentru un jucător pasionat de boardgames.
O comunitate primitoare
„Fiecare masă de joc este o oportunitate de a întâlni oameni noi, de a lega prietenii și de a descoperi strategii inedite. Evenimentul este deschis tuturor, indiferent de experiența cu jocurile de societate”, au mai declarat organizatorii.
De ce 24,5 ore de boardgames? O spun inițiatorii evenimentului:
,,Pentru că toate sesiunile de joacă se termină cu o dezbatere despre jocurile jucate.
Pentru că niciun joc nu se termină în timpul specificat pe cutie.
Pentru că, oricâte jocuri ai juca, tot ai mai vrea să joci încă unul.
Pentru că, după un joc, urmează alt joc și alt joc… și alt joc.
Pentru că niciodată nu ai suficient timp să joci tot ce-ți dorești.
Pentru că am fi putut pune 100 de ore de boardgames non-stop, dar nu am vrut să exagerăm de la prima ediție.”
Pentru achiziționarea biletelor și multe detalii accesați www.gfest.ro sau pagina de Facebook: GameFestSibiu.
„Vă încurajăm să vă alăturați acestui eveniment caritabil, contribuind astfel la o cauză importantă. Fiecare bilet achiziționat ajută direct copiii din centrele de plasament, iar cu fiecare oră de joc, aducem un viitor mai bun pentru acești copii”, transmit organizatorii.
Omul de afaceri Silviu Prigoană a murit marți într-un restaurant din zona Bran, iar medicii au o primă ipoteză în privința decesului.
Lui Silviu Prigoană i s-a făcut rău la scurt timp după ce a intrat în restaurant, iar cei care îl însoțeau și angajații restaurantului au încercat să îi acorde primul ajutor până a sosit echipajul SMURD.
Prima ipoteză în privința decesului este că Prigoană ar fi suferit un infarct.
Primul care a intervenit în cazul lui Silviu Prigoană a fost echipajul SMURD, aflat în apropierea restaurantului din satul Simon, comuna Bran.
Conform martorilor, ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană au fost ”Mă odihnesc!”, de aceea oamenii nu au intrat inițial în panică.
Cunoscut pentru spiritul său jovial, cei de la masă au crezut că Silviu Prigoană glumește.
Abia după ce au văzut că acesta nu mai răspunde, oamenii de la masă și din întreg restaurantul au intrat în panică și au încercat să-i acorde primul ajutor.