Am discutat despre importanța păsărilor cu Bogdan Federeac, un botoșănean mutat în Sibiu, iubitor de păsări și de natură. Bogdan, împreună cu alți ornitologi, lucrează de trei ani la primul atlas al păsărilor din orașul Sibiu. Pasiunea pentru ornitologie și pentru mediul înconjurător i s-a înrădăcinat încă din copilărie. „Când eram puștan, aveam un grup de prieteni cu care mergeam toată ziua pe dealurile și pe lângă râurile din împrejurul Botoșaniului pentru a ne uita la păsări, șerpi, șopârle și la alte viețuitoare ce trăiau în acele habitate. Crescând, am început să fac insectare și chiar am scris un articol pentru revista școlii despre păsările ce se găseau în jurul localității”, ne relatează Bogdan.
Se va face numărătoarea păsărilor care iernează în țara noastră
O perioadă, Bogdan a lăsat pasiunea pentru ornitologie într-un sertar și s-a axat pe a doua lui dragoste, literatura, însă nu s-a oprit din a merge în natură. Aceasta, până în pandemie. „O perioadă m-am axat mai mult pe literatură, până a venit pandemia și odată cu aceasta, lockdown-ul. Fiind închis în casă, mai mereu cu ochii pe balcon, zăream ba o barză, o rață, un codroș de munte, o ciocănitoare pestriță mare, și brusc mi s-a reactivat pasiunea pentru păsări. Dar diferența față de când eram puștan e că de această dată am luat pasiunea în serios.
Am început să studiez singur viața păsărilor, iar după încheierea carantinei, am luat-o pe soția mea, ne-am urcat în mașină și am mers pe Valea Sâmbetei, în Munții Făgăraș. Acolo am profitat de munte și de păsări. Ulterior, mi-am cumpărat un determinator de păsări, am intrat pe mai multe grupuri, am început să interacționez cu mai mulți păsărari și profesori în domeniu. La un moment dat, am început să mă simt rușinat. Deși aveam un număr de păsări văzute în România, știam să le recunosc, aveam observații la anumite rarități din Transilvania, spre exemplu, îmi lipsea ceva: afilierea. Așa că toamna trecută, după ce am fost în vizită la Tabăra de inelare de pe Grindul Chituc, am luat decizia să mă înscriu la Facultatea de Științe din Sibiu, specializarea Ecologie și Protecția Mediului, ca pasiunea să fie dublată și de studii în domeniu”, ne mărturisește ornitologul.
„Anul trecut au fost trei păsări noi pentru avifauna României”
Păsările sunt îndrăgite de oameni pentru mai multe atribute ale lor: penajul, cântul și libertatea. „Dacă este un lucru pe care îl admir la păsări, acesta este, în primul rând, libertatea lor. Noi, oamenii, suntem îngrădiți. Vorbim de orașe, de județe, de regiuni, de țări, de continente. În schimb, păsările nu cunosc aceste granițe. Anul trecut, spre exemplu, au fost trei păsări noi pentru avifauna României, toate au fost în tabere de inelare, una dintre ele ajungând aici din nordul Americii.
Eu fac parte din categoria de ornitologi amatori, care fac diferite acțiuni: participă la diferite monitorizări, programe de voluntariat pentru asociațiile de ornitologie. În România sunt două astfel de organizații mari: Societatea Ontologică Română și Grupul Milvus, care se ocupă de studiul și protecția avifaunei. Majoritatea ornitologilor amatori fac voluntariat pentru ambele asociații. O astfel de acțiune are loc anul viitor, la mijlocul lui ianuarie – MidWinterul –, când se face numărătoarea păsărilor care iernează în țara noastră”, ne povestește Bogdan.
Atlasul de păsări cuibăritoare din orașul Sibiu
La prima vedere, pare aproape imposibil să numeri fiecare pasăre din mediul înconjurător, dar cu răbdare și perseverență se poate înfăptui această sarcină. Cum se efectuează numărătoarea păsărilor? Ne spune Bogdan: „Se face o echipă de minim doi oameni și se ia o bucată din Olt, spre exemplu, între Voila și Racovița, apoi se iau toate lacurile la rând. Fiecare este înarmat cu un binoclu, un aparat foto și o lunetă. Pe urmă alege fiecare un tip de păsări pe care să le numere. Iar toate aceste date se încarcă într-o bază de date, care apoi sunt prelucrate la nivel național și raportate mai departe, pentru imaginea mișcărilor populaționale la nivel internațional. Actual, suntem un grup de ornitologi din Sibiu (împreună cu Codruț Helerea, Cătălin Fuciu, Ciprian Fântână) care de trei ani de zile se ocupă de cartografiat păsările din localitate. Practic lucrăm la un atlas al păsărilor cuibăritoare din Sibiu.
Am luat suprafața orașului, am împărțit-o în pătrate de 500 pe 500 de metri. În perioada 15 aprilie-15 mai, 16 mai-15 iunie, dis-de-dimineață, între 5 și 8 dimineață, ne alegem câte două pătrate și mergem acolo să vedem ce păsări se văd sau se aud. Unele dintre principiile după care poți identifica o pasăre sunt masculii cântători; femelele nu prea cântă. Luăm străzile la rând și notăm absolut fiecare pasăre pe care o vedem și o auzim, cu anumite coduri specifice, deoarece dacă vedem, spre exemplu, o pasăre care e cu o râmă în cioc o trecem în baza de date ca fiind adult care cară hrană pentru pui. Aceasta e o dovadă că deja pasărea cuibărește. Dacă este o pasăre care cântă, s-ar putea să fie masculul care cântă în speranța împerecherii și e posibil să cuibărească”.
„Peste 140 de specii observate doar pe teritoriul orașului Sibiu”
Studiile de până acum, ale lui Bogdan și colegilor lui, au arătat că vrabia de casă este cea mai des întâlnită pasăre în Sibiu, dar munca nu s-a terminat, practic s-a efectuat doar jumătatea din procesul de inventariere. „Cu puțin noroc, în doi ani terminăm monitorizarea, iar după alt an, sperăm să avem atlasul final. În cei trei ani, grupul nostru a numărat 6920 de păsări din 89 de specii, însemnând 17578 de exemplare, ținând cont că am cartografiat cam jumătate din suprafața Sibiului. Dacă e să facem un top al celor mai numeroase păsări observate până acum, acesta ar fi următorul: pe primul e vrabia de casă, cu 5544 exemplare, urmată de porumbelul domestic – 2900+, stăncuța – 1284, mierlă – 1168, cioara de semănătură – 889 de exemplare, guguștiucii – 700+ exemplare, lăstunii de casă – aproape 700, graurii – peste 500, sticleții – 400+ și vrabia de câmp – 273 de exemplare. Pe lângă cele 89 de specii identificate în timpul cercetării, pentru atlas mai avem și observații ocazionale, practic date pe care le colectăm în toată perioada anului, dar fără metodologia specifică. Notăm în anumite baze de date ce observăm și am ajuns la peste 140 de specii observate doar pe teritoriul orașului Sibiu.
Dacă extindem zona de la Sibiu la Județ, ne apropiem de 250 de specii. Ținând cont că în România există undeva la 350 de specii comune, e posibil ca după Dobrogea să urmeze Sibiul în ceea ce privește varietatea de păsări. Avem avantajul de a avea lacurile de acumulare de pe Olt, heleștee (precum cele de la Mândra, Săcel), dar și munte, unde se găsesc specii mai rare și interesante”, ne spune ornitologul.
Despre păsările migratoare
S-au scris nenumărate povești, cântece sau poezii despre păsările călătoare. Aceste viețuitoare au fascinat oamenii dintodeauna și continuă să o facă în continuare. „Când e vorba de păsări, le avem pe cele sedentare, care stau tot timpul anului în România, pe acele parțial migratoare, care iarna vin în interiorul orașului, iar când dă puțin căldura se duc în periferia acestuia, și cele migratoare, care vin primăvara, se împerechează, fac pui, îi cresc și apoi, când dă frigul și se împuținează resursele de hrană, pleacă spre alte țări. Noi spunem că se duc «în țările calde», dar și țara noatră e o țară caldă, de asta vin la noi. Mai sunt și specii de pasaj, care, spre exemplu, peste iarnă sunt în Africa, primăvara vin în România, poposesc puțin, cât să-și facă surplusul de hrană și energie și apoi se duc mai departe spre nordul sau vestul Europei. Putem distinge o pasăre migratoare de una sedentară după momentul în care le vedem.
Pe parcursul întregului an sunt relativ puține specii în Sibiu, dar începând cu luna martie începe să se vadă mișcarea, apar berzele albe. Că vorbim de barză: în Județul Sibiu cuibărește și barza neagră, care este ușor mai sfioasă. Dacă barza albă cuibărește aproape de oameni, pe stâlpii de înaltă tensiune, coșuri sau direct pe clădiri, barza neagră alege să cuibărească în adâncul pădurii. Cred că cel mai apropiat cuib de barză neagră este la Cisnădie. Dar barza albă nu e prima pasăre care vine din migrație. Codroșul de munte, care pe zona Transilvaniei este migrator, de obicei ajunge înaintea berzelor. Mai sunt pitulicele mici, ce mai mult le auzi decât le vezi. De obicei când începe migrația încep să înfrunzească copacii, de aceea nu prea vedem păsările. Printre păsările migratoare se mai numără lăstunii de casă, rândunele, drepnelele, silviile, privighetorile și altele. Cântecul este semnalul că au venit păsările din migrație. Iar acest cântec este mai mult un strigăt de disperare: «Unde ești? Unde ești? Sunt cel mai frumos și cel mai bun, vin-o la mine să facem o familie împreună, să creștem pui»”, râde Bogdan.
Prundărașul de munte, un fel de „Fata Morgana”
Există povești despre animale mitologice care au existat în anumite locuri din România. Dar există și animale care sunt considerate aproape legendă: ori sunt foarte rare, ori nu au existat niciodată. „Există o dilemă pe care încercăm să o rezolvăm, e mai mult un pitic personal. În apropierea Iezerului Mare din Masivul Cindrel era cunoscut locul de cuibărit pentru prundărașul de munte. Această specie este un relict glacial, există în zona aceasta a Europei de zeci de mii de ani, de când România a fost acoperită de gheață. Problema este că sunt aproape 50 de ani de când nu se știe dacă această specie mai cuibărește în această zonă.
În afara perioadei de cuibărit a mai fost observat în apropierea Masivului Cindrel, iar noi tot mergem să vedem dacă o găsim în perioada de cuibărire. Până acum nu am avut noroc, de aceea, cumva, prundărașul de munte din Cindrel este o «Fata Morgana», an de an o să mergem în acea zonă în speranța că îl vom găsi; nu neapărat un cuib, ci poate un comportament agitat al părinților, dovadă că își apără puii ori să vedem pui juvenili. Eu zic că prundărașul de munte ar putea fi o emblemă a județului Sibiu. Nu știm sigur dacă mai cuibărește în România; datele sunt puține și neclare, iar dacă am putea dovedi cuibărirea, am putea ajuta la protejarea acestei specii. Prundărașul de munte cuibărește în special în nordul Europei. Mai sunt câteva zone izolate în Alpi, dar nici acolo an de an, mai ales din cauza activității intense a omului, pășunatului excesiv, a câinilor de la stână care perturbează activitatea”, ne spune ornitologul.
Omul, principala „boală” a păsărilor
„Principala boală ale păsărilor sunt oamenii. În vechime, oamenii nu prea știau că păsările migrau și aveau tot felul de idei. De exemplu, în antichitate se credea că lăstunii și rândunelele peste iarnă intră în pământ și hibernează, iar primăvara ies din pământ. Această ipoteză a venit pe baza observațiilor. Oamenii vedeau cum primăvara, când apăreau rândunelele și lăstunii, erau mai tot timpul în nămol. Ce nu știau aceștia, este că păsările erau acolo pentru a strânge material de cuib după ce s-au întors din Africa. Dar tot cumva prin intermediul acțiunii umane s-a aflat cum migrează păsările. Este celebrul cazul barzei albe care a fost observată în Europa cu o săgeată înfiptă în gât, ce nu a atins zonele vitale. Când au găsit barza, și-au dat seama că acea săgeată este din Africa.
Omul e principalul factor perturbant al păsărilor. Spre exemplu, folosirea ierbicidelor, pesticidelor, insecticidelor este foarte nocivă. Ființa umană distruge habitate, păsări. Sunt zeci de cazuri de șorecari comuni otrăviți. Oamenii nu au vrut să-i otrăvească direct pe ei, ci rozătoarele, care sunt hrana acestor păsări. La insectivore este aceeași poveste. Dacă am crea condiții favorabile acestor păsări, de exemplu prin plantarea unui copac sau punerea unui simplu par în mijlocul unui lan, ar ajuta la combaterea rozătoarelor prin mijloace naturale.
Prin anii ’50, comuniștii au pus gând rău stârcilor și cormoranilor din Delta Dunării: «Dacă am stârpi aceste animale, am avea mai mult pește pentru noi». Și asta au făcut, au distrus colonii întregi de păsări, în speranța că populația de pește va crește. Dar natura funcționează altfel, are alte resorturi. Astfel că în anii următori au început să se îmbolnăvească vitele și caii din zonă. De ce? Aceste păsări nu mănâncă doar pește, ci și tăuni, larve, tot felul de animale. Odată ce s-a distrus o verigă din lanțul trofic, celelalte specii se dezvoltă necontrolat. Au început să moară chiar și peștii. Deoarece păsările nu stau să pescuiască cel mai mare pește, ci din contră, pe cel mai ușor de prins, care de obicei sunt cei bolnavi, mai tineri sau mai bătrâni”, ne relatează Bogdan.
Cum să ajutăm
Anual, tot mai multe habitate ale păsărilor dispar din cauza construcțiilor excesive. Noi nu trebuie să fim indiferenți cu privire la acestea. Bogdan ne explică cum putem ajuta păsările: „Pentru început, trebuie să avem grijă de ce aruncăm în natură, ce consumăm. Dacă vedem ceva greșit, să dăm un telefon. Iarna putem ajuta păsările oferindu-le mâncare, punând hrănitori sau alimentând hrănitoarele deja existente. Să fim cât mai puțini invazivi.
Dacă avem o curte, să nu punem gazon; gazonul e moartea biodiversității. Să lăsăm așa-zisele buruieni să crească. Să plantăm un pom, să punem un stiker cu silueta unui șoim pe geamurile care sunt prea mari și care prezintă risc de coliziune pentru păsări. Iar dacă găsim o pasăre rănită, putem suna la Prietenii Berzelor. Nu întotdeauna trebuie luată acasă o ființă ce pare neajutorată, decât dacă este necesar. Nu avem voie să le dăm pâine și nici apă, în general păsările își iau apa din alimente. Iar legat de pâine, noi avem altă toleranță: dacă ne uităm la porumbeii de pe centru, hrăniți de binevoitori cu pâine, putem observa că mai toți au niște malformații la picioare”.
Ce fac păsările în această perioadă
„E o nebunie cu păsările. Odată ce mergi cu cineva pe teren și îți explică cum stau lucrurile – „Pasărea asta se numește așa. Acel cânt este de împerechere… -, ești pur și simplu hipnotizat. Dacă mergeți în perioada asta pe afară, puteți observa că păsările acum cară hrană pentru pui, deci își cresc puii. Păsările trebuie înțelese și protejate, deoarece o lume fără păsări ar fi una tristă, tăcută și haotică”, concluzionează Bogdan.
