Acasă Blog Pagina 1582

1 August, Ziua Mondială de Luptă împotriva Cancerului bronhopulmonar

Medicii din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu trag un semnal de alarmă cu privire la cancerul bronhopulmonar, maladie care la nivel mondial ucide mii de persoane zilnic.

Atenționarea are loc pentru a marca ziua de 1 august,  Ziua de Luptă împotriva Cancerului Bronhopulmonar, boala cu cea mai mare mortalitate din lume. Principala cauză a dezvoltării acestui tip de cancer o reprezintă fumatul, astfel încât cadrele medicale doresc să conștientizeze populația cu privire la consecințele pe care tutunul le are asupra sănătății.

„Frecvența cancerelor, inclusiv a celui pulmonar, a crescut foarte mult în toată lumea, inclusiv la noi în țară. Din păcate a scăzut și vârsta când se instalează aceste cancere. Este așadar un semnal de alarmă. Cancerul este o boală cu cauze multiple. Ne putem proteja ducând un mod de viață sănătos, încercând să nu fumăm, încercând să facem cât mai multă mișcare în aer liber și să stăm în aer curat și încercând să mâncăm cât mai sănătos, iar nu în ultimul rând, apelând la sfatul medicului în momentul în care avem cel mai mic semnal de alarmă”, a declarat Dr. Lavinia Danciu, Director Medical Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu, medic primar pneumolog.   

Cancerul bronhopulmonar nu are simptome specifice, manifestări precum tusea, expectorația cu sânge sau scăderea în greutate putând fi confundate cu ale altor boli provocate de fumat. Tocmai din această cauză, bolnavii se prezintă foarte târziu la medic, rata de supraviețuire pentru pacienții aflați în stadii avansate ale cancerului fiind mult mai redusă față de cei diagnosticați în faze incipiente ale bolii.  

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Accident rutier între Sadu și Tălmaciu: Două persoane rănite

Două echipaje SMURD, dintre care unul cu medic, și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Sibiu au intervenit de urgență pe DJ 105G, între localitățile Sadu și Tălmaciu, la locul unui accident rutier în care au fost implicate două autoturisme și patru persoane.

În urma accidentului, două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. O tânără de 21 de ani, care acuza dureri la membre și a suferit un atac de panică, a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) Sibiu de către echipajul SMURD cu medic. Echipajul SAJ a preluat cealaltă victimă, un bărbat de 22 de ani, pentru a-i acorda îngrijirile necesare.

Celelalte două persoane implicate în accident nu au necesitat asistență medicală.

Slt. Andreea Ștefan a confirmat intervenția și a oferit detalii despre starea victimelor.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Doliu la Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu

Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu este în doliu după anunțarea decesului caporalului II Vasile-Florian Mormonea, la vârsta de 40 de ani. Florian a lăsat un gol imens în inimile colegilor și ale celor care l-au cunoscut.

„De-a lungul celor 17 ani în care ne-a fost coleg la Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, ca sanitar în cadrul cabinetului medical, Florian a dat dovadă mereu de profesionalism, integritate și empatie. Suntem alături de familia îndoliată, căreia îi transmitem întreaga noastră compasiune”, au transmis reprezentanții AFT.

Știre scrisă de Vasile Alexandru

Urmărește Sibiu 100% în Google News

75% din candidații respinși la examenul de Definitivat din Sibiu au contestat rezultatele

Un procent semnificativ, de 75%, din candidații care nu au obținut definitivatul în învățământ în urma examenului din 24 iulie 2024, la nivelul județului Sibiu, au depus contestații împotriva rezultatelor obținute.

Miercuri, 31 iulie 2024, la ora 12:00, s-a încheiat etapa de depunere a contestațiilor la proba scrisă a examenului de Definitivat. Din cele 72 de cadre didactice care au obținut o medie sub 8, nota minimă necesară pentru promovare, 54 de candidați au ales să conteste rezultatele.

Rezultatele finale vor fi afișate pe 6 august 2024, atât la centrul de examen de la Liceul Teoretic „Constantin Noica” din Sibiu, cât și pe site-ul oficial www.definitivat.edu.ro.

Conform metodologiei în vigoare, în cazul în care diferența dintre nota inițială și cea acordată în urma contestației este mai mică sau egală cu 1,5 puncte, nota finală va fi cea obținută după contestație. Dacă diferența depășește 1,5 puncte, lucrarea va fi reevaluată de alți doi evaluatori. Nota finală obținută în urma acestei reevaluări este definitivă și poate fi contestată doar prin procedura contenciosului administrativ.

Candidații care nu au promovat examenul pot participa la o nouă sesiune, însă doar după reluarea inspecțiilor speciale la clasă și evaluarea portofoliului profesional, conform regulamentului în vigoare.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Sorin Grindeanu speră ca săptămâna viitoare să se deschidă Valea Oltului

Premierul Marcel Ciolacu care a vizitat, astăzi, şantierul defrişărilor de pe Valea Oltului, a transmis că închiderea traficului a fost o decizie bună, deşi a fost luată „cu înjurăturile de rigoare”. Premierul a adăugat că, pentru prima dată, Autostrada Sibiu-Piteşti, „mult vorbită de toţi miniştrii Transporturilor şi prim-miniştrii, din vis devine realitate”, conform News.ro.

„Deci, suntem în grafic. Săptămâna viitoare avem termenul maxim de 9 august când se va deschide circulaţia. Nu am niciun fel de motive în acest moment să nu cred că se va respecta acest termen”, a declarat Grindeanu, precizând că s-a lucrat consistent.

Ministrul a reiterat că întârzierea lucrărilor ar fi însemnat penalizări de 80 de milioane de lei.

„Sper să nu fie cu deochi şi ultima săptămână să se desfăşoare în acelaşi ritm, astfel încât săptămâna viitoare să se deschisă traficul”, a adăugat Grindeanu.

„Decizie bărbătească”

„Vestea bună după discuţia cu constructorii este faptul că ne vom încadra în termenul asumat al lucrării. (…) O lucrare pe care nu puteau să o execute pe timpul nopţii. Ştiu că nu a fost o perioadă uşoară, aproape o lună traficul oprit pe timpul zilei. Vestea bună este că Autostrada Sibiu – Piteşti, mult vorbită de toţi miniştrii transporturilor şi prim-miniştrii, pentru prima dată din vis devine realitate”, a declarat premierul Marcel Ciolacu, pe Valea Oltului, unde a verificat lucrările de defrişare de pe marginea DN 7.

El l-a lăudat din nou pe ministrul Sorin Grindeanu pentru „decizia bărbătească” de a închide traficul.

„Vreau să-l felicit pentru decizia bărbătească pe care a luat-o, până la urmă şi Guvernul României, la pachet cu înjurăturile de rigoare, dar vreau să spun foarte clar că asta ar fi dus la peste un an de zile întârzieri, cu discuţii mari şi în ceea ce priveşte finanţarea. A fost o discuţie corectă”, a mai declarat premierul.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Accident la ieșirea din Arpașu de Jos: Trafic îngreunat și o persoană rănită

Polițiștii rutieri intervin în aceste momente la un accident rutier produs pe DN 1, la ieșirea din localitatea Arpașu de Jos în direcția Sibiu.

Din primele cercetări, se pare că un bărbat de 34 de ani din județul Brașov, aflat la volanul unei autoutilitare, a virat la stânga fără să se asigure și a intrat în coliziune cu un autoturism care circula în aceeași direcție. La volanul autoturismului se afla un cetățean străin, în vârstă de 56 de ani, care era angajat în efectuarea unei manevre regulamentare de depășire.

În urma impactului, pasagera din autoturism, o femeie de 52 de ani, cetățean străin, a suferit răni și a fost transportată conștientă la spital pentru îngrijiri medicale.

Circulația în zonă se desfășoară cu dificultate, iar autoritățile recomandă prudență șoferilor care tranzitează zona. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii accidentului.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Doliu la Spitalul Clinic Militar de Urgență „Dr. Alexandru Augustin” Sibiu

Spitalul Clinic Militar de Urgență „Dr. Alexandru Augustin” din Sibiu anunță cu profund regret trecerea în neființă a sergentului major Maria-Claudia Crucioiu, care s-a stins din viață la vârsta de doar 31 de ani.

„Plecată mult prea devreme dintre noi, la vârsta de doar 31 ani, Claudia a dus o luptă grea, pe care toți speram să o câștige în fața bolii. Absolventă a Cursului de formare a subofițerilor în activitate pe filiera indirectă, serviciul medical, promoția 2020, Claudia a ales profesia de subofițer sanitar dorindu-și să învețe mai multe despre îngrijirea bolnavilor și despre cum poate să-i ajute să-și recapete starea de sănătate. Va rămâne în amintirea noastră mereu cu zâmbetul pe buze, un om cu suflet bun și frumos! Întreg colectivul SCMU Sibiu este alături de familia îndoliată”, au transmis reprezentanții instituției.

ȘTIRE SCRISĂ DE VASILE ALEXANDRU

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Festivalul „Cântecele Munților” aduce folclorul internațional la Sibiu

Sibiul va găzdui, între 7 și 11 august 2024, cea de-a 49-a ediție a Festivalului Internațional de Folclor „Cântecele Munților”, un eveniment de prestigiu care aduce împreună tradiții și culturi din întreaga lume.

Festivalul se va desfășura pe parcursul a cinci zile și va transforma orașul în capitala folclorului internațional.

Peste 800 de artiști din 8 țări vor participa la această ediție specială, aflată sub egida „Junii Sibiului – 80 de ani”, marcând astfel aniversarea ansamblului gazdă. Festivalul va include spectacole folclorice, ateliere de dans, animații culturale, parade ale portului popular și evenimente gastronomice.

Programul Festivalului:

  • 7 august 2024:
    • 12:00 – Atelier de dansuri tradiționale din Mărginimea Sibiului, Centrul Cultural „Ion Besoiu”
    • 17:00 – Animații culturale și spectacole la Promenada Mall, etajul 2
    • 18:00 – Spectacol folcloric în Piața Habermann cu ansambluri din Macedonia, Georgia și România
    • 20:00 – Seară tradițională românească la Restaurantul „Cămara Boierului” al Hotelului Hilton Sibiu, cu Ansamblul „Junii Sibiului” și invitați speciali
  • 8 august 2024:
    • 12:00 – Atelier de dansuri tradiționale din Macedonia și Georgia, Centrul Cultural „Ion Besoiu”
    • 17:00 – Animații culturale la Promenada Mall
    • 18:00 – Spectacol folcloric în Piața Habermann cu ansambluri din Bulgaria, Italia și Mexic
  • 9 august 2024:
    • 12:00 – Atelier de dansuri tradiționale din Mexic și Bulgaria, Centrul Cultural „Ion Besoiu”
    • 16:00 – Animații culturale la Promenada Mall
    • 18:00 – Parada portului popular pe Bulevardul Nicolae Bălcescu – Piața Mare
    • 19:00 – Spectacol aniversar în Piața Mare cu Junii Sibiului și invitați de renume
  • 10 august 2024:
    • 11:00 – Animații culturale și spectacole la Promenada Mall
    • 12:00 – Spectacol folcloric la Muzeul Astra, Târgul de Țară
    • 19:00 – Spectacol folcloric în Piața Mare cu ansambluri din România și internaționale
  • 11 august 2024:
    • 12:00 – Atelier de dansuri tradiționale din Italia și Grecia, Centrul Cultural „Ion Besoiu”
    • 13:00 – Spectacol folcloric la Muzeul Astra, Târgul de Țară
    • 17:00 – Spectacol în Piața Mare cu ansambluri din Maramureș, Macedonia, Georgia și Mexic
    • 21:00 – Spectacol extraordinar cu Elena Gheorghe și Junii Sibiului, alături de invitați speciali

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Liderul politic al Hamas, Ismail Haniyeh, ucis în Teheran

Liderul Hamas Ismail Haniyeh a fost ucis în capitala iraniană Teheran, transmite CNN, citând presa iraniană.

Gruparea militantă islamistă palestiniană a anunțat că liderul său, Ismail Haniyeh, a fost ucis într-un „atac asupra sediului său” din Teheran. În prezent, Gărzile Revoluționare din Iran investighează circumstanțele în care a avut loc lichidarea liderului Hamas.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Incendiu în Cisnădie provocat de o lumânare lăsată nesupravegheată

Echipele de intervenție ale pompierilor sibieni au fost solicitate să intervină în urma unui incendiu izbucnit într-un apartament situat la etajul 4 al unui imobil de pe strada Piața Nouă din Cisnădie.

Incendiul a avut loc în bucătărie și holul apartamentului, cu flăcări vizibile și degajări de fum considerabile. Pompierii au mobilizat două autospeciale de stingere, o autoscară, precum și echipaje SMURD și SAJ pentru a gestiona situația.

Flăcările au afectat o suprafață de aproximativ 20 de metri pătrați, iar apartamentul a fost complet inundat cu fum. Intervenția echipelor de salvare a inclus și ventilarea intensă a locuinței pentru a elimina fumul.

În urma incendiului, 10 persoane din imobil au fost evacuate. Dintre acestea, două au suferit un atac de panică și au fost monitorizate de echipele medicale, dar au refuzat transportul la spital, optând să rămână acasă.

Cauza incendiului a fost stabilită ca fiind o lumânare lăsată nesupravegheată. Autoritățile reamintesc importanța supravegherii atente a surselor de aprindere pentru a preveni astfel de incidente, potrivit Slt. Andreea Ștefan.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

350 de candidați au confirmat locurile la ULBS la Colegiul Național „Alexandru Lahovari” din Râmnicu Vâlcea

Pe 22 și 23 iulie, respectiv 25 și 26 iulie 2024, Colegiul Național „Alexandru Lahovari” din Râmnicu Vâlcea a fost gazda unui eveniment important pentru Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS).

Aproximativ 350 de candidați au confirmat locurile la ULBS din Râmnicu Vâlcea.

Este pentru prima dată când ULBS organizează o etapă a procesului de admitere în afara Sibiului. Această decizie a fost luată pentru a facilita accesul candidaților din județele Vâlcea, Argeș, Gorj, Olt și Dolj, ca urmare a închiderii Văii Oltului.

„Suntem mulțumiți de rezultatele de la Râmnicu Vâlcea. Este prima dată când desfășurăm o etapă a procesului de admitere în afara Sibiului și suntem încântați de răspunsul pozitiv al candidaților,” a declarat prof. univ. dr. Sorin Radu, rectorul ULBS.

Evenimentul de la Râmnicu Vâlcea a inclus confirmarea locurilor pentru Facultatea de Inginerie, iar pentru celelalte facultăți, candidații au avut la dispoziție datele de 25 și 26 iulie.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Carte 100%. Două volume-oglindă despre cum creștem copiii prin poezia răspunsurilor

Două volume de poezie pentru copii ale Getei Lipovanciuc ne readuc aminte că sensul răspunsurilor stă în Zâmbet: Curcubeul întrebărilor (vol. 1, Chișinău, 2023, 108 pg. și vol. 2, Chișinău, 2024, 107 pg.).

Preocupată să-i ajute pe copii să înțeleagă lumea din jur și limba română (lumea de jur împrejurul inimii, aș îndrăzni a spune), Geta Lipovaciuc, o poetă tot mai matură în tematică și exprimare, propune jocuri în versuri la o „enciclopedie” de interogații cotidiene. Nici nu aș putea să vă expun toate întrebările dar, ca să înțelegeți jocul de interior al cărților, spun că întrebarea „cine este daltonist?” șade lângă o alta, „cum citesc orbii?” și se leagă de o alta, „cine sunt sfinții?” Și uite așa treci prin toată natura umană și umanitatea naturii.

Modul ei de a scrie mi-a adus aminte de Maestrul Grigore Vieru și de joaca plină de energie a copiilor din grupul Hecenii din Sângerei. Două cărți asemeni unui Golden Buzz peste zgomotul de academism al vremii, două volume ale unui manual de răspunsuri versificate la întrebările copiilor și nu numai. Jocul merge mai la adânc. Citindu-i poeziile, mi-am dat seama de ce literatura pentru copii trebuie sprijinită cu toată inima. E literatura care crește limpezimea copiilor de a descoperi metaforele limbii și încrustațiile sale de nișă cu promptitudine.

Autoarea se înscrie în linia dascălilor de limbă care au înțeles că jocul determină dinamizarea gândirii

Aud de ani de zile că nu se citește în țară. Uneori mă bucur că încă mai rezistăm dinaintea falsificării literaturii prin ideologizare și că pruncii noștri mai au curaj să spună că îl citesc pe Creangă și Ispirescu, că pot povesti real cele citite și că nu le rămâne, de exemplu, străină ori uitată în colț de bibliotecă lectura din Todoreanu ori Mihail Drumeș. Or fi depășite modelele literare și conjuncția lor cu realitatea din cotidian, dar poartă în sine vibrația unei limbi care consună moral și egalizează tonul vorbirii cu tot ce înseamnă conținut de caracter.

Același efort în volumele acestea ale Getei Lipovanciuc. O terță sistemic acordată cu sufletul și multă, multă culoare. Desenele aparțin fiicei sale și provoacă, la rândul lor, o altă gamă de retorică. A cromaticii care însoțește zâmbetul ce ți-l stârnesc răspunsurile. Prin cartea ei de răspunsuri, Curcubeul întrebărilor, autoarea se înscrie în linia dascălilor de limbă care au înțeles că jocul determină dinamizarea gândirii și aprofundarea cunoașterii sincere.

Urmărește Sibiu 100% în Google News