Acasă Blog Pagina 1656

FOTO: Lucrări finalizate la o școală din Sibiu. Începe o investiție de amploare la Grădinița 5

O lucrare importantă pentru siguranța elevilor a fost finalizată la școala 11 de pe strada Gorunului din municipiul Sibiu.

A fost refăcută împrejmuirea pe cele două laturi: pe o latură de 73 de metri a fost înlocuit gardul din țeavă rectangulară, iar pe o porțiune de 60 de metri s-a refăcut împrejmuirea din zidărie, cu o înălțime de 2,14 metri.

Investiția a fost de 400.000 de lei.

O lucrare mult mai amplă va începe la Grădinița 5 de pe strada Siretului, a cărei clădire va fi reabilitată în vederea eficientizării energetice.

Contractul a fost semnat la sfârșitul săptămânii trecute, iar fondurile necesare au fost obținute de la Administrația Fondului pentru Mediu, investiția însumând 3,3 milioane de lei.

Lucrările, care au termen de finalizare 8 luni de la începerea acestora, vor include:

înlocuirea sistemului de colectare a apelor pluviale

· termoizolarea pereților exteriori, a soclului, a planșeului de pe subsolul tehnic și a soclului

· înlocuirea integrală a tâmplăriei existente

· montarea unui sistem de panouri solare fotovoltaice

· realizarea unui sistem de ventilație cu unități individuale montate in fiecare sală de activitate, cu recuperator de căldură

· montare pompă de căldură aer-apă și înlocuirea radiatoarelor vechi cu ventiloconvectoare

· reabilitarea canalizării, a instalațiilor sanitare și a celor electrice

· refacerea rampelor de acces pentru persoanele cu dizabilități și a scărilor de intrare în imobil

· finisarea exterioară a imobilului și realizarea unui trotuar de gardă perimetral în jurul clădirii

Ordinul de începere va fi emis în următoarea perioadă, după ce se stabilește modul exact de gestionare a șantierului pentru a afecta cât mai puțin posibil activitatea educațională.

“Investițiile în clădirile unităților de învățământ sunt o activitate continuă și consistentă pentru Primăria Sibiu.

Lucrări mai ample sau mai mici, de la reparații și reabilitări și până la extinderea clădirilor și construcția de noi creșe, educația este un domeniu în care investim sume importante.

Spre exemplu, anul acesta vom demara eficientizarea a 13 clădiri ale unităților de învățământ, construcția a 2 creșe noi, construcția a 2 creșe cu grădinițe și reabilitarea imobilului Maria Tereza pentru a fi utilizat în scop educațional, toate finanțate din fonduri europene nerambursabile.

De asemenea, avem în curs procedurile de achiziție pentru dotări în valoare de 9 milioane de euro pentru toate unitățile de învățământ.

La aceste investiții mari se adaugă, ca în fiecare an, reparații și diverse lucrări de întreținere”, a precizat primarul Sibiului, Astrid Fodor.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Dănuț Coman, președintele executiv FCH, a fost desemnat cel mai bun preşedinte de club la Gala Fotbalului Românesc

0

Dănuț Coman, președintele executiv al FC Hermannstadt, a fost distins cu titlul de Cel Mai bun președinte de club la Gala Fotbalului Românesc, eveniment organizat de Clubul Sportiv al Jurnaliștilor în ediția a XXIV-a.

Dănuț Coman a fost în competiție cu Gică Popescu (Farul Constanța) și Daniel Niculae (Rapid București), demonstrând abilități remarcabile de conducere și gestionare a clubului. Această recunoaștere subliniază contribuția semnificativă a lui Coman la dezvoltarea și performanța FC Hermannstadt în cadrul fotbalului românesc.

De asemenea, Marius Măldărășanu, antrenorul principal FCH, a fost nominalizat în top 3 la capitolul cel mai bun antrenor al anului 2023, distincție pe care a primit-o selecționerul Edward Iordănescu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Adaosul comercial la alimentele de bază va fi plafonat și în următoarele două luni

0

Adaosul comercial la alimentele de bază va fi plafonat încă 60 de zile, a anunțat premierul Marcel Ciolacu.

Măsura prin care a fost limitat la maximum 5% adaosul comercial pentru unele produse alimentare urma să expire în 1 februarie.

Conform unor surse oficiale, ordonanța pentru prelungirea cu alte 60 de zile a mecanismului de limitare a adaosului comercial la alimentele de bază ar urma să fie adoptată miercuri de către guvern.

Din lista actuală ar urma să fie scoase alimentele tradiționale de Crăciun, precum cozonac, și vor rămâne alimentele de bază.

Guvernul a adoptat la finele lunii octombrie o ordonanță de urgență prin care a limitat la maximum 5% adaosul comercial pentru alte șapte produse alimentare – ulei, zahăr, făină, mălai, carne de porc, carne de pui și carne de vită – care sunt importate vrac și care nu sunt procesate în România.

Actul a prelungit cu încă trei luni limitarea adaosului comercial pentru alimente de bază, iar lista a inclus 21 de categorii de produse, faţă de 14 alimente anterior.

Lista produselor cu adaosul comercial plafonat, la acest moment

pâinea albă simplă 300 – 500 grame, fără specialităţi;

lapte de vacă proaspăt 1,5% grăsime, 1 litru;

brânză telemea de vacă vrac;

iaurt simplu din lapte de vacă, grăsime 3,5%, maximum 200 grame;

făină albă de grâu „000” 1 kg;

mălai 1 kg;

ouă găină calibru M 10 bucăţi;

ulei de floarea soarelui 1 litru;

carne proaspătă pui (pui întreg, tacâmuri de pui, pulpe pui întregi cu os, aripioare de pui);

carne proaspătă de porc (carne de lucru, pulpă de porc cu os şi fără os, spată porc);

legume proaspete vrac (roşii, castraveţi, ceapă galbenă, fasole uscată, morcovi, ardei gras, ardei kapia);

fructe proaspete vrac (mere roşii şi mere golden, prune, pepene roşu, struguri de masă);

zahăr alb tos 1 kg.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Un nou cutremur s-a produs luni în România

0

Un cutremur cu magnitudinea 3,4 s-a produs luni după amiaza în zona seismică Vrancea, judeţul Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Seismul a avut loc la adâncimea de 122,8 kilometri (km) în apropierea următoarelor oraşe: 51 km vest de Focşani, 60 km est de Sfântu-Gheorghe, 65 km nord de Buzău, 71 km est de Braşov şi 91 km nord-est de Ploieşti.

De la începutul lunii ianuarie, în România s-au înregistrat 28 de cutremure, cu magnitudini cuprinse între 2,1 şi 4,3 pe Richter.

Anul trecut, cea mai puternică mişcare tectonică, de 5,7, a avut loc în data de 14 februarie, în judeţul Gorj, la o adâncime de 6,3 kilometri.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Conducerea Romgaz: Nu vor scădea salariile în 2024. În decembrie a fost acordată o primă fiecărui angajat

Conducerea Romgaz s-a întâlnit luni cu reprezentanții sindicatului societății, în prima zi de proteste declanșate de angajații companiei.

Reprezentanții producătorului de gaze naturale au precizat că în acest an nu vor fi diminuate salariile angajaților, aceasta fiind principala nemulțumire a sindicaliștilor.

Conducerea Romgaz a transmis un comunicat de presă la finalul discuțiilor.

„Conducerea Romgaz s-a întâlnit astăzi, 29.01.2024, la sediul central al societății din Mediaș cu partenerul de dialog social, respectiv cu reprezentanți ai Sindicatului Liber ROMGAZ Mediaș, în cadrul unui dialog deschis, în scopul clarificării unor aspecte care au stat la baza inițierii unei manifestații publice.

Pe fondul unor temeri vis-a-vis de respectarea unor drepturi salariale ale angajaților prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă, au fost abordate și clarificate următoarele puncte:

  • pe parcursul anului 2024 nu vor fi diminuate salariile de încadrare, astfel cum a fost comunicat de către reprezentanții Sindicatului Liber ROMGAZ Mediaș salariaților, membri de sindicat, din cadrul ROMGAZ;
  • referitor la construcția Bugetului de Venituri și Cheltuieli al ROMGAZ pentru anul 2024, ROMGAZ a respectat și respectă prevederile Legii Bugetului de Stat pentru anul 2024 aplicabilă.

În plus, facem câteva precizări în legătură cu respectarea drepturilor salariaților cuprinse în Contractul Colectiv de Muncă și față de evoluția datelor economice și financiare în materie de fond și câștig salarial:

  • fondul de salarii ROMGAZ a crescut în ultimii 3 ani cu cca. 20%, iar câștigul mediu brut/salariat a crescut cu 24%;
  • pe parcursul anului 2023, ROMGAZ a respectat toate drepturile angajaților prevăzute în contractul colectiv de muncă și în contractele individuale de muncă;
  • primele și alte adaosuri prevăzute de Contractul Colectiv de Muncă (altele decât salariile de încadrare), acordate salariaților ROMGAZ pe parcursul anului 2023, au însumat aproximativ 31 milioane de lei;
  • în luna decembrie 2023 a fost acordată angajaților ROMGAZ o primă de 670 lei/salariat care, alături de restul primelor plătite pe parcursul anului 2023, a determinat realizarea unei execuții bugetare de 99,01% din sumele prevăzute în anul 2023 în Bugetul de Venituri și Cheltuieli pentru recompensarea
    angajaților ROMGAZ.

Nutrim speranța că Sindicatul Liber ROMGAZ Mediaș va înțelege să promoveze orice discuție legată de drepturile salariale, inclusiv cele referitoare la amendarea legii bugetului de stat, într-un cadru amiabil și propice unor negocieri constructive”, se arată în comunicatul Romgaz.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Bărbat accidentat grav pe trecerea de pietoni. Șoferul a fugit de la locul accidentului

Un bărbat a fost accidentat, luni seara, pe o trecere de pietoni de pe strada Aurel Vlaicu din Mediaș, iar șoferul a fugit de la locul accidentului.

Din primele verificări efectuate a rezultat că, în timp ce traversa pe trecerea pentru pietoni, la culoarea verde, un localnic în vârstă de 43 de ani a fost lovit de un autoturism condus dinspre Sighișoara spre Sibiu, șoferul continuându-și deplasarea, fără a opri la locul producerii accidentului.

Pietonul a fost rănit în urma impactului.

Un echipaj al Ambulanței Mediaș a intervenit și i-a acordat bărbatului asistență medicală.

Acesta a suferit fracturi la picioare, fractură la mână si traumatism cranio-cerebral acut închis.

Polițiștii rutieri au demarat cercetările pentru identificarea autorului accidentului.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Bătaie între 7 persoane în gara din Sibiu. 4 scandalagii au fost reținuți, 2 au ajuns la spital

Duminică seara, polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi Sibiu au intervenit în gara din Sibiu pentru a aplana un scandal între mai multe persoane.

Din primele cercetări efectuate poliţiştii au stabilit că, pe fondul unor neînțelegeri mai vechi, 7 persoane au fost implicate în bătaie, două dintre acestea fiind transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

„În cauză, s-a întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, iar la data de 29 ianuarie, în baza probatoriului administrat, polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore a patru persoane, o femeie în vârstă de 35 de ani, din Brateiu și trei bărbați, cu vârste între 18 și 36 de ani, din Șura Mare și Alțina.

Cercetările sunt continuate la nivelul Biroului Județean de Poliție Transporturi Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu„, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

FOTO: Arhivă

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Coridorul de drum Calea Șurii Mici va deveni realitate. Investiție fără precedent

Aleșii municipali vor dezbate, în ședința Consiliului Local Sibiu de miercuri, un proiect de hotărâre ce vizează aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Coridor de mobilitate – Calea Şurii Mici” – tronson I, precum și aprobarea coridorului de expropriere şi a declanşării procedurii de expropriere pentru cauza de utilitate publică, de interes local în vederea realizării obiectivului.

Proiectul urmează să fie depus spre finanțare din fonduri europene, valoarea acestuia ridicându-se la 147,5 milioane de lei. Datele tehnice vizează: lungime stradă – 1950 m; suprafaţă strat de uzură: 36532 mp; suprafaţă trotuare – 12349 mp; suprafaţă piste pentru biciclete – 6609 mp; staţii de autobuz – 3 buc.; suprafaţă spaţii verzi – 8617 mp; copaci noi plantaţi – 377 buc.

O investiție necesară

Potrivit Primăriei Sibiu, urmare a dezvoltării Municipiului Sibiu, şi a industrializării puternice, s-a ajuns la creşterea populaţiei urbane, la dezvoltări imobiliare şi la supraaglomerarea drumurilor, la creşterea traficului auto şi pietonal, la degradarea accentuată a infrastructurii şi suprastructurii rutiere ceea ce obligă autorităţile locale să găsească soluţii viabile pentru fluidizarea traficului, îmbunătăţirea transportului în comun, viabilizarea şi repararea căilor de acces şi la mărirea capacităţii străzilor colectoare.

O situaţie similară celor prezentate se regăseşte şi în zona de nord-vest a oraşului, zonă aflată în dezvoltare imobiliară, care este tranzitată tot mai mult datorită legăturii între zona industrială și centrul oraşului. “Traficul auto în creştere şi necesitatea amenajării de trotuare şi piste de biciclete pentru creşterea mobilităţii în condiţii de siguranţă determină autorităţile locale la găsirea unor soluţii viabile pentru fluidizarea traficului, îmbunătăţirea infrastructurii de transport, modernizarea şi repararea căilor de acces.

În acest context se impune modernizarea străzii Calea Şurii Mici, între strada Bruxelles şi viaductul peste calea ferată, având o lungime de aproximativ 2000 ml prin amenajarea de trotuare, piste de biciclete, benzi dedicate transportului în comun, benzi colectoare, amenajarea unor spaţii verzi mediane şi laterale, realizarea reţelelor de alimentare cu apă, canalizare menajeră, canalizare pluvială, realizarea iluminatului public şi analizaţiei metropolitane. Tronsonul II, de la intersecţia cu strada Bruxelles până la intersecţia cu DN 7H va face obiectul unei alte nvestiţii, după finalizarea tronsonului I.

Realizarea investiţiei va asigura creşterea standardului de viaţă al populaţiei prin asigurarea unei infrastructuri adecvate pentru trafic auto, pietonal, de biciclete pe tronsonul cuprins între viaductul peste calea ferată şi intersecţia cu str. Bruxelles, ce va deservi atât populaţia din zonă, cât şi populaţia ce tranzitează zona. Tronsonul de stradă care va fi modernizat este un obiectiv important, care contribuie la fluidizarea traficului, îmbunătăţirea guranţei în trafic prin reglementarea circulaţiei auto, velo şi pietonale, aducând un aport considerabil reducerii emisiilor de C02 şi asigurării condiţiilor optime pentru creşterea confortului şi a calităţii vieţii. Totodată mentionăm faptul că realizarea acestui coridor de mobilitate este inclusă în lista proiectelor prioritare aferentă cadrului financiar 2021-2027, comunicată către ADR Centru, iar proiectul urmează a fi depus spre finantare în cadrul prioritătii 4.1 Dezvoltarea mobilitătii urbane durabile în Municipiile Regiunii Centru”, se arată în referatul de specialitate ce însoțește proiectul de hotărâre.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Podul Gării costă cu un milion de euro mai mult. Își schimbă și de data aceasta culoarea?

Primăria va reabilita și moderniza Podul Gării, principala cale de legătură între centrul Sibiului și cartierele Gușterița și Reșița. Aleșii locali vor dezbate în ședința de miercuri actualizarea indicatorilor tehnico-economici, deoarece de la data realizării documentației tehnice și până în prezent materiale de construcții s-au scumpit, având în vedere vremurile economice pe care le trăim.

În conformitate cu HCL nr. 203/2021, Consiliul Local al Municipiului Sibiu a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Reabilitare Podul Gării ” din Municipiul Sibiu. Indicatorii tehnico-economici au avut la bază documentaţia DALI pentru acest obiectiv, întocmită de către S.C. NV CONSTRUCT SRL în baza procedurii de achiziție a serviciilor de proiectare – contract nr. 25/11.02.2021.

Ca urmare a actualizării devizului general al investiţiei, a rezultat o creştere a valorii acesteia de la 8.989.184,11 lei cu TVA la 14.399.491,62 lei cu TVA, ceea ce duce la necesitatea actualizării indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul „Reabilitare Podul Gării”.

“În acest context este necesară actualizarea indicatorilor tehnico-economici al obiectivului Reabilitare Podul Gării prin suplimentarea valorii aprobate prin HCL nr. 203/2021, impusă prin actualizarea documentaţiei financiare a obiectivului. Astfel, faţă de valoarea indicatorilor tehnico-economici aprobaţi prin HCL nr. 203/2021, în valoare de 8.989.184,11 lei cu TVA din care: C+M: 7.877.318,86 lei cu TVA, propunem modificarea indicatorilor tehnico-economici astfel: 14.399.491,62 lei cu TVA”, susțin reprezentanții Primăriei Sibiu.

Balustrade portocalii, pentru a face pe plac lui Traian Băsescu

Trebuie menționat că Podul Gării a fost demolat și reabilitat de administrația Iohannis, beneficiind de finanțare de la Ministerul Transporturilor, condus în acea perioadă de Miron Mitrea, care făcea parte din cabinetul lui Adrian Năstase, PSD. Însă Klaus Iohannis a inaugurat Podul Gării în mandatul președintelui Traian Băsescu, iar la vremea respectivă a circulat legenda conform căreia Iohannis a acceptat ca balustradele podului să fie vopsite în culoare portocalie, tocmai pentru a face în ciudă PSD-ului.

Acum, după aproape 20 de ani, Podul Gării are nevoie din nou de lucrări de consolidare. Rămâne de văzut dacă actualul primar FDGR, Astrid Fodor, va prinde, ca primar, finalizarea lucrărilor și, mai ales, pentru ce culoare a balustradelor va opta la finalizarea investiției.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

CNAS anunță că plățile pentru serviciile care s-au acordat în centrele de permanență ajung la medicii de familie

0

Centrul Național de Asigurări Sociale de Sănătate (CNAS) a făcut publică informația că a finalizat repartizarea sumelor destinate decontării serviciilor medicale oferite de medicii de familie în centrele de permanență din întreaga țară.

CNAS a repartizat caselor de asigurări de sănătate sumele care asigură decontarea serviciilor medicale realizate de medicii de familie în centrele de permanență din întreaga țară până la data de 31 decembrie 2023, la nivelul solicitat de fiecare casă de asigurări de sănătate în parte.

În total, au fost repartizate caselor de asigurări de sănătate fonduri în valoare de 38,77 milioane lei în scopul menționat anterior, potrivit comunicatului de presă.

„Ca urmare a eforturilor depuse de echipa CNAS și de casele de asigurări de sănătate, plățile pentru serviciile medicale care s-au acordat în centrele de permanență vor ajunge la medicii de familie în zilele imediat următoare”, a declarat Valeria Herdea, președintele CNAS.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Casa de Cultură a Studenților caută tineri scriitori

Casa de Cultură a Studenților Sibiu organizează un nou concurs de creație literară, intitulat “Lirismograf“. Tinerii se pot înscrie cu opere de dramaturgie, poezie sau proză. Data limită de expediere a lucrărilor este de 25 februarie.

Competiția este organizată pe două categorii de vârstă: categoria I de vârstă 16 – 20 de ani și categoria II: 21 – 35 de ani. Conform regulamentului concursului, sunt acceptate lucrări inedite, maxim 5 pagini de poezie și/sau 15 de proză sau dramaturgie.

Formatul paginii trebuie să fie A4 , spațiere 1,5 linii, margini de 2 cm, font Times New Roman 12. Lucrările fără diacritice nu vor fi publicate. Fișierele se salvează DR (pentru dramaturgie), PR (pentru proză), PO (pentru poezie), urmat de numele și prenumele autorului și categoria de vârstă.

Lucrările se trimit la adresa [email protected]. Anunțarea rezultatelor va fi pe 25 martie. Cele mai bune lucrări primite la concurs vor fi publicate în ’’Antologia Conexiunii 2024’’. Toți participanții la concurs vor primi prin poștă un exemplar al Antologiei.

Un alt punct de subliniat este că în momentul în care autorul se decide să trimită lucrările la acest concurs, cedează drepturile de autor sau orice pretenții materiale legate de publicarea acestora.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Evenimentele săptămânii la Filarmonica de Stat Sibiu

0

Sibiu se pregătește pentru două evenimente muzicale deosebite la Sala Thalia, în zilele de 1 și 2 februarie 2024, organizate de Filarmonica de Stat Sibiu.

C𝐎𝐍𝐂𝐄𝐑𝐓 𝐒𝐈𝐌𝐅𝐎𝐍𝐈𝐂 – Joi, 1 februarie 2024, ora 19:00

Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu

Dirijor: Tiberiu Soare

Soliști: Izabela Voropciuc – pian, Ivan Shemchuk – pian, Rebecca Cojan – pian (laureați ai Concursului „Carl Filtsch”)

asCULTă:

W.A. Mozart – Concertul nr. 20 în re minor pentru pian și orchestră K. 466

F. Chopin – Concertul nr. 1 pentru pian și orchestră

S. Rahmaninov – Concertul nr. 2 pentru pian și orchestră în do minor

🎟️ Bilete: 60 lei (50% reducere pentru elevi, studenți, pensionari) Achiziționare bilete: Link Bilete

𝐂𝐎𝐍𝐂𝐄𝐑𝐓 𝐄𝐃𝐔𝐂𝐀𝐓𝐈𝐕 – Vineri, 2 februarie 2024, orele 10.30 și 11.30 „Petrică și lupul” de S. Prokofiev

Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu

Dirijor: Andrei Stănculescu

Povestitor: Paul-Petrică Bondane

🎟️ Bilete: 10 lei (acces general) Informații și rezervări: 0735566486

Toate spectacolele Filarmonicii de Stat Sibiu sunt recomandate publicului de orice vârstă.

Urmărește Sibiu 100% în Google News