Acasă Blog Pagina 1681

Fenomenul incendiilor de început de an. În județul Sibiu au avut loc 24 de incendii în nici două săptămâni

În nici două săptămâni, de la începutul anului și până în prezent, în județul Sibiu au avut loc 24 de incendii. Cauza comună: neglijența proprietarilor.

Principalele cauzele ale incendiilor produse în județul Sibiu, de la acest început de an sunt, potrivit pompierilor sibieni, necurățirea coșurilor de fum, instalații electrice improvizate care au dus la scurt-circuite și neglijența proprietarilor de imobile. Este exclusă punerea focului intenționat de către vreo persoană.

În perioada 1 – 11 ianuarie 2024, pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu au intervenit pentru stingerea a 24 de incendii, dintre care:

  • 10 incendii de vegetație uscată, care au afectat o suprafață totală de aproximativ 20 de hectare de teren;
  • două incendii de autovehicule;
  • un incendiu de deșeuri;
  • 11 incendii la proprietăți (majoritatea fiind cauzate fie de efectul termic produs la coșul de fum necurățat sau neizolat corespunzător, fie din cauza unui scurtcircuit produs la cabluri electrice defecte sau neizolate).

Având în vedere scăderea temperaturilor pe timpul nopților, exploatarea sistemelor de încălzire defecte, improvizate, nesupravegheate, coşuri de fum defecte sau necurățate pot constitui o cauză de izbucnire a incendiilor la locuințele și anexele gospodărești.

Recomandările ISU Sibiu

Pentru creşterea gradului de protecţie a gospodăriilor și evitarea unor situaţii neplăcute ce pot avea urmări grave, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu vă recomandă următoarele măsuri de prevenire:

· asigurați, cel puțin o dată pe an, obligatoriu, controlul instalațiilor și al sistemelor de încălzire, în vederea înlăturării defecțiunilor și asigurării funcționării la parametri normali;

· înainte de utilizare, sobele trebuie verificate, reparate şi curăţate pentru a fi în perfectă stare de funcţionare;

· nu este permis să se aprindă focul cu benzină sau alte lichide inflamabile, ori să se ardă lemne lungi, care nu permit închiderea uşii;

· focul în sobe nu trebuie lăsat fără supraveghere sau în grija copiilor;

· se interzice folosirea sobelor și a altor mijloace de încălzire defecte, cu improvizații, supraalimentate cu combustibili sau nesupravegheate;

· în faţa uşiţelor de alimentare a sobelor, pardoseala combustibilă se protejează cu o tablă metalică având dimensiunile de cel puțin 0,70 x 0,50 m;

· verificarea, curăţarea şi repararea, dacă este cazul, a coşurilor de fum se va efectua de către o persoană specializată;

· coşurile de fum trebuie izolate termic faţă de elementele combustibile ale acoperişului (grinzi, astereală şi alte asemenea);

· nu utilizați aparate electrice cu defecțiuni sau improvizații;

· nu suprasolicitaţi reţeaua electrică prin folosirea simultană a mai multor receptori;

· lucrările de întreţinere, revizii şi reparaţii la instalaţiile şi aparatele electrice se execută numai de către personal calificat şi autorizat;

· siguranţele electrice arse se înlocuiesc numai cu altele calibrate, cu aceleaşi caracteristici tehnice;

· nu folosiţi butelii de gaze lichefiate fără regulatori de presiune, cu garnituri deteriorate ori cu furtunuri de cauciuc fisurate sau lărgite la capete;

· nu folosiţi flacăra pentru verificarea etanşeităţii buteliei, garniturilor, regulatorilor de presiune sau a furtunului/conductei de gaz; verificarea se face doar cu emulsie de apă cu săpun;

· nu încălziţi cu flacără buteliile şi nu le folosiţi culcate, răsturnate sau înclinate;

· este obligatorie supravegherea copiilor, fiind interzisă blocarea lor în casă cu lumânări aprinse, sobe, plite şi/sau aparate electrice aflate în funcţiune;

· este interzisă folosirea afumătorilor improvizate ori amplasarea acestora în magazii, poduri, sub şoproane sau lângă materiale combustibile; afumătorile se confecţionează din zidării de cărămidă şi materiale incombustibile şi se amplasează independent de celelalte construcţii din gospodărie.

“În cazul producerii unui incendiu, se acţionează de urgenţă pentru anunţarea incendiului la numărul de apel unic 112; evacuarea tuturor ocupanţilor clădirii/amenajării precum şi a bunurilor importante adăpostite, în ordinea valorii și stingerea incendiului cu mijloace de primă intervenţie. Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro”, informează ISU Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

FOTO/VIDEO: 3 traficanți de droguri sibieni, ridicați de Poliție

Joi, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Sibiu, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Sibiu, au efectuat 6 percheziții domiciliare, în județul Sibiu, în două cauze penale, la persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată.

Trei persoane au fost reținute.

Din cercetări a reieșit că, în cursul anului 2023, persoanele cercetate ar fi comercializat, în mod repetat, droguri de risc, către consumatori din județul Sibiu, cu prețuri între 35 și 60 de lei pentru un gram.

Cercetările efectuate au relevat și faptul că unul dintre bănuiți i-ar fi aprovizionat cu droguri de risc pe ceilalți doi.

În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate mai multe plicuri cu substanță cristalizată, cu substanță vegetală, recipiente conținând canabis și cristal, cântare electronice de precizie, telefoane mobile și alte sisteme informatice, susceptibile a fi fost folosite în activitatea infracțională, precum și alte mijloace de probă.

Ca urmare a probatoriului administrat în cauză, față de 3 bărbați, cu vârste de 24, respectiv 25 de ani, din județul Sibiu, a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore.

În cursul acestei zile, va fi sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Sibiu, cu propunere de arestare preventivă a persoanelor în cauză, pentru 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

La activități au participat polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba Iulia și polițiști din cadrul inspectoratelor de poliție județene Sibiu, Alba și Vâlcea.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, a precizat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Un nou ecograf în UPU, datorită unei donații generoase de 200.000 de lei

0

Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu (SCJU Sibiu) își îmbunătățește capacitățile de diagnostic și intervenție datorită unei generoase donații de 200.000 de lei oferite de Asociația Împreună pentru Sănătate.

Suma a fost posibilă datorită sponsorizării firmei sibiene ALBIS Plastic, un partener important al industriei locale și naționale.

Noul ecograf, achiziționat cu ajutorul acestei donații, a fost amplasat în camera de resuscitare a Unității de Primiri Urgențe (UPU), sporind eficiența diagnosticului de urgență pentru pacienții critici. Aparatul modern dispune de trei sonde pentru examinarea ultrasonografică a adulților, acoperind diverse tipuri de investigații, precum cele abdominale, cardiace, ale țesuturilor moi, vasculare și pulmonare.

Dr. Bogdan Csillag, șeful UPU SCJU Sibiu, a subliniat importanța noului echipament în contextul serviciilor de urgență: „Vine în completarea celorlalte aparate de ecografie din UPU, astfel încât fiecare spațiu de tratament din serviciul nostru beneficiază de un astfel de aparat, scăzând timpii de investigare a pacienților cu această metodă de diagnostic.”

Cornel Benchea, președintele Asociației Împreună pentru Sănătate, a exprimat recunoștința față de firma ALBIS Plastic Sibiu pentru sprijinul constant: „Continuăm să sprijinim dotarea SCJU Sibiu cu aparatură modernă. Acest lucru nu ar fi fost posibil fără generozitatea sponsorilor care ne rămân mereu aproape în acest demers.”

Firma ALBIS Plastic, cel mai important distribuitor de granule mase plastice din România, cu o cifră anuală netă de afaceri de 45 de milioane de Euro, s-a evidențiat nu doar în industrie, ci și în comunitatea locală, oferind, în ultimii 7 ani, sponsorizări și donații în valoare totală de peste 3 milioane RON.

Această inițiativă reprezintă un exemplu elocvent al colaborării între sectorul privat și sistemul de sănătate, contribuind la îmbunătățirea serviciilor medicale și oferind o șansă mai mare de supraviețuire pacienților aflați în situații critice.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Constantin Chiriac a primit cea mai importantă distincție a International Society for the Performing Arts

0

Constantin Chiriac, directorul general al Teatrului Național Radu Stanca Sibiu și președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), a fost distins cu cel mai înalt apreciat premiu al International Society for the Performing Arts – the Angel Award.

Ceremonia de acordare a avut loc la New York Perelman Theatre, unde Constantin Chiriac a fost recunoscut pentru „contribuția durabilă și substanțială acordată artelor spectacolului, care depășește granițele unui singur stat sau limita unei singure instituții, meritând astfel recunoașterea.”

Distincția nu se adresează doar domnului Chiriac, ci și Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, care a fost lăudat pentru „curajul vizionar, ambiția și impactul social pentru care îl generează.” FITS a reușit să devină un eveniment de referință nu doar în plan local, ci și la nivel internațional, aducând la Sibiu artiști de renume și transformând orașul într-un centru cultural de excelență.

Primarul municipiului Sibiu, Astrid Fodor, a transmis felicitări domnului Constantin Chiriac pentru acest premiu binemeritat, evidențiind că FITS este cel mai grandios eveniment cultural al orașului, aducând calitate și diversitate în peisajul cultural sibian:

„Felicitări domnului director general Constantin Chiriac pentru acest premiu binemeritat. Festivalul Internațional de Teatru este fără îndoială cel mai grandios eveniment al Sibiului, din punct de vedere al calității actului cultural și al varietății evenimentelor. Festivalul reușește să depășească granițele fizice, aducând la Sibiu artiști valoroși și transformând astfel orașul într-un hub cultural de excelență și un punct de întâlnire a specialiștilor în domeniu. Prin această distincție, obținută prin eforturile președintelui FITS Constantin Chiriac și a unei mari echipe care îi stă alături, la care se adaugă finanțările consistente pe care Primăria Sibiu le acordă Festivalului în fiecare an, Sibiul strălucește și este aclamat internațional de specialiști în cultură. Dimensiunea internațională a FITS este confirmată încă o dată, prin această recunoaștere prestigioasă”.

Pe durata vizitei sale în Statele Unite ale Americii, Constantin Chiriac va avea întâlniri cu artiști și parteneri americani pentru discuții privind proiecte de colaborare cu FITS și Teatrul Național Radu Stanca în anul 2024. Aceasta marchează o continuare a eforturilor de extindere a dimensiunilor Festivalului sibian și consolidare a relațiilor internaționale în domeniul cultural.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Ce putem face de Ziua Culturii Naționale în Sibiu

0

În data de 15 ianuarie 2024, publicul este invitat să se alăture celebrării Zilei Culturii Naționale într-o serie de evenimente organizate de Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, în colaborare cu Direcția Județeană pentru Cultură Sibiu, Biblioteca Universității „Lucian Blaga” Sibiu, Școala Populară de Arte și Meserii „Ilie Micu” Sibiu, cu participarea unor artiști independenți.

De asemenea, Ziua Culturii Naționale și aniversarea a 174 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu vor fi marcate printr-un eveniment special organizat de Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu în colaborare cu diverse entități culturale și educaționale locale. Manifestarea va avea loc luni, 15 ianuarie, de la ora 13:30, la statuia poetului din Parcul Sub Arini.

Actorii de la Teatrul Național „Radu Stanca”, studenți și elevi din universități, licee și școli gimnaziale din Sibiu vor prezenta un program artistic, acompaniat de Muzica Militară a garnizoanei Sibiu. Evenimentul este deschis publicului, iar toți cei interesați sunt așteptați să participe la statuia poetului Mihai Eminescu pentru a sărbători împreună cultura națională și moștenirea literară a marelui poet.

Programul cultural include activități variate, precum vernisajul unei expoziții documentare, lansarea unei cărți, recitaluri de poezie, momente muzicale și o proiecție de film.

Această diversitate de evenimente culturale oferă oportunitatea participanților de a se bucura de artă și cultură într-un mod inedit și captivant. Sibienii sunt invitați să se alăture acestei sărbători a culturii naționale și să se bucure de experiențe artistice deosebite.

Aici este programul complet al activităților și manifestărilor dedicate sărbătoririi Zilei Culturii Naționale 2024 la Biblioteca ASTRA din Sibiu:

Ziua Culturii Naționale, sărbătorită la Biblioteca ASTRA Sibiu și Biblioteca Universității „Lucian Blaga” Sibiu

12:00 Întâlnire cu poezia și muzica actorii Ioana Frunzescu și Lucian Dragotă Biblioteca ASTRA Sibiu, Corp B, Foaier

15:30 Proiecție de film artistic românesc „Cealaltă Irina” (2009, 90 min., AP12) Biblioteca ASTRA Sibiu, Corp B, Compartimentul Arte, et.2

16:30 „Viață culturală sibiană în perioada ante- și interbelică” – vernisaj expoziție documentară Biblioteca ASTRA Sibiu, Corp B, Foaier

17:00 Lansarea volumului „Fragmentarium”, Direcția Județeană pentru Cultură Sibiu Biblioteca ASTRA Sibiu, Corp B, Foaier

17:00 „În chip poetic” – spectacol de lectură Școala Populară de Arte și Meserii Sibiu Biblioteca ASTRA Sibiu, Corp B, American Corner Sibiu, et. 5

18:00 EMINO(VICII) – performance muzical-poetic itinerant Biblioteca ASTRA Sibiu, Corp B, American Corner Sibiu, et. 5 (punct de pornire)

18:00 „Poezie românească scrisă de femei” Recital și dezbatere Biblioteca Universității „Lucian Blaga” Sibiu, parter.

Mai multe detalii

La ora 16:30, Foaierul Bibliotecii ASTRA devine gazda unui eveniment cultural deosebit – vernisajul expoziției documentare intitulate „Viață culturală sibiană în perioada ante- și interbelică”. Peste 100 de documente originale vor fi expuse, oferind o incursiune fascinantă în viața culturală a Sibiului de altădată. Acest eveniment oferă o oportunitate unică pentru cei interesați de a contempla materiale de promovare a diverselor manifestări culturale din perioada sfârșitului secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, inclusiv expoziții, spectacole de teatru, conferințe și concerte. Afișele, programele, foile volante și publicațiile periodice expuse vor dezvălui detalii inedite și vor oferi o privire amplă asupra vieții culturale, inițiativelor comunității și evoluției limbii române în perioada 1880-1939. Răzvan C. Pop, managerul Bibliotecii ASTRA Sibiu, subliniază semnificația expoziției în cadrul sărbătorii naționale a culturii și relevanța remarcabilă a mărturiilor scrise prezentate, aducând în lumină aspecte istorice și lingvistice deosebite, fundamentale pentru patrimoniul cultural.

La ora 17:00, Foaierul Bibliotecii ASTRA va găzdui lansarea volumului „Fragmentarium” semnat de Dan Nanu (coordonator) și Mihai Colibaba și Cosmin Pal (editori). Acest volum adună într-un mod captivant materiale referitoare la evenimentele desfășurate cu ocazia Centenarului Marii Uniri, surprinse într-o analiză atentă și, uneori, critică în presa sibiană. Evenimentul de lansare este organizat de Direcția Județeană pentru Cultură Sibiu și promite să ofere o incursiune profundă în istoria recentă, sub forma unei deconstrucții argumentate a evenimentelor memorabile.

Un moment cu totul inedit și așteptat în programul dedicat Zilei Culturii Naționale la Biblioteca ASTRA îl constituie performance-ul itinerant „EMINO(VICII)”, care va debuta la ora 18:00. Artiștii Claudiu Fălămaș (voce) și Andrei Crețu (chitară) vor oferi publicului o experiență artistică plină de originalitate, desfășurată în diverse colțuri ale bibliotecii. Alături de aceștia, participă actorii Paul Bondane, Andrada Grosu, Alex Ciobotaru, Ana Lupu și Liana Coțofan. „EMINO(VICII)” se anunță a fi un performance poetico-muzical cu accente underground, în care poezia eminesciană va fi adusă în prim-plan într-un mod provocator și neconvențional, abordând laturi mai puțin explorate ale artei și culturii. Este un spectacol care promite să ofere o perspectivă nouă și vibrantă asupra operei lui Eminescu și a impactului său în contextul cultural contemporan.

Complexul Național Muzeal ASTRA Sibiu organizează luni, 15 ianuarie 2024, în Muzeul în aer liber, între orele 10-14, activități educaționale pentru copii, sub genericul ”Comori ascunse în povești”, desfășurate în Pavilionul Muzeal Multicultural, aflat la intrarea principală. Totodată, între orele 11-13, sibienii vor putea efectua vizite ghidate gratuite, intitulate ”Memoria satului, memoria obiectelor”, cu plecare de la Poarta 1, muzeografii purtându-i pe vizitatori pe două circuite:

– Circuitul A: Crângul din Apuseni – Casa din Nereju – Casa din Straja – Casele din Călinești-Berbești – Biserica din Bezded – Școala din Ticera – Casa din Marginea – Casa din Horezu – Biserica din Dretea – Casele din Găleșoaia – Casa din Săpânța – Casa din Poiana Sibiului – Podul de la Gura Râului – Pavilionul Muzeal Multicultural

– Circuitul B: Morile de vânt – Cherhanaua – Coliba de pescar – Casa din Mahmudia – Casa din Sebeșu de Jos – Stâna din Câmpu lui Neag – Casa din Rășinari – Casa din Șeica Mică – Casa din Desești – Casa din Almaș – Casa din Bălănești – Cârciuma din Bătrâni – Pavilionul Muzeal Multicultural

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Sibiancă reținută după ce a furat alimente dintr-o pivniță

0

În cursul zilei de joi, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Sibiu au reținut o sibiancă în vârstă de 41 de ani, cercetată penal pentru furt calificat.

Femeia este bănuită că, în perioada 21 – 23 decembrie 2023, a intrat în pivnița unui imobil din municipiul Sibiu de unde a furat produse alimentare în valoare de 1.600 de lei.

„În baza probatoriului administrat, polițiștii sibieni au luat măsura reținerii femeii pentru 24 de ore. Aceasta urmează a fi prezentată unității de parchet competente pentru a dispune măsuri preventive în consecință.

Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Municipiului Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu”, spune purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Incendiu izbucnit la coșul de fum al unei locuințe

UPDATE – „Incendiul s-a manifestat la coșul de fum, fiind afectat tavanul unei camere pe o suprafață de aproximativ 15 metri pătrați în jurul coșului de fum.

Nu au fost înregistrate victime.

Cauza incendiului a fost efectul termic produs la coșul de fum deteriorat”, spune purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, sublocotenent Andreea Ștefan.

ȘTIRE INIȚIALĂ – Pompierii sibieni intervin în aceste moment în Cisnădie, pe strada Țesătorilor, pentru stingerea unui incendiu.

Potrivit primelor informații, incendiul a izbucnit în podul casei.

„La fața locului sunt mobilizate două autospeciale de stingere, o autocisternă, o autospecială de primă intervenție și un echipaj SAJ.

De asemenea intervine și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Cisnădie.

Din primele informații incendiul se manifestă cu degajări de fum, fără flacără la nivelul podului”, spune purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, sublocotenent Andreea Ștefan.

FOTO: Arhivă

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Cât scoate din buzunar un turist pentru un weekend la Păltiniș

Cu toate că stratul de zăpadă este mai subțire, pasionații de sporturi de iarnă și iubitorii de atmosferă montană s-au adunat rapid în Stațiunea Păltiniș. Sibienii se bucură de privilegiul de a avea pârtiile la o aruncătură de băț, fără a se confrunta cu cheltuieli suplimentare pentru cazare și alte servicii. Cu toate acestea, pentru vizitatorii din alte județe, câteva zile în stațiune pot avea un impact semnificativ asupra buzunarului.

Dacă intenționați să vă bucurați de un weekend la munte, este important să știți că prețurile pentru o noapte de cazare variază între aproximativ 300 și 1.045 de lei. Pentru un skipass de weekend (valabil pentru două zile), un adult plătește 240 de lei, iar cei care vin însoțiți de cei mici trebuie să scoată din buzunar între 30 de lei (pentru copii între 0-6 ani) și 220 de lei (pentru elevi și studenți). Prin urmare, o familie cu doi copii (între 7-11 ani) ar putea cheltui 1.320 de lei pentru două zile de distracție.

https://paltinisarena.ro/iarna/preturi.html

Cei care nu au echipamente pot închiria, însă și aici prețurile sunt destul de ridicate: un echipament pentru adult pentru două zile ajunge la 130 de lei, iar pentru copii 110 lei.

Trebuie să avem în vedere că, pe lângă aceste costuri, se adaugă și cele pentru mâncare, iar prețul unui prânz modest și decent pentru întreaga familie poate ajunge la cel puțin 300 de lei.

Un exemplu din meniul unui restaurant din Păltiniș arată că patru porții de ciorbă, două porții de paste și două porții de pui la grătar cu cartofi și băuturi costă 280 de lei. Evident, o singură masă pe zi nu este suficientă pentru a acoperi toate nevoile alimentare.

Prin urmare, o escapadă de două zile la Păltiniș alături de familie poate ajunge să ne coste cel puțin 1.800 de lei, în cazul în care optăm pentru cea mai accesibilă opțiune de cazare și prânzuri mai modeste.

Astfel, prețurile pentru cazare și skipass variază, iar costurile pot ajunge la sume semnificative, mai ales pentru familiile cu copii. Totuși, experiența oferită de pe pârtii este unică și de neratat.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Un tânăr din Cisnădie aflat sub influența substanțelor psihoactive a lovit o mașină

Joi seara în jurul orei 19.30, în timp ce conducea un autoturism pe strada Grigore Ionescu din Cisnădie, un localnic în vârstă de 24 de ani nu a păstrat distanța de siguranță și a intrat în coliziune cu autoturismul condus în fața sa de către un bărbat în vârstă de 46 de ani, din Avrig.

Evenimentul s-a soldat cu pagube materiale.

În urma testării șoferului din Cisnădie cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

„Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, tânărul fiind condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive„, a declarat Elena Welter, purtătorul de cuvânt am IPJ Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Idei de AUR „poleite” în dorul lelii la Sibiu. Cum poți rata oportunitatea unei conferințe de presă

AUR a câștigat lupta partidelor sibiene la început de an, în condițiile în care a ținut prima conferință de presă (a unor formațiuni politice sibiene) din acest an. A luat fața FDGR, PSD, PNL sau a Alianței Dreapta Unită USR-PMP-FD la acest capitol, însă doar atât, pentru că proiectele propuse au lăsat impresia a fi gândite de un grup de amatori în politica de pe malul Cibinului.

La conferința de presă în discuție, reprezentanții AUR au venit cu temele nefăcute, fără proiecte concrete sau, mai bine-zis, cu aceeași ciorbă reîncălzită, numită ”Caravana Medicală”.

Onoarea le-a revenit candidaților la europarlamentarele din iunie, și anume Dragoș Dragoman pentru Sibiu și Luminița Păucean Fernandes pentru Diaspora, secondați îndeaproape, de la același birou, de Marius Matei, vicepreședintele AUR Sibiu.

Deși ne-am fi așteptat ca prima conferință de presă din acest an să fie luată în serios și de președintele filialei județene, acesta a ”strălucit” prin absență. Liderii AUR nu au luat în calcul nici măcar o minimă pregătire pentru conferința de presă, în condițiile în care noutatea pe care au vehiculat-o ca subiect, și anume lansarea caravanei juridice AUR, nu conține date și termene precise sau modul în care vor fi ajutați concret sibienii prin această inițiativă a partidului. Deocamdată, aceștia s-au limitat la a preciza că respectiva caravană a fost lansată în județul Hunedoara, dar că… nu au habar când aceasta va ajunge și în județul Sibiu. Darmite să estimeze un termen minim pentru întâlnirea juriștilor AUR cu sibienii.

Sibienii sunt așteptați să vină la AUR cu jalba în proțap. Iar transportatorii și agricultorii sibieni au tot sprijinul, deși nu au fost căutați de liderii locali ai partidului

În schimb, din capul locului au spus că vor lua în calcul doar problemele pe care sibienii le au cu administrația locală și că în acest sens îi așteaptă pe aceștia să vină la ei cu plângerile, sesizările și nedreptățile la care au fost supuși de primarii din județ și instituțiile publice (enunțuri făcute de Dragoș Dragoman). Mai mult, Luminița Păucean Fernandes a spus că susține protestul din aceste zile al transportatorilor și agricultorilor sibieni, chiar dacă nu a avut curiozitatea de a-i căuta până acum să discute cu ei. Însă așa cum îi stă bine unui politician sau mai precis unui proaspăt om intrat în politică, înainte de conferință a urmărit subiectul la televizor și ne-a transmis, celor din presa locală, că în cele din urmă premierul Ciolacu se va întâlni cu aceștia, ”pentru că așa am văzut la TV”. Oricum, aceasta este trup și suflet alături de ei!

Indiferent că a fost ordin de mediatizare a activității partidului sau nu, ne-am fi așteptat, totuși, ca cei doi (sau trei că, deocamdată, nu știm unde va candida concret Marisu Matei și cu ce șanse) să vină măcar cu o prezentare coerentă a așa-ziselor proiecte și cu oareșce informații utile pentru informarea sibienilor. Concluzia e că a fost doar o conferință de presă în dorul lelii, mai ales că în cea de-a doua parte a întâlnirii reprezentanții presei locale au scos cu forcepsul parte din informații de la liderii locali AUR. Am prefera ca măcar de acum încolo reprezentanții sibieni ai AUR să își contureze o strategie decentă de partid în perspectiva alegerilor care ne așteaptă în acest an și sperăm că vor veni și cu anumite soluții pentru sibieni.

Cu greu, am aflat totuși câte ceva despre Caravana Medicală

Totuși, am reușit să desprindem câteva informații sporadice despre caravana medicală, ca urmare a clarificărilor solicitate de jurnaliști. Aceasta va avea loc în județul Sibiu, în perioada 22-27 ianuarie 2024, în localitățile Mârșa, Brădeni și satul Valchid (comuna Hoghilag). De altfel, unul dintre liderii AUR a avut dificultăți în a pronunța corect numele satului din comuna Hoghilag, situație scuzabilă probabil din cauza emoțiilor. În cadrul acestui proiect s-a precizat că vor fi prezenți medici de familie, oftalmologi și stomatologi, plus medici de alte specialități. Caravana îi va consulta medical pe sibienii din acest localități sau din cele limitrofe de la orele 9, 10 (imprecizie orară asumată de partid, care nu a știut să dea ora exactă), până la ora 18.

AUR Sibiu are filiale în județ în proporție de 80 % și 1.000 de membri, la care se adaugă, după declarațiile partidului, încă peste 300 de simpatizanți. 

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Incendiu la un saivan în Șura Mare

Vineri dimineața în jurul orei 2.30, un apel pe 112 solicita pompierii sibieni în localitatea Șura Mare, pentru stingerea unui incendiu la un saivan.

Pompierii au intervenit cu două autospeciale de stingere, o autocisternă și un echipaj SMURD.

„Datorită intervenției prompte a pompierilor incendiul care se manifesta la acoperiș în jurul coșului de fum a fost limitat și stins, fără a se extinde la tot acoperișul.

Animalele nu au fost afectate de incendiu și nu au existat nici victime omenești.

Cauza izbucnirii incendiului a fost efectul termic produs la coșul de fum”, a declarat sublocotenent Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

FOTO: Incendiu violent din cauza unui coș de fum. O anexă a fost mistuită de flăcări

Pompierii Stației Agnita au intervenit joi seara în jurul orei 21 pentru localizarea și lichidare unui incendiu în localitatea Nocrich.

Pompierii au intervenit cu două autospeciale de stingere, un echipaj SMURD, la locul incendiului fiind prezenți și membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Nocrich.

La sosirea salvatorilor incendiul se manifesta generalizat la o anexă gospodărească pe o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați, atât în interior cât și la acoperiș.

Pompierii au limitat incendiul astfel încât flăcările nu s-au extins și la locuință.

Din cauza efectului termic produs la coșul de fum amplasat necorespunzător, anexa nu a putut fi salvată, aceasta fiind afectată în totalitate.

Din fericire nu au fost înregistrate victime.

Urmărește Sibiu 100% în Google News