Acasă Blog Pagina 1728

Șoferii pot primi amenzi de până la 200 de lei pentru staționarea cu motorul pornit

0

Șoferii ar putea fi amendați și atunci când staționează cu motorul pornit mai mult de 5 minute, prevede un proiect de lege.

Sancțiunile sunt prevăzute într-un proiect de lege inspirat din reguli ce se aplică deja în Italia și Franța.

Proiectul va ajunge în perioada următoare în Parlament unde va fi dezbătut și votat.

În aceste țări legislația eate și mai drastică pentru că este ilegal să stai cu motorul pornit mai mult de 10 secunde.

Sancționarea șoferilor care stau cu mașina pornită mai mult de cinci minute este o măsură anti poluare. Este nevoie de modificarea codului rutier pentru acest lucru, anunță site-ul stiri.tvr.ro.

În cazul în care legea va fi adoptată, cei care o încalcă primesc la prima abatere avertisment, iar apoi amendă, care va fi cuprinsă între 100 și 200 de lei.

În Italia și Franța, șoferii nu pot staționa cu motorul pornit mai mult de 10 secunde, în Austria și Germania, 20, respectiv 40 de secunde. În caz contrar, pot primi amenzi de la 20 până la 750 de euro.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Un cutremur cu magnitudinea aproape 5 s-a produs în România

Un cutremur cu magnitudinea 4,8 s-a produs în România, în data de 4 decembrie, la 5 minute după miezul nopții.

În noaptea de duminică spre luni, la ora 00:05:48, s-a produs în zona seismică Vrancea, Buzău, un cutremur mediu cu magnitudinea 4,8, la adâncimea de 140 de kilometri.

Cutremurul s-a produs la 53 kilometri vest de Focșani, 59 kilometri nord-vest de Buzău, 61 kilometri sud-est de Sfântu-Gheorghe, 70 kilometri est de Brașov și 85 kilometri nord-est de Ploiești.

De la începutul lunii decembrie, în România s-au înregistrat trei cutremure, cu magnitudini de 2,1, 3,2 şi 4,8 pe Richter.

Cea mai puternică mişcare tectonică din acest an, de 5,7, a avut loc în data de 14 februarie, în judeţul Gorj, la o adâncime de 6,3 kilometri.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Trei răniți într-un accident rutier produs între Orlat și Cristian

Trei persoane, printre care și o fetiță de 3 ani, au fost rănite duminică seara, pe drumul dintre Orlat și Cristian.

În timp ce conducea un autoturism dinspre Orlat spre Cristian, o femeie în vârstă de 25 de ani a pierdut controlul direcției de deplasare și a ieșit în afara șoselei.

Conducătoarea auto și cei doi pasageri, un bărbat în vârstă de 27 de ani și o fetiță în vârstă de 3 ani, au fost răniți, fiind transportați la spital.

Toți cei trei ocupanți ai mașinii sunt din Gura Râului.

Echipaje de la SMURD și Ambulanța Sibiu au intervenit la acest eveniment rutier.

Echiapjul de la Ambulanță a transportat la Spitalul Luther fetița de 3 ani care a suferit un traumatism cranio cerebral și traumatism la picior și femeia de 25 de ani la UPU Sibiu cu traumatism cranian.

Bărbatul de 27 de ani, care a suferit multiple traumatisme. a fost transportat la UPU Sibiu de echipajul SMURD.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

FOTO: Doi tineri, de 14 și 15 ani, au dispărut de acasă

Poliţiştii caută doi minori care au plecat de acasă, din municipiul Mediaș, sâmbătă dimineața, fără a mai reveni.

Sâmbătă, polițiștii sibieni au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că, la aceeași dată, în jurul orei 3, fiica sa, Haller Diana Cătălina, în vârstă de 15 ani, a plecat voluntar de acasă, din municipiul Mediaș, împreună cu Bumbu Doru Daniel Denis, în vârstă de 14 ani, din același municipiu, fără a mai reveni.

Haller Diana Cătălina are 1,54 metri înălțime, 50 de kilograme, ochi căprui, păr roșcat drept, lung.

Când a plecat, tânăra ar fi purtat o bluză sport, cu glugă de culoare neagră, cu inscripția ”Adidas” pe brațul stâng, o pereche de pantaloni de culoare neagră cu dungi albe, încălțăminte sport de culoare albastră și roz.

Nu se cunosc eventuale semne particulare.

Bumbu Doru Daniel Denis are 1,70 metri înălțime, 65 de kilograme, ochi căprui, păr brunet, scurt.

La momentul plecării, tânărul ar fi purtat geacă de culoare neagră, cu glugă prevăzută cu blăniță de culoare albă, pantaloni blue-jeans de culoare neagră, cu un accesoriu la buzunarul drept, încălțăminte sport de culoare albă, cu sigla ”Nike” de culoare portocalie.

Pe dosul mâinii drepte tânărul are un tatuaj tip coroană vizibil.

Persoanele care pot oferi informaţii despre acești tineri sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic pentru situații de urgenţă 112.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Doi răniți într-un accident rutier în sensul giratoriu din fața Policlinicii

0

Două persoane au fost rănite, duminică, într-un accident rutier produs în sensul giratoriu de la intersecția străzilor Hermann Oberth și Fabricii.

Din primele cercetări efectuate a rezultat că, în timp ce conducea un autoturism pe strada Fabricii, o femeie în vârstă de 66 de ani a pătruns în sensul giratoriu fără să acorde prioritate și a intrat în coliziune cu un autoturism condus dinspre Bâlea de către un bărbat în vârstă de 69 de ani.

Conducătorul auto și pasagerul din mașina pe care acesta o conducea, un bărbat în vârstă de 41 de ani, au fost răniți.

Două echipaje ale Ambulanței Sibiu au intervenit la locul evenimentului rutier.

Cele două victime au suferit traumatisme craniene și lombare și au fost transportate la UPU Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

ANPC: Atenție la jucăriile și dulciurile cumpărate de Moș Nicolae

Directorul general al ANPC, Paul Anghel, recomandă părinţilor, în contextul sărbătorii de Moş Nicolae, să achiziţioneze dulciuri numai din magazine şi raioane specializate, unde se eliberează documente de cumpărare, pentru a putea proba tranzacţia în cazul unor reclamaţii legate de calitatea sau siguranţa unui produs.

„Dacă doreşti să dăruieşti o jucărie care să nu reprezinte un pericol pentru copii, ci să fie un cadou practic, atractiv care să aducă zâmbete pe chipurile lor, trebuie să ţii cont de următoarele sfaturi: să achiziţionezi jucării numai din magazine şi/sau raioane specializate, unde se eliberează documente de cumpărare (factură, bon fiscal, chitanţă fiscală), pentru a putea proba tranzacţia, în cazul în care, în mod justificat, doreşti să reclami calitatea/siguranţa unui produs; să alegi întotdeauna jucării potrivite pentru vârsta copilului, capacităţile şi aptitudinile sale.

Jucăriile trebuie să fie însoţite de avertismente generale privind grupa de vârstă recomandată, care ajută la alegerea jucăriei; trebuie să ai în vedere faptul că jucăriile care nu sunt destinate unui grupe de vârstă specifice pot să îi rănească”, a scris duminică, pe Facebook, Paul Anghel.

Acesta recomandă părinţilor să verifice dacă jucăriile au marcate pe corpul lor, „într-un mod vizibil, lizibil şi durabil”, coordonatele producătorului şi/sau importatorului (numele, denumirea comercială înregistrată sau marca înregistrată a producătorului şi/sau a importatorului şi adresa la care pot fi contactaţi); numărul unic de identificare a jucăriei (tipul, lotul sau numărul de serie ori al modelului sau alt element de identificare); marcajul de conformitate CE care conduce la supoziţia că jucăria este sigură.

Dacă jucăriile sunt de dimensiuni mici, elementele de mai sus sunt indicate pe ambalaj sau într-un document care însoţeşte jucăria, precizează reprezentantul ANPC.

Anghel menţionează în postarea sa că trebuie verificată existenţa instrucţiunilor de utilizare şi a avertismentelor specifice, însoţite de indicaţii privind precauţiile în utilizare pentru anumite categorii de jucării.

Acestea trebuie să fie traduse obligatoriu în limba română şi trebuie respectate.

De asemenea, el mai recomandă părinţilor să nu cumpere jucării cu părţi mici, detaşabile, pentru copiii sub 3 ani, deoarece aceştia au tendinţa să bage jucăriile în gură şi se pot îneca cu părţile mici. Totodată, trebuie respectate atenţionările referitoare la jucăriile nerecomandate copiilor sub 36 de luni, iar jucăriile destinate copiilor mai mari trebuie ţinute departe de copiii sub vârsta de 3 ani.

„Este necesară examinarea periodică a jucăriilor pentru eliminarea acelora care sunt stricate/uzate şi pot reprezenta un pericol pentru sănătatea şi siguranţa copilului. Este indicat să aruncaţi jucăriile deteriorate”, subliniază Paul Anghel.

Şi în privinţa dulciurilor, directorul general al ANPC recomandă achiziţionarea acestora numai din locuri autorizate. „Trebuie evitată cumpărarea de la vânzători ambulanţi, chiar dacă preţul oferit este comparativ mai mic.

Înainte de cumpărare, trebuie verificată starea ambalajelor (integritate, etanşeitate) şi încadrarea produselor în data durabilităţii minimale, după caz, în data limită de consum stabilite de producător”, arată directorul general al ANPC în postarea sa.

Astfel, etichetele trebuie să conţină următoarele informaţii: denumirea produsului, numele şi adresa producătorului sau ale ambalatorului sau ale distribuitorului. În cazul produselor din import se vor înscrie numele şi adresa importatorului sau ale distribuitorului înregistrat în România, data durabilităţii minimale, cantitatea netă şi condiţiile de depozitare.

„Toate produsele din import trebuie să fie însoţite de etichete cu elementele de identificare şi informare în limba română”, subliniază reprezentantul ANPC.

Pentru ciocolată şi produse din ciocolată trebuie menţionat în mod obligatoriu conţinutul de cacao substanţă uscată, exprimat în procente, iar în cazul ciocolatei umplute se menţionează produsul de umplutură. Se exceptează de la indicarea cantităţii nete produsele din ciocolată preambalate, cu o greutate mai mică de 50 grame. De asemenea, trebuie menţionat adaosul de cafea sau băuturi spirtoase, atunci când acesta depăşeşte 1% din masa produsului.

„Ciocolata proaspătă trebuie să prezinte o suprafaţă lucioasă, nestratificată şi fără pete, să fie onctuoasă, casantă la rupere fără senzaţie de rugozitate la masticare, culoare şi gust specific, iar drajeurile trebuie să aibă suprafaţa netedă, lucioasă, uscată şi nelipicioasă”, atrage atenţia Anghel în postarea sa.

Nu în ultimul rând, părinţii trebuie să fie foarte atenţi dacă pe eticheta produselor există informaţii cu privire la ingredientele cu posibil efect alergen sau a atenţionării „poate afecta negativ activitatea copiilor şi atenţia acestora” în cazul menţionării în lista ingredientelor a coloranţilor, înscrişi în Anexa V la Regulamentul (CE) nr.1333/2008 privind aditivii alimentari, a mai scris directorul general al ANPC, Paul Anghel, pe reţeaua de socializare.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

România și-a aflat adversarele de la EURO 2024. Cum vi se pare grupa Naționalei?

0

Sâmbătă seara a avut loc, la Hamburg, tragerea la sorți a a grupelor EURO 2024. România va face din Grupa E la Campionatul European de anul viitor alături de Belgia, Slovacia și câștigătoarea play-off-ului B, unde sunt meciurile: Israel – Islanda și Bosnia – Ucraina.

EURO 2024 se va desfășura în Germania, între 14 iunie și 14 iulie.

După stabilirea grupelor, toate gândurile echipei naționale merg către Germania, unde turneul final al EURO 2024 se desfășoară după programul:

Faza grupelor: 14 – 26 iunie 2024

Optimile de finala: 29 iunie – 2 iulie

Sferturile de finală: 5-6 iulie

Semifinalele: 9-10 iulie

Finala: 14 iulie

Primul meci de la EURO 2024 va avea loc la Munchen, pe stadionul lui Bayern, în timp ce marea finală va fi găzduită de Olympiastadion din Berlin.

Componența grupelor la EURO 2024:

Grupa A

Germania
Scoția
Ungaria
Elveția

Grupa B


Spania
Croația
Italia
Albania

Grupa C


Slovenia
Danemarca
Serbia
Anglia

Grupa D


Câștigătoare play-off A
Olanda
Austria
Franța

Grupa E


Belgia
Slovacia
România
Câștigătoarea play-off-ului B, unde sunt meciurile: Israel – Islanda și Bosnia – Ucraina

Grupa F


Portugalia
Turcia
Cehia
Câștigătoare play-off C

Urmărește Sibiu 100% în Google News

FOTO: Un autoturism s-a răsturnat pe DN 1 după impactul cu un TIR

UPDATE Ora 19 – Traficul rutier a fost reluat în ambele direcții.

UPDATE – Din primele cercetări efectuate a rezultat că în timp ce conducea un ansamblu TIR la ieșirea dintr-o stație de carburant, un cetățean străin în vârstă de 43 de ani, a pătruns pe Drumul Național 1 fără să acorde prioritate și a intrat în coliziune cu un autoturism condus dinspre Sibiu spre Brașov de către un bărbat în vârstă de 68 de ani, din județul Covasna.

În urma impactului autoturismul s-a răsturnat pe carosabil.

Din fericire, evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale.

Traficul rutier se desfășoară alternativ în acest moment pe DN 1.

ȘTIRE INIȚIALĂ – Traficul rutier este blocat pe DN 1, sâmbătă seara, la intrarea în Bradu dinspre Avrig, din cauza unui accident rutier.

Potrivit IPJ Sibiu, un TIR și un autoturism sunt implicate în eveniment.

„DN 1, km. 287, intrarea în localitatea Bradu, dinspre Avrig, trafic blocat total din cauza unui eveniment rutier în care sunt implicate un ansamblu tir și un autoturism”, a transmis Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

FOTO: Un șofer băut s-a răsturnat cu TIR-ul pe DN 7, în zona Boița

Traficul rutier se desfășoară alternativ pe DN 7, în afara localității Boița, după ce un TIR, condus dinspre Sibiu spre Vâlcea, s-a răsturnat pe carosabil.

Testarea alcoolscopică a conducătorului auto, un bărbat în vârstă de 53 de ani, din județul Argeș, a indicat o valoare de 0,79 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat.

Șoferul TIR-ului are dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este TIR-rasturnat-pe-Valea-Oltului-3-465x768.jpeg

Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită în urma evenimentului.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Anunț finalizare proiect „Extindere corp școală la Școala Gimnazială I.L. Caragiale Sibiu“

„Extindere corp școală la Școala Gimnazială I.L. Caragiale Sibiu“

Municipiul Sibiu a finalizat investiția aferentă proiectului „Extindere corp școală la Școala Gimnazială I.L. Caragiale Sibiu“, Cod SMIS 120361, finanțat din fonduri europene nerambursabile, în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa Prioritară 10, Prioritatea de Investiții 10.1, Obiectiv specific 10.1 – Apelul dedicat învățământului obligatoriu.

Valoarea totală a proiectului este de 13.735.971,48 lei, din care finanțare nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională 11,675,575.78 lei. Programul Operațional Regional 2014-2020 este implementat la nivel național de către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene în calitate de Autoritate de Management, iar la nivel regional de către Agenția de Dezvoltare Regională Centru, organism intermediar al programului ce monitorizează implementarea acestui proiect în Regiunea Centru.

Obiectivul general al proiectului îl constituie creșterea accesului, calității si a atractivității educației la nivelul învățământului obligatoriu din unitatea de învățământ supusă intervențiilor – Școala Gimnazială I.L. Caragiale Sibiu, cu impact direct asupra creșterii accesului, calității și a atractivității educației la nivelul învățământului obligatoriu din Municipiul Sibiu.

Proiectul a urmărit creșterea calității actului educațional la nivelul unități de învățământ prin extinderea capacității școlii cu 11 săli de clasă, un cabinet fizică-chimie, un cabinet informatică, o sală multimedia, bibliotecă cu sală de lectură, o sală de mese cu oficiu, cabinet medical, spații administrative, o sală de gimnastică și grupuri sanitare la fiecare nivel.

Proiectul a urmărit de asemenea creșterea calității și atractivității educației prin asigurarea unei baze materiale educaționale moderne prin dotarea unități de infrastructura extinse prin proiect cu materialele necesare desfășurării etapelor procesului educațional.

ate de contact beneficiar:

Municipiul Sibiu, str. Samuel Brukenthal, nr.2

Biroul pentru Proiecte cu Finanțare Internațională

Telefon: 0269/208.800, Fax: 0269/208.849 Email: [email protected]

„Noi suntem români!”, o sărbătoare de neuitat în Sibiu pentru Ziua Națională a României

0

Ziua Națională a României a fost sărbătorită vineri, 1 decembrie 2023 prin spectacolul „Noi suntem români!”.

Evenimentul intitulat „Noi suntem români” s-a desfășurat în Sala „Transilvania”. Această manifestare a fost transmisă în direct atât pe TVR 1, cât și prin intermediul platformei Livestream România, oferind trei ore de autentic folclor, cântece patriotice și tradiționale, precum și în jocuri populare românești provenite din diverse regiuni. Manifestarea a inclus întâlniri memorabile cu artiști consacrați și reprezentanți ai tinerei generații.

Spectacolul dedicat Zilei Naționale a României a fost organizat de Consiliul Județean Sibiu prin CJCPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu, proiect cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu.

Imnul de Stat „Deşteaptă-te, române” a răsunat din piepturile puternice ale interpreților Nicolae Furdui Iancu, Tudor Furdui Iancu, Traian Stoiță, Răzvan Năstăsescu, Cristian Fodor, Ovidiu Homorodean, Sebastian Emanuel Stan, într-o atmosferă solemnă.

Interpreta Mariana Anghel a cântat alături de fiica sa, Adriana Anghel. Familia a fost nucleul acestui spectacol, astfel că interpreți au interpretat cele mai frumoase cântece populare, în compania copiilor lor.

Astfel, au primit ropote de aplauze: Nicolae Furdui Iancu, Mariana Anghel, Tudor Furdui Iancu, Traian Stoiță, Răzvan Năstăsescu, Cristian Fodor, Ovidiu Homorodean, Sebastian Emanuel Stan, Adrian Neamțu, Răzvan Neamțu, Alina Bîcă, Alina Pinca, Amina Vintilă, Codruța Rodean, Bogdan Cioranu, Sînziana Ștefan, Ioana Ștefan, Anda Horoba, Eugenia Horoba, Cristina Diaconescu, Marina Roșu, Roxana Goia, Adriana Anghel, Ilie Caraș, Viorel Nicolae Pop, Paula Medrea, Cosmin Bîrlan, Geanina Gavrilă, Ina Chiriac, Nicu Mâță, Angelica Flutur, Vasilica Tătaru, Bogdan Toma, Oana Bozga, Gabriel Dumitru, Iulia Mihai, Oana Tomoiagă, Paul Ananie, Virginia Irimuș, Daniel Pop, Ștefania Narenji, Daria Gâdea, Felicia Stoian, Nicușor Iordan, Dumitru Teleagă, Olguța Berbec, Remus Novac.

Celebrii „Lăutari” din Chişinău, conduşi de maestrul Nicolae Botgros, au adus energia lor molipsitoare la această sărbătorire a sufletului românesc de pretutindeni.Identitatea culturală şi spirituală a românilor a fost marcată prin cântece şi jocuri populare, prin momente muzical-coregrafice prezentate de Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” şi Ansamblul Folcloric „Ceata Junilor”, dar și de cei mai tineri membri ai familiei Junii Sibiului, elevi ai Școlii de Dans „Ioan Macrea”.

Gazda concertului, Iuliana Tudor, a făcut o pledoarie pentru viitor – şi anume, că fiecare dintre noi avem datoria să ţinem România unită. Copiii noştri sunt cei care trebuie să primească acest mesaj, iar ediţia 2023 i-a avut în prim-plan pe ei, pe copiii României.

Proiectul cultural a fost derulat de Consiliul Județean Sibiu prin Centrul Județean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul-Junii” Sibiu, cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu.

Jurnalistul care face din dizabilitate… o energică abilitate

Articol de Vasile Alexandru

Paul Bogorin are 26 de ani, este din Sibiu, iar povestea vieții lui este una aparte. Este născut nevăzător, dar aceasta nu l-a împiedicat să aibă o viață plină de împliniri. Este este realizator de emisiune la un radio din București, cântă la chitară, lucrează pe calculator în programe diverse, iar dizabilitatea nu îl împiedică să își dezvolte și pasiunea pentru călătorii, în varii părți ale lumii.

Primii ani din viață, după cum o spune el însuși, au fost unii nu prea ieșiți din comun. ”Copilăria mea a fost una, zic eu, normală, din toate punctele de vedere. Mediul în care am crescut a fost unul cu copii tipici, în sensul că niciunul dintre prietenii mei nu a avut o dizabilitate reglementată. Am mers cu bicicleta de mic, am jucat aceleași jocuri pe care le-au jucat ceilalți parteneri de joacă. Nu am avut prea multe limitări pe partea asta de interacțiune. Poate ceilalți copii au avut mai multă grijă cu mine. Nu am simțit fenomenul ăsta de bullying, eram un grup de copii care avea grijă unul de celălalt. Primele mele amintiri sunt de la grădiniță”, povestește Paul.

A urmat  Liceul Agricol din Sibiu, în primă parte, apoi a plecat la Cluj, unde a urmat un liceu filologic. Nu a intrat în orașul natal la un astfel de profil deoarece i-au lipsit câteva sutimi, iar ideea de a da Bac-ul la matematică, el fiind o persoană mai puțin analitică, nu îl prea încânta. ”Majoritatea operațiilor trebuia să le fac în minte, deoarece, pe vremea aceea, nu cunoșteam sisteme care să mă ajute să scriu pe calculator partea matematică. Așa că în clasa a IX-a, după un semestru, am plecat din Sibiu”, ne spune Paul.

Paul Bogorin. Foto: Sibiu 100 %

”Dacă vreau să plec oriunde în lume, știu că pot să o fac”

După perioada liceului, a urmat jurnalismul, la Facultatea de Științe Socio-Umane, din cadrul ULBS, Sibiu. ”Chestia cu jurnalismul a pornit ca o pasiune de demult. Pe la 14-15 ani, am început să fac radio on-line. Pe urmă am mai avut contact cu diverși oameni din domeniu, care m-au inspirat în sensul acesta. Ulterior, urmând facultatea de jurnalism, am zis că ar fi un start propice pe partea aceasta de media. Am contactat niște oameni care pot să-mi dea niște direcții. Iar din anul II, respectiv III de facultate, am căutat și am găsit un loc de muncă în domeniu”, ne relatează Paul.

I-a fost destul de greu să găsească un loc stabil de muncă, deoarece mulți angajatori nu sunt încă pregătiți mental să colaboreze cu persoane cu dizabilități, și asta în ciuda faptului că statul le oferă anumite beneficii, cum ne mărturisește și Paul: ”În general, găsirea  unui job nu e ușoară pentru nimeni, cu atât mai puțin pentru mine. A fost destul de complicat, deoarece uneori dizabilitatea mea a constituit o oarecare piedică. Din faptul că o parte din angajatori cred că dacă ai o dizabilitate nu poți să fii la fel de productiv ca ceilalți oameni. Dar ce este clar, eu sunt mai motivat ca ceilalți oameni. Pentru că cei ca mine nu pot face joburi decât la birou, job-uri statice. Eu nu o să pot să lucrez în construcții sau livrator, de exemplu. Și sunt mai atent, în caz că găsesc un job să-mi păstrez poziția, sau chiar să cresc. Am întâlnit situații în care  unii angajatori nu percepeau cum pot eu să fac pe calculator ce poate face un om normal. Au fost și alții care au spus că nu pot să-și imagineze cum voi lucra, dar mi-au dat o șansă. M-au lăsat să vad cum mă descurc și apoi i-am dat drumul. De multe ori, lucrând în general remote, nu le-am spus angajatorilor că am o dizabilitate, când îmi căutam un job la radio, de exemplu. Aflau pe parcurs. Le trimiteam CV-ul meu, demo-ul de voce: Uite, așa lucrez, așa sună emisiunea pe care o fac eu. Nu e ceva ce ascund, faptul că am o dizabilitate, ci e mai mult despre a-mi oferi șansa de a arăta ce știu. Poți să spui că nu mă iei pe baza faptului că nu am competențele necesare pentru post, dar nu pentru faptul că am o dizabilitate”.

Paul are foarte multe pasiuni: cântă la chitară, merge la teatru, concerte, adoră dresura de câini. ”În timpul liber fac lucruri pe care le fac oamenii obișnuiți. Am un câine utilitar, pe Phantom, un labrador negru. Îmi place să trăiesc, dizabilitatea mea nu e un motiv sau un obstacol în asta. Dacă vreau să plec oriunde în lume, știu că pot să o fac. Am plecat în destule țări din Europa, fie de unul singur, fie cu prietenii, fie cu Erasmus, fie cu alte oportunități pe care le-am avut. Frecvent particip la evenimente, piese de teatru… Dizabilitatea mă face să găsesc doar soluții și nu mă împiedică să fac lucrurile pe care le fac oamenii obișnuiți. În ceea ce privește chitara, am învățat să cânt la ea singur de pe internet; sunt autodidact, aș putea spune”, adaugă Paul. Și nu pierde, totodată, ocazia să ne spună povestea tovarășului său credincios: ”Phantom este dresat de Angel Dog, din Satu Mare. În primul an de facultate, a apărut în viața mea. A fost primul câine ghid din oraș și clar că ne-am lovit de o grămadă de probleme. Începând de la accesul în diferite spații, la disponibilitatea oamenilor de a înțelege că e un câine utilitar și am voie cu el mai peste tot. Dar ulterior lucrurile au început să se aranjeze, oamenii să se obișnuiască cu noi. Au fost foarte multe întâmplări.  Odată, eram cu un alt prieten nevăzător și am urcat amândoi într-un taxi. Acesta ne-a lăsat într-un capăt de oraș. Mergând prin zona aceea unde se executau lucrări, deodată Phantom s-a pus în fața mea, culcat, la picioarele mele, și nu a vrut să se dea la o parte. Noi am făcut cale întoarsă, iar o doamnă a venit la noi și ne-a spus că bine că nu am continuat, pentru că acolo era o groapă excavată. Phantom mi-a adus un grad de independență în ceea ce privește deplasarea. E un tovarăș bun. Înainte mergeam cu bastonul alb și trebuia să îmi găsesc singur obstacolele”.

România este casa lui, dar oare este ea prietenoasă cu nevăzătorii? I-am adresat și lui Paul această întrebare, iar el mi-a răspuns: ”Este un loc bun pentru noi, dar nu aș afirma că este unul confortabil. În contextul în care partea de accesibilitate în spațiul public nu prea există. Astfel încât oamenii nevăzători să se simtă confortabili în a ieși pe stradă, să știe că la fiecare semafor există semnale acustice, un covoraș tactil, că trecerea de pietoni este lăsată în rampă. Faptul că pot intra în mare parte din magazine, cu un câine utilitar, fără a sta să negocieze legea cu paznicii. Sunt de părere că lipsa nivelului de informare a personalului este cea mai mare problemă. Dar cu ajutorul organizațiilor nonguvernamentale și ale ONG-urilor încercăm, într-o oarecare măsură, să aducem la cunoștința părții politice problemele cu care ne lovim. Iar în același timp, să aducem și niște soluții. Pusul presiunii pe partea politică este mai complicat deoarece, jurnalistic vorbind, nu prea există presă vizibilă care să apere minorități, democrație și alte valori pe care comunitatea ar trebui să și le însușească”.

”Oamenii ar trebui să ajute începând cu o întrebare simplă: «Pot să ajut?»”

Multă lume crede că persoanele care au o dizabilitate sunt neajutorate, dar Paul nu e de aceeași părere: ”Mie mi se pare că oamenii ar trebui să ajute începând cu o întrebare simplă: «Pot să ajut?». Fie că stau la semafor, fie că stau pe stradă, s-a întâmplat de multe ori să vină cineva pe stradă și îmi pună această întrebare. Și a fost suficient încât să spun da, atunci când am vrut să trec strada, de pildă, la un semafor fără semnale acustice. Sau să spun nu atunci când știu zona și nu trebuie să-mi schimbe direcția cineva, că știe acea persoană, să zicem, un drum mai bun. În principiu, oamenii sunt empatici. Dar ar trebui  să lucrăm mai mult la capacitatea de vedea, cu adevărat, care sunt nevoile oamenilor din jur. Nu ar trebui să ne simțim jigniți atunci când ne este refuzat ajutorul. În sensul în care persoana cu dizabilități este cea mai în măsură să decidă dacă are sau nu nevoie în acel moment de ajutor. Deseori, când sunt la metrou, vine  cineva și mă întreabă dacă am nevoie de ajutor să urc; de cele mai multe ori le spun că nu. Dar le spun și da, pentru a încuraja acțiunile de solidaritate. Plus că fiecare dintre noi are nevoie de sentimentul de utilitate. S-a întâmplat să cer ajutorul unor oameni care erau foarte binevoitori, dar care din dorința de a face bine, îmi ofereau prea multe informații. Nevoia mea este să-mi spui când e verde la semafor, nu să mă tragi de cot și să mă târăști până pe partea cealaltă”.

În momentul de față, Paul, este realizator de emisiune la un radio din București. Locuiește de câțiva ani în capitală, dar îi este dor de casă: ”Mi-e dor de Sibiu, mă reîntorc de câteva ori pe an acasă. Motivul pentru care am plecat din Sibiu este, în special, partea aceasta de socializare. În București am mai mulți prieteni, însă Sibiul rămâne aproape de sufletul meu, cu oamenii lui tipici, calzi și sufletiști într-o mare măsură”, declară Paul.

Urmărește Sibiu 100% în Google News