Cu profundă tristețe, Prefectura Sibiu anunță trecerea la cele veșnice a domnului Traian Muntean, fost Prefect al județului Sibiu. Traian Muntean s-a aflat în funcția de Prefect al județului Sibiu, în perioada ianuarie 1993- septembrie 1996. Instituția pe care a condus-o vreme de patru ani își exprimă întreaga compasiune și adresează sincere condoleanțe familiei îndurerate!
Va fi lansat încă un Program Rabla. Pentru sobe
Programul ”Rabla pentru sobe” ar putea fi lansat în acest sfârșit de an, susține ministrul Mediului, Mircea Fechet.
În acest moment nu se știe valoarea exactă a voucherelor pe care le vor primi beneficiarii programului ”Rabla pentru sobe”, însă se vehiculează un sprijin în jurul valorii de 2.000 de lei.
Programul ”Rabla pentru sobe” a fost propus pentru prima dată Ministerului Mediului de către Asociația Forestierilor din România în anul 2020, însă abia acum se concretizează această propunere.
”Programul cu sobele este în etapa în care scriem ghidul de finanțare.
Am clarificat standardul pe care trebuie să-l respecte aceste sobe cu înaltă eficiență, discutăm despre un standard european care să asigure cel puțin 80-85%, spre deosebire de 20% sau mai puțin, cât are astăzi o sobă convențională.
Ne gândim cel puțin la sobele care funcționează cu lemn de foc, bineînțeles că am putea să le luăm în calcul și pe cele care funcționează cu peleți sau cu brichete.
Urmează să hotărâm în urma procesului de consultare publică și care este procentul pe care îl vom finanța din AFM, la fel cum vom hotărî și care este valoarea maximă a unei astfel de investiții pe care o vom finanța.
Eu îmi doresc într-un termen de maxim 2 săptămâni să avem un draft de ghid pe care să-l transparentizăm, înțelegând graba de care trebuie să dăm dovadă, pentru că deja ne aflăm în perioada în care românii își achiziționează lemne de foc”, a precizat ministrul Mediului, Mircea Fechet.
Anunț finalizare proiect „Extindere corp școală la Școala Gimnazială I.L. Caragiale Sibiu“
„Extindere corp școală la Școala Gimnazială I.L. Caragiale Sibiu“
Municipiul Sibiu a finalizat investiția aferentă proiectului „Extindere corp școală la Școala Gimnazială I.L. Caragiale Sibiu“, Cod SMIS 120361, finanțat din fonduri europene nerambursabile, în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa Prioritară 10, Prioritatea de Investiții 10.1, Obiectiv specific 10.1 – Apelul dedicat învățământului obligatoriu.
Valoarea totală a proiectului este de 13.735.971,48 lei, din care finanțare nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională 11,675,575.78 lei. Programul Operațional Regional 2014-2020 este implementat la nivel național de către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene în calitate de Autoritate de Management, iar la nivel regional de către Agenția de Dezvoltare Regională Centru, organism intermediar al programului ce monitorizează implementarea acestui proiect în Regiunea Centru.
Obiectivul general al proiectului îl constituie creșterea accesului, calității si a atractivității educației la nivelul învățământului obligatoriu din unitatea de învățământ supusă intervențiilor – Școala Gimnazială I.L. Caragiale Sibiu, cu impact direct asupra creșterii accesului, calității și a atractivității educației la nivelul învățământului obligatoriu din Municipiul Sibiu.
Proiectul a urmărit creșterea calității actului educațional la nivelul unități de învățământ prin extinderea capacității școlii cu 11 săli de clasă, un cabinet fizică-chimie, un cabinet informatică, o sală multimedia, bibliotecă cu sală de lectură, o sală de mese cu oficiu, cabinet medical, spații administrative, o sală de gimnastică și grupuri sanitare la fiecare nivel.
Proiectul a urmărit de asemenea creșterea calității și atractivității educației prin asigurarea unei baze materiale educaționale moderne prin dotarea unități de infrastructura extinse prin proiect cu materialele necesare desfășurării etapelor procesului educațional.

Date de contact beneficiar:
Municipiul Sibiu, str. Samuel Brukenthal, nr.2
Biroul pentru Proiecte cu Finanțare Internațională
Telefon: 0269/208.800, Fax: 0269/208.849 Email: [email protected]


FOTO: Autoturism distrus de un incendiu, în Orlat
Pompierii Punctului de Lucru Săliște au intervenit, joi, în localitatea Orlat pentru lichidarea unui incendiu de autoturism.
Pompierii au intervenit cu două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD.
La sosirea acestora, incendiul se manifesta generalizat la întregul autoturism.
În urma incendiului, cauzat de scurgerile de combustibil, autoturismul a ars în totalitate.
Din fericire nu au fost înregistrate victime.
FOTO: Imagini memorabile din Copșa Mică anilor 1991-1992
O expoziție extrem de valoroasă prin imaginile prezentate, din anii 1991-1992, este prezentată la Copșa Mică.
Trond Berge și Svanhild Naterstad, un cuplu de norvegieni, au surprins prin obiectivul lor trecutul din Copșa Mică și viața oamenilor din acea vreme marcată de poluare.





Cei doi au locuit la Copșa Mică la începutul anilor ’90, iar vernisajul expoziției „Copșa Mică 1991 – 1992” care a avut loc recent readuce în actualitate imaginea orașului din primii ani de libertate.





Un oraș negru la propriu, care s-a schimbat total în zilele noastre, a fost imortalizat de cei doi norvegieni, care au vrut să aducă în atenția tuturor celor interesați imagini din Copșa Mică anilor ’91 și ’92.





AICI găsiți toate pozele celor doi norvegieni realizate în Copșa Mică la începutul anilor ’90.
Auchan, pregătit pentru SGR. Retailerul a colectat deja 32 de milioane de ambalaje la nivel național
Magazinele Auchan România sunt pregătite pentru startul Sistemului de Garanție – Returnare, program ce intră în vigoare din 30 noiembrie.
Retailerul, primul care a intrat în hora reciclării, a oferit clienților posibilitatea de a aduce ambalajele utilizate pentru colectare și reciclare la punctele special amenajate dotate cu aparate automate de colectare (RVM) încă din luna aprilie a acestui an.
Astfel, până în prezent, Auchan a colectat deja 32 de milioane de ambalaje la nivel național.
„Aparatul RVM este achiziționat, urmează sa fie instalat în perioada imediat următoare și va fi operațional înainte să fie introduse pe piață primele ambalaje cu garanție”, a transmis directorul magazinului Auchan Sibiu.
Ambalajele cu simbolul Ambalaj cu Garanție vor putea fi aduse în toate magazinele Auchan, iar în paralel, Auchan continuă acțiunile de bonificare cu 50 de bani per ambalaj și pentru clienții care aduc ambalaje fără simbolul specific, suma fiind oferită sub formă de voucher acordat în baza cardului de fidelitate MyCLUB Auchan.
Sistemul de colectare a ambalajelor de tip plastic, metal și sticlă este disponibil deja pentru clienți în magazine, Auchan venind în sprijinul acestora încă din luna aprilie, când retailerul a instalat aparate de tip RVM (reverse vending machine) și a oferit vouchere în valoare de 50 bani pentru fiecare ambalaj colectat, prin intermediul cardului de fidelitate MyCLUB Auchan.
Această soluție a fost implementată din timp pentru ca un număr cât mai mare de cetățeni să testeze și să se obișnuiască cu un astfel de sistem pentru reciclarea sistematică a ambalajelor băuturilor.
„Practic, Sistemul de Garanție – Returnare funcționează la noi de peste 7 luni datorită unui efort comun al tuturor echipelor noastre, cărora le mulțumim pe această cale pentru implicarea exemplară de care au dat dovadă, dar și clienților Auchan, care au fost deosebit de receptivi în a adopta un comportament de consum responsabil.
Ne bucurăm că aceștia au înțeles importanța reciclării, contribuind la startul celui mai mare proiect de economie circulară din România.
Astfel, la nivel național, am colectat deja, până în prezent, un număr impresionant de 32 de milioane de ambalaje, investind peste 16 milioane de lei în recompensele oferite pentru reciclare, alături de partenerii noștri.
Felicităm RetuRO și toate asociațiile implicate în acest demers esențial pentru mediul înconjurător pentru toată munca depusă și, de asemenea, Ministerul Mediului, pentru inițiativa extraordinară.
Contăm și de acum înainte pe nivelul ridicat de responsabilitate al clienților noștri, pe care îi încurajăm să recicleze în număr cât mai mare,”, a declarat Corina Dospinoiu, Director Sustenabilitate Auchan Retail România.

Odată cu demararea programului național, cele două tipuri de ambalaje, cu și fără simbolul Ambalaj cu Garanție, pot fi primite în aceleași puncte de colectare, dar la aparate diferite, în următoarele magazine Auchan, indiferent de locul din care au fost achiziționate inițial produsele: Baia Mare, Brașov Coresi, Vitan, Drumul Taberei, Berceni, Cluj Iulius, Cluj Iris, Constanța Sud, Constanța Nord, Craiovița, Craiova Electroputere, Oradea, Pitești Găvana, Târgu Mureș Nord, Târgu Mureș Sud, Timișoara Nord, Timișoara Iulius și Timișoara Sud, în punctele de reciclare special amenajate.
Pentru ambalajele cu simbolul Ambalaj cu Garanție, vor fi acordați, în primă fază, 50 de bani per ambalaj direct prin tichetul emis de aparate și care poate fi utilizat la cumpărături în orice magazin Auchan (cu excepția magazinelor din stațiile Petrom).
Pe măsură ce vor intra în magazine produsele cu simbolul Ambalaj cu Garanție, garanția în bani va fi returnată clienților, iar în paralel, vor continua campaniile cu beneficii prin cardul de fidelitate MyCLUB Auchan pentru cei care reciclează ambalaje fără simbolul specific, conform informațiilor și regulamentelor publicate de comerciant.
Pionier în ceea ce privește reciclarea, Auchan este și primul retailer care a introdus, în 2011, în câteva dintre magazinele sale, automate de tip RVM pentru recuperarea PET-urilor, desfășurând de-a lungul anilor, constant, acțiuni de responsabilitate socială și economie circulară pentru protejarea planetei.
Auchan România are în portofoliu peste 440 de magazine, cuprinzând 33 de hipermarketuri, 8 supermarketuri și 404 magazine de ultra-proximitate MyAuchan, din care aproape 400 în stațiile Petrom, cât și magazinul online auchan.ro.
Cu o cifră de afaceri cu taxe în 2022 de peste 1,2 miliarde de Euro, Auchan propune locuitorilor din orașele în care sunt prezente magazinele sale un comerţ modern, de calitate, cu cele mai largi game de produse şi un concept de discount responsabil, cu toate preţurile mici, în fiecare zi.
Auchan România este certificat Customers’ Friend și a primit statutul Customers’ Friend – Superior Excellence, precum și certificarea Top Employer în 2023.
Auchan România realizează o serie de acțiuni importante pentru promovarea activităților de responsabilitate socială şi integrare a tinerilor, dar şi programe pentru protejarea mediului înconjurător care au drept scop gestionarea deşeurilor, economisirea resurselor etc.
Printre proiectele pe care compania le-a desfășurat se numără plantarea a 100.000 de copaci prin proiectul Mobilizatron, realizarea filmului “România neîmblânzită”, primul documentar despre natura României, precum și amenajarea a două unități de suport medical pentru pacienții cu forme noncritice de Covid-19.
În prezent, Auchan are mai multe proiecte active: Zero Risipă (prin care au fost salvate peste 16 milioane de produse), Programul național de colectare a uleiului uzat (prin care a colectat și reciclat aproape un milion de litri de ulei), Programul de Sustenabilitate Personală, precum și multe alte acțiuni menite să ajute mediul înconjurător și societatea.
Mai mult, în fața marii provocări climatice, compania va integra în fiecare segment al strategiei de business obiective clare, menite să contribuie la un viitor mai sustenabil, prezervând planeta. Strategia de climat, parte din umbrela #nuepreatarziu, va reprezenta piatra de temelie a proiectului de companie, retailerul concentrându-se pe toate cele 3 scopuri: echipamente frigorifice, energie, transporturi și produse.
Ce drumeții au pregătit cei de la Anii Drumeției în luna decembrie
Anii Drumeției continuă să aducă bucurie și aventură prin programul său. În această serie captivantă de evenimente, turiștii și familiile au ocazia să exploreze natura în luna decembrie.
Mai jos regăsiți programul drumețiilor.
2 decembrie – Drumeție pe Via Transilvania: Mediaș – Nemșa, ghid: Ioana Pătrășcoiu;
3 decembrie – Drumeție pentru Familii în Zăpadă la Păltiniș, ghid: Radu Zaharie. Participanții vor avea ocazia de a se bucura de zăpadă și de zbenguiala specifică acestei perioade a anului, creând amintiri de neuitat pentru toată familia.
9 decembrie – Drumeție în Munții Cindrel: Poiana Pensionarilor, ghid: Teodora Bobeș ;
9 decembrie – Drumeție în Munții Cindrel și Dealurile Rășinarului, ghid: Radu Zaharie. Aceeași zi aduce și o altă oportunitate de explorare, de data aceasta în Munții Cindrel și pe Dealurile Rășinarului.
10 decembrie – Drumeție în Munții Făgăraș: Cabana Suru și Monumentul Salvamontiștilor, ghid: Radu Zaharie;
16 decembrie – La Colindat cu Degustare de Produse Locale în Marginimea Sibiului și Munții Cindrel, ghid: Nicoleta Ocneriu;
17 decembrie – Circuit Cisnădie-Vârful Măgura, Ghid: Dumitru Troancă;
17 decembrie – Drumeție în Munții Făgăraș la Chica Fedeleșului, ghid: Radu Zaharie;
26 decembrie – Drumeție pe Dealurile Târnavei: Igișul Nou – Motiș, ghid: Ioana Pătrășcoiu;
29 decembrie – Drumeție cu vin fiert pe Dealurile Igișului, ghid: Ioana Pătrășcoiu.

România. 105 ani de ne(-)am unit. România văzută prin ochii și inimile a 105 dintre sibieni (IV)
România e, înainte de orice, un miracol. Cu bunele și cu relele ei. Nu e un moft, o toană cu care ne-am trezit la purtător și, ca un dat, trebuie să ne suportăm condiția. Și, mai mult decât atât, România nu e o chestiune de ziua a șaptea. Sau, mai exact, nu are o zi anume în care să ne simțim români. 1 Decembrie e doar (încă) un pretext să ne fie bine. Și să ne certifice că țara aceasta, în ciuda tuturor celor care au încercat și încearcă să o ”deromânizeze”, are puterea și tăria de a ne crește idealurile, de a ne încăpățâna să ne bucurăm de ea. 105 ani de sacrificii, încercări, tristeți și oaze de lumină, care ne-au jalonat și normat destinul fiecăruia dintre noi, cu ai noștri, de aici și de Dincolo. O țară care întinerește cu fiecare an ce s-ar încumeta să o îmbătrânească. Pentru că România e un tărâm de poveste, în care tinerețea fără bătrânețe și viața fără de moarte se nasc cu fiecare prunc în parte, care îi reînvie și îi duce mai departe vecinătatea ei cu nepieirea.
Nu cred că am ști ce să îi dorim României, de Sărbătoare. În afară de faptul că poate ar fi timpul ca și ea, țara în care ne urzim devenirile, să fie mândră de noi.
În acest an, Sibiu 100 % vă propune să vedeți România prin ochii și inimile a 105 dintre sibieni. Oameni care, la 105 ani de la momentul Marii Uniri, se prind într-o horă de suflet, pentru a intona un imn al simțirilor și gândurilor de drag pentru o țară pe care, invariabil, aproape toți dintre cei contactați să ne transmită un gând despre România, o consideră Acasă.
La mulți ani, România! Și, te rugăm, să ne rămâi casă și Acasă!
Denisa Rusu: România pentru mine înseamnă Țara tuturor posibilităților.
Adela: România pentru mine înseamnă acasă, locul unde sufletul meu se odihnește și se regăsește; e locul unde m-am născut, locul unde am crescut și cresc, și locul unde vreau să mor.
Olga: Pentru mine, România reprezintă mult mai mult decât o tară. Este locul în care am simțit ca m-a primit cu atâta căldură, dragoste și încurajare când am ajuns aici. Având in vedere faptul ca am venit din Republica Moldova, în România, singură la 16 ani, clar, România are o însemnătate, un loc aparte în sufletul meu. E locul în care am crescut din multe puncte de vedere si acum îi pot spune acasă.
Ana: Pentru mine România înseamnă un colț unic de lume deoarece este țara în care m-am născut şi dezvoltat ca persoană, dar şi imperfecțiune, fiind plină de defecte care mă amăgesc.
Mihaela Iuga: România pentru mine înseamnă întreaga țară , dar mai ales zona Transilvaniei. Iubesc România și nu cred că aș putea trăi în altă țară. Chiar dacă copiii își doresc să plece să studieze în alte țări, încerc să le arăt cât de minunată este țara noastră. Și pentru că ne apropiem de Sfintele sărbători de Crăciun, îmi dau seama cât de plăcută este atmosfera sărbătorilor petrecută cu toți cei dragi ACASĂ. Noi mai respectam tradițiile începând de la tăiatul porcului, din care pregătim toate bunătățile, și continuând cu sarmale, cozonaci. În Ajun copiii vin la colindat… Toate acestea înseamnă mult pentru mine și familia mea. Iubesc România pentru tot ce are ea: mare, munte locuri minunate! Iubesc România pentru că este ACASĂ. La mulți ani, români! La mulți ani, România!
Andra Iakob: Singura țară pe care o s-o pot numi casă vreodată
Giorgia: Pentru mine România înseamnă „acasă”. Este locul unde trăiesc, unde am copilărit și de unde am învățat cele mai bune deprinderi ale mele.
Andrei Stoian: Pentru mine România este acasă. Consider că fiecare dintre noi trebuie să facă ceea ce îi stă în putință în a cunoaște, promova și proteja valorile culturale care ne definesc ca popor. Fiecare dintre noi trebuie să încerce să devină cât mai bun, atât din punct de vedere socio- uman, cât și professional.
Anda Dobre: România pentru mine este o țară frumoasă, cu valori unice și cu peisaje foarte frumoase. Aici este casa mea.
Ștefan Luca: Pentru mine România este o țară extraordinară. Țara unde m-am născut, unde trăiesc și unde am să mor.
Cosmin Bordean: Pentru mine România este patria mamă, cea care ne-a oferit adăpost, hrană și tot ce am avut nevoie ca să trăim. Îmi iubesc patria și sunt mândru că sunt român!
Andi Belea: Pentru mine România înseamnă acasă.
Lazăr Ionela Gabriela: România înseamnă pentru mine acasă, locul unde mă regăsesc.
Popa Maria Teodora: România pentru mine înseamnă un loc de comuniune între suflete. Este o țară care acum înflorește, este cel mai frumos dar pe care poate c l-am primit și trebuie să-l ducem mai departe.
Marius Stănică: Pentru mine România și a trăi aici, reprezintă un îndemn permanent la a judeca mai puțin și de a avea mai multă răbdare cu oamenii. O povață de ascultat, altfel riști să devii un geniu pustiu, să fii cuprins de mania grandorii, acaparat de o falsă superioritate, făcând rău ție și celor din jur.
Iulian Răzvan Butnariu: Pentru mine România înseamnă acasă, înseamnă totul, mereu mă voi mândri că sunt român și că am avut ocazia și totodată norocul să mă nasc aici, indiferent unde mă va duce viața.
Ioan Gabriel Tulbea: Există pe lume foarte puține lucruri care să-mi facă inima să bată mai tare în piept decât țara mea, România. Pentru mine, această patrie minunată nu reprezintă doar casa mea, ci reprezintă rezultatul a câteva mii de ani de istorie întortocheată care, cumva, au adus la ceea ce avem acum. Măcar o zi pe an fiecare dintre noi ar trebui să își aducă aminte de aceste lucruri și să lase la o parte orice treburi sau probleme ar avea țara noastră și să se mândrească de patria-mamă.
Ștefan-Adrian Tulbea: România nu este doar o țară și un steag, România este rezultatul a multor secole de războaie și bătălii duse de către strămoșii noștri. România nu este doar un spațiu de pe o hartă, este sacrificiul dat de nenumărate generații de români și chinul acestora sub stăpânirea străină. Cu toate acestea România reprezintă și speranță, iubire și onoare pentru care și-au dat viața milioane de oameni.
Radu: Pentru mine România reprezintă casa mea. O casă veche, întradevăr, și un pic stricată, dar în timp se poate repara. Îmi place România și Sibiul, în sine, că este foarte diversificat cultural”,
Rafael Țichindelean: România este pentru mine căminul meu, mama mea și mândria mea ca om. Este locul în care îmi găsesc eu apartenența, în pământul strămoșilor mei, pentru care s-a vărsat mult sânge și pe care trebuie să îl prețuim și ocrotim veșnic.
Alin Ciobanu: Pentru mine, România este țara natală, plină de bogății și peisaje mirifice, ce așteaptă a fi descoperite.

Sibiul în 2034
De arh. Alexandru Găvozdea, lider Sibiu2024
Suntem în noiembrie 2034, eu am 54 de ani, fata mea cea mare a terminat facultatea și lucrează la Institutul de Cercetare a Tinerilor din Sibiu, singura instituție din țară care investighează comportamentul tinerilor și oferă cunoaștere asupra lor unităților de învățământ, firmelor și decidenților publici. Orașul nostru a obținut locul 8 în Uniunea Europeană la calitatea vieții, malurile Cibinului refăcute și reurbanizate sunt prezentate ca exemplu în reviste de urbanism și arhitectură, firme bazate pe inteligență artificială au sediul în Sibiu. Trec pe la mama, pe neașteptate, n-o găsesc, o sun și-mi spune că e la Centru comunitar de cartier, la un concert de chitară susținut de două prietene de-ale ei, de la centru și corul de copii al grădiniței de la colț. Plouă și mă gândesc că e o idee bună să-mi schimb cauciucurile de la bicicletă cu care am mers un an întreg – orașul e brăzdat de piste de biciclete, iar traficul înseamnă autobuze electrice fără trenă de gaze toxice și sibieni mici și mari bicicliști. E frig, vremea ne trimite în case, dar simt cum orașul pulsează de vitalitate și n-aș vrea să fiu în altă parte.
O utopie personală a Sibiului, pe care o port în cap și inimă. Orice vis e la început o utopie. Fără vise nu poți imagina viitorul. Îmi asum idealismul și cred că o doză de idealism ne e mai mult decât necesară.
La începutul lunii mai 2023 ieșea în public Platforma Sibiu2024. I-am spus „platformă” pentru că am dorit să fie un spațiu public de lucru și de strângere de oameni cu proiecte și preocupări pentru Sibiu. Fondatorii grupului, din diferite domenii de activitate – aflați în relații de colaborare profesională sau prieteni care s-au apropiat în nopțile veghii „Vă vedem din Sibiu” –, și-au propus să aducă în fața sibienilor preocupările lor pentru oraș, pentru starea lui actuală, pentru locul ocupat în cadrul național și european, pentru sensul dezvoltării sale, convinși că mai sunt și alții care împărtășesc aceste preocupări. Și s-a dovedit că sunt mulți sibieni care, pe lângă complicata lor viața de zi cu zi, alocă o părticică de minte și din suflet și străzii, cartierului și orașului lor.

Fiecare dintre noi are un vis pentru Sibiu. Fiecare îi vede anumite lipsuri, îi simte un potențial. Noi credem că aceste gânduri, reflecții, inițiative, propuneri ale noastre ca cetățeni, nu numai că sunt extrem de valoroase aduse împreună, dar și important de exprimat. De adus la suprafață și în fața decidenților. Și de luptat pentru ca ele să fie luate în serios. Transformate în realitate.
Din mai și până acum s-au alăturat nucleului de fondatori Sibiu2024 și alți sibieni – profesioniști respectați în domeniile lor. Împreună ne-am pus gândurile cap la cap, le-am armonizat, cu intenția de obține o viziune împărtășită a ceea ce trebuie îmbunătățit în orașul nostru, astfel încât el să ne deservească în cele mai bune condiții pe noi toți – cetățenii lui.
Ne-am permis însă și să visăm, să proiectăm un viitor al orașului.
Credem că, în contextul României, noi, aici, la Sibiu, suntem într-o situație generală bună. Și tocmai din acest motiv, că nu avem probleme structurale insurmontabile care țin de infrastructură, de irelevanță economică sau de dezintegrare socială, cum au alte orașe din România, că avem un set de valori solide ca grup uman – cumpătare, seriozitate, perseverență –, suntem în poziția de a ne pune serios problema cum va fi Sibiul copiilor noștri. Cum se dezvoltă Sibiul de acum pentru ca el să devină o opțiune de viață preferată de copiii noștri. Iar lucrul pentru viitor presupune atât o proiecție, o intenție, dar și un azi, un acum mai bun, mai complet.
Planul de oraș propus de Sibiu2024 este aspirația unor sibieni care iubesc orașul. Arhitecți, medici, antreprenori, profesori, manageri culturali, IT-iști, sportivi vin cu o propunere către vecinii, colegii, prietenii lor sibieni și spun: „Uitați, oameni buni, așa am vrea să trăim în orașul nostru, asta am vrea să devină Sibiul copiilor noștri. Voi cum vreți?”
Lansarea Planului de oraș Sibiu2024 are loc pe 4 decembrie, de la ora 17.00, la adresa: Sediul IT Perspectives, et. 4 – Work Cafe, str. Fundătura Lânii nr. 18, Sibiu.
Vă așteptăm!
Mai multe detalii găsiți aici: https://www.facebook.com/alexandru.gavozdea.sibiu2024
FOTO: O anexă a ars din cauza unui scurtcircuit
Joi dimineața, pompierii sibieni au intervenit în localitatea Sebeșu de Sus pentru localizarea și stingerea unui incendiu.
S-a intervenit cu două autospeciale de stingere, o cisternă cu apă și un echipaj SMURD.
La sosirea pompierilor incendiul se manifesta la acoperișul unei anexe gospodărești.
Incendiul a fost stins înainte de a se extinde la locuință.

În urma incendiului aproximativ 100 de metri pătrați din acoperișul anexei și tavanul au fost afectate în totalitate.
Incendiul a fost cauzat de un scurtcircuit electric produs la un cablu defect. Din fericire nu au fost înregistrate victime.
FOTO: Accident mortal pe Valea Oltului. Impact între o autoutilitară și un autocamion
Un șofer a murit, joi dimineața, într-un accident rutier produs joi dimineața pe Valea Oltului, în Bujoreni.
Un accident rutier între o autoutilitară şi un autocamion s-a produs, joi dimineața, pe Drumul Național 7, în localitatea Bujoreni, informează Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române.

În urma impactului conducătorul autoutilitarei a murit.

Circulaţia rutieră este oprită pe ambele sensuri de mers, valorile de trafic fiind în creştere, precizează Centrul Infotrafic din IGPR.
Polițiștii locali vor putea amenda conducătorii de trotinete electrice
Polițiștii locale vor avea și atribuţii de a aplica amenzi pentru încălcarea normelor rutiere de către conducătorii de trotinete electrice.
Legea a fost adoptată astăzi de Camera Deputaților și merge la promulgare la președintele Klaus Iohannis.
Pe 22 mai, Senatul a adoptat proiectul, în calitate de prim for sesizat, iar votul Camerei Deputaţilor a fost decizional.
Astfel, poliţia locală are şi atribuţia de a constata contravenţii şi aplica sancţiuni pentru încălcarea normelor rutiere de către pietoni, biciclişti, conducători de mopede, trotinete electrice şi vehicule cu tracţiune animală.
Un raport al Poliţiei Române a dezvăluit o creştere uriașă a numărului de accidente rutiere în care au fost implicate trotinete electrice.
Datele arată o creştere de peste 52 de ori în ultimii 5 ani.


