Acasă Blog Pagina 1735

Incendii la coșurile de fum ale unor case. Ce recomandări au pompierii sibieni

Pompierii au intervenit în weekend pentru stingerea două incendii care se manifestau la coșurile de fum ale unor case.

Din fericire incendiile au fost minore, nefiind înregistrate pagube materiale.

Pe această cale, având în vedere tendința de creștere a numărului de incendii la coșurile de fum, pentru creşterea gradului de protecţie a gospodăriilor și evitarea unor situaţii neplăcute ce pot avea urmări grave, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu a transmis mai multe sfaturi pentru prevenirea incendiilor.

•asigurați, cel puțin o dată pe an, obligatoriu, controlul instalațiilor și al sistemelor de încălzire, în vederea înlăturării defecțiunilor și asigurării funcționării la parametri normali;
•înainte de utilizare, sobele trebuie verificate, reparate şi curăţate pentru a fi în perfectă stare de funcţionare;
•nu este permis să se aprindă focul cu benzină sau alte lichide inflamabile, ori să se ardă lemne lungi, care nu permit închiderea uşii;
•focul în sobe nu trebuie lăsat fără supraveghere sau în grija copiilor;
•se interzice folosirea sobelor și a altor mijloace de încălzire defecte, cu improvizații, supraalimentate cu combustibili sau nesupravegheate;
•în faţa uşiţelor de alimentare a sobelor, pardoseala combustibilă se protejează cu o tablă metalică având dimensiunile de cel puțin 0,70 x 0,50 m;
•verificarea, curăţarea şi repararea, dacă este cazul, a coşurilor de fum se va efectua de către o persoană specializată;
coşurile de fum trebuie izolate termic faţă de elementele combustibile ale acoperişului (grinzi, astereală şi alte asemenea);
•nu utilizați aparate electrice cu defecțiuni sau improvizații;
•nu suprasolicitaţi reţeaua electrică prin folosirea simultană a mai multor receptori;
•lucrările de întreţinere, revizii şi reparaţii la instalaţiile şi aparatele electrice se execută numai de către personal calificat şi autorizat;
•siguranţele electrice arse se înlocuiesc numai cu altele calibrate, cu aceleaşi caracteristici tehnice;
•nu folosiţi butelii de gaze lichefiate fără regulatori de presiune, cu garnituri deteriorate ori cu furtunuri de cauciuc fisurate sau lărgite la capete;
•nu folosiţi flacăra pentru verificarea etanşeităţii buteliei, garniturilor, regulatorilor de presiune sau a furtunului/conductei de gaz; verificarea se face doar cu emulsie de apă cu săpun;
•nu încălziţi cu flacără buteliile şi nu le folosiţi culcate, răsturnate sau înclinate;
•este obligatorie supravegherea copiilor, fiind interzisă blocarea lor în casă cu lumânări aprinse, sobe, plite şi/sau aparate electrice aflate în funcţiune;
•este interzisă folosirea afumătorilor improvizate ori amplasarea acestora în magazii, poduri, sub şoproane sau lângă materiale combustibile; afumătorile se confecţionează din zidării de cărămidă şi materiale incombustibile şi se amplasează independent de celelalte construcţii din gospodărie.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Forumul German Sibiu la ora bilanțului. Astrid Fodor, în pol-position

0

Recent a avut loc, în Sala Oglinzilor, Adunarea Membrilor FDGS, în care s-au discutat principalele activități și proiecte pentru anul 2023. Au fost abordate mai multe domenii de activitate, între care evidențiem raportul președintelui Gabriel Tischer, luarea de poziție a primarului Sibiului, Astrid Fodor, proiectele culturale derulate, precum și activitatea grădiniței Forumului din Sibiu.

”Raportul Președintelui: Președintele nostru, Gabriel Tischer, a oferit o perspectivă amplă asupra situației actuale a instituției noastre. S-au evidențiat în mod special situația clădirilor noastre și provocările politice actuale cu care ne confruntăm”.

Astrid Fodor, primarul Sibiului, a iluminat principalele dezvoltări și investiții în orașul nostru în ultimii 9 ani. Discuțiile ei au inclus subiecte precum infrastructura, mobilitatea durabilă, renovarea patrimoniului construit, educația, precum și investițiile în domeniul sportului, timpului liber, infrastructurii sociale și de sănătate și extinderea spațiilor verzi.

Proiecte Culturale și pentru Tineret: Sebastian Arion a prezentat impresionantele proiecte culturale, pentru tineret și literare ale FDGS. Din aprilie, am realizat peste 15 proiecte culturale, iar din ianuarie 2023 au apărut 15 cărți noi – o adevărată dovadă a muncii noastre vii în domeniul culturii.

Proiecte IFA: Anne Herrmann, managerul cultural IFA, a prezentat proiectele realizate în colaborare cu IFA. Aceste cooperări sunt o parte esențială a muncii noastre culturale internaționale.

Activități ale Grădiniței Forumului și Planul Financiar: Directorul nostru executiv, Raul Rognean, a oferit o perspectivă asupra activităților grădiniței forumului și a prezentat planul bugetar pentru anul 2024. Dorim să mulțumim tuturor membrilor, partenerilor și susținătorilor care sprijină și fac posibilă munca noastră. Împreună, ne dedicăm promovării culturii și comunității germane în Sibiu”, au transmis reprezentanții Forumului German Sibiu, pe pagina de facebook a FDGR Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Doi șoferi s-au urcat băuți la volan. Acum sunt cercetați penal

Doi șoferi au fost descoperiți băuți la volan în weekend, în Șura Mare și Șelimbăr, ambii având acum dosare penale.

În Șura Mare, polițiștii Secției de Poliție Rurală Șelimbăr au oprit un autoturism condus pe DN 14 de către un localnic în vârstă de 34 de ani.

Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 0,71 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În Șelimbăr, polițiștii Secției de Poliție Urbană Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Mihai Viteazu, la volanul căruia a fost identificat un hunedorean în vârstă de 24 de ani.

Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 0,70 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, tânărul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În ambele cazuri, polițiștii au deschis dosare de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

A ajuns la spital după o traversare neregulamentară

Un medieșean care a traversat neregulamentar strada Unirii din municipiu a fost accidentat de un autoturism.

S-a întâmplat sâmbătă seara, în jurul orei 23.20, pe strada Unirii, unde un localnic în vârstă de 32 de ani s-a angajat în traversarea părții carosabile prin loc nepermis, fără să se asigure și a fost acroșat de un autoturism condus de către un alt medieșean, în vârstă de 58 de ani.

Pietonul a fost transportat la spital conștient, cu răni ușoare.

Polițiștii Biroului Rutier Mediaș au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Coliziune între două autoturisme pe DN 14. Șoferii au fost transportați la spital

Doi șoferi au ajuns la spital după ce autoturismele pe care le conduceau s-au izbit pe Drumul Național 14.

Luni dimineața, în jurul orei 3.30, în timp ce conducea un autoturism pe DN 14 dinspre Mediaș spre Brateiu, pe un tronson de drum în curbă la dreapta, un tânăr în vârstă de 23 de ani, din Brateiu, a pierdut controlul direcției de deplasare, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un autoturism condus din sens opus de către un bărbat în vârstă de 48 de ani, din comuna Alma.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a celor doi conducători auto, care au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.

Polițiștii Biroului Rutier Mediaș continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs acest accident rutier.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

”Versus” la Galeria NAC din Sibiu. Expun Roxana Băcilă și Claudiu Peța

Articol de Vasile Alexandru

Începând de joi, 23 noiembrie, Galeria de artă NAC, găzduiește expoziția de pictură ,,VERSUS”. La deschiderea evenimentului au participat câteva zeci de persoane, amfitrionul fiind artistul plastic Niu Herișanu, directorul galeriei.

Artiștii Roxana Băcilă și Claudiu Peța au surprins în  tablouri, în viziunea lor, cele mai cunoscute emoții umane, precum Dragostea, Furia, Tristețea, Bucuria și Frica. Lucrările au fost expuse față în față, așa încât pe o parte să se vadă varianta Roxanei și pe cealaltă cea a lui Claudiu. Ele au în pereche aceiași temă, însă tehnica și viziunea sunt total diferite, de unde și denumirea de ,,VERSUS”.

Vernisajul a debutat cu intervenția lui Niu Herișanu: ”O viață întreagă m-am rugat la Bunul Dumnezeu să-mi ofere această plăcere, să am un spațiu în care să expunem artă, zic eu una de calitate, pentru că foarte rar îmi scapă lucrări care dau spre kitsch. Eu lupt împotriva acestuia, de aceea încercăm, eu împreună cu familia mea, să expunem în această galerie numai lucrări, spun eu, demne de titulatura de artă. Eu nu voi critica operele  din seara asta. Sunt de părere că fiecare privitor trebuie își facă el o părere despre lucrările expuse, nicidecum să fie influențat de critică”. Intervenția lui Niu s-a încheiat cu una din poeziile personale, cu care s-a obișnuit deja publicul.

Au urmat apoi cei doi artiști să spună despre cum au decis să pună bazele acestei expoziții. Cum ne spune Roxana Băcilă, evenimentul a pornit, ca majoritatea ideilor bune, de la o ceașcă de cafea. ”Eu nu mai pictasem de 20 de ani. Acum aproximativ un an jumătate, i-am spus lui Claudiu că aș vrea să mă reapuc de vechea mea pasiune și că ar fi interesant să facem amândoi o expoziție de artă. A acceptat pe loc, iar după cam o săptămână a venit ideea asta de Versus. Sunt lucrări pe o singură temă, dar fiecare folosind tehnica lui. Și iată, după mari eforturi, din partea amândurora, am reușit să oferim oamenilor ocazia de a vedea și de a se regăsi în picturile noastre. Acum, când mă uit la aceste lucrări, văd cum de la tablou la tablou am reînvățat să pun pensula pe pânză ”, mărturisește Roxana.

Claudiu a continuat cu intervenția sa: ”Datorită multitudinii de proiecte pe care le am, a fost o muncă grea pentru mine. Ce pot spune e că am trăit fiecare tablou pe care l-am pictat”.

Cei de față au putut achiziționa tablourile, iar sumele strânse din vânzarea lucrărilor vor fi donate.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Păltiniș Arena deschide sezonul de schi în 30 noiembrie

30 noiembrie va fi prima zi în care complexul Păltiniș Arena își va deschide porțile în acest an.

În prima zi de funcționare, complexul va fi deschis între orele 17 și 21, pe nocturnă. Instalația de iluminat va funcționa și pe 1 și 2 decembrie. Vineri, în 1 decembrie, se va putea schia între orele 10 și 21, sâmbătă între 9 și 21 iar duminică, în ultima zi a weekendului prelungit, între 10 și 17.

Pe 1 Decembrie, DJ Funky Drop și DJ Abasc vor anima atmosfera deja clasicei petreceri de deschidere de sezon, Get United. Party-ul va avea loc în apreski-ul de la baza pârtiilor și va începe la ora 21, până târziu în noapte. Pe timpul zilei, freesnowboarderi și freeskieri din întreaga țară se reunesc la Păltiniș pentru primul concurs al sezonului, Arena JIB.

Concursul se desfășoară într-un format de jam session, în care concurenții au la dispoziție o oră în care vor executa trick-uri cât mai tehnice, complexe și variate pentru a impresiona membrii juriului.

Cele mai bune trick-uri vor asigura calificarea în finale, care se vor desfășura pe nocturnă, chiar înainte de începerea petrecerii Get United. În finale, fiecare concurent va avea la dispoziție 10 manșe pentru a obține cel mai bun rezultat. Arbitrii sunt ex pro-rideri, cu un palmares de prestigiu în scena de iarnă din România. Aceștia punctează over-all tehnica și stilul pentru a stabili clasamentul fiecărei  categorii de concurs. În urma evoluțiilor din Finală se va stabili și Best-Trick ul pentru categoriile schi și snowboard. Concurenții vor fi împărțiți în patru categorii, schi și snowboard fete, schi și snowboard băieți. Premiile sunt echipamente sportive de profil oferite de magazinul H2O și de Freeski România. Intrările în concurs, precum și la petrecerea Get United, sunt gratuite.

PROGRAM:
10:00-12:00 Înscrieri 
10:00-14:30 Antrenamente ski & snowboard
15:00 Calificări ski & snowboard
19:00  Finale ski & snowboard
21:30 Premiere
21:00 GET UNITED PARTY la ApresSki Bar cu Dj ABASC

Urmărește Sibiu 100% în Google News

România. 105 ani de ne(-)am unitRomânia văzută prin ochii și inimile a 105 dintre sibieni (I)

România e, înainte de orice, un miracol. Cu bunele și cu relele ei. Nu e un moft, o toană cu care ne-am trezit la purtător și, ca un dat, trebuie să ne suportăm condiția. Și, mai mult decât atât, România nu e o chestiune de ziua a șaptea. Sau, mai exact, nu are o zi anume în care să ne simțim români. 1 Decembrie e doar (încă) un pretext să ne fie bine. Și să ne certifice că țara aceasta, în ciuda tuturor celor care au încercat și încearcă să o ”deromânizeze”, are puterea și tăria de a ne crește idealurile, de a ne încăpățâna să ne bucurăm de ea. 105 ani de sacrificii, încercări, tristeți și oaze de lumină, care ne-au jalonat și normat destinul fiecăruia dintre noi, cu ai noștri, de aici și de Dincolo. O țară care întinerește cu fiecare an ce s-ar încumeta să o îmbătrânească. Pentru că România e un tărâm de poveste, în care tinerețea fără bătrânețe și viața fără de moarte se nasc cu fiecare prunc în parte, care îi reînvie și îi duce mai departe vecinătatea ei cu nepieirea.

Nu cred că am ști ce să îi dorim României, de Sărbătoare. În afară de faptul că poate ar fi timpul ca și ea, țara în care ne urzim devenirile, să fie mândră de noi.

În acest an, Sibiu 100 % vă propune să vedeți România prin ochii și inimile a 105 dintre sibieni. Oameni care, la 105 ani de la momentul Marii Uniri, se prind într-o horă de suflet, pentru a intona un imn al simțirilor și gândurilor de drag pentru o țară pe care, invariabil, aproape toți dintre cei contactați să ne transmită un gând despre România, o consideră Acasă.

La mulți ani, România! Și, te rugăm, să ne rămâi casă și Acasă!

Corina Rudolf: România înseamnă acasă oriunde ne-am afla în această lume. Toți, fără excepție, ne referim la țara noastră, România, ca la Acasă! Am fost plecată timp de 13 ani din țară și foarte des vorbeam despre acasă pentru că aici avem amintirile, seva, prietenii și familia. Deci România este ACASĂ!. 

Mădălina Gabor: România: oameni, tradiții, obiceiuri, istorie, cultură, peisaje mirifice. Să fim uniți, mai buni, să protejăm tot ce înseamnă valorile țării noastre binecuvântate.  

Gabriel Tibori: Celebrăm la 1 Decembrie – Ziua Marii Uniri, ziua românilor de pretutindeni. Să fie un moment de bucurie și mândrie. La mulți ani, România!

Ciprian Poșa: Larg deschideți poarta sufletelor voastre, că dulce este și frumos graiul ce-l vorbim. La mulți ani, România! 

Robert Frățilă: 1 Decembrie – Ziua Națională a României, trezește în toți cei care simțim, gândim și respirăm românește un sentiment de mândrie față de strămoșii noștri, față de marile valori ale acestui minunat popor! Ca sportiv sibian, voi căuta să ridic cât mai des drapelul țării mele pe cel mai înalt catarg, să răsune imnul național pe întreg mapamondul și să vibreze inimile românilor oriunde s-ar afla! La mulți ani, România!

Claudia Lica: România înseamnă oamenii dragi, satul bunicilor cu parfum de vacanță, strada pe care am copilărit, generațiile de copii pe care îi cresc frumos… Este singurul loc în care inima se simte acasă.

Emanuel Curtman: România e patrie, neam, istorie, tradiție. Pe scurt: România e identitatea mea.

Radu Vasiu: România = Speranța de unde se mai vede încă Umanitatea.

Ramona: România este acasă!

Mario: România este țara tuturor oportunităților pentru tineri (puțin mai ascunse).

Radu Betea: Totul! Familie, carieră, bucurie, provocări, viață! Și… viitor!

Cosmin Șoaită: Pentru mine România este un sentiment, cel al apartenenței. Apartenența la lucruri bune începute de cei care ne-au precedat și care trebuiesc continuate de noi și respectiv la lucruri bune pe care ar trebui să le începem noi și pe care să le poată continua urmașii noștri.

Daniele Nembrini: România înseamnă o țară cu suflet și inima mare, dinamică și mândră care încearcă să se desprindă de un trecut nefericit.

Alexandra Grovu: România (Sibiul) reprezintă locul nașterii mele, familia, Acasă. Probabil a fost un gram de noroc în viața mea, să îmi găsesc aici „sufletul pereche”, să întemeiem împreună o famile, și prin muncă asiduă să ne facem un rost și să ne „infigem” rădăcinile adânc în pământul natal. La mulți ani, români! La mulți ani, România!

Sebastian Bădilă: Sibiul personal reprezintă trecutul, prezentul și viitorul, orașul cetate în care precum unui actor, orașul îți oferă diferite roluri și stări date de efectul conservării, reabilitării și îmbinării patrimoniului cultural cu nevoile vremii. Același sentiment îl am mergând prin toate colțurile și pe potecile țării. Nu devenim costisitori și pretențioși ca nație, acum doar ne aducem aminte de tot ceea ce avem și reprezentăm.

Mădălina Mușat: Iubesc orașul în care locuiesc, îmi e dragă țara, fiecare loc pe care-l revăd și aștept cu nerăbdare să ajung acolo unde n-am avut ocazia până acum. România este minunată, la fel și noi toți!

Manuela Vrancea: Pentru mine Sibiu înseamnă Hermannstadt, limbă maternă, copilărie, familie, prieteni și oameni dragi! Iar România este pentru mine acasă!

Karina David: Sunt născută si crescută în Sibiu, de aceea este orașul meu drag și oriunde aș merge, mă întorc cu dor… acasă. Este casa mea, așa cum și România este țara mea. Sunt mândră că sunt româncă și nu doar de 1 Decembrie, când sărbătorim Ziua Națională a României. Cu bune și rele, este țara noastră și cred ca fiecare putem contribui la dezvoltarea ei frumoasă!

Flaviu Mușat: Sibiul este orașul meu de suflet, orașul natal în care am trăit cele mai interesante și speciale evenimente, alături de cele mai importante persoane din viața mea. Ador si iubesc Sibiul pentru toate lucrurile unice, arhitectura medievala, peisajele mirifice si experiențele de tot felul ce doar în Sibiu le găsești, inima țării noastre minunate!

Mihaela Wetscheza: România înseamnă în primul rând Acasă. Înseamnă familie, locuri, tradiții. Sibiul este orașul adoptiv în care m-am regăsit, în care m-am dezvoltat spiritual și intelectual. România mai este despre comunitate și oameni faini, iar atunci când plec, despre dor.

Familia Fugaru: Pentru noi, România și Sibiul reprezintă istoria, tradițiile, credința, cultura, educația și aspirațiile cu care am crescut și cu care ne creștem la rândul nostru copiii.

Buteșteanu Bianca Maria: „La mulți ani, România mea!”

ULBS a aprobat noul Regulament de acordare a burselor

0

Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu a aprobat noul Regulament de acordare a burselor, care include ultimele prevederi legislative.

Cuantumul burselor de performanță de tip I (fostele burse de merit și performanță) va crește de la 700 și respectiv 800 de lei, la 1200 lei, cu un prag al rezultatelor stabilit la media 8,50 pentru ciclul de licență și 9,50 pentru cel de master.

Performanță de tip II ( fostele burse de excelență științifică) vor atinge un cuantum de 1500 lei. Tot în valoare de 1500 de lei vor fi și bursele speciale (acordate pentru performanțe cultural-artistice și activități extracurriculare și de voluntariat) și cele pentru performanță sportivă, în timp ce bursele sociale au fost majorate la 580 de lei la 900 lei.

O categorie separată o constituie bursele sociale ocazionale, în valoare de 1000 lei, acordate în baza documentelor justificative pentru îmbrăcăminte și încălțăminte, maternitate sau deces al unui membru al familiei, conform Regulamentului.

De asemenea, universitatea mai acordă și bursele de excelență olimpică I/ internațională (pentru studenții care au obținut premii la olimpiade internaționale pe parcursul anilor de liceu), cuantumul lor fiind stabilit prin ordin de ministru, precum și bursele ULBS. O altă modificare importantă se referă la schimbarea perioadei de acordare – bursele se acordă pe durata unui an, cu excepția burselor sociale ocazionale.

„O modificare importantă apare acolo unde noul criteriu ia în calcul venitul net lunar pe membru de familie obținut în ultimele 12 luni calendaristice și nu în ultimele 3 luni, cum prevedea fostul Regulament. Studenții vor completa o cerere de acordare a bursei sociale, cu toate veniturile realizate de membrii familiei lor, precum și o declarație pe proprie răspundere că datele înscrise sunt corecte. Actele doveditoare nu mai sunt necesare pentru veniturile realizate de membrii familiei, pentru că verificarea acestor venituri se va realiza prin platforma PatrimVen, deținută de ANAF. De asemenea, studenții care nu declară niciun venit, sau cei care au unul sau ambii părinți plecați în străinătate, își vor susține declarațiile cu un raport de anchetă socială, întocmit de primăria de pe raza domiciliului”, se arată în comunicatul de presă.

Noul Regulament de acordare a burselor disponibil aici https://senat.ulbsibiu.ro/wp-content/uploads/241123/10_Regulament%20burse%20studentesti_Senat_nov2023.pdf a fost dezbătut la nivel de ULBS atât în forurile sale decizionale, cât și împreună cu Asociațiile Studențești și cu studenții reprezentanți în Consiliile facultăților și Senat.

Calendarul de acordare a burselor este disponibil aici: https://senat.ulbsibiu.ro/wp-content/uploads/241123/11_Calendar%20acordare%20burse_Senat_nov2023.pdf.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Holocaustul în Sibiu. Imagini din trecut și crâmpeie de istorie în Aula Colegiului Național „Samuel von Brukenthal”

Articol de Vasile Alexandru

Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” și Fundația Freedom House România au organizat, sâmbătă, 25 noiembrie, ora 11:00, în Aula Colegiului Național „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, un eveniment intitulat „Imagini din trecut. Holocaustul în Sibiu”.

Proiectul  aduce în prim-plan poveștile de viață ale evreilor și romilor din Sibiu, prin intermediul unor  benzi desenate. Acestea au fost  ilustrate de Octav Ungureanu, după un scenariu realizat de cercetători ai Institutului „Elie Wiesel”, în colaborare cu elevi și cadre didactice de la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal”, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” și Liceul de Artă din Sibiu.

Tinerii, cei mai pasionați de subiect

Elevii au fost foarte receptivi la acest proiect. ”Mi s-a părut foarte interesantă această oportunitate, am putut avea acces la specialiști în domeniul istoriei și artei”, ne spune Maria Cristina Mailat. Participanții spun că astfel li s-au valorificat ideile și au putut afla mai multe de cele petrecute atunci. ”Am fost informați că Institutul lucrează deja cu un ilustrator, iar munca noastră a fost de a descrie cât mai bine personajele, acțiunea și replicile acestora”, zice Maria Timeea Avram. Proiectul nu a făcut altceva decât să trezească mai mult apetitul pentru cunoaștere. ”Aș mai participa, cu siguranță, la o astfel de inițiativă; mi s-a părut foarte interesantă. Prin aceasta mi-am valorificat creativitatea, abilitățile de muncă în echipă și am învățat mai multe despre un subiect de care s-a vorbit  mai puțin, până acum, în programa școlară“, menționează și Ilinca Ștefania Gruia.

În 1940, comunitatea evreiască din Sibiu număra 1340 persoane. Perioada Holocaustului  a adus  în localitatea noastră detașamente de muncă forțată, cu evrei deportați din toată țara. Iar membrii comunității evreiești din Sibiu, în perioada Statului Național Legionar, au fost jefuiți, maltratați, excluși din viața economică și socială a județului.

Începând din 1942, au fost deportați în Transnistria 325 de romi din județ, majoritatea fiind copii și femei. ”Avem puține date cu privire la evreii și romii care au trăit de-alungul veacurilor în Sibiu. De  aceea mulți istorici nu se încumetă să trateze acest subiect delicat al Holocaustului”, declară Daniel Crețu.

Imagine expoziție. Foto: Sibiu 100%

Expoziție și invitați

Moderatorul acestui eveniment a fost Cristina Guseth, director Fundația Freedom House România. Iar printre cei care au participat la discuție s-au numărat Ana Bărbulescu, doctor în sociologie la Universitatea din București și cercetător științific la Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel“, Daniel Crețu, Lector Universitar și Doctor la Departamentul Istorie, Patrimoniu și Teologie Protestantă, Universitatea Lucian Blaga Sibiu, Iulia-Aura Lazăr, profesor istorie, Colegiul Național „Samuel von Brukenthal”, Sibiu și Daniela Rotărescu, profesor istorie, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, Sibiu.

De la ora 12:30 a avut loc, în Piața Albert Huet, vernisajul expoziției de bandă desenată. Deși vremea a fost ploioasă, aceasta nu i-a împiedicat pe cei prezenți să admire operele create pentru ilustrarea subiectului.

Participante la eveniment. Foto: Sibiu 100%

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Trei sibieni, prinși în timp ce furau cabluri electrice

0

Trei sibieni au fost prinși în flagrant în timp ce furat cabluri electrice, ei fiind arestați pentru 30 de zile.

În weekend, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Sibiu au depistat trei sibieni, în vârstă de 29, 36, respectiv 39 de ani, în timp ce încercau să fură cabluri electrice din incinta unei societăți de pe raza municipiul Sibiu.

Asupra celor trei bărbați au fost găsite aproximativ 30 de kilograme de cabluri electrice.

Cei trei sibieni au fost reținuți de polițiști și ulterior arestați pentru 30 de zile.

Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Municipiului Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, în cadrul unui dosar penal care vizează săvârșirea tentativei la infracțiunea de furt calificat.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Băut și fără permis, a făcut prăpăd în casa unui vecin cu care se certase

Un bărbat din Veștem, fără permis, băut și supărat pe un vecin cu care se certase, i-a distrus poarta și mașina cu un tractor.

Duminică seara, polițiștii Secției de Poliție Rurală Șelimbăr au reținut un bărbat în vârstă de 43 de ani, din Veștem, cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, conducere sub influența alcoolului, violare de domiciliu, distrugere, lovire sau alte violențe, respectiv tulburarea ordinii și liniștii publice.

Astfel, duminică seara în jurul orei 19, pe fondul consumului de alcool și al unor neînțelegeri cu un vecin, bărbatul a condus un tractor pe strada Principală din Veștem, a lovit poarta imobilului unde locuiește persoana cu care se certase, a pătruns în curte unde a lovit de mai multe ori un autoturism parcat și s-a răsturnat.

Imediat după acest incident, bărbatul l-a lovit cu pumnul pe proprietarul imobilului.

În urma verificărilor efectuate de către polițiștii care au intervenit la locul incidentului a rezultat că bărbatul nu are permis de conducere, iar testarea sa alcoolscopică a indicat o valoare de 0,84 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat.

„Având în vedere împrejurările în care s-a produs acest eveniment, în cauză s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, conducere sub influența alcoolului, violare de domiciliu, distrugere, lovire sau alte violențe, respectiv tulburarea ordinii și liniștii publice.

Față de bărbatul bănuit de săvârșirea faptelor polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat unității de parchet competente pentru a dispune aplicarea unei măsuri preventive în consecință.

Cercetările sunt continuate la nivelul Secției de Poliție Rurală Șelimbăr, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

FOTO: Arhivă

Urmărește Sibiu 100% în Google News