Portretele surprinse de Rareș Helici au devenit o tradiție atât în inimile sibienilor, cât și în sufletele celor care împărtășesc dragostea pentru artă și frumos.
Experiența de a sta la poza lui Rareș Helici nu este doar un moment în timp, ci devine o tradiție înrădăcinată în sufletele celor care participă. O tradiție a devenit și pentru familia Ilieș, care, an de an, a trecut pragul fotografului.
Zeze Radu Ilieș spune că a lipsit de la prima ediție și că regretă enorm: „Am ratat primul an și o să îmi pară rău până mor. Atunci nu aveam nicio comparație, auzisem de proiect de la niște prieteni, începuseră să apară pozele și totuși n-am ajuns”.
Radu nu a făcut singur poza, ci a ales să fie alături de cei dragi, un portret de familie: „Prin poza realizată de Rareș Helici îți dai seama nu neapărat de portretul tău, ci a celor dragi. Poza surprinde cum îi vezi tu în sufletul tău, nu cum te uiți în fiecare zi, pentru că nu ai timp să te uiți mereu la soția ta, la copiii tăi, dar momentul în care ai o poză care imortalizează momentul acela, îți dai seama că iubești fiecare rid, fiecare aspect”.
„Puteai să vezi cum ei cresc și noi, părinții, îmbătrânim”
Evoluția este un alt motiv pentru care Radu a decis ca el și familia lui să facă parte din proiectul 1000 de portrete: „Al doilea motiv a fost evoluția, faptul că puteai să vezi cu ei cresc și noi îmbătrânim și cât de frumos era că putem să facem acest lucru împreună. Proiectul este absolut genial și feeling-ul pe care îl ai când te pui la poză. După foarte multă vreme am avut senzația de comunitate, o chestie care lipsește foarte tare la noi în România. În Sibiu, în jurul acestui proiect a început să se coaguleze o comunitate fantastică, vedeai oameni pe care îi cunoșteai din vedere, foști colegi de liceu, oameni pe care i-ai văzut pe stradă, pe care nu-i cunoști personal, dar îți sunt cunoscuți pentru că Sibiul e mic, e un sat. Cred că ar fi foarte greu să îi mulțumim lui Rareș pentru tot ce face pentru noi”.
Radu propune o întâlnire cu toți cei pe care Rareș i-a fotografiat în tot acest timp, iar în semn de mulțumire, cei prezenți să îi realizeze și fotografului un portret. „Ceea ce Rareș a dat fiecăruia dintre noi în toți anii aceștia este de neprețuit. Mă cuprinde o căldură de fiecare dată când mă gândesc la asta și dacă stai să te uiți în toate pozele, o să vezi familii care au venit cu primul copil și în anii următori au venit și cu al doilea sau al treilea copil. Este genial! Dacă te uiți la ochii subiecților e ceva minunat. Te dezbracă fără să te expună și asta e fenomenal”.
