Acasă Blog Pagina 1780

Genți cusute manual și cu gândul la bunici, făurite la Sibiu: “Așa cum făceau bunicile noastre pe vremuri, o șezătoare în familie!”

Eleganța se măsoară în calitate, în grija cum îți alegi hainele și accesoriile. De altfel, și cum le întreții. Iar cheia de succes a unei ținute este, printre altele, geanta pe care te decizi să o porți. Pentru că fiecare femeie e unică, și poșeta de pe umăr ori ghiozdanul din spate ar trebui să fie la fel de special. Anca Loghin a început, acum șase ani, să creeze un brand menit să le vină în ajutor reprezentantelor sexului frumos. Cu multă pasiune, dragoste pentru estetic, cu migală și cu gândul la bunici, a dat viață „Anca’s BagShop – Genți cusute manual”. Ceea ce face produsele sale unicate este faptul că, pe lângă sufletul pe care și-l așază în fiecare creație, adaugă motive tradiționale.

Anca Loghin este o mică antreprenoare născută și crescută în Sibiu. Povestea sa în ale business-ului a început în 2017, dintr-o joacă, după cum mărturisește.

„Am dorit să creez ceva pentru mine, să îmi ocup timpul liber și am descoperit o bucățică de piele în pivniță la tata. Și am zis: „Hai să vedem dacă putem face o geantă, dacă ne descurcăm cum partea aceasta!”. Am creat un tipar pentru o geantă, a necesitat multă analiză, că nu am niciun studiu în design sau marochinărie. Cu ajutorul tatălui, am finalizat geanta. Am făcut-o cam într-o săptămână și jumătate. Am reușit un produs final purtabil. În același timp, lucram în magazinul IA Sibiu – Concept Store, care se ocupa cu comercializarea produselor, iilor tradiționale – Andreea Ciortea. Acolo, era și partea de consignație, veneau bunicile și aduceau ii și produse tradiționale să și le vândă. Astfel, m-am îndrăgostit foarte mult de partea de tradițional, cusătură, și, discutând cu bunica mea, care pe vremuri cususe ii, am aflat ce înseamnă motivele, cusătura, fiecare simbol. Într-o seară, uitându-mă pe cărți vechi de cusături tradiționale, mi-a venit ideea să văd dacă pot să le transpun pe gențile pe care le făcusem cu tatăl meu. Am început să desenez, să scot modele și să le transpun aproape identic. Așa am început să transpun modelele tradiționale pe gențile mele din piele naturală!”, povestește Anca Loghin.

Anca a dorit să păstreze, astfel, partea de autenticitatea, de făcut un lucru cu răgaz, astfel că toate produsele sale sunt realizate manual, inclusiv broderia de pe capacul genților și ghiozdanelor. Acest proces amintește de vremurile în care bunicile se adunau pentru a coase împreună. „Astfel, am păstrat cumva și partea de șezătoare, așa cum făceau bunicile noastre pe vremuri, dar o șezătoare în familie, unde eu, împreună cu mama cos, iar tata croiește. Încet-încet, a prins această îndeletnicire și soțul meu, care mă ajută pe partea de portofele si mici accesorii. Chiar și cea mai mică membră a familiei, fetița noastră în vârstă de patru ani, a început să se joace cu pielea și acul”, spune Anca.

Micuța Eva este tare încântată de afacerea familiei, astfel că, peste cerceii ei, își așază, deseori, bucăți din piele naturală, pentru a crea noi accesorii. O joacă interesantă este și cu vopseaua pentru pielea naturală, pe care o consideră o adevărată artă.

La târgurile din țară

Produsele Ancăi sunt comercializate la târguri de handmade din țară. „În 2017 am participat, de Paști, la primul târg, alături de Andreea Ciortea. Am vrut să văd și eu ce spune lumea. Am fost cu nouă gentuțe! Am fost puțin sceptică, dar s-a dovedit a fi un imbold pentru mine! Lumea a spus că nu a mai văzut astfel de produse, că sunt broderii făcute manual. Întotdeauna la evenimente am și o mostră de cusut cu mine, pentru a le arăta oamenilor că broderia este manuală, nu cusută la mașină. Eu și cos la târguri, demonstrez că eu le fac cap-coadă”, mai spune Anca.

Antreprenoarea sibiană mai mărturisește că la astfel de evenimente se simte foarte bine, deoarece creează legături cu clienții și le află dorințele, făcând, de altfel, și un schimb de povești.

În atelier uiți de toate!

În micul său atelier din casă, lucrează cu multă pasiune și creativitate.

„Îmi place ce fac! După opt ore de muncă, la birou, eu fiind economist de profesie și ocupându-mă de proiecte la Școala Finlandeză, seara adorm fetița și intru în atelier, de unde îmi iau toată energia pentru a doua zi. Îmi oferă multă liniște, e „spălătură pe creier”. Vii de la serviciu încărcată cu stres, oboseală, dar în atelier uiți de toate!”, mai spune Anca.

Portofoliul Ancăi Loghin este bogat în motive tradiționale, aceasta fiind deschisă, de altfel, și altor provocări. „Am cusut și câini și pisici! Ne pliem pe cerințele clientului! O clientă din Irlanda a vrut să ofere un cadou unei prietene și a ales să îi brodez un cal indian. A fost foarte îndrăgit! Cea care a primit geanta a fost foarte bucuroasă, că astfel își putea purta prietenul cel mai bun peste tot!”, povestește Anca.

Creațiile sibiencei sunt de durată și ușor de întreținut.  „Poți avea o geantă întreaga viață! Se întreține ușor, există produse speciale pentru piele naturală! Broderiile sunt cusute cu ață cerată, care nu se uzează în timp, pur și simplu le ștergi cu o cârpă umedă!”, ne destăinuie Anca.

Produsele Ancăi pot fi văzute online, pe platformele de Facebook și Instagram, dar și la NO’ HAI, în Piața Mică nr. 3.

Până la debutul anului viitor, Anca Loghin își propune să lanseze și un site cu produsele sale, pentru ca ele să ajungă și mai ușor la public.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Sammy Agopian. De pe linia frontului la ”Chefi la Cuțite”

0

Povestea lui Sammy este una fascinantă. A făcut parte din fanfara armatei din Liban, a relaționat cu lideri și personalități marcante ale lumii, a avut parte de situații limită, însă o vizită în Sibiu l-a făcut să renunțe la acest stil de viață și să își găsească locul și liniștea aici.

În prezent, Sammy face ceea ce iubește: gătește și organizează fel de fel de acțiuni caritabile. Pentru el, venirea în Sibiu a fost ca o a doua naștere, căci, spune el, ”în Liban muncești ca să trăiești, iar în țara noastră muncești și pentru a te bucura de viața”.

În anul 2014 a venit pentru prima dată în România, în urma unei colaborări cu ICon Arts Sibiu, iar din 2018 s-a stabilit permanent aici, întemeindu-și o familie frumoasă cu o româncă.

Sammy Agopian (al doilea de la stânga la dreapta)

În cadrul fanfarei din armata libaneza, Sammy a fost instructor de muzică și cânta la trompetă: „Am avut armată obligatorie și mi-a plăcut mult fanfara militară. Noi nu suntem doar fanfară, noi mergem și la război; nu putem fi numai fanfară. Am încercat să cânt la trompetă și într-o lună am evoluat foarte mult. Am fost pus în protocolul de primire al liderilor. Tot ce am avut în viața mea s-a datorat armatei, pentru că am avut multe beneficii”, spune el.



”Familia a crezut că am murit și mi-a făcut mormânt”

– Sammy Agopian

Într-o lume în care atentatele cu bombă și ororile răfuielilor dintre diferite forțe paramilitare sunt ingeredientele de zi cu zi, Sammy are o experiență cu totul traumatizantă. „Când am avut 11 ani am trăit pe stradă și am mâncat din gunoi, își continuă el povestea. Doi ani de zile am fost dat dispărut de către părinți. Într-o zi, am mers cu mama și cei trei frați afară. În urma unei explozii, mama și sora mea au fugind într-o direcție, iar eu și fratele mai mic în direcția opusă. Familia a crezut că am murit și ne-au făcut mormânt. O asociație ne-a ajutat să stăm undeva și să mâncăm, iar într-o zi, am mers cu cineva de acolo să ne cumpere haine și acolo o femeie mi-a strigat numele în disperare. Era sora mamei.”

În ultimii doi ani din cariera militară, Sammy a participant la războiul contra teroriștilor. Mulți teroriști au încercat să vină în Liban, iar el și restul militarilor i-au blocat. Renunțarea lui la activitatea din armată a fost o decizie grea, căci era un om de bază și se implica activ în tot ceea ce făcea pentru siguranța celorlalți.

De pe linia frontului, în lupta cu teroriștii, la ”Chefi la Cuțite”

„Ne-am săturat de război. Libanezii au succes oriunde merg pentru că au creativitate. Am vrut să plec de acolo pentru a-mi întemeia o familie în liniște. Venind aici, am avut o prietenă foarte-foarte bună. Spun prietenă, pentru că nu mă gândeam nicio secundă că îmi va deveni soție. Avem trei băieți și sunt foarte fericit. La aproape 46 de ani am o nouă viață. Am reușit!”, spune el.

Sistemul educațional din Liban este unul bine dezvoltat, dar este și foarte scump, spune acesta. Un părinte trebuie să plătească 5.000 de dolari pe an la școala privată pentru un singur copil, iar pentru universitate este mult mai mult. De aceea, din păcate, mulți copii rămân fără educație.

Sammy spune că Sibiul i-a devenit acasă. De când s-a stabilit aici, a organizat numeroase activități caritabile, a gătit pentru copiii din centrele de plasament, dar și pentru bătrânii din azilele din Sibiu. Dacă până în 2018 gătitul îi era doar o pasiune, acum Sammy se mândrește cu cele mai gustoase preparate. El ne spune că a gătit și pentru comandamentul NATO din Sibiu. De altfel, a participat, în urmă cu un an, la emisiunea ”Chefi la Cuțite”.

E de nelipsit de la meciurile CSU, unde face spectacol cu trompeta. Toată lumea apreciază că știe imnul nostru și că un om ca el dă dovadă de patriotism: „Eu vreau să fiu un român bun, prietenii mei îmi spun: tu ești român, știi imnul românesc! Sunt români care nu îl știu. De 1 decembrie, am fost la un meci de baschet și am cântat imul românesc, iar lumea nu s-a așezat, au rămas cu drapelurile în mână și am început să cântăm „Treceți batalioane”, a mai spus acesta.

Gătitul cu iz de poveste

În 2019 a deschis un restaurant cu specific libanez în mall-ul Shopping City, însă din cauza pandemiei, a fost nevoit să îl închidă. Totuși, nu a renunțat la acest vis, de aceea are în plan deschiderea unui magazin tot cu mâncare libaneză, dar cu un număr limitat de preparate.

mde

Sarmalele sunt preferatele lui și ne spune că, de când s-a căsătorit, nu și-a lăsat soția să gătească nici măcar odată.

O poveste de viață și de luptă cu provocările de zi cu zi, din care Sammy a ieșit de fiecare dată învingător. În ciuda tuturor obstacolelor prin care a trecut, el știe că liniștea pe care i-o oferă viața aici e cel mai prețios lucru pe care l-a dobândit și face ca fiecare zi să fie una specială. Atât pentru el, cât și pentru ceilalți, cu care interacționează. Ce poate fi mai seducător, decât o masă servită într-un viitor restaurant libanez, care are în spatele lui o poveste fascinantă despre cum să reușești să îți crești visele! Sammy e un învingător! Acum, e rândul nostru…

Se extind pistele pentru biciclete de pe malurile Cibinului

Primăria Sibiu anunță că pistele de pe malurile Cibinului se vor extinde în amonte și în aval de cele existente.

Firma specializată, angajată de Primăria Sibiu să realizeze studiul de fezabilitate, a finalizat această documentație, iar primarul Astrid Fodor supune aprobării Consiliului Local indicatorii tehnico-economici pentru realizarea investiției, se arată în comunicatul de presă.

Prin acest nou proiect dedicat mobilității sustenabile se vor crea încă 3,1 km de piste pentru biciclete pe malurile Cibinului:

· Pe tronsonul dintre podul peste Cibin din dreptul străzii Rozmarinului și calea ferată/șoseaua Alba Iulia (1,4 km). Pe lângă pista pentru biciclete, pe acest tronson se vor realiza și 2 pasarele ciclopietonale.

· Pe tronsonul dintre șoseaua de centură a Sibiului și str. Podului (1,7 km).

În acest mod, cei 3,6 km de piste deja create pe malurile Cibinului vor fi continuate, prelungindu-se astfel acest culoar pentru deplasarea sigură cu bicicleta.

La fel ca în cazul primului proiect de amenajare a malurilor, lucrările vor include stabilizarea malului și reamenajarea acestuia, fiind complexe și având un grad de dificultate crescut. Și în acest caz se va pune accent pe revigorarea cadrului natural prin amenajarea zonelor verzi cu iarbă, plante și arbori.

De asemenea, se va monta mobilier urban, iluminat public, hot spot-uri WiFi și sisteme de supraveghere video pentru siguranță și descurajarea actelor de vandalism.

Valoarea estimată a investiției este de 45,9 milioane lei. Următorul pas va fi realizarea proiectului tehnic, iar ulterior proiectul se va depune pentru obținerea finanțării europene nerambursabile în cadrul Programului Regional Centru 2021-2027.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Culmea educației: un elev cu media 4,59 primește Bursă de Merit

Un elev cu media 4,59 de la un liceu primește bursă de merit, după modificările ciudate aduse criteriilor de acordare a burselor.

Noile modificări privind acordarea burselor aduc situații greu de imaginat. Astfel, un elev care nu are nici măcar media 5 poate primi bursă de merit, dacă sunt în primii 30% din clasă.

Iar situațiile absurde nu au întârziat să apară. Se întâmplă la Liceul Tehnologic „Elie Radu” din Ploiești.

Unitatea de învățământ a decis acordarea unei burse de merit chiar și unui elev cu media de 4,59 pentru că se află în primii 30% din clasă.

Pe de altă parte, elevi ai Colegiului Național „Mihai Viteazul” din Ploiești, cu medii de peste 9 nu primesc o astfel de bursă de merit.

„Avem copii, la liceu cu media 9,86. Coborâm lista și ultima medie, la profesională, a unui elev care primește anual acesta bursă de merit e 4,59.

Vorbim de acele cazuri de elevi admiși la liceu cu note la Evaluarea Națională de 2 și 3”, a precizat directorul directorului unității, Mădălina Boteanu, potrivit Observatorului de Prahova.

Pe de altă parte, elevi ai Colegiului Național „Mihai Viteazul” din Ploiești, cu medii de peste 9 nu primesc o astfel de bursă de merit.

„E o discriminare. Să se numească oricum altfel, dar nu de merit”, a declarat presei locale Gabriel Țaga, directorul Colegiului Național „Mihai Viteazul” din Ploiești.

La această școală, 857 de elevi sunt beneficiari ai bursei de merit, în cuantum de 450 de lei lunar.

Doar trei dintre aceștia, care învață la profilul sportiv, au medii sub 9. Alți 46 primesc acest stimulent financiar, fiind olimpici.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

FOTO: Mai multe animale au ars într-un incendiu violent

Sâmbătă dimineața, în jurul orei 2, pompierii sibieni au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit în localitatea Loamneș.

Pompierii au intervenit cu două autospeciale de stingere, o autocisternă și două echipaje SMURD.

La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta generalizat la o șură și un garaj pe o suprafață de aproximativ 150 de metri pătrați.

„Pompierii au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului care a fost cauzat de un scurtcircuit electric produs la un cablu defect.

În urma incendiului cele două au ars în totalitate, precum și bunurile depozitate în interiorul acestora.

De asemenea au ars aproximativ 600 de baloți de fan. În grajd se aflau 8 purcei care din nefericire nu au putut fi salvați”, spune Raluca Marcu, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Mai puțin de jumătate dintre sibienii înscriși la Rabla Local au depus dosarele. Primăria prelungește termenul

În perioada 9- 23 octombrie sibienii care s-au înscris pe site-ul Administrației Fondului de Mediu pentru a putea participa la programul Rabla Local, au fost invitați să depună dosarele la Primăria Sibiu în vederea obținerii stimulentului de 3.000 de lei.

Până vineri, 20 octombrie, doar 250 dintre cei 649 de sibieni de pe lista transmisă de AFM Primăriei Sibiu au depus documentele necesare, solicitate prin legislație, pentru a primi stimulentul.

În acest context, pentru a veni în sprijinul cetățenilor, Primăria Sibiu prelungește termenul de depunere a dosarelor până în 31 octombrie 2023 (inclusiv).

Cum se depun documentele

  • Online, pe www.sibiu.ro , secțiunea Rabla Local de pe pagina principală SAU – Pe adresa de email [email protected] atașând documentele necesare, inclusiv Declarația pe propria răspundere privind eligibilitatea SAU
  • Fizic, în format tipărit, la Centrul de Informații pentru Cetățeni, conform următorului program:

· Luni și miercuri între orele 8:00 – 17:00

· Marți și joi între orele 8:00 – 16:00

· Vineri între orele 8:00 – 14:30

Ce documente sunt necesare

  1. Copie după cartea de identitate a proprietarului mașinii sau împuternicitul acestuia prin procură notarială;
  2. Actele de înmatriculare ale autovehiculului – cartea tehnică și talonul
  3. Certificatul de atestare fiscală din care să rezulte că nu există datorii la bugetul de stat, respectiv eliberat de Administrația Finanțelor Publice, cu sediul pe Calea Dumbrăvii nr. 17.
  4. Declarație pe propria răspundere atestând că persoana în cauză îndeplinește condițiile de la art. 9, lit. c, f, g din Ghid
  5. Acordul scris cu privire la participarea în program, pe formularul pe care îl găsiți încărcat în program.
  6. Cazier judiciar care să ateste faptul că solicitantul de finanțare nu este condamnat pentru infracțiuni împotriva mediului, eliberat de Poliția Română – original sau cazier judiciar digital https://www.ghiseul.ro/ghiseul/public/ sau https://hub.mai.gov.ro/
  7. Un extras de cont bancar, necesar pentru indicarea contului în care se va face ulterior plata stimulentului, dacă solicitantul îndeplinește criteriile.

Ce urmează

  1. Comisia constituită la nivelul Primăriei Sibiu va verifica documentele depuse de cetățeni, fiind posibilă solicitarea de clarificări din partea cetățenilor;
  2. Dacă îndepliniți criteriile din Ghidul AFM, veți fi invitat la sediul Primăriei Sibiu pentru a semna contractul de finanțare și veți prezenta originalul documentelor transmise online
  3. Va trebui să casați autovehiculul uzat, numai prin intermediul colectorilor autorizați
  4. Autovehiculul casat trebuie să fie radiat atât din circulație, cât și din evidența fiscală a Municipiului Sibiu.
  5. Dovada radierii din circulație se depune la Centrul de Informații pentru Cetățeni al Primăriei Sibiu, sau pe adresa de email [email protected], sau pe online pe portal. Fără această dovadă nu se va putea face plata stimulentului de casare.
  6. Primăria Sibiu va vira cei 3.000 de lei, stimulentul de casare, în contul indicat pe extrasul de cont pe care l-ați depus.

Ce faceți duminică? Muzeul Astra are o invitație la tradiții și gastronomie

Muzeul Astra organizează evenimentul Tradiții și gastronomie locală de pe Valea Târnavelor, de pe Valea Hârtibaciului și din Țara Secașelor.

Acesta va avea loc duminică, 22 octombrie, începând cu ora 11:00, la Târgul de țară din Muzeul în aer liber.

Aici își vor prezenta moștenirea culturală comunitățile din Hoghilag de pe Valea Târnavelor, comuna Chirpăr de pe Valea Hârtibaciului și reprezentanți din Țara Secașelor.

Vor fi prezenți aici 10 bucătari și 6 producători tradiționali din cele trei zone din județul Sibiu, care vor pregăti rețete ca tocana de Hoghilag (carne de porc și cartofi) și lichiu cu prune, tocană de noatin ca la Chirpăr și ciorbă de vițel și varză cu ciolan și ciorbă acră de pe Țara Secașelor.

,,Acum, când toamna își face simțită prezența, gospodinele sunt cele care încep pregătirile pentru a prepara mâncăruri specifice localităților reprezentate, bunătăți în care se vor regăsi din belșug legumele de toamnă.

Meșteșugarii prezenți la eveniment ne vor încânta cu dibăcia mâinilor lor, prin ușurința cu care fac lucruri frumoase care împodobesc casele și costumele populare.

Vor fi prezenți și producători de produse tradiționale din cele trei zone etnografice ale județului, de la care puteți gusta și cumpăra produse cu gustul copilăriei de la țară”, a declarat Mihaela Gherghel, muzeograf în cadrul Muzeului Astra.

Începând cu ora 12.00, reprezentanții comunităților vor prezenta un program de cântece și dansuri, deoarece sărbătorile erau îmbelșugate de joc și voie bună.

Vor susține prestații artistice pe scenă reprezentanții comunei Hoghilag, membrii ai grupului vocal „Mugurași de pe Târnavă”, grup înființat la Hoghilag în urmă cu 8 ani, având-o ca profesor coordonator pe Luminița Maria Dejan.

Aceștia vor susține un recital care va cuprinde cântece din zona Târnavei Mari dar și din alte zone etnofolclorice.

Din Țara Secașelor, frumusețea tradiției populare va fi pusă în scenă de Ansamblul Folcloric Purtata Secașelor.

Alături de dansatori, va urca pe scenă și solistul Robert Cetean care ne va încânta cu cântecele lui.

Ansamblul își desfașoară activitatea sub îndrumarea artistică a instructorilor Roxana și Ștefan Radu.

De asemenea, jucătorii din Chirpăr avându-l ca instructor pe Chirion Stănuleț, un grup format din tineri și vârstnici vor prezenta jocuri tradiționale de pe Valea Hârtibaciului.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Cum ajunge sibianul să dea de bună voie 100 lei / lună pentru un loc de parcare

Primăria Sibiu ia în calcul, în urma unei dezbateri publice, să taxeze sibienii pentru locurile de parcare din fața blocurilor. În acest sens, a și venit cu o propunere de tarif: 100 lei / lună / loc de parcare. În comunicatul transmis de către Primărie, se constată (în sfârșit!), că ”în zonele de blocuri, cele mai aglomerate din oraș, este necesară ordonarea sistemului de parcare, un fapt pe care și cetățenii ni l-au semnalat”.

E cel puțin înduioșătoare această purtare de grijă a Primăriei, care se lasă atât de prompt sensibilizată de doleanțele cetățenilor și nu pregetă să se preocupe de soluționarea acestei probleme, ”semnalate” de concetățeni. Situația aceasta îmi amintește de un banc de oarecândva, în care se spunea despre un ”cetățean” (asta, ca să rămânem în perimetrul dedicării administrației pentru binele aproapelui pe care îl are în ogradă spre păstorire), care se plânge vecinului său că nu mai are loc de mai nimic în casă. Acesta, ca orice prieten care (a)nevoie de cunoaște, îl sfătuiește să își adăpostească în casă cele orătănii de prin curte: găini, curcani (din ăia adevărați), gâște și ce mai avea omul prin bătătură. Sufocat de atâta mișcare bipedă și bașca ceva patrupedă prin casă, omul nostru își interpelează din nou vecinul să îi ofere o altă soluție. I se răspunde să renunțe, pe rând, la câte ceva de prin casă. În final, când a exilat toate mișcătoarele de prin casă, mofturosul și nemulțumitorul locatar e întrebat de către vecin: ”Ei, cum stai acum cu spațiul?” ”Doamne, mulțam, niciodată nu am fost mai confortabil și cu atât amar de loc în casă ca amu”!

În Sibiu, de ani și ani, s-au amenajat doar câteva parcări, ultimele dintre ele în cartiere mărginașe ale orașului, adică taman acolo unde îl ardea buza mai tare pe parcagiu. În schimb, numai de curând s-au mai închis câteva străzi din centrul urbei, care au devenit pietonale. Desigur, fără a se gândi nimeni că poate ar fi cazul să se găsească soluții de parcare pentru acești posesori de aroganțe auto. În plus, Sibiul e, între altele, un puternic oraș turistic. Nu chiar toți acești turiști ajung în Sibiu cu avion personal, curse aeriene, biciclete, trotinete, deltaplane etc. Sunt și amărășteni care vin cu mașina și vor să viziteze și ei frumusețe de oraș. No, unde să își proptească aceștia și ei mașinile?

Primăria a găsit soluția! Într-un oraș în care nu s-au construit parcări semnificative de ani răi (că buni nu ne-am putea hazarda să îi nominalizăm), care a beneficiat de o dezvoltare economică și o migrare (dinspre, spre) a forței de muncă semnificative, care e soluția primăriei? Să îi taxeze pe sibieni cu 100 lei pe lună pentru un loc de parcare pe spațiul public din fața blocului.

E firesc, în această cheie, ca sibianul să ”semnaleze” că e dispus să plătească (oricât) pentru un loc de parcare, în condițiile în care găsirea unui astfel de loc a devenit o adevărată aventură în Sibiu! După ce dai ture-ture, de jur-împrejurul cartierului / zonei în care locuiești, după ce ai străbătut kilometri întregi, în care știi fiecare metru și fiecare element în parte al habitatului pe care îl tot cercetezi, e absolut normal să dai și 100 de lei pentru un locușor al tău, doar-doar să ai șansa totuși să ajungi și tu nu chiar cu noaptea în cap acasă, peregrinând după o parcare. Pentru alte sfaturi practice, urmăriți soluțiile Primăriei…

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Amendă uriașă pentru Enel. Compania a facturat consumul clienților la un preț mai mare față de cel stabilit prin lege

Protecția Consumatorilor a amendat Enel Energie cu 10,4 milioane de euro (1% din cifra de afaceri), pentru că a facturat consumul a 44.000 de clienți la un preț mai mare decât cel plafonat.

“Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a amendat cu peste 52 milioane de lei, respectiv 10,4 milioane de euro, operatorul economic Enel Energie, pentru nerespectarea unor prevederi din Ordonanţa de Urgenţă privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale, în perioada 1 aprilie 2022 – 31 martie 2023 [în vigoare și în prezent]”, se arată într-un comunicat de presă al Autorității, citat de Agerpres.

Potrivit ANPC, este cea mai mare amendă aplicată unui furnizor de energie, până acum.

Protecția Consumatorilor explică faptul că, începând din februarie, Enel Energie nu a facturat consumul clienților la prețul de 0,68 lei/kWh, pentru un consum cuprins între 93 kWh – 100 kWh, așa cum prevedea ordonanța de urgență. În schimb, furnizorul ar fi aplicat un preț de peste 0,80 lei/kWh.

Autoritatea mai transmite că facturarea, în cursul acestui an, nu se realizează conform legislației în vigoare nici pentru consumul cuprins între 255,01 kWh şi 300 kWh.

Potrivit legii, primii 255 kWh trebuie facturaţi la un preţ de maximum 0,80 lei/kWh, iar ce depășește 255 kWh trebuie facturat la preţul de 1,30 lei/kWh.

ANPC mai transmite că modalitatea de calcul aplicată de Enel, între ianuarie și august 2023, afectează până la 44.000 de consumatori casnici, ceea ce a generat un prejudiciu de 3,5 milioane de lei pe lună.

“Având în vedere circumstanţele agravante regăsite în timpul acţiunii de control şi faptul că operatorul economic nu a efectuat niciun demers în favoarea consumatorilor, se impune sancţionarea companiei Enel Energie (…) cu o amendă contravenţională de 1% din cifra de afaceri anuală a operatorului economic, din anul financiar anterior sancţionării, respectiv 52.019.254,19 lei (10.403.850,83 euro)”, potrivit comunicatului.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

INTERVIU Pr. Constantin Necula: ”Regăsirea ființei prin știință și credință”, un nou festin editorial

De curând, Pr. Constantin Necula și renumitul chirurg Vlad Ciurea și-au dat întâlnire în paginile unei apariții editoriale de excepție: ”Regăsirea ființei prin știință și credință” (Ed. Bookzone, București, 2023). Dincolo de ținuta grafică seducătoare, cartea are calitatea de a repune în discuție teza conjuncției între știință și credință, cu provocările și metehnele ei. L-am întrebat pe Pr. Constantin Necula de ce era nevoie de o astfel de carte.

”Cel mai mult apără știința analfabeții”

Părinte Constantin, ați regăsit ființa?

Pot zice că da. Cartea aceasta a fost un excurs plin de căutare, un pelerinaj. De altfel, cel mai serios pelerin pe care l-am avut în cartea aceasta a fost sufletul meu. Iar al doilea, domnul profesor Vlad Ciurea. Sunt foarte încântat că și el a intrat în joc și, alături de celelalte două cărți, cu Mihai Morar și cu Francisc Doboș, mi se pare că efortul acesta e o muncă în echipă pentru a dovedi celorlalți că se poate.

Mai e acesta un subiect care suscită interesul? Conflictul sau nonconflictul între credință și știință e unul destul de bătătorit.

Am recitit la Nae Ionescu o propoziție care mi-a plăcut foarte mult și anume că cel mai mult apără știința analfabeții. Adică oamenii care cred că știu totul în ceea ce privește știința și care cred că doar ea e fundamentală. M-am bucurat zilele acestea că specialiștii în mișcări browniene ne-au dovedit că până și mișcările browniene au un model matematic foarte sigur. Deci toată povestea că dăm exemple de mișcări browniene, când lumea este în derizoriu, nu mai merge. S-a găsit modelul matematic, arătând că știința este schimbabilă, în ciuda faptului că este exactă, de o exactitate perfectibilă. Lumea este perfectibilă în exactitatea ei și atât. În exactitatea în care poate fi privită dinspre teologie. Mă refer acum strict la teologie și nu la religie, dintr-un motiv foarte amplu. Am remarcat că în ultima vreme se pricep la subiecte religioase sociologi, psihologi, poeți, regizori, dar nu stau să își controleze un pic cultura emisiei și să constate că teologia nu e chiar așa de simplă, cum pare la prima vedere.

De ce știință ”și” credință? Și nu un ”sau” între termeni.

Pentru că e un ”și” conjunctiv, nu disjunctiv.

Nu poate să își vadă de treaba ei credința fără știință?

Cred că nu. Din punctul meu de vedere, un om de știință necredincios nu e un om de știință.

Și invers?

La fel. Cred că un om de credință înseamnă un om care confirmă, prin rugăciunea lui și prin dragostea lui pentru omul de știință, cercetarea acestuia. Îl sprijină. Un om care cercetează după regulile vădirii lui Dumnezeu nu poate greși niciodată!

De ce un medic?

A fost propunerea editurii de a lucra împreună. Am crezut de la început în acest proiect. Relația noastră este, în primul rând, una cordială. Am locuit pe două străzi diferite în Șcheii Brașovului. Cred din toată inima că cei de la editură nu au greșit propunându-ne să lucrăm împreună și ne-am bucurat foarte mult pentru un simplu motiv. Am lucrat în multe conferințe împreună, ne-am intersectat în alte workshopuri, dar cel mai importantă a fost munca aceasta la carte, pentru că fără să fi stat foarte mult de vorbă, am constatat că ne completăm foarte bine unul pe celălalt.

Dr. Vlad Ciurea

”Cred în posibilitatea științei de a duce mai departe credința”

E medicul Vlad Ciurea un om al credinței?

E un om al credinței care încearcă să își biruiască de fiecare dată picătura de îndoială, căutând și descoperind mult mai multe decât se aștepta. E un om care a ridicat mâinile la rugăciune mai mult decât mulți care cred că rugăciunea e doar ridicare de mână.

E Părintele Constantin Necula un om al științei?

Unii ar spune că da. Eu, personal, nu uit că știința înseamnă să Îl descoperi pe Dumnezeu. Dacă e așa, sper că da, sunt un om de știință.

Știință și credință. Nu e un oarecare antagonism pe aci?

Noi nu am făcut un studiu pe antagonismul acesta. Noi am scris despre ceea ce simțim noi, trăim noi și despre ceea ce ne bucură pe noi. Nu e un ”studiu exhaustiv asupra rădăcinilor epistemologice intrinseci a ceea ce înseamnă un conflict”, ci noi doar am descoperit că există locuri de pace, pe care le locuim în comun.

E un alt tip de carte decât cele pe care le-ați scris până acum?

Într-un fel da, pentru că e un alt nivel al dialogului și pentru că este altă structură decât cea obișnuită. Nu mai este doar un dialog sau o așezare în paralel a anumitor gânduri, ci este pur și simplu un parcurs în care fiecare dintre noi avem câte ceva de spus.

Ce aveți de spus în domeniul științei?

Să încercăm să păstrăm umanitatea ei. Una dintre marile întrebări care mi se pun în licee este că dacă un om de știință se joacă de-a Dumnezeu, mai este om de știință? Și am spus: ”Nu, niciodată!” Un om care își uită limitele și și le depășește prin orgoliu și simplu discurs tehnic nu mai are de-a face nici cu știința, nici cu credința.

Deci credeți în știință…

Cred în posibilitatea științei de a duce mai departe credința.

Credința: ”Capacitatea de a Îl lăsa pe Dumnezeu să lumineze prin tine”

De ce am avea nevoie, acum, de o astfel de carte?

Pentru că suntem într-un mare vid de răspunsuri la întrebări fundamentale. Noi punem întrebări false și primim răspunsuri false. Aceasta e o carte a întrebărilor, de fapt. Și eu, și domnul profesor am încercat să ne răspundem câtorva întrebări personale. Iar dacă acestea sunt de folos și celorlalți, noi ne-am bucura. Eu însumi mă întreb, în repetate rânduri, în carte, dacă mai are sens credința, dacă e ok, dacă… De fapt, așa și începe primul capitol, cu interogația: ”Și totuși ce mai este credința?” Adică, cu un îndemn de a învăța împreună lucrurile acestea. Și cred că dacă ne întrebăm corect, găsim și răspunsuri corecte. Cred că, până la urmă, între crede și cercetează, și ce zice domnul profesor, bosonul higgs și neuroteologie lucrurile, sunt foarte apropiate, în ciuda aparențelor. Eu însumi am rămas șocat de paginile de neuroteologie pe care le propune domnul profesor. Nu că nu le știam, însă el le sintetizează și le așază la îndemâna tuturor.

Ce e credința?

Capacitatea de a Îl lăsa pe Dumnezeu să lumineze prin tine.

Ce urmează în materie de scriitură?

Cu ajutorul lui Dumnezeu, o viață a Maicii Domnului, adresată copiilor, în primul rând. Iar pentru o altă editură, de la Iași, am pregătit un dialog cu prietenul meu Patrick. Un dialog despre 10 întrebări fundamentale din mintea unui copil absolut genial!

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Biciclist accidentat de o mașină pe pista pentru biciclete, pe strada Cibinului

0

Un biciclist care circula pe pista pentru biciclete a fost rănit, vineri seara, pe strada Cibinului din municipiul Sibiu.

În timp ce conducea un autoturism dinspre strada Gladiolelor, la ieșirea de pe Podul de Piatră, un sibian în vârstă de 30 de ani a virat la stânga pe strada Cibinului, nu a acordat prioritate și a acroșat o bicicletă condusă pe pista destinată bicicliștilor de către un sibian în vârstă de 47 de ani.

Biciclistul a fost rănit în urma impactului.

Bărbatul a primit asistenţă din partea unui echipaj SMURD şi a fost transportat la UPU Sibiu.

Sibianul s-a ales cu un traumatism cranio-cerebral în urma evenimentului.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Municipiul Sibiu găzduiește Conferința Zilele Medicinei de Urgență

Luna viitoare se desfășoară Zilele Medicinei de Urgență Sibiene 2023, o conferință cu o durată de 6 zile.

Evenimentul este programat în 10-12 noiembrie și 17-19 noiembrie. Conferința este dedicată atât personalului medical, studenților la medicină, dar și persoanelor non-medicale.

Este a XIX-a ediție în care Zilele Medicinei de Urgență Sibiene 2023 își propun să aducă în atenția sibienilor importanța cunoștințelor în ceea ce privește acordarea primului ajutor, cât și actualizarea informațiilor pentru personalul medical, indiferent de specializare.

În acest sens, conferința va cuprinde sesiuni de lucrări teoretice în care sunt prezentate noțiuni de prim ajutor de bază, noțiuni de prim ajutor avansat, stopul cardio-respirator, urgențe cardiologice, urgențe neurologice, urgențe particulare sau urgențe toxicologice, dar și sesiuni de lucrări practice desfășurate la ISU Sibiu, care o să cuprindă exerciții de descarcerare și prezentarea manevrelor practice de prim ajutor de bază.

Conferința va găzdui lectori din Sibiu, Cluj-Napoca, Târgu-Mureș.

În acest an, Zilele Medicinei de Urgență Sibiene 2023 vin în sprijinul studenților dornici să se implice în activități academice, astfel că, în cadrul conferinței de anul acesta studenții vor putea susține lucrări științifice cu tematica Medicinei de Urgență.

Programul conferinței și metoda de înscriere sunt postate pe pagina de Facebook @Voluntarii Smurd Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News