24.1 C
Sibiu
joi, septembrie 21, 2023

Furnizorii de energie, amendați cu aproape 400.000 de lei pentru întârzierea facturilor de energie electrică

Cele mai citite

Furnizorii de energie electrică au fost amendaţi de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei cu 380.000 de lei, pentru emiterea cu întârziere a facturilor.

„Aşa cum am anunţat public, ca urmare a numeroaselor sesizări privind neemiterea facturilor de energie electrică, am demarat acţiuni de control la principalii furnizori de energie electrică. Acţiunile de control au avut ca tematică verificarea modului în care, în perioada 01.04.2022 – 30.09.2022, furnizorii şi-au respectat obligaţia de a emite facturi conform perioadei de facturare convenite cu clienţii finali.

banner
banner
banner
banner

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că furnizorii controlaţi nu şi-au respectat obligaţiile legale, respectiv au emis cu întârziere sau nu au emis facturi de energie electrică după fiecare perioadă de facturare, aceştia fiind sancţionaţi contravenţional cu amenzi în valoare totală de 380.000 lei”, informează miercuri ANRE, într-un comunicat de presă.

Cea mai mare amendă a fost aplicată societăţii Electrica Furnizare – 120.000 de lei, urmată de Hidroelectrica – 70.000 de lei, CEZ Vânzare – 60.000 de lei, E.ON Energie România – 50.000 de lei, Enel Energie – 50.000 de lei şi Enel Energie Muntenia – 30.000 de lei.

„Vom continua să monitorizăm respectarea prevederilor legale în vigoare pentru a remedia acele încălcări care afectează consumatorii de energie electrică şi gaze naturale”, a avertizat ANRE.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Scădere ușoară a numărului de șomeri în județul Sibiu

La sfârșitul lunii august 2023, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Sibiu erau înregistrați 4.896 șomeri...
spot_img
Shortcode field is empty!

Știri pe același subiect