Acasă Blog Pagina 1807

Doi copii transportați la spital în urma unui accident rutier în Slimnic

Doi minori au fost răniți, luni după amiaza, în urma unui accident rutier produs în localitatea Slimnic.

Din primele cercetări efectuate a rezultat că, în timp ce conducea un autoturism spre Sibiu, un bărbat în vârstă de 59 de ani, din județul Alba, pe fondul nepăstrării distanței de siguranță în mers, a intrat în coliziune cu autoturismul condus în fața sa de către un medieșean în vârstă de 36 de ani.

Doi minori, în vârstă de 9, respectiv 14 ani, pasageri în autoturismul condus de către bărbatul din Mediaș, au fost răniți în urma evenimentului.

Echipaje de la SMURD și Ambulanța Sibiu au intervenit pentru a le acorda copiilor îngrijiri medicale.

Echipajul de la Ambulanță a transportat la Spitalul Luther copilul de 14 ani, care a suferit un traumatism lombar.

Tot la Spitalul Luther a fost transportat și copilul de 9 ani de către echipajul SMURD.

Acesta a suferit tot un traumatism lombar în urma accidentului rutier.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Ce spun studenții la început de an universitar. Sute de tineri s-au adunat la deschiderea oficială din Piața Mare

0

Emoții, speranțe și curaj am simțit din partea tinerilor care astăzi au început un nou capitol din viață. Bobocii ajunși din diferite colțuri ale țării la Sibiu mărturisesc că vor ca studenția să le ofere cele mai frumoase amintiri.

Sute de studenți s-au adunat astăzi, 2 octombrie, la deschiderea oficială a noului an universitar, organizată de Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, în colaborare cu Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu.

Ovidiu Matiu

Am mers și noi să vorbim cu tinerii și să le urăm succes în noul an universitar dar și să îi întrebăm de ce au ales Sibiul și ce așteptări au de la faculățile la care s-au înscris.

Ovidiu Matiu

Maria și Ioana sunt din Sighișoara și au ales să studieze la Facultatea de Științe Socio-Umane, specializarea Resurse Umane. Cele două tinere ne-au spus că abia așteaptă să cunoască oameni noi și să exeprimenteze noi lucruri.

”Sunt din Alba Iulia și am ales să vin la Sibiu să studiez la Psihologie pentru că este un oraș foarte frumos, simt că este o oportunitate pentru mine, îmi ies din zona de confort și vreau să cunosc oameni noi”- Francesca Maria.

”Mi se pare că la Sibiu oamenii sunt mult mai calmi, în comparație cu cei de acolo de unde vin eu (Târgoviște). Vreau să mă dezvolt intelectual și să mă distrez” – Cosmina, studentă la Pshiologie.

”Simt că Sibiul are mai multe oportunități și în ultima vreme se dezvoltă bine. Momentan mă gândesc să nu rămân în Sibiu după facultate dar aștept să văd cum se dezvoltă masteratele de aici”- Doriana, Facultatea de Drept.

Andra este din Azuga și ne spune că a ales Sibiul pentru că aici a simțit că oamenii sunt primitori și a fost primită cu brațele deschise: ”Vreau să văd ce-mi oferă acest oraș. Nu mi-am făcut așteptări, vreau doar să văd ce-mi oferă de acum încolo viața”.

Rareș este și el boboc, la Inginerie și spune că are așteptări foarte mari de la orașul nostru. Este de părere că locul este liniștit și aici sunt multe fete frumoase.

Andrei vine tocmai din Bacău, nu este boboc, dar ne mărturisește că a ales Sibiul pentru că este un oraș curat și apropiat de cultură.

Astfel, majoritatea tinerilor veniți din afara județului aleg Sibiul pentru că este un oraș cultural, este îngrijit și are o arhitectură aparte. De asemenea, așteptările sunt aceleași: rezultate bune, extinderea grupului de prieteni, socializarea și distracția.

Ovidiu Matiu

Constantin Dulcan și Mihaela Stroe la Zilele Medicale ale Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu

Prima ediție a Zilelor Medicale ale Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu va fi organizată în perioada 19-20 octombrie 2023. Manifestarea va include o conferință științifică, intitulată „Evoluția patologiilor pulmonare în contextul actual. Implicații intra și interdisciplinare”, în data de 20 octombrie.

Astfel, medici pneumologi din cadrul spitalului și ai altor spitale din țară vor susține prezentări științifice în care vor aduce în atenția publicului de specialitate noutăți din domeniul patologiilor pulmonare. În plus, în cadrul conferinței vor susține lucrări și medici din alte specialități, precum Chirurgie, Cardiologie, Alergologie sau Psihiatrie, pentru a atrage atenția cu privire la interferențele și complicațiile bolilor pulmonare.

Constantin Dulcan și Mihaela Stroe la Cercul Militar

De asemenea, sub egida Zilelor Medicale ale Spitalului de Pneumoftiziologie va fi organizată o conferință pentru publicul larg, intitulată „Suntem ceea ce gândim”, susținută de celebrul profesor doctor, Constantin Dulcan și prof. dr. Mihaela Stroe. Conferința se va desfășura la Cercul Militar Sibiu, începând cu ora 18.00 și își propune să prezinte comunității sibiene influențele pe care gândurile și emoțiile le au asupra sănătății fizice.

„Zilele Medicale vor aduce în atenția personalului din Sănătate noutăți în materia bolilor pulmonare. Ne dorim ca experiențele și concluziile pe care medicii noștri le au la ora actuală cu privire la tratarea unor anumite patologii să aducă plus valoare pentru vindecarea cu succes a pacienților. De asemenea, avem în vedere și publicul larg, comunitatea sibiană, astfel încât am organizat și o conferință pe care o va susține renumitul profesor Constantin Dulcan, eveniment care va fi cu siguranță memorabil și ne va da repere ca să trăim în armonie cu noi înșine, pentru a fi cât mai sănătoși”, spune Cristian Roman, Manager Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu.

„Spitalul nostru are o tradiție în organizarea diverselor manifestări – Ziua Tuberculozei, Zilele BPOC, Campania Antifumat, care anul acesta a avut un răsunet internațional, precum și organizarea unor sesiuni de spirometrii gratuite în diverse locații publice, pentru a veni în sprijinul populației Sibiului. Astfel, sperăm ca și aceste Zile Medicale să fie un succes, așa cum au fost și celelalte acțiuni ale noastre, întrucât ne dorim să transmitem ceva din experiența noastră ca spital, ca pneumologi, programul științific al manifestării acoperind o tematică vastă”, a declarat dr. Lavinia Danciu, Director Medical Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu.

Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu este singurul spital de monospecialitate în care sunt tratate patologiile pulmonare ale cetățenilor din județul Sibiu. În plus, unitatea sanitară tratează și pacienți din județele limitrofe – Vâlcea, Mureș, Hunedoara, Alba sau Brașov.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Aproape 600 de amenzi aplicate în weekend de polițiștii rutieri. Doi bărbați au fost prinși fără permise de conducere

Polițiștii sibieni au constatat, în weekend, 15 infracțiuni la regimul circulației, au reținut 32 de permise de conducere, au retras 53 de certificate de înmatriculare și au aplicat 580 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 180.000 de lei.

În municipiul Sibiu, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au oprit un autoturism condus pe strada Ludoș de către un sibian în vârstă de 52 de ani.

Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat un rezultat de 0,49 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

La nivelul Biroului Rutier Sibiu, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Pe raza localității Buzd, polițiștii Secției de Poliție Rurală Mediaș au depistat un localnic în vârstă de 34 de ani în timp ce conducea un autoturism deși nu are permis de conducere.

Pe numele celui identificat la volan s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.

În Sibiu, polițiștii Biroului Rutier l-au testat alcoolscopic pe șoferul unui autoturism condus pe Bulevardul Victoriei, un bărbat în vârstă de 27 de ani, din județul Botoșani, rezultatul indicând o valoare de 0,85 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat.

Ulterior recoltării de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

În comuna Valea Viilor, polițiștii Secției de Poliție Rurală Axente Sever au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Principală de către un localnic în vârstă de 29 de ani.

Din verificările efectuate s-a constatat că cel aflat la volan nu are permis de conducere, polițiștii întocmind un dosar penal.

În Sibiu, pe strada Smârdan, polițiștii Biroului Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au depistat un sibian în vârstă de 36 de ani în timp ce conducea un autoturism deși nu are permis de conducere.

Și în acest caz, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Conexiune alternativă pentru bicicliști, în zona podului de pe str. Rusciorului

Primăria Sibiu, prin constructorul CON-A, a început lucrările de creare a unei conexiuni alternative pentru bicicliștii care utilizează pista de pe malurile Cibinului, în zona podului de pe str. Rusciorului.

“Pistele pentru biciclete de pe malurile Cibinului au fost bine primite și sunt utilizate de sibieni. Din economiile realizate în acest proiect, vom realiza o a doua conexiune între pistele existente în zona podului peste Cibin din dreptul străzii Rusciorului. Dacă în prezent pistele traversează podul la nivelul carosabilului, pe strada Cibinului și Târgu Fânului, prin această nouă conexiune vom crea piste pe sub podul de pe str. Rusciorului. Bicicliștii care se îndreaptă către cartierele Reșița, Gușterița sau zona industrială est vor avea o alternativă mai sigură, care nu se intersectează cu traficul auto”, a declarat Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

Noua conexiune va lega tronsonul de piste pentru biciclete dintre Podul Maria Tereza și podul de pe str. Rusciorului, care are ca punct de sfârșit malul drept al râului, de tronsonul 6, care are ca punct de început zona aceluiași pod, dar de pe malul stâng al râului, din dreptul străzii Rusciorului. Legătura principală va traversa pe sub pod, iar cea de-a doua, care va fi utilizată în cazul în care nivelul râului va crește, traversează râul înainte de podul de pe Rusciorului și ajunge pe celălalt mal, în zone magazinului LIDL, unde se va face joncțiunea cu pista existentă și pasarela circulară.

Lucrările vor presupune:

  • Amenajarea malului stâng a râului Cibin în vederea creării pistei pentru biciclete
  • Execuția de rampe în amonte și aval de pod
  • Amenajarea pistei pentru biciclete, cu iluminat și balustrade, și marcajele caracteristice
  • Lucrări de reparații la culeea podului peste Cibin

Valoarea investiției este de 4 milioane de lei, lucrările urmând să se încheie până la finalul acestui an.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Clopul şi brânza de Sibiu – vedete la Muzeul Naţional al Ţăranului Român

Târgul de (b)oierit, care adună meşteri, artizani şi producători din întreaga ţară, se va desfăşura sâmbătă şi duminică, între orele 10,00 şi 18,00, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român.

„Intrarea este liberă, iar oaia noastră a adunat meşteri, artizani şi producători din toate colţurile ţării. Veţi putea târgui pe îndelete, direct de la producători de primă mână, preparate tradiţionale, mezeluri şi brânzeturi din zone vestite pentru calitatea produselor rezultate de la creşterea oilor, precum Sibiu sau Braşov. Vă veţi îndulci cu fructe, prăjituri şi miere, iar dacă sunteţi în căutarea unui cadou, obiectele din lemn şi lână, dar şi păpuşile şi oile tricotate sigur vă vor încânta!”, informează instituţia muzeală, citată AGERPRES.

Sâmbătă, între orele 11,00 şi 13,00, vor fi organizate „prezentări şi discuţii în jurul unor proiecte” ale partenerilor MNŢR. „Vom vorbi cu aceştia despre locul oii în ecoturismul din colinele Transilvaniei, schemele de calitate sau legătura dintre brânza de oriunde şi clopul de Sibiu, dar şi despre cum putem clădi împreună România cu bun gust”, precizează sursa citată.

Evenimentul este organizat în cadrul proiectului cultural „PĂSTORIT 2.1. OAIA HAI-HUI”, derulat în februarie – noiembrie 2023, cu sprijinul financiar al Administraţiei Fondului Cultural Naţional.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

”Microbuzul faptelor bune” al Crucii Roșii pornește la drum

Microbuzul faptelor bune își dă întâlnire mâine, 03 octombrie, cu sibienii. În urma campaniei ”Microbuz vechi pentru fapte noi”, derulată Crucea Roșie și Produs în Sibiu, filiala locală a Crucii Roșii a primit un microbuz de la Hipic Prod. Iar cu ajutorul unui artist local cu suflet mare, Florin Tomescu, a reușit să îl personalizeze într-un mod foarte original. Acum, microbuzul pornește la drumul faptelor bune!

Mâine, 3 octombrie în intervalul orar 8.30 – 10.30, microbuzul Crucii Roșii va staționa în zona Nicolae Bălcescu, colț cu A. D. Xenopol, iar voluntarii vor realiza demonstrații de prim-ajutor și vor împărți pliante cu activitatea umanitară a Crucii Roșii.  

La 10.30, urmează un Tur al Faptelor Bune, în care sibienii sunt invitați să îi cunoască pe donatorii microbuzului, pe artistul Florin Tomescu, dar și proiectele Crucii Roșii pentru ce mai mici și pentru cei mai mari: Grădinița (locație, str. Vasile Alecsandri nr. 16) și Clubul de Aur (Sala Presă de la Sala Transilvania).

Citește și: Crucea Roșie Sibiu a primit microbuzul mult râvnit! ”Microbuz vechi, pentru fapte noi”, o campanie de succes, marca Sibiu 100% – Sibiu 100

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

FOTO: Accident frontal între Șura Mare și Slimnic. Un echipaj de la Descarcerare a intervenit

Două persoane au fost rănite, luni după amiaza, într-un accident rutier produs pe DN 14, între Șura Mare și Slimnic.

Din primele cercetări efectuate a rezultat că, în timp ce conducea un autoturism spre Mediaș, un bărbat în vârstă de 39 de ani, din Axente Sever, nu ar fi observat la timp autoturismele care circulau în coloană în fața sa, a virat brusc la stânga, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus din sens opus de către un bărbat în vârstă de 46 de ani, din județul Vâlcea.

Conducătorul auto din județul Vâlcea și pasagera din autoturismul pe care acesta îl conducea, o femeie în vârstă de 52 de ani, tot din Vâlcea, au fost răniți în urma impactului.

Echipaje de la Descarcerare și Ambulanța Sibiu au intervenit pentru a acorda persoanelor rănite îngrijiri medicale.

Ambele victime au fost transportate la Unitatea de Primire Urgențe Sibiu pentru investigații suplimentare.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Deputatul de Sibiu Thellmann vizită la Viena pentru intrarea României în Schengen

Delegaţia parlamentară româno-bulgară a prezentat, parlamentarilor austrieci, argumentele care trebuie să stea la baza aderării acestor ţări la Spaţiul Schengen. În perioada 28-29 septembrie, delegaţia din care a făcut parte şi deputatul sibian Christine Thellmann, a susţinut cauza României şi a Bulgariei direct în Parlamentul de la Viena.

Parlamentarul PNL de Sibiu, împreună cu Ștefan Muşoiu, preşedintele Comisiei pentru afaceri europene a Camerei Deputaţilor, şi cu Kiril Petkov, preşedintele comisiei similare a Legislativului bulgar, au avut mai multe întâlniri de lucru cu parlamentari austrieci şi au prezentat posibile soluţii şi argumente pentru deblocarea vetoului Austriei în Consiliul JAI.

„România a demonstrat în mod repetat, prin acţiuni concrete, că este un partener de încredere la nivelul Uniunii Europene, contribuind activ la implementarea Concluziilor Consiliului European din februarie 2023. Ministerul de Interne al Austriei a publicat recent statistici care arată o scădere semnificativă a cererilor de azil în prima jumătate a anului 2023, cu o reducere de 30% faţă de anul precedent. În luna iunie, cifrele au scăzut chiar la jumătate faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. În plus, doar sub 2% dintre migranţii ilegali au tranzitat ţara noastră, conform datelor Frontex şi ale Comisiei Europene.

Cu toate acestea, evoluţiile pozitive şi atitudinea constant constructivă în dialogul cu Austria nu au primit încă un angajament clar din partea acesteia pentru a progresa în acest sens. Am depus eforturi considerabile pentru a demonstra că preocupările legate de protejarea graniţei externe sunt abordate şi, prin urmare, prelungirea status quo-ului este nejustificată. Există aşteptări foarte mari din partea cetăţenilor români, precum şi din partea mediului de afaceri şi a societăţii civile, iar orice amânare nouă poate genera efecte nedorite în ceea ce priveşte susţinerea proiectului european, scenariu pe care dorim să-l evităm. Noi contăm pe sprijinul ferm al partenerilor europeni, precum şi pe eforturile determinate de coordonare ale Comisiei Europene şi a Preşedinţiei spaniole pentru depăşirea impasului actual.

Suntem convinşi că permiterea României şi Bulgariei să devină membri deplini ai Spaţiului Schengen până la sfârşitul anului nu va fi doar o rezultat necesar, corect şi oportun, ci va contribui şi la o Uniune mai unită şi mai rezistentă”, susţine deputatul sibian Christine Thellmann.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Trei șoferi testați pozitiv la substanțe psihoactive pe șoselele din județ

Polițiștii sibieni au descoperit în weekend trei persoane care au fost testate pozitiv la substanțe psihoactive.

Pe raza localității Șelimbăr, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus pe Prelungirea Bvd. Mihai Viteazu de către un sibian în vârstă de 20 de ani.

În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Polițiștii Biroului Rutier Mediaș au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Constantin Brâncoveanu de către un localnic în vârstă de 34 de ani.

În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Tot în Mediaș, polițiștii Biroului Rutier Mediaș au oprit pentru control un autoturism condus pe strada 1 Decembrie de către un localnic în vârstă de 22 de ani.

În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

„Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoanele fiind conduse la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

În toate cele 3 cazuri se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

FOTO/VIDEO: Bărbat rănit grav după ce a căzut de la înălțime, preluat de elicopterul SMURD

Un bărbat care a căzut de la o înălțime de aproximativ 5 metri a fost preluat de elicopterul SMURD și transportat la Târgu Mureș.

Un echipaj SMURD, elicopterul SMURD și un echipaj al Ambulanței Mediaș au intervenit, luni, în localitatea Prod pentru a acorda asistență medicală unui bărbat de aproximativ 40 de ani care a căzut de la o înălțime de aproximativ 5 metri.

Bărbatul efectua lucrări la acoperișul unui grajd de animale și a suferit multiple traumatisme.

Acesta a fost preluat de elicopterul SMURD și transportat la Unitatea de Primire Urgențe din Târgu Mureș.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Asocierea Paspartu Design Best Expert Management & Consulting construiește viitorul

Cu toții ne imaginăm un viitor cu orașe, clădiri și spații durabile care aduc împreună comunitățile și le oferă un plus de confort, sănătos și sustenabil. Paspartu Design și Best Expert Management & Consulting chiar fac posibil acest lucru! Pentru că prin asocierea celor două echipe de specialiști, s-a ajuns la formula optimă care să funcționeze în prezent, privind către viitor.

Asocierea celor două societăți orientate către performanță dorește să contribuie la îmbunătățirea spațiului construit și a comunității, prin design pentru viitor. Echipa este implicată în proiecte ambițioase și realiste, de diferite dimensiuni, de la mobilier la proiecte urbane din zona de retail și birouri, precum și în domeniul rezidențial.

Paspartu Design, 100 % succes garantat

”Pentru noi, arhitectura înseamnă evoluție. Scopul nostru este să îmbunătățim calitatea vieții pentru fiecare client și a comunității prin fiecare proiect”, este deviza sub care Asocierea Paspartu Design și Best Expert Management & Consulting construiește viitorul fiecăruia în parte și al comunității, ca habitat pe care îl pregătim din prezent, pentru ce urmează să devenim. Și aceasta pentru că, ne spune Tudor Alexandru Ispas, Paspartu Design: ”suntem preocupați de aspectele care țin cont de context, comunități, sustenabilitate, reducerea consumului de energie, estetică, utilizarea tehnologiei BIM în toate fazele proiectului, integrarea cerințelor clienților noștri și respectarea legislației în domeniu. Iubim arhitectura și designul, iar pasiunea pentru mediul construit și impactul acestuia asupra comunității este centrul preocupărilor noastre. Ne inspiră natura, arta, clienții noștri, orașele în care locuim. Există o legătură între starea de bine și spațiul pe care îl locuim, fie că este vorba de o casă, un spațiu pentru birou sau un spațiu în care mergem să ne relaxăm”.

Tudor Alexandru Ispas, Paspartu Design

Experiența echipei este garantul unei rate de 100 % succes. Pentru că serviciile sale pornesc încă de la faza de autorizații de construire, obținute pe baza proiectelor elaborare și însoțirea fiecărui client de la definirea primelor idei, până la finalul șantierului. Aceasta înseamnă că se asigură coordonarea proiectelor de la început până la final, de la consultanță, definirea temei de proiectare, concept arhitectural, proiecte tehnice de execuție, până la asistența tehnică din timpul șantierului și prezența la fazele determinante ale execuției.

Servicii: Urbanism fale PUG, PUZ, PUD, Arhitectură, Concept arhitectură, Structură, Studiu geotehnic, Consultanță, Ridicare topografică, Asistență tehnică, Sistematizare verticală, Audit energetic, Relevare / Scanare 3 D clădiri, Expertize tehnice, Documentații pentru avizare/autorizare ISU, protecția mediului, Apele Române, Proiectare în zonele de protecție a monumentelor istorice sau intervenții asupra monumentelor istorice, Instalații.

Portofoliu proiecte: Toate tipurile de proiecte rezidențiale, de la locuințe individuale, la ansambluri de locuit colective, acestea depășind numărul de 1000 de unități locative predate; funcțiuni turistice ce înglobează multiple forme de cazare; funcțiuni comerciale; construcții industriale și de depozitare; spații pentru birouri etc.

Best Expert Management & Consulting, o reflecție a dedicării și pasiunii

Într-o lume în continuă schimbare, fiecare companie are o poveste unică ce definește drumul ei spre succes. Povestea Best Expert Management & Consulting este o reflecție a dedicării și pasiunii unor antreprenori îndrăzneți și a echipei acestora.

Best Expert Management & Consulting (pe care de acum o să o numim BEMC) s-a născut în 2016, dintr-o viziune clară și determinată a fondatorului său și partenerului acestuia. De atunci și până în prezent, a crescut și s-a adaptat la provocările industriilor dinamice în care a activat, păstrându-și în același timp integritatea și valorile fundamentale. Compania a fost fondată de Radu Costea, cu o experiență de 30 de ani în: piața de capital, audit internațional, antreprenoriat în industria financiară, management de proiecte, atragere de fonduri și management financiar și operațional. Acesta l-a avut alături pe Bogdan Ardelean, de asemenea cu o vastă experiență în domeniul economic / financiar și în fiscalitate. Ariile de expertiză ale BEMC sunt Managementul de Proiect, Studii, Expertize și consultanță în management, macroeconomie și fiscalitate.

Radu Costea, fondatorul BEMC

”BEMC SIBIU este o companie ce furnizează servicii integrate extinse, facilitând clienților noștri demersurile pentru obținerea de finanțare (bancară sau nerambursabila), documentațiile, studiile și expertizele prealabile, implementarea și managementul proiectelor, consultanța pentru management și cea fiscală, toate acestea sub conceptul de ONE PIT STOP pentru clienți și nevoile lor de dezvoltare. În centrul oricărei companii de succes se află o echipă dedicată. BEMC se bucură de o echipă tânără, entuziastă și mereu în dezvoltare. Are în componență nouă artizani ai managementului și dezvoltării, fiecare contribuind la viziunea noastră globală. Trecerea anilor ne-a oferit oportunitatea de a lucra la o serie de proiecte remarcabile, demonstrând diversitatea și calitatea serviciilor noastre”, declară Radu Costea, fondatorul BEMC.

BEMC are un portofoliu de peste 250 de proiecte doar în ultimii 2 ani, cu bugete totale de peste 100 de milioane de euro. Printre clienții săi se numără instituții publice, cum sunt primăriile Bazna, Chirpăr, Loamneș, Păuca, Râu Sadului, Șeica Mare, Agnita, primăria Sibiu prin Urbana SA și Spitalul Militar “Alexandru Augustin” Sibiu. Totodată însă, BEMC s-a implicat și în varii proiecte private, cum sunt Centrul Aria, Modular Plus, Ellada Sport Med Lab, Raliul Sibiului și multe altele.

Urmărește Sibiu 100% în Google News