Acasă Blog Pagina 1813

De 30 de ani, la Astra Film Festival se dă tonul filmului documentar

Cele mai bune producții din acest an vor fi premiate la Sibiu în mai puțin de o lună. Ediția aniversară Astra Film Festival va avea loc în perioada 15-22 octombrie).

În cei 30 de ani de existență, festivalul de la Sibiu a jucat un rol important în stimularea creației cinematografice non-ficțiune și a dezbaterii despre probleme care preocupă societatea românească, devenind platforma nr. 1 a filmului documentar românesc și nu numai, și contribuind decisiv la înscrierea acestui gen cinematografic în agenda culturală a României.
În selecția oficială din acest an se află peste 130 de producții din toată lumea, majoritatea premiere. Unsprezece dintre ele, realizate de autori consacrați, nume de prestigiu ale filmului documentar românesc, precum și de regizori din noul val, se află în cursa finală pentru premiile Competiției România.

Alte premii importante vor fi acordate celor mai bune filme din competițiile „Voci emergente ale filmului european”, „Centrală și Est-Europeană” și „DocSchool” (film studențesc).

Lista finală a filmelor selectate în festival: https://www.astrafilm.ro/ro/2023/program-complet.

O prezență neîntreruptă

Începând din anul 1993, Astra Film Festival este o prezență neîntreruptă și din ce în ce mai puternică în viața culturală din România, fiind considerat a fi unul dintre evenimentele remarcabile care „promovează cultura și valorile românești în lume și ne definesc ca națiune”. În cei 30 de ani de istorie a festivalului Astra Film, au venit la Sibiu nume mari ale cinemaului documentar din România și de pe tot globul, făcând din orașul aflat în mijlocul țării o adevărată capitală a filmului de non-ficțiune.

Un lucru cu atât mai remarcabil cu cât, pentru a putea fi finanțată, prima ediție a beneficiat de o sponsorizare originală: două remorci cu cartofi.

„Nu existau mecanisme pentru sprijin financiar sau de altă natură din partea instituțiilor care administrau cultura din România”, își amintește Dumitru Budrala, director-fondator Astra Film Festival. Chiar dacă finanțarea a fost mereu o mare provocare, festivalul s a dezvoltat an de an. Chiar a generat, în anul 2009, un festival pentru copii și adolescenți, Astra Film Junior, cel mai complex program de educație prin film.
La primele ediții, filmele au fost proiectate pe televizor. Erau înregistrate pe casete video, pentru că atunci cinematografele erau cuplate la rețeaua de distribuție pe peliculă. „Atunci nici nu contau atât de mult rezoluția sau ecranul mic al televizorului, ci faptul că publicul avea acces la un nou tip de film documentar, care aducea în prim-plan povești despre oameni reali, despre probleme reale ale societății”, a declarat Dumitru Budrala, care își amintește că, la prima ediție, spectatorii au ieșit din sală în timpul unui film a cărui abordare directă au considerat că e inacceptabilă.

„Dar realizatorii de film documentar abordează temele care îi preocupă pe ei, chiar și subiecte tabu”, explică Budrala. Încă de la prima ediție, fiecare film e urmat de un dialog între realizatori și public, obicei perpetuat până în prezent și devenit tradiție.

În acest fel, în respect față de principiul libertății de exprimare și a dreptului la opinie, Astra Film Festival și-a asumat menirea de a crea un spațiu sigur și viu, în care se pot întâlni abordări diferite și există confruntare de idei.

Așa s-a născut una dintre cele mai puternice și mai rafinate comunități culturale din România, comunitatea Astra Film.

În același timp, organizatorii festivalului s-au simțit mereu provocați să țină pasul cu schimbarea tehnologiei utilizate în producția cinematografică. Și au fost foarte multe schimbări. S-a trecut, pe rând, de la formatele pe banda magnetică și pe disc, de la U-matic, VHS și Betacam & DigiBeta la MiniDV, DVCAM, Digital8, DVCPro sau DVCProHD, DVD și HDCam la formatele fișierelor digitale și până la DCP (formatul digital agreat în prezent pentru proiecțiile din cinematografe).

Chiar dacă România era mereu în urmă față de Europa occidentală, Astra Film Festival s-a aflat întotdeauna în avangarda schimbărilor.
Dezvoltarea spectaculoasă a tehnologiei, a adus la îndemâna oricui posibilitatea de a filma, ceea ce a contribuit la diversificarea producției de film documentar, inclusiv în materie de subiecte și mod de abordare. Deja, se afirmă producțiile video filmate cu smartphone-ul și există filme documentare remarcabile realizate în acest fel. Tot astfel cum, de exemplu, viața petrecută online, în jocuri VR, devine subiect de film palpitant. Filmul documentar rămâne o frescă a societății actuale.
Devenit un punct de reper pe harta cinematografiei documentare, Astra Film este locul în care, în fiecare an, au fost lansate producții intrate, apoi, în circuitul internațional. Ediția din acest an respectă tradiția: trei sferturi din filmele selectate sunt premiere. Alături de ele, vin la Sibiu producții premiate deja la Sundance, Cannes, Berlinale sau IDFA.

Programul e completat de filmele selectate pentru cinematograful full-dome, instalat în Piața Mare. O audiență record e așteptată, între 16 și 22 octombrie, la Astra Film Junior, festivalul dedicat, din 2009, copiilor și adolescenților. Ediția aniversară include consistentele discuții ale reprezentanților industriei de film documentar, ce au loc în cadrul programului DokTank, concerte, lansări de carte, expoziții, petreceri și evenimente-surpriză de-a lungul a opt zile de festival cât o istorie de 30 de ani.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Academia Forţelor Terestre se pregătește pentru deschiderea anului universitar 2023-2024

0

Luni, 2 octombrie, începând cu ora 09:00, în incinta Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu va avea loc festivitatea de deschidere a anului universitar 2023 – 2024.

Începând cu ora 14:00, în Piața Mare a Sibiului, manifestările vor continua cu evenimentul intitulat „Toamna studențească”, în cadrul căruia, studenți și cadre didactice din Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” și Universitatea „Lucian Blaga” vor marca, în mod simbolic, deschiderea anului universitar în Centrul universitar Sibiu.

În prezent, Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu are în derulare programe de studii universitare de licență, programe de studii universitare de master și cursuri postuniversitare. La data de 2 octombrie vor începe studiile 1513 studenți și cursanți, astfel:

· la programele de studii universitare de licență, 986 de studenți (dintre care 330 în anul I), școlarizați pentru Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul Român de Informaţii și Ministerul de Justiție;

· la programele de studii universitare de master, 472 de studenți;

· la cursurile postuniversitare, 55 de cursanți.

Încă 3 zile până la termenul limită pentru plata impozitelor și taxelor locale, fără penalizări

Taxele și impozitele locale pentru anul 2023 mai pot fi plătite fără penalizări până în 30 septembrie.

Sibienii care încă nu au achitat impozitele pentru casă, apartament, teren sau mașină mai au încă 3 zile la dispoziție pentru a face acest lucru. În cazul în care aceste taxe și impozite nu se achită până la dat scadentă, cei în cauză vor trebui să achite majorări de întârziere în cuantum de 1% din suma restantă pentru lună/fracțiune de lună, transmite Primăria Sibiu.

Opțiunile de plată puse la dispoziție de Primăria Sibiu sunt multiple, atât online, cât și fizic:

– simplu și rapid, prin mijloacele electronice ale municipalității: platforma e-administrație a municipiului Sibiu – https://e-administratie.sibiu.ro/cmsse , aplicația mobilă e-Primăria Sibiu sau Plata Express fără autentificare, pe www.sibiu.ro (fiind necesar codul de bare de pe decizia de impunere anuală primită de cetățeni la adresa de domiciliu).

– ordin de plată (internet banking) – se va specifica la beneficiar Municipiul Sibiu, cod identificare fiscală 4270740 și contul IBAN corespunzător obligației fiscale, disponibil pe www.sibiu.ro, secțiunea Informații Publice – subsecțiunea Conturi IBAN: https://www.sibiu.ro/index.php/primaria/conturi_iban

– alte modalități:

· ghișeul digital, amplasat în sediul central al Primăriei, la intrarea dinspre Piața Mică, disponibil non-stop, inclusiv după încheierea programului instituției și în weekend

· ghișeele Direcției Fiscale de pe str. Turismului nr.15A, str. Samuel Brukenthal nr. 2 și Bd. Victoriei nr.1-3. Programul este disponibil aici: https://sibiu.ro/primaria/serviciu/183

· stațiile de plată SelfPay din magazinele Profi, Carrefour, Kaufland, agenții CEC, etc.

· rețeaua BRD – Groupe Societe Generale, prin scanarea codurilor de bare de pe decizia de impunere

· oficiile poștale din municipiul Sibiu.

În 30 septembrie este termenul limită și pentru depunerea declarației aferente anului 2023 pentru scutirea de la plata taxei de salubrizare, în cazul imobilelor nelocuite.

Declarația (https://www.sibiu.ro/images/uploads/servicii/DECLARATIE_DE_IMPUNERE.pdf), însoțită și de o confirmare din partea Asociației de Proprietari și/sau orice alt document care să ateste faptul că imobilul este nelocuit/nefuncțional poate fi transmisă:

  • în format electronic: prin platforma de salubrizare de pe https://www.salubrizare.sibiu.ro/ sau prin e-mail: [email protected]
  • în format tipărit: la registratura Direcției Fiscale de pe str. Turismului nr. 15A.

Curg amenzile pentru staţiile GPL din judeţ

0

Continuă controale la instituțiile publice și operatorii economici care depozitează, transportă, distribuie, utilizează, comercializează carburanți, lubrifianți și produse derivate ale acestora, inclusiv gaz petrolifer lichefiat (GPL).

Din datele centralizate până în data de 26 septembrie, au fost raportate 39 deficiențe și disfuncționalități constatate și au fost aplicate un număr de 34 de sancțiuni contravenționale, dintre care 7 amenzi în valoare de 58 .500 lei și 27 avertismente. Sancțiunile contravenționale au fost aplicate de către ITM, ISU și ANAF.

În perioada 19.09-25.09.2023, comisiile, alcătuite din reprezentanți ai Inspecției de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat (ISCIR), Compania Națională pentru Controlul Cazanelor, Instalațiilor de Ridicat și Recipientelor sub Presiune S.A. (CNCCIR), Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR), Garda Națională de Mediu (GNM), Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu (ISU), Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu (IPJ), Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF)-Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM), Autoritatea Vamală Română (AVR), Autoritatea Rutieră Română (ARR) și Agenția pentru Protecția Mediului (APM) au efectuat 101 controale la operatori economici care depozitează, transportă, distribuie, utilizează, comercializează carburanți, lubrifianți și produse derivate ale acestora, inclusiv GPL și mijloace de transport.

În perioada de referință nu a fost dispusă suspendarea activității niciunui operator economic sau instituție care depozitează, transportă, distribuie, utilizează, comercializează carburanți, lubrifianți și produse derivate ale acestora, inclusiv GPL, informează Prefectura Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Expoziţie inedită – „Toamna Chitarelor”

Colecţionarul sibian Gabriel Tibori va vernisa, vineri, 29 septembrie, expoziţia „Toamna chitarelor”, la Cafeneaua literară, de pe strada Nicolae Teclu.

Evenimentul va aduce în atenţia publicului sibian 12 chitare stilizate într-un mod inedit şi personal de către autorul expoziţiei. Instrumentele muzicale au fost realizate în atelierul colecţionareului – Oldschool Art Studio Sibiu.

În cadrul evenimentului vor exista şi câteva momente artistice şi muzicale susţinute de artiştii Cezar Lungu, Iulia Popa şi Mirela Presecan. Partenerii evenimentului sunt Cafeneaua literară, Cenaclul de la Păltiniş şi Teatrul la infinit.

CITEȘTE și: Gabriel Tibori, sibianul care și-a sechestrat amintirile într-un garaj – Sibiu 100

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Amenzi mai mari pentru șoferi: Poliția Română propune creșterea punctului de amendă

Poliţia Română propune ca punctul de amendă să crească de la 1 ianuarie 2024 la 165 de lei.

Această propunere, formulată de Poliţia Română, este susţinută de Ministerul de Interne.

Punctul de amendă în prezent este de 145 de lei. Poliția Română cere ca punctul de amendă să crească de la 1 ianuarie 2024 la 165 de lei.

„Polițiștii au propus ca amenzile să crească de la 1 ianuarie 2024 având în vedere numărul crescut de abateri de la Codul Rutier care duc la accidente, România fiind pe primul loc în UE în ceea ce privește numărul victimelor din accidente rutiere, cu o medie dublă față de cea din Uniune.

Punctul de amendă este înghețat din 2017, iar dacă nu ar fi fost așa, acum ar fi trebuit să fie 300 de lei”, scrie www.digi24.ro.

FOTO: Arhivă

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Au spart trei case și au furat alimente și electronice

Polițiștii din Agnita au reținut doi tineri în vârstă de 19, respectiv 20 de ani, din Nocrich, cercetați pentru trei infracțiuni de furt calificat.

Cei doi sunt bănuiți că, în perioada iunie – septembrie, au furat alimente și electronice din trei imobile de pe raza comunei Nocrich, creând un prejudiciu de 2.000 de lei.

Cei doi tineri au fost reținuți pentru 24 de ore și vor fi prezentați Parchetului cu propunere de arestare preventivă.

Polițiștii continuă cercetările în acest caz.

FOTO: Arhivă

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Prins de două ori la volan cu permisul suspendat, un bărbat din Avrig a ajuns în arest

Marți, polițiștii au reținut un bărbat în vârstă de 38 de ani, din Avrig, prins de două ori conducând o mașină, deși are permisul suspendat.

Polițiștii spun că, în zilele de 20 septembrie, pe raza localității Arpașu de Jos, respectiv 21 septembrie, pe raza localității Porumbacu de Jos, bărbatul a fost surprins în timp ce conducea un autoturism pe DN 1, deși are permisul suspendat.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat Parchetului cu propunere de arestare preventivă.

Cercetările sunt continuate la nivelul Secției de Poliție Rurală Porumbacu de Jos, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Doi sibieni, reținuți după ce au furat haine dintr-un magazin

0

În cursul zilei de marți, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au reținut doi sibieni, ambii în vârstă de 34 de ani, cercetați penal pentru furt calificat în formă continuată.

Cei doi bărbați sunt bănuiți că, în zilele de 12 august, respectiv 20 septembrie, au furat mai multe articole vestimentare dintr-o societate comercială de pe raza municipiului Sibiu, valoarea bunurilor furate fiind de 1.800 de lei.

„Față de cele două persoane s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentate unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cercetările continuă la nivelul Biroului de Investigații Criminale Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Doi tineri din Sibiu, reținuți după ce au furat două motociclete

0

Doi tineri din Sibiu au fost reținut de polițiști, ei fiind bănuiți că au furat două motociclete din Dealul Gușteriței.

În cursul zilei de luni, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Sibiu au reținut doi sibieni în vârstă de 21 de ani, respectiv 25 de ani, cercetați penal pentru furt.

Cei doi tineri sunt bănuiți că, la sfârșitul lunii iulie, în jurul orei 12.30, au furat două motociclete din zona Dealul Gușteriței, vehiculele fiind recuperate și predate proprietarului.

„În baza probatoriului administrat în cauză, polițiștii de investigații criminale au luat măsura reținerii celor doi sibieni pentru 24 de ore.

Cercetările continuă la nivelul Serviciului de Investigații Criminale Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu”, a declarat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Biertan participă la concursul Best Tourism Villages 2023

Localitatea Biertan participă în acest an la concursul Best Tourism Villages 2023, o competiție destinată turismului rural.

România participă, în acest an, cu 5 propuneri la competiția Best Tourism Villages, organizatorii acceptând, astfel, un număr mai mare de candidaturi în cadrul etapei mondiale.

Printre cele 5 propuneri se află și Biertan.

Satele selectate, în urma verificării aplicațiilor de către comisia din cadrul Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului sunt Polovragi (județul Gorj), Gura Siriului (județul. Buzău), dar și Biertan, Ciocănești și Eibenthal, care, de altfel, s-au înscris și în cadrul ediției precedente.

Rezultatele vor fi transmise în această toamnă.

Dedicăm Ziua Mondială a Turismului, în acest an, destinațiilor rurale din țara noastră care au candidat la titlul „Best Tourism Village”, acordat de UNWTO, și care, datorită autenticității lor și exemplelor de bună practică pe care le oferă, fac parte din „Ruta satelor tradiționale turistice din România”, dezvoltată de Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului.

„Ruta satelor tradiționale turistice din România”, dezvoltată pe plan național, din care fac parte cele 8 localități amintite, dar și alte sate care dispun de patrimoniu cultural și natural, își propune să contribuie la promovarea și la informarea agențiilor de turism despre posibilitatea realizării unor noi produse turistice.

Precizăm că ruta este, în continuare, deschisă și altor destinații rurale.

Cu ocazia Zilei Mondiale a Turismului, Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului își reafirmă angajamentul de a promova acele destinații care dovedesc că practică un turism durabil și de calitate, în special din zonele rurale, pentru a încuraja participarea comunitară pe scară largă la activitățile culturale și de conștientizare a moștenirii identitare”, au transmis reprezentanții Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Previziuni negative despre economia României

0

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a înrăutăţit estimările privind evoluţia economiei româneşti în 2023 şi în 2024, potrivit unui raport publicat miercuri de instituţia financiară internaţională.

Conform celor mai recente prognoze ale BERD, PIB-ul României ar urma să înregistreze un avans de 1,8% în acest an, după ce prognoza din mai indica o expansiune de 2,5% în 2023.

Creşterea ar urma să accelereze la 3,2% anul viitor, faţă de un nivel de 3,5% estimat în luna mai, se arată în raport.

România a înregistrat un avans al economiei de 4,7% în 2022, datorită nivelului solid al investiţiilor, care au crescut cu 8%.

Consumul gospodăriilor a fost de asemenea robust, înregistrând un avans de 4,3%, în pofida inflaţiei ridicate.

Indicele armonizat al preţurilor de consum a atins nivelul de vârf de 14,6% în noiembrie şi apoi a scăzut până la 12,2% în martie. Inflaţia de bază a ajuns la 8,4%, peste media UE de 6,6%, dar mai redusă faţă de alte economii din Europa Centrală, apreciază BERD.

Urmărește Sibiu 100% în Google News