Școala „Nicolae Iorga” din Sibiu a fost extinsă cu un corp nou și construcția unei săli de sport, o investiție finanțată din fonduri europene nerambursabile.
Astfel, elevii școlii Nicolae Iorga au început anul școlar și în aceste noi spații.
În urma investiției a fost realizat un corp nou de clădire cu parter și două etaje, în suprafață de peste 2.400 de metri pătrați, în care s-au amenajat 22 de săli de clasă, un laborator de chimie, o cancelarie, grupuri sanitare – inclusiv unul pentru persoane cu dizabilități – și alte spații tehnice.
Terasa este circulabilă și a fost amenajată cu verdeață.
Iluminatul în clădire este ecoeficient, iar apa caldă se va produce cu energie electrică produsă de cele 8 panouri solare amplasate pe terasă.
Sălile noi au fost și dotate, atât cu mobilier cu pupitru individual, cât și cu echipamente IT: fiecare sală are tablă interactivă și un computer All in One.
Acoperișul este prevăzut cu un iluminator, astfel că sala este bine iluminată și natural.
Terenul de sport este amenajat cu parchet sportiv rezistent la abraziune și impact și a fost echipat cu două coșuri de baschet.
Valoarea totală a investiției a fost de 22,43 de milioane de lei.
“În 2022 am extins 3 unități de învățământ: școala Regele Ferdinand, școala I.L. Caragiale și Colegiul Economic Gheorghe Barițiu, la școala Regele Ferdinand fiind construită și o sală de sport.
Capacitatea acestei unități de învățământ a crescut cu 22 de săli de clasă, adică aproximativ 660 de locuri pentru elevi.
Etapizat, continuăm extinderea unităților de învățământ și construcția de creșe și grădinițe noi, astfel încât să acoperim mai bine nevoile sibienilor în instituții de învățământ publice”, a declarat primarul Sibiului, (Astrid Fodor.
Odată finalizate noile construcții, Primăria Sibiu a inițiat o investiție în valoare de 827.000 de lei pentru reamenajarea curții școlii.
Rețelele de apă și canalizare care traversează curtea au fost înnoite, iar o suprafață de 1.300 de metri pătrați a fost pavată cu dale.
Urmează să se amenajeze spații verzi în suprafață de 1.500 mp și să se finalizeze împrejmuirea nouă a curții.
Termenul de încheiere a acestor lucrări este finalul lunii noiembrie însă, până la începerea anului școlar, curtea a fost adusă la un stadiu corespunzător pentru a primi elevii.
Modernizarea școlii Nicolae Iorga va continua, prin eficientizarea energetică a corpului mai vechi de clădire.
În acest sens, este în curs o procedură de achiziție pentru execuția lucrărilor care includ montarea unui sistem alternativ de încălzire din surse regenerabile, prin intermediul pompelor de căldură, montarea de panouri solare fotovoltaice, modernizarea instalațiilor de energie termică și electrică, montarea unor sisteme inteligente de monitorizare a consumului de utilități, dar și de reducere a acestuia pentru eficiență și economie, precum și termoizolarea clădirii și înlocuirea tâmplăriei.
În weekend, pe Drumul Județean 141J, pe raza localității Șeica Mare, a fost identificat un autoturism avariat și abandonat.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat proprietarul autoturismului care le-a declarat că el a condus mașina, a acroșat parapetul iar apoi a plecat acasă.
În evenimentul rutier nu au mai fost implicate alte autovehicule și nici nu au existat persoane rănite.
Bărbatul a fost însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În baza celor constatate, polițiștii rutieri au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului„, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
O femeie din Dumbrăveni a sesizat faptul că iubitul ei, în vârstă de 25 de ani, tot din Dumbrăveni, a provocat un scandal în familie, a lovit-o cu pumnii și a amenințat-o.
„În urma verificărilor efectuate și a întocmirii formularului de evaluare a riscului, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu față de bărbat, fiindu-i impusă păstrarea distanței de 50 de metri față de victimă.
Totodată, în cauză a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș.
Cazul rămâne în atenția și monitorizarea polițiștilor din Dumbrăveni”, a spus Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
La categoria Copii A, 13-14 ani, Orban Balazs a ocupat locul al doilea, rezultat suficient pentru el pentru a câștiga la general Cupa României 2023.
De asemenea, David Feșteu a ocupat locul 2 la categoria copii B, 11-12 ani.
La categoria cadeților, locul întâi a fost ocupat de Theodor Pridon, urmat de Bogdan Popescu pe un excelent loc 4, Cristian Călburean pe locul 5, iar Radu Măda a terminat pe locul 9.
La juniori, Miruna Măda a câștigat detașat categoria, iar la U23 Vlad Armean a ocupat, după o cursă pasionantă, un excelent loc 2. „
„Felicitări sportivilor, antrenorilor, părinților și tuturor celor care sprijină dezvoltarea acestui nobil sport la Mediaș și le dorim succes în ultima etapă de cupă de la Câmpulung, în 23 septembrie”, au transmis reprezentanții CSM Mediaș.
Drumuri și Poduri Sibiu continuă lucrările stabilite în cadrul Programului anual de reparații și întreținere a drumurilor județene finanțat de Consiliul Județean Sibiu.
se vor executa lucrări de aducere la profil a acostamentelor prin tăiere mecanizată pe DJ 105G Sadu – Râu Sadului
se vor executa lucrări de aducere la cota a căminelor (cu inele) pe DJ 106E intravilan Sibiel
se vor executa lucrări de pietruire executată mecanizat pe DJ 104G Săcădate – Nucet
se vor executa lucrări de burdușiri cu adaos de material pietros și beton asfaltic pe DJ 143B Apoldu de Jos
se vor realiza marcaje rutiere pe DJ 143 limită județ Mureș – DJ 106, DJ 143A Ruja – intersecție DJ 106, DJ 142A Mediaș – limită județ Mureș, DJ 106E int DJ 106D – Săliște
se vor monta indicatoare rutiere pe DJ 106 Sibiu – Agnita și lise pentru parapeți metalici rutieri pe DJ 142B Blăjel
se va realiza defrișarea arbuștilor (mecanizat) pe DJ 104E Nou Român – Șomartin și degajarea terenului de frunze și crengi pe DJ 104E Nou Român -Șomartin
se vor executa lucrări de cosire a vegetației ierboase (mecanizat) pe DJ 106D Polpaca – Săcel, DJ 143C Săcel – Mag, DJ 143B intersecție DN 7H – Apoldu de Jos, DJ 142C Dumbrăveni – limită județ Mureș, DJ 142E Dârlos – Alma, DJ 141A Mihăileni
Săptămâna trecută drumarii au realizat următoarele lucrări:
plombări cu sort și emulsie pe DJ 105A intersecție DJ 106 – Ilimbav, DJ 104D Retiș
plombări cu beton asfaltic BAPC 16 – decapare cu frezare pe DJ 106E intersecție DJ 106D Sibiel
aducere la profil a acostamentelor prin tăiere mecanizată pe DJ 105G Sadu – Râu Sadului
burdușiri cu adaos de material pietros și beton asfaltic pe DJ 143B Apoldu de Jos
montare indicatoare rutiere pe DJ 105 Merghindeal
marcaje rutiere pe DJ 105 D intersecție DN 1 – Agnita, DJ 141A intravilan Mihăileni
s-a cosit vegetația ierboasă (mecanizat) pe DJ 105G Racovița – Sadu; DJ 106D Cisnădie – Orlat, DJ 105N intersecție DJ 105G – Turnu Roșu, DJ 106R Sibiu – Poplaca, DJ 106C Sibiu – Cisnădie, DJ 105D Chirpăr – Nou Român, DJ 143A Laslea – Nou Săsesc, DJ 143C Dumbrăveni – limită județ Mureș, DJ 141A Buia
s-a cosit vegetația ierboasă (manual)pe DJ 106C Sibiu – pod Seviș
defrișarea arbuștilor (mecanizat) pe DJ 104E Nou Român – Șomartin, DJ 106 Agnita – intersecție Marpod
FC Hermannstadt a anunțat prețurile biletelor pentru partida cu FC Voluntari, programată duminică, 17 septembrie, de la ora 17.
Astfel, la Tribuna I, costul unui bilet este de 50 de lei, la Tribuna II sibienii vor plăti 40 de lei pentru un tichet, iar la Peluza Nord fanii formației sibiene vor achita 20 de lei pentru un bilet.
De asemenea, la Family Zone, în Tribuna II, prețul unui bilet este de 40 de lei pentru adulți și 20 de lei pentru copii.
Casa de bilete de la Stadionul Municipal va fi deschisă după următorul program: vineri, 15 septembrie între orele 12-18, sâmbătă, 16 septembrie între orele 12 și 18, iar duminică, în ziua partidei, casa de bilete va fi deschisă între orele 12-16.45.
Municipiul Mediaș a câștigat premiul pentru transport public sustenabil în cadrul Premiilor Orașelor Verzi.
Municipiul Mediaș a câștigat, în cadrul “Premiilor Orașelor Verzi” premiul pentru Transport public sustenabil pentru “eforturile depuse în direcția unei dezvoltări sustenabile, reducerea impactului asupra mediului și promovarea investițiilor verzi”.
Municipiul Mediaș a participat la Forumul Orașelor Verzi alături de autorități publice locale din toată Europa, în perioada 5-7 Septembrie 2023.
Juriul care a decis acordarea acestui premiu, în urma analizei atente a tuturor proiectelor participante a fost format din Nicolae Istudor-rector al Academiei de Studii Economice din București, Mihnea Costoiu-rector al Universității Politehnica București și Marian Moiceanu-rector al Universității de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu”.
Selecţionata feminină a României a debutat cu o victorie, 3-0 cu Croaţia, duminică, în Grupa B a Campionatelor Europene de tenis de masă pe echipe de la Malmo (Suedia).
Bernadette Szocs a învins-o pe Mateja Jeger Majstorovic cu 3-0 (11-8, 11-9, 11-7), Elizabeta Samara a dispus de Hana Arapovic cu 3-2 (11-7, 5-11, 8-11, 11-7, 11-8), iar Andreea Dragoman s-a impus în duelul cu Lea Rakovac cu 3-0 (11-6, 11-8, 11-8).
În al doilea său meci din grupă, România va întâlni Slovenia, luni, de la ora 17:00.
Șase persoane au fost rănite, duminică seara, într-un accident produs pe Drumul Județean 106, în localitatea Ruja.
Din primele cercetări efectuate a rezultat că, în timp ce conducea un autoturism spre Agnita, într-o curbă la dreapta, un bărbat în vârstă de 55 de ani a pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus din sens opus de către un bărbat în vârstă de 35 de ani, apoi cu un alt autoturism condus tot din sens opus de către un bărbat în vârstă de 24 de ani.
6 persoane, dintre care 3 adulți și 3 minori, au fost transportate la spital conștiente.
Din autoturismul condus de către bărbatul în vârstă de 55 de ani au suferit vătămări corporale cei doi pasageri, un bărbat și un băiat în vârstă de 6 ani, iar din autoturismul răsturnat au fost răniți toți ocupanții, șoferul, o femeie în vârstă de 27 de ani și doi copii, un băiat de 5 ani și o fată de 7 ani.
Din al treilea autoturism nu au rezultat victime. Toți cei implicați sunt localnici.
Două echipaje SMURD, o autospecială de stingere și un echipaj al Ambulanței Sibiu au intervenit de urgență în localitatea Ruja, la un accident rutier în care au fost implicate trei autovehicule și 10 persoane.
Dintre cele 10 persoane implicate șase au avut nevoie de îngrijiri medicale: trei minori și trei adulți.
Toți cei 3 minori prezintă traumatisme faciale și vor fi transportați la spitalul de Pediatrie. Cei trei adulți, o femeie și doi bărbați prezintă traumatisme și contuzii în urma accidentului rutier și vor fi transportați la UPU Sibiu.
Echipajul de la Ambulanță au transportat la spital un bărbat care prezenta un traumatism la mâna și un minor care prezenta traumatism facial.
Un tânăr în vârstă de 16 ani a fost rănit, duminică după amiaza, pe strada Emil Racoviță din Mediaș, după ce s-a răsturnat cu ATV-ul.
Din cercetările efectuate a rezultat că, în timp ce conducea un ATV pe strada Emil Racoviță, pe fondul vitezei neadaptate la efectuarea unui viraj, tânărul de 16 ani a pierdut controlul direcției de deplasare și s-a răsturnat într-un șanț.
„Medieșeanul a fost transportat la spital conștient. Nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.
La intervenție participa și un echipaj ISU care a ajutat la extragerea unui tânăr de 16 ani din șanț.
Echipajul SAJ prezent la fata locului a acordat asistență medicală tânărului și l-a transportat la CPU Mediaș cu un traumatism cranio-cerebral acut închis, în stare stabilă”, au precizat reprezentanții Ambulanței Sibiu.