Acasă Blog Pagina 1871

Al doilea zbor de turism comercial. Printre pasageri se află un fost olimpic în vârstă de 80 de ani și o mamă alături de fiica sa

Campania Virgin Galactic va lansa în această după-amiază primul său zbor comercial în spațiu. Scopul zborului este de a afla cât de rentabil este turismul spațial.

La bordul rachetei se află un fost olimpic în vârstă de 80 de nai, o studentă de la Universitatea Aberdeen din Scoția și mama ei. Cele două au câștigat locurile în urma unei trageri la sorți.

După ce va decola la ora locală 16:00 (15:00 GMT) din New Mexico, Statele Unite, cu nava-mamă VMS Eve, VSS Unity se va separa de aceasta şi îi va transporta pe turişti în spaţiul suborbital, unde vor avea ocazia să experimenteze pentru scurt timp imponderabilitatea, admirând în acest timp Pământul, scrie Agerpres.

Călătoria va strânge fonduri pentru Space for Humanity, un grup nonprofit care doreşte să trimită în spaţiu oameni de rând pentru a le oferi o „perspectivă mai amplă” asupra provocărilor cu care se confruntă planeta noastră.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

ULTIMA ORĂ: Încă un Cod Portocaliu în județul Sibiu. 7 localități, sub avertizare de fenomene meteo periculoase

ANM a emis o avertizare Cod Portocaliu de fenomene meteorologice periculoase ce se pot produce astăzi, până la ora 15:50.

Sunt preconizate averse, iar prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 25-35 l/mp, frecvente descărcări electrice.

În zona avertizată în ultimele ore s-au acumulat cantități de apă de peste 40 l/mp. Avertizarea vizează 7 localități din județul Sibiu.

Este vorba despre Copșa Mică, Șeica Mare, Axente Sever, Slimnic, Târnava, Valea Viilor, Mihăileni.

A fost transmis mesaj RO- Alert pentru avertizarea populației și în aceste localități.

FOTO: Arhivă

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Important pentru sibienii care vor fi examinați pentru redobândirea permiselor de conducere

IPJ Sibiu a anunțat că în 15 august nu se susține examinarea șoferilor pentru redobândirea permiselor de conducere.

Pentru că ziua de 15 august este declarată zi liberă, examinarea în vederea redobândirii dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice se va susține în zilele de miercuri și joi, 16 și 17 august 2023.

Începând cu data de 24 februarie 2023, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu a fost operaționalizat un sistem de programare online, pentru activitatea de lucru cu publicul desfășurată de către Serviciul Rutier Sibiu, mai precis cea referitoare la programarea în vederea susținerii testului de verificare a cunoașterii regulilor de circulație auto.

Pentru programare se accesează link-ul https://rutiera-online.mai.gov.ro/index.php?r=programari/create&judet=SB unde vor putea selecta serviciul pentru care se face programarea online, data și ora programării..

De asemenea, există un cod QR, prin intermediul căruia poate fi realizată programarea online, cu ajutorul dispozitivelor mobile.

Pentru informații suplimentare, cât și pentru persoanele care nu au posibilitatea de a se programa online, mai multe informații sunt disponibile la linkul https://sb.politiaromana.ro/ro/utile/sb.politiaromana.ro/ro/utile/politia-rutiera/testul-de-verificare-a-cunoasterii-regulilor-de-circulatie.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Polițiștii sibieni, pregătiți pentru minivacanța de Sfânta Maria. Recomandări pentru participanții la Astra Rock

Sute de polițiști sibieni vor fi la datorie, între 11 și 15 august, în weekendul prelungit de Sfânta Maria.

În perioada 11 – 15 august, zilnic, se vor afla la datorie peste 150 de poliţişti de ordine publică, de rutieră, precum și din cadrul structurilor de intervenţie rapidă, investigarea criminalităţii economice, investigaţii criminale, arme, explozivi şi substanţe periculoase.

Activităţile se desfășoară în sistem integrat, împreună cu celelalte instituţii cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice.

„Vă recomandăm să fiți prudenți când interacționați cu persoane necunoscute, să nu transmiteți prin intermediul rețelelor de socializare informații privind lipsa dumneavoastră de acasă sau privind bunurile de valoare pe care le dețineți și să vă supravegheați atent lucrurile, îndeosebi portofelul, telefonul sau alte dispozitive electronice atunci când vă aflați în spații publice aglomerate.

La fel de important este să nu lăsați bunuri de valoare în mașinile parcate”, spune Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Efectivele poliţiei rutiere vor fi prezente pe principalele drumuri din zonele turistice și vor acționa cu precădere pe linia fluidizării traficului rutier, a prevenirii accidentelor şi ambuteiajelor rutiere, precum și în vederea combaterii excesului de viteză şi a conducerii sub influența alcoolului sau substanțelor psihoactive.

„Atragem atenția asupra faptului că în această perioadă se anticipează creșteri semnificative ale valorilor de trafic pe DN 7C, Transfăgărășan.

Polițiștii rutieri, cu sprijinul jandarmilor montani, vor acționa cu precădere pentru fluidizarea traficului în această zonă, context în care le recomandăm conducătorilor auto să oprească autovehiculele în afara părții carosabile și numai în locurile special amenajate.

Indiferent de categoria de drum pe care circulă, le recomandăm conducătorilor auto să respecte regimul legal de viteză impus pe tronsonul în cauză, să semnalizeze din timp și să se asigure foarte bine înainte de a schimba direcția de deplasare, să păstreze distanța de siguranță față de cel care circulă în față și să acorde atenție sporită pietonilor, bicicliștilor, utilizatorilor de trotinete și motocicliștilor”, mai spune Luciana Lazăr.

În ceea ce privește Festivalul Astra Rock, desfășurat în Muzeul Astra din municipiul Sibiu, efectivele Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu vor acționa în sistem integrat, principalele obiective fiind asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică, premergător și pe timpul desfășurărilor manifestărilor circumscrise acestui eveniment, precum și prevenirea victimizării prin furturi din buzunare, din auto, tâlhării, dar și prin consumul de substanțe psihoactive.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

ALERTĂ METEO: Cod Portocaliu de fenomene meteo periculoase în 4 localități din Sibiu

Agenția Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Portocaliu de fenomene meteorologice periculoase ce se pot produce astăzi până la ora 14:40.

Sunt preconizate averse, iar prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 25-35 l/mp, frecvente descărcări electrice.

În zona avertizată în ultimele ore s-au acumulat cantități de apă de peste 40 l/mp.

Avertizarea vizează 4 localități din județul Sibiu. Este vorba despre Rășinari, Sadu, Boița, Râu Sadului.

De asemenea, a fost transmis mesaj RO- Alert pentru avertizarea populației.

FOTO: Arhivă

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România începe mâine, în Piața Mare

Vineri, 11 august, are loc o nouă ediție estivală a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România, în Piața Mare.

Reluată după o pauză de 13 ani, în septembrie 2021 -fiind unul dintre primele târguri de carte organizate în pandemie- ediția sibiană a Târgului Gaudeamus a cunoscut o creștere rapidă(de circa 40%), din punctul de vedere al anvergurii, de-a lungul a doar trei ediții.

De vineri, 11 august, până marți, 15 august, sibieni și cei care au ales să își petreacă minivacanța de Sfânta Maria sunt așteptați în Piața Mare. Evenimentul este organizat de Radio România, prin Echipa Gaudeamus și Radio România Cluj, cu sprijinul Primăriei Municipiului Sibiu.

Târgul estedeschis zilnic între orele 10.00 și 21.00

Târgul de carte aduce la Sibiu:

  • peste 40 de participanți, printre care se regăsesc majoritatea editurilor foarte cunoscute din România, distribuitori de carte, jocuri, muzică și materiale educaționale;
  • 9 evenimente editoriale derulate în Piața Mare din Sibiu, transmise online, pe www.gaudeamus.ro;
  • cele mai recente apariții editoriale, bestseller-uri și titluri noi, unele prezentate în premieră;
  • concursuri adresate vizitatorilor târgului, derulate pe pagina de Facebook Radio România Gaudeamus.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Ciolacu trimite miniștrii la magazine: Sunt prețuri cu 40% mai mici la anumite produse de bază

Premierul Marcel Ciolacu a spus, joi, că prețurile la unele produse de bază au scăzut cu 30-40% în ultima perioadă.

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, joi, la începutul şedinţei de Guvern, că produsele alimentare nu s-au mai scumpit după intrarea în vigoare a ordonanţei privind reducerea preţurilor la alimentele de bază şi i-a îndemnat pe membrii Cabinetului să verifice, la fel ca ministrul Agriculturii, preţurile din magazinele din ţară.

El a subliniat, totodată, că inflaţia a ajuns la „o singură cifră”.

„La zece zile după intrarea în vigoare a ordonanţei privind reducerea preţurilor la alimentele de bază, toată lumea vede că există o scădere semnificativă la anumite produse faţă de tarifele de luna trecută.

Mai mult, putem observa cu toţii că produsele alimentare nu s-au mai scumpit”, a declarat Ciolacu.

Potrivit acestuia, ordonanţa adoptată de Guvern îşi atinge scopul.

„Doresc să îl felicit pe domnul ministru al Agriculturii, Florin Barbu, pentru perseverenţă. A lucrat din greu ca să putem adopta această măsură esenţială, iar acum domnul ministru merge zilnic în supermarketuri să vadă preţurile.

Cred că fiecare ministru şi demnitar trebuie să facă la fel în magazinele din toată ţara. În loc de invenţii precum penuria, falimentul şi alte grozăvii, astăzi, realitatea arată că sunt preţuri cu 30% – 40% mai mici la anumite produse de bază.

Mai mult, inflaţia este cu o singură cifră. Acesta este adevărul”, a transmis Marcel Ciolacu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Fetiță de 4 luni, rănită într-un accident rutier

O fetiță de 4 luni a fost rănită într-un accident rutier produs joi pe Drumul Național 1, în zona intersecției cu Drumul Național 7C.

Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că două autoturisme au fost implicate într-o coliziune față – spate.

Ambele mașini se deplasau spre Brașov, moment în care, cel mai probabil pe fondul nepăstrării distanței de siguranță în mers, șoferul unei mașini, un bărbat în vârstă 75 de ani, din Vaslui, a intrat în coliziune cu mașina care circula în fața sa, mașină condusă de un bărbat în vârstă de 35 de ani din Cisnădie.

În urma accidentului, o fetiță în vârstă de 4 luni, aflată în mașina condusă de bărbatul din Cisnădie a fost rănită.

Un echipaj SMURD a intervenit și a preluat fetița. Aceasta a fost transportată la Compartimentul Primire Urgențe al Spitalului Luther pentru investigații de specialitate.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Mâine se deschide Parcul Belvedere: spectacol cu drone și ateliere educative

Vineri, 11 august, la ora 16:00, primarul Astrid Fodor va deschide Parcul Belvedere, noul parc al Sibiului.

Parcul Belvedere este primul parc construit în Sibiu în ultimii 30 de ani, al doilea ca mărime al orașului.

„Pe 6,4 hectare de teren viran, folosit înainte pentru depozitarea materialelor de construcție, am amenajat un parc modern, care promovează biodiversitatea urbană, cu amenajări pentru relaxare și odihnă, pentru sport și pentru copii. Parcul a fost denumit împreună cu sibienii și dorim să îl deschidem împreună cu aceștia. De aceea, am pregătit diverse activități care să pună în valoare toate dotările parcului, dar și locația superbă a acestuia. Îi invit pe sibieni să ne fie alături în această zi și să ne bucurăm împreună de Parcul Belvedere”, a declarat Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

Sibienii sunt așteptați să ajungă în parc cu transportul public (traseele 5, 14, 15, 16, 113, 116), cu bicicleta sau pe jos.

Programul activităților din Parcul Belvedere:

De la ora 21.30, Primăria Sibiu a pregătit un spectacol cu drone pe cerul din Parcul Belvedere.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Bursele elevilor vor fi majorate din noul an școlar. Noutatea este bursa tehnologică

Din anul școlar 2023-2024, bursele elevilor vor fi majorate, atât cele sociale, cât și cele de merit, urmând să apară bursa tehnologică.

Noutatea absolută este bursa tehnologică, care va fi acordată elevilor din învățământul de profil.

Cuantumul acestei burse va fi de 300 de lei pe lună.

Bursa de merit, în valoare de 450 de lei, se va acorda, majorată, pentru minimum 30% din elevii din fiecare clasa de gimnaziu si liceu dintr-o unitate de învățământ preuniversitar, cu respectarea criteriilor și condițiilor stabilite prin metodologia-cadru.

Bursa socială se majorează și ea de la 200 la 300 de lei, bursa de excelență olimpică internațională va fi de 1.000 de lei, iar cea de excelență olimpică națională, de 700 de lei.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Atenționare de călătorie în Bulgaria: timpi mari de așteptare la frontieră

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care intenţionează să călătorească în Bulgaria sau să tranziteze teritoriul acestui stat către Republica Elenă sau Republica Turcia că, pentru perioada 11 – 15 august, sunt preconizaţi timpi mari de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare.

Astfel, este recomandată folosirea tuturor punctelor de frontieră bulgare deschise circulaţiei internaţionale, după cum urmează:

-la frontiera româno – bulgară: Giurgiu – Ruse, Calafat – Vidin, Negru Vodă – Kardam, Vama Veche – Durankulak, Lipniţa – Kainardja şi Dobromir – Krushari (ultimele două puncte cu orar de funcţionare 8,00 – 20,00 pentru autovehicule cu masa totală admisă de până la 3,5 tone), Ostrov – Silistra, Turnu Măgurele – Nikopol (ferry, cu program de funcţionare 8,30 – 19,30 – www.feribot-eurobac.ro), Zimnicea – Svishtov (ferry, cu program de funcţionare 8,30 – 19,00 – www.ferry.bg) şi Bechet – Oryahovo (ferry, cu program de funcţionare 5,00 – 24,00 – www.ferryboat.bg);

-la frontiera bulgaro – elenă: Kulata – Promachonas; Makaza – Nimfea (masa totală admisă a autovehiculelor de până la 3,5 tone); Ilinden – Exohi (traseu ocolitor pentru PCTF Kulata, ruta spre Kavala); Kapitan Petko Voivoda – Ormenion (ruta spre Alexandropolis); Zlatograd – Termes şi Ivaylovgrad – Kiprinos (ultimele două puncte doar pentru autovehicule cu masa totală admisă de până la 3,5 tone).

În cazul tranzitării punctului de frontieră Kulata, se recomandă turiştilor români să nu folosească trasee secundare sau terţiare ocolitoare în scopul evitării coloanelor de autoturisme aflate în aşteptare pe autostrada A3 – Struma pe sensul de ieşire din Bulgaria către Grecia (în astfel de situaţii, pe aceste trasee ocolitoare, autorităţile bulgare de poliţie desfăşoară filtre de control care nu permit accesul către punct decât în cazul autovehiculelor în care se află funcţionari sau angajaţi ai firmelor care îşi desfăşoară activitatea în zona adiacentă punctului, ori localnici din zonă; singura cale de acces către punctul Kulata pe sensul de ieşire către Republica Elenă este autostrada A3 – Struma).

*** la frontiera bulgaro – turcă: Kapitan Andreevo – Kapikule; Lesovo – Hamzabeyli; Malko Târnovo – Derekoy (ultimul punct prezintă o infrastructură redusă şi înregistrează în mod constant timpi de aşteptare foarte mari).

Le este recomandat cetăţenilor români să se asigure că deţin suficiente resurse de combustibil, apă şi alimente şi că menţin în stare de funcţionare mijloacele mobile de comunicare, iar firmelor româneşti de transport internaţional de marfă sau pasageri – să întreprindă măsuri adecvate în vederea organizării temeinice a itinerariilor de deplasare, prin luarea în considerare a posibilităţii înregistrării unor timpi măriţi de aşteptare la trecerea frontierei bulgare şi prin asigurarea resurselor necesare de apă şi alimente pentru persoanele transportate.

Se recomandă tuturor conducătorilor de autovehicule să respecte cu stricteţe regulile de trafic rutier, în special regimul legal de viteză admisă în localităţile din Bulgaria, dar şi în afara acestora (drumuri naţionale şi autostrăzi).

De asemenea, cetăţenilor români care revin în România la data de 15 august li se recomandă să ia în calcul posibilitatea măririi considerabile a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctul de frontieră Ruse, la taxa de pod, în special în a doua parte a zilei, atunci când majoritatea turiştilor români revin în România şi aleg să intre în ţară prin punctul de trecere a frontierei de la podul Giurgiu – Ruse.

Este recomandat totodată ca turiştii români care aleg să revină în ţară prin PTF Ruse să pregătească, în prealabil, suma exactă pentru taxa de pod, şi anume 4 (patru) leva sau 2 (doi) euro (monede cu valoare nominală de 1 euro sau 2 euro), în acest mod putând fi scurtaţi considerabil timpii de aşteptare pentru procesarea şi eliberarea documentelor justificative tip chitanţe, facturi, bonuri fiscale.

În acest context, se recomandă achiziţionarea acesteia înainte de intrarea pe segmentul de drum rutier din Republica Bulgaria supus taxării – şi achitarea conformă a taxelor de drum tip TOLL pentru folosirea infrastructurii rutiere publice din Republica Bulgaria, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Autorităţile bulgare recomandă insistent că vinieta electronică să fie achiziţionată online prin intermediul site-ului www.bgtoll.bg (cu versiune şi în limba română – www.bgtoll.bg/ro/rovinieta-electronica) – site oficial recomandat de autorităţile bulgare competente.

Informaţii suplimentare pot fi accesate astfel:

  • cu privire la starea vremii – pe site-ul www.weather.bg;
  • cu privire la starea actuală a drumurilor – pe aplicaţia gratuită LIMA www.lima.api.bg, de pe pagina web a Agenţiei „Infrastructura Rutieră” – www.api.bg şi la numărul de telefon 070013020, accesibil în regim non-stop;
  • cu privire la regimul vamal, la intrarea în Bulgaria dinspre Turcia, pe site-ul www.mae.ro şi pe site-ul Agenţiei „Vămi” din Bulgaria – www.customs.bg;
  • cu privire la e-vigneta şi sistemul e-TOLL – pe site-ul www.bgtoll.bg;
  • cu privire la situaţia circulaţiei prin punctele de trecere a frontierei bulgare – pe site-ul www.mvr.bg.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Sofia: +35929712858 şi +35929733510, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate şi preluate de operatorii Call Center în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie numărul de telefon de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Bulgaria: +359879440758.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor web sofia.mae.ro, ec.europa.eu, www.meteoalarm.org, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă”, care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

FOTO: Patru muncitori care lucrau la înălțime, răniți după ce o mașină a intrat în utilajul pe care se aflau

Patru muncitori care lucrau la rețeaua electrică a troleibuzelor din Mediaș au fost răniți după ce un autoturism a intrat în utilajul pe care se aflau.

În noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 0:42, în urma unei sesizări prin 112, polițiștii Biroului Rutier Mediaș s-au deplasat pe strada Unirii din municipiul Mediaș, unde a fost anunțată producerea unui accident rutier.

„În urma cercetărilor efectuate, polițiștii rutierii au constatat că șoferul unui autoturism, un bărbat de 44 de ani, din Harghita, având alte preocupari la volan, a intrat în coliziune cu un utilaj staționat cu ajutorul căruia se efectuau lucrări la înălțime, la rețeaua electrică a troleibuzelor.

Patru muncitori au fost răniți în urma evenimentului. Este vorba despre un tânăr în vârstă de 21 de ani (Olt), un bărbat de 56 de ani (București), un alt bărbat de 48 de ani (Constanța) și un bărbat în vârstă de 60 de ani (Buzău).

Polițiștii Biroului Rutier Mediaș continuă cercetările”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Luciana Lazăr.

Un echipaj SMURD și două echipaje de la Ambulanța Mediaș au intervenit pentru a acorda asistență medicală răniților.

Echipajul SMURD a preluat un tânăr de 21 de ani care a primit îngrijiri medicale la locul evenimentului și a fost transportat la Compartimentul Primire Urgențe Mediaș cu un traumatism cranio-cerebral acut.

Echipajele de la Ambulanță a transportat la spital celelalte 3 persoane rănite, policontuzionate.

Urmărește Sibiu 100% în Google News