Acasă Blog Pagina 1907

Mergeți sau sunteți în concediu în Grecia? Codul Roşu de caniculă a fost prelungit până pe 22 iulie

Codul roşu de caniculă a fost prelungit, în Grecia, pentru săptămâna 17-22 iulie, iar autorităţile elene au emis o nouă avertizare privind creşterea riscului apariţiei incendiilor.

Serviciul local de Meteorologie (EMY) a prelungit perioada pentru care este valabil codul roşu de caniculă, pentru întreg teritoriul ţării (temperaturile vor atinge valori de până la 42 de grade Celsius).

„Totodată, pe fondul producerii mai multor incendii de vegetaţie, autorităţile elene au emis o nouă avertizare privind creşterea riscului apariţiei incendiilor, producerea acestora fiind favorizată de temperaturile ridicate (cu 5-7 grade Celsius peste media anuală normală), gradul foarte scăzut de umiditate al combustibililor naturali (ex.: crengi/vegetaţie/frunze/ace de pin uscate) şi existenţa condiţiilor de propagare rapidă a unor potenţiale focare, din cauza intensificării vitezei vântului”, reiese din comunicatul MAE.

Legislaţia elenă interzice şi sancţionează drastic orice activitate în aer liber care poate produce scântei sau foc şi poate genera astfel apariţia unui focar de incendiu.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena: +302106710035 şi Consulatului General al României de la Salonic: +302310340088, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi numărul de telefon de urgenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă: +306978996222 şi Consulatului General al României de la Salonic: +306946049076.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor web: http://atena.mae.ro, http://salonic.mae.ro, https://ec.europa.eu/consularprotection/content/travel-advice_ro, www.meteoalarm.org, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Aproape 250 de profesori sibieni vor susține Definitivatul

0

Un număr de 246 de candidați vor susține examenul de Definitivat, miercuri, 19 iulie, în Sibiu

Centrul de examen este la Colegiul Național ”Octavian Goga” Sibiu, intrarea participanților în săli având loc între orele 7.30 – 8.

Candidaţii şi asistenţii supraveghetori nu pot avea asupra lor, în sala de examen, obiecte sau materiale din următoarele categorii: genţi, poşete, ziare, reviste, cărţi, caiete, mijloace electronice de calcul, telefoane mobile sau orice alte mijloace care intermediază/facilitează comunicarea la distanţă, alte obiecte/materiale a căror utilizare afectează desfăşurarea examenului în condiţii de legalitate, echitate şi obiectivitate.

Materialele şi/sau obiectele nepermise vor fi depuse în sala de depozitare a obiectelor personale, înainte de intrarea în sala de examen.

Candidaţii care introduc în sala de examen materiale nepermise, din categoria acelora menţionate mai sus sau compatibile cu acelea, chiar dacă nu le utilizează în momentul în care sunt depistaţi, sunt eliminaţi din examen pentru tentativă de fraudă, prin decizie motivată a preşedintelui comisiei de examen, situaţie în care asistenţii supraveghetori sau membrii comisiei de examen încheie un proces-verbal.

Candidaţii care, în timpul desfăşurării probei scrise, sunt surprinşi copiind, primind sau transmiţând soluţii cu privire la subiecte sunt eliminaţi din examen, încheindu-se un proces-verbal în acest sens de către asistenţii supraveghetori sau de către membrii comisiei de examen.

Aceeaşi măsură se aplică şi pentru orice altă tentativă de fraudă.

„Candidatul care se retrage din proprie iniţiativă poate solicita anularea lucrării, pe baza unei declaraţii, predă lucrarea şi foaia cu subiecte şi părăseşte sala după cel puţin o oră, dar nu la mai mult de 3 ore de la deschiderea plicului cu subiecte.

În acest caz, lucrarea scrisă nu este evaluată, iar în statistici candidatul respectiv se consideră retras, cu dreptul de a se înscrie în sesiunea imediat următoare, conform prevederilor legale.

În cazuri excepţionale, dacă un candidat solicită părăsirea temporară a sălii, el este însoţit de unul dintre asistenţii supraveghetori până la înapoierea în sala de examen, fără a beneficia de prelungirea timpului alocat rezolvării subiectelor.

Rezultatele probei scrise, înainte de contestații, se afişează la sediul centrului de examen şi se publică pe site-ul www.definitivat.edu.ro, în 25 iulie.

Eventualele contestații se înregistrează în perioada 25 – 26 iulie, iar rezultatele finale se afișază în 1 august”, a declarat profesorul Constantin Dincă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Drumul vechi din Păltiniș a fost modernizat și redat circulației

Drumul vechi din Păltiniș este redat circulației după ce lucrările de modernizare s-au încheiat.

Drumul are aproape 3 km și face legătura dintre DJ 106A și zona telescaunului de la baza pârtiei Oncești. Valoarea investiției de modernizare a fost de 18,2 milioane lei.

„Drumul (…) a fost modernizat prin lucrări complexe, ce au vizat reabilitarea rețelei de apă și a celei de canalizare pluvială, modernizarea carosabilului, crearea de trotuare în zonele unităților de cazare și alimentație publică și eficientizarea iluminatului public. O lucrare importantă a fost refacerea zidului de sprijin care stabilizează terenul”, spune Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

Ce lucrări s-au realizat

Constructorul contractat, asocierea SC CON-A & SC CON-A OPERATIONS SRL Sibiu a executat următoarele lucrări:

  • Modernizarea sistemului de colectare a apelor pluviale și înlocuirea rețelei de apă
  • Refacerea carosabilului, a trotuarelor, a parcărilor din zona Poștei și a aleilor pietonale
  • Amenajarea acceselor și drumurilor laterale
  • Demolarea zidului de sprijin existent și construcția unui nou zid, pe o lungime de 200 de metri, placat cu piatră
  • Instalarea unui nou sistem de iluminat public, eficient energetic. Peste 140 de stâlpi noi au fost instalați de-a lungul drumului și s-a creat o nouă rețea de alimentare, în subteran, pentru a elimina cablurile suspendate. Noua rețea este prevăzută cu echipamente care permit conectarea la sistemul de telegestiune a iluminatului din municipiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

FOTO: Încă un accident extrem de grav pe Valea Oltului. Impact între un TIR plin cu pepeni și un autoturism

O coliziune violentă între un TIR care transporta pepeni și un autoturism a dus la rănirea extrem de gravă a două persoane, marți dimineața, pe Valea Oltului.

Evenimentul rutier a avut loc în comuna Bujoreni, sat Gura Văii, pe Drumul Național 7.

Două persoane s-au ales cu răni grave în urma accidentului. Un bărbat de 67 ani a fost evaluat de către SMURD, iar după efectuarea manevrelor de descarcerare a fost transportat la spital.

Din informaţiile poliţiştilor, se pare că şoferul autoturismului ar fi începător, scrie Agerpres. El ar fi încercat să facă o depăşire fără să se asigure că din sensul celălalt venea un alt autovehicul, în urma impactului autoturismul fiind proiectat în şanţul de pe marginea drumului.

De asemenea, o femeie în vârstă de 37 de ani a fost găsită inconștientă. Victima a fost evaluată de către echipajul Ambulanței Vâlcea, iar ulterior transportată la Unitatea de Primire Urgențe Vâlcea.

„La fața locului s-au deplasat o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere, un echipaj SMURD și trei echipaje ale SAJ Vâlcea.

Sosite la locul intervenției salvatorii au găsit două victime semiconștiente încarcerate”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Octavian Fulger.

În urmă cu mai puțin de două săptămâni, 4 persoane au murit într-un grav accident rutier produs pe Valea Oltului, în zona Bujoreni.

O depășire neregulamentară, potrivit unor martori, ar fi cauza evenimentului rutier.

SURSĂ FOTO: gazetavalceana.ro

Urmărește Sibiu 100% în Google News

FOTO: Zeci de medalii pentru sportivii Ippon Mediaș la Campionatul Mondial de Karate WUKF

Rezultate de excepție pentru Clubul Sportiv Ippon Mediaș la Campionatul Mondial de Karate WUKF din Scoția.

Karatiștii medieșeni au câștigat 22 medalii, dintre care 5 de aur, 7 de argint și 10 de bronz.

Mihai Toma, Andrei Toma și Ava Țichindelean sunt campioni mondiali, Taria Nagy, Iulia Ivan, Diana Dobrin, Victoria Bonta și Roxana Bonta sunt vicecampioni mondiali, iar Ștefania Rîșnovean, David Savu și Maria Brăteanu au urcat pe treapta a treia a podiumului competiției. Medaliile au fost obținute atât la individual cât și pe echipe.

La categoria juniori 18-20 ani, Mihai Toma a devenit campion mondial categoriile Kumite Open și +85 kilograme, iar Andrei Toma a câștigat titlul de campion mondial la Kumite -65 kilograme.

De asemenea, frații Toma au obținut o medalie de aur și una de argint la probele de Kumite echipe. Tot la aceeași categorie, Taria Nagy este vicecampioană mondială la Kumite -55 kilograme dar și la Kata Wado Ryu.

De asemenea, Iulia Ivan a câștigat medalia de bronz la Kumite -65 kilograme, Kata Wado Ryu și Kumite Echipe și este vicecampioană mondială tot la Kumite echipe.

La categoria cadeți 14-15 ani, Diana Dobrin a obținut locul 3 la Kumite Open și locul 2 la Kata Wado Ryu.

Ștefania Râșnovean și Diana Dobrin au obținut medalia de bronzon la Kumite Echipe rotativ, iar David Savu s-a clasat pe locul 3 la Kata Wado Ryu și tot pe locul 3 la Kumite echipe rotativ.

La categoria copii, Maria Brăteanu a obținut locul 3 la Kumite 12 ani -1,55 metri și locul 3 la Kata interstiluri.

De asemenea, Victoria Bonta a câștigat locul 3 la Kumite 9 ani Open și locul 2 la Kata, iar Ava Țichindelean este Campioană mondială la Kata 8 ani. În fine Sensei Roxana Bonta a obținut locul 2 la Kumite 40-45 ani, 60 kilograme.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

FOTO/VIDEO: Explozia meteoritului de săptămâna trecută a fost înregistrată de stațiile INFP

Conform Institutului Astronomic al Academiei Române, marți, 11 iulie 2023, la ora 21:49:54, în sudul României a fost observată explozia puternică a unui meteorit.

Această explozie a fost urmată de un zgomot puternic (boom sonic), caracteristic oricărui obiect care se deplasează la viteze supersonice.

Obiectul, cu o luminozitate mai mare decât cea a lunii pline, a luat foc în atmosferă, fenomenul luminos prezentând mai multe intensificări ale luminozității, asociate cu fragmentări datorate presiunii dinamice de-a lungul traiectoriei.

Stațiile INCDFP de monitorizare a infrasunetelor (IPLOR şi BURARI), amplasate în centrul şi nordul României au detectat explozia meteoritului.

Un meteorit a luminat puternic cerul României săptămâna trecută, în 11 iulie, și i-a alertat pe salvamontiștii din Hunedoara și Gorj, care inițial au crezut că este vorba despre un avion cu probleme tehnice.

Aproape de miezul nopții au existat informații că meteoritul s-ar putea să fi căzut în Bulgaria. Autoritățile de acolo au anunțat că în regiunea Vidin s-a auzit un bubuit puternic.

SURSĂ VIDEO: Florin Motorogeanu

Urmărește Sibiu 100% în Google News

FOTO: Mulți șoferi sibieni au „picat” proba etilotestului, în weekend

Fără permise sau cu autoturisme neînmatriculate, mai mulți sibieni au dosare penale din weekendul recent încheiat.

În Săliște, polițiștii Serviciului Rutier Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Foltești de către un localnic în vârstă de 39 de ani.

Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat un rezultat de 0,56 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

Polițiștii Serviciului Rutier Sibiu au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

În Cristian, polițiștii Serviciului Rutier Sibiu au depistat un tânăr în vârstă de 21 de ani, din municipiul Sibiu, în timp ce conducea un autoturism deși nu are permis de conducere.

Pe numele celui aflat la volan s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.

Tot în Cristian, polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus pe DN 1 de către un localnic în vârstă de 46 de ani.

Întrucât rezultatul testării alcoolscopice a conducătorului auto a indicat o valoare de 0,44 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, bărbatul a fost însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În cauză, polițiștii rutieri au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

În Cârțișoara, polițiștii au oprit pentru control un tractor , la volanul căruia a fost identificat un localnic în vârstă de 46 de ani.

Din verificările efectuate de către polițiști a rezultat faptul că bărbatul nu are permis de conducere, iar tractorul în cauză este neînmatriculat sau neînregistrat.

Astfel, la nivelul Postului de Poliție Cârțișoara, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.

În Cristian, polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus de către un localnic în vârstă de 47 de ani.

Întrucât rezultatul testării alcoolscopice a conducătorului auto a indicat o valoare de 0,99 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, bărbatul a fost însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În cauză, polițiștii rutieri au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

În Miercurea Sibiului, polițiștii din cadrul Poliției orașului Miercurea Sibiului au oprit pentru control un autoturism condus pe DN 1, dinspre Sebeș spre Sibiu de către un tânăr în vârstă de 24 de ani, din județul Alba.

Din verificările efectuate de către polițiști a rezultat că autoturismul în cauză este neînmatriculat sau neînregistrat, pe numele celui aflat la volan fiind deschis un dosar penal.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

FOTO: Două camioane, implicate într-un accident pe A1. Un șofer sibian, transportat la spital

Un șofer a fost rănit, luni după amiaza, în urma unui accident rutier care a avut loc pe A1, în zona ieșirii spre Mediaș

Două camioane au fost implicate în eveniment.

Potrivit IPJ Sibiu, este vorba despre un accident rutier produs cel mai probabil pe fondul nepăstrării distanței de siguranță în mers de către un bărbat în vârstă de 37 de ani, din județul Alba, care conducea un ansamblu rutier, încărcat cu rumeguș, și care a intrat în coliziune cu un camion condus în fața sa de către un sibian în vârstă de 42 de ani, camion care s-a răsturnat în zona benzii de urgență, peste parapetul marginal.

Șoferul sibian a fost rănit în urma evenimentului.

La locul evenimentului rutier a intervenit un echipaj SMURD.

Salvatorii au acordat îngrijiri medicale bărbatului de 42 de ani, care a fost transportat la Unitatea de Primire Urgențe Sibiu, conștient, având dureri cervicale.

SURSĂ FOTO: Info Trafic Sibiu

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Expoziţie foto şi film la Casa Francează

Până în 14 august, sibienii şi turiştii care trec prin judeţul Sibiu pot viziona, la sediul Asociației de Prietenie Maison d’Ille et Vilaine din Sibiu, str. Konrad Haas, nr. 14, sau Casa Franceză, o expoziţie inedită realizată de fotograful sibian Ştefan Trihenea. Evenimentul este dedicat artei fotografiei, dar şi filmului, fiind intitulată „Călător prin Paris”. Totodată, cei care vor vizita Casa Franceză pot viziona şi un scurt metraj realizat tot în capitala Franței: “Orașul văzut de pe Sena”, cu un periplu la toate nivelurile turnului Eiffel, o vizită la Domul Invalizilor și o plimbare pe bulevardul Champs-Elysees, experienţe trăite de însuşi autorul expoziţiei. Expoziția de fotografie și scurt metrajul sunt realizate de cunoscutul artist Ștefan Trihenea, sibianul pasionat de film și fotografie.

Vernisajul expoziţiei avut loc în data de 14 iulie, cu prilejul Zilei Naţionale a Franţei. Gazdele evenimentului au fost artistul Ştefan Trihenea şi Valentin Arvunescu, directorul executiv al asociaţiei.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Acţiuni culturale comune sibieno-basarabene

În cadrul proiectului „Trei Culori și-o Singură Credință: Românească”, derulat de Consiliul Județean Sibiu, Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu a primit, în week-end, vizita reprezentanților delegațiilor Raioanelor Dondușeni, Criuleni și Strășeni din Republica Moldova. Oaspeții au luat parte în perioada 14-16 iulie 2023, la Festivalul „Sfântă ni-i vatra!”, derulat ca parte a proiectului cultural.

Cei prezenți s-au bucurat de expunerile simpozionului Festivalului „Sfântă ni-i vatra!”, susținute de reprezentanții autorităților publice județene, bibliotecii publice sibiene, Asociațiunii ASTRA și instituțiilor culturale din cadrul delegațiilor sosite din țara vecină și prietenă. La eveniment, au fost prezenţi, între alţii, Marcel Luca, vicepreședinte al Consiliului Județean Sibiu, Dumitru Acu, președintele Asociațiunii Astra, Petre Popa, directorul Teatrului „Veniamin Apostol” din Soroca și dr. Bogdan Andriescu, Șef Serviciu Cercetare, Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu.

Lucrările expoziției artistice prilejuite de manifestările culturale din cadrul Festivalului „Sfântă ni-i vatra!” au stârnit interesul tuturor celor prezenți. Aceștia au admirat tablourile pictorului Alexander Pop-Suca, lucrările de grafică ale lui Grigore Guțu, arhitect și pictor, și lucrările realizate de eleve ale Școlii gimnaziale din Tîrnova, raion Dondușeni. În egală măsură, expoziția a cuprins o serie de publicații din colecțiile Bibliotecii ASTRA Sibiu, Fondul Special, ilustrative pentru istoria și cultura Basarabiei, și câteva piese cartografice reprezentând România Mare.

Invitații au aflat apoi informații legate de istoricul instituției culturale sibiene și al Asociațiunii ASTRA în vizita ghidată în sediul Palatului ASTRA. Bogdan Andriescu i-a însoțit cu explicații amănunțite referitoare la documentele aflate în Colecțiile Speciale și obiectele din Muzeul Asociațiunii.

Interacțiunea culturală a continuat cu turul ghidat în centrul Sibiului, în care oaspeții din RepublicaMoldova au beneficiat de informații valoroase privind istoria și cultura orașului, dar și despre tradițiile și legendele acestuia.

Proiectul cultural „Trei Culori și-o Singură Credință: Românească” este derulat de către Consiliul Județean Sibiu în cadrul unei finanțări acordate de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Secretariatului General al Guvernului.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Premiera absolută de balet clasic Rigoletto închide stagiunea baletului sibian, în Piața Mare

Teatrul de Balet Sibiu prezintă joi, 20 iulie 2023, de la ora 21:00, în Piața Mare din Sibiu, ultimul spectacol din această stagiune, premiera absolută de balet clasic „Rigoletto”.

Creat de coregraful Valentin Barteș, cel care a realizat la Sibiu, în anul 2010 primul spectacol de balet în aer liber (Carmen, de Georges Bizet), spectacolul „Rigoletto” reprezintă nu doar revenirea la Sibiu a coregrafului clujean, Valentin Barteș, dar și o premieră absolută, fiind prima dată când acest balet, ce are la bază libretul scris de Francesco Maria Piave, este pus în scenă în România. Alături de artiștii baletului sibian, din distribuția spectacolului fac parte soliștii și corul Operei Naționale Române Cluj-Napoca, maestru de cor Corneliu Felecan, iar muzica spectacolului, va fi interpretată live de Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu, dirijor David Crescenzi (Italia). O repetiție generală, în regim de spectacol, va avea loc miercuri, 19 iulie 2023, de la ora 21:00, în Piața Mare. Accesul publicului la eveniment este gratuit, atât pentru repetiția generală în regim de spectacol din data de 19 iulie, cât și pentru premiera spectacolului din data de 20 iulie 2023.

Rigoletto, cea mai populară operă verdiană, pentru prima dată prezentată ca spectacol de balet

Spectacolul „Rigoletto” are în prim plan drama lui Triboulet, bufon la curtea Ducelui de Mantua, un mic ducat italian, pe fondul desfrăului și imoralității ducelui, dar și a caracterului îndoielnic al bufonului, care manifestă o atitudine plină de dispreț și ironie la adresa tuturor. Fiica unică a Contelui de Monterone este umilită de Ducele de Mantua și ajunge ținta tuturor ironiilor curții. Pentru a se răzbuna pentru ironiile la adresa fiicei sale, Contele de Monterone aruncă un blestem asupra lui Rigoletto.
Când propria fiică a bufonului ajunge să fie umilită de Ducele de Mantua, Rigoletto plănuiște uciderea acestuia, cu ajutorul lui Sparafucile, pentru a răzbuna onoarea pierdută a unicei sale fiice, Gilda. Oricât de mult se opune Rigoletto relației dintre fiica sa și Ducele de Mantua, oricât încearcă să o convingă pe aceasta de caracterul ducelui, aceasta ajunge să îl iubească pe Ducele de Mantua și să îi rămână devotată în ciuda tuturor dovezilor despre imoralitatea acestuia. Când află despre planul secret al tatălui său Rigoletto, de a-l ucide pe duce, Gilda se sacrifică pe sine, pentru a-i salva viața ducelui, iar blestemul aruncat asupra lui Rigoletto se va fi adeverit.

„Cele mai vechi amintiri ale mele, încă de la vârsta de trei-patru ani, sunt în teatru. Eram zilnic la teatru, fie să îl aștept pe tatăl meu, care era prim-balerin al Operei din Cluj-Napoca, fie să vizionez repetiții sau spectacole de balet și operă. M-am îndrăgostit de mic de lumea spectacolului și întreaga mea carieră am dedicat-o dansului și scenei. Cu Teatrul de Balet Sibiu am o legătură foarte puternică și cu totul specială. Aici am avut șansa pentru prima dată de a monta un spectacol de balet în aer liber, se întâmpla în anul 2010, când baletul sibian a prezentat în Piața Mare spectacolul „Carmen” și tot aici, am bucuria în acest an de a pune în scenă baletul „Rigoletto”, tot în aer liber, un titlu de care sunt fascinat dintotdeauna și pe care mereu am sperat că îl voi putea pune în scenă undeva. Iată că acest moment a venit, la Sibiu, în Piața Mare, o producție care îi are în distribuție pe minunații balerini ai Teatrului de Balet Sibiu, alături de muzicienii Filarmonicii de Stat Sibiu, soliștii și corul Operei Naționale Cluj-Napoca. Mulțumesc pentru încredere directorului baletului sibian, Ovidiu Dragoman și tuturor artiștilor implicați. Sper ca spectacolul nostru să placă tuturor celor care vor veni să ne vadă în Piața Mare din Sibiu”, spune Valentin Barteș, coregraf.

Alte detalii

Caseta artistică a spectacolului:
Rigoletto – premieră absolută de balet, după libretul lui Francesco Maria Piave
CU PARTICIPAREA EXTRAORDINARĂ:
Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu, Dirijor: David Crescenzi (Italia)
Soliștii și Corul Operei Naționale Române Cluj-Napoca, Maestru de cor: Corneliu
Felecan
COREGRAFIA: Valentin Barteș
SCENOGRAFIA: Alin Gavrilă
ASISTENT COREGRAFIE: Sabrina Rinaldi și Adela Floricioiu
MUZICA: Giuseppe Verdi
LIGHT DESIGNER: Alessandro Manni
DISTRIBUȚIE:
Rigoletto: Henrique Ferreira (balerin), Florin Estefan (bariton) – directorul Operei
Naționale Române Cluj-Napoca
Gilda: Candela Nieto (balerină), Manuela Ipate (soprană)
Duca di Mantova: Miguel Teixeira (balerin), Florin Guzgă (tenor)
Sparafucile: Johan Mancebo (balerin), Corneliu Huțanu (bass)
Maddalena: Maria Trabalon (balerină), Alexandra Leșiu (mezosoprana)
Monterone: David Pogana (bass)
Marulo: Guido Sarnataro (balerin), Sergiu Garabajii (bariton)
Contele di Ceprano: Răzvan Iacob (balerin), Sebastian Balaj (bariton)
Contesa di Ceprano: Sara Zanzon (balerină), Alexandra Leșiu (mezosoprana)
Borsa: Lazaro Ortega (balerin), Nicolae Ilincăi (tenor)

Pagina 3 din 2

Giovanna: Adela Floricioiu (balerină)
Ansamblul Teatrului de Balet Sibiu: Beatris Reis, Bella Giligan, Camille Texier, Chihiro Tamai, Gabriella Checo, Hanna Saito, Machi Goto, Laura Trabalon, Ludovica Tontodonati, Marta Paris, Michaela Gobas, Monica Viquera, Tereza Dragomir, Ana Luca, Cătălin Bucureșteanu, Nathaniel Lillington, Kenichi Murata, Manuel Sanchez, Sayron Pereira

Corul Operei Naționale Române Cluj-Napoca: Gheorghe Pompei Moldovan, Nicușor Crăciun, Janos Varga, Iulian Dumitraș, Andreas-Robert Szilagyi, Alexandru Ioan Mocian, Florin Sâmpelean, Mihai-Sorin Lupu, Radu-Liviu Pop, Celestin Pandrea, Zoltan-Otto Molnar, Corneliu-Simion Felecan, Ioan-Ovidiu Stancu, Andrei Șofron, George-Ionuț Godja, Alin-Marinel Barna, Nicolae-Andrei Toader
Durata aproximativă: 1h 30 min

Accident rutier pe A1: nu a păstrat distanța și a rănit șoferul unui autoturism

Polițiștii Biroului Poliția Autostrăzi A1 Râmnicu Vâlcea – Deva intervin la un accident rutier produs pe A1, la kilometrul 254, în zona ieșirii spre Ocna Sibiului, pe sensul Sibiu – Sebeș.

Din primele cercetări efectuate s-a stabilit că, pe fondul nepăstrării distanței de siguranță, o autoutilitară transport marfă, condusă de către un bărbat în vârstă de 49 de ani, din județul Harghita, a intrat în coliziune cu autoturismul condus în fața sa de către un bărbat în vârstă de 29 de ani, din județul Ilfov.

În urma impactului a rezultat rănirea șoferului autoturismului.

Un echipaj SMURD i-a acordat primul ajutor tânărului de 29 de ani. În urma accidentului rutier, acesta s-a ales cu un traumatism facial, fiind transportat la Unitatea de Primire Urgențe Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News