Acasă Blog Pagina 1954

FOTO: Impact între un TIR și un autoturism. O sibiancă de 32 de ani, la spital

Un TIR și un autoturism au fost implicate, luni dimineața, într-un accident rutier pe A1, aproape de ieșirea spre Ocna Sibiului.

Mai multe echipaje de prim ajutor au intervenit la locul accidentului rutier.

Accidentul rutier s-a produs la kilometrul 251, în zona ieșirii spre Ocna Sibiului, pe sensul Sibiu – Sebeș.

Din primele cercetări efectuate a rezultat faptul că, în timp ce conducea un TIR, un bărbat în vârstă de 46 de ani, din județul Vâlcea, a intrat în coliziune cu un autoturism, care, din cauze ce urmează a fi stabilite, era oprit pe banda 1, proiectându-l în parapetul marginal.

În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a conducătoarei autoturismului, o sibiancă în vârstă de 32 de ani.

La locul accidentului au intervenit două echipaje SMURD dintre care unul cu medic, o autospecială de la Descarcerare și una de stingere.

Salvatorii au acordat îngrijiri medicale femeii rănite. Aceasta a fost transportată la spital cu un traumatism cranio-cerebral acut.

SURSĂ FOTO: DRDP Brașov și ISU Sibiu

Urmărește Sibiu 100% în Google News

FOTO Cristian Pistol: Autostrada Sibiu-Pitești at putea fi terminată înainte de termen

Autostrada Sibiu-Pitești ar putea fi finalizată înainte de termen.

Este anunțul făcut duminică de directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Cristian Pistol.

Acesta a verificat stadiul lucrărilor de pe lotul 5 al autostrăzii, în lungime de 30,5 kilometri, împreună cu ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

„Am verificat astăzi lucrările pe secțiunea 5 a autostrăzii Sibiu-Pitești (30,5 km)! Constructorul italian (Webuild SPA) a ajuns la un stadiu fizic de peste 35% pe această secțiune.

Dacă va crește mobilizarea termenul de finalizare a lucrărilor (2025) va fi respectat și poate chiar devansat. Antreprenorul este și astăzi în șantier și lucrează la conexiunile dintre acest sector de autostradă și municipiile Pitești și Curtea de Argeș.

Progresul fizic la pasajul rutier de la Bascov a depășit deja stadiul fizic de 18% iar la Noapteș (Curtea de Argeș) se apropie de 30%”, a scris Cristian Pistol pe Facebook.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

FOTO Sibiul a găzduit faza regională a Competiției Naționale de Descarcerare și de Acordare a Primului Ajutor Medical

Faza regională a Competiției Naționale de Descarcerare și de Acordare a Primului Ajutor Medical Calificat a început sâmbătă dimineața, iar festivitatea de premiere a fost programată duminică după amiaza.

Echipaje de la ISU Mureș, ISU Harghita, ISU Covasna, ISU Brașov și ISU Sibiu și-au testat abilitățile de intervenție în cazul producerii unui accident rutier cu victime, unde este nevoie de descarcerare și acordare a primului ajutor medical calificat.

Două zile intense, pline de acțiune și adrenalină, s-au încheiat cu următorul clasament:

Proba de Descarcerare din Autovehicule
Locul 1 – ISU MURES
Locul 2- ISU SIBIU
Locul 3 – ISU BRAȘOV

Proba de Acordare a Primului Ajutor Calificat
Locul 1 – ISU MUREȘ
Locul 2- ISU SIBIU
Locul 3 – ISU COVASNA

Cel mai bun comandant de echipaj – ISU MURES

Cea mai buna echipa de paramedici – ISU SIBIU

Cea mai buna echipa de servanți – ISU SIBIU

Echipele de la ISU Mureș și ISU Sibiu s-au calificat la faza națională.

FOTO: Adrian Grosaru

Urmărește Sibiu 100% în Google News

ACS Mediaș joacă meciul decisiv pentru promovare în Liga a treia pe stadionul Gaz Metan

ACS Mediaș a pierdut la limită, 1-2, prima manșă a barajului pentru promovare în Liga a treia.

Partida s-a desfășurat la Gheorghieni, iar pentru ACS Mediaș a marcat atacantul Adrian Cîrstean. Meciul decisiv pentru promovare se va disputa sâmbătă, 24 iunie, de la ora 17.30.

Pentru ca un număr cât mai mare de medieșeni să susțină echipa în meciul de promovare, conducerea clubului a decis ca partida să se dispute pe stadionul Gaz Metan.

Prețul unui bilet este de 10 lei, 100 de lei la Tribuna Oficială și 200 de lei la fotolii. Președintele ACS Mediaș, fostul fotbalist al Gazului Metan Ionuț Buzean, a făcut un apel la suporteri să fie prezenți în număr cât mai mare la stadion pentru a încuraja echipa.

„Când am început acest proiect promisiunea mea a fost să duc fotbalul mediesean acolo unde îi este locul într-un timp cât mai scurt.

Pentru ca această promisiune să devină realitate am nevoie de ajutorul dumneavoastră, a celor care iubiți fotbalul. Echipa de seniori este formată în totalitate din tineri localnici, și din împrejurimi, care trebuie ajutați la acest meci foarte important.

Cu siguranță rezultatul de la Gheorgheni nu a fost cel pe care îl așteptăm. De aceea, și pentru a oferi cele mai bune condiții pentru suporteri și pentru jucători am decis că meciul retur de sâmbătă, orele17.30, să se dispute pe stadionul mare.

Dacă doriți să susțineți echipa, vă rog să o faceți venind la meci în număr cât mai mare! De asemenea, rugămintea mea este să cumpărați bilete cât mai multe.
Pentru acest meci nu au fost tipărite invitații decât pentru oficialii echipei oaspete.

Suntem un club la început de drum și avem nevoie aportul tuturor”, a spus Ionuț Buzean.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Vijelii, grindină și averse în județul Sibiu până luni dimineața

Județul Sibiu se află cub avertizare de Cod galben de instabilitate până luni dimineața la ora 10.

De duminică de la ora 10 până luni dimineață la oa 10, va fi în vigoare o avertizare Cod galben de instabilitate atmosferică în Moldova, Muntenia, jumătatea de est a Transilvaniei şi sudul Dobrogei, precum şi în Carpaţii Orientali şi Meridionali.

Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi pe arii restrânse vijelii şi grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20-25 l/mp şi izolat de peste 30-40 l/mp.

FOTO: Arhivă

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Energia copacilor vă poate vindeca de diferite afecțiuni!

0

V-am mai vorbit despre importanța copacilor pentru orașele noastre. Dar, energia copacilor este benefică pentru ființele umane și într-un mod mult mai subtil. Energiile din natură ne pot ajuta să ne ”încărcăm”, de la copaci și de la alte plante.

Modul în care ne influențează energia copacilor a fost abordat inclusiv de către oamenii de știință. Articole din presa străină arătau în 2013 că îmbrățișarea copacilor a fost validată din punct de vedere științific, ca fiind benefică pentru sănătate. Mai mult, cercetările au arătat că nici măcar nu trebuie să atingi copacul pentru a te simți mai bine. Trebuie doar să fii în apropierea lui pentru a te bucura de efectul benefic al energiei sale. În medicina vibrațională – încă din vremuri îndepărtate oamenii își vindecau bolile cu ajutorul copacilor. Această tehnică poartă numele de „dendroterapie”.

Fiecare copac emite un anumit tip de energie. Aceasta poate avea intensități diferite în funcție de orele zilei și de anotimp. Copacii care-și pierd frunzele toamna, pierd din energie în acest anotimp în proporție de 60-70%, pe când copacii veșnic verzi au pierderi de energie în această perioadă de doar de 25%. Vă voi vorbi doar despre câteva specii de arbori și felul în care se presupune că ne influențează, urmând să revin asupra subiectului.

Stejar în Parcul Sub Arini. Foto Sibiu 100%

Stejarul este un copac purificator, un singur exemplar adult purifică aerul cât 1000 de copaci din alte specii. Stejarul este considerat a fi cel mai puternic donator energetic pentru om. Terapia cu el ajută și în cazul în care sunteți indecis privind calea de urmat.
Energia maximă a stejarului este între orele 21 și 5 dimineața. Fie că stați în apropierea lui sau îl îmbrățișați, veți beneficia de energia lui incredibilă.

Despre salcâm se spune că este copacul care te scapă de stres și oboseală. 20 de minute de relaxare rezemat de trunchiul unui salcâm vă va aduce bună dispoziție. Este de folos persoanelor stresate și solicitate nervos la locul de muncă. Energia lui este benefică și femeilor la ciclu sau menopauză.

Este momentul să profitați de energia teiului înflorit. Acesta face parte din categoria copacilor utili împotriva stresului, anxietății și stărilor depresive. Energia teiului se păstrează în crengile înflorite timp de 21 de zile, după care energia se scurge.

Tei înflorit. Foto Sibiu 100%

Mesteacănul este copacul „rănilor din dragoste”.

Se spune despre acest copac că vindecă „rănile din dragoste” și liniștește psihicul. Sub el se poate sta mai mult timp oferind energie vindecătoare, în special femeilor și copiilor. Mesteacănul este renumit pentru faptul că oferă ajutor în problemele de piele și îmbunătățește starea de spirit. Energia mesteacănului întărește sistemul imunitar. Zona din preajma acestui copac este protejată de bacterii, viruși și microbi.
Se spune că în perioadele cu epidemii de holeră și ciumă, gospodăriile care aveau un mesteacăn în grădină erau protejate. Pentru a crește imunitatea organismului umpleți un săculeț cu frunze mărunțite și pe timp de noapte lăsați săculețul deschis. Dimineața închideți-l, pentru a nu intra în contact cu alte energii.

La Sibiu avem Parcul Sub Arini, avem alte parcuri mai mici, Pădurea Dumbrava. Profitați de energia copacilor din aceste locuri, dacă nu îi aveți în grădină!


Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Despre românii de viţă veche

Cele mai frumoase cuvinte pe care le-am auzit rostite despre sărbătoarea creştinească a Pogorârii Sfântului Duh sunt ale unui prieten al meu, ţăran, dintr-un sat cu nume de lumină – Preluci: „În ziua aceasta mare parcă şed în pridvorul Raiului cu Dumnezeu drăguţu’ şi ne uităm peste lume. Şi e aşa o lumină, de îmbracă toate în multe feluri şi multe chipuri, de nici nu pot spune!”

De atunci, după Sfânta Liturghie din ziua Cincizecimii e aşa o lumină, de nici nu pot spune şi undeva în măreţia ei sunt şi două picăturele de albastru şăgalnic. E baciu Nicoară, în pridvorul lui Dumnezeu, privind la românii pe care atât de mult i-a iubit.

Vedeţi, aceasta este arta comunicării la români, a cărei cheie întru înţelegere puţini au reuşit să o descifreze cu atâta măiestrie, precum a făcut-o părintele Dumitru Stăniloae în reflecţiile sale despre spiritualitatea poporului român. Ori expresia supremă a spiritualităţii unui popor este frumuseţea limbii în care se exprimă, iar la români fundamentul expresivităţii limbii este credinţa creştină, pe care o numesc chiar „lege strămoşească”. De ce spunea baciu Nicoară, un simplu ţăran, „Dumnezeu drăguţu” ? Pentru că, aşa cum precizează părintele Stăniloae:  „îndelungata şi necurmata trăire în legea de supremă nobleţe a lui Hristos a presupus o deosebit de afectuoasă alipire a lui (a poporului român, n. a) la Dumnezeu…”, iar aceasta  a pus „o pecete de afecţiune şi pe relaţiile fiecărui ins cu semenii săi.” De aceea românul – de viţă veche, adică autentic – este bun „ca pâinea caldă”, cum spune o vorbă românească, chiar dacă bunătatea lui este luată drept prostie de cei cu inima împietrită de „umanism”.

Să urmăm părintelui Stăniloae întru înţelegerea acestei delicateţi sufleteşti, privită prin prisma isteţimii lingvistice a românului: omul bun e numit de român „omul lui Dumnezeu”. Cel rău e etichetat „păgân”, exclus instantaneu din căuşul bunătăţii creştine. A fi bun e totuna cu a fi sănătos la minte şi de aceea, dacă nu eşti bun, pentru român eşti „ ne-bun”, implicit fără minte, deci bun de nimic. Omul bun e om cu suflet frumos, vesel, comunicativ, de „ţi-e drag” de el. În timp ce omul rău e „om urât” şi dacă stai lângă un astfel de om, de mai e şi ursuz pe deasupra,  „ţi se face urât”.

Mai spune părintele Stăniloae: „Pentru poporul român lumea întreagă răspândeşte o „lumină” prin rânduiala ei. De aceea îi spune „lume”, de la cuvântul „lumină”. Iar „a face un lucru ca lumea” este mult mai mult decât a-l face bine. Înseamnă a-l face în armonie cu rânduiala şi frumuseţea firii, în comuniune cu ceilalţi şi în Lumina lumii, care este Hristos. La români, „Dumnezeu drăguţu”.

Post scriptum: Am încercat să dechid gura în cercuri de oameni  “cu ştaif” şi  “cu expertiză” (ce-o mai fi şi aia, că dulcea limbă româneacă s-a “modernizat”, adică pocit în asemenea hal, încât nu mai pricepi nimic) despre delicatul suflet românesc, aşa cum l-a creat Dumnezeu, înainte de alterările istorice care încep cu epoca fanariotă. Cine m-a pus! Nu vreţi să ştiţi ce-i la gura “expertiziştilor” umanişti şi politic “corecţi” când vorbeşti de Dumnezeu şi de români. Două chestiuni pe care le urăsc din stră-fundul lor, care le ţine loc de inimă. Şi dacă-l mai citezi şi pe Petre Ţuţea cu: “eu de profesie sunt român” şi  punctul lui de echilibru “între Dumnezeu şi neamul meu” rişti să iei şi un pumn în bot – invincibilul argument al neomarxismului.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Chemarea

Chemarea la apostolat este mesajul Evangheliei din această duminică. Sigur că ne gândim la primii Apostoli, care au fost chemați, acum 2000 de ani, de Iisus.

Dar chemarea aceasta sună astăzi pentru noi. Hristos Cel veșnic viu nu Se mai adresează Apostolilor Lui, ci acum ne cheamă pe noi, pentru că, în lumea de azi, El are nevoie de noi ucenici.

Noi, însă, nu avem, ca primii Apostoli, posibilitatea găsirii istorice a lui Iisus. Nici nu căutăm neapărat aceasta. Noi avem deschisă întâlnirea spirituală, mistică, lăuntrică, dar în același timp și profund reală, cu Iisus Cel înviat.

Pentru aceasta, spunea frumos Părintele Arsenie: „avem, între noi și Iisus, un munte, care trebuie trecut. Iar ce e mai greu, e că muntele se află în noi. Și n-ar trebui, după cuvântul lui Iisus, decât un grăunte de muștar credință, și-ar dispărea muntele” (Cuvinte vii, p. 50).

El ne cheamă, noi trebuie să-L găsim, dărâmând muntele necredinței, care ne desparte. Așa are loc marea întâlnire din viața fiecăruia dintre noi. Fără această întâlnire rămânem singuri și ai nimănui. Dacă vom auzi chemarea, vom merge cu inima deschisă spre Hristos, iar El ne va răsplăti cu fericirea veșnică.

Omul este pururea în căutarea lui însuși. Dar până nu-L găsește pe Dumnezeu, nu-și găsește sensul lui, nici sensul lumii. Întâlnindu-L pe Iisus, se salvează și se umple de bucurie. Și așa-i bucuria, aleargă cu ea ca să o împărtășească și altora. Strigă și cheamă pe alții, așa cum a fost căutat și găsit de Hristos.

Chemarea lui Hristos, pentru cei care au urechi de auzit, cere răspunsul nostru. Împlinind chemarea, odată cu noi, vrem să aducem și alți ucenici.

Tu, cel care citești, pe cine ai chemat la Iisus? Pentru asta, tot Părintele Arsenie avertiza: „până nu te aduci pe tine, nu poți să aduci pe nimeni”.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Sibiul, locul perfect al mediocrităţii în politică. N-am contat niciodată cu adevărat în guvernele ţării

Rotativa guvernamentală dintre PSD şi PNL a dus la formarea unui nou Guvern, ai cărui prim-ministru şi miniştri au depus joi jurământul. Această rotativă a prim-miniştrilor este o premieră pentru politica românească de după 1990, în sensul că este pentru prima dată când două partide aflate la conducerea ţării au stabilit rocada premierilor încă de la începutul alianţei de guvernare. De fiecare dată când vine vorba despre schimbarea sau numirea unui nou Guvern, jocurile, interesele, scandalurile politice, contestările, nominalizările controversate fac deliciul românilor, care se miră de cât de prost a ajuns România şi de lipsa de perspectivă, dar mai ales de calitatea slabă sau jenantă a clasei politice româneşti. De multe ori, avem prea puţine speranţe că noul Guvern ne va face să trăim mai bine sau mai demn. Noi, sibienii, la fel ca şi ceilalţi concetăţeni din celelalte judeţe ale ţării, ne întrebăm ce politician sau tehnocrat local va face parte din noul Guvern, iar în cazul în care este nominalizat pentru o funcţie de ministru, deja începem să-l catalogăm în ministru bun sau rău, mai ales că îi ştim trecutul din oraş. Şi de data aceasta, curiozitatea maximă, pentru noi, locuitorii burgului, a fost dacă vreun lider al PSD Sibiu sau PNL Sibiu va face parte din Guvernul Ciolacu sau dacă preşedintele Iohannis îşi va impune un ministru în guvernul nou creat. Ce-i drept, în mandatele lui Klaus Iohannis de la Cotroceni am avut mai multe speranţe că politicienii sibieni se vor impune în guvernele ce au fost create şi că aceştia vor “dirija” legal fonduri către investiţiile de stat din judeţul Sibiu. Dar am rămas doar cu aşteptările…

Sibiu 100% vă propune o analiză a premierilor, vicepremierilor sau miniştrilor care au sau au avut legătură cu judeţul Sibiu în cariera lor politică. Din capul locului trebuie să afirmăm că numărul acestora  a fost extrem de mic în comparaţie cu celelalte judeţe din ţară sau măcar din Transilvania. În sudul Ardealului, Clujul şi Braşovul au luat mai mereu faţa Sibiului în ceea ce priveşte numărul miniştrilor în guvernele post-decembriste. Sibiul a dat din când în când, la câte un deceniu distanţă, câte un premier de conjunctură, câte un vicepremier din postura de protejat al preşedintelui sau al liderului politic naţional sau, răzleţ, câte un ministru, de multe ori, din postura de rezervă, după ce cei nominalizaţi anterior n-au făcut faţă scandalurilor politice în care au fost implicaţi or erau în echipe de premieri care au făcut de-a lungul timpului câteva remanieri guvernamentale. Profilul ministrului sibian este următorul: la început, parvenit în filiala judeţeană a partidului, unii chiar trecând prin mai multe partide, apoi lider de partid, de unde a continuat apoi ca parlamentar mediocru, în sensul că reuşitele parlamentare şi discursurile din Parlament au fost aproape inexistente.

Pe alocuri a mai contat relaţia bună sau de familie cu premierul prin cumetrii sau faptul că a fost paraşutat, la Sibiu, pe listele eligibile la Camera Deputaţilor sau Senat la alegerile parlamentare. Prea puţini sibieni cu carieră politică au ajuns miniştri pe cont propriu. De obiciei, liderul politic sibian nu face parte din elita politicii româneşti, fiind mai mereu de mâna a doua şi fără capacitatea de a se impune în faţa liderilor de partid. Dacă au mai existat momente în care un sibian a contat în politica românească, a fost din întâmplare sau s-a aflat la momentul potrivit în siajul unui preşedinte al ţării. Că Sibiul are lideri politici mediocri o ştim de câteva decenii, iar acest lucru nu a putut fi schimbat nici măcar de actualul preşedinte Klaus Iohannis, care ar trebui să fie principalul om politic al Sibiului de după Revoluţia din 1989, dacă ne gândim la funcţia pe care o deţine în statul român.

Cu toate acestea, sibienii de rând şi chiar şi administraţiile locale din judeţ îşi fac treaba zi de zi destul de bine, în condiţiile în care judeţul Sibiu se află între primele 5-6 judeţe din ţară atunci când vine vorba despre contribuţia economică a fiecărui judeţ la bugetul naţional de stat. Sibiul este considerat unul dintre cele mai dezvolate judeţe din ţară din punct de vedere economic, însă din păcate, atunci când banii de la bugetul de stat trebuie să se întoarcă în judeţul Sibiu, sub forma de alocări de fonduri de la Guvern sau investiţii directe ale ministerelor în judeţ, ne situăm pe un „meritos” loc 38 din 42 de judeţe. Acesta este etalonul definitoriu pentru judeţul Sibiu în ceea ce priveşte valoarea politicienilor pe care îi trimitem în Parlamentul României. În loc să aducă bani în judeţul Sibiu de la bugetul de stat, deputaţii şi senatorii de Sibiu se scaldă în mediocritate, aproape mandat de mandat, în ultimii 30 de ani, şi apoi ne mai mirăm de ce Clujul, Braşovul sau Oradea, dacă ar fi să ne comparăm cu judeţele din Transilvania, încep să ne depăşească din punct de vedere economic, după ce în urmă cu un deceniu erau sub noi economic şi investiţional. În altă ordine de idei, nu ne putem lăuda cu mari realizări în politica românească nici din partea FDGR Sibiu şi UDMR Sibiu, care nu au putut impune niciun ministru, nereuşind să numească decât secretari de stat în ministere.   

Doi premieri din Sibiu: Radu Vasile şi Gavril Dejeu

După 1990, Sibiul a dat doi premieri României. Este vorba despre ţărăniştii Radu Vasile şi Gavril Dejeu. Să-i luăm pe rând. Fostul premier Radu Vasile s-a născut în 10 octombrie 1942, în Sibiu, şi a murit în 3 iulie 2013, la Bucureşti. A fost un om politic şi istoric român, prim ministru al României între 1998 şi 1999, propus de PNŢCD. Legăturile sale cu Sibiu se referă doar la actele de stare civilă şi la vizitarea oraşului nostru, atât ca prim-ministru, cât și ca lider al PNŢCD. Guvernul Radu Vasile a condus România în perioada 17 aprilie 1998 – 22 decembrie 1999. În funcţia de prim-ministru, a fost confruntat cu Mineriada din ianuarie 1999, soluţionată prin aşa-numita „Pace de la Cozia“. Acesta este născut în judeţul Sibiu, dar a fost în trecere prin oraş şi nu putem să-l „acuzăm” de prea mult patriotism local pentru Sibiu atunci când a alocat banii de la vistieria ţării. Întreaga viaţă şi-a trăit-o în Bucureşti.

Al doilea prim-ministru dat de Sibiu în guvernele ţării este Gavril Dejeu. Deşi nu este născut în judeţul Sibiu, a trăit aproape toată viaţa în oraşul de pe malul Cibinului. Gavril Dejeu a fost prim-ministru interimar al României în perioada 30 martie-17 aprilie 1998. Acesta s-a născut în 11 septembrie 1932, la Poieni, judeţul Cluj (interbelic). Este avocat, deputat PNŢCD în mai multe legislaturi, ministru de Interne în perioada 1996-1999. Este fratele lui Alexandru Dejeu, unul din liderii rezistenţei anticomuniste din Munţii Apuseni. Dejeu a deţinut portofoliul Internelor în guvernele Victor Ciorbea şi Radu Vasile. A demisionat din funcţia de ministru de interne în seara zilei de 19 ianuarie 1999, când minerii, angajaţi în Mineriada din ianuarie 1999, au trecut de barajele constituite de forţelor de ordine în Defileul Jiului. În legislaturile 1992-1996 şi 1996-2000, Gavril Dejeu a fost ales deputat în circumscripţia electorală nr. 33 Sibiu, pe listele Convenţiei Democrate Române.    

Trei vicepremieri care au venit şi s-au dus: Seculici, Turcan şi Barna

Primul vicepremier sibian din istoria Sibiului de după 1989 este Gheorghe Seculici. Legăturile fostului preşedinte Traian Băsescu cu Sibiul au fost doar în plan politic. Acesta l-a promovat în funcţiile administrative ale ţării pe vicepremierul Gheorghe Seculici, născut în satul Rod, din comuna sibiană Tilişca. Din păcate, a trecut în viaţa sa doar vremelnic prin Sibiu, stabilindu-se în Vestul ţării, la Arad. Gheorghe Seculici s-a născut în 19 aprilie 1953, în satul Rod, judeţul Sibiu. A fost viceprim-ministru, însărcinat cu coordonarea activităţilor din domeniul economic, în anul 2005, în cadrul Guvernului Tăriceanu. Seculici a fost socrul lui Gheorghe Falcă, fostul primar al Aradului şi actual europarlamentar. Familia Falcă, Gheorghe şi Ela, fiica lui Gheorghe Seculici, au fost cununaţi de Maria şi Traian Băsescu. Ulterior, cei doi au divorţat. În 2004, a fost ales preşedinte al Consiliului Judeţean Arad, funcţie la care a renunţat în 2005, pentru a putea fi numit ministru de stat pentru coordonarea activităţilor economice în guvernul Tăriceanu, funcţie pe care a ocupat-o între 20 martie 2005 şi 22 august 2005. Gheorghe Seculici a fost timp de 15 ani preşedintele organizaţiei judeţene a PD-L Arad, până la 1 iunie 2013. 

Au urmat Raluca Turcan, PNL, şi Dan Barna, USR, fost contracandidat la preşedinţia României, în primul mandat de preşedinte al lui Klaus Iohannis. Cei doi au fost vicepremieri în Guvernul Câţu, sub umbrela preşedintelui Klaus Iohannis, în primul său mandat. A fost, probabil, cea mai bună perioadă politică pentru judeţul Sibiu în guvernele post decembriste, ca notorietate, însă din păcate rezultatele nu prea se văd pentru Sibiu şi dovada cea mai clară este situaţia clădirii vechiului Tribunal de pe B-dul Victoriei, proiect de reabilitare mult trâmbiţat de Dan Barna, dar pentru care nu a făcut nimic concret.

Raluca Turcan, liderul celei mai puternice organizaţii a PNL din ţară, după scorul de la ultimele alegeri parlamenatre, a fost numită, joi, ministrul Culturii în Cabinetul Marcel Ciolacu. Categoric, este un mare avantaj pentru Sibiu şi abia aşteptăm să vedem cum Guvernul Ciolacu, prin ministrul Turcan, va spriji proiectele şi dezvoltarea infrastructurii culturale ale Sibiului. Raluca Turcan, preşedintele PNL Sibiu, se află la cel de-al doilea post de ministru, după cel de la Muncă. 

Din postura de vicepremier, Raluca Turcan a prins pandemia de coronavirus, cea mai amplă criză a României de după al Doilea Război Mondial. Raluca Turcan a ajuns acum aproape 20 de ani în Sibiu, cu sprijinul fostului premier Theodor Stolojan. A urcat politic, iar după câteva mandate de deputat a ajuns şi în postura de ministru. Din 14 noiembrie 2019 până în 23 decembrie 2020, Raluca Turcan, născută la Botoşani, a fost vicepremier al ambelor guverne, conduse de Ludovic Orban și Florin Cîțu. A fost, de asemenea, ministrul Muncii și protecției sociale în perioada 23 decembrie 2020 – 25 noiembrie 2021 în guvernul Florin Cîțu.

La rândul său, Dan Barna putea juca un rol decisiv pentru Sibiu din postura de vicepremier, însă judeţul Sibiu nu s-a ales cu aproape nimic. Influenţa sa în Guvern nu a adus nimic bun judeţului Sibiu, decât doar un boom de imagine pentru acesta, chiar dacă România era în plină criză de coronavirus. Vorbe, fără fapte. Sibianul Ilie Dan Barna a fost vicepremier în Guvernul Florin Cîțu din 23 decembrie 2020 până în 7 septembrie 2021.

Lista scurtă a miniştrilor sibieni sau a celor care au profitat de pe urmele sibienilor: Pantiş, Ariton, Trif, Costache şi Igaş

Pe lângă miniştrii Dejeu şi Turcan, după 1990, Sibiul a mai dat cinci miniştri în guvernele ţării. Ce-i drept, foarte puţini, după aşteptările locuitorilor din Sibiu. Dacă ar fi să ne luăm după declaraţiile politicienilor sibieni, judeţul nostru contează foarte mult în politica românească, pentru a-şi justifica interesele, însă din păcate, guvernele pun Sibiul în coada listei de priorităţi.

Sorin Pantiş, paraşutat de la Bucureşti de PNL, pentru a primi un loc eligibil pe listele pentru Parlamentul României, este unul dinspre transplantele controversate ale politicii sibiene. Acesta a ajuns deputat de Sibiu al PNL şi apoi ministru. Între 1996 și 1998 a deținut funcția de ministru al Comunicațiilor, în guvernele Victor Ciorbea şi Radu Vasile. Apoi au apărut problemele cu justiţia românească, fiind foarte aproape de a fi condamnat.

PSD Sibiu nu a reuşit sub aripa protectoare a lui Ioan Cindrea să dea niciun ministru timp de 20 de ani; nici măcar acesta nu  a reuşit să ocupe o funcţie mai înaltă decât cea de secretar de stat în Ministerul Muncii. Imediat după debarcarea lui Ioan Cindrea, Bogdan Trif a ajuns ministrul Turismului, în perioada 29 ianuarie 2018 – 4 noiembrie 2019, în guvernul condus de Viorica Dăncilă, sub oblăduirea lui Liviu Dragnea. Trif conduce acum PSD Sibiu, însă nu a reuşit să promoveze niciun ministru din judeţ în Cabinetul Ciolacu. Trif este singurul ministru de stânga dat de Sibiu de la Revoluţie încoace.

Ion Ariton, fostul preşedinte al PNL Sibiu şi fost senator de Sibiu în două mandate, este un alt sibian care ştie cum este să fii ministru într-un cabinet. A făcut parte din era Traian Băsescu. A fost ministru al Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri din 3 septembrie 2010 și până în 9 februarie 2012, într-unul dintre guvernele conduse de Emil Boc. Nici el nu a fost scutit de probleme cu justiţia românească.

Victor Costache, un apropiat al Ralucăi Turcan într-o perioadă, a fost ministrul Sănătăţii. Victor Sebastian Costache, născut la Iași, dar stabilit pentru o perioadă la Sibiu, unde a activat ca medic la un cunoscut spital sibian, este un chirurg român și fost ministru al Sănătății în Guvernul Ludovic Orban. A lucrat în spitale din Marea Britanie, Danemarca, Germania, Canada și Statele Unite. A fost ministru al Sănătății începând cu 4 noiembrie 2019. În data de 26 martie 2020 a demisionat, după câteva proiecte, cel puţin, discutabile. 

Un alt ministru sibian în acte, dar în fapt fără nicio legătură cu judeţul Sibiu în întreaga sa carieră politică, este Traian Igaş. Acesta s-a născut în 29 septembrie 1968, în comuna Cristian din judeţul Sibiu. Tatăl său lucra în acel moment în judeţul Sibiu, însă nu a rămas prea mult pe meleaguri sibiene. Ulterior, familia sa s-a stabilit în judeţul Arad. Traian Sebastian Igaş este un politician român, fost ministru al Administrației și Internelor din 27 septembrie 2010 din partea PDL în Cabinetul Boc 2. Şi-a încheiat mandatul în 9 februarie 2012, odată cu Ion Ariton, ambii fiind colegi în Guvern.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Atenție! Țepele vin prin SMS și vă „invită” să ridicați un colet

Utilizatori din România sunt vizați de o campanie de tip Smishing.

Tentativa de fraudă propagată prin SMS se folosește de scenariul „ai un colet” pentru a atrage curiozitatea potențialelor victime să acceseze un link malițios.

Mai departe, utilizatorul este informat că va fi nevoie să-și actualizeze o serie de date, pentru a-i fi livrat în cele din urmă presupusul colet.

Directoratul Național de Securitate Cibernetică susține că în realitate, dacă aruncăm o privire către denumirea domeniului care găzduiește această schemă de phishing (uchffpu[.]cn), avem un prim indiciu că NU este vorba despre un site de curierat legitim și ar trebui să ne oprim înainte de a furniza date sensibile.

„Fiți vigilenți și analizați cu atenție informațiile primite, înainte de a furniza date online și evitați accesarea link-urilor sau atașamentelor din mesaje nesolicitate, venite din surse necunoscute.

De asemenea, evitați furnizarea la cerere de date personale, date financiare sau date de autentificare, după accesarea unor link-uri venite prin sms, e-mail sau platforme de mesagerie.

Tastați numele site-ului pe care doriți să introduceți astfel de date manual în browserul de internet, pentru siguranță. Analizați cu atenție corectitudinea gramaticală și de exprimare a textului în limba română”, sunt câteva dintre recomandările Directoratului Național de Securitate Cibernetică.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Mesaj RO-Alert care anunță prezența unui urs la Porumbacu de Sus

Locuitorii din Porumbacu de Sus au fost avertizați despre prezența unui urs.

Sâmbătă seara, ISU Sibiu a emis un mesaj RO-Alert prin care semnala prezența unui urs în localitatea Porumbacu de Sus.

Pe lângă persoanlul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu, la Porumbacu de Sus intervin și reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții în domeniu.

„ISU Sibiu a emis un mesaj de avertizare RO-Alert, în localitatea Porumbacu de Sus, întrucât a fost semnalată prezența unui urs în localitate.

La fața locului este prezent un echipaj SMURD, pentru asigurarea măsurilor din competența ISU Sibiu.

De asemenea intervin și reprezentanții instituțiilor cu atribuții în gestionarea situației”, a declarat sergentul major Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Ministerul Turismului: Nu există risc de îmbolnăvire cu holeră în Marea Neagră

Institutul Naţional de Sănătate Publică, care monitorizează calitatea apei în perioada estivală, a anunţat că nu există risc de îmbolnăvire cu holeră în Marea Neagră, a transmis Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului.

„Românii nu au niciun motiv să îşi anuleze vacanţele pe litoralul românesc! Ştiu că zvonurile de risc de contaminare cu holeră s-au răspândit în rândul turiştilor în ultimele zile pe căi neoficiale.

Este momentul să punem capăt acestei dezinformări! Nu există niciun risc de holeră pe litoral în ţara noastră. Situaţia este atent monitorizată de autorităţi – Institutul Naţional de Sănătate Publică, DSP Constanţa şi DSP Tulcea.

Turiştii sunt în siguranţă! Pe cei care sunt îngrijoraţi cu privire la riscul epidemiologic, îi sfătuiesc să se informeze din surse oficiale, de pe site-urile INSP, DSP Constanţa, DSP Tulcea, unde datele sunt actualizate la zi. Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului este şi va rămâne un real partener pentru industria turismului din România.

Împreună cu mediul asociativ de profil, vom continua să promovăm destinaţiile locale şi ne vom coordona eforturile pentru a combate propagarea informaţiilor false care ar putea să afecteze turismul intern”, a declarat Radu Oprea, ministrul de resort.

Urmărește Sibiu 100% în Google News