Mircea Dorin Crețu, prefectul județului Sibiu, a avut, astăzi, o întrevedere cu Excelența Sa Alfredo Maria Durante Mangoni, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Italiei în România, care a efectuat în județul Sibiu prima vizită oficială de la preluarea mandatului.
De ambele părți a fost subliniată prezența în Italia a celei mai numeroase comunități românești din afara granițelor României, bine integrată în societatea italiană și ajunsă la a doua generație și a unei importante comunități de afaceri italiene în România, care conferă o dimensiune social-economică specială acestei relații privilegiate.
Discuțiile au vizat teme de cooperare bilaterală și identificarea viitoarelor oportunități de investiții, în contextul producerii de mari fracturi în lanțul global de aprovizionare cauzate de pandemia covid 19 și de războiul din Ucraina. Partea italiană a abordat tema minorităților naționale, prefectul județului Sibiu arătând că multiculturalitatea este o realitate în România, iar ea implică recunoașterea pluralismului și a varietății culturale. De importanță majoră este învățământul cu predare în limba maternă germană și maghiară, care are o lungă tradiție în județul Sibiu.
Prefectul Mircea Dorin Crețu a asigurat de colaborarea sa totală în tot ceea ce privește obiectivele județului, arătându-și deschiderea față de discuții viitoare, urând deplin succes ambasadorului Republicii Italiene în realizarea mandatului său.
Direcţia Judeţeană pentu Cultură Sibiu îşi propune intensificarea controalelor desfășurate împreună cu celelalte instituţii cu atribuţii în domeniu în ceea ce priveşte protecţia patrimoniului. Totodată, instituţia sibiană solicită sprijinirea de către Instituţia Prefectului şi, mai mult, a iniţiativelor sale pe viitor.
Cele mai mari probleme întâmpinate la controalele făcute de specialiştii DJC Sibiu sunt nerespectarea prevederilor legale şi intervenții ilegale asupra imobilelor (lipsă acord / aviz / autorizație). Programul de conștientizare a importanței păstrării și promovării patrimoniului construit este un proiect ce va fi continuat şi în viitor de instituţia sibiană. Directorul Dan Nanu a dat un exemplu foarte bun de reabilitare energetică a unui clădiri istorice, cazul Primăriei Păuca, dar şi exemple negative, cum sunt unele imobile din municipiul Sibiu şi Cisnădie. Acesta a spus că Sibiul este distrus de la periferie către centru în ceea ce priveşte reabilitările ilegale a clădirilor istorice.
Modificări de legislaţie şi mai puţină birocraţie
În desfășurarea ședinței, directorul executiv al Direcției Județene pentru Cultură Sibiu, Dan Nanu, a prezentat simplificarea procedurilor de avizare/autorizare din Legea 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, cu modificările și completările ulterioare, specificând faptul că au fost modificate unele articole care permit executarea unor lucrări fără autorizație de construcție, dar cu acordul Direcțiilor Județene pentru Cultură. În acest sens, Ministerul Culturii a emis Ordinul/nr. 3037 din iulie 2020, pentru aprobarea procedurii privind notificarea prealabilă și emiterea acordului scris, în cazul executării lucrărilor, în condițiile prevăzute de art. 11, alin.(2) și (4) din legea menționată anterior. Consecinţele acestui ordin sunt: simplificarea procedurilor de avizare prin instituirea acordurilor scrise (cu o valabilitate de 24 de luni); tipurile de lucrări care pot fi executate fără avizare și autorizare (art. 11, alin. 2): lucrări de reparaţii şi / sau întreținere la construcţii existente, care nu afectează volumul, forma clădirii şi decoraţia faţadelor, precum şi cele care nu reprezintă extinderi, demolări sau modificări structurale; reparații / înlocuiri de tâmplărie exterioară, cu condiția să se păstreze materialul, forma, dimensiunile golurilor și tâmplăriei.
În cazul construcțiilor monument istoric și al construcțiilor cu valoare arhitecturală sau istorică stabilită prin documentații de urbanism aprobate se prevede că lucrările prevăzute la alin. (2) se pot executa numai cu notificarea prealabilă a autorității administrației publice locale și a serviciului deconcentrat al autorității centrale competente în domeniul protejării patrimoniului cultural, în baza acordului scris al acestui serviciu deconcentrat care conține condițiile și termenele de executare ale lucrărilor sau, după caz, necesitatea urmării procedurii de autorizare a respectivelor lucrări.
Vântul cu rafalele cele mai puternice în judeţul Sibiu vine dinspre Valea Oltului şi s-a resimţit destul de puternic în municipiul Sibiu. Totodată, ceaţa a fost un fenomen meteorologic destul de prezent în judeţul Sibiu în ultimele patru luni ale anului trecut. 23 iulie 2022 a fost cea mai caldă zi a anului trecut. De asemenea, în 2022, la Bâlea, în Masivul Făgăraş, a nins mai mult decât media din perioada de referinţă 1991 – 2020.
Aceste date au reieşit din raportul de activitate pe anul 2022 prezentat, astăzi, la Prefectură, de conducerea Centrului Meteorologic Transilvania Sud Sibiu, prin directorul Mioara Fodor.
Din totalul de 555 de avertizări nowcasting emise de centrul regional Sibiu în cursul anului 2022, 182 au vizat și județul Sibiu. Avertizările s-au referit la fenomenele de instabilitate (asociate cu grindină, descărcări electrice), intensificări ale vântului, ceață, polei. Cel mai frecvent, intensificările de vânt au fost date pentru zona Valea Oltului, cu extindere spre municipiul Sibiu sau la trecerea unor fronturi, fiind asociate și cu fenomene de instabilitate.
Cele mai multe avertizări de vânt au fost emise în lunile de iarnă – în număr de 55 față de 82 emise în total (67 %). Ceața a fost avertizată cel mai mult în ultimele 4 luni ale anului, cu un maxim de avertizări emise în luna noiembrie (77 din 254 în total – 30,3 %), apoi octombrie și decembrie. Avertizările nowcasting sunt emise pe o perioadă de 30 minute până la 6 ore și se emit atunci când se observă producerea inevitabilă a unor fenomene periculoase, care nu pot fi surprinse cu exactitate de avertizările sinoptice sau buletinele meteorologice. La emiterea lor se folosesc produsele radar, precum și cele satelitare, ținând cont și de variația parametrilor meteorologici măsurați la stațiile meteo (variația direcției și intensificarea vântului, variația presiunii aerului și a temperaturii, apariția fenomenelor orajoase, evoluția norilor… etc). În schimb, cele pentru ceață și vânt se pot emite pe o perioadă mai lungă (până la 6 ore) și cu anticipație mai mare, fiind mai ușor predictibile în anumite situații sinoptice. Avertizările nowcasting se emit printr-o aplicație care le trimite automat la beneficiari și la sistemul Ro-Alert.
Cea mai caldă zi din 2022
Potrivit specialiştilor sibieni, ziua cea mai caldă din vara 2022 la toate cele 6 stații meteorologice din județ a fost 23 iulie, când la toate stațiile de șes s-a depășit pragul de caniculă, respectiv de 35 de grade. În ziua respectivă cea mai ridicată temperatură s-a înregistrat la Dumbrăveni, de 36.7 grade, la Boița 36.1 grade, la Sibiu-zoo 35.7 grade, la Sibiu-Cristian 35.6 grade, iar la stațiile montane s-au înregistrat 28.2 grade la Păltiniș și 19.8 grade la Bâlea-Lac. În ceea ce privește comparația dintre temperaturile maxime înregistrate în cursul anului 2022 și media climatologică din intervalul 1991-2020, acestea au fost în general mai mari, dar au existat și perioade cu valori ușor mai scăzute față de medie. Abaterea față de norma climatologică 1991-2020 a temperaturilor maxime din 2022 a fost negativă în lunile martie, aprilie și septembrie la toate stațiile și pozitivă în lunile februarie, mai, iunie, iulie, august, octombrie, noiembrie și decembrie. La nivel anual, abaterea a fost pozitivă.
Informaţiile meteo ajung rapid
Conducerea Centrului Meteorologic Regional Transilvania Sud afirmă că există colaborări benefice cu ISUJ-rile din toate cele 6 judeţe pe care le avem sub supraveghere meteorologică în ceea ce priveşte fluxul informărilor şi atenţionărilor de producere a fenomenelor meteorologice periculoase, precum şi back-up-ul confirmării acestora. Totodată, în perioadele cu temperaturi extreme (caniculă vara şi ger iarna), colaborează bine cu DSP-urile (Direcţia de Sănătate Publică) şi ITM-urile (inspectoratele de muncă) din cele 6 judeţe, prin elaborarea de prognoze şi diagnoze referitoare la valorile temperaturilor maxime, indicelui de temperatură-umezeală, temperaturilor minime şi indicelui de răcire. În plus, instituţia are convenţii de colaborare cu instituţiile de învăţământ de toate categoriile (primar, gimnazial, liceal şi universitar), precum şi cu toţi cei care au solicitat sprijinul privind date şi studii meteorologice ce le sunt necesare în activităţile pe care le desfăşoară.
Centrul Meteorologic Regional Transilvania Sud, cu sediul în Sibiu, a fost înfiinţat în aprilie 1999 şi este unul din cele şase Centre Meteorologice Regionale ale Administraţiei Naţionale de Meteorologie R.A Bucureşti. Activitatea de prognoză meteorologică s-a desfăşurat însă sub coordonarea Institutului Naţional de Meteorologie şi Hidrologie Bucureşti de peste 75 de ani. Centrul acoperă cele şase judeţe ale regiunii Transilvania-Sud, cu o suprafaţă de 34.015 km², având în componenţă: Serviciul Regional de Prognoză a Vremii Sibiu, Serviciul Meteorologic de Asigurare a Calităţii Sibiu şi Târgu-Mureş, radarul meteorologic de la Târnăveni-Bobohalma şi 27 de staţii meteorologice, din care 7 autonome (Batoș, Tâgu-Mureș parc, Odorhei, Dumbrăveni, Blaj, Boița, Sibiu-zoo), 5 de munte (Bâlea-Lac, Păltiniş, Lăcăuţi, Bucin şi Roşia-Montană) şi 7 staţii cu activitate de agrometeorologie (Sibiu-Cristian, Dumbrăveni, Sebeş Alba, Târgu-Mureş, Sărmaşu, Miercurea-Ciuc, Braşov).
Cristian Roman, managerul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu vorbește despre impactul pe care fumatul îl are asupra sănătății.
Campania „Luna mai, luna de conștientizare a efectelor fumatului asupra sănătății plămânilor”, inițiată de Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu, se apropie de final. De la Cristian Roman vom afla ce impact a avut campania în rândul populației și care au fost provocările.
Cum apreciați că s-a derulat campania antifumat în acest an?
Campania a avut un impact foarte bun în rândul comunității. Faptul că am extins-o la 4 săptămâni, față de o săptămână, cât era în anii precedenți, a presupus, desigur, un efort sporit din partea spitalului nostru, îndeosebi din partea medicilor pneumologi, însă avem bucuria și sentimentul de împlinire că munca nu a fost în zadar.
În premieră, ați încheiat un parteneriat cu Centrul Antidrog, astfel încât medicii pneumologi au desfășurat orele de consiliere antifumat împreună cu specialiștii antidrog. Care au fost reacțiile la clasă?
Din păcate, situația actuală dezvăluie un fenomen îngrijorător și de amploare referitor la consumul de substanțe interzise, îndeosebi în rândul adolescenților. Am fost chiar surprinși cât de în temă erau elevii cu privire la tipurile de droguri – și sperăm că experții antidrog au reușit să îi conștientizeze cu privire la riscurile pe care le implică recurgerea la consumul de stupefiante. De altfel, ei au apreciat faptul că informațiile au fost oferite de specialiștii în domeniu și cu atât mai mult cred că vor conta în devenirea lor aceste ore de consiliere.
Sportivii au fost în prim-plan la această ediție. De ce sportivii și cum ați reușiți să adunați laolaltă toate cluburile importante din Sibiu?
După cum știți, am avut și echipa de baschet CSU Sibiu, am avut și cluburile de fotbal FC Hermannstadt, CSC 1599 Șelimbăr, LSS Voința și principale cluburi din mai toate disciplinele sportive. În mod cert, nu a fost ușor să sincronizăm toate aceste participări într-o zi convenabilă pentru toată lumea, în condițiile în care a trebuit să ținem cont și de calendarul competițional și de zilele de meciuri și deplasări ale tuturor echipelor, dar iată că manifestarea a reușit să fie organizată și să reunească un număr impresionant de sportivi. Am optat în acest an pentru invitarea sportivilor pentru că i-am considerat un simbol al unui stil de viață sănătos, echilibrat, iar practicarea unui sport este considerată benefică pentru sănătate, în antiteză cu obiceiul fumatului, care produce daune extraordinare organismului.
De ce ați optat să introduceți spirometrii gratuite și care au fost rezultatele
Spirometria este una dintre investigațiile de bază pe care le efectuează pacienții noștri, atât în ambulatoriu, cât și în regim de spitalizare continuă sau de zi. Este un test prin care se poate măsura gradul de funcționare al plămânilor, iar în cazul fumătorilor tocmai această capacitate pulmonară ajunge să fie afectată. De aceea, pe de o parte am considerat că este util ca un fumător să poată să evalueze în ce măsură consumul de țigări a produs niște modificări la nivelul sănătății plămânilor săi. Pe de altă parte, am venit noi în întâmpinarea lor, tocmai pentru ca accesul să fie foarte facil – nu i-am chemat pe oameni la noi în spital, ci am mers noi către ei, organizând aceste sesiuni de spirometrii gratuite în locații publice – mall-uri, aeroport, în zone cu trafic mare de persoane. Rezultatele au arătat realitatea lucrurilor – mai bine de o treime dintre cei evaluați au avut modificări pulmonare, astfel încât au fost îndrumați către investigații suplimentare.
Cum pot persoanele fumătoare să primească sprijinul dumneavoastrăsau a spitalului
Ca spital specializat în tratarea bolilor pulmonare, desigur că în primul rând tratăm afecțiunile cauzate de fumat. În plus, medicii pneumologi îi pot consilia pe pacienții fumători, atunci când de prezintă la consultații în ambulatoriu, cu privire la renunțarea la fumat. Dar mai mult decât atât, tocmai pentru a preveni agravarea stării de sănătate a persoanelor care fumează și a reuși să îi ajutăm înainte ca acest obicei să le provoace boli, ne-am străduit să obținem de la diverse companii inclusiv donații și sponsorizări pentru a le oferi persoanelor care doresc să renunțe la fumat inclusiv soluții antifumat, în mod gratuit. Este vorba fie despre medicamente tip Defumoxan, fie despre plasturi cu nicotină, ambele fiind foarte utile pentru ca fumătorii să ajungă să nu mai fie dependenți de țigări.
Desigur, soluția antifumat potrivită se ia în urma unei evaluări făcute de către medicul pneumolog, care analizează dacă există contraindicații sau nu, precum și concentrația potrivită pentru fiecare persoană în parte. Am avut medicație pentru aproape 180 de persoane, iar în prezent încă mai avem pentru aproximativ 150 de persoane. Sigur, ne-am dori să putem să mai atragem sponsorizări astfel încât să putem ajuta și mai multă lume pe viitor. Pentru moment însă, până la epuizarea celor 150 de cutii, fumătorii care doresc să renunțe trebuie să știe că avem această posibilitate să îi ajutăm inclusiv cu medicația gratuită – pentru aceasta trebuie să sune la tel. 0269 210979 – de luni până vineri, între orele 8 și 14 și să solicite o programare pentru solicitarea medicației antifumat.
De ce considerați că este necesar ca spitalul să deruleze o campanie antifumat, pe o durată consistentă – o lună de zile – în condițiile în care organizarea atâtor acțiuni necesită foarte mult efort?
Da, să știți că eforturile noastre au fost însemnate, iar organizarea campaniei a presupus multă muncă și dedicarea din partea personalului nostru. Considerăm însă că niciun efort nu este prea mare atunci când consecințele asupra sănătății și calității vieții populației sunt unele pozitive. Vrem ca întreaga expertiză pe care medicii noștri o au să sprijine cât mai mult comunitatea în adoptarea unor obiceiuri sănătoase și în obținerea unei calități a vieții cât mai bune. Să știți că este foarte trist când vedem de câtă suferință au parte pacienții care ajung la noi în spital cu boli pulmonare foarte grave, provocate de zeci de ani de fumat. Și ne dăm seama că dacă nu ar fi practicat acest obicei cu efecte atât de nocive pentru sănătate, acum ar fi putut să fie independenți, să aibă parte de o viață frumoasă – să se bucure de familie, de sănătate, nu să depindă în permanență de un concentrator de oxigen, fără de care nu ar mai putea să respire. Poate că la tinerețe pare că acest deznodământ trist este departe, dar să știți că vârstele la care persoanele ajung să dezvolte boli chiar fatale, din cauza fumatului, precum cancere pulmonare, sunt tot mai scăzute. La fel și pentru persoanele care ajung să fie dependente de aparate de oxigen. Chiar și sub 40 de ani. De aceea, considerăm că este de datoria noastră să conștientizăm un număr cât mai mare de persoane cu privire la pericolul fumatului.
Care v-ați dori să fie impactul acestei campanii antifumat?
Trebuie să fim conștienți că sute de oameni mor zilnic în România din cauza fumatului, iar alte câteva mii, în întreaga lume. De altfel, anual, numărul deceselor cauzate de fumat depășește 8 milioane. Am plecat de la premisa că orice fumător pe care îl conștientizăm să renunțe la fumat este un câștig. Oameni buni, ascultați sfaturile acordate de medicii pneumologi cu privire la gravitatea afecțiunilor cauzate de fumat și luați o decizie bună, o decizie salvatoare pentru sănătatea dumneavoastră! Alegeți să renunțați la fumat, iar specialiștii noștri vor fi alături de dumneavoastră!
Plaja și locul de joacă plutitor de pe Lacul Binder se redeschid de la 1 iunie.
Din 1 iunie, Lacul Binder își redeschide și plaja, împreună cu locul de joacă plutitor de pe apă, după ce la finalul lunii aprilie s-a deschis zona de sporturi nautice, cea de promenadă și terenurile de volei.
“Lacul Binder se redeschide complet de la 1 iunie, atât pentru cei activi, care practică sporturile nautice și voleiul, cât și pentru sibienii care doresc să se relaxeze pe plajă, pe pontoane sau la o plimbare. De Ziua Copilului le-am pregătit celor mici un mic cadou – în 1 și 2 iunie vor avea acces gratuit. Nu uitați însă că, cei mici, cu vârsta de până la 14 ani, trebuie însoțiți de un adult, pentru siguranță. Vă invit la Lacul Binder, o zonă de timp liber în oraș, la 5 minute de centru”, spune Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.
Ce putem face aici
Pe Lacul Binder se pot practica wakeboarding, schi nautic, stand up paddle boarding și canoe, atât de începători, cât și de cei experimentați. Echipamentele se pot închiria din locație. Instalația de transport pe cablu pentru wakeboarding și ski nautic este singura de acest tip din Transilvania din punct de vedere al lungimii cablului.
Plaja cu nisip de aproape 2000 mp, șezlongurile, plaja verde și pontoanele de pe mal vă stau la dispoziție de joi, 1 iunie. În apă se poate înota în siguranță, temperatura acesteia fiind plăcută, de 22°C. Potrivit comunicatului de presă, apa este testată o dată la 2 săptămâni pentru a verifica dacă este corespunzătoare calitativ.
Curtea de Apel Craiova a decis, marţi, în cazul Caracal, condamnarea definitivă a inculpatului Gheorghe Dincă, la 30 de ani de închisoare, pentru omor calificat, trafic de persoane şi alte infracţiuni în cazul dispariţiei adolescentelor Alexandra Măceşanu şi Luiza Melencu, iar a inculpatului Ştefan Risipiţeanu la 12 ani de închisoare, pentru viol.
La începutul anchetei DIICOT, Gheorghe Dincă a susţinut că a ucis-o pe Alexandra Măceşanu, în vârstă de 15 ani, pe data de 25 iulie 2019 şi, ulterior, i-a incinerat corpul într-un butoi din curtea casei sale.
De asemenea, el a afirmat că a ucis-o şi pe Luiza Melencu, de 18 ani, dispărută în luna aprilie 2019, iar resturile corpului le-ar fi aruncat la marginea unei păduri de lângă Caracal.
Ulterior, el şi-a schimbat declaraţia, în sensul că nu ar fi ucis-o pe Luiza Melencu, iar fata ar fi fost luată din casa lui de alte persoane.
În urma unei expertize ADN efectuate de INML s-a stabilit că fragmentele osoase găsite în cenuşa din butoiul metalic de la domiciliul lui Gheorghe Dincă aparţin Alexandrei Măceşanu, cu o probabilitate de 99,93%.
INML a efectuat o altă expertiză a fragmentelor osoase descoperite lângă o pădure din Caracal, însă specialiştii nu au reuşit să stabilească cui aparţine ADN-ul.
Municipiul Mediaș a găzduit recent, în zona Binderbubi, competiția XCE și etapele I ale Cupei României XCO și Mountain Bike pentru copii, eveniment sportiv la care organizatorii s-au prezentat cu un traseu la standarde europene și o organizare foarte bună.
Participanții la ambele competiții s-au întrecut pe un traseu tehnic și totodată spectaculos, care combină zona de pădure umbroasă cu o vale însorită, presărat cu urcări susținute și coborâri abrupte în râpe, treceri peste bușteni, contrapante, dropuri, poduri, rampe, săritori, poteci cu rădăcini și zone denivelate de piatră (rockgarden), special amenajate, care le-au pus la încercare abilitățile și atenția.
Organizatorii acestei competiții au fost Primăria Municipiului Mediaș, prin Direcția pentru Cultură și Clubul Sportiv Municipal Mediaș, în parteneriat cu Federația Română de Ciclism (FRC), Asociația Mediaș 750 de Ani și Asociația de Turism și Ecologie Dianthus.
Timp de trei zile, cei 208 sportivi prezenți la start, legitimați la Federația Română de Ciclism, au concurat pe traseele special amenajate, pe un circuit închis, cu diverse obstacole artificiale și naturale, pe trasee de diverse lungimi, care au fost parcurse în funcție de categoria de vârstă și de nivelul de experiență al participanților. Cel mai scurt circuit a fost de 550 de metri, iar cel mai lung de 3,6 kilometri.
„Succesul acestei competiții este rezultatul implicării tuturor: sponsori, organizatori și voluntari. Experiența echipei care a configurat și a pregătit traseul, voluntarii care au contribuit în mod semnificativ la buna organizare și desfășurare a competiției, toate acestea s-au reflectat în mulțumirea participanților.
Salut implicarea tuturor sponsorilor și a partenerilor care au înțeles că susținerea lor contribuie în mod semnificativ la calitatea evenimentului sportiv. Mulțumesc voluntarilor pentru efortul depus, care cu siguranță nu a fost unul mic și care a necesitat atât priceperea lor, cât și sacrificiul timpului personal. Mulțumirea participanților și cuvintele de laudă mi-au întărit convingerea că Municipiul Mediaș are potențialul să devină un pol de interes pentru această ramură sportivă, care se află într-un trend ascendent atât în rândul tinerilor și copiilor din Mediaș, cât și în România.
Am convingerea că în formula: parteneri, sponsori și voluntari vom reuși să menținem acest circuit, astfel încât să ofere o oportunitate de antrenament pentru secția de ciclism din cadrul CSM Mediaș, dar și pentru alte cluburi care își vor putea organiza cantonamentele în Mediaș”, a declarat primarul Mediașului, Gheorghe Roman.
Sportivii practicanți de Mountain Bike s-au arătat interesați de prima competiție XCE&XCO din acest an și au venit la Mediaș din toate colțurile țării: București, Oradea, Timișoara, Mureș, Covasna, Moinești, Constanța etc., nu doar pentru punctele adunate pentru campionatele UCI, dar și pentru fondul consistent de premiere, în valoare de 26.000 lei, care a acoperit premiile în bani pentru toate categoriilor de vârstă de la 5 ani până la 18 ani, la copii, și de la 19+ până la 50+, pentru adulți, masculin și feminin.
Câștigătorii pentru fiecare categorie au fost, în ordinea crescătoare a vârstei, următorii sportivi: categoria D2 masculin – Copii 5-6 ani – Marius Andrei Diaconescu (Balotești, Ilfov – ACS NoMad Multisport); categoria D2 feminin – Copii 5-6 ani – Soare Elena (loc I, – Constanța – ACS BikeRehab);
Categoria D1 masculin – Copii 7-8 ani – Preda Robert Andrei (loc I – Constanța – ACS BikeRehab); Categoria D1 feminin – Copii 7-8 ani – Dragomir Amalia-Maria, (loc I – Bucuresti – CS MTB Academy); Categoria C masculin – Copii 9-10 ani – Trif Tudor (Blăjel – ACS NextSports);
Categoria C feminin – Copii 9-10 ani – Voluta Madalina (Bucuresti – Daimon Cycling Team); Categoria B masculin – Copii 11-12 ani – Alupei Nechifor Patrick (Bucuresti – CS MTB Academy); Categoria B feminin – Copii 11-12 ani – Faur Diana Maia (Porumbacul de Sus, Sibiu – ACS Living Bike);
Categoria A masculin – Copii 13-14 ani – Szigyarto Roland (Porumbacul de Sus, Sibiu – ACS Living Bike); Categoria A feminin – Copii 13-14 ani – Zama Sofia Alexandra (loc I – Constanța – ACS BikeRehab); Categoria Cadeți masculin – Copii 15-16 ani – Pridon Theodor Vasile (Mediaș – Club Sportiv Municipal); Categoria Cadeți feminin – Copii 15-16 ani – Posea Silvia, (București – Dinamo BikeExpert); Categoria Juniori masculin – Copii 17-18 ani – Precup Horea, (Cluj – CS Politehnica); Categoria Juniori feminin – Copii 17-18 ani – Tibuh Anastasia, (Brașov – Playbike ProCycling Team);
Categoria U23 masculin – Adulți <23 ani – Kubat Eduard, (Dumbrăvița, Timiș – ACS Velocitas); Categoria ELITE masculin – Adulți 23+ ani – Molnar Ede, (București – BikeExpert); Categoria Master 1 masculin – Adulți 30-39 ani – George Enescu, (Porumbacul de Sus, Sibiu – ACS Living Bike); Categoria Master 1 feminin – Adulți 30-39 ani – Bako Anamaria, (loc I – Oradea – ACS 3 Sport);
Greva din Educaţie continuă în condiţiile în care autorităţile nu au acceptat solicitările sindicaliştilor de creştere a salariilor cu aproximativ 20%, au anunţat marţi, în Piaţa Victoriei, liderii de sindicat, după întâlnirea cu reprezentanţii Guvernului.
„Cererea noastră şi anume de a se majora salariile aşa cum am cerut ieri: aplicarea articolului 12 din Legea 153 nu se acceptă. Este vorba de o creştere de 20% a salariilor”, a arătat Simion Hăncescu, liderul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hăncescu.
În aceste condiţii, sindicaliştii spun că vor continua acţiunile de protest şi solicită intervenţia de urgenţă a preşedintelui Klaus Iohannis.
„Acţiunile de protest continuă. Colegii noştri sunt singurii care vor decide momentul suspendării acestor acţiuni. Preşedintele are un rol major. Dacă vrea să detensioneze situaţia din sistem va trebui să intervină în regim de urgenţă.
Este rolul domniei sale de mediator” a subliniat, la rândul său, Marius Nistor, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”.
Sindicaliştii au pornit în marş către Palatul Cotroceni.
Cu mic, cu mare, toată lumea e nerăbdătoare de 1 Iunie. Cum cei mici vor tot timpul să exploreze și să descopere lucruri noi, vă propunem câteva locații unde să vă distrați alături de ei.
De 1 Iunie, părinții și copiii pot participa la diferite activități în județul Sibiu. În cele ce urmează, vă punem la dispoziție multe dintre ele: de la karting până la ateliere de pictură.
1. Aerodromul Măgura
De Ziua Copilului, cei de la Aerodromul Măgura îi așteaptă pe iubitorii de aeronave să participe la mai multe activități. Echipele de zbor le vor explica celor mici despre ce înseamnă să fii pilot și cum se pregătesc ei de zbor.
Nici cei mari nu sunt uitați. Aerodromul Măgura a pregătit mai multe pachete de zbor, între 10-15 minute: cu avionul, gyrocopterul, moto-parapanta, parapanta și salturi cu parașuta în tandem.
Evenimentul are loc începand cu ora 10:00, în Cisnădie.
Sursa: Facebook Aerodrom Măgura
2. Karting Sibiu
Revenind cu picioarele pe pământ, Karting Sibiu ne invită să cunoaștem echipa profesionistă de curse și să admirăm obiectele specifice. De asemenea, vor fi expuse și câteva karturi istorice. Evenimentul se desfășoară între orele 10:00-16:00 și are loc pe Str. Alba Iulia nr. 79A, Sibiu.
Sursa: Facebook Karting Sibiu
3. KIDS FEST la Căsuța MGS în munții Cindrelului
Copiii iubitori de natură au posibilitatea de a merge într-o drumeție la Căsuța MGS. De 1 și 2 iunie, cei mici vor urca alături de ghizi spre Căsuța MGS, unde se vor putea bucura de mai multe activități: plimbări cu măgărușii, picturi pe față, foc de tabără și bezele. Atât copiii, cât și adulții, pot servi și mâncare: ciorbă de legume sau de afumătură și ceva dulce contra cost sub formă de donație către Căsuța MGS. Revenirea la Sibiu se va face cu plecare de la Căsuța MGS la orele 16.30. Pentru adulți se percepe o taxă de 40 lei/ persoana pentru servicii de ghidaj, iar copiii au gratuitate.
Sursa: Facebook KIDS FEST la Căsuța MGS în munții Cindrelului
4. Club Ecvestru Transilvania
Înconjurați de natură și animale, copiii vor avea ocazia să descopere lumea echitației. La Clubul Ecvestru, cei pasionați de cai se pot bucura de plimbări cu ponei și pot participa la lecții de echitație speciale.
După ce copiii se bucură de aventurile ecvestre de la ora 15:00 – 20:00, Clubul îi așteaptă să descopere magia Balloon Land by Ecvestria, unde vor putea zbura cu un balon cu aer cald (contra cost).
În parcul Sub Arini, copiii vor putea juca fotbal, tenis de masă, volei, baschet, badminton, arte marțiale, box și rugby. Programul este între 11:00 și 16:00, iar participarea este gratuită.
6. Expoziție și Ateliere de pictură pentru copii
Și în Piața Mică – zona Casa Artelor din Sibiu, se sărbătorește copilăria! Piticii pot participa la mai multe ateliere: desen cu culori pe hârtie, pictură pe figurine din ipsos, pictură pe cartoane pânzate sau pânze pe șasiu, tehnici inedite de pictură, dar și la activități amuzante și interactive: desene/ caricaturi la minut, la cererea publicului și pictură pe față.
7. Târg de jucării
Muzeul ASTRA organizează, în perioada 1 – 4 iunie 2023, cea de-a XVI-a ediție a evenimentului Târgul de jucării. Aici puteți descoperi tainele confecționării jucăriilor tradiționale și nu numai, în cadrul atelierelor și demonstrațiilor practice desfășurate de 26 de meșteri populari din România și 3 meșteri populari din Republica Moldova.
Primăria Sibiu anunță că încă trei clădiri publice urmează să fie renovate energetic.
Consiliul Local Sibiu a aprobat în ședința ordinară din 29 mai indicatorii tehnico-economici pentru lucrările de renovare energetică a încă 3 clădiri publice: Școala nr. 13 de pe str. Lungă și două clădiri administrative ale Serviciului de Administrare a Cimitirului Municipal.
“Eficiența energetică a clădirilor publice a devenit o prioritate, fie că vorbim despre clădiri existente, care necesită reabilitare, fie despre clădiri noi, pe care le construim acum. Aceasta este importantă în primul rând pentru protejarea mediului, dar și pentru reducerea consumului de utilități și scăderea cheltuielilor. Lucrările la proiectele aprobate astăzi nu sunt unele de simplă anvelopare, ci presupun instalarea de mijloace alternative de producere a energiei electrice și termice, care nu afectează mediul înconjurător. În total, am solicitat finanțare nerambursabilă prin PNRR pentru 15 clădiri ale unităților de învățământ sau sedii ale serviciilor publice”, a declarat Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.
Ce lucrări sunt prevăzute pentru fiecare dintre clădiri
Clădirile administrative ale Serviciului Cimitirul Municipal:
o Reabilitarea termică a sistemului de încălzire și a sistemului de furnizare a apei calde de consum, prin modernizarea instalațiilor, înlocuirea armăturilor cu robineți termostat și prin instalarea unor pompe de căldură aer-apă pentru încălzire și furnizare a apei calde. De asemenea, se vor instala panouri solare termice sau hibride pentru producerea de apă caldă.
o Modernizarea iluminatului din clădiri prin înlocuirea rețelei de alimentare și a vechilor corpuri de iluminat cu unele cu LED, inclusiv corpuri de iluminat cu senzori de mișcare/prezență pentru reducerea consumului de energie. Pentru producția de energie electrică se vor instala panouri fotovoltaice.
o Izolarea termică a clădirilor și a planșeelor peste ultimul nivel.
Școala nr. 13 de pe str. Lungă:
o Înlocuirea tâmplăriei exterioare
o Înlocuirea învelitorii acoperișului și reabilitarea sistemului de colectare a apei pluviale
o Pentru aportul de aer proaspăt în spaţiile interioare se vor monta 11 recuperatoare de căldură cu aport de aer proaspăt 100% și funcție de free cooling.
o Instalarea a 3 pompe de căldură aer-apă, iar caloriferele vechi vor fi înlocuite cu 55 de ventiloconvectoare
o Instalarea de panouri fotovoltaice care să producă energie electrică verde
o Modernizarea sistemului de iluminat public
o Crearea și punerea în funcțiune a unui sistem de management a utilităților în clădire (Building Management Sistem)
o Termoizolarea fațadelor cu vată minerală bazaltică, a subsolului și planșeului
Clădirea va fi consolidată și adaptată la cerinţele de securitate la incendiu.
Valoarea investițiilor pentru realizarea celor două proiecte depășește 11,8 milioane de lei. Următorul pas pentru implementarea lor este realizarea proiectului tehnic și contractarea execuției lucrărilor, prin procedură de achiziție publică, specifică Primăria Sibiu.
Un sibian a fost descoperit băut la volan, marți dimineața, pe Drumul Național 1.
Marți dimineața în jurul orei 6, pe raza localității Cristian, polițiștii Serviciului Rutier Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus pe Drumul Național 1 de către un sibian în vârstă de 51 de ani.
Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 0,54 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
Cercetările sunt continuate la nivelul Serviciului Rutier Sibiu, într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Trăim vremuri în care tehnologia nu își pune amprenta doar pe modul în care ne organizăm viața, activitatea profesională și comunicăm cu cei dragi nouă, ci devine parte componentă și a sistemului financiar-bancar.
La început au fost aplicațiile de banking, iar acum, grație evoluției tehnologice, oricine poate contracta un credit din fața calculatorului, a tabletei sau telefonului mobil. Astfel, nu doar băncile și-au adecvat serviciile acestui trend, cât și IFN-urile, tot mai populare în rândul românilor, de la care se pot contracta credite online.
Deși multe persoane sunt încă reticente în a se încrede în aceste platforme online pentru a-și gestiona finanțele (în special cele trecute de 50 de ani), tehnologia joacă un rol deosebit de important în schimbarea modului în care oamenii se imprumută și îți gestionează banii.
IFN-urile sunt o alternativă atractivă la metodele tradiționale de creditare, având în vedere că nu există proces birocratic, iar contractarea unui credit online se face în pași simpli, ușor de înțeles chiar și de persoanele care nu sunt familiarizate cu tehnologia.
Cu toate acestea, ca în cazul oricărui instrument financiar, este important să fii conștient de responsabilitățile pe care le implică un credit, indiferent de natura lui. Asigură-te că înțelegi termenii și condițiile înainte de a te angaja în acest proces și nu ezita să ceri consiliere dacă ai nevoie.
Totuși, dacă ai optat pentru un credit online de la un IFN trebuie să aducem în discuție motivele pentru care alegerea făcută este una înțeleaptă și mult mai rapidă:
Accesibilitate
Creditele online oferite de IFN-uri sunt accesibile aproape oricui, în orice moment al zilei. Nu trebuie să te deplasezi la o sucursală și să stai la coadă. Tot ce ai nevoie este o conexiune la internet și un dispozitiv digital – tabletă, smartphone sau laptop.
Și pentru că tot vorbim de accesibilitate, trebuie să aducem în discuție faptul că cerințele pentru eligibilitate ale IFN-urilor sunt mai puțin stricte decât cele ale băncilor tradiționale. Ca să vină în ajutorul tuturor, IFN-urile au dezvoltat diverse modele de evaluare a riscului astfel încât să acorde credite și persoanelor care ar putea avea dificultăți la o bancă tradițională: istoric de credit limitat sau negativ, venituri neregulate sau provenite din surse neconvenționale.
Rapiditate
Aprobarea unui credit de la un IFN online, cum este si Best Credit, este, in general, mult mai rapidă decat la o banca tradițională. Unele IFN-uri pot aproba un credit în câteva ore sau chiar mai puțin. Asta înseamnă ca poți avea acces la fonduri într-un timp foarte scurt, ceea ce poate fi crucial în situații de urgență.
Mai multă flexibilitate
Spre deosebire de băncile tradiționale, IFN-urile oferă o flexibilitate mult mai mare în ceea ce privește condițiile de creditare. Poți alege suma dorită și perioada de rambursare în funcție de nevoile tale. De asemenea, ai și opțiunea de restructurare a creditului în caz de dificultăți financiare.
În plus, ai la dispoziție o largă varietate de produse de creditare, de la împrumuturi pe termen scurt până la cele pe termen lung, credite de consum, credite până la salariu sau împrumuturi pentru afaceri.
Transparența
Deși poate fi intimidant să imprumuți bani online, IFN-urile au făcut eforturi considerabile pentru a se asigura că procesul este cât mai transparent posibil. Taxele și dobânzile sunt prezentate clar, iar contractul de imprumut este ușor de parcurs și de ințeles, fapt ce te ajută să iei o decizie informată.
Îmbunătațirea Scorului de Credit
Creditele de la diverse IFN-uri contribuie la îmbunătățirea scorului de credit. Dacă rambursezi împrumutul la timp, acest lucru va fi înregistrat în istoricul tău de credit, deci ai mai multe șanse pentru împrumuturi mari în viitor.
Asistența
Având în vedere că totul se desfășoară online, IFN-urile oferă suport constant clienților pe care îi au, prin intermediul liniilor de asistență cu program non-stop, unde poți cere ajutor sau informații suplimentare.
Servicii Personalizate
Dată fiind natura digitală a majorității IFN-urilor, acestea se pot folosi de datele tale pentru a-ți oferi servicii personalizate, conform analizei comportamentului tău de împrumut. Acest lucru le permite să îți ofere produse și servicii care sunt adaptate la situația ta specifică. De exemplu, dacă analiza datelor arată că ai dificultăți în gestionarea datoriilor, un IFN ar putea să îți propună un plan de rambursare care să țină cont de fluxul tău de numerar.