Acasă Blog Pagina 1983

INTERVIU. Olimpia Coman-Sipeanu. Artă și profesie, pasiune și crez artistic

Articol de Oana-Alexandra Sedonja

”Se murdărește atât de mult, încât rostul picturii a devenit acela de a restabili culoarea”

Anul acesta împliniți o vârstă frumoasă, care, pentru un om și un artist activ ca dumneavoastră, poate fi un prilej nu numai de aducere aminte, dar și de planuri de viitor. Cum o veți sărbători?

Într-adevăr, anul acesta împlinesc o vârstă frumoasă și rotundă, nu numai biologică, ci și artistică, pe care o aniversez printr-o expoziție retrospectivă pe simeza Galeriei de Artă a UAP Sibiu.

Care va fi tema expoziției și ce lucrări va conține?

Expoziția se intitulează „Culoarea cea de toate zilele” și cuprinde, pe lângă lucrări recente, și lucrări realizate acum mai mulți ani, toate însă, reprezentative pentru evoluția mea artistică. Acestea constituie trepte ale unui eșafodaj artistic clădit în ani de muncă și de creație, răstimp în care am parcurs o călătorie palpitantă în căutarea miracolului existenței – o călătorie cu câteva popasuri, pornind de la frumusețea simplă a ierburilor, spicelor și arborilor până la semnificațiile spirituale complexe ale acestora în însoțire cu anumite simboluri sacre. Expoziția de acum este un nou popas al acestei călătorii, o ocazie de a celebra Culoarea fără de care, ca artist, n-aș fi avut șansa de a mă dedica picturii, iar ca om, n-aș fi avut bucuria de a o savura clipă de clipă.

„Culoarea noastră cea de toate zilele” – iată un laitmotiv interesant și, totodată, inspirat pentru o expoziție de pictură. Trimiterea pe care o faceți la „pâinea noastră cea de toate zilele” din cea mai puternică rugăciune creștină, „Tatăl nostru”, mă determină să vă întreb cum ați ajuns la paralela între pâine și culoare.

Îmi place să cred că atunci când a creat lumea, Dumnezeu S-a folosit de culoare, aidoma unui pictor genial. Universul infinit este, așadar, un infinit de culoare. Nouă, artiștilor, ne-a dat un strop de har și șansa de a o putea lua cu împrumut, cu condiția de a o împărtăși cu ceilalți. Poeta Ana Blandiana afirma: „se vorbește atât de mult, încât rostul poeziei a devenit acela de a restabili tăcerea”. Parafrazând-o, aș îndrăzni să spun: se murdărește atât de mult, încât rostul picturii a devenit acela de a restabili culoarea. De ce „culoarea noastră cea de toate zilele”? Pentru că, hrană a sufletului, culoarea este minunea pe care, împreună cu hrana trupului sau „pâinea noastră cea de toate zilele”, Dumnezeu, în măreția și mărinimia Sa, ne-o dăruiește în fiecare zi.

Ce înseamnă culoarea pentru pictorița Olimpia Coman-Sipeanu?

Iubesc culoarea, atât fizic, când o aștern pe pânză, cât și spiritual, când încerc să-i descifrez sensurile. Îmi place să mă plimb de la un capăt la altul al spectrului cromatic, să experimentez noi și noi armonii, să las culorile să vorbească în ton cu gândurile și stările mele, dar în primul rând, cu imensa lor putere simbolizatoare.

Mereu am căutat puterea de sugestie a anumitor motive, însă de data aceasta, motivul propriu-zis al lucrărilor mele este însăși Culoarea. De la materie și mijloc de expresie plastică, aceasta a devenit motiv, chiar laitmotivul actualei expoziții.

Dacă mai demult căutam sensibilitatea și rafinamentul culorii, mai nou, în mod paradoxal, mă atrag forța și energia ei. Poate că perioada de ani buni pe care am dedicat-o profesiei (restaurării) și prea puțin creației (picturii), m-a determinat să revin cu frenezie, asemenea înfometatului după o lungă perioadă de abstinență, la forța culorii, la puritatea ei, la starea ei cât mai nealterată, la „culoarea cea de toate zilele”. Prin culoare caut lumina, vibrația și emoția, caut Bucuria din care să pot apoi oferi și altora, căci cea mai mare satisfacție a unui artist este ca prin rodul gândului și mâinilor sale să aducă bucurie semenilor.

Picturile dumneavoastră s-au remarcat mereu prin culori vii și luminoase, uneori calde, alteori reci. În lucrările mai noi, am observat că acordați albastrului un loc oarecum privilegiat, mai ales că aveți și un ciclu de lucrări reunite sub genericul „Prispă albastră”. Care este explicația acestei preferințe cromatice?

Constat că, de ceva vreme, am făcut o veritabilă pasiune pentru culoarea albastră. Mă fascinează albastrul cu infinitele și nebănuitele lui nuanțe: albastrul cerului de toamnă, albastrul mării calme, albastrul florilor de câmp, albastrul ochilor de coconi din Maramureș,  albastrul sfânt al icoanelor, albastrul speranței, albastrul liniștii și al nemărginirii, albastrul prispei cu frânturi de vacanțe la țară, cu amintiri și lucruri vechi din casa bunicilor, cu ștergare țesute și flori de câmp puse la uscat. Toate, respirând albastru. Sublimă stare albastră…

Vorbiți-ne și despre alte teme și motive din creația dumneavoastră, cărora le-ați dedicat în ultimii ani câteva expoziții personale.

Una dintre aceste expoziții a fost „Magia câmpului”, deschisă la Galeria de Artă, Sibiu în 2015. Dintotdeauna am fost fascinată de ierburile și spicele mângâiate de soare, bătute de ploaie și vânt ori învăluite de întunericul serii. De aici, iată, și prezența, aproape obsesivă, a acestora în pictura mea. Le-aș putea privi minute și ore în șir, fără să mă plictisesc. Sunt un miracol – miracolul vieții, pe care îl descifrezi fir cu fir, sămânță cu sămânță, un miracol ce pune laolaltă delicatețe, forță și energie – energia vieții. Cine ar crede că firișorul acela verde, unduindu-se la cea mai ușoară adiere de vânt, are energia să irupă din pământ și să se înalțe cu atâta putere spre cer, fără ajutorul nimănui, însă cu voia lui Dumnezeu?

Iubesc și prețuiesc natura în totalitatea ei. Ca artist, însă, nu o abordez la modul peisagistic, descriptiv, ci mă preocupă forța detaliului. Pentru mine un singur fir de iarbă poartă în el magia întregului câmp, iar câteva spice de grâu din cununa de seceriș dețin puterea întregului lan.

A urmat, în 2019, „Spiritul grâului”, expoziție găzduită de Muzeul Național al Unirii, Alba Iulia, în spațiul generos al Museikon-ului. Grâul – cu multiplele lui semnificații de hrană a trupului, dar al vieții și al belșugului, supunându-se invariabil ciclului Viață – Moarte – Regenerare, l-am asociat cu motivul Crucii, înțeles ca hrană a sufletului, simbol al credinței, al jertfei și al iertării, esență a ciclului Viață – Moarte – Înviere. Am îngemănat aceste două simboluri debordante de sens din dorința de a sugera legătura magică dintre trup și spirit, dintre pământesc și ceresc, dintre efemer și etern – coordonate esențiale ale existenței noastre.

Preocupată de simbolistica motivelor și a culorilor, am imaginat apoi „Semnele magice” care, pentru aproape doi ani (2021-2022) și-au găsit găzduire în spațiul cu adevărat magic al capelei din Cetatea Câlnic, jud. Alba. Acestea propun o incursiune într-o lume în care, de la minunile naturii create de Dumnezeu – fire de iarbă, spice, flori, arbori, și până la semnele sacre, de mare încărcătură spirituală, create de oameni întru slava lui Dumnezeu – crucea, pomul vieții, ușile împărătești -totul este Magie.

“Adevărata adâncime nu trebuie căutată neapărat în tablou, ci în suflet”

Pe lângă cromatică și motive, ce alte particularități distincte mai are pictura dumneavoastră?

Aș putea să vorbesc despre absența perspectivei, căci în cele mai multe dintre lucrările mele am renunțat în mod deliberat la aceasta. Pe pânză, mă simt mai confortabil într-o lume creată de mine și nu impusă de realitatea tridimensională, realitate pe care îmi propun s-o interpretez, nu s-o imit. De ce? Pentru că natura este deja creația perfectă pe care, oricât ne-am strădui, n-am putea-o egala imitând-o. Așadar, am ales să eliberez compoziția de obsesia spațialității și să mă folosesc de forța de sugestie a doar două dimensiuni. Perspectiva, fie ea liniară sau cromatică, este o convenție, un artificiu folosit de artiști pentru a reda în lucrări bidimensionale impresia celei de-a treia dimensiuni din natură – adâncimea sau depărtarea. De multe ori, efortul de a crea această iluzie optică este asimilat, impropriu, cu măiestria artistică.

Apropierea de icoană, prilejuită de restaurare, mi-a întărit convingerea că adevărata adâncime nu trebuie căutată neapărat în tablou, ci în suflet. Icoana este cel mai bun exemplu cu perspectiva sa inversă, cu liniile de fugă ale compoziției orientate spre privitor, care, astfel, este atras și primit în sfințenia ei. De aceea, pentru mine, cea de-a treia dimensiune este una interioară – adâncimea sufletului sau profunzimea spiritului, care nu poate fi mimată prin niciun artificiu.

Arta este una dintre puținele profesii pe care oamenii le aleg din pasiune și nu cu gândul la câștigul material. Ce înseamnă arta și, în special, pictura pentru dumneavoastră? Ce vă oferă ea?

Pentru mine, ca pictor, fiecare pânză este promisiunea unei noi călătorii în lăuntrul meu. Cu fiecare tablou reușesc să deschid o ușă a sufletului. Care îmi va deschide o altă ușă și o alta… Mereu caut și mă caut, mereu mă aflu pe drum. Popasurile sunt plăcute, însă frumusețea, diversitatea, dificultatea – într-un cuvânt, aventura drumului, le întrece. Emoția, uimirea, speranța, deznădejdea, bucuria, tristețea – fiecare în parte și toate la un loc, sunt trăiri care te fac mai bogat și fără de care un artist nu este artist. Sunt scânteia care face ca lumânarea să ardă și să lumineze. Iar bucuria de a lumina nu are echivalent.

Cum și cât lucrați de obicei la un tablou?

Totul ține de inspirație, de temă, de studiul prealabil sau de starea de moment. Sunt tablouri pe care le realizez din prima, aproape dintr-o suflare și la care nu mai simt nevoia să revin. Sunt și tablouri pe care le realizez în etape succesive, revenind, schimbând și iar revenind, la care aș mai putea adăuga oricând o tușă.

În opinia dumneavoastră, ce rol au în artă talentul, experiența și cunoștințele teoretice?

În mod necesar, arta le include pe toate trei, însă în proporții diferite. Ca și în muzică, sport, literatură etc., în pictură nu se poate vorbi de talent fără muncă, de execuție desăvârșită fără studiu și exercițiu sau de succes fără efort. Să iau un singur exemplu – cel al echilibrului cromatic. În pictură, câteva grame de galben pot „cântări” uneori cât un kilogram de violet, iar o mică pată de alb poate ține în echilibru o suprafață imensă de negru. Ca artist, simți echilibrul cromatic, dar îl poți și „calcula” sau „premedita” pe baza cunoștințelor teoretice de cromatologie. De asemenea, pentru a alege culorile în funcție de efectul lor simultan, pentru a le doza în funcție de amestecurile dorite ori pentru a reda volumul corpurilor prin jocul umbrei și al luminii – este nevoie să cunoști, să respecți și să aplici niște reguli pe care nu e suficient doar să le intuiești, ci și să le cunoști temeinic.

Cum vă raportați la critica de artă?

Cred în comentariul critic obiectiv, realizat într-un limbaj accesibil nu numai inițiaților, ci și publicului, pe care să-l ghideze în a descifra tainele operelor de artă. Artistul, însă, este cel care își cunoaște cel mai bine gândurile, frământările, este singurul care a trăit emoția din momentul creației, de aceea sunt binevenite și propriile sale mărturii, în tandem cu actul critic.

”Întâlniri de iluminare spirituală”

Considerați că unele expresii uzitate de critica de artă, precum „plastica feminină” sau „arta feminină”, folosite cu referire la creația artistelor-femei, implică o notă tendențioasă cu aluzie la sintagma „sexul slab”?

Consider că receptarea, evaluarea și chiar denumirea artei feminine prin prisma calităților intrinseci feminității sunt un lucru firesc, atâta timp cât acestea nu au nimic în comun cu misoginismul artistic. Arta nu are sex căci, prin definiție, ea transcende limitele umanului implicat în crearea ei.

Ca artistă, feminitatea o ai, nu e nevoie să lupți pentru ea, iar ca să fii puternică nu trebuie să o reprimi. Dimpotrivă, trebuie să dai frâu liber feminității tale, să fii tu, pentru că în artă, dincolo de emoție, contează sinceritatea.

Referitor la profesie, ce a însemnat aceasta pentru dumneavoastră ca artist?

Mă consider un om norocos pentru că am avut șansa de a practica o profesie foarte apropiată de artă. Restaurarea și pictura au mers, în cazul meu, mână în mână, nu s-au exclus una pe alta, doar timpul pe care l-am alocat fiecăreia a variat în funcție de o etapă sau alta a vieții. Ca orice profesie căreia i te dedici cu pasiune, restaurarea te acaparează și te obligă să te perfecționezi și să performezi. Atâta timp cât o practici, ea îți „fură” din timpul „promis” artei, ba mai mult, te obligă să-ți refulezi instinctul creator. Dincolo, însă, de acest tribut temporar pe care ți-l cere, restaurarea îți oferă un avantaj permanent, o lecție pe viață, care include educația minții și a mâinii, organizare, rigurozitate, cunoștințe din multiple domenii conexe, utile nu numai unui bun restaurator, ci și unui artist complex.

O altă profesie căreia m-am dedicat o bună perioadă de timp a fost profesoratul, predând activități artistico-plastice în învățământul gimnazial și liceal, iar apoi restaurare pictură în învățământul universitar. Dacă restaurarea mi-a dat ocazia de a lucra cu obiecte – prelungindu-le sau redându-le viața, activitatea didactică mi-a oferit șansa de a lucra cu oameni, de la cei mici până la cei mari. Mi-a educat răbdarea, mi-a impus să evoluez, nu numai ca specialist și pedagog, ci și ca om, răsplătindu-mă cu bucuria de a oferi și primi, în egală măsură.

Privind în urmă, pot să afirm că nu regret nimic din parcursul meu artistic sau profesional și sunt convinsă că ambele m-au ajutat să fiu astăzi cine și ceea ce sunt.

Un artist conștient de importanța, valoarea și originalitatea actului de creație își formulează, cu siguranță, un crez artistic propriu. Care este crezul personal al artistei Olimpia Coman-Sipeanu?

Trăim într-o lume în care ororile și mizeria umană se înmulțesc într-un ritm amețitor, iar pentru a le contracara avem nevoie, mai mult ca oricând, de niște repere puternice: echilibru, armonie, frumusețe, sacralitate, pe care le regăsim cu prisosință în artă. Arta are darul și puterea de a atenua răul și urâtul precum și de a amplifica binele și frumosul din sufletul oamenilor. Conform legii universale a complementarității, binele și răul se succed, în consecință, niciunul nu e veșnic. Frumusețea, însă, este veșnică, iar Arta, ca oglindă a frumuseții, este nemuritoare. De aici, și încrederea mea că arta are puterea de a salva lumea sau, măcar, de a trage un semnal de alarmă în caz de pericol.

Ca om și ca artist ați ajuns, desigur, la anumite concluzii bazate pe propria experiență, de aceea, vă rog să ne  împărtășiți măcar una dintre acestea.

Am înțeles că este foarte important să nu ne oprim niciodată din a învăța, căci numai învățând ne putem bucura de frumusețea lecțiilor pe care ni le predă viața. Iar lecțiile de viață nu sunt bune sau rele, ușoare sau grele, interesante sau plictisitoare. Sunt Daruri pe care le primim. Abia atunci când vom reuși să înțelegem lucrul acesta, vom fi, cu adevărat, fericiți.

Cum v-ați dori să fie înțelese lucrările dumneavoastră? Mai exact, ce impresie v-ați dori să lase ele asupra publicului?

Îmi doresc ca lucrările mele să fie întâlniri cu culoarea și lumina, cu autenticul și cu sacrul. Să aducă bucurie, speranță și încredere în frumusețea vieții. Să fie întâlniri de iluminare spirituală.

Ce planuri de viitor are un artist ca dumneavoastră, care dăruiește picturii o mare parte din timpul său?

Înainte de a-mi face planuri, îmi doresc un singur lucru: sănătate. Și, ca să fiu în ton cu tema, voi spune: „sănătatea cea de toate zilele”. Apoi, mai vedem!

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Accident rutier cu 5 autoturisme pe DN1, pe sensul Sibiu-Brașov

Cinci autoturisme au fost implicate într-un accident rutier în lanț, luni dimineața, pe DN 1, pe sensul Sibiu-Brașov, în afara localității Cârța, la intersecția cu DN 7C.

Două persoane au fost rănite ușor în accident, acestea primind asistență medicală la locul evenimentului rutier.

„Traficul rutier se desfășoară în prezent cu dificultate, fiind dirijat de polițiști pentru a evita aglomerația și pentru a asigura siguranța participanților la trafic.

Șoferii sunt sfătuiți să fie atenți la semnalele agenților de poliție și să respecte indicațiile acestora pentru a evita producerea altor incidente în zonă”, transmite Centrul Infotrafic.

FOTO: Arhivă

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Ce drumuri județene intră în lucrări în această săptămână

Drumuri și Poduri Sibiu continuă lucrările stabilite în cadrul Programului anual de reparații și întreținere a drumurilor județene finanțat de Consiliul Județean Sibiu.

În această săptămâna, se va interveni astfel:

  • se vor executa lucrări de plombare cu sort și emulsie pe DJ 141A Vecerd
  • se vor executa lucrări de plombare cu BAPC 16, decapare cu frezare pe DJ 142E Dârlos – Alma
  • săpătură șanțuri de pământ (mecanizat) pe DJ 106A Rășinari – Păltiniș
  • se va demonta parapetul metalic vechi pe DJ 106A Rășinari – Păltiniș
  • se va monta parapet metalic nou pe DJ 106A Rășinari – Păltiniș
  • se vor monta catadioptrii pe DJ 106A Rășinari – Păltiniș și pe DJ 141A Seica Mare – Buia
  • se vor executa lucrări de acostamente balastate 15 cm grosime pe DJ 106A Rășinari – Păltiniș
  • se vor montat panouri pentru parazăpezi pe DJ 106A Rășinari – Păltiniș
  • se vor executa lucrări de preluare denivelari cu asfalt pentru aducere la cota pe DJ 142E Dârlos – Alma
  • marcaj rutier pe DJ 106E Jina – Dobra, DJ 143B intersecție DJ 143D Amnaș, DJ 143D autostrada – intersecție DJ 143B
  • curățare șanturi rigole (mecanizat) pe DJ 142B Boian – limită județ Alba
  • curățare șanturi rigole (manual) pe DJ 106 Barghis – Ighisul Vechi
  • se va cosit vegetația ierboasă (manual) pe DJ 106 Cornatel – Sibiu

Săptămâna trecută drumarii au realizat următoarele lucrări:

  • aducerea la cota a acostamentelor prin tăiere mecanizată cu încărcare mecanică pe DJ 105A Ilimbav
  • plombări cu BAPC 16, decapare cu frezare pe DJ 106A Rășinari – Păltiniș, DJ 142E Dârlos – Alma
  • plombări cu sort și emulsie pe DJ 141A Vecerd
  • demontat parapet metalic vechi pe DJ 106A Rășinari – Păltiniș
  • montat parapet metalic nou pe DJ 106A Rășinari – Păltiniș
  • montat catadioptrii pe DJ 106A Rășinari – Păltiniș și DJ 142G Valea Viilor
  • săpătură și curățare șanțuri de pământ (mecanizat) pe DJ 106A Rășinari – Păltiniș
  • acostamente balastate 15 cm grosime pe DJ 106A Rășinari – Păltiniș
  • preluare denivelari cu asfalt pentru aducere la cota pe DJ 142E Dârlos – Alma
  • marcaj rutier pe DJ 106A Rășinari – Păltiniș și DJ 106E Jina – Dobra
  • s-a cosit vegetația ierboasă (manual) pe DJ 106 Nocrich – intersecție DJ 105A Marpod
  • curățare acostamente în dreptul parapeților (manual) pe DJ 142G Valea Viilor
  • defrișări (mecanizat) pe DJ 142G Valea Viilor
  • s-au curățat șanturile rigolelor (manual) pe DJ 106A Rășinari – Păltiniș, DJ 142B Boian – limită județ Alba și mecanizat pe DJ 106 Ighisul Vechi
  • Urmărește Sibiu 100% în Google News

Ministrul Energiei: România are al patrulea cel mai ieftin gaz din UE

0

Schema de plafonare-compensare a asigurat un cost al energiei foarte corect pentru români, unul redus, şi, dacă se ia în calcul tariful plafonat, România are al patrulea cel mai ieftin gaz din Uniunea Europeană, iar la energie electrică se situează undeva pe locul 16-17, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

„Din perspectiva Ministerului Energiei, schema de plafonare-compensare funcţionează.

Ea a asigurat un cost al energiei electrice şi al gazelor corect pentru români, redus. Ne gândim că sunt cinci milioane de gospodării care au plătit o factură la curent de 35 de lei pe lună.

Este totuşi o sumă rezonabilă. Şi pentru că în presă a fost un articol recent care spunea că România are printre cele mai mari preţuri la energie electrică şi gaze naturale, o să vă dau şi explicaţia: Eurostat colectează practic tarifele din contracte, dar cetăţenii plătesc tarifele plafonate.

Deci, atunci când luăm în calcul tariful plafonat, de fapt, România la gaze are al patrulea cel mai ieftin gaz din toată Uniunea Europeană şi la energie electrică suntem undeva pe locul 16-17″, a explicat ministrul.

El a semnalat că schema este în vigoare până în martie 2025 şi că s-a găsit o soluţie prin care să fie asigurat fluxul de fonduri care compensează furnizorii pentru prefinanţarea facturilor.

„Diferenţa dintre preţul la factură şi preţul din piaţă este suportată de companiile din furnizare.

Ele vin cu facturile la ANRE (Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei n.r) la validare şi ANRE ni le trimite nouă şi Ministerului Muncii, pentru consumatorii non-casnici şi, respectiv, casnici.

Vreau să-i mulţumesc domnului ministru Boloş pentru că înainte de şedinţa de Guvern, am avut o amplă discuţie şi a găsit o formulă pe Ordonanţa de Urgenţă de ieri, astfel încât să nu ne limităm doar la sumele din fondul de tranziţie şi să găsim şi alte sume legal constituite, aşa cum arată textul final al acestei Ordonanţe”, a spus Burduja.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Toate pensiile se măresc de la 1 ianuarie 2024

0

Noua lege a pensiilor va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2024, dată de la care toate pensiile se măresc cu 13,8%, conform legii, a declarat sâmbătă premierul Marcel Ciolacu.

„La 1 ianuarie, pensiile toate se măresc cu 13,8%, conform legii. Noua lege a pensiilor va intra în vigoare cu 1 ianuarie.

Într-un fel, eu am devansat Legea pensiilor prin cererea de plată numărul 4, să încercăm să o finalizăm anul acesta, pentru că erau prea multe jaloane în cererea de plată numărul 4 şi să nu mai păţim cum s-a întâmplat cu jalonul în cererea de plată numărul 3.

Nu numai faptul că mai avem foarte puţine jaloane de îndeplinit la cererea de plată numărul 3, am început să închidem foarte multe din cererea de plată numărul 4.

Eu legea nu o pitesc, legea va merge în Parlamentul României, pentru că acolo se legiferează”, a precizat Ciolacu.

El a explicat că indexarea pensiilor cu 13,8% reprezintă indicele de inflaţie pe anul trecut.

Totodată, premierul a estimat că noua lege a pensiilor va fi trecută prin Parlament până la sfârşitul lunii noiembrie şi a subliniat că aceasta sunt prevede eliminarea unor inechităţi.

„Eu cred că până la sfârşitul lunii noiembrie o să trecem noua lege a pensiilor prin Parlament. Pe urmă, ea va urma să fie pusă în aplicare de la 1 ianuarie.

În ea sunt prevăzute închiderea anumitor inechităţi. O lege a pensiilor nu se poate pune în aplicare instant, trebuie făcut noul soft pe baza legii”, a adăugat premierul.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Tânără motociclistă din Sibiu, transportată la spital după un accident rutier

0

O motociclistă din Sibiu a ajuns la spital, duminică seara, în urma unui accident rutier produs pe Calea Șurii Mari.

Din primele cercetări efectuate polițiștii rutieri au stabilit faptul că șoferul unui autoturism, un bărbat din Tălmaciu, în vârstă de ani 28 de ani, a intrat în coliziune cu o sibiancă, în vârstă de 18 ani, aflată pe motocicletă.

Tânără a fost rănită în urma accidentului rutier.

Un echipaj SMURD i-a acordat motociclistei asistență medicală.

Tânăra a suferit o fractură la picior și un traumatism cranio-cerebral și a fost transportată de urgentă la Spitalul Luther din Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Motociclist sibian de 25 de ani, rănit într-un accident rutier

Un motociclist în vârstă de 25 de ani a fost rănit, duminică seara, într-un accident rutier produs pe DN7C, în Cârțișoara.

Din primele cercetări efectuate polițiștii rutieri au stabilit faptul că motociclistul, un sibian, în vârstă de ani 25 de ani, a ieșit în afara părții carosabile.

Șoferul a fost rănit în urma evenimentului.

Acesta a primit asistență medicală din partea unui echipaj SMURD.

Personalul medical i-a acordat îngrijiri medicale tânărului, care prezenta multiple escoriații și l-a transportat la UPU Sibiu.

FOTO. Arhivă

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Vești bune de la ANM. Cum va fi vremea în următoarele 4 săptămâni

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele normale pe întreg teritoriul României, în următoarele patru săptămâni, iar precipitaţiile vor fi apropiate de limitele lunare, cu anumite excepţii în unele zone şi perioade, când vor fi excedentare, potrivit prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), pentru perioada 30 octombrie – 27 noiembrie 2023.

Astfel, în săptămâna 30 octombrie – 6 noiembrie 2023, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în toată ţara, dar mai ales în regiunile vestice şi sud-estice, iar regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile vestice şi nord-vestice, deficitar în sudul şi sud-estul teritoriului, în timp ce în rest cantităţile de precipitaţii se vor situa în limite normale pentru această săptămână.

În săptămâna 6 – 13 noiembrie 2023, temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă la nivelul întregii ţări, dar mai ales în regiunile sud-estice şi estice. Regimul pluviometric va fi excedentar în cea mai mare parte a ţării, cu precădere în vest, nord-vest şi local în centru, exceptând regiunile sudice, unde cantităţile de precipitaţii se vor situa în limite normale pentru această săptămână.

Estimările meteorologice pentru săptămâna 13 – 20 noiembrie 2023 arată că temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în toate regiunile ţării, dar mai ales în sud-estul teritoriului, iar precipitaţiile vor fi excedentare în majoritatea regiunilor.

În ultima săptămână de prognoză, respectiv 20 – 27 noiembrie 2023, temperatura medie a aerului va avea valori uşor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în toată ţara, iar regimul pluviometric va fi excedentar în sudul, estul şi local în centrul ţării, în timp ce în restul teritoriului cantităţile de precipitaţii se vor situa în limite normale pentru această perioadă.

Estimările meteorologice pentru perioada 30 octombrie – 27 noiembrie 2023 sunt realizate de către Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată – ECMWF, iar media săptămânală a abaterilor temperaturii aerului şi a cantităţilor de precipitaţii este realizată comparativ cu media perioadei 2003 – 2022.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Elena Mohanu, artistul ce “croiește” personalitatea fiecăruia: “Satisfacția e imensă când văd bucuria de pe chipul clientelor mele!”

Întâi află cine ești, după care îmbracă-te corespunzător! Cam așa s-ar contura stiul fiecărui om, în funcție de personalitatea și mesajul pe care îl dorește a fi transmis celor din jur. În plus, unicitatea și autenticitatea reprezintă „must have”-uri când vine vorba despre vestimentație, iar una din cele mai bune alegeri, pentru a nu fi ca toată lumea, e să optezi pentru o vizită la un croitor. La cel care „croiește”, în textile, firea ta. Elena Mohanu este o doamnă distinsă, una dintre cele care dau viață hainele cu mult suflet și pasiune. De altfel, croitoria este o artă, până la urmă, având în vedere că imaginația stă la loc de cinste și este transpusă în ținute inedite. Atelierul său se află în Șura Mare, este plin de idei creative și de inspirație, iar ori de câte ori primește o provocare se bucură.

Campania „Produs în Sibiu” a făcut un popas în această săptămână la Șura Mare, în Atelierul Elena Mohanu, alături de Cleopatra Popescu, ce deține o școală de modeling și care a devenit, din acest an, ambasador al proiectului nostru.

Cu zâmbetul pe buze și căldură. Așa ne-a primit Elena Mohanu în atelierul său, situat în curtea casei ei. Pasiunea sa pentru croitorie își are rădăcinile, cumva, în copilărie, când cosea ștergare de așezat pe pereți. Mai târziu, mama a vrut ca Elena să urmeze o școală de croitorie, dar tânăra de atunci a refuzat. Cu toate acestea, drumul său a fost acesta: să aducă bucurie celor din jur prin creațiile sale vestimentare.

Drumul către Sibiu și croitorie

S-a născut în județul Vâlcea, dar drumul a dus-o spre Sibiu, odată cu căsătoria. S-a angajat la o firmă de confecții, unde a dat viață hainelor preț de aproape două decenii, după care a decis că poate mai mult și și-a deschis, încurajată de o prietenă apropiată, propriul atelier.

„Am lucrat la o firmă în confecții 20 de ani și apoi am decis să pornesc singură pe drumul meu. În 2009 am intrat în concediu de maternitate, iar în 2011 mi-am deschis atelierul. Ca angajat, simțeam că pot mai mult și nu eram apreciată la adevărata mea valoare. Aveam colege care făceau croitorie în privat și am spus că pot și eu să fac asta!  Am pornit timid cu nepoatele, cu prietenii, dar în același timp au venit și oameni din afară, de la birouri, asistente. Am avut dintotdeauna clienți. Am fost împinsă de la spate de o prietenă! Primul atelier a fost, pentru patru ani, pe Xenopol, în Sibiu, apoi doi ani pe Bălcescu, apoi pe Vopsitorilor încă doi ani. Am decis să mă mut aici! În 2016, ne-am cumpărat casă aici, au fost două case în curte și după doi ani am venit cu atelierul”, ne-a povestit Elena Mohanu.

Consideră că rochiile reprezintă cea mai mare provocare, pentru că acolo creativitatea și eleganța fac casă bună cu acul și ața.

Tinerii, o continuă sursă de inspirație

În 2011, exact în primul an de afacere, a mers la studenții ce urmau cursurile de design la Sibiu.

„Știam o profesoară de la Design vestimentar, ea cunoștea ce fac și a zis: „Hai și ajută-mi studenții cu colecțiile!”. Prima dată, chiar Lucian Rusu mi-a arătat niște schițe. M-am băgat, deși era un nou început pentru mine! Tinerii sunt mai creativi, deschiși. Am colaborat cu Antonia Giurgiu, iar Lucian Rusu a rămas cu mine până în prezent. În fiecare an își face câte o colecție!”, spune Elena Mohanu.

De altfel, Lucian Rusu este cel care îi aduce în atelier Elenei cele mai mari provocări. „Facem colecții și Lucian le prezintă la festivaluri. A început cu Feeric! Acum lucrăm la o colecție pentru Teatrul Țăndărică din București! Am făcut colecții și pentru o piesă de teatru la TNRS”, mai spune Elena Mohanu.

Cum a fost drumul de 12 ani pe cont propriu? „Foarte frumos, dar greu. Multe nopți nedormite, uneori lucrez și 16 ore, dar satisfacția e imensă când văd bucuria de pe chipul clientelor mele!”, mărturisește Elena Mohanu.

“Multă răbdare, multă pasiune!”

În munca sa, are și câteva secrete: „Trebuie multă răbdare, multă pasiune! Dacă nu îți place ce faci, nu reușești!”.

Pentru Elena Mohanu, fiecare dimineață începe cu inspirație. Când pășește în atelierul său de croitorie, alungă orice greutăți ce ar putea fi în viața de zi cu zi și, în tihna afacerii sale, reușește constant să găsească creativitatea.

„Pentru mine e un loc de relaxare. Chiar e frumos, dacă faci cu pasiune!”, conchide Elena.

Creațiile se găsesc și pe pagina de Facebook – Atelier Elena Mohanu, iar cei interesați pot face o vizită în atelierul său din Șura Mare, unde vor întâlni, pe lângă un om cald, și povești de pus la suflet.

Alte recomandări:

Atelier 34
Anka’s
Gama
L’atelier de Lily
So Conf

De câți bani ai nevoie să fii student în Sibiu

0

Viața de student nu este ușoară și nici ieftină. Pe lângă costurile legate de cazare, mâncare, materiale didactice etc., și celelalte aspecte ale unei astfel de vârste (ieșirile la cafea, în club sau la evenimente) nu sunt de neglijat, iar costurile cad pe umerii părinților.

Echilibrul între muncă și studiu este greu de obținut, în special când ești nou în oraș și nu cunoști pe nimeni, iar singura sursă de venit sunt părinții. Am fost curioși să aflăm cât costă viața unui student venit la Sibiu și cum gestionează banii, astfel încât să să se întrețină, dar să se și bucure de calitatea de student. Am discutat, în acest sens, cu câțiva din tinerii veniți la studii la Sibiu.

Cheltuielile diferă în funcție de plăcerile studentului, dacă hotărăște să iasă sâmbătă seara în club sau să rămână în cămin. La fel de mult contează și gusturile alimentare: cei care preferă cantina sau aleg să mănânce la restaurant sau să își gătească. Tot ce știm e că banii vin de la părinți, iar atunci când îți știi copilul plecat departe de casă tinzi să îi oferi toate resursele de care are nevoie. Din discuțiile cu studenții pe care i-am contactat am aflat că majoritatea primesc lunar de acasă sume între 1.000 – 1.500 lei.

De la 1 octombrie 2023, salariul minim brut pe economie s-a majorat la 3.300 lei, de la nivelul anterior de 3.000 lei. Angajații plătiți cu salariul minim primesc „în mână” un salariu de 2.079 lei, potrivit economedia.ro.

Să presupunem că ambii părinți primesc salariul minim pe economie, ceea ce înseamnă puțin peste 4.000 lei. De aici, trebuie să trimită copilului cel puțin 1.000 de lei, sau chiar 2.000. Din această sumă, părinții trebuie să se întrețină, iar dacă sunt mai mulți membri în casă, trebuie să se îngrijească de fiecare. De asemenea, trebuie să punem la socoteală că unii studenții sunt la taxă, nu primesc bursă ori stau la chirie.

Pentru a nu ne pierde în detalii, ne-am focusat pe studenții care stau în căminele studențești.

Luigi David este din Severin și ne spune cum își gestionează banii: „Primesc aproximativ 2000 de ron pe lună, pe care îmi trimit ai mei treptat. Dacă nu am grija cu ei, mă bag la dietă. În general mă descurc, pentru că nu dau banii aiurea și am și ceva economii. Plus că și ei îmi dau mai devreme dacă rămân fără. Cu ieșirile mă descurc. Aici sunt plusuri și minusuri. Sunt sportiv de performanță și trebuie să îmi plătesc antrenamentele, mai ales acum, când încerc să fac doua sporturi simultan și să concurez în ambele. Prețurile recomandă Sibiul drept orașul tuturor posibilităților. Găsesc și ieftin și scump”.

„Sincer mă descurc destul de ok. Fără cămin, mănânc de 5 ori la cantină pe săptămână, adică 100 de lei, plus 150-200, în funcție de ce vreau să mai cumpăr pe lângă. Ajung să cheltui undeva la 300 săptămânal, cam așa. Oricum e destul de mult raportat la salariul minim pe economie, având în vedere că nu am niciun venit momentan”, spune Andrei Eduard, care a venit să studieze la Inginerie.

Samira Aradi

„Sunt studenta anul 1 la Coregrafie, provin din Timișoara și sunt plecată de la 15 ani de acasă. Primesc de la părinții mei taxa pentru cămin (250 lei) + bani de mâncare; costurile ajung și până la 1500 lei / lună. Prețurile sunt cam la fel ca în orașele în care am trăit (Timișoara, Cluj). Nu pot spune ca este o diferența”, afirmă Samira.

Daniela

Totuși, sunt și tineri care se întrețin doar din bursa oferită de ULBS, iar Daniela este un astfel de exemplu: „Nu sunt din Sibiu, sunt din Brezoi, județul Vâlcea. Nu primesc bani de la ei mei decât foarte rar. Mă descurc cu bursa (700 de lei), însă căminul mi-l plătesc părinții. Acum sunt în anul trei și nu îmi mai permite timpul să lucrez, dar în primii doi ani am lucrat și am avut un venit suplimentar, deci mi-a fost mult mai ușor. Pot spune că mă descurc la limită. 700 de lei pentru mâncare, ieșiri și tot ce are nevoie un om zilnic e cam puțin, dar încerc să mă limitez cât pot de mult la ce am strict nevoie. Despre prețuri pot spune ca au crescut extrem de mult, dar nu doar în Sibiu, ci peste tot. Față de anul I, când îmi permiteam să îmi cumpăr dulciuri, haine și alte chestii, acum trebuie să mă rezum la a-mi lua doar mâncare și produse de igienă personală. Hainele și ieșirile deja au ajuns pe lista dorințelor, necesitând fonduri mult mai mari decât cele de care dispun”.

„Nu primesc bani de la părinți. Primesc bursă și lucrez în weekend când pot, în acest fel reușesc să mă gestionez. Mă descurc, deoarece am învățat să îmi prețuiesc munca și în acest fel reușesc să am bani pentru ce am nevoie”, spune Andreea. În aceeași situație se află și Andrei și Marta, care primesc bani de la părinți doar când au nevoie: „Am stabilit în jur de 50 de lei pe zi cu mama mea. Sunt din Vâlcea și prețurile sunt cam la fel când vine vorba de mâncare, însă dacă vrei să ieși în oraș e o diferență considerabilă”, explică Marta.

Anda Vieru

Cei mai norocoși sunt studenții care locuiesc în Sibiu și stau cu părinții. Chiar și așa, cheltuielile tot există: „Eu am avut norocul de a studia în același oraș în care locuiesc, așadar costurile cu care m-am confruntat lună de lună nu au fost atât de mari. Estimativ, cheltui aproximativ 600 de lei doar pe ieșirile în oraș (incluzând doar consumația). Am lucrat o perioada, iar asta m-a ajutat. Dar acum, ținând cont și de scumpirile cu care ne confruntăm, este greu ca tânăr student să te poți întreține, indiferent de nivelul de trai dorit”, spune Anda.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

FOTO: Cum s-a văzut eclipsa parțială de Lună de sâmbătă noaptea

O eclipsă parţială de Lună a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, fenomen care a fost vizibil și din România.

Satelitul natural al Terrei a fost însoţit pe cer de planeta Jupiter, care s-a aflat în partea stângă, a anunțat Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”.

Eclipsa parțială a durat 4 ore și 28 de minute.

Fenomenul a început cu intrarea Lunii în penumbră la ora 21:02, iar culoarea Lunii nu s-a schimbat la începutul fenomenului, deoarece penumbra Pământului nu a fost foarte opacă, spun specialiştii.

Maximul eclipsei s-a produs la ora 23:14.

SURSĂ FOTO: Digi 24

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Liviu Todescu, sibianul de la Zoo care îmblânzește fiarele

Articol de Vasile Alexandru

Liviu Todescu este medicul și administratorul Grădinii Zoologice din Sibiu. Dacă doriți să vedeți cum arată un om care își urmează pasiunea, mergeți la Zoo și uitați-vă în ochii lui. El este omul care nu doar tratează animalele, ci cunoaște povestea fiecăruia în parte și le iubește ca pe cele mai bune prietene ale sale.

Pe lângă atribuțiile de medic veterinar, mai are în subordine zeci de angajați, cu care lucrează ca într-o familie. A trecut de la animale domestice la cele exotice și are zilnic câte ceva de întâmpinat. Pentru că, spune el, animalele sunt imprevizibile, dar mai suprinzători sunt, până la urmă, tot oamenii. ,,Nu m-am gândit, nicio clipă, când am fost să-mi depun dosarul pentru Facultatea de Medicină Veterinară, că voi ajunge să lucrez cu animalele exotice, care îmi plăceau dintodeauna”, ne mărtuisește Liviu Todescu.

Liviu Todescu

De peste două decenii, ”îngerul” animăluțelor de la Zoo

De unde această pasiune pentru medicina veterinară și, implicit, pentru animale?

Pot spune că mi-au plăcut animalele de mic. Mergând la bunici – ei având oi, vaci –, m-am atașat de ele, în prima fază. Pe urmă au început să mă pasioneze animalele exotice; aveam o mulțime de cărți legate de acestea. Prima meserie la care am visat a fost cea de inginer silvic. Dorința mea arzătoare era să mă plimb prin pădure cu urși, cu lupi, cerbi. Ca, studii am urmat liceul agricol, secția veterinară. Pe urmă am lucrat ca tehnician veterinar timp de 5 ani, la țară. Ulterior m-am hotărât să încep facultatea de medicină veterinară. În anul 3 de facultate am făcut practica la gradina zoologică și, la finalul facultății, am devenit medic veterinar, rămânând până în prezent la această instituție. Nu m-am gândit, nicio clipă, atunci când am fost să-mi depun dosarul pentru Facultatea de Medicină Veterinară, că voi ajunge să lucrez cu animalele exotice, care îmi plăceau dintodeauna.

Vi s-a părut grea facultatea?

Acum, prea ușoară nu este, deoarece trebuie să înveți mai multe specii de animale și păsări, și trebuie să le știi pe fiecare în parte. Plus de asta, eu am urmat o faculate de medicină veterinară, unde am studiat în mare parte despre animalelele domestice, și a fost un pic de lucru până am învățat și despre animalele exotice. Dar cel mai important lucru este că tot timpul trebuie să învățăm, deoarece în continuu vin animale noi, specii noi, cu care nu am mai lucrat. De aceea e important să te documentezi: Ce înseamnă o specie noua? Care sunt problemele ei comune? Cum trebuie recreat habitatul de unde aceasta se trage? Plus că apar deseori inovații din punct de vedere medical. De exemplu, acum ceva timp, unui tigru îi trebuiau vreo trei injecții de tranchilizant pentru ca acesta să-și facă efectul. Vă dați seama, pielea lui era făcută sită. Acum anesteziile au devenit mai puternice și nu mai este nevoie decât de o doză pentru ca acesta să adoarmă.

De când practicați această meserie? Și ca administrator la zoo?

Ca medic veterinar, de 21 de ani. Iar că administrator, din 2006, grădina zoologică transformându-se, tot din 2005, în serviciu public. Inițial gradina zoologică a fost administrată de o altă societate.

Să ne întoarcem la calitatea dumneavoastră de medic veterinar la zoo. Cum arata o zi din viață dumneavoastră?

Sunt zile când e foarte mult de lucru și zile când nu prea ai ce face. Dar în fiecare dimineață dăm o tură la fiecare sector de animale și, pe lângă partea de igienă, verificăm și partea de sănătate. Discutăm și cu îngrijitorii, pentru că este foarte important să ai o relație bună cu îngrijitorii. Ei sunt toată ziua acolo pe sector și supravegheza animalele. Vă dați seama, ei observă mult mai mult animalele decât noi, în turele pe care le fac… După care, în funcție de necesități, facem tratamente, operații, mă rog, tot ce este de lucru.

Este o meserie periculoasă?

Este o meserie periculoasă, chiar este periculoasă, pentru că lucrăm cu animale exotice! Chiar și o maimuță are colți cu care poți fi rănit. Trebuie să ai mare grijă. Pe lângă partea de medicină, cel mai important este partea de anestezie. Ce anestezie trebuie pentru fiecare animal, pentru că riscurile sunt foarte mari. Odată pentru persoana care lucrează, pentru că la toate intervențiile acestea sunt ajutoare de îngrijitori. Responsabilitatea este mult mai mare pentru mine, deoarece răspund de toți oamenii care participă la interventie.

Liviu Todescu

Ati avut și întâmplări nefericite?

Păi, întâmplări, să zic așa,  nu sunt doar câteva. De exemplu, odată am tranchilizat un cerb, iar după operație i-am dat antidotul, ierbivorele având nevoie de o astfel de injecție după administrarea sedativului. Acesta fiind intravenos, ele se trezesc foarte repede. De obicei, înaintea oricărei intervenții operatorii, animalului i se ofera 12\24 de dietă alimentară, dar sunt și intervenții urgente în care acest lucru nu poți să-l faci, și atunci animalele se trezesc. După această injecție i-am făcut un masaj cardiac, deoarece orice anestezie poate fi și periculoasă. Cum stăteam acolo făcându-i procedura, deodată s-a trezit brusc și m-a luat în coarne, izbindu-mă în gard. Noroc că am avut echipa lângă mine, care a intervenit rapid și a oprit cerbul, altfel lucrurile putând să se sfârșească prost.

,,Am avut ocazia să țin cinci pui de tigru siberian în brațe”

Care este cea mai frumoasă amintire profesională pe care o aveți?

Ei bine, toate amintirile sunt frumoase. În momentul când reușești să salvezi un animal, te simți foarte împlinit. Dar dacă este să ne referim la altceva, am avut ocazia să îngrijim pui de tigri, pui de jaguar, maimuțe, șerpi și multe altele în birou. Dar animalele care mă fascinează cel mai mult sunt felinele. Tigrul siberian, pentru mine, este animalul cel mai dominant și frumos.

Ce animale găsim aici, la Zoo, dacă venim să vizităm?

Aici, la Zoo, puteți găsi, pe lângă fauna României (chiar este foarte important să expunem și specificul de animale autohton: rațe, oi, cai, iepuri, lupi, zimbri, urși și așa mai departe), animalele exotice, cum ar fi: tigri albi, tigri siberieni, lei, papagali, cămile, jaguari, diferite specii de maimuțe etc. Cele mai speciale, ca să zic așa, sunt un leopard de amur, care este singurul exemplar din țară, și un mascul de  crocodil de Nil, care, de asemenea, este cel mai mare, de asemenea, din România.

Liviu Todescu

De unde provin animalele de la zoo?

În proporție de 99%, animalele de la Zoo provin de la alte grădini zoologice. O parte se înmulțesc la noi, și o altă parte provin din recuperarea de la braconieri și de la unii cetățeni care dețin ilegal animale exotice. De exemplu, acum ceva ani, am primit o maimuță care a aparținut unui fotograf.

Ce faceți când vine un animal nou la Zoo?

Un animal nou la Zoo trebuie, în primul rând, să intre în carantină. Dacă vine vorba de animale de la alte grădini zoologice, ele vin cu analizele la zi. Dacă vin animale rănite, din sălbăticie, sunt tratate și pe urmă ne vom hotărî dacă sunt capabile să supraviețuiască singure, din nou, în natură. Ori, dacă suntem de părere că nu s-ar readapta mediului sălbatic, din diverse motive, le păstrăm noi sau le distribuim altor grădini zoologice.

Care este procedura atunci când vedeți un animal bolnav?

Există un regulament pe care îngrijitorii trebuie să-l urmeze. Atunci când aceștia văd un animal bolnav, încearcă să-l izoleze de grup, până la anunțare, după care, în funcție de specia de animal, hotărâm dacă să-l anesteziem, dacă se impune anestezia, pentru că, așa cum am mai spus, orice anestezie este cu riscuri, și pe urmă facem tratamentul respectiv.

Sibiul nu are cimitir pentru animale

Ce sfaturi le-ați da tinerilor care ar dori să devină medici veterinari?

Ca sfaturi, să iubească această meserie, în primul rând. Și, de multe ori, să se aștepte că speranțele lor nu sunt întodeauna aceleași cu realitatea, deoarece când ajungi medic veterinar nu o să reușești tot timpul să salvezi animale; sunt situații când e obligatoriu să curmăm suferința unui animal. Adică nu vorbim numai despre salvarea animalelor, ci vine și partea neplăcută a acestei meserii. Recomand tuturor celor care iubesc animalele și care cred că sunt capabili să aibă un rol în tratarea lor, să se apuce de ea. Este o meseie frumoasă. Atunci când reușești să vindeci un animal, ai pe lângă bucuria ta sufletească, și aprecierea proprietarului, dacă vorbim de tratarea animalelor de companie. Desigur, trebuie să fii alături de acesta și atunci când animalul nu supraviețuiește.

Toți studenții de la Faculatea de Medicină Veterinară pot să vină facă practică, dacă doresc, la grădina zoologică. Grădina Zoologică din Sibiu are legături cu facultăți de medicină din toată țara (Timișoara, Cluj etc.). Dar este o diferență între a face practică la un cabinet veterinar de oraș sau de țară, și a fi practicant la zoo, deoarece aici cazurile de răni sau îmbolnăviri sunt mai rare, spre bucuria noastră.

Liviu Todescu

Știm că oamenii se atașează foarte mult de animale. Atunci când un animal moare, unde ajunge? Adică este vreun cimitir de animale prin zonă?

Din păcate, nu. Sunt firme specializate pe așa ceva. Acestea  iau cadavrele și le distrug, după cum scrie în legislație.

Ce rol au grădinile zoologice?

Cele mai importante roluri ale grădinii zoologice sunt de cercetare și de conservare. Pe lângă partea educativă, de a expune animale din toată lumea, unul din rolurile principale este de a conserva speciile sălbatice, de a participa la înmulțirea speciilor și de a reda mediului animale ce sunt, sau erau, pe cale de dispariție, de exemplu, cum e zimbrul la noi.

,,Grădina zoologică este un loc foarte sigur dacă se respectă marcajele și indicatoarele!”

Cum devii îngrijitor la Zoo?

Sunt cursuri speciale pentru așa ceva. Grădina zoologică și-a depus candidatura să devină membru în Organizația Europeană a Grădinilor Zoologice. Suntem în programul de monitorizare, și periodic aducem specialiști, căci rolul acestei organizații este de a pune la dispoziție, membrilor asociației, oameni avizați în meseria lor, pentru instruirea personalului.

Multă lume crede că animalele sunt chinuite la Zoo. Cum răspundeți la această remarcă?

Animalele nu sunt chinuite la Zoo. Rolul nu este acesta. Scopul acesteia, cum am mai spus, este de conservare a speciei sălbatice. Dar totodată trebuie îndeplinite niște condiții, trebuie un anumit spațiu pentru fiecare animal, o anumită temperatură, un anumit tip de hrană și așa mai departe. Desigur, acestea nu se simt că în libertate, dar după cum spun și statisticile, unele animale trăiesc mai mult la Zoo decât în sălbăticie. Diferența dintre animalele de la grădina zoologică și cele din sălbăticie este că cele din urmă își aleg singure mediul în care trăiesc și hrana, de aceea trebuie și noi să fim atenți la nevoile acestora.

Ați avut întâmplări nefericite cu vizitatorii?

Da, acum câteva luni, o fetiță a fost mușcată de un lup, prin gard, gardul fiind unul dublu. Fetița, care era nesupravegheată, a băgat mâna prin amplasament și a fost atinsă de colții animalului; rana a fost superficială. Dar tot noi avem de suferit, deoarece presa a făcut mare tam-tam, dar e clar că vină nu ne-a aparținut. Ce este de reținut este că grădina zoologică este un loc foarte sigur dacă oamenii respectă marcajele și indicatoarele.

Liviu Todescu

Vin mulți turiști străini aici, la Zoo?

Da, anul asta am avut în jur de 350.000 de turiști până acum, ceea ce este foarte bine, și da, au fost și mulți străini printre ei.

Vizitatorii dau de mâncare animalelor? Și dacă, da, care sunt riscurile acestui fapt?

Din păcate da, oamenii dau mâncare animalelor, iar aceasta este o problema foarte mare, în primul rând, din punc de vedere medical. De exemplu, unii dintre ei dau de mâncare pelicanilor popcorn, dieta lor fiind formată exclusiv din pește de apă dulce. Ideea este că acel popcorn conține sare, iar sarea este nocivă pentru păsări, este un toxic foarte mare pentru ei. Fie dau la papagali; periodic am avut probleme cu mortalitatea la papagali. O a două problemă ar fi bătaia pe mâncare. Atunci când cineva aruncă ceva de mâncare într-un grup de animale, unul ia mâncarea și apoi începe încăierarea. Sau am avut un caz când un copil a aruncat o sticlă de suc la maimuțe, sticla s-a spart, s-a făcut cioburi, iar o parte din maimuțe au înghițit cioburile respective. Gândiți-vă prin ce muncă am trecut, tranchilizând și operând fiecare animal. Această întâmplare putea fi chiar fatală pentru animăluțe!

Iar ca o întâmplare tragicomică: Am dat la un moment dat un interviu unei televiziuni anume, pentru conștientizarea oamenilor, cu mesajele: ,,Nu treceți indicatoarele”, ,,Nu hrăniți animalele” etc., iar fix în cadrul în care filmam, ca să vedeți coincidență, o bătrânică dădea mâncare la animale! Și am întrebat-o: ”Doamnă, n-ați văzut ce scrie pe indicator?” Femeia a zis că nu, că a văzut doar acolo că scrie ,,maimuță macac”. Adică semnul ăla mic l-a văzut, dar ăla mare, nu!

V-ați vedea făcând altceva, în afară de această meserie de medic veterinar?

La acest moment nu, deoarece pe lângă faptul că sunt medic veterinar la Zoo, mai am și o activitate la un cabinet de animale de companie, unii dintre ei având șerpi, iguane. Nu, nu mă văd, cum mai mai spus. Am 21 de ani de  când sunt medic veterinar aici. Cunosc fiecare animal în parte, m-am atașat de ele, și e ceva deosebit pentru mine.

Urmărește Sibiu 100% în Google News